Zile fericite


Sunt una dintre persoanele care iubesc viața, dar nu întotdeauna. Există perioade când mă trezesc și mă întreb de ce o fac. Când nu am chef de nimic, nici măcar să exist. Când nu găsesc frumusețea în nimic și în nimeni. Însă există și foarte multe zile când mă trezesc dimineața cu un entuziasm nebun – de viață, de muzică, de oameni, de mine. Mă entuziasmează tot. Sunt, în general, o persoană fericită, cu o personalitate fericită, dar cu un suflet ușor obosit și trist. O combinație destul de interesantă, dar uneori dificilă.

Zilele acestea sunt fericită, în adevăratul sens al cuvântului. Nu-mi aduc aminte să fi fost vreodată atât de fericită ca acum. O fericire nebună, care nu mă lasă să dorm și mă face să mă trezesc devreme în fiecare dimineață. Nu cred că am trăit vreodată o săptămână la fel de bună, la fel de… interesantă. Acestea sunt zilele mele fericite și vreau să îmi amintesc mereu de momentul în care m-am trezit cu zâmbetul pe buze și cu fericirea în vene.

E al naibii de frumos când vezi că visele încep să devină realitate. Când parcă calci pe vise, parcă intrii în ele și le trăiești. E și mai frumos când ai oameni în jurul tău care te susțin și te ajută, oameni care nu au nici o obligație față de tine. Și e de-a dreptul încântător când vezi că nu muncești degeabă și că încep, încet încet, să ți să deschidă ușile.

Marți am avut parte de o zi incredibilă. Am avut șansa să intru în contact cu unul dintre cei mai mari violoniști greci. I-am cântat și nu cu orice vioară. Am cântat pe vioara lui, un Guarnieri din din 1705. A fost incredibil. Apoi am hotărât împreună să facem niște ore de vioară în vară, după ce voi participa la programul lui de vară. Timp de 10 zile în Iulie, voi fi înconjurată de muzicieni tineri din Grecia și din America, voi participa la masterclass-uri și la diferite cursuri despre muzică și performing. Am visat dintotdeauna să particip la așa ceva, și uite că acum se întâmplă. În sfârșit.

Mă încântă foarte mult faptul că acest violonist m-a plăcut, că a spus că sunt talentată și că este fericit să lucreze cu mine. Că m-a luat, într-un fel, sub aripa lui. El predă în America, la Universitatea de muzică din Atlanta. Mi-a spus deja că mă poate ajuta să studiez acolo. Și nu vă imaginați cât de bine este să știi că există o șansă să studiez acolo. Să-mi îndeplinesc, până la urmă, un vis vechi de-al meu.

Aștept cu nerăbdare să termin cu examenul de diplomă și să încep etapa următoare din viața mea. Nu mă mai gândesc la ce va urma, pentru că mi se pare că văd o luminiță undeva acolo. Să sperăm că nu se va stinge prea ușor.

Și mai sper că săptămâna aceasta se va terminat la fel de bine pe cum a început. Astăzi am un concurs, iar dacă trec în etapa următoare, mâine dimineață cânt din nou. Seara am un concert. E bine să trăiești viața care îți place. Sper să continui tot așa. În 37 de zile am examenul de diplomă. E bine, copii, e tare bine!

Sunt incredibil de recunoscătoare pentru tot ce mi se întâmplă și pentru toate persoanele din viața mea. Chiar și pentru cele care mă fac să supăr într-o măsură mai mare sau mai mică, pentru că ele mă învață să fiu puternică. Iar celelalte, care măa susțin și cred în mine, mă ridică în fiecare zi.

Vreau să vă las o melodie pe care am descoperit-o ieri și de care nu mă pot sătura. Este atât de potrivită pentru zilele acestea fericite, pentru starea mea de exaltare, încât o pun tot timpul pe repeat. DNCE – Cake by the ocean.

I keep on hoping, we’ll eat cake by the ocean!

 

Advertisements

2 thoughts on “Zile fericite

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s