Recenzie: “Allegiant” de Veronica Roth (“Divergent” #3)


allegiant

Descriere:

The faction-based society that Tris Prior once believed in is shattered—fractured by violence and power struggles and scarred by loss and betrayal. So when offered a chance to explore the world past the limits she’s known, Tris is ready. Perhaps beyond the fence, she and Tobias will find a simple new life together, free from complicated lies, tangled loyalties, and painful memories. 

But Tris’s new reality is even more alarming than the one she left behind. Old discoveries are quickly rendered meaningless. Explosive new truths change the hearts of those she loves. And once again, Tris must battle to comprehend the complexities of human nature—and of herself—while facing impossible choices about courage, allegiance, sacrifice, and love. 

Told from a riveting dual perspective, Allegiant, by #1 New York Times best-selling author Veronica Roth, brings the Divergent series to a powerful conclusion while revealing the secrets of the dystopian world that has captivated millions of readers in Divergent and Insurgent.

Recenzie:

Am terminat “Allegiant” duminica, 4 Mai. Nu am avut nici teimpul necesar, nici dispozitia pentru o recenzi. Nu imi pot adune gandurile intr-o recenzie coerenta, pentru ca oricand ma gandesc la cartea asta, ma inunda o tristete care nu ma lasa sa scriu o recenzie buna.

“Allegiant” face parte din finalurile mele preferate. Nu e cea mai buna carte pe care am citit-o, dar emotiile pe care te ace sa le simti si tragedia din ea o aduce printre volumele mele preferate.

Nu inteleg de ce “Allegiant” este atat de criticata. In timp ce o citeam, am citit o multime de recenzii negative care m-au socat. M-a uimit cum unii aleg sa critice o autoare si cartea ei doar din cauza ca a ales sa fie diferita. Am ramas cu gura cascata cand am citit o recenzie care spunea ca ‘Veronica Roth si-a tradat/dezamagit fanii si cititorii’ si ca tipa respectiva ‘e extrem de dezamagita’.

Serios?! De cand trebuie toate cartile sa urmeze un tipar, sa aiba toate un final fericit? De ce nu putem sa o apreciem pe Veronica pentru curajul de a face ce vrea cu cartea ei si cu personajele ei? De ce, in loc sa o laudam pentru curajul de a scris un final riscant si pentru faptul ca e adiferita, o criticam?

Finalul lui Veronica este trist. Da, mi-au dat lacrimile, am fost si sunt trista, dar mi-a placut enorm. E extrem de real. Inca o data, Veronica s-a remarcat prin originalitatea ei si a dat dovada de talent si curaj. Ca de fiecare data, Roth a trimis un mesaj.

Nu toata lumea are parte de un final fericit. Tragedii se intampla oricand, oricui, chiar si eroilor, care nu sunt pe cat invincibili pe cat par. Dar totusi, trecem peste.

Oameni buni, chestiile astea se intampla in viata reala! De ce trebuie sa nu le intalnim si in carti?

Viata e plina de tragedii. Inteleg ca citim ca sa evadam, sa uitam, dar uneori, trebuie sa ne amintim si de viata reala.

Asa ca da, mi-a placut finalul, chiar daca mi-a frant inima de cititoare. E real, socant, trist, frumos. Daca inainte o apreciam pe Veronica Roth enorm de mult, acum o respect si o apreciez de o mie de ori mai mult.

Nu multe autoare au curajul sa faca un pas ca asta. Cand scrii un final ca al Veronicai, iti asumi multe riscuri. Dovada ca nu multi apreciaza finalurile mai triste o putem vedea pe GoodReads, dand un search cartii ‘Allegiant’ si cititnd toate recenziile de acolo. Totusi, Veronica nu s-a gandit la ce ar prinde, ci la ce s-ar potrivi cu seria ei si la ce vrea sa transmita.

Ce-I drept, inceputul cartii nu ma prindea. Actiunea nu a fost la fel de alerta ca deobicei, dar am primit multe raspunsuri pe care le cautam si am aflat mai multe despre lumea Veronicai. Cu toate astea, nu ma prindea. Poate din cauza ca era ultimul volum, poate pentru ca stiam ce se va intampla si nu vroiam sa citesc acel capitol, sau poate lipa actiunii antrenante cu care ne-a obisnuit Veronica a fost de vina.

“Allegiant” ne explica lumea Veronicai mult mai bine decat celelalte doua volum din serie. Am aflat o multime de lucruri desprue societatea din ‘Divergent’ si mi s-au lamurit o multime de nelamuriri. O singura intrebare nu si-a primit raspunsul: De ce vroia Evelyn sa stapaneasca orasul?

Modul detaliat in care si-a explicat Veronica lumea m-a uimit. Totul e pus la punct, bine gandit si explicat cum trebuie. E usor sa intelegi lumea Veronicai, caci o explica cum trebuie si se vede ca a gandit orice detaliu inainte de a asterne povestea pe hartie. Daca ‘Divergent’ si ‘Insurgent’ m-au lasat cu cateva nelmauriri si intrebari, ‘Allegiant’ ofer toate explicatiile necesare.

Tris a devenit personajul remarcabil pe care il cautam toti in carti. S-a dezvoltat enorm de mult, si-a invins fricile si a infruntat toate barierile care I s-au pus cu intelapciune si curaj. Beatrice a incercat mereu sa gandeasca ca mintea, nu cu inima. Chiar si cand venea vorba de Caleb, tot cu mintea gandea.

Despre Tobias, nu stiu ce sa zic. Sa fiu sincera… nu a fost la fel de impresionant ca in celelalte volume. Deciziile pe care le-a luat mi s-au parut impature si nesabuite. Semana cu un adolescent care nu reuseste sa treaca peste anumite impasuri din viata lui, si se comporta cu o imprudenta socanta, doar pentru a arata lumii ca e ranit.

La sfarsit si-a revenit si a devenit Tobias, cel pe care il cunoastem noi. Curajos, intelept, cu capul pe umeri.

Personajele secundare mi-au placut enorm de mult. Uriah, oh, Uriah! Uriah este, probabil, personajul meu preferat, dupa Tris.  Christina, si ea mi-a placut. Peter m-a surprins, dar l-am apreciat pentru curajul de a face un pas ca asta. Caleb…hm. Caleb e tot Caleb.

Ce mi se pare admirabil la personajele Veronicai e ca se comporta ca oameni reali. Fac greseli, au activitati normale, usor banale, se confrunta cu probleme adolescentine, in timp ce incearca sa salveze lumea.

Nu numai Tris m-a intristat, ci si celelalte personaje din “Allegiant”. Nu va zic despre ce vorbesc sau despre cine, pentru ca v-as da un spoiler imens, dar pot sa va spun ca mi s-a frant inima de multe ori pe parcursul cartii.

Relatia dintre Tobias si Tris evolueaza, dar nu mereu intr-o directie buna. Pe parcursul cartii apar multe ‘divergente’ intre ei, din motive mai mult sau mai putin importante, dar reusesc intotdeauna sa le treaca.

“Allegiant” a fost o inchiere pe masura, numai buna pentru o serie ca ‘Divergent’. Sunt extrem de trista ca am terminat seria si astept sa citesc nuvelele lui Tobias.

‘Divergent’ va avea mereu un loc special in inima mea. Nu voi uita niciodata cum am stat cu inima la gura pentru Tobias si Tris, cum am luptat alaturi de ei sau cum am oftat de bucurie la fiecare reusita a lor. Nu voi uita nici cum mi-au dat lacrimile (lucru rar) la sfarsit. Nu-l voi uita pe Tobias, pe Uriah, pe Peter, pe Caleb. Nu o voi uita pe Tris, pe Christina, pe Tori, pe Evelyn, pe Cara. Nu voi uita seria asta, punct.

Daca nu ati citit-o inca… nu stiu ce mai asteptati!

Rate: 5 stele din 5

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s