Experienta ‘Romania 2014’


Dupa cum stiti, saptamana trecuta am fost plecata in Romania. Sambata dimineata, adica 25 Ianuarie 2014, am plecat de-acasa, cu masina, cu parintii si fratele spre Romania. M-am intors ieri, Marti, 4 Februarie. Iar azi m-am hotarat sa vorbesc despre experienta pe care imi place sa o numesc “Romania 2014”.

Dinainte de a pleca de-acasa am fost “avertizati” de Nenea Televizor de zapada si de drumurile blocate din Romania. Asa ca ne-am asteptat sa avem un drum greu, cu peripetii. Totusi, de nevoie, am plecat. Trebuia neaparat sa ajungem in Romania pana luni, asa ca ne-am luat inima in dinti si am plecat.

Am fost extremde reticenta si de nefericita sa plec din Grecia pentru o saptamana. Si m-am simtit extrem de ciudat cand am aflat ca voi fi in Romania, pentru ca acum 2 ani, cand am plecat de acolo, am incercat sa ma detasez cat de mult am putut si sa uit multe amintiri neplacute de acolo. Am fost, totusi, extrem de entuziasmata sa vad persoane dragi mie de care mi-a fost dor. De cum am iesit din Grecia am vrut sa ma intorc.  Deja din Bulgaria se simtea aerul ala gri, apasator, pe care il simt de fiecare data cand ma gandesc la Romania sau cand sunt acolo. Totusi, am incercat sa nu ma gandesc si am mers mai departe, cu inima grea totusi. Am incercat sa ma distrez pe cat posibil si sa citesc cat mai mult. Si am citit… aproape 70% din “It’s kind of a funny story”.

Pana la Sofia totul a mers brici. Am mers repede (cu viteze legale, totusi! Si fara depasiri! :)) ) si am ajuns la Sofia in cam 3 ore dupa ce am trecut de vama.  Insa, de cum am ajuns acolo, am inceput sa simtim frig. Ger. Ne-a inghetat gelul de parbriz, a trebuit sa dam caldura la maxim si ne era groaza cand trebuia sa ne dam jos din masina. In schimb, am vazut o zapada extrem de frumoasa. Fulgi mari, albi si care se topeau imediat ce ajungeau pe parbriz. Zapada se punea extrem de repede, formand un strat gros, de un alb impecabil. Brazii erau magici! Uriasi si plini de zapada. Imi pare extrem de rau ca nu am reusit sa scot fotografii, dar mintea mea numai la fotografii nu era atunci. Dar cred ca toti stim cum e sa te aflii in munti si sa vezi numai zapada si brazi lasati de zapada, nu?

Dupa ce am trecut de Sofia, vremea s-a inrautatit. Era din ce in ce mai multa gheata si zapada pe jos si mergeam din ce in ce mai greu. Deci, trebuia sa mergem cu 40 de km.

Am mers de ne-am plictisit. Incet, incet, cu atentie si restrictii de viteza. Dar am mers, totusi. Si, intr-un final, pe la vreo 2 sau 3 am ajuns la granita cu Romania.

De cum am mers pe podul care traverseaza Dunarea si in Bulgaria si Romania am inceput sa “simt” Romania. Gropi multe, multe. Iar la granita, atmosfera mi s-a parut gri. Parca totul era intunecat si linistit. Am intalnit un vames plictisit, care, in momentul in care l-am intrebat cum sunt drumurile, ne-a raspuns, putin scarbit si enervat, ca sunt inchise. Trecand peste asta, am aflat ca nu putem trece de vama de la Giurgiu si, spre deosebire de alti “smecherasi” de Bucuresti care se vad zmeii-zmeilor, am ramas la un hotel exact la granita. Cand m-am dat jos din masina, imbracata subtire, cu o geaca relativ groasa, mi-am blestemat zilele. Era atat de frig, si batea un vant de te lua pe sus! Si unde mai pui ca si ningea! Imaginati-va ca eu nu am mai trait ger si zapada de mai bine de 3 ani, asa ca am fost destul de socata cand am dat cu nasul de ger si l-am suportat greu. Vroiam sa ma intorc acasa si sa stau la caldurica. Din pacate, eram la cateva sute de km distanta, asa ca tot ce am putut face a fost sa imi duc bagajul in camera de hotel din Sunny Complex au ceva de genul. A fost extreeeeem de ciudat sa intreb receptionista la ce e etaj e camera in romana si m-am cam balbait. La inceput, vorbeam tare si tresaream de fiecare data cand auzeam romana in jurul meu. Pana la urma, m-am obisnuit, si a fost placut sa vorbesc romana cu altcineva in afara de parintii mei, dar imi gaseam extrem de greu cuvintele si ma balbaiam, din cauza ca imi era frica sa nu scap cuvinte in greaca sau in engleza si sa par penibila.

La hotel am dat de o receptionista si de niste barmani putin incurcati si rusinosi. Dar draguti si amabili. Iar mancarea a fost buuuuna!

In dimineata urmatoare am reusit si am plecat spre casa, adica spre Barlad. Era ger si ninsoare si noi nu aveam lanturi la masina. Asa ca a trebuit sa mergem cu 40 de km/h. La iesirea din Giurgiu am fost opriti toti in coloana, de politie, iar un agent a mers la fiecare masina si ne-a spus sa mergem in coloana, cu viteza redusa, fara depasiri si cu multa atentie. Am inteles, si am pornit-o, incet incet, spre Barlad. Am mers in coloana, incet si cu atentie, asa cum am fost instruiti. Numai ca, binenteles, s-au trezit zmei cu masini mai mult sau mai putin puternice sa depaseasca si sa mearga cu viteza. Lucru pe care nu l-am inteles si nu il ineleg. Daca tu vezi ca toata lumea merge incet, in coloana, de ce te trezesti tu ssa depasesti si sa incalci instructiunile care ti-au fost date, riscand sa aluneci, sa e inzapezesti sau, mai rau, sa blochezi drumul? Daca vrei sa fii teribilist, du-te si arunca-te de pe o stanca si vezi daca mori sau nu, dar nu te juca si cu viata altora.

Anyway, am ajuns, cu chiu, cu vai, la Bucuresti. Am trecut si de Bucuresti, dar nu dupa ce am intrebat fiecare patrula de politie pe care am vazut-o daca drumul e deschis. Toti politistii au fost foarte draguti si ne-au dat instructiuni si informatii despre drumuri. Unii nu au stiut exact ce se intampla mai departe de Bucuresti, dar toti au fost cat se poate de draguti. Un lucru care mi-a placut? Am gasit multe patrule de politie, dispuse sa ea informatii despre vreme si despre drumuri. Si toata lumea a fost amabila.

Desi am fost avertizati sa s-ar putea sa nu fim lasati sa trecem de Afumati, am mers pana acolo, in speranta ca informatiile pe care le-a avut respectiva patrula care ne-a informat sunt eronate. Numai ca nu erau. Cand am ajuns la Afumati, am vazut bariere, patrule de politie si multe masini trase pe dreapta. Am mers si am intrebat ce s-a intamplat,  iar un politist pe jumatate inghetat, dar extrem de politicos si dragut ne-a spus ca nu se poate trece mai departe pentru ca sunt drumurile inzapezite. Respectivul politist a vorbit foarte frumos si ne-a dat cat de multe informatii posibile, inclusiv cum putem afla ruta libera spre Barlad. Am sunat la numarul respectiv si ne-a raspuns o doamna foarte draguta, dar probabil infometata, de vreme ce a ragait in telefon. Dar e de inteles, de vreme ce mii de oamenii probabil ca au sunat in continuu la telefonul ala si saraca femeie nu a mai apucat sa manance.  :)) Si respectiva doamna sau domnisoara a fost extrem de amabila si ne-a indrumat spre Brasov, de unde avea sa o luam spre Barlad. Ne-a spus toate rutele posibile si ne-a sfatuit sa mergem pe la Brasov, pentru ca drumurile sunt bune pe acolo.

Asa ca am plecat pe la Brasov, si am facut un ocol de vreo 150 de km.  Cu 40 de km/h, normal! :))

Un lucru care m-a surprins placut? Faptul ca lumea lucra. Autoritatile au luat masuri. Drumurile erau PLINE de lame, freze si tot felul de utilaje de deszapezire. Se lucra pentru a deszapezi drumurile. Nimeni nu statea degeaba si nu trebuie sa dam vina pe autoritati de data asta. Pentru ca ei chiar au luat masuri si au incercat sa previna eventualele tragedii. Drumurile erau deszapezite, iar utilajele de deszapezire lucrau in continuu, dar viscolul le facea treaba mult mai dificila. Chiar daca voi, cei care ati stat acasa si ati vazut cum cei de la TV dau vina pe autoritati, credeti ca autoritatile sunt de vina pentru drumurile inchise, nu ei sunt. In primul rand, e imposibil sa deszapezesti cand e viscol, pentru ca zapada se aduna din nou, iar banii sunt aruncati degeaba. Si da, drumurile sunt inchise, dar asta pentru a preveni accidentele. Si chiar daca s-au intamplat accidente, e din vina smecherasilor care nu au bagat in seama avertizmentele si care au crezut ca daca au un BMW, pot sa treaca si peste cele mai grele zapezi. Si daca politistul iti spune ca nu poti trece mai departe, de ce vii tu, smecher de Bucuresti cu un BMW, si minti ca te duci acasa, pana la colt? De ce nu poti sa respecti autoritatile, care incearca sa te ajute si sa evite accidentele? De ce nu poti sa fii si tu ca toata lumea? Daca e cineva de vina pentru accidente si pentru masinile inzapezite, sunt ‘smecherii’ care cred ca sunt Superman si care trec peste toate restrictiile! Credeti-ma, drumurile erau impanzite de utilaje de dezsapezit care lucrau, de muncitori care incercau sa ajute oamenii inzapeziti si de utilaje de politie care iti sareau mereu in ajutor si erau dispusi sa te informeze cum pot mai bine. Binenteles, am vazut si soferi educati, care respectau regulile si restrictiile.

Am fost uimita, de asemenea, de drumurile CURATE dintre munti. Jur, erau mai curate drumurile dintre munti decat drumurile din Bucuresti.

Intr-un final am ajuns, pe la 11  noaptea, pe Barlad. Dupa un drum  de 2 zile pe care normal il parcurgem in mai putin de-o zi.

La Barlad, domnul primar si-a bagat banii in buzunar si a uitat sa deszapezeasca. Ne-am impodmolit la 100 de metrii de casa matusii lui mama, urcand un deal deloc deszapezit, si a trebuit sa impingem masina pe deal.

A fost extrem de placut sa imi vad rudele, de care imi era dor. Am vazut, din nou, ce inseamna sa ai o familie unita. Si am avut parte de o multime de distractie. Da, cu rude intre 70-90 de ani, dar care nu isi arata varsta si care stiu cum sa petreaca si sa se distreze. Nu va puteti imagina ce rasete au fost in cele 3 zile in care ne-am intalnit si am mancat si baut (da, nu mi-e rusine sa recunosc ca s-a baut), am ras si am facut glume tot timpul. Mi-a facut bine sa imi intalnesc rudele si prietenii de familie si sa ne adunam asa, ca pe vremuri. 🙂

O mare bucurie a fost cand mi-am vazut profesorul de vioara care mi-a pus vioara in mana si m-a invatat cum sa ma descurc cu o vioara. Da, a fost profesorul meu si da, totusi mi-a fost dor de el. Mi-am petrecut o jumatate de copilarie cu el, in sala de cursuri in care studiam. A fost bine sa vad si alti profesori dragi mie si sa le vad expresia de surpriza de pe chip cand au vazut o fata atat de schimbata in fata lor. Multa lume, chiar si vecini, nu m-a recunoscut din start. Un moment extrem de amuzant a fost cand am mers la casa la care stateam inainte si m-am intalnit cu o batranica din bloc. Am salutat-o, mi-a raspuns, am intrebat-o ce face, m-a intrebat ce fac, am schimbat cateva vorbe, iar la un momentdat imi spune: “Stii, eu nu prea te recunosc pe tine. Nu cumva esti…?”, iar eu i-am spus: “Da, eu sunt, Bianca!”. A inceput sa rada si mi-a spus ca nu m-a recunoscut si ca m-am schimbat mult. :))

Mi-a placut sa ma plimb prin oras si sa vad locurile pe unde am copilarit, dar m-am simtit putin incatusata si claustrofobic. Mi s-a parut un oras extreeeem de mic, dupa doi ani traiti intr-un oras ca Salonic. Am mers mult pe jos si am intalnit multa lume cu care am copilarit. Un lucru foarte ciudat mi s-a parut ca orasul e neschimbat. E ca si cum totul a ramas in loc, iar eu n-am plecat niciodata, dar totusi totul e atat de schimbat! Asta poate pentru ca eu am crescut si vad totul prin alti ochi.

Situatia la magazine si la institutii ale statului a fost complet diferita. Am intalnit numai lume suparata, incruntata, nefericita, nervoasa. Salariati carora probabil nu le ajunge salariul si care isi varsa nervii pe clienti. A trebuit sa imi scot buletinul (in sfarsit!), iar la evidenta populatiei (in afara ca i-am raspuns unei tipe in greaca) am intalnit numai tipe suparate pe viata, care raspundeau in doi peri. Lucrul asta m-a enervat enorm. Cand te duci la magazine, gasesti vanzatoare inchistate. Cand te duci la evidenta Populatiei, tot aia e. Si-acum ma intreb: salariatii astia chiar nu se gandesc ca ar trebui sa ne zambeasca un pic?!

Un alt lucru care m-a socat a fost felul in care toata lumea se cearta, in continuu. Toata lumea e artagoasa si incepe sa se certe de la o vorba spusa in gluma. De asemenea, mi s-a parut ca toata lumea e suparata, ingandurata si plina de griji. Nu prea vezi oameni care sa iasa doar ca sa se plimbe; lumea iese din casa grabita, ca sa rezolve treburi. Putini oameni rad sau zambesc pe strada, pentru ca sunt toti acaparati de griji si de probleme.

Mi-am cumparat o multime de carti de la libraria mea preferata, dar despre asta voi vorbi maine sau poimaine.

Am intalnit lume neserioasa, suparata, dar si amabila si draguta. Da, mi-a placut aceasta vacanta in Romania si imi voi aminti cu placere de saptamana asta. Ma asteptam sa fie mai urat, dar m-am distrat si mi-a facut bine sa vad persoane dragi mie. Cu toate astea, am fost extrem de bucuroasa cand am ajuns acasa, in Grecia, la caldura si la cainele meu.  Am intalnit si bariere cand a trebuit sa rezolvam ce aveam de rezolvat, dar am avut parte de multa distractie. Totusi, nu planuiesc o alta vacanta in Romania prea curand. 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s