Lipsa ta


tumblr_nk37zom6ya1tx0fwxo1_500Lipsa ta se simte peste tot. Este o prezență aproape fizică, contrastând cu lipsa corpului tău de lângă al meu. E un spațiu gol, pe care nu reușesc să îl umplu cu nimic. Și este sufocant, într-atât încât nu mai simt aerul în plămâni de luni întregi. Mă întreb, oare, cum ar fi dacă ai fi lângă mine în felul în care vreau eu să fii? Oare aș putea sa respir normal atunci?
Lipsa ta este în tăcerea de după cafeaua de dimineață. Este în lucrurile nespuse, pe care le simt în gât,  gata să iasă în orice moment. Doar că eu niciodată nu o fac. Niciodată nu deschid gura să îți spun ce vreau. Mă ascund în fiecare clipă, în fiecare minut. Ceva în mine este terifiat să îți spună adevărul, să ceară ce vrea de la tine.
Îți simt lipsa în orice moment, în orice lucru simt pe care aș vrea să îl împart cu tine. Sunt plină de lipsuri, absențe și căderi în momentul acesta. Iar lipsa ta este peste tot, la fel ca o fantomă care mă bântuie de luni de zile și de care simt că, Dumnezeule, nu voi scăpa niciodată.
Lipsa ta este în muzică. În ritmurile pe care știu că degetele tale sunt capabile să le scoată, în pașii de dans pe care aș vrea să îi învățăm împreună. Melodiile frumoase mă duc mereu cu gândul la tine. La naiba, orice mă duce cu gândul la tine. Este de-a dreptul obositor, să fii atât de concentrată pe un lucru în fiecare clipă încât devine o obișnuință.
Poate că asta-mi și ești. O obișnuință de care nu vreau să scap, pentru că puținele clipe cu tine sunt mult mai dulci decât zile întregi cu oricine altcineva. Știu că dacă te-aș pierde, tu tot ai fi prezent, pentru că tu ești prezent chiar și atunci când lipsești. Ești prezent mereu în mine și în tot ce însemn eu.

Îmi este mereu dor de tine, chiar și atunci când nu ar trebui. Îmi este dor să facem lucruri pe care nu le-am făcut niciodată împreună, dar cel mai dor îmi este să facem puținele lucruri pe care am apucat să le împărtășim. Dar știu că momentele din urmă nu le poți readuce la viață în prezent. Mi-aș dori, totuși, să creem noi amintiri.
Uneori există speranță în dor. Ore întregi îmi spun că acest chin nu poate fi fără temei, fără un rezultat bun. Încerc să mă conving singură că trebuie să cad pentru a mă ridica, că toată această suferință va duce la ceva frumos într-un final. Dar la fel de bine știu că nu există finaluri fericite, nu pentru oamenii ca noi.
Mi-e dor de tine când nu pot dormi, chiar dacă tu ești motivul pentru care stau cu ochii deschiși toată noaptea. Mi-e dor de tine în visele mele, în imaginile care îmi vin în minte fără voia mea, atunci când pierd vremea, sau când merg cu autobuzul, sau când studiez. Lipsa ta se sime acut în sărutările pe care le văd pe stradă, în mângâierile pe care mi-aș dori să le simt pe piele și în vorbele ducli șoptite la ureche. Îmi este dor de tine în banca din spate, îmi este dor să nu ne fi cunoscut atât de bine și îmi este cel mai dor de tine din perioada aceea. La naiba, lipsa ta se simte în absolut orice. În farfuria goală din fața mea, în hamacul care se mișcă singur, aproape mai trist decât mine, în telefonul care nu mai sună. Peste tot, ești peste tot. Ai pătruns în toate locurile și oriunde m-aș întoarce, tot de tine dau. Orașul acesta este plin până la refuz de tine. Eu sunt plină până la refuz de tine și totuși întreaga mea ființă țipă după tine. Este aproape ca o durere fizică, ca și cum aș fi pierdut o parte din mine pe care nu am avut-o de fapt, niciodată. Este un gust pe care de-abia l-am încercat și deja mi-a fost smuls.
Mi-e atât de teribil de dor de tine, și în același timp sunt sătulă până peste cap de gluma noastră ce se cheamă ”prietenie”. Nu te mai vreau, dar am nevoie de tine. La fel ca și cu nicotina, dacă stau bine să mă gândesc. Ești o nevoie fizică pe care am, ceva de care nu pot scăpa fără un chin și mai mare. Iar eu de chinuri m-am săturat.
Să dispari? Nici gând. Să lupt pentru tine? Am obosit. Nu pot lupta pentru o persoană care nu vrea acest lucru. Să te las în pace? Am încercat, dar nu merge. Să mă lași în pace? Amândoi știm că nu poți. Să fim împreună? Niciodată.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s