Recenzie: “Asculta cum canta vantul / Pinball, 1973” de Haruki Murakami


884541

*Aceasta carte mi-a fost oferita spre recenzie de catre libraria online librex.ro. Multumesc!*

Descriere:

Asculta cum canta vantul a fost ecranizat in 1981 de regizorul japonez Kazuki Omori.

Alcatuind, impreuna cu In cautarea oii fantastice, halucinanta „Trilogie a Sobolanului”, romanele Asculta cum canta vantul (1979) si Pinball, 1973 (1980), reunite in acest volum, prefigureaza nu numai fascinatia lui Murakami pentru literatura si cultura occidentale, ci si unele dintre temele predilecte ale operei sale: singuratatea individului, nevoia de tovarasie sau zadarnicia existentei. Cele doua romane pastreaza continuitatea anumitor decoruri (pitorescul Bar al lui J) si personaje (naratorul fara nume, J si Sobolanul); Asculta cum canta vantul urmareste peripetiile unui student la biologie intors in orasul natal in perioada vacantei de vara si complicatele sale relatii amoroase. Pinball, 1973, cel de‑al doilea roman, se concentreaza asupra pasiunii lui obsesive pentru jocul de pinball si vietii de zi cu zi in alienantul Tokyo, alaturi de misterioasele gemene 208 si 209, ascultind muzica, fumind, band bere sau mancand cartofi prajiti.

Puteti comanda cartea in Romana de pe site-ul librariei Librex cu un simplu click aici

Recenzie:

Cei ce imi urmaresc blogul de ceva timp probabil stiu deja ca Haruki Murakami se numara printre autorii mei preferati. L-am cunoscut relativ recent. Prima carte scrisa de el am citit-o anul trecut si de atunci am incercat cu disperare sa citesc cat mai multe carti cu semnatura lui. Primul meu contact cu el a fost prin hit-ul comercial „Norwegian Wood”, probabil cel mai putin caracteristic roman al noi, dar cu siguranta cel mai apreciat de lumea intreaga. M-am indragostit de scrisul lui inca de la primele capitole, pentru ca are exact ce caut eu. Metafore care sa ma dea pe spate, o combinatie irezistibila intre real si fantasy si o doza de nebunie delicioasa! Haruki Murakami are talentul de a lumina cele mai intunecate colturi ale sufletului si ale mintii unui om intr-un fel subtil.

Daca ati citit vreodata ceva scris de el, stiti deja ca niciodata nu stii ce sa astepti de la cartile lui. Citind romanele lui Murakami, poti sa te astepti ca un elefant vorbitor sa se plimbe pe strazile Japoniei. Dar poti, la fel de bine, sa te astepti ca personajul principal sa se indragosteasca de cea mai ciudata fata de pe planeta, care la un momentdat dispare si se reintoarce in mod miraculos. Cred ca de-asta si iubesc cartile lui atat de mult: imi aduc ceva noua intotdeauna, ceva neaspectat, ceva miraculos si totusi cu un inteles foarte profund care are mereu legatura cu firea umana. Haruki se numara printre putinii autori care inteleg intr-adevar lumea si multea umana si carora nu le este frica sa iasa din realmul timpului sau din tipare.

Cert este ca acest autor are un stil foarte bine definit, lucu mai rar intalnit la autorii din secolul 21. Bineinteles, consider ca el se adreseaza personal fiecarui cititor, astfel reusind sa ajunga la inima tuturor si reusind sa scrie o carte diferita pentru toti. Mi se pare imposibil sa definesti una dintre cartile lui sau sa spui ca abordeaza un subiect anume. Fiecare cititor trage o concluzie diferita de un alt cititor, lucru care mi se pare foarte interesant.

Pentru ca am citit numai romane de-ale lui recent publicate, intotdeauna m-am intrebat de unde a pornit acest autor. „Oare cum erau scrierile lui la inceput?” a fost intrebarea care m-a chinuit multa vreme. Intotdeauna ma intreb cum arata primele scrieri ale unui autor, insa cu Murakami a fost ceva diferit. Pe el il am ca si model. Mi-as dori enorm sa pot scrie in felul in care o face el: profund, jucaus, detaliat, nebunesc, simplu, usor, complicat si atat de minunat.

Va puteti imagina, deci, entuziasmul pe care l-am simtit atunci cand am vazut noua carte a lui pe rafturile librariei. Nu stiam de aparitia acestei carti, dar am insfac imediat cartea, m-am pus pe un scaun si am inceput sa o rasfoiesc. Am apucat sa citesc prefata scrisa de el insusi, in care Murakami explica ca nu este un mare fan al acestor doua novele, „Wind” si „Pinball”. De ce? Pentru ca sunt primele doua novele scrise de el si pentru ca nu le considera demne de citit. Aparent, Murakami a avut mari probleme in a le scrie si a fost complet impotriva traducerilor lor in engleza. Insa, pana la urma, cele doua novele au ajuns pe rafturile librarielor din intreaga lume.

Adevarul este, dragi cititori, ca nu este mare lucru de care sa te indragostesti la nuvelele astea doua. Unii le-ar putea caracteriza ca si niste scrieri seci, fara inteles, insa pentru ca eu as citi si lista de cumparaturi a lui Murakami si probabil ca as gasi o metafora profunda si acolo, mie mi-a placut si cartea asta si mi s-a parut o carte specifica lui Murakami.

Da, este drept ca cele doua nuvele nu au o actiunea foarte dezvoltata, insa stilul caracteristic al autorului se poate observa clar. Chiar daca nu la fel de bine definit ca in romanele lui mai recente, mixul asta intre real si fantastic exista si te face sa te minunezi. Uneori de o ciudatenie iesita din comun, personajele lui Murakami trec prin niste aventuri atat de ireale, incat sunt amuzante. Unul dintre cele mai bune lucruri la acest autor, insa, este faptul ca are talentul de a scrie scene care trec peste bariera fantasy-ul si sunt, totusi, incredibil de emotionante si extraordinar de captivante. Pur si simplu, o scena de fantezie scrisa de Murakami te face sa uiti de lumea din jur si sa intrii cu totul in lumea lui, traind scena pe care o citesti alaturi de personajele lui. Un exemplu foarte bun ar fi scena din ‚Pinball, 1973’, in care naratorul se duce intr-o fabrica pentru a gasi un joc de Pinball foarte vechi. „Revederea” dintre el si masinaria aia este atat de puternica si de antrenanta, incat uiti sa respiri. Desi scena este de o ciudatenie ce iti da fiori, emotia vibreaza in aer.

Un alt lucru caracteristic a lui Murakami sunt personajele ciudate. Bineinteles, aceste personaje nu lipsesc nici din aceste doua nuvele. Desi in nici una nu ne este prezentat numele naratorului, ajungem sa ii cunoastem foarte repede cu ajutorul intamplarilor prin care trec si care, practic, ii caracterizeaza. Ambele personaje au un lucru in comun: pe Sobolanul, prietenul care este mereu la o bauta la Barul lui J. Si care este mereu singur, dar totusi liber si de neinteles. Un personaj foarte interesant, care isi va face aparitia si in scrieri mai tarzii ale lui Murakami.

Personal, chiar daca am putut vedea ceea ce mai tarziu avea sa fie stilul caracteristic lui Murakami de a-si crea personajele, nu pot spune ca m-am innebunit dupa nici un personaj din cartea aceasta. Mi s-au parut usor seci, dar avand in vedere ca astea au fost primele doua nuvele scrise de el, se scuza.

Actiunea nu este extraordinar de spectaculoasa, fiind narate doar intamplari din viata naratorilor. Intamplari care i-au marcat si care explica comportamentul lor actual. Sobolanul nu lipseste din nici o nuvela si pot spune ca el adauga un element foarte dragut la poveste si da un ritm aparte nuvelelor.

Ambele scrieri au la baza subiecte comune: singuratatea, isolatia, obsesia, eroticul si societatea. Murakami reuseste sa imortalizeze viata unui student si sentimentele lui, descriind in acelasi timp viata din Japonia intr-un fel aparte. Autorul dovedeste ca a reusit inca de la inceputul carierei lui sa imbine realul cu fantasticul intr-un mod ce mai tarziu il va face faimos.

De o ciudatenie incredibila, „Asculta cum canta vantul – Pinball” sunt doua nuvele usor de citit, care iti ofera posibilitatea de a vedea inceputurile unui autor remarcabil si de a-ti da seama cat de mult a evoluat acest om de la momentul in care a inceput sa scrie.

Ambele nuvele sunt interesante. Ca si cititor, ai parte de intamplari neasteptate si scene complet sarite de pe fix, iar personajele sunt speciale. Desi ambele mi-au placut, cu siguranta prefer „Asculta cum canta vantul”. Mi s-a parut mult mai bine scrisa si mult mai bine pusa la punct. In aceste doua nuvele se pot intalni subiecte despre care Haruki Murakami va scrie mai tarziu in cartile lui.

In editia in engleza a cartii exista prefata scrisa de autor. Eu am avut ocazia de a citi cuvintele scrise de el la librarie, in engleza, pentru ca aceasta prefata nu exista in editia din Romania. Mi se pare o mare pierdere pentru carte. Murakami explica foarte multe lucruri in acea prefata si te ajuta sa intelegi mai bine firea si scrisul lui.

Da, cu siguranta recomand. In aceste doua nuvele veti gasi povestiri ciudate, care va vor da de gandit si va vor bantui, personaje diferite, totusi normale, situatii care mai de care mai incredibile si multe metafore profunde. Daca nu ati mai citit nici o carte de-a lui pana acum, nu va recomand sa incepeti cu aceasta. Ganditi-va ca acestea sunt primele lui scrieri, deci automat nu sunt lucrarile cele mai bune. Este foarte posibil ca stilul lui din aceste doua nuvele, diferit de cel din cartile mai recente, sa nu va placa. Oricum ar fi, recomand cartea!

Nota: 3.5 stele din 5

24013720

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s