Cateva clisee pe care le intalnim in toate distopiile


Asa cum v-am mai pspus de multe ori, unul dintre genurile mele preferate este distopia. Iubesc atmosfera, imi plac personajele, imi place actiunea si imi place sa vad cum isi imagineaza lumea noastra autori cu atat de multa imaginatie. In ultimii ani, tot mai multi autori au inceput sa scrie despre viitor si sa creeze lumi post-apocaliptice. Au aparut zeci de serii despre viitor, despre lumi intunecate si eroine neinfricate, serii ce au ajuns, mai mult sau mai putin, cunoscute in toata lumea. Binenteles, exista cateva clichee pe care le intalnim in toate seriile distopice. Am intocmit o lista cu clicheele pe care le-am observat si le observ in fiecare distopie pe care am citit-o si astazi m-am hotarat sa o impartasesc cu voi.

“Divergent”, “Shatter me”, “Delirium” si “The Host” sunt doar cateva dintre titlurile care m-au ajutat in  intocmirea acestei liste. Binenteles, exista multe alte distopii pe care nu le-am citit inca, dar pe care le am, atat de lista de TBR, cat si pe Kindle.

Clicheul principal din toate seriile distopice  este genul in sine. Asa cum am zis mai sus, distopiile prind. Sunt atat de multe exemple pe care as putea sa vi le dau, dar cel mai bun exemplu este “Divergent”. Seria “Divergent” a ajuns un fenomen international si este citita chiar si de oameni care in general, nu citesc. Luna aceasta se lanseaza si filmul, care se prevede a fi o senzatie.  Sa nu uitam de “The Hunger Games”, care e una dintre cele mai vandute serii din lume.

Sau ‘Shatter me’. Toata blogosfera o citeste. Urmeaza sa se faca si film, dar este la statiu de proiect inca.

Ideea mea este ca distopiile prind, dintr-un motiv care nu e chiar atat de greu sa il intelegem. Cartile distopice vin cu premiza unei povesti captivante, cu actiune si intriga si cu personaje cu mult curaj. La inceputul fiecarei serii, lumea noastra este neagra, incatusata, nefericita. Dar, pana la sfarsit, se gaseste cineva care sa ne salveze si sa aduca culoare lumii noastre.

Din cauza ca mai toate distopiile au prins, tot mai multi autori scriu distopii, chiar daca nu toti reusesc. Daca pana acum cativa ani, pe GoodReads nu prea gaseai carti de genul asta, acum este plin de ele. Da, ideea de “distopie” incepe sa fie usor clicheica.

Al doilea clicheu care exista in absolut toate distopiile pe care le putem citi acum este prezentul nostru ca fiind unul devastator. Toti autorii intruchipeaza trecutul din carte, deci prezentul nosru, ca fiind unul plin de razboaie, lupte, tragedii si devastatie. Daca stam bine sa ne gandim, in momentul asta, nu sunt departe de adevar. Daca nu ne schimam si nu incercam sa schimbam, cat de cat, lumea, vom ajunge sa fim exact ca in ‘Divergent’ sau ‘Shatter me’. Dar asta e o alta discutie pe care vreau sa o avem alta data.  Ideea e ca autorii iau, in general, o imperfectiune a societatii noastre, o fac de proportii uriase si o folosesc pentru a avea o baza in creeare societatii lor din carte.

Toate distopiile intruchipeaza un viitor catastrofic. De fiecare data cand citesc o distopie, imi imaginez, chiar si fara sa vreau, ca cerul e gri, strazile sunt goale, oamenii sunt tristi, goi, si, cel mai rau dintre toate, ca nu este muzica si ca toate cartile au fost distruse. Fiecare lume distopica este anosta, neagra, inchisa. Dictatoria revine, numai ca intr-o forma mult mai urata si mai grea. Oamenii mor la fiecare miscare gresita si nu au voie sa faca nimic. Le sunt monitorizate toate miscarile, muncesc pe branci si sunt saraci.

Apoi, toate intamplarile semnificante din trecut si stilul de viata a strabunilor nostri se intoarce, intr-un fel sau altul, in viitor. De exemplu, “The Hunger Games” mi-a adus aminte, intr-un fel, de luptele dintre gladiatori. “Shatter me” mi-a adus aminte de dictatorism si comunism. Autorii s-au inspirat din trecut pentru a creea viitorul.

Mai toate distopiile sugereaza ca emotiile puternice (de exemplu, dragostea) sunt imperfectiuni care ne fac mai slabi si trebuie eliminate. Spre exemplu, in “Delirium”, dragostea e interzisa si este tratata. Este luata ca o boala. In general, dictatorii care conduc lumea for sa reprime dragostea si toate sentimentele care ne fac umani.

Apoi, vine o eroina, extrem de curajoasa si de desteapta, care lupta pentru dragoste si pentru omenire. Si aici ajungem la un alt clicheu.

Toti eroii din cartile distopice sunt curajosi si incearca sa schimbe ceva. Toti urasc conducerea lumii si toti incearca sa schimbe ceva. Exista un anumit tipar dupa care sunt “construiti” eroii cartilor distopice: curajosi, destepti, nu se lasa indobitociti, nu accepta sa fie incatusati, lupta pentru omenire si pentru iubire. Si, uite asa, am ajuns la un alt clicheu.

Mai toate distopiile au o frumoasa poveste de dragoste interzisa. Eroinele se indragostesc de un tip frumusel, la fel de curajos, dar dragostea lor este interzisa. Ei trebuie sa treaca de multe bariere si piedici care se pun in calea iubirii lor.

In fiecare distopie exista ori a) razboi, b)revolutie, c)lupta cu guvernul.  De cele mai multe ori, binele invinge.

De asemenea, iubirea invinge intotdeauna.

Oh, si sa nu uitam de zombi. Zombii au fost intotdeauna un element important pentru autorii care vroiau sa creeze o lume distopica infricosatoare.

Un alt clicheu important: guvernul si conducerea lumii traieste bine, dar populatia e vai de ea. Conducerea are tot ce vreau, in timp ce populatia moare de foame. Asta se cam intampla si acu, nu?

Distopiile se impart in doua categorii:

1. Fie lume e prabusita si foarte saraca si ti se pare ca nimic nu a avansat.

2. Fie totul e foarte modern si extrem de avansat.

Nu trebuie sa uitam cum arata Capitala in ‘The hunger Games’.

Asta e lista mea. Mai am multe distopii de citit, asa ca probabil, cu timpul, lista asta se va mari.

Ce parere aveti? Ati sesizat si voi aceste clichee? Daca ati mai gasit alte clichee si vreti sa le impartasiti, nu ezitati! 🙂

Advertisements

20 thoughts on “Cateva clisee pe care le intalnim in toate distopiile

  1. Nu stiu ce sa zic legat de subiectul asta. Mi se pare ca intr-un fel, nu prea poti considera clisee genul acesta de caracteristici, pentru ca ele reprezinta exact trasaturile care incadreaza o carte in acest gen literar. Adica sunt cam la fel cum sunt relatiile de iubire in romanele de dragoste, sexul in cele erotice, paranormalul si fiintele supranaturale in romanele fantasy, etc. Clisee consider de exemplu ca sunt triunghiul amoros, protagonistul neinsemnat care se trezeste deodata cu puteri uriase, orfanul care devine erou, etc. Dar trasaturile astea… cum sa spun.. in lipsa lor, o carte nu ar mai fi distopie 🙂 Uite aici o descriere foarte buna a genului: http://ro.wikipedia.org/wiki/Distopie Cred ca doar povestea de dragoste interzisa lipseste de aici, dar asta probabil din cauza ca citim noi in special distopii YA :)) Mai aparea si in unele distopii clasice, insa parca nu se punea accentul pe iubire la fel de mult cum se pune in cartile acestea publicate in ultimii ani, probabil de aceea nici nu e una dintre caracteristicile definitorii ale genului.

    Like

    1. Le putem lua, intr-adevar, ca si caracteristici ale genului. Totusi, nu ar fi rau daca ar veni si cu alte concepte si caracteristici pentru distopii. Ar fi minunat daca cineva si-ar imagina si un altfel de viitor decat asta. Nu stiu daca o distopie trebuie neaparat sa aiba razboi/drama/dictatorism in ea. 😀

      Like

      1. Mmm… pai cred ca deja ar fi romane SF daca le-am scoate chestiile alea. Stiu ca denumirea de SF probabil duce in general cu gandul la romane mult mai… tehnice, mai masculine, mai… altfel, cu planete diferite, extraterestrii si asa mai departe, dar pana la urma, genul e mai larg si contine si romane SF care sunt exact asta, romane despre viitor, a caror actiune se petrece pe pamant. Insa distopia cred ca se refera la o societate gresita, la un sistem de guvernare anume, la modul in care oamenii sunt obligati sa traiasca intr-un anumit fel…
        Oricum, si eu tind sa cred ca majoritatea romanelor ce au ca subiect viitorul nu au cum sa nu faca referire si la sistemele de guvernare. Probabil genurile sunt inca un pic amestecate 🙂 Stiu ca sunt si cititori care citind fantasy, au impresia ca citesc de fapt SF…. deci o sa mai dureze pana sa devina foarte clare, mai ales la noi unde parca toate genurile de literatura importata au ajuns mai greu decat in alte tari 😀

        Like

      2. E posibil ca multi dintre autorii care scriu distopii sa aiba o conceptie gresita despre genul asta si despre caracteristici. Da, recunosc ca probabil distopia nu mai e distopie daca nu are un sistem de guvernare teribil. Totusi, ar putea sa incerce sa le creeze altfel, si sa elimine alte clisee pe care toti autorii le scriu.

        Like

      3. Ei, nu e timpul pierdut. Cine stie de ce povesti originale si interesante o sa dam in viitor 😀 Deocamdata, genul asta sta in topul favoritelor mele si din cate vad si ale tale, asa ca avem toate sansele sa descoperim si vreun scenariu unic 😉

        Like

      4. Am terminat ‘Ignite me’. Am un nod in gat de atunci. Si un book hangover grav. Vreau sa ma apuc iarasi de serie. OMG, ce mi-ai facut, in ce m-ai bagat?

        Like

      5. Ma apuc in seara asta de “Looking for Alaska”, desi tot ce vreau sa fac e sa recitesc seria. Dar vreau sa scap de sentimentul asta idiot. :))

        Like

      6. Distopie, ca termen, este opusul utopiei. In timp ce utopia este o societate perfecta, care nu exista, distopia este o societate care fie pare perfecta, dar de fapt nu se potriveste fiintelor umane (spre exemplu o societate in care sentimentele sunt vazute ca fiind ceva rau, eliminarea lor pare un lucru bun, pentur ca elimina razboaiele, insa in realitate nu este), fie nici macar nu incearca sa para frumoasa (gen Hunger Games). Distopia ca si gen nu se refera la viitor, faptul ca majoritatea sunt plasate in viitor este mult mai comod, pentru ca e mai usor de scris decat o istorie alternativa. De asemenea, e mult mai logic s-o plasezi in viitor.
        Faptul ca toate distopiile imagineaza un viitor trist si faptul ca toate se refera in primul rand la sistemul de guvernare sunt intr-adevar trasaturi ale genului. Daca ar fi vorba de un viitor vesel si daca nu s-ar axa pe sistemul de guvernare, atunci, in functie de poveste, ar apartine unui alt subgen al SF-ului. (Fun fact: distopia e un subgen al SF-ului)
        Asadar, desi ai perfecta dreptate si aceste elemente (mai putin povestea de dragoste) se regasesc in toate distopiile, Rox are dreptate, nu sunt clisee, ci sunt caracteristici ale genului. La fel cum nu poti avea romance fara iubire, nu poti avea distopie fara un sistem de guvernare eronat.
        Also, daca vrei distopii in care eroul nu rezolva problema, incearca Fahrenheit 451, 1984 sau Minunata lume noua. O sa vezi si ca genul distopic e prin preajma de mult, insa a devenit atat de cunoscut si de cool de cand a inceput sa fie scris si pentru tineri.

        Like

      7. Bun, faza cu guvernul mi-e clara acum, dar sunt atat de multe alte clisee pe care le intalnim si pe care inca le folosesc atat de multi autori, clisee pe care nu stiu daca le putem numi caracteristici. Si, asa cum am mai zis, caracteristicile unui gen literar sunt stabilite, de cele mai multe ori, dupa cateva romane, deci le putem spune si clisee, nu? De vreme ce au ajuns caracteristici, inseamna ca au fost folosite in foarte multe romane.

        Like

  2. Depinde de carte. Clişee au apărut după ce s-au scris primele cărţi de acest gen. Una dintre cărţile excelente, care descrie o lume distopică, una dintre primele care s-au scris – este 1984 de George Orwell. Este extraordinară şi chiar nu are clişee. În plus finalul nu este previzibil. La fel este Procesul de Kafka. Cât despre cărţile despre care vorbeşti – a început un nou trend (după vrăjitori, vampiri şi vârcolaci) cel al lumilor distopice. A avut şi are mare succes la public, pentru moment. Sunt curioasă câte din acestea vor rămâne memorabile în timp. Este firesc ca iubirea să triumfe în final pentru că sunt tot aceleaşi poveşti, cu un alt fundal. Şi asta pentru că lumea citeşte cu plăcere poveşti de dragoste, dar cei mai mulţi nu suportă siropurile aşa că trebuie amestecate cu acţiune, luptă, conflicte de vreun fel. Asupritorii sunt în general guvernele care dintr-un motiv sau altul au ajuns la putere şi au înrobit populaţia. Lupta împotriva lor este logică pentru că toţi ne dorim să fim liberi şi preţuim libertatea doar când am pierdut-o. Că femeile sunt frumoase şi deosebite, că bărbaţii sunt curajoşi – sunt un “must” actual (când şi vampirii strălucesc în lumina soarelui). În 1984, cartea lui Orwell, bărbatul este departe de-a fi un Adonis şi femeia departe de-a fi o luptătoare sau un spirit deosebit – ei având doar curajul de-a iubi când acest lucru este interzis de Ministerul Iubirii şi Poliţia Gândirii. Am citit cu mare plăcere Jocurile foamei şi vreau să mă apuc şi de Divergent. Am şi propus-o pentru lectură la Clubul de lectură pe care il ţin pe bloc. Pe moment încă n-a fost “votat”. Eu le voi citi oricum.

    Like

  3. As zice sa incerci cateva titluri celebre dintre cele clasice. Poate ca nu sunt la fel de captivante ca cele din prezent, care mizeaza atat de mult pe suspans, insa sunt destul de interesante. Si in plus, sunt genul ala de carti super cunoscute care merita citite macar pentru influenta pe care au avut-o in literatura. So, daca vrei sa incerci, asa ceva (in ordine aleatorie): Fahrenheith 451 – Ray Bradbury, O mie noua sute optzeci si patru – George Orwell, Minunata lume noua – Aldous Huxley, Ferma Animalelor – George Orwell, Imparatul mustelor – William Golding, Povestirea Cameristei – Margaret Atwood (pe asta inca nu am reusit sa o citesc, dar am auzit ca e f misto si ca ideea din Eve e foarte similara cu cea din romanul asta). Unele au un stil mai greu (1984 de exemplu mi s-a parut destul de obositoare si greu de parcurs), in timp ce altele sunt surprinzator de interesante. Ferma animalelor nici nu zici ca e scrisa de acelasi autor care a scris si 1984! Cred ca mai sunt cateva titluri din astea celebre, insa eu mi-am facut mai intai o lista mai scurta cu cele mai cunoscute carti si abia dupa ce o termin o sa trec si la urmatoarele. Deci recomand intai ce am citit, bineinteles :))

    Iar dintre cele nou aparute…. Legaminte, de Ally Condie e foarte emotionanta, are intr-adevar mai putina actiune dar e asa… parca altfel un pic. Plus ca ultimul volum e absolut minunat, compenseaza din plin lipsa de tensiune din celelalte doua carti.
    Uratii de Scott Scott Westerfeld – mie mi se pare ca barbatii au parca un stil mai altfel in ceea ce priveste distopiile. Parca pun mai putin accent pe romance, cartile lor sunt mai realiste, mai alerte… Iar seria asta rastoarna toate cliseele, ultimul volum te lasa masca!
    Disparuti de Michael Grant – din nou, autor barbat. Bine, cartea e mai mult asa… o combinatie intre fantasy si apocaliptic, desi se petrece in prezent actiunea. Mi-a placut enorm. Nu stiu exact sa spun de ce (mai mult decat am facut-o in recenzie), dar mi-a amintit de It a lui Stephen King, care e una dintre cartile mele preferate, e putin horror, se intampla numai chestii neprevazute, are o idee destul de originala.
    Alegerea – de Kiera Cass – combinatie de distopie, basm cu printi si printese si emisiunea Burlacul :)) Dar rezultatul e neasteptat de bun. Ah, plus ca printul Maxon e aproape la fel de “lovable” ca Warner. Aproape, am spus! Volumul 2 mie mi s-a parut dezamagitor, dar nuvelele sunt bunicele si sper ca volumul 3 care o sa iasa peste vreo 2 luni sa isi ia revansa 🙂 Te anunt dupa ce o sa il citesc daca merita sa te apuci de ea 😀
    Poison Princess – Kresley Cole – M-am apucat de ea la recomandarea cuiva, primele capitole au fost teribil de plictisitoare si inutile, apoi deodata a devenit geniala! Si are de toate: zombie (sort of), tarot, magie, sfarsitul lumii, etc. Nu am reusit sa citesc inca vol. 2, e in wish list.
    Starters – Lissa Price – Are doar doua volume, depaseste majoritatea tiparelor, romance-ul e slab conturat, mi s-a parut diferita din unele pdv fata de alte distopii.
    Carcera – Catherine Fisher – Mi se pare ca la noi a fost promovata ca fiind mai mult pentru copii, dar e ff originala si ff misto.
    In mod ciudat, distopiile cele mai cunoscute si mai indragite (Jocurile Foamei, Divergent, Eve, Delirium) mie mi-au placut mai putin decat cele pe care le-am insirat mai sus si care sunt mai putin celebre. Nu stiu de ce. Sigur, mi-au placut si astea, dar… nu la fel de tare 🙂
    Toata lista de distopii si romane post-apocaliptice carora le-am facut recenzii o gasesti aici: http://roxtao.com/tag/romane-distopice/

    Ah, si daca vrei ceva cu zombie, trebuie sa citesti Razboiul Z. Este absolut geniala cartea si diferita de absolut tot ce am mai citit.

    Ugh, acum am vazut cat am scris :))) Mii de scuze, dar…. this is what happens if you ask me book recomandations

    Like

    1. Huh, multumesc mult de recomandari!! Voi incerca sa le citesc pe toate. Cateva dintre titlurile pe care mi le-ai spus le am pe Kindle si ma asteapta. Abia astept sa le citesc!

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s