Jurnalul unei liceene – Impresii din liceu


M-am gandit mult la ce sa scriu pe blog inca de cand am inceput liceul, adica acum o luna. Dupa cum cred ca puteti vedea, activitatea mea a cam scazut de pe data de 11 Septembrie, data in care noi orizonturi mi-au fost deschise o data cu deschiderea portilor liceului. Am trecut printr-o perioada de cateva zile, chiar saptamani, in care nici nu vroiam sa aud de blog. Nu stiam ce sa scriu, n-aveam pic de inspiratie si nu vroiam sa ma ating de el, speriata fiind de faptul ca daca scriu ceva, va fi ceva nespecific mie, ceva ce nu va placea. Asa ca am ales sa fac o pauza si sa imi adun cateva idei, pentru o intoarcere in forta. Nu stiu daca asta este intoarcerea, dar simt in mine inspiratia aceea care ma impinge sa scriu si care creste pe zi ce trece. Nu promit ca veti avea parte de vechiul blog, sau de vechea Bianca, care nu concepea sa treaca o zi fara sa deschida blogul. Promit ca voi scrie.
Sunt sigura ca toti va intrebati ce este cu acest post si de ce il cititi. La prima intrebare va pot la raspunde, dar la a doua nu. Postul il cititi pentru ca – sau cel putin sper – va place ce scriu si sunteti curiosi ce am mai facut in ultima vreme.
Deci, ce e cu postul asta?
O importanta parte a vietii mele acum este liceul. Imi ocupa nu numai 7 ore pe zi, ci si o parte de minte si cu siguranta imi schimba viata. Dupa fiecare zi de liceu, vin acasa cu impresii noi, cu ganduri si sentimente pe care vreau sa le spun cuiva. Nu ma pacalesc singura si nu incep un jurnal, pentru ca stiu ca a tine un jurnal mi-este, practic, imposibil. Insa vreau sa vorbesc despre ce trec prin fiecare zi cu cineva si daca nu cu dragii mei cititori, atunci cu cine?
Nu, aceasta nu va fi o rubrica. A o numi ‘rubrica’ mi se pare mult prea impersonal. Voi scrie de fiecare data cand am trecut prin ceva ce merita impartasesc. Asta poate fi in fiecare zi, o data pe saptamana, o data pe luna. Nu stiu. Cert e ca asta nu va fi ultima data cand veti citi asa ceva.
A trecut o luna de cand am inceput liceul. Exact in ziua asta, cand scriu asta, se face o luna de cand am pasit pentru prima data in liceu. Uite cat de repede a trecut prima luna! Parca nici nu-mi vine sa cred. Cand? Cand a trecut atat de pe nesimtite? Cand am trait atatea?!
Inainte de a incepe liceul, nu am fost trista ca se termina vacanta si ca ma voi trezi in fiecare zi la 7:15, ca mai apoi sa imi petrec 7 ore intr-o banca. Nu. Eram atat de entuziasmata! Simteam, pur si simplu simteam ca ceva bun ma asteapta. Simteam ca totul se va schimba si ca gata, am ajuns undeva unde sa imi placa ce fac. Aveam un sentiment bun, oricat de cliseic ar suna asta. Nu ma asteptam sa tina acest entuziasm, insa. Pentru ca ma cunosc. Stiu ca ma plictisesc repede si stiu ca obosesc la fel de repede de rutine. Insa eram gata sa ma implic mai mult si sa fiu mai… pe stilul lor. Sa imi fac prieteni, sa ma integrez si mai mult, sa ies un pic din zona mea de confort. Mi-am promis mie ca voi invata, pe cat posibil si ca va fi un an bun.
Asa ca am intrat cu inima plina in noul an scolar si iata-ma acum, la o luna de la inceperea scolii, cu acelasi entuziasm, cu o placere incredibila de a ma duce la scoala, cu nerabdare sa vad un anumit par blond in fiecare zi, cu zambetul pe buze in fiecare zi, cu rasete si cu prietenii noi. Uite-ma pe mine, in afara zonei mele de confort. Si sa fiu al naibii daca nu ma simt mai bine decat atunci cand eram eu, Bianca care nu se implica, care se tinea deoparte, la care nu putea ajunge nimeni.
Da, kids, imi place liceul! Imi place scoala pentru prima data din clasa intai. Imi place sa ma trezesc dimineata, imi place drumul, imi plac colegii, imi place atmosfera, imi plac majoritatea profesorilor, imi plac anumite ore, imi place faptul ca nu mai sunt cea mai mare dintr-o scoala, imi place senzatia de adrenalina pe care mi-o aduce fiecare pauza, fiecare raza de soare care se reflecta din parul ala blond. Imi place, imi place, imi place.
Liceul e altceva. Acum inteleg de ce toata lumea spunea ca imi va placea liceul. E altceva. Lumea e mai serioasa, toata lumea e mai matura, eu m-am schimbat un pic. Nu ma mai deranjeaza imaturitatea de care dau dovada uneori prietenele mele sau cei din clasa. Am invatat sa o ignor si chiar ma distreaza. Fac glume, intru in vorba cu persoane pe care nu le cunosc, rad, am un grup de prietene in care in sfarsit ma simt bine. Sunt liceana si imi place. Inteleg de ce atat de multe carti au fost scrise despre liceeni si despre liceu.
Am cunosc o multime de oameni minunati de cand am inceput liceul. Prieteni care s-au dovedit a tine la mine si persoane care au incercat sa ma ajute. La naiba, am si o prietena violonista. O prietena care ma intelege si care imi seamana. O prietena care nu iese toata ziua, care nu ma intreaba daca vreau sa iesim , pentru ca stie ca nu am timp si cand am, sunt prea obosita sa ies. O prietena cu care m-as duce la opera.
Nu ma cunoaste inca toata lumea din liceul, dar imi pregatesc intrarea si dupa, toata lumea va sti cine sunt si ce fac si ce e semnul ala de la gat. Cele mai frecvente intrebari sunt: “Sunt tatuajele acelea adevarate?” , “Te-au lasat ai tai sa le faci?” si “Ce-I semnul ala de pe gat?”. Daca anul trecut ma calcau pe nervi, anul asta ma distreaza. M-am obisnuit cu ele deja si nu am nici o problema sa dau aceeasi explicatie pe care am dat-o deja de 100 de ori.
Grupul meu de prieteni care era si la gimnaziu nu mai e la fel nici el. Binenteles, suntem mai putine si suntem numai fete, dar mi se pare ca s-au mai si maturizat si incep, incet incet, sa ma accepte si sa inteleaga ca nu sunt la fel ca ele si ca niciodata nu voi fi. Au inteles ca nu voi iesi in restul timpului cu ele, pentru ca vreau sa am timpul meu. Au inteles, probabil si ca putem fi prietene si fara sa mergem peste tot impreuna. Au inteles si respecta asta. Si totusi ne distram in fiecare pauza, fara sa exageram, fara sa mai faca glume exagerat de sexuale, fara sa iesim in fiecare zi. E o prietenie cu limite, dar merge si nu ma mai simt deranjata de ele, asa cum m-am simtit pe toata durata gimnaziului. Binenteles, asta are de-a face si cu faptul ca nu mai suntem in formula de anul trecut si niste persoane care ma calcau pe nervi au decis sa urmeze cursurile altor licee.
Consider ca pentru a face un adolescent sa mearga la scoala cu placere, 80% din treaba trebuie sa o faca profesorii. Cu colegii si cu prietenii nu-ti petreci nici macar o ora din cele 7 petrecute la scoala, dar cu profesorii stai pe toata durata zilei de scoala, intr-o camera plina de omuleti diferiti, cu opinii si trairi diferite. Tu, ca si profesor, trebuie sa stii cum sa ii faci sa fie un total, cum sa ii implici pe toti, cum sa le captezi interesul. Ca sa ai succes intr-o clasa si sa inveti copii aia ceva, trebuie sa stii cum sa faci asta. Cred, insa, ca ingredientul principal este pasiunea pentru meserie si pentru subiectul pe care il predai. Nu credeam ca mai exista profesori care sa fie pasionati de ce fac si sa vina cu placere la scoala, dar m-am inselat. Liceul m-a invatat cat de important este sa pui viata si pasiune in ceea ce iti pune painea pe masa.
Am profesori buni, cu exceptia profesoarei de matematica, care ma uimeste de fiecare data cu fustele scurte, cu parfumul in exces, cu ochii nereusiti si cu tocurile mult prea lungi. Va voi povesti alta data de ea.
Am avut norocul de a primi numai profesori buni, dupa cum am zis. Fiecare profesor incearca sa ne ajute sa trecem de liceu cu note cat mai bune, chiar daca sistemul nu ne este in favoare. Va voi spune alta data ce si cum.
Chiar daca toti profesorii sunt buni, exista numai doi care m-au facut sa astept orele lor cu nerabdare. Este vorba despre profesorul de chimie si cel de greaca veche, doi tipi cu o scurta barba, uratei, dar cu o pasiune pentru ceea ce fac incredibila.
As vrea sa incep cu profesorul de chimie, care m-a facut sa imi placa chimia. Nu o inteleg eu prea mult, datorita profesorilor din anii trecuti, dar orele de chimie imi plac.
Profesorul care ne preda chimie este un tip inalt, cu o burta ciudata, barba si ochelari care ii stau pe varful nasului. Aparent, este tot timpul relaxat, dar si cand il calci pe nervi, e rau. Vorbeste pe nas si nu tipa niciodata, pentru ca nu are nevoie. Este genul de profesor care te lasa sa vorbesti, dar poti sa fii sigur ca testul pe care ti-l va da data viitoare va fi mult mai greu decat deobicei.
Ora de chimie se desfasoara inr-un mod relaxat. Proful face glume in continuu, dar si preda si explica bine. E o ora relaxanta, chiar daca este o materie dificila, cel putin pentru mine. Si se vede ca ii place ce face, se vede in ochii lui, se vede ca asta si-a dorit sa faca si ca nu se plictiseste sa vina in fiecare zi la scoala. Se vede din felul in care reuseste sa ne captiveze pe toti, sa ne tina linistiti, sa ne faca sa intelegem chiar si cel mai dificil detaliu.
Ca e pasionat de ce face e clar. Dar sa fiu al naibii daca nu e si extraordinar de amuzant! Imi aduc aminte ca, pe la primele ore, rezolva un exercitiu la tabla si trebuia sa scrie 435. Numai ca al nostru profesor scri 345. Il atentionam, sterge si scrie ce e corect si se intoarce la noi, cu un zambet de strengar pe chip si ne spune “Copii, sa stiti ca asta este un sindrom pe care numai oamenii cei foarte destepti il au. Scriem cifrele invers”. Va puteti imagina ca ne-am topit de ras. Si asta nu a fost singura data cand s-a autoironizat. O face de fiecare data cand il vedem. La inceput ne-a fost greu sa ne dam seama daca se autoironizeaza sau el chiar vorbeste serios, dar apoi i-am vazut zambetele si rasetele si ne-am dat seama ca nu avea cum sa fie serios.
Si uite asa, cu ironie si glume multe, chimia e o ora pe care o astept.
Al doilea profesor care puna pasiune in ceea ce face este profesorul de greaca veche. L-am cunoscut de-abia saptamana asta si deja este unul dintre profesorii nostrii preferati. My my, are atat de multa pasiune in ochi si in voce cand vorbeste! Vorbeste atat de liber, cu atat de mult farmec si e atat de captivant, incat pana si cineva ca mine invata greaca veche. Da niste exemple atat de bune, incat inveti regulile imediat. E genial omul, ce sa mai! N-am vazut in viata mea un profesor cu o voce atat de blanda si care sa vorbeasca cu atat de mult patos. Inainte uram orele de greaca veche, dar acum imi place.
O profesoara care imi place este si cea de literatura, care este, insa, un pic in lumea ei, dar care ne da teme interesante. O data ne-a pus sa rescriem o mica povestioara. La inceput, m-am gandit sa nu o fac. Hah, ce rost are?! Pierdere de timp. Apoi m-am gandit “De ce sa nu o fac?! Imi da o ocazie sa scriu!”. Asa ca am luat caietul de literatura si am scris prima mea poveste in greaca. Din pacate, inca nu a citit-o, dar sper sa ne ia caietele cat mai curand si sa ni le verifice, pentru ca as fi curioasa sa aud ce are de spus.
In concluzie, liceul e bun. Ma trezesc in fiecare dimineata intrebandu-ma ce imi va aduce ziua asta, cate zambete, cate rasete, cate trairi noi. Liceul este o sursa de distractie, iar clasa a 10-a este al naibii de grea, dar si foarte interesanta!
Mai urmeaza sa va povestesc despre asta. Sa nu credeti ca liceul e numai roz. Exista si parti pe care as prefera sa le dau pe repede inainte si va voi povesti si despre ele. Dar pana atunci, vreau sa stiti partea frumoasa a liceului.

Advertisements

3 thoughts on “Jurnalul unei liceene – Impresii din liceu

  1. Ehe…mi-ai trezit amintiri, acum sunt melancolica..da era fain in liceu, cea mai buna perioada…succes in continuare si sper ca acel par blond apartine unui tip dragut, da? Astept postarile viitoare!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s