Recenzie: “The pianist” (‘Pianistul’) de Wladyslaw Szpilman


829777

Descriere:

The last live broadcast on Polish Radio, on September 23, 1939, was Chopin’s Nocturne in C# Minor, played by a young pianist named Wladyslaw Szpilman, until his playing was interrupted by German shelling. It was the same piece and the same pianist, when broadcasting resumed six years later. The Pianist is Szpilman’s account of the years inbetween, of the death and cruelty inflicted on the Jews of Warsaw and on Warsaw itself, related with a dispassionate restraint borne of shock. Szpilman, now 88, has not looked at his description since he wrote it in 1946 (the same time as Primo Levi’s If This Is A Man?; it is too personally painful. The rest of us have no such excuse.

Szpilman’s family were deported to Treblinka, where they were exterminated; he survived only because a music-loving policeman recognised him. This was only the first in a series of fatefully lucky escapes that littered his life as he hid among the rubble and corpses of the Warsaw Ghetto, growing thinner and hungrier, yet condemned to live. Ironically it was a German officer, Wilm Hosenfeld, who saved Szpilman’s life by bringing food and an eiderdown to the derelict ruin where he discovered him. Hosenfeld died seven years later in a Stalingrad labour camp, but portions of his diary, reprinted here, tell of his outraged incomprehension of the madness and evil he witnessed, thereby establishing an effective counterpoint to ground the nightmarish vision of the pianist in a desperate reality. Szpilman originally published his account in Poland in 1946, but it was almost immediately withdrawn by Stalin’s Polish minions as it unashamedly described collaborations by Lithuanians, Ukrainians, Poles and Jews with the Nazis. In 1997 it was published in Germany after Szpilman’s son found it on his father’s bookcase. This admirably robust translation by Anthea Bell is the first in the English language. There were 3,500,000 Jews in Poland before the Nazi occupation; after it there were 240,000. Wladyslaw Szpilman’s extraordinary account of his own miraculous survival offers a voice across the years for the faceless millions who lost their lives. –David Vincent

Cartea poate fi comandata in engleza de pe Bookdepository.

Recenzie:

Am terminat aceasta carte mai putin de o ora in urma. Totul imi este proaspat in minte, toate emotiile si senzatiile oferite de povestea lui Wladyslaw imi sunt inca in minte, nelasandu-ma sa ma gandesc la orice altceva in afara de cele 220 de pagini pe care le-am trait in ultimele zile. Totul imi este viu in minte, la fel de vie cum i-a fost povestea lui Szpilman in minte atunci cand a scris-o, cand Varsovia era inca sub cenusa.
Imi aduc aminte si acum cum am aflat de “The Pianist”. Eram intr-a cincea, la dirigentie si diriga (scumpa mea diriga, care m-a invoit de atat de multe orI) mi-a zis ca trebuie neaparat sa vad filmul, ca e genial. Am dat din cap si am zis ca am sa il vad cat mai repede. Insa filmul l-am vazut la inceputul clasei a zecea, dupa cinci ani de la momentul in care am aflat de el. Cartea am vrut sa o citesc inca de la inceputul anului – am pus-o chiar si pe lista de carti de citit neaparat anul asta – si, din fericire, am realizat ce mi-am propus. Cu mult entuziasm si multa nerabdare, am citit “The pianist”, povestea Evreului Wladyslaw Szpilman in vremea razboiului.
Dupa cum m-am asteptat, “The pianist” m-a impresionat extraordinar de mult. Mi-a placut la nebunie si nu regret deloc ca m-am dus necitita intr-o zi la scoala. Ma bucur extraordinar de mult ca am adaugat cartea asta in biblioteca cartilor citite si sunt sigura ca o voi mai citi de multe ori in viata mea. Este o poveste importanta, mai ales pentru violonista din mine.
Pe tot parcursul cartii, nu am putut sa nu imi imaginez cum e sa iti fie luat totul – familia, pianul, pasiunea, viata, identitatea, si totusi sa te tii cu dintii de surpravietuire. Cred ca asta este cel mai impresionant la povestea lui Wladyslaw Szpilman. Lui ii fusese luat aboslut tot. Pianul, familia, casa, identitatea. A trecut prin chinuri inimaginabile, si-a vazut moarte cu ochii, a pierdut tot in doar cateva zile, chiar ore. Si totusi, se tinea cu dintii de viata lui intr-un mod in care nu multi ar fi fost capabili sa o faca. Chiar si cand nu mai avea nimic pentru care sa lupte, Szpilman refuza sa se dea batut in fata Germanilor.
Cartea a reprezentat o sursa de mare interest pentru mine, din motive diferite. In primul rand, pentru ca povestea razboiului este spusa chiar de cineva care a trait razboiul. Si nu de oricine, ci de un Evreu care a trecut prin cele mai grele chinuri la care a fost supusa aceasta rasa de catre Germani. Va puteti imagina, cred, cat de clare si reale sunt toate intamplarile. In al doilea rand, din cauza faptului ca Wladyslaw a fost un celebru pianist, a fost extraordinar de interesant pentru mine, ca si violonista in devenire, sa citesc cum muzica i-a salvat si i-a dat viata. “The pianist” combina doua elemente care imi placa si ma intereseaza foarte mult: muzica si razboiul.
Nu cred ca exista o alta carte care sa iti poata arata terorile razboiului mai bine decat “Pianistul”. Tocmai faptul ca pe paginile acestei carti sunt scrise experientele unui evreu care a trait razboiul, face ca experienta cartii acesteia sa fie reala, teribil de emotionanta si foarte autentica.
Daca ar fi sa descriu aceasta carte, ar fi foarte simplu. “The pianist” nu este o poveste numai despre razboi, ci este si o poveste despre evrei, familie, supravietuiri, loialitate, teroare si despre dorinta de a trai. Muzica este un element important al acestei carti, dat fiind faptul ca Wladyslaw a fost unul dintre cei mai buni pianisti polonezi. ‘Pianistul’ este o poveste despre supravietuire, cu siguranta.
Ca si cititor, nu ai cum sa nu fii impresionat si emotionat pana la lacrimi de povestea lui Szpilman. Sa vezi prin tot ce a trecut, in intimitatea si caldura patului tau si sa te pui in pielea lui… e ucigator. Nu de multe ori a trebuit sa las cartea jos pentru cateva minute, sa imi trag sufletul si sa imi aduc aminte ca nu eu sunt Szpilman. Cartea lui m-a facut sa uit de tot ce este in jurul meu. Eram atat de prinsa de poveste, incat uneori simteam ca eu sunt Szpilman. Aveam impresia ca ma aflu undeva in actiune, ca traiesc totul alaturi de protagonistul nostru. Iar asta mi-a adus multe emotii, printre care teroare, dar si admiratie.
E greu sa scapi de teroare pe care ti-o induce aceastea carte, chiar si dupa ceva vreme dupa ce o pui jos. Nu numai povestea lui Szpilman, dar si povestea tuturor evreilor care au trait Holocaustul te bantuie si te ingrozeste. Cruzimea de care au dat dovada germanii iti ridica parul in cap si te face sa te intrebi de ce? Cu ce drept au luat ei vietile atator milioane de oameni?! Nu mi-a venit sa cred cat de cruzi erau Germanii!! Sa citesti despre tot regimul germanilor, despre toate torturile la care au fost supusi evrei inocenti este… tulburator de-a dreptul. Cartea asta te face sa realizez cat de al naibii de norocos esti ca te-ai nascut dupa razboi si ca nu a trebuit sa induri tot ce au indurat acei oameni. Cu riscul de a ma repeta, spun din nou. Povestea lui Szpilman este emotionanta, trista, tulburatoare si extrem de impresionanta.
Dorinta de a trai a lui Szpilman m-a uimit, asa cum am spus. Cartea asta te invata sa lupti. Sa lupti, sa nu iti pierzi speranta, sa te agati cu dintii de orice gram de speranta care iti este oferita. Atat timp cat un om ca si Wladyslaw, care a trait cele mai negre timpuri posibile, a reusit, poti si tu sa reusesti. Speranta nu moare niciodata.
Insa cel mai tare m-a uimit felul in care isi proteja mainile. Chiar si cand credea ca nu va mai canta niciodata la pian, cea mai importanta parte a corpului lui erau mainile. Szpilman isi proteja mainile chiar si in cele mai dificile situatii, chiar si atunci cand multi oameni nu ar fi dat doi bani nici pe ochii lor, d-apai pe maini. Loialitatea lui fata de pian si speranta ca intr-o zi va mai atinge clapele unui pian m-a impresionat pana la lacrimi.
In cele 220 de pagini ale acestei carti se ascunde atat de multa durere incat, uneori, poate fi coplesitor. Desi autorul se concentreaza pe familia si pe situatia lui, el mai povesteste si de alte familii si cunoscuti de-ai lui care au avut parte de acelasi chin inimaginabil. Fiecare pagina este umpluta cu cruzime, tristete, speranta si chin.
Pana acum, am spus ca aceasta carte mi-a aratat ca speranta moare ultima, ca in viata trebuie sa lupti chiar si cand nu vrei… insa “Pianistul” mi-a mai dat o lectie. Lumea nu trebuie judecata dupa un singur om care a facut rau. Desi majoritatea germanilor au luat exemplul lui Hitler si au profitat de puterea lor, printre ei se aflau si oameni ca si ofiterul Wilm Hosenfeld, care urau tot ce se intamplau si care isi foloseau puterea in scopuri pozitive. Am realizat, pentru a mia oara, ca nu toata lumea e la fel si ca niciodata nu trebuie sa generalizez.
Desi Wadyslaw Szpilman nu este considerat un autor (chiar fiul lui spunand la inceputul cartii ca tatal lui nu este un autor), felul in care a fost spusa povestea mi-a placut mult. In loc sa incerce sa impresioneze cu cine stie ce metafore si lucruri menite sa impresioneze. Szpilman a ales sa isi spuna povestea intr-un mod distant, uneori chiar rece, fara prea multa emotie in scris. N-am sa inteleg niciodata cum de a reusit sa scrie o poveste atat de realista, fara sa se afunde in tristetea care banuiesc ca il apasa la vremea aceea. Un lucru de admirat, ce sa mai. Cred ca tocmai raceala asta impresioneaza atat de mult.
As vrea sa scriu romane despre acest roman. Mi se pare ca am spus prea mult si totusi prea putin. Tot ce am zis eu este prea putin si nu se compara cu cartea. Recenzia mea nu descrie nici 5% cartea, dar ma simt umila in fata unei astfel de carti si nu mi se pare ca am eu dreptul sa ii critic cartea lui Wladyslaw Szpilman. Asa ca am sa inchei acum. Imi urasc recenzia, dar am facut tot ce am putut.
Inchei cu un sfat. Cititi cartea asta. Este o lectie. De istorie, de viata, de ce vreti voi. Cititi-o. Merita. Credeti-ma, merita. Una dintre cele mai bune carti care exista si cu siguranta una dintre cele mai bune din cate am citit. Cititi-o, cititi-o, cititi-o.
Nota: Sa dau numai 5 stele acestei carti ar fi o dovada de tupeu.

Advertisements

7 thoughts on “Recenzie: “The pianist” (‘Pianistul’) de Wladyslaw Szpilman

    1. Din pacate, in Romania cartea este indisponibila, chiar daca a fost tradusa. Singura librarie la care am gasit ceva despre carte este Humanitas, dar din nou, nu am reusit sa o comand. Va las totusi link-ul aici: http://www.humanitas.ro/wladyslaw-szpilman
      In engleza, cartea se poate achizitiona de pe Bookdepository: http://www.bookdepository.com/Pianist-Wladyslaw-Szpilman/9780753814055
      Binenteles, o varianta ar fi si anticariatele, care ar putea avea o copie a cartii. 🙂

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s