Scrisoare către cea mai bună prietenă


Nu știu de ce scriu asta. Oricum nu o vei citi niciodată. Și chiar dacă ai citi-o, tot nu te-ar interesa. Pentru că ne spunem cele mai bune prietene, dar e doar un titlu, nu? E doar un titlu pe care ni l-am dat una alteia anul trecut, când de-abia ne cunoscusem și nu prea ne știam, dar aveam destul de multe în comun și petreceam destul de mult timp împreună încât să credem că este adecvat să ne numim cele mai bune prietene.
Însă nu suntem nici pe departe așa ceva, nu?
Am aflat astăzi că nu suntem. Știam de mult timp, dar astăzi mi-ai confirmat asta. Ți-am zis că bunica mea este în comă și mi-ai văzut și cearcănele și privirea goală și nu ai zis nimic. Mi-ai zis ce ai făcut tu sămbătă cu prietenul tău.
Ei bine, află că nu mă interesează. Nu mă interesează ce faci tu cu prietenul tău. Nu mă interesează dacă te culci cu el, dacă nu o faci, nu mă interesează dacă te lasă după aia. Nu mă interesează decât faptul că mi-ai văzut zâmbetul forțat și n-ai zis nimic, absolut nimic. Nici măcar că va fi bine nu mi-ai zis.
Îți place să râzi de cealaltă prietenă a mea. Zici mereu că este proastă și că nu are nici un scop în viață. Te crezi superioară ei, superioară mie, doar pentru că tu iei note mai bune. Dar știi ce a făcut astăzi cea pe care tu o numești proastă? M-a văzut de cum am intrat în clasă că nu sunt bine și primul lucru pe care m-a întrebat a fost ce s-a întâmplat. I-am zis, și m-a luat în brațe. Mi-a zis că totul va fi bine, și când am ajuns acasă m-a întrebat dacă am vreo noutate despre bunică-mea. Asta a făcut, și nici măcar nu are pretenția să ne numim cele mai bune prietene. Ea, cea pe care tu o numești proastă mereu.
Aș vrea să înțelegi că niște note mai bune nu te fac nici mai bună, nici mai deșteaptă. Aș vrea să realizezi că lumea nu se învârte în jurul tău, așa cum părinții și prietenii tăi te-au făcut să crezi. Toată lumea se uită la tine cu admirație pentru că faci atât de multe. Și, de fapt, nimeni nu-și dă seama că nu faci nimic. Nimic bun. Că te forțezi degeaba și că nu ai să alegi rezultate bune de nicăieri. Dar nici nu are vreo importanță asta. Nu are nici o importanță ce faci tu cu viața ta.
Ești naivă, ești foarte naivă. Ai impresia că toată lumea este bună și că poți să rezolvi orice. Ai impresia că ești cea mai deșteaptă și că ceilalți nu sunt de nasul tău doar pentru că tu faci mai multe decât ceilalți. Ai impresia că ești mai bună decât mine pentru că scopul tău în viață este mai nobil decât al meu. Eu sunt egoistă, nu? Eu nu vreau nici copii, nici o familie. Eu vreau să fac muzică, să mă dedic muzicii, iar asta, în ochii tăi, înseamnă să fii egoistă. Știu ce părere ai tu despre mine, se vede în ochii tăi. Însă ce nu ai înțeles tu, ce mi-aș dori să înțelegi, e că nu prea mă interesează dacă tu ești de acord cu mine și cu visele mele sau nu. Mi-e indiferent. Aș vrea, totuși, să înțelegi într-o zi că nu toată lumea trebuie să fie ca tine și că nu ești cea mai bună și că nu trebuie să ai mereu dreptate.
Nici nu știu de ce mă chinui. Îmi faci rău de cele mai multe ori. Îmi dai o dispoziție proastă de fiecare dată când vorbim, iar eu nu am nevoie de asta. Poate că ar trebui să mă distanțez de tine, și asta voi încerca să fac. Este clar că noi două nu ne potrivim. Ne placem să credem că da, ne potrivim. Doar pentru că suntem frumoase și talentate. În afară de asta, nu avem nimic în comun. Tu ești fină, mult prea fină pentru mine. Nu te-ai lovit de viață așa cum am făcut-o eu. Tu de-abia acum deschizi ochii, și eu nu pot face asta. Eu am deschis ochii acum mult timp. Dar nu îți dai seama și tu crezi că eu mai am de învățat, nu? Crezi că nu sunt destul, nu-i așa? Crezi că mă cunoști, dar Doamne, nu ai nici cea mai mică idee despre mine. Nu știi ce se ascunde în capul meu. Nu știi cum îmi petrec zilele. Nu mi-ai citit niciodată blogul, nu m-ai ascultat niciodată cântând cum trebuie. Nu m-ai văzut afară, în viață. Pentru că dacă m-ai vedea, ai înțelege că nu suntem deloc la fel și că nu sunt persoana pe care tu crezi că o ai alături.
Te așteptai să vin la tine astăzi, când plângeai în clasă, nu? Vroiai să vin la tine, să te iau în brațe, să te mângâi și să încerc să te fac să te simți mai bine. Dar tu, tu ai făcut asta azi? Tu ai făcut asta când ți-am zis că dacă moare bunica nu am să pot să mă duc la înmormântarea ei? Tu mi-ai vorbit despre prietenul tău atunci.
Îmi pare rău, dar nu pot face asta. Nu mai pot. Nu pot să mă amestec în durerea altcuiva. Este destulă durere în mine, nu îmi mai trebuie și a altora. Mai ales a persoanelor care fac crize în public. Eu nu pot fi cu persoane care nu sunt puternice. Eu nu pot să stau cu persoane cărora li se vede durerea în priviri. Și poate că asta este problema mea, dar eu am nevoie de persoane puternice, care nu plâng de la o notă mică. Persoanele slabe, care se rup sub greutatea presiunii și al greutăților, nu au ce căuta lângă mine.
Cred că ar fi mai bine să îți spun toate astea în față și să o terminăm. Pentru că știm destul de bine că ne enervăm una pe alta. Și eu, și tu știm că după ce voi păși în afara școlii pentru ultima dată nu mă voi mai uita înapoi. Nu merită. Asa că ce rost are să pierdem timp împreună? Cine știe ce pierdem cât timp noi încercăm să fim prietene cum eram la început?
Îmi pare rău că nu am găsit un mod de a fi prietene, de a trece peste toate diferențele dintre noi. Dar poate e mai bine așa.

Advertisements

4 thoughts on “Scrisoare către cea mai bună prietenă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s