Viața ca un joc


image

Astăzi am luat o decizie. Am decis să nu mai iau viața atât de în serios. Să nu mai pun la inimă tot ce se întâmplă și să nu mai răsucesc totul în șapte mii de feluri. Viața este făcută să fie trăită cu un zâmbet pe buze. De-acum înainte, voi încerca să nu mă mai las afectată decât de lucrurile cu adevărat adevărate și să confrunt fiecare obstacol cu un rânjet pe față.

Astăzi am trecut prin ceva ce ar fi trebuit să mă dărâme. Altora le-ar fi frânt inima, bănuiesc. Însă eu am realizat că toate lucrurile acestea trec. Am 17 ani. Sunt tănără, sunt la începutul vieții mele. Episoade ca acesta de astăzi vor mai fi multe și nu pot să dau importanță fiecăruia.

Am învățat că durerea trece. Poate nu azi, poate nu mâine, dar într-o zi mă voi trezi cu un zâmbet pe buze și voi realiza că totul este bine și că ce m-a rănit nu are, de fapt, nici o importanță. Este pur și simplu o lecție pe care trebuia să o am. O experiență. Bună sau rea, orice experiență te învață ceva.

Vestea bună este că totul trece. Dar asta este şi veste rea. Uneori lucrurile bune trec prea repede, iar lucrurile rele prea greu. Nimic nu va dura o veşnicie, pentru că viaţa se schimbă mereu. Aşa că cel mai bun lucru pe care îl putem face pentru noi este să ne bucur de ce avem cât mai putem şi să nu băgăm în seamă prea mult lucrurile rele.

Pe mine experiența aceasta m-a învățat multe. Nu vreau să intru în detalii, pentru că nu sunt încă pregătită să vorbesc despre asta. Într-o zi vă voi povesti tot. Însă până atunci, voi încerc să adun cât mai multe lecții din tot ce s-a întâmplat până acum.

Chestia este că viața îți va lua mereu ceva. Mai întâi îți dă, iar pentru o clipă ai impresia că ai totul chiar în palmele tale. Și ești fericită, iar clipa aceea de fericire face cât toți banii din lume. Însă viața e o curvă căreia nu îi place să vadă lumea fericită. Așa că îți ia ceva ce crede ea că încă nu este de folos. Acel lucru va veni la un momentdat, dar până atunci nu ai ce să faci decât să ridici capul sus, să zâmbești și să fii fericit cu ce ai. Make the most of it, cum spun prietenii noștrii de peste ocean.

Important este să nu lași viața să îți ia prea multe. Eu sunt de părere că destinul ni-l facem singuri, într-o oarecare măsură. Așa că, atunci când vedem că doamna viață vrea să ne ia prea multe, putem să ne luptăm cu ea. Să țipăm și să ținem cu dinții de ce ne este cel mai drag. Și în tot acest timp, să zâmbim relaxați. Pentru că durerea trece, la fel cum și norii trec. Și vremuri mai bune vor veni întotdeauna, să fiți siguri de asta.

Este important să știm când să tragem linia, totuși. Să fim în stare să deosebim lucruri care ne fac bine de lucrurile care ne fac rău. Pentru că uneori, avem impresia că anumite lucruri ne fac bine, când de fapt ele ne distrug. Atunci trebuie să învățăm să facem un pas în spate și să nu ne mulțumim cu o ușoară senzație de bine. Trebuie să lăsăm în urmă tot ce aparține trecutului, fie că este o persoană, un loc sau un obicei. Ce este în trecut este acolo pentru un motiv, de cele mai multe ori.

Secretul este să zâmbim și să trăim viața după bunul plac, fără a ne face rău singuri.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s