Recenzie: “The Bell Jar” de Sylvia Plath


the bell jar

Descriere:

A Special Paperback Edition to Commemorate the Fiftieth Anniversary of the Publication of Sylvia Plath’s Remarkable Novel

Sylvia Plath’s shocking, realistic, and intensely emotional novel about a woman falling into the grip of insanity

Esther Greenwood is brilliant, beautiful, enormously talented, and successful, but slowly going under—maybe for the last time. In her acclaimed and enduring masterwork, Sylvia Plath brilliantly draws the reader into Esther’s breakdown with such intensity that her insanity becomes palpably real, even rational—as accessible an experience as going to the movies. A deep penetration into the darkest and most harrowing corners of the human psyche, The Bell Jar is an extraordinary accomplishment and a haunting American classic.

Cartea poate fi comandata in engleza de pe Bookdepository.

Recenzie:

Vreau sa va atentionez dinainte ca aceasta nu va fi o recenzie foarte lunga.  Nu am multe de spus despre aceasta carte, iar motivul il veti afla mai jos.

Am cumparat cartea asta prin iunie sau iulie, dupa mai bine de doua luni in care treceam pe langa ea in librarie si nu eram sigura daca vreau sa o cumpar. Vroiam cu disperare sa o citesc, dar ceva ma opera din a o cumpara. Nu stiam exact de ce, dar nu ma lasa inima sa o cumpar. Pana la urma, mi-am trecut peste retineri si am cumparat-o.

De ce am vrut sa o citesc? Ei bine, pentru ca in perioada aceea eram inconjurata de citate de Sylvia Plath. Citate superbe, triste, adevarate. Adica exact cum imi plac mie. Vroiam neaparat sa citesc ceva scris de ea, pentru ca dupa toate citatele pe care le aveam salvate in telefon, eram sigura ca Sylvia Plath va deveni una dintre autoarele mele preferate, iar cartea ei imi va fi biblia personala.

La asta ma asteptam de la “The Bell Jar”. Sa imi fie biblia personala. Sa fie genul de carte de referinta, pe care sa o car peste tot si de care sa nu ma desprind niciodata.

E drept ca am amanat-o un pic. Dupa ce am cumparat-o, am trecut prin obisnuitul process de dupa (mirosit, rasfoit, mirosit din nou, strans in brate etc.), dupa care am pus-o pe raft, unde a ramas timp de 3-4 luni. Pur si simplu, nu simteam ca este momentul sa o citesc. Pana la urma, prin Octombrie, am pus piciorul in prag, am luat-o de pe raft si am inceput sa o citesc.

Am citit vreo 20 de pagini, apoi am pus-o inapoi pe raft, de unde aveam sa o iau din nou dupa vreo doua saptamani. Am mai parcurs vreo 100 de pagini, dupa care am facut iarasi o pauza, pentru ca primisem o alta carte pe care eram disperata sa o citesc. Apoi am terminat-o in sfarsit, dupa 16 zile de cand am inceput-o. Pentru mine, 16 zile petrecute cu o singura carte este enorm de mult.

Adevarul este ca, pentru mine, “The Bell Jar” reprezinta o dezamagire. Nu mi-a placut si, uitandu-ma la nota pe care i-am dat-o pe Goodreads (3 stele) nu inteleg de ce i-am data tat de mult. Cartea imi este absolute indiferenta, nu simt nimic cand ma gandesc la ea si cred ca mi-am pierdut timpul citind-o. Sunt sigura ca o voi uita imediat ce voi posta aceasta recenzie.

Ma asteptam la o carte plina de glamour, extreme de bine scrisa si din care sa ai ce invata. O carte captivanta, in alte cuvinte. Pana la urma, este vorba despre o tipa care se duce in New York sa lucreze pentru o revista celebra. Ma asteptam numai la glamour. La glamour si la multa, multa depresie. Dar nu genul de depresie plictisitoare, ci genul ala care sa iti inspire arta si care sa fie, intr-un fel, brilianta. Cred ca, de fapt, ma asteptam la atmosfera aceea pe care o gasesti numai in poezii.

Cartea a inceput intr-un ritm lent. Foarte lent. Cred ca va puteti imagina ca nu ma asteptam la o carte ca si cele scrise in anii nostrii. Eram perfect constienta ca “The Bell Jar” a fost scrisa in anii ’50, deci atmosfera si stilul de scriere vor fi usor diferite. Insa tot am fost dezamagita ca imi trebuiau 5 minute sa parcurg doua pagini. Ritmul lent, detaliile multe si lipsa de actiune au fost de vina.

Ca tot veni vorba de lipsa de actiune, am cateva cuvinte de spus si despre asta. De la inceput pana la sfarsit, tema principala si toata actiunea se invarte in jurul lui Esther si a depresiei ei. Pagini intregi sunt “oferite” sentimentelor ei de sinucigasa, pagini pline de metafore ametitoare si descrieri mult prea lungi. O actiune concreta nu exista in aceasta carte. Ca sa intelegeti exact, de fiecare data cand cineva ma vedea cu ea la scoala si ma intreba despre ce este vroba, raspunsul meu era: “Ei, nu e mare lucru. O tipa se duce in New York, apoi cade in depresie si cam asta e. Este descrisa depresia ei.”

Nici personajele nu mi-au placut. Esther este printre cele mai enervante, mai naïve si mai prostate personaje pe care le-am intalnit vreodata. O fata dintr-un oras mic, care crede, la inceput, ca viata este roz si ca va primi tot ce isi doreste. Cred ca ea a trecut prin tot ce a trecut din cauza naivitatii ei si a dorintei de a trai ca o doamna din New York. Nu mi-a venit sa cred cat de prostuta si de naiva a dovedit a fi in unele situatii. Si, sa fiu sincera, nu am inteles motivul depresiei ei. Ea singura se adancea intr-o mare de depresie, iar in realitate nu trecuse prin cine stie ce drame. Ca sa nu mai mentionez faptul ca mi s-a parut atat de dramatica si de penibila, incat imi venea sa arunc cartea peste geam. Chiar daca descrierea te face sa crezi ca depresia ei va fi una “nobila”, plina de glamour si care sa te faca sa vrei sa fii si tu depresiva, pentru ca iti inspira un aer de eleganta, nu, nu e asa.

Celelalte persoane… de umplutura, sincera sa fiu. Nimeni nu m-a impresionat.

In general, cartea nu m-a impresionat. Nu imi aduc aminte 80% din actiune si nici nu imi aduc aminte sa ma fi impresionat ceva foarte tare. In timp ce citeam cartea, mintea imi statea in alta parte si nu ma puteam concentra la ce citesc. Eram in afara cartii, pentru ca pur si simplu nu m-a captivat.

Un singur lucru mi-a placut. Cartea a reusit sa captureze foarte bine atmosfera anilor ’50 si sa o descrie foarte bine. Mi-a placut ca Sylvia a stiut cum sa arate cum erau tratate femeile si prin ce treceau zilnic.

Chiar daca ma asteptam sa ador stilul Sylviei de scriere, nu a fost asa. Nu m-a impresionat. N-am gasit nimic special. Pur si simplu, banal. Ca si cartea. Imi pare rau sa o zic, dar este o carte banala, chiar daca a impresionat multa lume. Si nu, nu imi vine sa v-o recomand, chiar daca multora dintre voi s-ar putea sa va placa. Poate nu este cartea potrivita pentru mine sau poate chiar nu este o carte atat de buna pe cat zic ceilalti. Nu stiu. Cert este ca pentru mine n-a mers si nu vreau sa va recomand ceva ce mie nu mi-a placut. Acum, daca va suna interesant si vreti sa o cititi, sper ca recenzia mea sa nu va opreasca.

Nota: 2 stele din 5

Advertisements

3 thoughts on “Recenzie: “The Bell Jar” de Sylvia Plath

  1. Si eu am cartea asta pe lista de multa vreme, am vazut ca apare mereu in listele alea cu X carti de citit obligatoriu intr-o viata.

    Deci despre carte nu am ce sa scriu pentru ca nu am citit-o inca, insa ceva din recenzia ta m-a facut sa iti scriu. Doua chestii de fapt:

    1. “Si, sa fiu sincera, nu am inteles motivul depresiei ei. Ea singura se adancea intr-o mare de depresie, iar in realitate nu trecuse prin cine stie ce drame.” – din ce stiu eu, depresia este o boala reala, nu un moft, nu o fita, nu o simpla tristete. Nu e vorba de ceva ce poti controla singur, nu e ca si cum daca ti-ai propune ca azi sa zambesti si sa fii optimist, vei reusi sa treci peste. Nu e o proasta dispozitie ci o boala! Care se trateaza cu ajutor specializat din partea unui medic si cu medicamente, nu cu sfaturi sa vezi partea buna a vietii sau cu propria determinare de a-ti schimba starea. Si nici nu apare neaparat numai dupa experiente traumatizante, ci poate fi determinata si de lucruri marunte, pe care unii dintre noi le-am considera total lipsite de importanta. Nu e vorba nici despre cat de puternic iti este caracterul, nici despre intensitatea unor emotii, ci despre un dezechilibru psihic, de o combinatie de factori externi cu unii interni care duc deci la aparitia unei boli si nu a unei simple suparari.

    2. “Chiar daca descrierea te face sa crezi ca depresia ei va fi una “nobila”, plina de glamour si care sa te faca sa vrei sa fii si tu depresiva, pentru ca iti inspira un aer de eleganta…” – chestia asta mi-a sunat foarte, foarte gresit! Adica… nu exista depresii nobile. Este exact la fel ca si cum ai spune ca ai vrea sa ai TBC pentru ca ti se pare nobila si eleganta imaginea acelor domnisoare in rochii ample si corsete, din secolele trecute, care scuipau delicat sange in batista de matase…

    In rest, ce pot sa spun este ca recenzia ta m-a facut parca si mai curioasa sa parcurg romanul, tocmai pentru ca pana acum auzisem numai laude despre el 😀 Iar imaginea contrastanta pe care i-ai construit-o ma intriga foarte mult.

    Like

    1. Ma bucur mult ca am cu cine discuta in sfarsit cartea asta, chiar daca nu ai citit-o inca. Stiu ca recenzia mea nu este cea mai buna, dar cartea asta mi-a blocat, pur si simplu, mintea. Aveam o singura idee in cap. “Nu mi-a placut.” Binenteles, am incercat sa scriu cat de coerent posibil si sa spun de ce nu mi-a placut, dar ma gandeam numai la cat de dezamagita am fost.
      1. Am crescut cu multi oameni depresivi in jurul meu si stiu cum functioneaza depresia si ce este. Daca iti aduci aminte, am vorbit despre asta pe blog. Stiu ca ce am spus eu suna gresit, dar din nou, nu am stiut cum sa imi dezvolt ideea. Unele persoane, cand sunt in depresie, incearca sa iasa singuri din ea. Mi s-a parut ca Esther cauta orice motiv prostesc sa se adanceasca si mai tare. “Oh, ia uite, o floare care nu a inflorit. Vai, cred ca am sa ma sinucid!” Poate suna foarte rautacios ce zic acum, dar aceasta impresie mi-a lasat-o tot comportamentul tipei.
      2. Oh doamne, stiu!! Stiu cat de ciudat a sunat asta. Dar ideea mea era… stii cartile acelea in care personajele intra in depresie, dar totusi lupta? E genul ala de depresie pe care il trec cu capul sus, luptand in fiecare zi impotriva ei. Din nou, Esther mi s-a parut de-a dreptul patetica, iar cand vei citi cartea vei vedea cat de copilareasca a fost toata treaba asta si, in general, cat de copilaresc a fost comportamentul ei.

      Abia astept sa citesti cartea si sa iti aud parerea! 🙂

      Like

      1. Si eu sunt curioasa sa o parcurg. Eram si inainte, dar recenzia ta mi-a trezit interesul si mai mult tocmai pentru ca este negativa :))
        O s-o citesc cu siguranta in saptamanile urmatoare, pentru ca am primit Belzhar de la Editura Trei si daca citesti descrierea, vezi ca pare sa fie strans legata de The Bell Jar. Imi imaginez ca as pierde ceva daca nu as parcurge mai intai cartea Silviei Plath si vreau ca experienta Belzhar sa fie una completa 😀

        Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s