3 Decembrie 2015 – Aniversarea de cinci ani a blogului


Ziua de astăzi reprezinta o treaptă foarte importantă pentru mine. Este 3 Decembrie. Adică blogul ăsta împlinește cinci ani. Cinci. Adică toate degetele de la o mână. 5!

Nu știu ce să zic. Că nu știu când a trecut jumătate de deceniu? Că sunt extraordinar de recunoscătoare? Că nu-mi vine să cred că am ajuns la acest moment? Nu știu. Orice cuvânt mi se pare de prisos. Sentimentele pe care le trăiesc acum nu se pot pune în cuvinte, oricât de mult de mult aș încerca. Recunoștință, uimire, fericire, iubire, nostalgie. Acestea sunt doar câteva dintre sentimentele care mă stăpânesc acum. Nu știu ce să zic. E dificil. Am trecut de patru aniversări și orice aș spune acum a mai fost spus. În fiecare an mă încearcă aceași stare de euforie care nu mă lasă să îmi adun cuvintele în sentimente și mereu îmi vine să spun același lucru – că nu știu când a trecut timpul, că nu-mi vine să cred, că vă mulțumesc, că sunt complet uimită și buimacă. Nu aș vrea ca și anul ăsta să spune aceleși lucruri. E o zi cu adevărat specială, așa că vreau ca și cuvintele așternute aici să fie speciale.

Acum cinci ani pe vremea asta eram un copil. Aveam 12 ani, citeam și studiam prea mult, n-aveam mulți prieteni, iar singurătatea mi-o lăsam între paginile unor cărți. Până când am descoperit lumea blogging-ului. Și, ca orice altceva din viața mea, blogul ăsta a început dintr-o joacă. Dintr-o prostie, chiar. Voiam popularitatea pe care o vedeam la alți bloggeri. Voiam să primesc cărți, voiam să vină lumea la mine să îmi ceară opinii și recomndări.

Nu mi-am dat seama decât după ceva timp că un blog nu este o glumă. Nu dacă vrei să faci ceva bun, iar simțul meu de perfecțiune îmi spunea de mică că trebuie să fac ceva bun cu minunea asta. Așa că m-am ținut de scris pe blog cu conștiinciozitatea cu care îmi făceam temele. Nu aveam habar ce trebuia să fac, și încă nu știu. Știu doar că ce fac merge. Am oameni care îmi trimit mesaje și îmi spun că blogul meu este preferatul lor, că mă admiră pentru ceea ce fac și că i-am ajutat mult. Aș vrea să știu cum. Și aș mai vrea să știe, să știți voi, că fiecare mesaj, fiecare comentariu îmi ajunge la inimă și mă impulsionează și mai mult.

La scurt timp de la deschiderea blogului, mi-am atins scopul principal. Acela de a colabora cu o editură. Prima colaborarea a fost cu Litera, apoi a urmat Tritonic, Nemira și diverse librării ca și Libris. Am fost aleasă și pentru o colaborarea cu Leda, dar nu s-a putut realiza.

Apoi am vrut și mai mult. Am trecut la nivel internațional. Am colaborat cu autori renumiți, edituri la care nu mă gândeam niciodată că aș putea ajunge. Bianca2b ajunsese worldwide, și statisticile explodau în fiecare zi. Copilul de 12 ani din mine era complet depășit, iar ăla de 14/15 ani nici nu știa în ce se bagă. Mi-am umplut biblioteca de cărți pentru recenzie, iar blogul era un loc de promovarea a autorilor.

Până într-o zi când mi-am dat seama că ce fac e greșit. Că nu asta vreau de la blogul meu, și tot ce am obținut până acum nu valorează nimic. Nu voiam un public mare. Voiam un public mic, o lume doar a mea, pe care să o schimb. Voiam să ating inimile câtorva oameni.

Așa că am decis ca blogul Bianca2b să devină unul mai personal. Am început să abordez diverse subiecte din viața de zi cu zi și am început să îmi pun nemulțumirea și fericirea pe blog. Am învățat că dacă vrei să atingi inimile oamenilor, trebuie să ți-o pui pe-a ta pe tavă. Așa că asta am făcut. Am început să scriu fără teamă, cu o nebunie și o sete pe care nu mi-o poate potoli nimeni. M-am pus pe mine pe blog și am făcut lucrul de care eram atât de îngrozită. M-am expus în fața unor oameni pe care nici nu îi cunosc. Îmi pun inima în fiecare postare și deja nu mai conteaza. E un lucru firesc. Mi se pare firesc să mă expun lumii, să expun cele mai ascunse laturi ale mele pe blogul ăsta.

De la o fetiță de 12 ani cu un blog de cărți am ajuns la un om de 17 ani cu vise, o vioară, multe cărți, prea multă artă în suflet și un blog pe post de jurnal. Între timp am ajuns să scriu pentru Serial Readers și Librex. Practic, blogul ăsta a crescut cu mine și cred că se vede. Se vede în structura mai bună a postărilor, în spațiile pe care le las după semnele de punctuație, după titluri, după calitatea și cantitatea postărilor. Cred că evoluția acestui blog se vede, însă, cel mai bine după naturalețea și realismul fiecărei postări. Rup o bucățică din inima mea pentru fiecare postare, iar asta se vede.

Blogul a călătorit peste tot cu mine. Este tot timpul în mintea mea. La școală, la masă, în pauzele dintre repetiții, atunci când citesc. Cred pe cuvânt faptul că a devenit o parte din mine, o parte pe care nu o pot abandona. Și asta se vede cel mai bine după faptul că m-am întors pe blog la cinci luni după ce mi-am anunțat retragerea. N-am să vă vorbesc din nou despre acest subiect, pentru că am făcut-o deja de foarte multe ori.

Cinci ani au trecut prea repede. Vreau mai mult. Vreau 10, 20, 30. Vreau să îmbătrânesc cu blogul ăsta și cu voi și vreau ca povestea aceasta să nu se termine niciodată.

Pentru că tot bat pe moneda asta, a evoluției blogului, vreau să revedem câteva momente importante din călătoria blogului până în ziua de astăzi. Voi începe, firesc, cu primul post. Omg. Mi-ar fi rușine dacă nu aș fi învățat să nu-mi fie rușine de prostiile din copilărie. Click aici ca să vedeți despre ce vorbesc.

Un moment interesant îl reprezintă și prima aniversare. Îmi aduc aminte că de-abia mă mutasem în Grecia și nu aveam net pe 3 Decembrie, așa că am sărbătorit acest eveniment cu mult timp după.

A doua aniversare a fost la timp. Entuziasmul meu este molipsitor, trebuie să recunoașteți! Click aici să citiți.

Până acum, aniversarea de trei ani e cel mai bine scrisă, dacă pot spune așa. Se vede, cred, ca mai crescusem. Puteți citi postarea aici.

Anul trecut am împlinit patru ani și diferența este izbitoare. Măi, cum se schimbă omul! Parcă văd că la anul voi citi postarea asta și mă voi întreba ce a fost în mintea mea. Huh!

Două postări care merită menționate este cea în care mi-am anunțat retragerea de pe blog și cea în care mi-am anunțat revenirea. Prima a reprezentat un moment foarte dureros pentru mine, la care prefer să nu mă gândesc. Revenirea a fost, însă, genială. Nu cred că mă mai simțisem de mult atât de ușurată.

M-au părăsit cuvintele. Uitându-mă la evoluția asta, gândindu-mă la toate împlinirile, eșecurile, momentele frumoase, momentele mai puțin frumoase, comentarile bune, criticele…. e incredibil că pot face așa ceva. Mulțumesc. Nu știu cui. Blogului, vouă, tuturor. Mulțumesc că îmi faceți viața mai bună, că mă suportați, că sunteți aici pentru mine.

La mulți ani, blog drag! ❤

 

Advertisements

2 thoughts on “3 Decembrie 2015 – Aniversarea de cinci ani a blogului

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s