Sfarsit de clasa a 9-a…


Azi vreau sa va explic cum sta treaba cu sfarsitul clasei a 9-a sau sfarsitul ciclului gimnazial. Sau, mai bine spus, sa va spun cum e sa traiesti un ‘sfarsit’ pe care l-ai asteptat atat de mult.

Inca de prin clasa a 3-a am asteptat sa termin scoala. Ca sa nu treaca anii mai greu, am incercat sa iau pas cu pas, clasa cu clasa. Am asteptat sfarsitul clasei a 3-a, sfarsitul ciclului primar si am simtit un sentiment de triumf la fiecare premiere, la fiecare afisare de rezultate de la examene.

Am fost trista la fiecare inceput de an, dar determinata sa mai “elimin” un an. In ritmul asta am trecut prin 9 ani.

Il termin pe al noualea in cateva zile. In 12, mai exact.

Sincera sa fiu, nu procesez inca ca termin clasa a 9-a. A 9-a?! Cand naiba s-a intamplat asta? Cand am crescut atat? Cand m-am schimbat atat? Nu imi dau seama cand trece timpul, cand trec anii, cand ma schimb eu! E atat de amuzant si de fascinant cum trec zilele si nu iti dai seama ca se schimba lucrurile, ca tu te schimbi, dar cand te uiti in urma, totul e diferit, schimbat, familar si nu prea. Stai si te uiti in jur, retraind momente de cand erai mica, aveai 7 ani si de-abia invatai sa tii arcusul in mana, si te uiti cu mirare la partitura din fata ta, la capriciul nr. 14 a lui Paganini si te-ntrebi cand ai ajuns sa studiezi asta, cand ai ajuns sa fii studenta la conservator, sa vorbesti despre plecarea in strainatate peste 3 ani, a doua plecare in strainatate, cand ai ajuns sa te gandesti la facultate, si sa zambesti la gandul asta. Te uiti in oglinda si-ti vezi formele, te uiti in dulap si vezi haine de adolescenta si patura de cand erai mica pe care n-ai mai atins-o de ceva timp si te vezi pe tine, un chip familiar si nu prea. Te simti inca mica, traiesti cu impresia ca ai numai 10 ani si ca inca esti prea mica sa faci anumite lucruri. Trebuie sa-ti reaminesti uneori ca ai aproape 16 ani, ca trebuie sa incetezi sa fii atat de matura, ca trebuie sa incepi sa incerci anumite lucruri si ca trebuie sa incetezi sa le mai faci pe altele. E ciudat, infricosator si ‘exciting’, felul in care trece timpul.

Numar zilele pana pe 21 mai ca pe altceva. Imi dau seama ca nu mai facem scoala vineri pana la data respectiva si sunt usurata, pentru ca  pot studia mai mult si nu mai trebuie sa “alerg” la fel de mult ca deobicei.

Dar imi dau seama ca se mai termina un ciclu si ca mai am un pic si termin de tot. Si sunt atat de fericita ca ma apropii de clasa a 12-a si de colegiu, academia sau ce mama naibii va fi acolo unde ma voi duce. Totusi, nu pot sa nu fiu un pic trista din cauza ca termin.

Nu-mi place scoala. Urasc orele, urasc sa ma trezesc dimineata, urasc sa nu pot face ce vreau eu, cand vreau eu, urasc sa nu pot studia cum trebuie. Dar sunt parti care chiar imi plac. Cum ar fi momentele in care ma doare burta de ras, sau chestiile noi pe care le aflu cateodata, discutiile cu unii profesori, experienta de a fi numita in fiecare zi, ‘fashion icon’ sau gasca.

E un pic trist sa-ti petreci 3 ani cu o clasa, sa impartasesti atatea momente, sa ai ceva in comun cu ei, sa formati o legatura ciudata, sa ii displaci total cateodata si, deodata, sa nu o mai faci.

E trist sa te desparti de gasca. Am gasit prieteni adevarati in ei, m-am distrat, ne-am certat, am impartit momente frumoase, dar, cel mai important, am fost acceptata asa cum sunt. Suntem o gasca puternica, dar avem si momentele noastre in care nu ne suportam. Iar de anul viitor, nu vom mai fi impreuna. Cred ca mai toti stiti cum e sa te desparti de niste prieteni dragi, nu?

Chiar daca jumatate din timpul petrecut cu ei, colegii m-au disperat, e ciudat ca acum ma simt un pic trista sa ne despartim. Am impartasit, timp de un an in cazul meu, multe intamplari, am trecut prin probleme, am “urat” profesori impreuna, ne-am plans de cat de mult am avut de invatat, am trait emotiile tezelor impreuna si am petrecut 9 luni mai mult sau mai putin impreuna. Ne-am bucurat toti la reusitele altcuiva, ne-am sustinut unii pe altii, am ras, am glumit, ne-am certat, dar cel mai important, ne-am acceptat.

Daca in Romania nu am avut parte de o asa clasa, in Grecia am gasit-o. Am gasit genul de clasa care sa ma aprecieze, sa ma accepte, sa ma incurajeze, sa ma faca sa rad, sa ma invete limba greaca mai bine si sa ma considere una de-a lor.

Sfarsitul de clasa a 9-a e exciting, dar si un pic trist. Marti am facut fotografiile de final si zambeam, dar erau niste zambete strambe.

De anul viitor ne vom desparti toti, ne vom imparti prin 7 locuri, dar poate ca ne vom revedea peste ani si ani, poate nu. Dar sigur ne vom aminti de prostiile pe care le-am facut si de rasetele isterice din clasa. Poate imi va fi dor de unii, poate nu. Dar momentele astea vor ramane, undeva in mintile noastre si ne vom aminti cu drag de ele, in timp ce vom fi altundeva, cu altcineva, altcumva.

Sunt atat de entuziasmata pentru anii care vin si de-abia astept sa plec, sa termin, sa cresc, sa traiesc anumite experiente, sa dau de probleme.  Si totusi as vrea sa inghet timpul, sa nu cresc, macar pentru o zi sa raman asa cum sunt acum, sa imi amintesc fetele unora exact, sa stiu cu cine mi-am petrecut sute de zile din viata si peste 20 de ani. Pentru ca, chiar daca vrem sau nu, scoala si colegii fac parte din viata noastra si au un loc important, punandu-si o amprenta pe viata si pe adolescenta noastra. Multe lucruri pleaca de la scoala si de la colegi.

De-abia astept banchetul, prima zi de liceu (liceu?! Cand, fratilor, cand?!), ultima zi de liceu, absolvirea, Anglia, academia si restul…

Advertisements

18 thoughts on “Sfarsit de clasa a 9-a…

  1. 1. credeam ca esti mai mare, lol 2. in cazul meu, profesorii sunt mai de gasca decat colegii, iti poti imagina asta? 3. i feel you cand zici ca urasti sa nu poti face ce vrei…

    Like

  2. oh si nu eram sigura daca a ramas legea aia cu cls 9 facand parte din gimnaziu… eu am prins ultimul an cand inca facea parte din liceu, sorry for you

    Like

  3. No way, in Grecia? Stiu cum te simti, am trecut prin asta (in cazul meu era clasa a8a) si te asigur ca va fi mai bine. Si eu urasc trezitul dimineata (thank God ca invat dupa-amiaza) si urasc orele pentru ca invat multe lucruri de care nu o sa am nevoie vreodata (serios acum, cine ma opreste pe strada sa ma intrebe care sunt ecuatiile unei drepte?!). Nici eu nu am parte de clasa la care visez, dar e mult mai buna decat cea pe care am avut’o. Succes pe mai departe!

    Like

    1. Dap, in Grecia! Eu nu urasc toate orele, doar 95% din ele. :)) Noroc ca avem niste profesori faini la materiile care conteaza si ne mai distram. 🙂
      Mult succes si tie!

      Like

  4. Bianca, zau asa, cand ai inceput sa vorbesti despre colegi, m-au trecut toti fiorii. Eu trec prin aceleasi momente aici *clasa a 8-a* si mereu cand e vorba de asta, rasuflu greu. Stiam ca o sa imi fie greu sa trec prin momentele astea de cand eram in clasa a V-a si deja devine de nesuportat. Eu imi iubesc, in mare parte, colegii. Spre surprinderea tuturor, suntem o clasa fooarte unita, o sa imi fie atat de dor de ei! Gata, nu mai dezbat subiectul ca ma apuca plansul. Mult succes!

    Like

    1. Mult succes si tie!
      Sa stii ca e rar sa gasesti o clasa unita in Romania. Vorbesc din experienta.. gelozia si rautatea e mare. La fel si spiritul de competitie. Eu am patit vrute si nevrute cu clasa mea, doar pentru ca profesorii ma apreciau si imi dadeau liber cand vroiam ca sa studiez, aveam mereu haine noi, de firma, si eram cea mai buna de-acolo.

      Like

      1. Am avut noroc cu carul, I know it! Cine stie ce mi se va intampla pe la liceu .-”
        Acolo cum e, tot cu profile si bla bla, ca aici?
        Multumesc!

        Like

      2. Da, tot asa e, dar e un pic mai usor sistemul. Exista licee generale si licee de profesie. Eu, de exemplu, ma duc la un liceu de profesie, ca nu vreau sa-mi complic existenta cu unul general.

        Like

  5. meh, credema.. daca ai impresia ca acum iti e greu sa te desparti de colegi stai sa vezi la liceu. la liceu toata lumea se maturizeaza si chiar gasesti oameni la fel ca tine… care din pacate se duc la facultati diferite.. care mai de care mai grele.. si te-ntrebi: cand o sa mai am eu timp sa ies cu ei ?

    da.. e trista despartirea de generala, si eu gandeam la fel, dar acum dupa inca 4 ani sincera sa fiu ma bucur nespus ca am scapat de ei.. bine.. am pastrat legatura cu cele 5 persoane pe care le agream din toata clasa. ideea e ca in liceu vin defapt prietenii pe viata.

    Like

    1. Sincera sa fiu, abia astept liceul tocmai din cauza asta. La liceu, intr-adevar, toata lumea e mai matura si sper sa gasesc macar o persoana care sa ma inteleaga si sa imi gasesc acel prieten pe viata de care vorbeste toata lumea.

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s