AMR – 6 zile până la diplomă


wp-1466415431907

Șase zile. Șase. După doi ani, au mai rămas doar șase zile. Aproximativ 150 de ore. Nu o să încep să spun că nu știu când a trecut timpul, pentru că este de la sine înțeles.

E al naibii de ciudat să te gândești că, după 2 ani, asta este ultima săptămână în care faci lucrurile pe care le faci pentru un vis. Pentru un scop. O țintă pe care o voi întâlni, sper Duminică. Când mă gândesc că săptămână viitoare pe vremea aceasta nu voi mai spune ”Am examenul de diplomă” mi se pare mai mult decât ciudat. De fapt, mă cam strânge în spate. Pentru că dacă nu sunt studentă, dacă nu am diplomă, ce sunt eu?

Mă întreb cum va fi când mă voi trezi lunea viitoare. Oare îmi va veni în minte același lucru care îmi vine de un an de zile? Că trebuie să studiez, să fiu perfectă, că am diplomă. Probabil că da. Probabil că îmi va lua ceva timp să mă obișnuiesc cu ideea că am luat diploma. Să nu mai spun că voi da de diplomă, ci că am luat-o.

Faza amuzantă este că lucrurile dificile de-abia acum încep. Examenele naționale la școală. Intrarea la academia de muzică. Masterclass-uri. Găsitul unui job. Intratul într-o orchstră, mai întâi. Viața de-abia acum începe, dar mie partea cea mai grea mi se pare să mă desprind de cea din urmă. De stresul acesta, de greutatea asta care îmi stă pe umeri.

Ieri am postat pe Facebook afișul concertului de diplomă și am scris că nu știu dacă sunt sau nu bucuroasă că am examenul acesta. Imediat mi-a dat telefon profesorul de vioară și m-a întrebat ce s-a întâmplat, de ce nu sunt bucuroasă. Și i-am explicat că sunt bucuroasă că termin cu diploma, dar nu sunt bucuroasă că se termină această experiență frumoasă a conservatorului. Experiența de a fi studentă la conservator la doar 17 ani. De a-ți lua diploma la 17 ani și de a se uita toată lumea ciudat la tine când le spui că ai doar 17 ani și tu îți iei diploma. Îndrăgostelile din conservator, conversațiile de pe holuri, din secretariat, concertele de studenți, să aparțin undeva, să fiu cea mai tânără studentă din anul meu, să vorbesc cu tipul care cântă la corn pe balcon, să mă trezesc dimineașa la 7 și să stau de la 9 până la 2 la conservator, să am vinerea ore de teorie, să îmi beau cafeaua pe holuri. Toate astea mi-au făcut mie viața mai frumoasă 5 ani de zile. Și știu că va veni ceva mai frumos, dar tot este greu să te desparți de ceva atât de frumos și de special.

Într-o zi am să mă întorc în clădirea aceea. Mai mare, mai experimentată, cu alți ochi. Și am să le povestesc tuturor ce a însemnat Conservatorul Makedoniko pentru mine. Și-atunci vor înțelege toți de ce nu vreau să se termine. Poate mă voi vedea cu cei care mi-au făcut inima să-mi bată mai tare pe holurile conservatorului și ne vom aduce aminte de timpurile frumoase, când eram toți niște copii.

Până atunci, diploma este în șase zile.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s