Would I stay?


Probabil ca ati observat linistea care s-a asternut peste blog aceste doua zile, Vineri si Sambata. Cu inceputul liceului la mai putin de doua saptamani distanta, incerc sa citesc si sa ma bucur de vacanta cat mai mult, dar imi revin, incet incet, din starea de letargie care m-a cuprins vara asta. Am facut curatenie in dulap, in calculator, in Kindle si lucrez la lista de to-read de pe GoodReads. Insa nu despre asta este vorba aia, ci despre cum am fost ocupata cu ‘If I stay’ si intrebarile pe care mi le-a ridicat.

Sunt sigura ca multi dintre voi, citind ‘Daca as ramane’, v-ati intrebat ce ati face daca ati fi pusi in situatia in care a fost pusa Mia. Ati ramane sau ati renunta la lupta? In seara asta, dupa ce am terminat cartea pentru a doua oara si am rezistat tentatiei de a-mi scoate vioara si de a canta in mijlocul noptii, am meditat si eu, un pic, la intrebarea asta si la raspunsul pe care l-am dat in mai putin de 5 secunde. M-am gandit sa il scriu si pe blog, pentru ca va poate ajuta sa ma cunoasteti un pic mai bine.

Scriu postul asta in intuneric, cu ochii de-abia deschisi si cu muzica in urechi. Dar scriu si ascult muzica, si astea sunt doua dintre motivele pentru care…

As ramane.

Da, daca as fi pusa in situatia Miei, as ramane.

Daca Mia a vrut sa renunte si a trebuit sa se gandeasca mult la ce sa faca, pentru mine raspunsul e usor. Vine de la sine. As ramane, normal ca as ramane.

In primul rand, as ramane pentru muzica. Cred ca sunt in lume pentru muzica, oricat de siropos si cliseic ar suna asta. Nu imi pot imagina cum ar fi sa renunt la muzica. Numai gandindu-ma la a  nu asculta muzica ma face sa vrea sa imi atasez castile la urechi si sa nu le mai dau jos niciodata. Daca as renunta la muzica, as renunta la atat de multe promisiuni pe care le-am facut si as dezamagi o multime de lume. Dar, in principal, m-as dezamagi pe mine.

Trebuie sa recunosc ca sunt mult prea egoista ca sa renunt. Sunt atat de multe lucruri pe lumea asta de care ma bucur si ca imi plac si imi dau un motiv sa ma trezesc, incat as fi o idioata sa renunt la ele. Sunt mult prea egoista sa renunt la lucrurile care ma fac sa ma simt eu insumi – lucruri care vioara sau scrisul. Insa, lasand metaforele si dulcegariile la o parte, sunt mult prea egoista sa renunt la mine, la viata mea si la toate placerile vietii.

Chiar daca as fi pusa in situatia Miei, sa raman fara familie, tot as ramane. As ramane, pentru ca daca nu, stiu ca i-as dezamagi, pe mama, pe Tomitza si pe Vlad. Si mai stiu ca ei ar vrea sa raman, sa duc la capat tot ce am de dus la capat si sa nu ajung ospatar la cine stie ce hotel de pe asa-zisa “lume cealalta”, daca exista una. Mi-l si inchipui pe tata tinudandu-mi o morala si ignorandu-ma, doar pentru ca nu am continuat cu vioara si am decis sa renunt, la vioara si la tot. Nu, merci, mai bine raman.

Multi dintre voi nu vor intelege asta si e de inteles. Gandidu-ma sa renunt la vioara, la senzatia de lemn in mana, la mirosul de vioara (lemnul ala vechi, amestecat cu ani intregi de studii si toate parfumurile pe care le-am avut de-a lungul timpului), la puterea pe care mi-o da, la sunet, la senzatia de a avea control asupra a unuia dintre cele mai miraculoase lucruri de pe Pamant… as sta, chiar daca familia mea nu ar face-o. In momentul de fata, mi-e mai usor sa ma gandesc la a fi orfana decat la a fi fata fara vioara.

V-am spus ca nu veti intelege.

Fara carti si blogging sa spunem ca as putea sa traiesc, dar tot as ramane, numai pentru ca ar fi groaznic sa “vad” – chiar daca asa ceva ar fi imposibil, din moment ce as fi, well, moarta – unele persoane pe care le displac profund citind noile carti, pe care eu nu le-as putea citi. Uh.

Haideti s-o spunem si pe aia dreapta. Normal ca as ramane.

N-am fost niciodata indragostita si nici n-am avut un prieten. Cat de groaznic ar fi sa mori fara sa te fi indragostit si fara sa fi facut toate lucrurile care implica asta? Va spun eu. Groaznic. Nici nu ma pot gandi la asta. Ar fi atat de iesit din caracterul meu. Daca e sa mor, sigur nu vreau sa mor neindragostita.

As ramane, pentru ca as fi prea tanara sa plec. Am atat de multe in fata mea – calatorii, studii, concerte, carti de scris, idei de imprastiat, lume de schimbat, promisiuni de tinut, amintiri de facut, prieteni, iubiti, dragoste, cariera – incat ar fi o prostie din partea mea sa plec la numai, sa spunem 17 ani, ca Mia.

As ramane pentru ca nu am cantat niciodata cu o orchestra. As ramane pentru ca n-am intrat la Royal Academy of Music in London inca. As ramane pentru ca nu mi-am publicat cartile pe care le am in minte. As ramane pentru ca n-am demonstrat ce pot. Nu mi-am tinut promisiunile. As ramane pentru ca n-am cantat pe un Stradivarius inca. As ramane pentru ca sunt atat de multi tipi la care as putea sa zambesc. As ramane pentru ca este soarele, si e frigul, si caldura, si vantul, si ploaia, si zapada si sunt si vacantele si sunt atat de multe lucruri pe care nu le-am facut si de care nu am apucat sa ma bucur inca.

As ramane pentru ca n-am trait inca, nu cum vreau eu. As ramane pentru ca nu as putea renunta la vioara si la muzica si la scris si la carti si la mine si la viata.

Si-acum sa fim seriosi. Cum e sa mori intr-un accident de masina? Va spun eu. Sa mori intr-un accident de masina nu e ceva ce Bianca – nici Bianca2b -ar face, pentru ca e mult prea mainstream, mult prea banal si deloc misterios. Daca e sa mor, macar sa mor intr-un mod misterios. Sa vorbeasca lumea de mine inca 100 de ani de-acum incolo. Sa fiu Jane Doe, fata cu vioara care a disparut cu tot cu muzica si cu vioara. Apoi, cand in sfarsit mi-ar gasit corpul – la fel de fabulous ca intotdeauna – as vrea o inmormantare grandioasa, cu sute de oameni care sa ma planga pentru ca asta sunt eu. Totul sau nimic. Go big or go home. Requiem-ul lui Mozart ar canta pe fundal si as vrea sa imi fie imprastiata cenusa pe Carnage Hall sau undeva unde am facut istorie.

Ce stiu e ca mai am timp pe lumea asta, viata de trait si muzica de cantat. Cand va fi sa se intample, blogul asta va fi de mult uitat si vom fi toti batrani si nimeni nu isi va mai aduce aminte de postul asta. Sau poate ca da. Poate ca lumea isi va aminti de asta. Poate ca cineva va citi asta peste 100 de ani. Poate ca o fata cu o vioara, ascultand muzica veche – Lana del Rey – va citi asta sis e va ingrozi, pentru OMG, asta suna atat de mult ca si ceva ce ea ar fi spus! Sau poate ca cineva ma va cauta pe Google pentru un proiect despre violonist pe care il are de facut pentru istoria muzicii pe care il are de facut si va da peste asta si il va prezenta. Poate, poate, poate.

Advertisements

2 thoughts on “Would I stay?

  1. Ce frumos ai scris… Imi place cum gandesti. N-am citit cartea, n-am vazut filmul, insa am auzit ca merita. Vreau sa citesc cartea intai, apoi sa vad ecranizarea. Pana atunci insa, ma regasesc in articolul tau. Multumesc!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s