Interviuri cu bloggeri! (16)


Revin astazi cu un nou super interviu cu un blogger nu tocmai nou in aceasta lume. Cred ca mai toti il stiti. Il cheama Laurentzyu si scrie pe blogul Laurentzyu Books (Peace. Love. Books), un blog despre carti, muzica, filme si pasiunile lui Laurentzyu. Eu citesc blogul lui cat de des pot, dar inca sunt postari care imi scapa. Am de recuperat. 😀

Anyway, recent Laurentzyu a acceptat sa imi raspunda la intrebari, si uite asa a iesit un nou interviu pe care il ador. Multumesc, Laurentzyu, pentru acest interviu!

Sper sa va placa si voua la fel de mult cum imi place mie!

Here we go…

1. Bună, Laurentzyu! Pentru început, descrie-te în câteva cuvinte.
Bună, Bianca! Îți mulțumesc mult pentru interviu!
Deși urăsc cerințele de acest gen, îți pot spune că sunt un băiat 16 ani căruia îi plac filmele, cărțile, muzica și Tumblr-ul, și al cărui țel în viață este destul de neclar, dar care vrea neapărat să scrie o carte, două. Știi și tu cum e, poveștile trebuiesc spuse, iar la un moment dat trebuie să simți că lași ceva bun în urmă.

2. Spune-ne câte ceva despre blogul tău – de ce și cum ai început.
Am creat blogul acum vreo doi ani, din dragoste pentru cărți. Le descoperisem așa cum nu o mai făcusem până atunci, la școală, și eram de-a dreptul obsedat. Din fericire, am rămas cu această boală, niciun doctor negăsindu-i tratament, așa că viața a mers mai departe, trăgând acest mic job după ea.

3. Care e cartea ta preferată?
OK, îmi retrag cuvintele despre prima întrebare și le pun aici. Serios acum, îmi e pur și simplu imposibil să aleg. Aș putea spune Umbra vântului, dar aș trăda Cititorul, iar dacă aș spune Cititorul aș trăda-o și pe prima dar și seria lui Suzanne Collins, Jocurile Foamei. Unde să mai pun Divergent, Pe drum, Sub aceeași stea, Forțele răului absolut sau orice altă carte dintr-o listă interminabilă? Dar dacă de asta ar depinde viața mea, aș alege-o pe prima!

4. Dar autorul?
Deși am și aici dubii, mă pot hotărî mai ușor: Carlos Ruiz Zafon. Nu am mai întâlnit nicăieri un talent de a scrie asemănător. Nimeni nu m-a mai făcut să iubesc atât de mult o carte și nimeni, după părerea mea, nu mai poate îmbina într-un fel atât de frumos genurile fantasy, istoric, dramă, horror, thriller și romance. Și încă ceva: Jack Kerouac, Bohumil Hrabal, Kurt Vonnegut, vă rog frumos să mă iertați!

5. Ce muzică îți place să asculți? Care e trupa ta preferată?
Iar cu preferințe? Bine, bine. În general ascult mai toate genurile de muzică (fără acele “manele”), dar prefer melodiile indie sau alternative, așa că pun pe listă The xx, Florence and The Machine și The Civil Wars.

6. Motto-ul tău în viață?
Un mic citat din Zafon: “Timpul trece cu atât mai grabnic cu cât e mai gol. Vieţile lipsite de semnificaţie ocolesc pe departe, asemenea unor trenuri ce nu opresc în gară.”

7. Ce gen de carte preferi?
Nu contează, carte să fie, dar dacă ar fi să aleg, aș alege poveștile de dragoste, thrillerele și dramele.

8. Care a fost primul blog despre cărți pe care l-ai urmărit și care e preferatul tău?
Primul blog despre cărți pe care l-am urmărit a fost Shauki’s Bookcase. Mare păcat că nu a mai continuat… Cât despre cele actuale, nu cred că am un preferat, îmi plac toate!

9. Ce citești acum?
Citesc în paralel Războiul Z de Max Brooks și Mândrie și prejudecată de Jane Austen (“dezavantajele” de a avea eBook reader).

10. Care e, la ora actuală, starea ta. (Întrebare ciudată, nu?)
Hm, sunt puțin melancolic având în vedere că mâine urmează o zi de școală, dar zâmbesc puțin gândindu-mă că se apropie Crăciunul și, implicit, vacanța.

11. La ce film te-ai uita încontinuu?
Nici aici n-aș putea alege, dar Titanic, Parfumul: Povestea unei crime, Jurnalul unui adolescent timid, Unora le place jazzul și seria Pirații din Caraibe sunt printre preferatele mele.

12. Recomandă-ne un serial.
Sleepy Hollow! Amuzant, palpitant, sângeros și plin de aventură…

13. Altă întrebare ciudată: care e înghețata ta preferată?
Înghețata e înghețată, indiferent de aromă, dar am o mică slăbiciune pentru cea de pepene galben (nu țin cont de marcă)!

14. Idolul tău e…?
Tim Burton, cred! Mi se pare un om genial, iar imaginația lui depășește orice limite.

Ai vreun mesaj pentru cititorii blogului meu sau/și ai blogului tău?
Trăiți fiecare clipă ca și când ar fi ultima, dar nu uitați să zâmbiți, citiți și iubiți!

Ei, daca asta nu e un interviu awesome, atunci nu stiu care e… cum vi se pare? 🙂

Advertisements

2 thoughts on “Interviuri cu bloggeri! (16)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s