Recenzie: “Frobidden” de Tabitha Suzuma


Forbidden

Descriere:

She is pretty and talented – sweet sixteen and never been kissed. He is seventeen; gorgeous and on the brink of a bright future. And now they have fallen in love. But… they are brother and sister.

Seventeen-year-old Lochan and sixteen-year-old Maya have always felt more like friends than siblings. Together they have stepped in for their alcoholic, wayward mother to take care of their three younger siblings. As defacto parents to the little ones, Lochan and Maya have had to grow up fast. And the stress of their lives—and the way they understand each other so completely—has also also brought them closer than two siblings would ordinarily be. So close, in fact, that they have fallen in love. Their clandestine romance quickly blooms into deep, desperate love. They know their relationship is wrong and cannot possibly continue. And yet, they cannot stop what feels so incredibly right. As the novel careens toward an explosive and shocking finale, only one thing is certain: a love this devastating has no happy ending.

Cartea poate fi achizitionata in engleza de pe Bookdepository.

Recenzie:

Am aflat de cartea aceasta complet intamplator. Umblam pe Instagram si pentru ca sunt abonata la o multime de pagini care posteaza zilnic poze cu carti, am dat peste o fotografie cu ‘Frobidden’, iar la descriere era pusa recenzia cartii. Recenzia respectiva ridica cartea in slavi si spunea ca toata lumea trebuie sa o citeasca. Am intrat apoi pe Goodreads si am citit descrierea si cateva alte recenzii. Nu eram sigura daca toata lumea trebuia sa citeasca, insa eu stiam ca trebuie neaparat sa o citesc.

Dupa cateva luni in care ma duceam in fiecare saptamana la librarie sa vad daca o voi gasi pe rafturi, am reusit in sfarsit sa mi-o comand! Bineinteles, mi-a ajuns dupa cam trei saptamani. In astea trei saptamani am crezut ca mor de nerabdare si citeam aproape in fiecare zi citate din carte. Eram sigura ca o voi adora. In momentul in care a ajuns cartea, am facut un lucru pe care il fac foarte rar – am inceput sa o citesc imediat. M-am adancit in lumea creata de Tabatha Suzuma, iar cand am iesit de acolo, eram buimaca si cu inima franta.

Da, mi-a placut. De fapt nu, nu mi-a placut. Am adorat-o. Am citit-o din scoarta in scoarta, fara sa bag in seama lumea din jurul meu. Atunci cand citeam lumea din jurul meu devenea invizibila. Tot ce conta era cartea. Aveam mereu un creion langa mine, cu care am subliniat toate citatele care mi-au placut. Au fost cateva. Aproape fiecare pagina are cate un citat pe care am vrut sa il pastrez.

Romanul asta este fantastic. De o suta de ori mai bun decat ma asteptam sa fie. Mi-a placut enorm, insa mi-a frant inima. Este una dintre cele mai puternice si mai emotionante carti pe care le-am citit vreodata. Sa fiu sincera, nu stiu daca o alta carte a mai avut vreodata acelasi impact asupra mea. Imi aduc aminte ca atunci cand am terminat cartea, era seara si ascultam o melodie de la Florence and the Machine. Never Let me Go ii zice. Se potrivea atat de bine cu ultimele capitole din carte, iar atmosfera creata era incredibil de intensa. Simteam ca nu puteam sa respir, iar cand am ajuns la ultimele cuvinte, am simtit cum mi se frange inima. La propriu. Mi-au dat lacrimile imediat si nu ma puteam misca din loc. Eram prinsa undeva, alaturi de carte si de personaje si nu ma puteam gandi decat la povestea lor de dragoste incredibila si la sfarsitul sfasietor. Am adormit greu, gandindu-ma in continuu la personaje, intr-un mod obsedant. Iar dimineata urmatoare, cand m-am trezit, simteam ca ma doare ceva, la fel cum ma durea cand eram mica si aveam o rana de la o cazatura. Nu mi s-a mai intamplat de mult timp sa fiu asa de implicata intr-o poveste.

Lasand la o parte partea emotionala, cartea este buna. E bine scrisa, are personaje bune si o poveste buna. Tabatha Suzuma este o autoare buna, care stie sa scrie. Insa partea cea mai buna este ca stie sa scrie pentru fiecare cititor in parte si stie sa ajunga la inimile cititorilor.

„Forbidden” este o poveste foarte frumoasa, foarte emotionanta si foarte buna. Este de o sensibilitate aparte. Abordeaza un subiect taboo – dragostea intre frati. Un subiect controversat, pe care multi l-ar putea considera scandalos, greu de acceptat. Insa Tabatha reuseste sa aduca lumina asupra acestui subiect intr-un mod care te face sa accepti ca asa ceva se poate intampla si te face sa te gandesti ca poate nu este un lucru chiar atat de rau. La suprafata, doar asta este mesajul principal al povestii. Insa sunt atat de multe lucruri despre care vorbeste povestea asta! Diferentele din societate, trauma pe care lipsa parintilor o lasa asupra copiilor, greutatile vietii si felul in care societatea judeca ceva ce nu cunoaste. Tabatha reuseste sa abordeze aceste subiecte cu maiestrie, facand cititorul sa se gandeasca la toate astea si sa incerce sa treaca peste toate prejudecatile pe care i le-a impus pana acum societatea. Cartea asta te face sa te intrebi multe lucruri, dar intrebarea care ma bantuie pe mine si acum este de ce o dragoste atat de reala si de puternica este gresita?

Un alt lucru care mi-a placut foarte mult la Tabatha este faptul ca a explicat de ce Lochan si Maya au ajuns sa aiba o asemenea relatie. Ei au trebuit sa isi creasca fratii de mici. Din cauza ca tatal lor a plecat atunci cand s-a nascut Willa, cea mai mica dintre toti fratii, iar mama lor este o alcoolica care uita ca are o familie atunci cand are o relatie. Maya si Lochan au preluat fraiele familiei, astfel transformandu-se din frati in parinti, foarte buni prieteni, egali si, mai tarziu in iubiti. Mi s-a parut firesc ca iubirea lor sa apara, mai ales ca Tabatha are grija sa evidentieze diferente dintre relatia lor si relatiile lor cu ceilalti frati. Spre exemplu, Maya il vede pe Kit ca pe fratele ei si il iubeste intr-un mod parintesc, in timp ce atunci cand se uita la Lochan, tot ce vede este omul cu care impartasesc povara vietii si cu care vrea sa isi traiasca toata viata.

Dragostea lor este reala si nu este gresita. In ochii societatii da, este o dragoste bolnava, gresita. Insa atunci cand, ca si cititor, ajungi sa ii cunosti, iti dai seama ca dragostea lor este mult mai reala si mult mai puternica decat o dragoste normala. Am adorat scenele din intimitatea lor. Felul in care Maya si Lochan se comportau unul cu altul, grija pe care si-o purtau, iubirea din vorbele si din faptele lor… toate lucrurile astea sunt atat de emotionante si iti ofera un sentiment atat de puternic, dar te fac si sa te intristezi pentru ca pe toata durata lecturii, pur si simplu stii ca povestea lor nu se poate termina bine. Oricat de mult ti-ai dori, stii ca Lochan si Maya nu isi vor petrece viata impreuna.

Mi s-a parut grozav faptul ca autoarea a scris o poveste atat de reala si atat de libera, fara nici o bariera. Societatea noastra are nevoie de mai multe carti ca asta, care sa nu tina cont de prejudecati si care sa te loveasca in fata, pur si simplu, facandu-te sa iti dai seama ca tot ce cunosti pana acum este gresit. Facandu-te sa te eliberezi de toate prejudecatile.

Un alt aspect foarte emotionant pentru mine a fost partea familiala. Maya, Lochan, Kit, Tiffin si Willa sunt cinci frati batuti de soarta, care nu au parte de caldura si de iubirea parinteasca, dar care invata sa se bucure de viata cu putinul care le este dat. Iubirea dintre ei este foarte frumoasa si te emotioneaza. Felul in care Maya si Lochan au grija de cei mici si probleme pe care acestia le intampina in procesul acesta este una dintre partile mele preferate din carte. Cred, de asemenea, ca prin asta ajungi sa fii atat de conectat cu personajele. Citind povestea, iti pare rau pentru toti cei cinci frati si pur si simplu te trezesti ca ii consideri parte din tine si intelegi ca iti pasa de ei si ca ai vrea sa ajungi. Ca si cititor, m-am implicat in poveste atat de mult, incat simteam ca este parte din mine. De-asta, atunci cand s-a terminat, am simtit ca o parte din mine s-a rupt.

Personajele sunt foarte bine conturate. De la mic la mare, fiecare personaj are o personalitate bine scoasa in evidenta, care pune la poveste si care evidenteaza si mai mult faptul ca oamenii nu trebuie judecati. Am urat-o pe mama celor cinci frati cu o ura care ma facea sa vreau sa intru in carte si s-o strang de gat. L-am adorat pe Lochan pentru sensibilitatea lui, pentru grija si iubirea pe care o purta pentru familia lui, pentru sacrificiile pe care le-a facut si pentru tot ce era el ca si om. Mi-a placut de Maya din aceleasi motive, pentru Kit am simtit mai multe lucruri (l-am si displacut la un momentdat, dar apoi am inteles ca e doar un copil care tanjeste dupa dragoste parinteasca), Tiffin este un baiat tare simpatic si inteligent, Willa o fetita tare dragalasa cu care as fi vrut sa ma fi jucat. Te simti conectat cu fiecare personaj si ajungi la un momentdat sa te gandesti la ei ca la persoane normale.

Scrisul – O Doamne, scrisul! Nu cred ca va pot descrie cat de mult iubesc scrisul lui Tabitha. Mi-a placut exprimarea ei, mi-au placut metaforele, stilul lin si cursiv, metaforele, citatele, tot! Pana si scrisul m-a emotionat. Am sublinat atat de multe citate, incat cartea e plina de liniute si notite. Mi-ar placea sa am ocazia sa citesc fiecare carte scrisa de Tabitha. Sper ca intr-o zi sa am in biblioteca toate cartile ei, pentru ca este una dintre cele mai bune autoare de pe piata literara.

M-a uimit abilitatea ei de a transmite emotii si de a ajunge la inima cititorilor. Citind cartea, simti fiecare emotie, simti tot ce simti personajele. Au fost cateva scene foarte puternice in carte, cu un impact foarte mare asupra cititorului. Mai rar gasesti o carte care sa reuseasca sa aiba un impact atat de mare.

Cartea este foarte captivanta, iar povestea de dragoste dintre cele doua personaje principale te face sa stai lipit carte pana la final. Povestea lor are urcusuri si coborasuri, momente bune, momente mai putin bune, insa ca si cititor, traiesti cu frica in inima ca inevitabilul se va intampla din moment in moment. Povestea este un adevarat roller coaster care nu iti ofera un moment de liniste.

Sfarsitul… pffff. Mi-a frant inima. Doamne, nu stiu cum sa-l descriu! A fost atat de puternic, de real, de emotionant si de trist! Si ca ma enerveaza cel mai tare in momentul asta este ca nu va pot descrie cum este sfarsitul pentru ca v-as spune niste spoilere prea mare. Insa va pot spune ca mi-a frant inima. Nu cred ca am fost vreodata mai suparata din cauza unui sfarsit. UGH. *Sunt atat de incoerenta.* Dar Lochan… atat de nedrept!

O carte ce trebuie citita! O poveste captivanta, emotionanta, fara bariere si prejudecati, personaje incredibile, un sfarsit care te va face sa ramai mut, o calatorie care iti va lua suflarea. „Forbidden” este cartea care te va schimba. Must-read!

Nota:10 stele, cu siguranta.

Advertisements

8 thoughts on “Recenzie: “Frobidden” de Tabitha Suzuma

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s