Recenzie: “One Day” de David Nicholls


6280118Descriere:

Emma and Dexter meet for the first time on the night of their graduation. Tomorrow they must go their separate ways. So where will they be on this one day next year? And the year after that? And every year that follows? 

Twenty years, two people, ONE DAY.

Recenzie:

Mi-am cumparat cartea asta dupa ce am tanjit o buna vreme dupa ea, si, intr-un final, am gasit-o la promotie. Deci, am luat-o vinerea trecuta, 11/04/2014, iar azi, 18/04/2014, ii scriu recenzia.

Am inceput “One Day” fara sa stiu exact ce ma asteapta. Nu am citit inainte recenzii si nici de poveste nu stiam cine stie ce. Dar am vrut-o si am cumparat-o din cauza ca e una dintre cartile alea pe care o vezi peste tot, chiar si cand nu vrei. Nici macar nu stii prea bine despre ce e vorba. Stii doar ca e buna, si o vrei.

Rasfoind cartea, am vazut o multime de dialoguri. Citind criticile din fata, mai toate spuneau ca e o carte amuzanta, printre altele. Nu sunt de acord.

“One Day” (“O zi”, in romana) este orice, numai o carte amuzanta nu. Da, exista o multime de dialoguri ironice, deci amuzante intre personajele principale, dar  pe tot parcursul cartii exista o tristete care asteapta dupa un colt, pandind momentul potrivi. E o tristete pe care o simti in ironia lui Em, sau in charmul lui Dex. Nu, nu as descri-o ca pe o carte amuzanta, ci mai curand ca pe o carte cu mult sarcasm in ea.

Dupa ce am terminat ‘One Day’ am fost trista. Zambeam, dar era un zambet trist. M-a lasat cu un nod in gat si vroiam sa uit ultimele 40 de pagini, si totusi nu vroiam sa o fac, pentru ca ultimele 100 de pagini au fost cele mai bune.

Desi e o carte care m-a enervat uneori, m-a plictisit de moarte in majoritatea timpului, e o carte care mi-a placut la nebunie. Am sa mi-o aduc intotdeauna aminte si probabil ca o voi mai citi, atunci cand voi creste si voi intelege exact ce vrea sa spuna. Asta e. Nu cred ca am inteles-o pe deplin. Am 16 ani, n-am fost niciodata indragostita, deci ‘One Day’ nu e genul de carte a carui inteles sa il inteleg pe deplin. Sunt sigura ca pe la 25 de ani cartea imi va fi mai clara si imi va placea si mai mult. Pana atunci, ma multumesc cu sentimentele pe care mi le-a adus si cu povestea frumoasa pe care am citit-o.

Nu as descrie ‘One Day’ exact ca pe o poveste de dragoste, ci mai mult ca pe o poveste de viata. E povestea lui Em si a lui Dex, doi oameni care nu stiu ce vor, dar care vor ceva si nu il pot gasi. E o poveste despre viata, sau despre gasirea adevaratului sine. Primele 70% din carte sunt dedicate povestilor lui Dex si Em, separati, intalndindu-se doar cateva zile pe an. Ultimele 30% m-au cucerit complet prin povestea de dragoste din Dex si Em. Ultimele 100 de pagini sunt, fara doar si poate, paginile mele preferate, cele care m-au facut sa dau 5 stele acestei carti.

Lasati-ma sa va spun ca prima parte a cartii m-a plictisit ingrozitor. Nu gaseam nimic distractiv sau ceva care sa ma captiveze la cartea asta. Era plina de descrieri lungi, plictisitoare, care ma faceau sa ma gandesc sa o las. La un momentdat, eram hotarata sa o las, dar cineva mi-a zis sa-I mai dau o sansa, asa ca asta am facut. Si nu regret, ba chiar ma bucur.

In prima parte a cartii se repeta annumite actiuni in fiecare an, cu cateva schimbari cand si cand. Nimic special nu se intampla, iar descrierile alea lungi ma calcau pe nervi. Tot ce faceau personajele era sa se planga despre viata lor, dar nu faceau nimic sa o schimbe, lucru care m-a calcat pe nervi.

Inca de la inceput, l-am placut pe Dexter. Oricat de idiot ar fi, este un personaj piperat, dar mizerabil. In spatele mastii lui de baiat pe care nimic nu-l poate atinge, Dexter e doar un tip speriat, care are nevoie de afectiune pe care nu stie cum sa o castige. Dexter nu stie ce vrea de la viata, nu stie pe cine vrea si nici nu stie cum sa isi traiasca viata. Ca sa opreasca tristetea din el, Dexter se foloseste de sarcasm, de femei si de alcool, dar asta nu il duce nicaieri si, la un momentdat, il vom cunoaste pe adevaratul Dexter.

Cat despre Emma, au fost dati cand mi-a placut la nebunie si dati in care imi venea sa o scutur si sa ii zic: “Nu mai fi asa de mironosita!” . Dar mi-a placut de ea. E extrem de desteapta si, spre deosebire de Dex, stie ce vrea, dar nu stie cum sa o obtine. Mi-a placut sa vad ca, pana la urma, obtine ce vrea, dar soarta ei e tragica si atat de nedreapta, pentru ca Emma e o persoana atat de buna!

Prietenia dintre Em si Dex e atat de speciala din cauza ca exista  o anumita tensiune, dar si o incredere si un confort incredibil intre ei. E o prietenie atat de frumoasa, nici nu va puteti inchipui! Desi nu sunt mereu impreuna, sunt cei mai buni prieteni. Ei sunt genul ala de prieteni care nu-si vorbesc pentru ani, dar cand isi dau telefon dupa 4 ani de la ultima convorbire, totul e neschimbat. Am adorat asta. Cred ca aceasta carte e atat de adorata din cauza acestei prietenii, dar ce-I drept, si povestea este atat de frumoasa si romantica! E genul ala de poveste care iti spune ca se poate, ca dragostea adevarata trece peste toate obstacolele, ca ar trebui sa traim fiecare zi la maxim, dar de asemenea, ne spune si ca totul se poate narui intr-o secunda. Ceea ce ne duce la un alt mesaj transmis de carte. Viata merge mai departe, chiar si cand nu vrem sa o faca.

Pagina 385. Am urat pagina aia. Vroiam sa o smulg, sa o sterg si sa o uit. A fost atat de groaznica si de trista. Celelalte capitole au fost devastatoare, in special ultimul, care nu e la fel de trist, dar care m-a facut sa vreau sa tip in perna de trista ce eram. Emotiile au fost atat de bine descrise, incat n-am putut sa nu fiu trista.

M-am “lipit” de Dexter si de Emma inca de la inceput si cred ca nu am renuntat la carte din cauza lor. Erau atat de.. reali! Poate din cauza ca ne petrecem cam…19 ani cu ei si trecem cu ei prin viata, prin viata lor. Iar la sfarsitul cartii simti ca ai 40 de ani, ca esti batran si ca ai trait o viata in doar cateva zile. E uimitor cum David Nicholls te face sa te simti asa.

E o carte complexa, credeti-ma. Este. Are mai de toate, dar cateodata ii lipseste actiunea. Totusi, a fost extrem de placut sa simti ca traiesti o viata in doar 435 de pagini. E ciudat sentimentul asta si nu stiu cum sa il descriu.

“One Day” e o carte care, chiar daca m-a plictisit, imi va ramane la inima. E o lectie de viata si de prietenie, dar si o frumoasa poveste de dragoste, pe care toti ar trebui sa o citim. Mi-a placut la nebunie, chiar daca am sa ii dau doar 4.5 stele. Am adorat acele 60-70 de pagini de fericire, momentele in care Dex si Ema se intalneau, prietenia lor, povestea lor, dialogurile lor, tot. Nu regret deloc ca am luat cartea asta si o voi cara mereu in inima mea.

Da! Recomand!

Rate: 4.5 stele din 5

Advertisements

3 thoughts on “Recenzie: “One Day” de David Nicholls

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s