Dirigentie, mentalitati de pustani incuiati, si… viitor!


In fiecare joi avem o ora care e alternativul dirigentiei. Ora asta ne ‘ajuta’ sa ne alegem liceele, ce vrem sa devenim in viata, s.a.m.d. Useless, daca ma intrebati pe mine. Eu deja stiu si unde vreau sa dau, si ce vreau sa devin. Si, daca stai bine sa te gandesti, o ora nu te va ajuta sa te decizi ce vrei sa faci in viata ta. Dar hai fie, e o ora fun!

La fiecare ora, profa ne aduce cate o foie pe care trebuie sa o completam. Joi trecuta, am avut de completat o foaie cu intrebari de genul ‘Ce te-a ajutat sa iti creezi caracterul pe care il ai acum?’. Mi s-a parut foarte interesant, spre deosebire de alte dati, cand m-am plictisit teribil completand foile alea.

Am avut si o intrebare ‘Ce te-a ajutat sa iti formezi caracterul si ce te-a determinat sa iti alegi ocupatiile?’ sau ceva de genul. Ideea e ca trebuia sa spunem cine sau ce ne-a influentat in viata.

Mie imediat mi-a sarit in minte anul ala cand aveam 7 ani sau pe-acolo, si ai mei m-au intrebat daca mi-ar placea sa ma duc la Scoala de Muzica. Ideea m-a incantat, si le-am zis ca vreau. Apoi, am dat examene, am fost acceptat si am fost nevoita sa imi aleg un instrument. Parintii mei nu mi-au zis nimic, nu m-au inghiontit de la spate sa spun un instrument, si m-au lasat sa imi aleg vioara singura. Sincera sa fiu, nici nu cred ca stiam prea bine ce e aia o vioara. Doar ca… mi-a iesit pe gura. Bine am facut! :))

Dupa ce am inceput vioara, parintii mei si-au dat seama ca muzica imi place si ca nu voi putea sa-mi petrec toata viata intr-un birou sau altundeva. Si nu mi-au impus niciodata sa fac nimic daca nu vroiam. Binenteles, au existat lucruri pe care a trebuit sa le fac, chiar daca nu am vrut. Dar niciodata nu mi-au impus sa fac anumite lucruri ce tin de viitorul meu. Au inteles ca vreau sa ma ocup cu muzica si m-au lasat. Nu e nevoie sa zic ca mi-au zis tot ce implica asta si dedicarea de care e nevoie. Am inteles, si m-am pus serios pe studiat. Iar ei au venit cu suport material, dar mai ales cu suport moral. M-au sustinut intotdeauna in fiecare decizie pe care am luat-o. Sunt chiar fani mari ai blogului si probabil ca mama citeste postul asta si isi noteaza in minte greselile pe care le-am facut. 😉

Anyway, ideea e ca am scris chestia asta la dirigentie: M-au influentat ai mei care m-au lasat sa imi aleg meseria si scoala si m-au lasat sa imi decid singura viitorul.

Profa a fost foarte incantata. Ca de, doar ea ma saluta intotdeauna si intotdeauna imi zambeste.

In schimb, un alt coleg, un smecheras de-asta care tot se da pe langa mine dar nu imi ajunge nici pe la cot, s-a uitat ironic la mine si, cu un zambet batjocoritor si un ton sfidator, scoate pe gura urmatoare intrebare: “Ce fel de familie face asta? Sa isi lase copiii sa isi rateze viitorul?” sau ceva de genul.

Va dati seama ca m-au luat nervii. Noroc ca am avut stapanire de sine si nu am sarit la el, ca as fi fost in stare. Profa incerca sa ii explice cu frumosul, ca e bine ce au facut ai mei, ca asa e normal, s.a.m.d. Eu, in schimb, i-am platit-o cu aceeasi moneda. I-am spus urmatoarele:

“Nu, e mai bine sa te puna ai tai sa te faci doctor sau avocat, sa castigi intr-o luna mai putin te cat castig eu intr-o seara, sa stai inchis acolo si sa fii nefericit toata viata tai, piticule. Uita-te mai intai la tine si dupa vorbeste de familia mea. Uita-te la mine. Ti se pare ca sunt ratata? Nici macar nu ai habar cu cineva vorbesti. Cate concerte am avut eu si cati oameni m-au admirat pe mine, n-ai tu fire de par in cap.”

A tacut, si s-a lasat o liniste in clasa de auzeai becul cum sfaraie. Pustiulica parea cam jenat. Era cam rosu la fata. Profa, avea un zambet apreciativ indreptat inspre mine.

Da, poate ca m-am laudat putin. Dar aveam atat de multi nervi, incat nu am mai tinut conta de etica sau modestie.

In afara de nervi, eram foarte uimita. Cum adica ‘ce fel de familie face asta?’. People, e viitorul vostru! E viata voastra, e corpul vostru, voi decideti ce faceti cu voi si cu viitorul vostru! Voi o sa stati in fiecare zi intr-un birou, fiind nefericiti. Asta daca alegeti sa faceti ce vor altii. Dar daca tineti cont de voi si faceti ce va spune inima, oricat de putini bani ati castiga, veti fi fericiti. Pentru ca stiu din proprie experienta ca daca faci ce-ti place esti multumit. Da, eu am avut noroc sa ma indragostesc de o ‘meserie’ din care se castiga destul de bine. Dar sunt si oameni carora le place sa faca ceva din care nu se castiga atat de bine. Dar banii.nu.conteaza.intotdeauna. Plus ca, deobicei, daca iti place ce faci, faci lucrul ala bine si dai randament. Daca esti bun in ceea ce faci, lumea va observa asta si te vor cauta. Deci, vor fi si bani mai multi.

Asa cum am zis, faceti si alegeti-va meseria care va face fericiti! Nu tineti cont de parinti sau de prieteni sau de ce e la moda. Da, tineti cont de sfaturi, dar nu de chestiile impuse. Pentru ca, la sfarsitul zilei, nu parintii vostrii vor fi merge acasa si vor fi nefericiti din cauza meseriei alese. Ci voi. Sunt milioane de oameni in lumea asta care sunt nefericiti din cauza meseriei care nu le place, din cauza serviciului care le apasa pe umeri si din cauza monotoniei din viata lor. Nu vreti sa fiti si voi printre ei? Lumea asta e atat de depresiva si de nefericita din cauza alegerilor proaste. Asa ca ganditi-va bine cand dati la un liceu sau la o facultate. Ganditi-va la ce va face fericiti si la ce va face ziua mai buna. Si, mai presus de toate, urmati-va inimile!

Si da, mi-e mila de pustiulica ala care probabil va ajunge vreun contabil care se va duce la serviciu ingandurat si plin de regrete. Vedem atunci cine si-a ratat viata. 😉

Uite ca iarasi m-am intins cu ‘filozofiile’ mele. Dar de mult vroiam sa vorbesc despre asta. Si pfiu, ce bine e sa vorbesc despre scena aia la scoala.

Din seria ‘Opinii Personale’…

Advertisements

2 thoughts on “Dirigentie, mentalitati de pustani incuiati, si… viitor!

  1. Imi cer scuze pentru ca nu stiu cat de corect o sa ma exprim, dar.. comentariul ala? God, ce tip nesimtit! Asa de ah.. nu am cuvinte in sensul rau (altfel spus, in momentul asta, chiar daca nu are nicio legatura cu mine direct, il injur -chiar daca nu e frumos-). Cum mama naibii sa spui asa ceva?! Cum?!
    Mda, inteleg ideea anumitor parinti sau copii ca noi, minorii, in anumite momente importante din viata marcata de o decizie oarecum generala, trebuie sa fim sustinuti si ajutati de mami si tati. Eu accept ajutorul venit din partea parintilor mei, apreciez cel mai tare vorbele de incurajare.
    Ceea ce sunt eu acum nu sunt din cauza ca mama si tata mi-au spus sa fac lucrul x in modul y pentru a ajunge la rezultatul z. Nu, in niciun caz! Parintii mei au refuzat mereu sa imi spuna macar ce cred ei ca e cel mai bine pentru ca ei sunt de parere ca asa m-ar influenta. Asta nu inseamna ca sunt dezinteresati. Asta, pentru mine, inseamna ca se implica in viata mea intr-un mod diferit, lasandu-ma sa vad de acum ce urmari au anumite alegeri ce pe moment par poate nefolositoare. Asa, ma ajuta sa fac si sa fiu o persoana demna, raspunzatoare, tare de caracter, dar in primul rand, sa fiu persoana ce vreau sa fiu.
    Intr-adevar, meseriile la care eu ma gandesc sunt atat de socializare, dar tot la birou stai.Asta e alegerea mea si ma vad facand acest lucru zambind pentru ca simt ca pot fi implicata pana la moarte in asta. Si, nu mama sau tata mi-au indreptat intr-acolo drumul. Cred ca daca ar fi genul de parinti care sa ma puna sa fac ceva ce le place lor, as fi ajuns doctor (ca deh’, se castiga bine) sau ceva in domeniul sportiv (ambii, au fost pe vremea lor, cei mai buni si implicati la sport) sau avocat ca, cade bine (avocat am vrut sa fiu si nici nu a disparut de tot dorinta). Astea sunt vagi banuieli pentru ca ei nu mi-au spus niciodata ce sa fac, mereu au mers pe ideea: “Fa ce iti place, vei simti la momentul potrivit ca acela este drumul tau in viata.” Asa am ajuns sa fac blog informatica, jocuri logice, cursuri de engleza, sa am la activ cursuri de desen, teatru, abilitati practic. Astfel, fara ca vreodata sa ma intrebe cineva daca mi-am facut temele sau sa imi asculte lectiile pentru urmatoarea zi (chiar daca in opinia profei de mate, asta e idealul de parinti- cel care asculta, face teme impreuna cu copilul blabla..) am ajuns sa particip la o multime de concursuri si cateva olimpiade.
    Eu consider ca parintii mei sunt parinti model. Acesti parinti, asa cum am inteles ca sunt si ai tai, care il lasa pe copil sa aleaga, nu il obliga sa faca ceva, acesti parinti sunt de apreciat si imi aplec capul in fata lor. (Mami, sa stii ca practic nu voi apleca capul in fata ta.)

    God, scuze ca m-am intins si sper sa fi inteles ceva, stiu ca m-am cam abatut de la subiect. Iar tu, copil tampit, sper sa ajungi sa lucrezi la periferia orasului in conditii mizere, sa practici ceva ce urasti din tot sufletul si sa nu ajungi niciodata vesel acasa. Sper sa arzi in flacari si sa regret ca ai jignit tocmai cei mai valorosi parinti. Imi pare rau ca nu te poti bucura de astfel de caractere in familia ta, chiar imi pare. Dar, eu tot vreau sa mori pentru ce ai spus. Pieri, dar nu uita sa traiesti, inainte, o viata nedemna nici macar de lumea in care traim, cea mai mizera viata. Javra!
    ********************************************************** (Nu cred ca vrei sa stii ce e ascuns sub stelute. Scuze, Bianca, pentru linbajul nu foarte urat, dar voiam si eu sa ma descarc)

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s