Inimi surde


Am auzit toată viața mea că iubirea doare. Și mă întreb, chiar doare iubirea? Cum să doară ceva atât de minunat? Cum să doară singurul lucru care ne face să ne simțim vii?

Vedeți voi, aici e chestia. Lucrurile care ne fac să ne simțim vii ne pot omorî într-o secundă. Și aici este și șpilul cu iubirea.

Nu iubirea doare. Iubirea greșită doare. Iubirea pe care o dăm unor oameni care nu vor să fie iubiți doare. Oameni cărora le este frică să fie umani, oameni care nu vor să fie ținuți în loc de sentimente. Asta doare.

Știți care este problema cu iubirea? Nu ne îndrăgostim de oameni. Ne îmbătăm cu ideea de a întâlni persoana aceea care ne va iubi necondiționat și ne îndrăgostim de această idee. Vrem ca cineva să ne iubească fără ca noi să o știm, în taină. Avem dorința de a trăi o iubire tragică, ceva care să ne schimbe și să ne facă să scriem poezii care să doară. Ne gândim că cealaltă persoană ne va iubi chiar și atunci când va refuza să admită asta, pentru că e frumos, nu? E frumos ca cineva să te iubească în taină.

Ne îndrăgostim de începuturi. Sunt tare frumoase, nu-i așa? Clipele de nesiguranță, fluturașii, primele atingeri, primele vorbe, primele săruturi. M-aș întoarce la început într-o secundă. Era frumos, era tare frumos. Începuturile au un farmec aparte.

Și știți de ce? Pentru că la început nu cunoaștem cu adevărat persoana din fața noastră. Iar atunci putem să formăm o altă persoană în capul nostru, una perfectă, care să poarte un chip real. Ne formăm în capul nostru o idee a unei persoane, și o idee a unei relații perfecte. Iar apoi, când începem să cunoaștem cu adevărat persoana aceea, ne dăm seama că nu seamănă deloc cu ce am ne-am închipuit noi că este. Și doare, doar al naibii de rău, imaginea din capul nostru despre cum ar trebui să fie lucrurile de fapt. Despre cum am vrea noi să fie totul. Doare când acea imagine nu coincide cu realitate și toate speranțele ne sunt spulberate din nou.

Ne îndrăgostim, de fapt, de dorințe și vise. De ideea că cineva ar putea în sfârșit să facă din aceste vise realitate. Dar apoi, la un momentdat, când sunteți amândoi pe stradă și tu îi vorbești și te uiți la el și îți dai seama că el nu a auzit un cuvânt din ce ai spus tu, atunci îți dai seama că nu este persoana potrivită. Că te-ai dat din nou unei persoane care nu caută ce cauți și tu.

Asta doare. Dragostea neîmpărtășită. Dragostea pe care o dăm persoanelor care nu vor să o accepte. Doare să alergi după oameni pe care nu îi vei prinde niciodată. Doare să petreci timp cu un om și să știi că pentru el minutele acelea nu înseamnă același lucru care înseamnă pentru tine. Doare să știi că te gândești la un om care refuză să se gândească la tine.

Doare să fii privită ca pe un premiu, nu? Te ucide ideea că ei te vor pentru frumusețea ta, că vor să se laude cu tine la braț, să se dea mari că au reușit să aibă pe cineva ca tine. Pentru că tu nu vrei asta. Tu vrei pe cineva care să te iubească chiar și-atunci când tu nu poți fi iubită. Vrei ca cineva să nu se supere când faci lucrurile care îl enervează. Vrei ca cineva să se uite la tine cum te uiți tu la lucrurile pe care le iubești. Cineva care, mai presus de toate, să se îndrăgostească de ce se ascunde în spatele măștii.

Însă asta nu se va întâmpla până când nu vom înceta să ne mai dăm fiecărei persoane care seamănă cu dorințele noastre. E greu, știu, dar într-o zi cineva va intra în viața noastră și ne vom da seama că este persoana pe care am căutat-o atât de mult timp și pentru care ne-am frânt inimile de atâta ori. Iar iubirea aia nu va durea. Sau poate că o va face, însă nu ne va doborî și nici nu ne va face să vrea să fugim de viață. Ne va face să fugim spre viață.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s