AMR 27 de zile până la diplomă


M-am trezit de dimineață și mi-am băgat piciorul. Ha, ce început de articol! Nici nu prea știu ce să scriu, de fapt. Au mai rămas 27 de zile până la examenul de diplomă la conservator, ăla cu care vă tot bat la cap de prin Septembrie. Mai puțin de o lună. Unde au trecut cele 9 luni de care mă agățam, nu știu. Unde s-a dus timpul, chiar că nu știu. Luni, săptămâni, zile, ore, minute, secunde. Toate s-au dus într-un loc la care eu nu am acces și au mai rămas doar 27 de zile. Mi se pare absurd, într-un fel, cât de repede a trecut anul acesta. Cel mai important an din existența mea scurtă de 17 ani a trecut ca prin vis. Mi-l amintesc foarte bine. Am în cap fiecare moment important, și dacă așa sta un pic și m-aș gândi, probabil că aș putea să spun ce am făcut în fiecare zi de la începutul lui Octombrie, de când am început să mă pregătesc intensiv pentru momentul acesta, de pe 26 Iunie.

Duminică, 26 Iunie, ora 6 seara. Momentul decisiv, pe care l-am așteptat atât de mult timp. Cu entuziasm, groază, curiozitate. Am muncit doi ani pentru ziua aceasta. Și totuși, parcă aș mai vrea un an. Sau măcar o lună. Da, o lună, chiar dacă mi-e silă de piesele pe care le cânt, chiar dacă am obosit naibii să fac același lucru mereu, chiar dacă mi s-a infectat rana de la gât, chiar dacă vreau libertate. Dar trebuie să-mi iau inima în dinți și să accept data de 26 Iunie.

Știu că totul va fi bine, dar am niște emoții de mă ia naiba uneori. Și trebuie să mi le stăpânesc până atunci. Trebuie să învăț să trăiesc cu ele, prin ele, în afara lor. Altfel nu merge. Poate dacă scriu în fiecare zi, mi se vor scurge toate emoțiile în tastatura aceasta și într-un document de Word. Ar fi bine dacă ar merge așa, dar nu prea cred că se poate.

Nu știu dacă eu înțeleg, de fapt, ce se întâmplă. Diploma a fost o idee abstractă multă vreme, ceva de care vorbeam, iar acum se materializează în fața ochilor mei. În fiecare zi devine din ce în ce mai clară, ziua aceea, afurisita asta de diplomă care m-a făcut să îmi calc pe suflet de atât de multe ori pe parcursul unui an întreg.

Dacă stau bine și mă gândesc, nu mai știu să deosebesc cine sunt. Sunt eu sau diploma? Care dintre noi scrie aceste cuvinte? Sună absurd, al naibii de absurd. Și totuși așa mă simt. Parcă nu mai sunt eu. A trebuit să îmi calc de atât de multe ori pe inimă, pe suflet… pe mine. M-am călcat în picioare. M-am făcut din ce în ce mai mică, și după ce dau afurisitul ăsta de examen, trebuie să mă găsesc din nou pe mine.

Dar cât mai înjur! Mă ajută. Mda, sigur.

Nu îmi poate intra în cap ideea că se termină. Tot ce am știut eu până acum se termină și în fața mea nu știu ce este. Mi-am uitat ochelarii acasă și totul e încețoșat. Nu disting ce e în zare, dar nu e rău. E aventură, iar mie aventura îmi place. Mi-e sete și foame de aventuri.

Îmi va fi dor de tot și de toți. Chiar dacă știu că am să mai intru în conservatorul acela și că relația mea cu tot ce înseamnă ”conservator” nu se termină pe 26 Iunie, nimic nu va mai fi la fel. Pentru că eu nu voi mai fi studentă acolo. Aș putea, la fel de bine, să predau. Aș putea să intru într-o orechstră, să predau la un conservator sau să dau lecții de vioară unor țânci care de-abia s-au oprit din supt. Sunt multe posibilitățile. Nu știu.

Cred că trebuie să mă obișnuiesc cu ideea că am crescut și că la 17 ani îmi iau diploma de conservator. Devin oficial solist, cu acte în regulă. Trebuie să-mi intre în cap, la un moment dat, ideea că sunt bună. Atât de bună încât unora le este frică de mine. Mi-a fost și mie frică de cineva la un moment dat. Acum le este lor frică de mine, și e bine. Chiar dacă nu este corect, este bine.

Am atât de multe lucruri să vă povestesc! Mii de cuvinte, mii de sentimente, mii de trăiri înghesuite în 9 luni și într-o minte obosită și mult prea încărcată. Jur că am să umplu caiete întregi și am să vă spun tot. Am să vă spun tot ce mi s-a întâmplat anul acesta, fără rușine și fără bariere. Pentru că trebuie, cumva, să mă eliberez și să ”rumeg” și eu aceste informații. Să îmi întipăresc în minte fiecare moment, ca să nu plece. Dacă rămân fără amintirile de anul acesta, rămân fără un sine. Anul acesta m-a format.

Nu s-a terminat încă, dar acesta este începutul sfârșitului. Tocmai din cauza asta ar trebui să mă bucur de fiecare moment și să las emoțiile la o parte. Să muncesc cât mai mult posibil, ca să știu că am dat tot ce am avut mai mult.

Luna viitoare pe vremea aceasta voi ține, sper, diploma în mâini și vă voi spune povești cât pentru o viață. Între timp, a început numărătoarea inversă.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s