Amintiri din copilarie – partea a doua


Dupa ce mi-am depanat amintirile despre scoala si despre inceputurile mele ca si violonista, astazi m-am hotarat sa va povestesc despre o alta frumoasa a copilariei mele. Sper sa va placa si aceasta parte la fel de mult ca prima. Eu stiu sigur ca zambesc de fiecare data cand imi vin in minte acest amintiri.

Intotdeauna am asteptat data de 5 August cu nerabdare, zambind nerabdatoare si batand din picior ca un copil razgaiat. 5 August este ziua mea de nastere si a fost intotdeauna o zi de referinta. Inca de mica stiu ca ziua asta imi va aduce noi aventuri si noi amintiri pe care le voi depana mintal multa vreme.

Inca de mica am fost crescuta intr-un mod pretentios. Nu neaparat arogant, dar aveam asteptarile mele. Am fost invatata sa am anumite standarde si multa demnitate. Si da, pot spune ca sunt o persoana pretentioasa. Doavada sta faptul ca la 16 ani nu am avut niciodata un prieten. Bine, trebuie sa recunosc ca nu asta e singurul motiv din spatele alegerii mele de a mai pune relatiile me hold.

Ideea mea este ca intotdeauna mi s-a oferit ce e mai bun. Am avut parte de tot ce mi-am dorit mai devreme sau mai tarziu. Dar zilele mele de nastere au fost intotdeauna umplute de mai mult. Mi s-a oferit ceva mai mult decat mi se ofera in mod normal, mai mult decat cer.

Fiind o egoista si o iubitoare de atentie innascuta, binenteles ca ador data de 5 August. Sincera sa fiu, niciodata nu am inteles oamenii care isi urasc zilele de nastere. Personal, ador atentia care iti este oferita, iubesc cadourile si tortul si imi place la nebunie faptul ca poti sa faci ce vrei tu, macar pentru o zi. Lumea se invarte in jurul tau pentru 24 de ore.

Cel putin, asa e in cazul meu. 5 August va ramane mereu data cand lumea e intr-adevar a mea. Poate ca de vina sunt si parintii mei, care au incercat mereu sa imi ofere zile de nastere cat mai memorabile. In special tata (Mr. Thomas, asa cum e cunoscut in comunitatea de ospatari si barmani atat a Greciei cat si a Romaniei), care mi-ar aduce si luna daca i-as spune ca o vreau.

Nu am cerut niciodata nimic, pentru ca am fost mereu constienta ca nu e situatia la fel in fiecare an. Dar intotdeauna ai mei au reusit sa ma surprinda intr-un fel sau altul.

Deci (stiu ca nu ar trebui sa incep cu ‘deci’, dar totusi!) Zilele mele de nastere reprezinta atat amintiri frumoase, cat si zile pe care le voi astepta cu nerabdare, oriunde as fi in viitor.

Cu rusine recunosc ca nu imi aduc aminte fiecare zi de nastere si petrecere pe care am avut-o. Imi amintesc majoritatea cadourilor – nu stiu ce spune asta despre mine -, dar petrecerile si activitatile din zilele respective mai rar. Sunt sigura ca mereu am avut parte de petreceri frumoase, doar ca mintea mea era probabil mult prea tanara sa si le aduca aminte.

Oricat de mult m-as stradui, nu imi pot aduce aminte o zi de nastere inaintea zilei de nastere de cand am implinit 7 ani. Sper ca atunci implinisem 7 ani.

Tata, ospatar si organizator de evenimente fiind, a avut si are mereu o placere in a planifica zile de nastere si petreceri. Oricand iti organizeaza taica-miu vreo petrecere – de orice fel -, poti sa stii ca te vei distra. E tare talentat la treaba asta si cu totii o stim. Mama vine cu ideile, tata organizeaza si imbunatateste.

Atunci cand am implinit 7 ani, pe 5 August 2005 (aproape 10 ani!), cred ca parintilor mei li s-au parut ca e un prag foarte important. Stiam cu zile bune inainte ca voi avea parte de o petrecere de zile mari, dar nu stiam detaliile. Taica-miu a refuzat mereu sa ne spuna ce are in plan pentru zilele speciale, pentru ca tine mult la surprize.

M-am trezit de dimineata inconjurata de cadouri. Nu imi aduc aminte fiecare cadou, dar mi-o aduc aminte si acum pe Didi, sora lui Dexter. In urma cu cateva luni vazusem o vazusem la un magazin cu jucarii pentru copii. Era din plus si semana taaare bine cu adevarata Didi, din desenele cu Dexter. Dexter a fost intotdeauna unul dintre desenele mele preferate, asa ca normal ca am vrut-o! Insa ai mei refuzau sa mi-o cumpere. Binenteles, nu o ceream si nici nu bateam din picior, dar aveam grija sa ma fac inteleasa ca o vreau.

Ei bine, pe 5 August 2005 m-am trezit, printre altele, cu Didi frumos aranjata intr-o punga de cadouri. Recunosc ca Didi se uita si acum la mine cu ochii aia mari si cu zambetul de tampitica dintr-un colt al camerei. Am carat-o, ca pe majoritatea ursuletilor mei, tocmai din Romania pana in Grecia. Si probabil ca va ramane cu mine pentru mult timp. E una dintre jucariile mele de plus preferate. Imi aduc aminte si acum satisfactia pe care am avut-o cand am reusit sa o desenez aproape perfect!

Am asteptat cu mare nerabdare petrecerea pe care mi-o promisesera ai mei pentru a saptea aniversare din viata mea. Sunt sigura ca tata ar fi preferat sa nu fiu de fata cand aranja casa. Imi aduc aminte perfect baloanele pe care le-a lipit cu scoci de tavan, in asa fel incat sa para suspendate. M-am distrat taaare mult cu ele mai tarziu.
Am avut si masti pentru ziua mea si palariute de petrecere, palariute pentru care, mai tarziu, aveam sa ma cert cu prietena mea cea mai buna. Rautacioasa si eu si ea, de mici!

Pe la pranz, au inceput sa apara invitatii, cu cadouri care mai de care. Prea putini copiii, dar tot ce conta era ca venise si prietena mea cea mai buna de atunci, Tedi. Cu un an mai mica decat mine, Tedi mi-a fost o buna prietena pana cand am plecat din Romania. Si acum imi aduc aminte cu placere de nazbatiile pe care le-am facut impreuna.

Rude, prieteni de ale parintilor si Tedi. Nu imi aduc aminte sa mai fi fost vreun copil acolo, dar nici nu conteaza. Intotdeauna am considerat ca aniversarile pentru copii sunt, de fapt, pentru parinti. Copii mananca un pic tort, isi desfac cadourile si isi continua joaca, pe cand parintii au un motiv sa manance si sa rada si sa se intruneasca cu prietenii si celelalte rude.

Chiar si-asa, m-am distrat tare bine atunci si am primit multe cadouri frumoase. Pe unele – ca si Didi – cred ca le mai am si acum. Daca nu fizic, in minte sigur le am!

Petrecerea a tinut toata ziua, iar eu m-am distrat, am dansat si am cantat, adica am facut exact ce imi placea. Baloanele acelea lipite de tavan mi le voi aduce aminte toata viata, deoarece mi-au placut foarte mult.

O alta aniversare pe care mi-o voi aduce aminte cat voi trai este aniversarea de 10 ani. Ahhh, vremuri bune!

Intram in clasa a 4-a (sau o terminseram deja?!), iar frate-miu facea un curs de barman la Iasi. Ziua de 5 August a venit si a fost neobisnuit de… obisnuita. Frate-miu nu era, ai mei nu erau foarte entuziasmati, iar eu eram tare nedumerita, pentru ca nu intelegeam ce se intampla. Am aflat intr-un final, iar cand am facut-o, surpriza a meritat!

Cu cateva saptamani inainte de ziua mea, il tot vedeam pe tata ca se ascunde de mine. Nu prea vorbea cu mine, isi tinea telefonul mereu in mana si vorbea la el pe ascuns. Inchidea usa de fiecare data cand ii suna telefonul sau dadea el un telefon si asta ma nedumerea foarte tare. In mintea mea de copil incepusera deja sa se creeze o mie de scenarii. Era tata, al’ cu mustata si ochi albastri, un mafiot?

Am primit raspunsul cateva zile mai tarziu.

Ai mei mi-au promis ca vom sarbatori ziua mea cateva zile mai tarziu, pentru a-l avea si pe frate-miu aproape atunci cand sarbatoream importanta varsta de 10 ani. Nu prea imi convenea, pentru ca intotdeauna am considerat ca aniversarile au mai mult farmec atunci cand le serbezi chiar de ziua de nastere. Dar am acceptat.

Intr-o zi, tata a propus sa mergem sa bem un suc. Ei, hai ca asta chiar era ciudat! Ai mei niciodata nu propuneau sa mergem la o terasa asa, din senin. Ne aflam destul in baruri si restaurante din pricina meseriei lui Thomas, asa ca nu aveam de gand sa petrecem si mai mult timp in altele.

Totusi a trebuit sa mergem. Mama a insistat sa ma imbrac frumos, cu o fustita in alb si negru si o bluzita neagra, pe care probabil ca si-acum o am. Fusta am aruncat-o saptamana trecuta cred.

Inainte sa ajungem la terasa pe care a propus-o tata pentru marea noastra iesire, am facut un popas la unul dintre cele mai renumite restaurante din oras – Arcadia. Noi am ramas in masina, in timp ce tata s-a dus putin “sa salute un fost coleg”. In tot acest timp, mama incerca sa imi distraga atentia de la restaurant si tot imi arata ciudatenii care chiar nu ma interesau. Pana la urma, tata i-a facut semn mamei sa venim.

Arcadia e un restaurant amplasat intr-un punct cheie al orasului. Toata lumea merge – sau mergea – acolo, dar nu pot explica de ce. Era cumva pe colt, dar era mare, insa pana sa intrii in restaurant, trebuia sa traversezi terasa, care era despartita in separeuri intime si dragalase.

De cum am iesit din masina am auzit “De ziua ta” a celor de la 3 Sud Est, una dintre melodiile de petrecere pe care tata intotdeauna o are pe un CD. Tata era in fata, pe scarile restaurantului, cantand si aplaudand, iar eu m-am prins imediat de ce se intampla. Asta si poate pentru ca Cornel, un prieten de-a lui Thomas, tot ospatar, ma filma.

Chiar daca ma prinsesem, cand am dat coltul in separeul nostru obisnuit – nici nu stiu cum de ma impinsesera picioarele sa ma intreb spre acel loc – am avut o surpriza si mai mare decat petrecerea in sine. Toti colegii mei de clasa erau acolo, impreuna cu invatatoarea mea, matusa si unchiul meu, bunica, Irina (una dintre cele mai bune prietenele ale mele din copilarie) si sora ei, Delia si inca cateva persoane de care nu sunt sigura ca intr-adevar s-au aflat acolo. Mai tarziu a sosit si Ionut, un invatacel si protejat al tatei, care i-a urmat pasii in ale ospatariei. Cadoul de la el – o cutiuta tare dragalasa pentru bijuterii – il am si acum. In mare parte cred ca am toate cadourile de la acea zi de nastere.

Surpriza a fost atat de mare incat, in timp ce toata lumea imi canta ‘De ziua ta’ si aplaudau, eu nu stiam ce sa fac decat sa imi pun mainile peste gura si sa rad ca o micuta descreierata. Nu ma asteptasem, chiar daca vroiam o petrecere surpriza de mult timp. Nu ma asteptam sa fie acolo atat de multe persoane. Am primit o multime de cadouri, dar cel mai important, au fost si multe surprize.

Am fost atat de emotionata, incat nu stiam ce sa fac, unde sa ma impart, cui sa multumesc mai intai. Pana la urma m-am linistit un pic si am inceput sa petrec. Ei bine, cum poate petrece un copil de 10 ani.

Am dansat mult si am mancat si mai mult, dar cel mai important, m-am distrat de doua ori cat am dansat si am mancat. Ziua aceea – chiar daca nu mi-o amintesc extraordinar de bine  – mi-o amintesc zambind. A fost, cu siguranta, o aniversare memorabila!

A mai trecut un an si eu am implinit 11 ani. Dar in anul dintre aniversarea mea de 10 ani si cea de 11, s-au intamplat multe. Am inceput sa studiez la Bucuresti, iar tata si frate-miu au fost nevoiti sa plece din tara. Binenteles ca nu ma asteptam ca ambii sa fie aproape de mine de ziua mea, dar au reusit sa ma surprinda, ca deobicei.

Cu vreo doua zile inainte de ziua mea, era Sambata, deci trebuia sa imi iau vioara in spate si sa plec cu mama la Bucuresti. Drum lung, eu nerabdatoare sa imi iau o mini-vacanta – mai ales ca urmau sa vina matusa-mea si vara-mea din Italia si am luat o pauza de cam doua saptamani de la Bucuresti! -, mama dand mereu telefoane, pe furis. Experienta m-a invatat sa nu intreb, pentru ca oricum nu voi fi aflat.

Am ajuns la Bucuresti – caldura mare, mi-o aduc aminte si acum! – , ora a decurs extraordinar de bine si pe la vreo 6 am iesit din scara blocului in care statea profesorul meu drag si in care se desfasurau sedintele noastre de vioara. Mama stia ea ce stia, pentru ca m-a luat si m-a dus prin parcarea in care isi stationa mereu tata masina cand venea cu noi la Bucuresti. Eu nici nu indrazneam sa ma gandesc la ce avea sa ma astepte acolo – masina lui tata! Cand am vazut-o (un Renault 25 mare, verde, care a murit recent, in Grecia), prima mea reactie a fost sa-i zic mamei ceva de genul: “Hei! NFX-ul! Ce cauta aici?”, NFX-ul fiind una dintre partile placutei de inmatriculare. Nu credeam ca era posibil sa fie acolo, pentru ca eu stiam ca Thomas si Vlad sunt in Grecia si eu trebuia sa ma intorc acasa cu microbuzul. Si totusi, ca sa ma asigur, m-am uitat in masina, sa vad daca pe bord se afla parfumul pe care il pune tata ca sa ii miroasa masina asa cum vrea el. Surpriza! Parfumul era acolo.

Mi-o aduc aminte pe mama spunand “Dar unde sunt astia mai?”. Din nou, mi-a dat prin minte sa ma uit in jur, ca sigur erau ei ascunsi pe undeva. Dar se vede ca bine ii mai cunosc! Tata si frate-miu erau ascunsi un pic mai incolo, dupa o masina, razand si “spionandu-ne” ca doi profesionisti. Imi aduc aminte ca am alergat spre ei, dar nici o clipa nu am dat drumul viorii. Am pus-o pe pamant de-abia cand am terminat sa-i imbratisez – imi fusese tare dor de ei, pentru ca era prima vara cand eram despartiti – si de-abia dupa vreun sfert de ora ne-am urcat in masina.

Interioriul masinii arata exact ca si cum arata o masina dupa aproape o zi de mers – incarcata, dezorganizata, dar totusi curata. Eram fericita ca scapasem de microbuz si de oboseala si faceam toate planurile acelea nebunesti despre cum vroiam sa oprim la fiecare statie peco de unde mi-as fi putut lua ceva.

Thomas si Vlad venisera pentru 5 zile, special pentru ziua mea. O planuisera de mult si uite ca se intampla, in sfarsit! Mi-au adus multe cadouri frumoase din Grecia si eram toti tare fericiti.

Pentru prima data in viata lui, tata s-a hotarat sa imi impartaseasca planul pentur ziua mea. A doua zi aveam sa ne punem iarasi in masina si sa plecam la drum, de data asta un drum mai scurt – la Iasi. Iasiul a fost mereu orasul meu preferat in copilarie. Adoram atmosfera de oras mare, toata lumea diferita, magazinele, strazile, privelistile, mancarea, tot! Adoram mall-ul si ma trezeam prima (intotdeauna pe la vreo sase) ca sa am timp sa ma pregatesc cat mai bine.

In afara faptului ca am primit multe cadouri din Grecia, am mai strans si cateva milioane de lei bune. Atat de bune, incat mi-am permis sa imi iau intreaga serie “Amurg” de la Diverta din Iasi si inca cateva plase cu haine. De-atunci a inceput nebunia mea cu cartile si sunt sigura ca ai mei ar fi preferat sa nu am chiar atat de multi bani. Poate mai economiseam si eu acum cativa bani. :))

Si uite o alta zi nebuneasca care mi-a ramas in minte si in inima.

Apoi, anii au trecut, Thomas si Vlad erau toti plecati in Grecia vara si nu isi puteau lua libere mereu. Asa ca la aniversarea de 12 ani am fost cu mama, dar tot a fost speciala. Aniversarea de 13 ani mi-am facut-o fara mama, tata sau Vlad, pentru ca erau toti in Grecia. Dupa aniversarea aia ne-am si mutat in Grecia. Am implinit 13 ani ca matusile mele si prieteni de-ale lor, dar cu multe cadouri!

Aniversarea de 14 ani am facut-o in Grecia, dar nu a fost foarte reusita. S-au intamplat cateva lucruri nu tocmai roz – printre care si moartea adoratei noastre masini Renault 25 – si nu pot spune ca imi amintesc cu cea mai mare placere de acea zi.

Anul trecut am implinit 15 ani si ai mei au tinut sa recupereze pentru toti anii astia pierduti, asa ca au planuit o zi speciala. Si Vlad, si Thomas si-au luat liber de la munca si, pe la 12 noapte (cand deja implinisem oficial 15 ani) au pornit in drum spre casa (Thomas inca lucreaza la 100 si ceva de km de casa). Urarile de la voi, de la prieteni de pe Facebook si de la rude si persoane importante au inceput sa curga. Cand au ajuns acasa, Vlad si Thomas aveau flori in mana. Rupte de pe marginea drumului, ce-i drept, dar gestul conteaza!

Am stat de vorba pana pe la vreo 4, apoi ne-am culcat, ca urma o zi mare! Ne-am trezit pe la 8, somnorosi tare, dar fericiti si zambitori. Stiam care era cadoul meu – un nou telefon, de care chiar aveam nevoie. Am plecat in cautarea unui telefon care sa ma convinga – acesta s-a dovedit a fi Nokia Lumia 520 – prin tot orasul. Am fost peste tot si am mancat ce-am vrut. Am avut parte de o multime de cadouri – casti, o carte, un sapun pe care mi-l doream de mult si cateva altele – si m-am distrat tare bine in oras.

Am sosit acasa si am facut un gratar – una dintre pasiunile lui taica-miu -, am mancat tort – delicios -, iar dupa ce ne-am odihnit bine, am plecat la plaja. Ne-am distrat si am ras bine si acolo!

Ziua s-a incheiat cu o frumoasa petrecere la taverna mea preferata. Da, da, cu siguranta o aniversare memorabila!

Dupa vreo doua saptamani a sosit si matusa-mea, Nutica, care mi-a facut un cadou neasteptat si fooooarte, foarte frumos: primul meu tatuaj! A spus ca a vrut sa imi dea ceva care sa ii aduca aminte mereu de ea si uita ca a avut dreptate. De fiecare data cand vad tatuajul ala imi aduc aminte de momentele frumoase pe care le-am trait impreuna anul trecut.

A mai trecut un an si hop, am implinit 16 ani! Vorbesc deja despre aniversarea pe care am facut-o acum doua saptamani si care mi-e inca proaspata in minte.

Pentur ca tata nu si-a putut lua liber exact pe data de 5, am sarbatorit ziua mea pe 2 si pe 3 August, adica in weekend-ul dinaintea zilei de Marti, marcata in calendar cu numarul 5.

Ziua a inceput intr-un mod alert. Am plecat de-acasa devreme, razand si distrandu-ne pe cat se poate. Binenteles, eu eram singura din masina care nu stia care-i plana, lucru care ma dispera enorm! Cum, sa nu stiu eu cum sa ma imbrac? Pai treaba-i asta?!

Am alfat, intr-un final, si planul si cadoul. Planul era mai spontan decat deobicei, dar cadoul foarte bine gandit: o tastatura pentru tableta mea, pentru a putea blogui cand vreau. Chiar acum scriu de pe aceasta tastatura, care imi place enorm. Binenteles, asta nu a fost singurul cadou. Ia, uitati, am cateva poze cu toate cadourile:

image

Macarons! Intotdeauna mi-am dorit sa le incerc si dorinta mi-a fost porunca pe 5. Tin sa va spun ca m-am indragostit iremediabil de ele si vreau sa ajung cat mai repede posibil in Franta, sa mananc macarons adevarate!

image

Tastatura de la tata si de la mama. De la toti, in general.

image

De la mama, o carte pe care mi-o doream de mult! ❤

image

Astea sunt de la frate-miu. Am tipat de m-a auzit tot cartierul cand le-am vazut!

Binenteles, nu va voi arata cele 9 sacose cu haine, pentru ca mi-ar lua prea mult.

Dupa ce am fost la cumparaturi in mall-ul meu preferat – traiasca reducerile! -, am mers acasa, nu inainte de a face o oprire la o patiserie, unde nu am avut voie sa intru. Normal ca mi-am dat seama despre ce era vorba, ca doar nu mai sunt copil. Dar am ales sa stau in masina si sa nu intreb, ca sa nu le stric surpriza, care arata cam asa:

image

Ciocolata si capsuni, exact ce imi place! Fructele alea le-am mancat inainte de a taia tortul.

Prima zi din weekend-ul meu aniversar s-a terminat la aceeasi taverna pe care am ajuns sa o cunosc asa de bine si sa o ador.
Ne-am imbracat frumos. Eu, spre deosebire de anul trecut, cand m-am imbracat cu pantaloni scurti si tenisi, m-am machiat, mi-am pus tocurile, pantalonii preferati si una dintre bluzele mele preferate.

Am uitat sa va povestesc ca, cu vreo cateva ore inainte, cand eu scriam prima parte a acestei noi “rubrici” pe noua mea tastatura, tata a plecat misterios din casa. A refuzat sa imi spuna unde. “Tomitzaaaaa, nu vrei sa-mi spui unde te-ai dus? Hai, Tomitzaaaaa, zi! Tomitzaaaaa, nu mai suntem noi ce-i mai buni prieteni? Tomitzaaaaaa!!”. Am incercat sa il santajez emotional oricum am putut, dar a refuzat sa-mi spuna unde a fost. Si mi-a mai si mancat ultimul macaron cu lamaie! Hm, Tomitza!

Cand am ajuns la taverna (pe nisip, la malul marii, cu o lampa cu gaz intre noi), ne-am distrat tare bine. Am vorbit depsre toate si despre nimic si am mancat fix ce-am vrut eu. A fost distractie mare, ce mai! Il vad pe tata, deodata, sa ii faca semn unui ospatar. Recunoscand miscarea, eram sigura ca vrea nota de plata. Dar de unde!

In cateva minute am auzit sa inceapa band-ul sa cante “Happy birthday” si mi-am auzit numele. Eram SO-CA-TA! Nu stiam ce sa fac! Cand m-am uitat in dreapta, am vazut un ospatar cu un tort in mana, venind spre mine. M-am ridicat si nu prea stiam ce sa fac. Eram tare emotionata, pentru ca toata lumea aplauda si canta. A fost una dintre cele mai frumoase surprize!

Bine, dupa m-am si impiedecat si m-am facut putin de ras, dar ce mai conteaza?!

Ziua s-a incheiat cu o spontana plimbare la cetate, unde am vrut sa merg neaparat, ca sa vad luminile Salonicului de sus. A meritat!

A doua zi ne-am trezit ca sa continuam petrecerea. Am plecat devreme, ca sa ridic niste cartile pe care mi le trimisese o prietena din Romania. Dar acum, Tomitza trebuia sa imi faca rost de ultimul macaron, ala cu lamaie! I-al de unde nu-i!
Dupa-amiaza am mers la plaja, unde si acolo ne-am distrat bine. Ziua aceasta a fost mai chill, pentru ca eram deja obositi de Sambata si tata trebuia sa ajunga a doua zi la munca. Dar ma distrasem destul Sambata.

Luni a trecut fara incidente. Ei, ce prostii vorbesc! Incidentul a fost ca, dupa o lovitura la cap pe care am incasat-o la plaja, dintr-un accident nefericit cu tata, m-am apucat sa spal vasele si sa fac curatenie in toata casa. Asa, ca sa imi iau la revedere de la varsta de 15 ani.

Am hotarat, impreuna cu mama si cu Vlad, ca a doua zi, de 5 August, sa mergem impreuna in oras, sa mai facem niste cumparaturi. Haine si carti, desigur! Am plecat devreme sa nu ne apuce caldura. Ei, dar de unde, caldura tot ne-a apucat, ca am ajuns acasa la 4 sau 5!

Am vizitat orice magazin am vrut si am depanat amintiri despre perioada cand eram mica si mai inocenta decat acum. Am ras mult, dar macarons-ul cu lamaie tot nu mi l-am mancat! Dupa vreo cateva ore, am ajuns acasa cu multe plase cu haine si carti.

A fost o aniversare tare frumoasa. Uitati cateva poze:

image

image

image

image

image

image

image

image

image

Toate urarile pe care le-am primit de la voi, de la rude, prieteni, amici si straini au facut ziua asta de 5 August si mai frumoasa. In total au fost cam 300 de urari care m-au facut sa zambesc.

In concluzie, ziua de 5 August mi-a fost intotdeauna de-asupra asteptarilor. De la 7 ani am ajuns la 16, eu am ramas Bianca, m-am transformat in Μπιανκα si Bianca2b, Toma a devenit mai intai Thomas, apoi Tomitza, mama a ramas tot mama, Vlad a trecut la Sarpele. Varsta de 16 ani mi-a adus, pana acum, amintiri frumoase si senzatii si emotii noi. Sunt nerabdatoare sa vad ce altceva imi va aduce varsta asta frumoasa, care e si preferata mea! Sa speram ca imi va indeplini cateva dintre visele si dorintele mele.

Sper ca ai mei stiu ca nu am cum sa le multumesc pentru momentele frumoase. Mi-as strica reputatia. 😉

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s