Cum am trecut printr-o amenintare cu bomba la scoala


Da, ati citit bine. Azi am trait experienta unei amenintari cu bomba la scoala. Un moment terifiant, ce sa mai! A fost destul de infricosator, dar si interesant intr-un fel. De-asta trebuie sa  impartasesc experienta asta cu voi.

Eram la a doua ora. Chimie. Incercam sa nu adorm si sa fiu atenta la ce spunea omul ala din fata mea care aproape ca isi da sufletul la fiecare ora ca sa ne faca pe noi sa intelegem cum sta treaba cu chimia vietii. Nici o sansa sa inteleg ce zice, dar asta e alta discutie. Suna clopotelul, care ne trezeste pe toti. Insa cand profesorul se uita la ceas, clopotelul era cu cinci minute inainte de vreme. Initial nu a vrut sa ne lase sa plecam, insa cativa rebeli din clasa s-au ridicat, au deschis usa si au vazut ca toti elevii erau pe hol. Pana la urma am iesit si noi. Eu si prietenile mele ramasesem ultimele, pana sa ne scoatem mancarea din geanti. Eu mi-am luat numai cartea cu mine (“Regatul luminilor” de Leigh Bardugo) ca sa mai citesc cateva pagini.

Cand iesim in curte, nimeni. Curtea era goala. Ne uitam una la alta si ne intrebam unde naiba sunt toti. Vedem un profesor, care ne face semn sa iesim afara din scoala. Il intrebam ce se intampla, insa nu ne raspunde. Ne intreaba daca mai e cineva in scoala. Mai erau cativa copii in niste clase, pe care s-a dus sa ii scoata de acolo.

Initial, am crezut ca e doar o simulare de cutremur. Insa era prea multa agitatie. Si de ce ne-ar fi scos afara din scoala? Mai facusem exercitii de cutremur si ne-au scos doar in curtea scolii.

Imi gasesc profesoara de filozofie la poarta si o intreb ce se intampla. Toata scoala era dupa portile scolii, vobind agitati, razand incantati. Profa imi raspunde, asa cu voiosie si cu vocea ei stridenta, ca “a dat cineva telefon directorului si i-a spus ca avem o bomba in scoala.” Am crezut ca glumeste, insa nu, nu glumea. Cineva chiar daduse telefon directorului scolii sa anunte ca e o bomba in scoala!

Pe moment nu m-am speriat. Eram doar foarte socata. “O bomba la noi in scoala? Imposibil!” Incercam doar sa ma indepartez cat mai mult scoala, insa tot in pericol eram daca nu era doar o farsa. Profesorii nostri ne-au asigurat ca e vorba de o farsa, insa nu o pot ignora cu tot ce se intampla acum in lume. Asta e ce m-a speriat dupa aia. Daca totusi era adevarat? Daca situatia aia dintr-o mie eram chiar noi?

Scoala a fost evacuata, iar politia anuntata. Am stat toti si am asteptat sa apara patrulele. Lumea era agitata, insa toti incercam sa fim cati mai curajosi. Radeam si faceam glume care mai de care mai proaste. Pana la urma a aparut si politia. Bomba tot nu exploda. Macar apucasem sa imi iau cartea. Telefonul imi ramasese in geanta. Mai ascultam si eu muzica, o mai sunam pe mama sa se panicheze.

Politia a aparut pe doua motociclete. Patru insi imbracati in negru. De-aia cum vezi la TV, cand se da cate un reportaj de vreo manifestatie ce a avut loc in Grecia. Directorul a vorbit cu ei, rozandu-si unghiile, iar doi au intrat in scoala. Noi continuam sa facem pe aia indiferentii, insa pe toti ne cam strangea in spate. Faza cu amenintarile astea cu bombe e ca niciodata nu stii daca e o farsa sau nu. Asta e ce te sperie mai tare. Gandul ca poti sa fii tu victima unei bombe, nu victima unei farse.

Dupa vreo jumatate de ora cei doi politisti au iesit din scoala si ne-au asigurat ca nu era nimic de speriat. Doar o farsa proasta, ne-a anuntat, foarte zambitor. Merci, dom’ politai. Hai sa mergem sa facem ore, ca probleme alea la algebra nu ne dau pace.

Intra in scoala daca poti. Ne-am pus toti mastile de duri, insa am vazut cateva priviri ingrijorate. Am avut toti impresia ca perchezitia politiei s-a terminat prea repede si ca au facut o treaba superficiala. Eh, doar era o amenintare cu bomba, nimic mai mult. Cred ca ne asteptam toti sa explodeze scoala din secunda in secunda.

Am fost la doilea liceu din oras care a fost victima acestei farse proaste. Si sunt sigura ca nu vom fi si ultima scoala careia i se va intampla asa ceva. Insa pana la urma s-ar putea ca intr-o buna zi sa nu mai fie o gluma, iar consetintele sa fie catastrofale.

Pe moment, nu m-am speriat. Nu am inceput nici sa plang, nici sa rad isteric, nici sa transpir. Insa plimandu-ma prin marea aia de oameni, cu mainile in buzunare, ma gandeam la toate lucrurile pe care nu am apucat sa le fac si m-am racit. Nu imi e frica de moarte. Nu mi-e frica nici de durere. Mi-e frica de moartea aia prematura, cand mori inainte de a-ti indeplini menirea pe lume. Mi-a fost frica ca voi muri impreuna cu niste oameni pe care nu ii plac, ca voi avea o moarte banala, ca voi fi doar o statistica, o victima a unor oameni sadici. Ma plimbam cu frica in pas, frica ca voi muri fara sa fi trait toate experientele la care visez. Ca nu imi mai voi vedea niciodata oamenii dragi, ca nu voi mai canta niciodata la vioara. M-am gandit la vioara si imi venea sa dau fuga acasa si sa mai cant putin. M-am gandit la orchestre, la mama, la tata, la frate-miu, si la jumatatea mea care vad ca intarzie. M-am gandit la voi, la toate cartile din lumea pe care nu apucasem sa le citesc si am incercat sa nu ma mai gandesc si m-am convins ca e doar o farsa.

Insa pe toata durata incidentului asta, continuam sa ma gandesc la posibilitatea aia de 1%. Da, recunosc ca m-am asteptat sa vad flacari din clipa in clipa. De fapt nu, nu mai aveam ce sa vad. Eram prea aproape pentru a supravietui.

N-am intrat nici in panica. Ma gandeam doar la toata viata pe care n-am trait-o.

Acum ca toata chestia asta a trecut, ma gandesc la un singur lucru. De ce sa faci asa ceva? Care e partea amuzanta? Daca n-ai ceva mai bun de facut, i-ati o pisica si joaca-te cu ea. Insa nu te juca cu asa ceva. Pentru ca nu toti oamenii sunt la fel ca mine. Unii se sperie mai usor.

Oameni buni, traim niste ani in care se fac glume cu bombe. E uimitor. Nici nu stiu ce sa zic. Sunt complet speechless ca cineva ar putea face asa ceva. DE CE? Nu e ca si cum te-ai duce la maica-ta sa ii zici ca te-au exmatriculat, doar in gluma. E o bomba. Cu lucrurile astea nu te joci.

Cand ne vom trezi? Cand ne vom uita cu grija in jurul nostru si vom vedea cat de mult distrugem lumea asta? Si pentru ce? Pentru o carte Sfanta? Pentru o ambitie? Pentru ca ne credem noi mai buni?

Sper ca cel care se tine de glumele astea sa fie prins pana la urma si sa plateasca pentru ce face. Pentru glumele de rahat pe care le face. Pentru placerea bolnava pe care o primeste din chestiile astea.

Una peste alta, totul s-a terminat cu bine. Sper sa nu mai existe o data viitoare, insa daca e asa, sper sa se termine din nou cu bine. Si sper sa nu treceti niciodata prin asta. Nu e fun. Nu e amuzant, in ciuda tuturor glumelor pe care le faci, doar sa ca faci pe ala dur.

Advertisements

One thought on “Cum am trecut printr-o amenintare cu bomba la scoala

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s