Interviu cu Laura Frunza despre cum e sa fii parinte si blogger


Desi Laura e blogger, mi-a fost rusine sa pun titlul pe care il pun de obicei cand am un interviu cu un blogger. Pe Laura nu o poti pune la un loc cu ceilalti bloggeri si asta se vede clar din activitatile ei, atat ca blogger, ca si ca mama, traducator, om in general.

Nu ai cum sa nu o cunosti. Fie i-ai citit traducerile, fie i-ai citit blogul. Cert e ca Laura e un nume in lumea blogging-ului si in lumea literara. Toti i-am citit macar o traducere sau un articol de pe blogul ei, Idei pentru mamici si copii.

Eu, personal, sunt abonata de ani buni la el si citesc fiecare articol cu mare placere. Blogul Laurei reprezinta o sursa de inspiratie pentru mine, deci va puteti imagina onoarea pe care am simtit-o cand mi-a acceptat interviul. Multumesc inca o data, Laura!

Sper sa va faca placere sa cititi interviul la fel de mult cat mi-a facut mie placere cand l-am citit pentru prima data! 🙂
Buna, Laura! Desi nu cred ca exista vreun cititor de-al meu care sa nu te cunoasca, vreau sa fiu sigura ca toata lumea stie despre cine citeste. Asa ca te rog sa ne spui cateva cuvinte despre tine.

304959_513521442007141_1327234262_n

Ma numesc Laura Frunza, am blogul Idei pentru mamici si copii si sunt mama unei fetite de aproape 6 ani. Cei mai multi ma cunosc ca traducator de literatura pentru copii si adolescenti, ca membru al juriului de bloggeri pentru premiul literar Augustin Fratila sau ca “nebuna cu cozonacii” din emisiunea Romania,te iubesc difuzata de Protv in 2011 in care am testat reteta de cozonaci cu 50 de oua la kilogramul de faina a binecunoscutului scriitor si umorist Pastorel Teodoreanu.

Chiar daca sunt departe de a fi un parinte, iti urmaresc blogul si citesc fiecare postare cu multa placere. Ce te-a determinat sa incepi sa scrii un blog cu idei pentru mamici si copii?

Am inceput blogul in 2008 cu putin timp inainte sa nasc. Pasiunea pentru creatie si pentru frumos am avut-o dintotdeauna dar abia atunci a aparut si ocazia de a impartasi aceasta pasiune si cu alti oameni. Mi-am facut un blog la recomandarea surorii mele care testa deja lumea online si am ramas fascinata. Incet-incet s-a strans o comunitate in jurul lui si, desi am zile in care imi vine sa renunt, nu o fac si in curand voi implini 6 ani de satisfactii bloggeristice.

Sunt foarte curioasa… ne poti impartasi cel mai frumos moment trait de tine de cand ai inceput acest proiect reusit?

Cred ca cel mai frumos moment a fost cand m-am vazut la televizor in emisiunea Romania,te iubesc, in ziua de Pasti, in prime time. Am simtit atunci ca toate eforturile mele au fost rasplatite.

Sunt sigura, insa, ca ai avut parte si de momente mai grele. Cum ai trecut peste ele?

Greu, dar am noroc de o comunitate stransa si sufletista in jurul meu si al blogului meu care imi sare in ajutor de cate ori am nevoie. Uneori poate am nevoie doar de sprijin, alteori de un sfat, alteori de un ajutor mai consistent. De fiecare data am gasit umarul si bratul de care am avut nevoie prin intermediul blogului sau al paginii de facebook.

Lumea te cunoaste fie de pe blog, fie din cauza cartilor pe care le-ai tradus. Ce te-a facut sa alegi o asemenea meserie?

De fapt, meseria mea de baza nu este asta. Traduc carti doar in timpul liber, dar nu traiesc din asta. Multa lume crede ca poti trai din traduceri literare in Romania, dar din pacate, de cele mai multe ori e aproape imposibil. Mi-a placut mereu limba engleza, dar traducator de beletristica am ajuns printr-o intamplare hazlie. Am cumparat de la editura Rao o carte pe care mi-o doream foarte mult – volumul 3 din Pantalonii calatori de Ann Brashares. Era groaznic tradusa si redactata, cu greseli groaznice, cu fraze lasate in aer, cuvinte uitate netraduse, personaje incurcate etc. Dadusem si ceva bani pe ea si m-am suparat, mi s-a parut aiurea sa dau banii pe un produs prost. Asa ca am scris la editura, mentionand de-a fir a par toate greselile din carte. M-a contactat un redactor (o femeie extraordinara cu care am avut o colaborare nemaipomenita) si m-a intrebat daca nu vreau sa dau o proba de traducere. Am dat proba si restul e istorie deja. In plus, am ajuns sa traduc volumul al patrulea din Pantalonii calatori, lucru care mi-a adus o satisfactie enorma.

Care este cea mai grea parte in a fi traducator? Dar cea mai satisfacatoare latura a acestei meserii?

Cea mai grea parte e tradusul in sine. Am iubit si am urat fiecare carte pe care am tradus-o. Multa lume spune ca e usor sa traduci, dar nu e chiar asa. Si ca sa intelegeti mai bine o sa fac o analogie un pic deplasata: o carte e ca o femeie eleganta, bine, imbracata, machiata cu gust, cu purtari alese. Cand o vezi, ai impresia ca stii cum sa te porti cu ea (ca sa ma exprim eufemistic). Dar cand incepi s-o dezbraci si sa-i dai jos machiajul, descoperi ca poate te-ai inselat. Desigur, la final, o apreciezi la fel de mult dar asta dupa ce ai trecut prin perioada de acomodare. La fel se intampla si cu o carte. In mintea ta, frazele insirate acolo suna minunat dar cand incepi sa le traduci descoperi ca un cuvant nu poate fi redat foarte bine in limba romana, ca termenul din romana e arhaic si parca ar merge englezismul mai bine, ca autorul a facut abuz de prea multe sinonime intr-o singura propozitie, ca are fraze trunchiate si prea multe insiruiri de chestii care exista doar in mintea lui. Partea cea mai satisfacatoare e cand vezi coperta in limba romana si iti descoperi numele in interior. Cu siguranta, nu remuneratia.

Dintre toate cartile pe care le-ai tradus-o, care ti-a placut cel mai mult?

Dintre cele pentru tineret, cel mai mult mi-a placut O zi din sapte (ed Litera), dintre cele pentru adulti, volumele cu Poirot de Agatha Christie si una anume, Crescandu-l pe Cain, o carte de educatie parentala.

In momentul de fata traduci vreo carte?

Tocmai am pus ultimul punct la This Star Won’t Go Out de Esther Earl, carte care va aparea in toamna la editura Epica. Urmeaza sa ma apuc de un nou volum cu Poirot pentru editura Litera.

Cred ca multa lume vrea sa afle asta… Care sunt, in opinia ta, cele mai importante caracteristici ale unui blog reusit?

Consecventa in scriere, un limbaj ingrijit, exprimare gramaticala corecta, sinceritate, senzatia de aerisire (sa nu fie incarcat cu reclame pana la refuz), deschiderea autorului la dialogul cu cititorul, un template placut (nu negru sau culori foarte inchise), un header si un logo personalizate.

Ce alte pasiuni mai ai?

Imi place sa creez diverse lucruri si sa gatesc. Cam toate pasiunile mele sunt expuse pe blog.

Care sunt cele mai mari greseli pe care parintii le fac in relatiile cu copii lor?

Hm, aici e mai dificil pentru ca multi parinti nu le considera greseli. In special lipsa dialogului mi se pare frustranta. Nu exista comunicare intre parinti si copii. Parintii nu le spun copiilor ce-i framanta si copiii nu le spun parintilor ce li se intampla. Deseori copiii nu-si dau seama ca parintii sunt si ei oameni si parintii nu-si dau seama ca trebuie sa-si lase copiii sa-si gaseasca singuri drumul. E un cerc vicios care porneste de la premiza “nu va intelege”. Ar trebui sa se faca mai multe eforturi in acest sens, nu e normal sa lipseasca total comunicarea si sa nu stie stanga ce face dreapta. Iar pe masura ce se avanseaza spre adolescenta, prapastia asta dintre parinti si copii se adanceste tot mai mult daca nu e acoperita cumva.

Ce consideri ca influenteaza negativ adolescentii din zilele noastre?

Si aici e un cerc vicios. Se influenteaza unii pe altii. Fac prea putina miscare, ies prea putin afara, stau prea mult in case, la calculator, pe telefon, pe tableta. Nu se straduie sa se auto-depaseasca. E drept ca atunci cand ai toata cultura la o atingere de tasta, tentatia de a nu mai citi si de a nu te mai informa e foarte mare. E si foarte mult stres, sincera sa fiu. Stresul scolar, stresul pentru viitor, totul a devenit asa de abstract acum ca daca te intreaba cineva ce vrei sa te faci cand o sa fii mare, nu stii ce sa spui. Doar nu o sa raspunzi ca vrei sa fii Senior Marketing Director for Offshore Operations. E ridicol. Si atunci intervine nelinistea pentru viitor, indecizia, incapacitatea de a alege corect un liceu sau o facultate, de aici si conceptul de “a-ti trai viata” care e, in sine, o prostie. Viata ti-o traiesti zi de zi. Nu e nevoie nici sa faci chestii periculoase sau prostesti, nici sa bei, nici sa petreci, nici sa chiulesti de la scoala, nici sa iti faci de cap in diferite moduri. Daca te scoli din pat dimineata, atunci traiesti. Sunt multi care n-au sansa asta. Viata e un dar si trebuie sa facem ca fiecare zi sa nu fie una irosita. E o idee pe care eu o recomand: sa ai un bol mare in care sa pui la finalul zilei un biletel cu ceva frumos ce ti s-a intamplat sau ai facut azi. Chestii marunte, insignifiante sau chestii marete. Trebuie sa existe ceva de scris. Daca nu exista, atunci e grav. Pana si “am luat masa cu familia” e ceva frumos pentru ca ai o familie cu care sa iei masa, ai o casa in care ai o masa si ai mancare de pus pe masa aia. Nu stii cat de importante sunt lucrurile astea pana cand nu le mai ai. Si din cand in cand, atunci cand te simti la pamant, sa mai scoti din biletelele alea sa le citesti sa vezi ca ai o viata frumoasa, chiar daca nu ti se pare. Eu as recomanda tuturor un dus rece de realitate printr-o vizita la sectiile de oncologie pediatrica din spitale. Cateva zile de voluntariat acolo cred ca ar schimba multora perspectiva asupra vietii.

Ne poti impartasi cateva dintre planurile tale de viitor?

Sincera sa fiu nu-mi fac planuri pe termen lung. Era un proverb: cand iti faci planuri, Dumnezeu rade. Cam asa si eu, am vise, dar planuri nu prea.

Ce muzica putem gasi in playlist-ul tau?

Mult folk, precum si muzica populara. In ultima vreme, simt nevoia sa sap dupa radacinile mele si am devenit pasionata de traditii si de folclor, de portul popular romanesc, de viata la sate si de viziunea simpla asupra vietii pe care o are taranul roman. Insa am gusturi eclectice in materie de muzica, nu sunt adepta unui gen anume.

Ultima intrebare, dar nu cea din urma… Ai vreun motto dupa care iti ghidezi viata?

Da, “pe drumul cel bun”. Imi spun asta mereu. Orice fac, trebuie sa ma asigur ca sunt pe drumul cel bun. Nu conteaza spre ce, mai important e drumul pana acolo.

 

Ei bine, cred ca acum intelegeti de ce o admir pe Laura atat de mult! Daca vreti sa aflati mai multe despre ea, blogul ei este locul unde o puteti face. 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s