Concurs: Hello Autumn!

Inainte de a da drumul acestui concurs, vreau sa va anunt ca pe pagina de Facebook a blogului se desfasoara un mic concurs, tot pentru ca incepe scoala. Premiul e micut, dar e ceva. :)

Okay, acum ca v-am spus si de celalalt concurs, pot porni acest concurs.

Maine e inceput de saptamana, inceput de luna si inceput de anotimp. Ce poate fi mai bine de atat?! Eu abia asteptam toamna si, desi sunt sigura ca mai este mult pana pleaca caldura din Grecia, nu pot decat sa ma bucur ca am terminat-o cu canicula. Sunt si un pic trista, dar sunt si entuziasmata sa incep treaba. Ca sa sarbatorim inceputul toamnei si pentru a va aduce un altfel de zambesc decat cel nostalgic, am hotarat sa fac un concurs. M-am gandit mult la premiu, dar cand mi-a picat fisa…!! Curiosi?

Okay, va zic. Vedeti ce generoasa sunt? Nici nu va las sa fierbeti!

Premiu:

So exicted! Premiu este format din o copie paperback a cartii “Fangirl”de Rainbow Rowell si o copie paperback a cartii “Eleanor & Park” de Rainbow Rowell. Cartile vor fi cumparate de mine si trimise castigatorului direct de pe BookDepository.

How exciting is that?!

Am ales aceste doua carti pentru ca sunt extraordinare, ambele, si sunt perfecte pentru inceput de toamna, inceput de scoala si nostalgia pe care o aduc aceste doua inceputuri.

image

image

Regulamentul concursului:

Pentru a participa la concurs, tot ce trebuie sa faceti este sa lasati un comentariu in care sa imi spuneti care este cea mai frumoasa amintire pe care v-a lasat-o scoala. Nu conteaza daca ati terminat scoala sau inca trebuie sa urati Septembrie, puteti participa oricum!

Aceasta cerinta este obligatorie.

Pentru 2 puncte in plus, puteti da share acestui link pe Facebook si sa imi lasati link-ul cu postarea voastra intr-un comentariu. Aceasta cerinta nu este obligatorie.

Durata concursului: 31/8 – 10/9

Castigatorul va fi ales in mod aleatoriu si va fi anuntat pe 11 Septembrie.

Acestea fiind spuse, nu pot decat sa dau startul concursului. Mult succes tuturor! :)

Currently reading… (54)

Hehei, se termina vacanta in 12 zile! Asta e. Pe de-o parte sunt incantata sa incep scoala si sa ma apropii de momentul cand Septembrie nu va mai inseamna inceputul scolii, dar pe da cealalta parte parca mi-ar mai trebuie macar 2 saptamani in plus. Ei, ne bucuram si noi de ce avem pana la urma.

Vacanta asta am citit. Poate nu am citit la fel de mult ca vara trecuta, dar am citit bine. Am citit numai carti bune si tare ma bucur de asta. In curand voi face o lista cu toate cartile pe care le-am citit si top 10 carti citite vara asta.  Dar intre timp, haideti sa vedem ce am mai citit de la ultima discutie de genul.

1. “Fangirl” de Rainbow Rowell

image

Ge-ni-ala! Geniala! Mi-a placut extraordinar de mult (puteti citi si recenzia daca doriti) si as reciti-o si maine daca nu as avea alte 50 de carti in raft care sa ma astepte. Nu am cuvinte sa spun cat de buna e si cat de mult mi-a placut. I-am adorat pe Cath si pe Levi si OMG erau adorabili! Cu siguranta recomand, in special daca vreti sa treceti in Septembrie intr-un mod mai vesel. :)

2. “Eleanor & Park” de Rainbow Rowell

image

Dupa ce am terminat ‘Fangirl’, nu eram hotarata daca ar trebui sa citesc ‘Eleanor & Park’ sau “Ugly love”. Binenteles, pentru ca imi era deja dor de personajele lui Rainbow, prima carte a castigat.
Daca “Fangirl” mi-a placut enorm de mult, cartea lui Eleanor si a lui Park mi-a placut de doua ori mai mult. Sa spun ca a fost geniala ar fi o subestimare. A fost… superba, trista, realista, captivanta, extraordinar de romantica si as citi-o oricat. Face parte din povestile mele de dragoste preferate. Desi am terminat-o cu aproape o saptamana in urma, nu pot sa scriu recenzia. Inca nu mi-am adunat gandurile atat de bine incat sa pot scrie o recenzie coerenta. Insa voi puteti citi cartea intre timp. ;)

3. “Ugly love” de Colleen Hoover

image

Hm… desi eram extraordinar de entuziasmata sa o citesc, recenzia a fost nefavorabila. Nu mi-a placut si nu vreau sa o recitesc. I-am si dat-o lui frate-miu, de altfel. Nu o recomand, in special daca nu sunteti genul de cititori care sa fie innebuniti dupa scenele de sex si multa prostie. Imi pare rau sa zic asta, dar Colleen a dat-o in bara cu “Ugly love”.

Dupa ce am terminat “Ugly love”, am avut o scurta tentativa la “Gone Girl”. Vroiam sa schimb genul un pic si am luat-o de pe raft, dar nu era inca momentul. Nu am putut “intra” in poveste si, decat sa o stric, am zis ca e mai bine sa o las pentru alta data.

image

4. “If I stay” de Gayle Forman

image

Acum doi ani citeam cartea asta pentru prima data. Daca va amintiti, mi-a placut enorm de mult. Ba mai mult, ‘If I stay’ a ramas in mintea mea si cand trebuie sa spun care sunt cartile mele preferate, ‘Daca as ramane’ se afla printre ele.
Ei bine, nu s-a schimbat nimic. “If i stay” a ramas la fel de geniala si mi-a placut si mai mult. A fost… sublima! Mi-a placut enorm de mult si m-a emotionat si mai mult. Da, da, cititi-o daca nu ati facut-o inca!

Iar acum citesc – in sfarsit! ….

“Where she went” de Gayle Forman
image

Am asteptat doi ani sa o citesc si uite ca a venit momentul! Inca nu am inceput-o, dar azi sigur o fac. Sunt extraordinar de entuziasmata, pentru ca am auzit numai lucruri bune. Am citit de foarte multe ori ca e chiar mai buna decat prima. Aaaah, abia astept.

Da, cam astea sunt cartile pe care le-am citit in ultima vreme. Sunt multumita. Pana pe 11 voi incerca sa citesc si mai mult, sa mai tai de pe lista niste carti sau poate si niste serii. :)

Ei bine, dragilor, voi ce mai cititi?

P.S.: Stati pe-aproape. Urmeaza un book haul destul de mare si, mai tarziu, un concurs. ;)

Would I stay?

Probabil ca ati observat linistea care s-a asternut peste blog aceste doua zile, Vineri si Sambata. Cu inceputul liceului la mai putin de doua saptamani distanta, incerc sa citesc si sa ma bucur de vacanta cat mai mult, dar imi revin, incet incet, din starea de letargie care m-a cuprins vara asta. Am facut curatenie in dulap, in calculator, in Kindle si lucrez la lista de to-read de pe GoodReads. Insa nu despre asta este vorba aia, ci despre cum am fost ocupata cu ‘If I stay’ si intrebarile pe care mi le-a ridicat.

Sunt sigura ca multi dintre voi, citind ‘Daca as ramane’, v-ati intrebat ce ati face daca ati fi pusi in situatia in care a fost pusa Mia. Ati ramane sau ati renunta la lupta? In seara asta, dupa ce am terminat cartea pentru a doua oara si am rezistat tentatiei de a-mi scoate vioara si de a canta in mijlocul noptii, am meditat si eu, un pic, la intrebarea asta si la raspunsul pe care l-am dat in mai putin de 5 secunde. M-am gandit sa il scriu si pe blog, pentru ca va poate ajuta sa ma cunoasteti un pic mai bine.

Scriu postul asta in intuneric, cu ochii de-abia deschisi si cu muzica in urechi. Dar scriu si ascult muzica, si astea sunt doua dintre motivele pentru care…

As ramane.

Da, daca as fi pusa in situatia Miei, as ramane.

Daca Mia a vrut sa renunte si a trebuit sa se gandeasca mult la ce sa faca, pentru mine raspunsul e usor. Vine de la sine. As ramane, normal ca as ramane.

In primul rand, as ramane pentru muzica. Cred ca sunt in lume pentru muzica, oricat de siropos si cliseic ar suna asta. Nu imi pot imagina cum ar fi sa renunt la muzica. Numai gandindu-ma la a  nu asculta muzica ma face sa vrea sa imi atasez castile la urechi si sa nu le mai dau jos niciodata. Daca as renunta la muzica, as renunta la atat de multe promisiuni pe care le-am facut si as dezamagi o multime de lume. Dar, in principal, m-as dezamagi pe mine.

Trebuie sa recunosc ca sunt mult prea egoista ca sa renunt. Sunt atat de multe lucruri pe lumea asta de care ma bucur si ca imi plac si imi dau un motiv sa ma trezesc, incat as fi o idioata sa renunt la ele. Sunt mult prea egoista sa renunt la lucrurile care ma fac sa ma simt eu insumi – lucruri care vioara sau scrisul. Insa, lasand metaforele si dulcegariile la o parte, sunt mult prea egoista sa renunt la mine, la viata mea si la toate placerile vietii.

Chiar daca as fi pusa in situatia Miei, sa raman fara familie, tot as ramane. As ramane, pentru ca daca nu, stiu ca i-as dezamagi, pe mama, pe Tomitza si pe Vlad. Si mai stiu ca ei ar vrea sa raman, sa duc la capat tot ce am de dus la capat si sa nu ajung ospatar la cine stie ce hotel de pe asa-zisa “lume cealalta”, daca exista una. Mi-l si inchipui pe tata tinudandu-mi o morala si ignorandu-ma, doar pentru ca nu am continuat cu vioara si am decis sa renunt, la vioara si la tot. Nu, merci, mai bine raman.

Multi dintre voi nu vor intelege asta si e de inteles. Gandidu-ma sa renunt la vioara, la senzatia de lemn in mana, la mirosul de vioara (lemnul ala vechi, amestecat cu ani intregi de studii si toate parfumurile pe care le-am avut de-a lungul timpului), la puterea pe care mi-o da, la sunet, la senzatia de a avea control asupra a unuia dintre cele mai miraculoase lucruri de pe Pamant… as sta, chiar daca familia mea nu ar face-o. In momentul de fata, mi-e mai usor sa ma gandesc la a fi orfana decat la a fi fata fara vioara.

V-am spus ca nu veti intelege.

Fara carti si blogging sa spunem ca as putea sa traiesc, dar tot as ramane, numai pentru ca ar fi groaznic sa “vad” – chiar daca asa ceva ar fi imposibil, din moment ce as fi, well, moarta – unele persoane pe care le displac profund citind noile carti, pe care eu nu le-as putea citi. Uh.

Haideti s-o spunem si pe aia dreapta. Normal ca as ramane.

N-am fost niciodata indragostita si nici n-am avut un prieten. Cat de groaznic ar fi sa mori fara sa te fi indragostit si fara sa fi facut toate lucrurile care implica asta? Va spun eu. Groaznic. Nici nu ma pot gandi la asta. Ar fi atat de iesit din caracterul meu. Daca e sa mor, sigur nu vreau sa mor neindragostita.

As ramane, pentru ca as fi prea tanara sa plec. Am atat de multe in fata mea – calatorii, studii, concerte, carti de scris, idei de imprastiat, lume de schimbat, promisiuni de tinut, amintiri de facut, prieteni, iubiti, dragoste, cariera – incat ar fi o prostie din partea mea sa plec la numai, sa spunem 17 ani, ca Mia.

As ramane pentru ca nu am cantat niciodata cu o orchestra. As ramane pentru ca n-am intrat la Royal Academy of Music in London inca. As ramane pentru ca nu mi-am publicat cartile pe care le am in minte. As ramane pentru ca n-am demonstrat ce pot. Nu mi-am tinut promisiunile. As ramane pentru ca n-am cantat pe un Stradivarius inca. As ramane pentru ca sunt atat de multi tipi la care as putea sa zambesc. As ramane pentru ca este soarele, si e frigul, si caldura, si vantul, si ploaia, si zapada si sunt si vacantele si sunt atat de multe lucruri pe care nu le-am facut si de care nu am apucat sa ma bucur inca.

As ramane pentru ca n-am trait inca, nu cum vreau eu. As ramane pentru ca nu as putea renunta la vioara si la muzica si la scris si la carti si la mine si la viata.

Si-acum sa fim seriosi. Cum e sa mori intr-un accident de masina? Va spun eu. Sa mori intr-un accident de masina nu e ceva ce Bianca – nici Bianca2b -ar face, pentru ca e mult prea mainstream, mult prea banal si deloc misterios. Daca e sa mor, macar sa mor intr-un mod misterios. Sa vorbeasca lumea de mine inca 100 de ani de-acum incolo. Sa fiu Jane Doe, fata cu vioara care a disparut cu tot cu muzica si cu vioara. Apoi, cand in sfarsit mi-ar gasit corpul – la fel de fabulous ca intotdeauna – as vrea o inmormantare grandioasa, cu sute de oameni care sa ma planga pentru ca asta sunt eu. Totul sau nimic. Go big or go home. Requiem-ul lui Mozart ar canta pe fundal si as vrea sa imi fie imprastiata cenusa pe Carnage Hall sau undeva unde am facut istorie.

Ce stiu e ca mai am timp pe lumea asta, viata de trait si muzica de cantat. Cand va fi sa se intample, blogul asta va fi de mult uitat si vom fi toti batrani si nimeni nu isi va mai aduce aminte de postul asta. Sau poate ca da. Poate ca lumea isi va aminti de asta. Poate ca cineva va citi asta peste 100 de ani. Poate ca o fata cu o vioara, ascultand muzica veche – Lana del Rey – va citi asta sis e va ingrozi, pentru OMG, asta suna atat de mult ca si ceva ce ea ar fi spus! Sau poate ca cineva ma va cauta pe Google pentru un proiect despre violonist pe care il are de facut pentru istoria muzicii pe care il are de facut si va da peste asta si il va prezenta. Poate, poate, poate.

The world inside her

‘Why do you like me?’ she asks.
Her eyes are big, full of promises and dreams and life. You look right into them, but don’t utter a single word. You can’t.
She’s beautiful. Stunning, actually. She’s the kind of beauty poems are written about. She inspires painters and musicians with her beauty. She’s art.
But you don’t like her because she’s beautiful.
You like her because the world is a better place with her. When she’s near you, it’s both harder and easier to breathe.
She drinks her tea with milk and honey. She reads more then she breathes. She loves more deeply than anyone has ever loved. She has a messy writing for she is too busy living to waste time on wriing slowly and beautiful. She laughs and lives and dances and loves and lives the rain. She enjoys mistakes and loves her life more than anyone you’ve ever met.
She loves music like one would live. She doesn’t just listen to it. She breathes it, she lives it.
She has the nicest and softest voice. Music to your ears. She speaks with passion and you love fighting with her because she gets all worked up and her voice is even more lovely than herself.
Her laugh though. Her laugh is the sweetest sound one could hear. You don’t want her to ever stop laughing. Her entire being lights up and in that moment she’s more alive than ever. It’s a tragedy every time she stops laughing.
She’s not just beautiful when she cries. She’s like art. Messy, beautiful, sad, tragic, monumental.
She’s beautiful even when she’s not.
She enjoys the small things more than she enjoys the miracles of life. She’s like a child, stuck in a world of adults.
Her smell is unforgettable. Whenever she’s with you, you can’t breathe anything else but her, her sweet and toxic scent.
You like her because she’s everything and she doesn’t even know it. When you’re with her she fills all the spaces, even the ones that don’t need filling. She fills you with hope and dreams. With life. There’s only her and nothing else.
She invades your whole self, your everything. You don’t stop her though because you can’t. She’s like a drug, like your own drug.
She takes it all and you let her. You let her because every time she touches you you’re nothing. You’re air. You evaporate. You’re hopeless.
She becomes everything. You’re everything.
In that moment you realize. You don’t just like her. You love her. You love her more than anyone has ever loved anything. She’s the greatest miracle of life. Of your life.
Your heart is suddenly too big to fit in your body. It’s bursting.
You wish you could tell her everything. You wish you could make her understand how great your love for her is. But that’s impossible when you don’t even understand it yourself.
You wish you could make her feel the beat of your heart that skips when you feel her near you. When you live her.
You wish you could get her inside your mind. Your mind is filled with beautiful thoughts about her, with love and dreams. If you could, you could show her how you see her.
Your mind and your heart, everything is filled with her.
But you can’t do any of that. All you can do is promise yourself, promise her that you will make her feel what it’s like to be loved by you.
You smile at her and call her AZ. She laughs, puzzled by the nickname you just gave her. She asks you what it means.
You tell her. AZ means that everything starts and ends with her.
There’s love in her eyes and she kisses you. Her kiss is so passionate, so full of love and everything she can’t say that it starts fires and wars.
And even though you don’t say it, she understands. She doesn’t say it either, but you understand too.
She puts her arms around you and embraces you. There’s a whole world in her kiss and in her arms.
Your world.

Oricine are voie sa iubeasca

Un subiect care de multa vreme ma preocupa este mariajul intre homosexuali si drepturile acestora. Astazi m-am hotarat sa il dezbatem un pic. Vreau sa precizez ca aceasta este parerea mea personala, care poate ca nu e corecta pentru unii, dar sper macar sa imi fie respectata.

In fiecare zi dau peste un articol despre homosexuali si drepturile acestora. Binenteles, de multe ori am citit si articole despre abuzurile si batjocora la care sunt supusi majoritatea oamenilor homosexuali din lume. As vrea sa am la dispozitie mai mult timp, sa ma informez mai bine despre drepturile acestora, dar, din pacate, nu dispun de tot timpul pe care l-as vrea si de care as avea nevoie. Asa ca, pentru a scrie acest post, voi apela la infimele mele cunostinte despre homosexuali si lumea lor.

Traind in Grecia – care e, practic, tara homosexualilor -, am avut deosebita placere de a discuta cu destul de multi oameni cu alte orientari sexuale decat ale mele. Ma refer aici la homosexuali si bisexuali. Am avut ocazia sa “obtin” o scurta privire in mintea si in lumea lor.

Am fost surprinsa sa constat faptul ca ii prefer pe homosexuali in loc oamenilor pe care noi ii numim normali, adica heterosexuali. Sa va spun si de ce.

In primul rand, ca fata, nu pot avea un bun prieten de sex masculin. Am incercat, dar toti au vrut ceva mai mult. Stiu ca inca nu l-am intalnit pe cel care trebuie, adica cel care sa vrea sa fie pe langa mine doar pentru ca sunt o prietena buna. Chiar daca e asa si o prietenie intre un baiat si o fata e posibila, tot cred ca, la un momentdat, vor fi complicatii. Asa ca un prieten care sa nu se uite la sanii mei ca la o mancare delicioasa ar fi ideal.

In al doilea rand, toti sunt oameni extraordinar de puternici. Fie ca se invart intr-o societate care ii judeca sau nu, fiecare om cu o orientare sexuala diferita de cea a majoritatii are de suferit. Oricat de buna si de intelegatoare ar fi o societate, toata lumea este speriata – intr-o masura diferita, binenteles- de diferit. Nu conteaza in ce fel esti diferit. Daca nu alegi sa mergi cu turma, vei avea de suferit. La fel e si cu oamenii gay. In fiecare zi trebuie sa suporte barfe, batjocora, cuvinte urate. La un momentdat, sunt sigura ca ajung sa se obisnuiasca si sa invete sa ignore. Dar pana sa faca asta, trebuie sa fie un calvar pentru ei. Sa treci prin ce trec ei si sa fii mandru de cine esti este uimitor.

Homosexualii au caracteristici si personalitati foarte puternice. Sunt mandri, increzatori, diferiti, nu ii intereseaza ce spune lumea, puternici, amuzanti, altruisti. Sunt sigura ca astea sunt doar jumatate din caracteristicile lor, dar sunt cele pe care le-am remarcat pana acum. Spre deosebire de majoritatea heterosexualilor, homosexualii sunt oameni de caracter si prieteni extraordinari. Daca ai un prieten cu o orientare sexuala diferita de a ta, trebuie sa il pastrezi, pentru ca e genul de prieten de la care inveti cum sa fii om si cum sa fii un prieten bun. El e in stare sa se trezeasca in miezul noptii si sa-ti aduca o pizza in caz ca ti-e foame.

Ei sunt, de asemenea, si oameni destepti. Am observat ca majoritatea citesc foarte mult si nu vorbesc despre lucruri pe care nu le stiu. Asta e si din cauza ca ei nu judeca, tocmai pentru ca stiu cum e sa fii judecat si toate sentimentele pe care ti le aduce asta.

In mai putine cuvinte, homosexualii stiu cum sa fie oameni. Si totusi, nimeni nu crede asta.

Una dintre cele mai penibile si mai stupide jigniri pe care poti sa o spui este “esti gay/lesbi”. E ca si cum ai spune ca daca esti gay esti un nimic, un idiot, un prost. Pai cum vine asta ma? De ce nu ne jignim spunand ca suntem “straight” sau heterosexuali? De cand a devenit asta o jignire si de cand simtim nevoia sa ne aparam cand cineva alege sa ne jigneasca in felul asta? Si de ce?De ce considera unii ca a fi gay e ceva rusinos? Daca consideram ca a fi gay e ceva rusinos, de ce nu consideram si ca a fi heterosexuali e ceva rusinos?! Va spun sincer ca, daca as putea, as sterge expresia asta din mintea oamenilor. Daca tii sa fii badaran si sa jignesti pe cineva, fa-o intr-un fel destept, nu luandu-te de un alti oameni.

Consideram ca cei care urasc, sa spune, tiganii sunt rasisti. Dar voi, astia care nu suportati homosexualii, cum credeti ca sunteti? Cred ca oamenii ar trebui educati de mici sa vada oamenii diferiti – in cazul asta, homosexualii – intr-o lumina diferita decat cea in care sunt vazuti acum. Nu te nasti rasist. Rasismul se invata. Decat sa invatam cum sa facem nu stiu ce fel de inmultiri si operatii matematice, mai bine am invata cum sa nu fim rasisti.

Trebuie sa intelegeti ca homosexualii nu au o alegere in orientarea lor sexuala. Daca cu rasismul nu te nasti, cu orientarile sexuale te nasti. Nu poti sa alegi de cine esti atras, fie ca e femeie sau barbat iar tu esti de acelasi gen. Inima vrea ce vrea.

Pentru un homosexual, a fi atras de un barbat sau  de o femeie atunci cand in certificatul lor de nastere spune ca respectivul este barbat sau femeie, este la fel de normal cum este ca eu, femeie fiind, sa fiu atrasa de un barbat. Ei asa se nasc. In corpul lor ceva este diferit si nu, nu cromozomii. Una dintre intrebarile pe care toti colegii mei le-au pus la capitolul despre cromozomi a fost asta. Daca homosexualii au cromozomi diferiti. Raspunsul a fost nu. Nu se stie ce face o persoana sa fie atrasa de acelasi sex inca, dar nici nu conteaza. Noi de ce nu ne intrebam de ce suntem atrasi de sexul opus?

Un gay nu poate controla de cine e atras, la fel cum nici noi, heterosexuali, nu putem controla daca ne indragostim de un bad boy, de o fata care a fost violata sau de cineva care nu intalneste standardele parintilor. Pentru ei, a fi atras de acelasi sex e normalitate. Chiar credeti ca ei au ales sa se nasca intr-un corp “gresit”,  in care se simt straini? Nu cred!

Nu inteleg de ce refuzam sa ii acceptam. Cu ce va ranesc homosexualii? Sa nu uitam ca sunt o multime de personalitati importante, care au imbunatatit lumea asta sunt gay!

De ce conteaza, pana la urma, de ce sex e atras un om? Asta e strict problema lui! Orientarea sexuala, la fel ca si religia si politica, nu te face un om mai bun si nici nu schimba cu nimic personalitatea ta. Poti fi un om bun si daca esti gay.

Incercati-va sa va puneti in piele unui om cu orientari sexuale diferite macar pentru un minut. Imaginati-va cum este sa rada toata lumea de tine, sa iti auzi orientarea si alegerea folosita ca si o jignire si tu sa nu ai nici o vina. Cum ar fi daca si homosexualii ne-ar judeca pe noi? N-avem nici un drept sa judecam pe cineva, pentru ca nu stim cum functioneaza creierul si inima lui!

Cat despre mariajul intre homosexuali. De ce nu? De ce sa nu ii lasam sa fie liberi, la fel cum suntem noi? De ce sa nu aiba voie sa isi petreaca viata cu persoana iubita? Oameni buni, iubirea e pentru toata lumea si vine in forme diferite! Atat timp cat doua persoane se iubesc, ce conteaza ca sunt de acelasi sex? Ranesc pe cineva?Strica mersul treburilor? Nu!

Homosexualii sunt oameni cu sentimente si drepturi, la fel ca si heterosexuali. Uneori, sunt mai oameni decat noi.

Si, pana la urma, cine spune ca noi suntem normali? Daca stam si ne gandim, in ochii homosexualilor noi suntem aia anormali.

Daca vrem sa schimbam lumea este in bine, trebuie sa incepem prin a-i accepta pe ceilalti. Fiecare persoana are un ADN diferit, deci o personalitate si un corp diferit. Nu ne putem astepta sa avem pace in lume daca nu respectam persoanele diferite!

Nu uita. Schimbarea incepe de la tine. :)

Music is everywhere! (18)

Mai sunt cam doua saptamani de vacanta, tragedie mare. Macar mi-am schimbat tastatura si pot blogui sau citi sau scrie in voie. Eh, orice ar fi, numai muzica sa fie. De vreo trei zile imi fac zilele mai bune cu Ed Sheeran, din nou. De data asta cu Don’t, care e o super melodie, cu un super flow si un ritm de milioane, iar versurile is genius! Hai, cu dansu’!

Seara buna!

Religia nu te face un om mai bun

Deobicei incerc sa ma tin departe de disputele religioase sau politice, pentru ca nu imi place cantitatea de disputa si de rautate care vine cu discutiile de genul. Dar de data asta, nu ma pot abtine. Vreau sa intelegeti ca nu judec pe nimeni si nici nu spun ca parerea mea e adevarata si parerea altcuiva e falsa. Vreau doar sa imi spun parerea si sa fie respectata. :)

Cu toti stim ca razboaiele au avut intotdeauna doua cauze: femeile si religia. Binenteles, daca stam sa cautam mai adanc in istorie, vom vedea ca motivele sunt mult mai multe si mult mai adanci decat credem noi, dar cele mai multe razboaie au pornit ori din cauza femeilor, ori din cauza religiei.

Ne putem uita la toate religiile din Iraq si alte tari cu nume poate la fel de complicate. Jihadul si restul bibliilor lor stau marturie tuturor razboaielor de acolo, iar tot ce se intampla acolo e o dovada foarte buna de ce poate provoca religia.

Eu, ca si atee, nu am sa inteleg de ce. De ce sa omori atat de multi oameni inocenti pentru ca tu, mare urmas a lui Alah/Dumnezeu/Buddha/alti dumnezei, te crezi superior celui care nu crede in acelasi dumnezeu in care crezi si tu?!

Daca va intrebat ce mi-a venit si de ce postul asta, de ce acum… ei bine, zilele trecute Newsfeed-ul de pe Facebook mi-a fost invadat de o imagine care il intruchipa pe iisus, pe o crucea de toate zilele, iar sub el era un citat care, basically, te facea prost, pe tine, al’ care nu crezi in el. Spunea ceva de genul “I am better because I have Jesus with me”.

Am fost scarbita, socata, oripilata si am trecut prin toate emotiile de genul asta. In 99% din cazurile in care mi se intampla sa dau peste un astfel de citat, sunt amuzata si trec peste. Dar de data asta nu am putut trece peste pentru ca mi-am dat seama ca lumea deja o ia razna. Si poate ca postul asta nu va schimba nimic, insa asta e modul meu de a ma descarca.

Haideti sa o luam asa.

Nu cred ca pe dumnezeu il intereseaza cum il strigi, atat timp cat esti un om bun. Nu schimba cu nimic faptul ca tu crezi in Alah sau in dumnezeu sau in Buddha. Normal mi s-ar parea sa fie un dumnezeu pentru toti. Altfel, de ce naiba mai spunem ca el e atotputernicul?! Inseamna ca nu e asa si toate religiile si toti dumnezeii si sfintii sunt, de fapt, niste escrocherii si niste povesti frumoase.

Orice religie te indruma sa fii un om mai bun. Teoretic. Printre altele. Toti dumnezeii spun ca vor sa faci bine. Printre altele. Tu, ca si credincios si ca si adept al unei religii, trebuie sa incerci sa fii un om mai bun, ca asa spune religia. Binenteles, asta daca nu luam in considerare toate contradictiile din fiecare biblie.

Nici dumnezeu si nici biblia nu spun ca religia ta, oricare ar fi aceasta, este mai buna. Stiti de ce? Pentru ca fiecare religie este diferita si nu o poti intelege, pentru ca nu esti adeptul respectivei religii. Tu ai ales sa crezi in dumnezeu, iar vecinul tau a ales sa creada in buddha. Vecina de la 3 a ales sa nu creada in nimic.

Religia nu te face mai bun. Doar pentru ca tu crezi in biblie si nu in Jihad nu inseamna ca esti superior celui care in crede in cea din urma. Tu doar ai ales sa crezi in ceva diferit, pentru ca asa esti tu, un om diferit. Fiecare om e diferit, dar nimeni nu e mai bun dor pentru ca il are pe “iisus” mai aproape. Ca sa poti sa spui ca esti un om mai bun, trebuie sa faci mai mult bine, sa il depasesti pe cel din urma ta, sa incerci,  intr-adevar, sa fii un om mai bun. Trebuie sa ajuti batranii sa treaca strada, nu sa citesti mai mult din biblie. Trebuie sa hranesti un caine sau macar sa-i dai apa, nu sa te duci sa pupi toate icoanele si sa mai iei si herpes. Mai bine, decat sa consideri ca tu, al’ care-i cu iisus, esti mai bun decat al’ care-i cu Alah, du-te si fa niste voluntariat. ca atunci sigur poti sa te numesti un om macar putin mai bun decat mine, aia care face voluntariat numai pentru persoana mea.

De unde pana unde s-a ajuns la ideea ca o anumita religie este superioara alteia? Ei bine, nu e asa! Oricat de mult v-ar placea asta, a fi crestin nu inseamna ca esti mai bine decat a fi musulman. Nu religia te face om, ci personalitatea ta, actiunile tale, vorbele tale. In momentul in care te uiti cu superioritate la un musulman, fii sigur ca iisus isi pune mainile in cap si sigur vrea sa-ti dea o palma, ca nu asta vroia el sa zica ca biblia.

Iar tu, ala care omori copii nevinovati doar pentru ca asa spune biblia in care crezi tu, chiar crezi ca esti un om mai bun si ar trebui sa castigi razboiul cu inamicul tau car crede in alta biblie? Ei bine, wake up! Nu, atat timp cat continuati sa omorati oameni nevinovati, nu va puteti numi superiori altei rase. Nici macar religiosi nu puteti spune ca sunteti.

Daca tu spui ca esti mai bun pentru ca iisus este cu tine, atunci ai nevoie de un dus cu apa rece. Ce te face pe tine sa crezi ca iisus si religia ta sunt mai buni decat crezurile altcuiva? Si de ce crezi ca esti o persoana mai buna daca crezi intr-o anumita religie? Hai sa-ti zic ceva. Nu esti o persoana mai buna daca spui asta. Esti un arogant, cu nasul pe sus si care nu stie nimic despre religie si despre bunatate.

Hai sa fim oameni mai buni pentru ca vrem noi, pentru ca vine din adancul nostru. Daca nu putem sa fim oameni mai buni din cauza asta, mai bine tacem din gura.

Asta e umila mea parere despre religie si despre superioritatea unor oameni. Binenteles, despre religie sunt muuuult ma multe de spus, dar nu e subiectul meu preferat. Am motivel mele pentru care am ales sa fiu atee si nu le voi impartasi prea curand pentru ca ar fi in van.

Mentionez – din nou – ca nu vreau sa jignesc pe nimeni si vreau sa imi fie respectate parerile si ‘crezurile’. Multumesc.

 

Recenzie: “Ugly love” de Colleen Hoover

17788401

Descriere:

When Tate Collins meets airline pilot Miles Archer, she knows it isn’t love at first sight. They wouldn’t even go so far as to consider themselves friends. The only thing Tate and Miles have in common is an undeniable mutual attraction. Once their desires are out in the open, they realize they have the perfect set-up. He doesn’t want love, she doesn’t have time for love, so that just leaves the sex. Their arrangement could be surprisingly seamless, as long as Tate can stick to the only two rules Miles has for her.

Never ask about the past.
Don’t expect a future.

They think they can handle it, but realize almost immediately they can’t handle it at all.

Hearts get infiltrated.
Promises get broken.
Rules get shattered.
Love gets ugly.

Puteti comanda cartea de pe Bookdepository.

Recenzie:

Inainte de a citi recenzia asta, vreau sa va aduceti aminte doua lucruri.
1. Nu ma bucur de ce fac acum, dar pentru ca nu imi place sa mint lumea si sa pretind, este necesar.
2. In recenzia mea la “Hopeless”, am spus ca (,) Colleen e una dintre autoarele a caror carti vreau sa le citesc.
Va puteti imagina, sper, cat de entuziasmata am fost cand am aflat ca “Ugly love” iese pe 5 August, exact cand implineam eu 16 ani. Era ca un cadou. Mai entuziasmata am fost cand o prietena de-a mea mi-a facut-o cadou de ziua mea. Am asteptat-o cu mare nerabdare, iar in momentul in care am primit-o de-abia asteptam sa o incep.
Ei bine, am inceput-o si… uite-ma aici scriind o recenzie nu tocmai favorabila. O recenzie de 2.5 stele. Poate chiar si 2.
Oricat de mult as vrea sa nu fie asa si sa nu spun asta… Colleen m-a dezamagit cu aceasta carte.
Am adorat-o pe Hoover cu “Hopeless” pentru ca totul la carte era diferit. Autoarea era diferita. Povestea era diferita. Personajele erau diferite. Dar “Ugly love”? ‘Ugly love’ este la fel ca toate celelalte carti din genul NA de pe piata. Adica mult sex, putine dialoguri, intriga aproape inexistenta si o poveste banala. Nu m-a emotionat, nu m-a impresionat, nu m-am innebunit dupa ea si nu inteleg de unde si de ce atat de multa lume o adora.
Sa va spun cum sta treaba cu cartea asta. Tate il cunoaste pe Miles in momentul in care ajunge la noul ei apartament – care, de fapt, este apartamentul fratelui ei – si il gaseste pe acest beat, dormind in fata usii. La rugamintea lui Corbin – fratele lui Tate -, Tate il ia in casa si il lasa sa doarma. Apoi, cand se “cunos” mai bine, Miles e foarte atragator, dar se poarta urat si e foarte badaran. Apoi, BOOM, insta-atractie! Binenteles, Miles nu vrea dragoste, asa ca Tate se injoseste si il lasa sa se foloseasca de ea – de cele mai multe ori pe ascuns, in pat la Miles, sau pe masa de bucatarie, in masina si in dus – doar pentru ca Miles are ochi frumosi si o linie V foarte atragatoare. Tate se indragosteste de el, dar el nu, nu vrea iubire, dintr-un motiv pe care nu vrea sa il impartaseasca cu Tate, dar pe care noi ajungem sa il aflam, incet incet. Tate e distrusa dar tot il lasa se faca ce vrea din ea. Da, cam asta e.
La inceput, cea mai mare problema a mea cu aceatsa carte a fost insta-atractia asta. Cred ca deja ma stiti si stiti ca sunt satula de carti de genul. Nu mai vreau insta-atractie sau insta-iubire. Gata. Vreau povesti puternice, nu de-astea de toate zilele.
Apoi, n-am inteles de ce ea il lasa sa faca pe seful cu ea. De-abia se cunoscusera, nici nu prea se placeau, iar el ii impune ei sa se duca la el in apartament sa studieze si ea chiar se duce? Hai mai, mai lasati-ma cu de-astea!
Una dintre notitele pe care le-am facut in carnetelul pe care il car dupa mine cand citesc si in care imi notez observatiile despre carti, sunt cam asa: “What’s up with the text written like lyrics?!”. Sa va explic.
Cartea spune, de fapt, doua povesti. Una din prezent si una din trecutul lui Miles. Cea din trecutul lui Miles mi-a placut. Mi-a placut si cum a fost scrisa – foarte poetic – si povestea in sine. Mult mai buna decat povestea lui Tate. Dar nu am inteles de ce textul e scris ca si versurile unui cantec. Nu pot sa spun ca nu mi-a placut, pentru ca as minti. Mi-a placut. E mai poetic si mai usor de citit.
Oh. Da. Tate m-a enervat la culme. Adica chiar daca Miles a fost foarte clar ca nu vrea nimic mai mult decat sex, ea se gandeste ca e atras de ea doar pentru ca ii mangaie piciorul. Seriously?!?! Cat de copilaroasa si imatura sa fie?!
Lasati-ma sa va spun ca imi plac scenele de sex. Ador o carte buna, cu personaje puternice si o scena, maxim trei de sex. Dar cartea asta? Cate o scena de sex la fiecare 10 pagini. Ajunsesem sa fiu exasperata si sa sar peste. Inteleg ca asta e esenta cartii si ca asa e povestea, dar as fi apreciat daca ar fi sarit descrierile astea atat de detaliate si de dese. Practic, “Ugly love” este construita din sex.
Daca in ‘Hopeless’ personajele au fost foarte puternice, Tata si Miles din “Ugly love” nu au fost nici puternice, nici bine construite nu mi s-au parut, nici cu caracteristici extraordinare. Mi s-au parut de-a dreptul banali. Tate nici foarte desteapta, nici nimic. Miles nici sexy, nici destept, nici amuzant. Singurul personaj pe care intr-adevar l-am inteles si care chiar mi-a placut si a parut cat de cat real a fost Cap. Cap este printre cele 3 lucruri care mi-au placut la carte.
Tate mi s-a parut imatura, enervanta, banala. Miles? Ca si un baiat care se prefacea sa fie barbat. Restul? Nici nu merita bagati in seama. Noroc de Cap.
Hai c-o zic si pe asta. Cartea asta e plictisitoare. Nu am gasit nici o intriga care sa ma tina captivata. N-am gasit nimic interesant. Nu m-am conectat cu personajele, nu m-a interesat de ele si nici nu am gasit ceva prea interesant. Citeam din inertie, pentru ca vroiam sa o termin o data. Subiectul principal si lucrul de care se vorbeste cel mai mult in “Ugly love” este cum ea e indragostita de el si vrea mai mult dar el e atat de inchis in el si refuza sa spuna de ce. Pentru cam 300 de pagini, despre asta se vorbeste. Asta si sex.
Un lucru care m-a nemultumit este lipsa dialogului. Miles si Tate practic nu vorbeau, iar cand o faceau, era monosilabic. Inteleg ca aveau o regula de a nu vorbi despre trecutul lui, dar existau atat de multe subiecte ce puteau fi discutate! Cele mai multe dialoguri sunt intre Tate si Cap.
Exista o contradictie mare aici. Miles si Tate se comporta ca si cum ar avea o relatie, dar totusi spune ca e numai sex. Poate asa e ideea, dar s-au contrazis amandoi.
Dar cea mai mare problema a mea cu aceasta carte este faptul ca Tate i-a permis lui Miles sa o injoseasca si sa o foloseasca numai pentru sex. Nu sunt de acord cu conceptia asta, in carti sau in lumea reala. Care e diferenta dintre Tate si o jucarie sexuala? Doar faptul ca ea respira. Atat. Nu apreciez deloc autorii care aleg sa scrie despre asta si sa le dea personajelor care fac asta un happily ever after, ca si cum e okay ca tu, ca femeie, sa te lasi folosita in halul asta ca cine stie, poate poate se indragosteste si de tine. De ce criticam ’50 shades of Grey’ daca continuam sa scriem si sa citim despre femei care se las folosite?
3 lucruri mi-au placut la “Ugly love”.
In primul rand, povestea dintre Miles si Rachel. Am putut-o vedea pe Colleen cea adevarata in povestea asta. Apoi, felul in care e povestita povesta dintre ei. Stilul e foarte romantic si intr-adevar emotionant. La un momentdat, citeam numai pentru capitolele in care Miles isi povestea drama.
Al doilea lucru este Cap, despre care deja v-am spus.
Finalul m-a facut sa dau 2.5 stele cartii. A fost dragut.
Cartea asta seamana cu o carte scrisa de o autoare incepatoare si e pacat. Poate nu am inteles-o eu, sau poate intr-adevar Colleen a dat gres cu ea. Totusi, nu zic sa nu o cititi. Poate voua va va placea. Dar daca cautati o pveste buna, personaje puternice si o actiune… va recomand sa va orientati spre altceva.
Rate: 2.5 stele din 5

Recomandarea saptamanii (7)

A mai trecut o saptamana de vara. Si uite asa, ne apropiem de sfarsitul verii si de sfarsitul vacantei. Incep a 10-a, incep liceul, ore mai multe, mai grele, oamei noi, imprejurari noi, trairi noi. Dar vara asta am sa mi-o amintesc, pentru ca e probabil printre ultimele veri in care am putut face ce vrea.

Seara e sfanta pentru mine si mama. Ne uitam la un episod din “The Mentalist” si la unul din “Castle” in fiecare seara, fara exceptie. Duminica e pentru filme. Pana acum am vazut “Lista lui Schindler”, “Pearl Harbor” si “Sub aceeasi stea”. Mai urmeaza, ca vacanta mai este.

Saptamana asta vreau sa va recomand un film care m-a emotionat profund: Pearl Harbor. 

pearl harbor

Cast:

Ben Affleck Ben Affleck
Josh Hartnett Josh Hartnett
Kate Beckinsale Kate Beckinsale
William Lee Scott William Lee Scott
Greg Zola Greg Zola
Ewen Bremner Ewen Bremner
Alec Baldwin Alec Baldwin
Jaime King Jaime King
Nurse Betty Bayer (as James King)
Catherine Kellner Catherine Kellner
Jennifer Garner Jennifer Garner
Jon Voight Jon Voight
Cuba Gooding Jr. Cuba Gooding Jr.
Michael Shannon Michael Shannon
Matthew Davis Matthew Davis
Joe (as Matt Davis)
Mako Mako

Trailer:

“Pearl Harbor” este unul dintre cele mai bune si mai impresionante filme pe care le-am vazut pana acum si cu siguranta unul dintre preferatele mele.

In ultima vreme, m-am inconjurat de carti si filme cu si despre razboi, asa ca ‘Pearl Harbor’ a reprezentat un mare interes pentru mine si m-am bucurat mult sa ma uit la el, in sfarsit. Mama mi-a vorbit mult despre cat de bun e si mi-a si aratat o scena care m-a convins ca trebuie sa il vad. Mai exact, scena cu sampania si cu Raf, in care el aproape ca isi rupe nasul incercand sa o impresioneze pe Evelyn. Daca as spune ca am ras cu lacrimi ar fi o subestimare. La un momentdat imi era frica ca voi muri de ras.

“Pearl Harbor” este mai mult decat un film de razboi. Este o poveste despre prietenie, loialitate, curaj si sacrificiu. Mi-a placut extraordinar de mult si l-am trecut pe lista de filme pe are vreau sa le revad in viitorul apropiat.

M-a impresionat inca de la prima scena. De-atunci mi-a fost clar ca nu ma voi plictisi deloc in cele 3 ore de film.

In primul rand, prietenia dintre Danny si Rafe mi s-a parut nepretuita. Ei au fost cei mai buni prieteni inca din copilarie, de cand au pilotat un avion pentru prima data, din greseala. Modul in care se apara unul pe altul, au grija unul de altul si sunt loial, dar stiu si sa se distreze si sa se sicaneze este deliciul filmului. Am iubit fiecare scena cu ei doi impreuna, pentru ca afectiunea dintre ei radia.

Ca si personaje, ambii mi-au placut. Ambii curajosi, ei si-ar fi dat si viata pentru patrie si pentru prietenie si iubire. Unul dintre ei chiar  facut-o si a fost un moment tragic. Scena aceea cu Danny… De nedescris!

pearl harbor 2

Povestea – sau povestile – de dragoste din filmul asta m-au dat pe spate. In realitat, consider ca una singura a fost iubire adevarata, iar asta a fost intre Evelyn si Rafe. Au fost facuti unul pentru altul, inca de la inceput. Nu mi-a venit sa cred cand acel lucru s-a intamplat. Durerea parca radia din ecran.Danny cred ca a fost mai mult un mod de a trece peste Rafe pentru Evelyn. Dar totusi, au fost simpatici si ei. Pana la urma erau tineri si sufereau.

Totusi, alegerea lui Evelyn mi s-a parut aproape imposibila.

Scenele de razboi m-au impresionat extraordinar de mult. De-abia acum am realizat drama prin care au trecut milioane de oameni in Pearl Harbor si tot ce s-a intamplat acolo. Efectele speciale au fost geniale, insa cel mai mult m-a emotionat modul in care au aratat totul, fiecre bomba si fiecare om ranit. Scenele din spital erau atat de reale si au avut un impact major asupra mea.

Impresionant a fost si curajul pilotilor si devotamentul lor fata de patrie si de toata lumea ce ii inconjura. Eu nu as fi avut curajul sa fac ce au facut ei si de-asta am ales sa ma lupt cu o vioara, nu cu un avion.

pearl harbor 3

Fiecare scena a avut ceva special. E un film extraordinar, sincer! Are drama (si inca cat!), dragoste, putina istorie, un pic de actiune si multe, multe scene frumoase. Imi va ramane in inima si in minte pentru multa vreme, iar daca inca nu l-ati vazut, luati-va inima in dinti si uitati-va la el. Merita!

Nu mai stiu ce sa va mai spun ca sa va conving ca merita si ca e un film extraordinar. E greu sa-l descrii, pentru ca e mai presus de fiecare adjectiv si cuvant pe care as putea sa-l folosesc pentru a va face sa vreti sa il vedeti.

 

Recenzie: “Fangirl” de Rainbow Rowell

wpid-19174917_zpsfc098c7b.jpg

Descriere:

Cath and Wren are identical twins, and until recently they did absolutely everything together. Now they’re off to university and Wren’s decided she doesn’t want to be one half of a pair any more – she wants to dance, meet boys, go to parties and let loose. It’s not so easy for Cath. She’s horribly shy and has always buried herself in the fan fiction she writes, where she always knows exactly what to say and can write a romance far more intense than anything she’s experienced in real life. Without Wren Cath is completely on her own and totally outside her comfort zone. She’s got a surly room-mate with a charming, always-around boyfriend, a fiction-writing professor who thinks fan fiction is the end of the civilized world, a handsome classmate who only wants to talk about words …And she can’t stop worrying about her dad, who’s loving and fragile and has never really been alone. Now Cath has to decide whether she’s ready to open her heart to new people and new experiences, and she’s realizing that there’s more to learn about love than she ever thought possible …

Cartea poate fi comandata de pe Bookdepository.

Recenzie:

Am terminat “Fangirl” acum cateva zile, dupa ce a stat pe lista mai bine de un an. Nu am reusit sa o citesc mai repede pentru ca o aveam in eBook si mi s-a parut un pic dificila de citit in formatul asta. Insa acum vreo saptamana aveam cativa banisori si m-am gandit sa trag o fuga pana la librarie. Nu aveam nimic specific in minte si aproape ca m-am dat batuta cand am vazut ca nu gaseam nimic pe rafturile librariei. Eram la ultimul raft cand am vazut-o. “Fangirl” in toata gloria ei. Ultima copie! Va vine sa credeti?! Ultima! Ce noroc! Apoi, cand mi-am mutat ochii mai jos, am vazut si “Eleanor & Park” si normal ca a trebuit sa o iau si pe aia. Si uite asa m-am intors eu acasa cu doua carti pe care nu planuiam sa le iau prea curand.
Imediat ce am terminat cartea pe care o citeam atunci, m-am apucat de “Fangirl”. Nu stiam la ce sa ma asteptam, dar stiam ca imi va placea.
Ei bine, dragii mei, nu am avut dreptate. “Fangirl” nu mi-a placut. “Fangirl” mi-a intrat in oase, m-a obsedat zile la randul si nu m-a lasat sa o las din mana. Am adorat-o inca de la inceput si imi pare bine ca am luat-o. Va spun, trebuie sa o cititi!
“Fangirl” m-a tinut captiva intre paginile ei inca de la inceput. E una dintre cartile pe care nu o citesti. O respiri, o mananci pe paine si devii dependenta de ea. “Fangirl” e cartea perfecta pentru zilele cand ai o stare proasta si ai nevoie disperata de ceva care sa te scoata din acea stare. De fapt, ‘Fangirl’ e perfecta pentru toate perioadele, pentru toate starile si pentru toata lumea.
“Fangirl” este cartea care descrie cel mai bine generatia noastra. Sunt sigura ca toti adolescentii din lume s-ar putea regasi fie in personaje, fie in poveste. Nu cred ca exista vreo alta carte care sa “reprezinte” genatia fandom-urilor mai ine ca “Fangirl”.
Pe coperta cartii scrie “A tale of fanfiction, family and first love”. Nu cred ca exista mod mai bun de a descrie aceasta poveste. In “Fangirl” am gasit o inedita poveste despre familie, prietenie, dragoste si fanfic. Nu cred ca puteam sa cer mai mult de atat.
Cartea asta are putin din toate: romance, probleme tipic adolescentilor, multe discutii despre carti, personaje geniale, dar totusi realiste si normale, doar un strop de drama si multe scene si replici amuzante. Totusi, oricat de lejera ar parea, este o carte care abordeaza subiecte mult mai serioase decat multe carti de pe piata la ora actuala.
In primul rand, cred ca multi adolescenti se pot regasi in anxietatea lui Cath si frica de a iesi in lume. Si eu, la randul meu, am momente cand nu vreau sa ies din casa si de multe ori nu vreau sa dau cu ochii de lume. Insa consider ca autoarea a aratat lumii ca viata e mult mai frumoasa daca iti invingi temerile. Daca risti, macar putin, si iesi din carapacea ta, e o alta lume afara care te asteapta cu bratele deschise.
“Fangirl” mi-a aratat ca orice e posibil. Chiar si dragostea in locuri unde nu credeai ca e posibil sa o gasesti. Tot ce trebuie sa faci e sa iesi din tine si sa incerci sa comunici cu lumea din jur.
Majoritatea adolescentilor se pot regasi, la fel de bine, si in dramele familiale prin care trece Cath. Toti ne-am ne-am certat cu fratii sau ne-am displacut,chiar si pentru o secunda, parintii. Am apreciat faptul ca Cath a gandit mereu rational si niciodata nu s-a lasat coplesita de sentimente, fie ele bune sau rele. Pentru Cath, familia e familie, un lucru pe care nu multi il stiu. M-am regasit in acest aspect. Pentru mine, ca si pentru Cath, familia este cel mai important lucru.
Desi Cath nu are multi prieteni si nu e exact o tipa foarte populara, ea isi pretuieste prietenii si tine la ei foarte mult. Ea isi respecta prieteni si promisiunile. Ei, atunci cand poate. Am inteles de ce s-a suparat pe Nick si de ce nu a vrut sa il ajute mai aproape de sfarsit. Si eu as fi facut acelasi lucru, pentru ca Nick a tradat-o atunci cand ea l-a ajutat.
Cartea asta e plina de situatii din care adolescentii, dar si adultii ar putea invata. Cred ca “Fangirl” a prins atat de mult la public pentru ca e o carte reala, iar cititorii se pot regasi in personaje si in situatiile in care sunt pusi acestia. Rainbow Rowell este probabil singura autoare care intelege cu adevarat adolescentii si generatia noastra. De multe ori m-am intrebat cum de a stiut sa descrie un adolescent si trairile ei atat de bine. Se vede ca Rainbow isi aminteste foarte bine cum e sa fii adolescent, indragostit si putin ciudat.
Stilul ei de a scrie mi-a placut enorm de mult! E adresat adolescentilor: usor, amuzant, cu o doza de dramatism si seriozitate pe care toti adolescentii o au in ei, uneori complicat, dar foarte usor de urmarit. Uneori aveam impresia ca ascult o adolescenta spunandu-si povestea de dragoste.
De Cath mi-a placut la inceput, poate pentru ca m-am regasit in ea in multe privinte. E o tipa tare unica, foarte desteapta, extraordinar de desteapta si pur si simplu mi-a placut de ea la nebunie. E genul de prietena pe care mereu avm cautat-o, dar inca nu am gasit-o. Am regasit multe replici de-alea mele in carte, spuse tocmai de ea, lucru ce m-a facut sa rad si mai tare.
Da, am ras foarte mult citind “Fangirl”. E una dintre cartile pe care nu o poti citi oriunde altundeva decat la tine acasa, cu inghetata sau ceai. De ce? Pentru ca dialogurile sunt uneori atat de amuzante incat razi pe burta! Sarcasmul lui Cath este atat de avansat incat unii nu il inteleg. Regan m-a facut sa rad de multe ori si la fel si Levi. Ca sa nu mai vorbim de felul in care gandeste Cath. OMG, tipa e geniala! Oh, si situatiile penibile in care au fost puse personajele… priceless!
Levi, la fel ca si Cath, mi-a placut inca de cand am “facut cunostinta” cu el. Are un charm care atrage cititorul, acelasi charm care a atras-o si pe Cath. Tipul e genial, cu cele 10.000 de zambete ale lui. E un personaj foarte diferit de toate celelalte personaje masculine despre care am citit pana acum. Nu e perfect, insa asta il face mai real, deci mai placut. Cred ca nu mai trebuie sa spun ca e amuzant. Asta e de la sine inteles.
Pe de cealalta parte, Wren nu mi-a placut deloc… pana intr-un anumit punct al cartii. Nici dupa nu m-am innebunit dupa ea, dar macar am putut-o suporta. Nu inteleg de ce Wren se purta ca o rasfatata si de ce nu o mai vroia pe Cath prin preajma ei. For god’s sake, erau surori gemene! Si de ce se purta ca o idioata cu Cath? Oh my, m-a calcat pe nervi cu aerele ei de adult si cu iresponsabilitatea.
Rainbow da atentie fiecarui personaj, fie care e principal sau secundar. Regan, Cath, Levi, Art, Nick, Wren… toata lumea are o mica poveste, asa incat cititorul sa ii poata cunoaste mai bine. Un lucru m-a incurcat un pic. In interiorul copertei de la inceput sunt intruchipate, in forma unor personaje din desene animate, toate personajele. Lucrul asta m-a facut sa mi-I imaginez mereu ca pe niste personaje din desene animate.
Ignorand asta, personajele lui Rowell sunt reale si foarte bine construite. Cred ca ce-I face atat de reali si de placuti este faptul ca sunt personaje normale. Nu au super puteri si nici nu sunt perfecti. Sunt “oameni” normal, care fac greseli si nu spun intotdeauna numai lucruri perfecte si care, mai presus de toate, au sentimente.
In “Fangirl”, unul dintre pricepalele subiecte abordate de autoare este diferenta dintre persoane. Cel mai bun exemplu este diferenta dintre Cath si Wren. Desi sunt gemene, sunt extraordinar de diferite. Si totusi, se accepta una pe alta si se iubesc.
Cartea nu are un stil foarte alert, dar lumea lui Cath te fascineaza si te captiveaza de la inceput. Pe masura ce citesti, vrei mai mult si mai mult, asa ca citesti fara sa te opresi, pana cand dai ultima pagina si te intrebi ce naiba ar trebui sa faci acum cu viata ta. Adevarul e ca am vrut sa ma reapuc de ea! Mi-a fost dor de personaje imediat ce am terminat cartea. Sunt bucuroasa ca autoarea nu a terminat inca cu ei si ma astept la o continuare.
Partea mea preferata din carte este relatia dintre Levi si Cath. A fost neprevazuta, desi banuiam ca Levi o place pe Cath. Era atat de protectiv fata de ea, inca de la inceput! Mi s-au parut taaaare draguti impreuna si am adorat modul in care aveau grija unul de altul si explorau, incet incet, viata impreuna. Levi m-a facut sa il ador si mai tare cu rabdarea lui fata de Cath. Discutiile lor ciudate si ugh totul era atat de adorabil!! Probabil unul dintre cuplurile mele favorite.
Fan fic-ul si cartile sunt foarte prezente in aceasta carte, dar nu pot sa zic ca intotdeauna m-am innebunit dupa aspectul asta. Trebuie sa recunosc ca am sarit peste multe dintre partile cu Simon, fie ca erau parti din fan fic sau din carte, pentru ca nu m-a prins povestea. Plus, eram mult prea nerabdatoare sa il mai “Vad” pe Levi ca sa stau la discutii cu Simon.
“Fangirl” este o carte perfecta pentru toata lumea, dar in special pentru adolescenti. Nu pot gasi vreo imperfectiune la ea. A fost geniala si omg, vreau sa o recitesc! Are de toate, pentru toti. Mi-a placut la nebunie si binenteles ca trebuie sa o cititi! Nu stiti ce pierdeti! Este o poveste in care te pierzi si nu mai vrei sa fii gasit! Cu siguranta una dintre cartile mele preferate de anul asta!
Rate: 5 stele din 5