#BannedBooksWeek: 10 cărți faimoase care au fost interzise


banned-booksDe 34 de ani, ultimele zile din luna Septembrie sunt dedicate cărților interzise, un eveniment foarte important în lumea cărților și a cititorilor de pretutindeni. Săptămâna cărților interzise nu numai că sărbătorește libertatea de a citi orice, ci și libertatea de exprimare. De asemenea, această campanie încurajează cititorii să iasă din tiparele impuse de societate. Promovată prin diverse activități în librării, școli și biblioteci din întreaga lume, această campanie este o ocazie infinit de prețioasă de a decoperi noi cărți, dar și de a cunoaște alți cititori cu gusturi similare în lectură.

Pentru că sunt de părere că acest eveniment trebuie să fie cât mai promovat de către bloggeri și cititori, am decis să îmi pun la bătaie talentele de cercetător și am adunat zece cărți faimoase care au fost interzise de-a lungul anilor. Deși voiam ca articolul acesta să apară pe blog mai devreme, viața nu te lasă întotdeauna să îți urmezi planurile. Oh well, better late than never!

Înainte de a începe lista cu cele zece cărți interzise, aș vrea să vă recomand un articol despre săptămâna cărților interzise pe care l-am scris săptămâna aceasta pe blog-ul Serial Readers. Vă invit să îl citiți pentru a afla mai multe informații despre această campanie!

Marele Gatsby – F. Scott Fitzgerald

marele-gatsby

Un nume foarte important în literatura clasică contemporană, Fitzgerald a fost interzis în diferite state din America datorită limbajului obscen. Mai exact, în anul 1987 romanul de referință ”Marele Gatsby” a fost interzis în Charleston. Eu am citit cartea, iar motivul interzicerii lui mi se pare absolut frivol, având în vedere că povestea este una care descrie traiul bogătașilor în anii ’20.

De veghe în lanul de secară – J.D. Salinger

de-veghe-in-lanul-de-sevara

Acum un roman studiat în școli și facultăți, ”De veghe în lanul de secară” este unul dintre cele mai controversate romane din istoria literaturii. Acesta a fost interzis de nenumărate ori din licee, școli și biblioteci, motivele fiind limbajul obscen, referințele sexuale și opiniile personajului principal, considerate de multă lume imorale. Cartea a fost interzisă pentru prima dată în 1960, când un profesor din Tulsa, Oklahoma, a fost concediat datorită faptului că a studiat romanul lui Salinger la ora de literatură.

…Să ucizi o pasăre cântătoare – Harper Lee

sa-ucizi-o-pasare-cantatoare

Cred că este destul de ușor de înțeles de ce romanul lui Harper Lee a fost interzis în școlile din America încă din anul 1977. Fiind un roman de referință, ce vorbește despre rasism și societatea anilor ’20, mulți au cosiderat că acesta transmite mesaje rasiste sau, culmea, că vorbește prea deschis despre sexualitate și că folosește prea multe cuvinte obscene. Cartea a speriat atât de multă lume, încât a fost interzisă până în 2013 în diferite școli din Statele Unite ale Americii.

O mie nouă sute optzeci și patru – George Orwell

1984

Romanul ”O mie nouă supte optzeci și patru” a lui George Orwell are o poveste extrem de interesantă în ceea ce privește interzicerea acestuia. În 1950, Stalin a considerat că romanul este un atac adus la adresa lui și al sistemului pe care l-a impus în URSS, așa că a decis să interzică romanul timp de mulți ani. Zece ani mai târziu, acesta a fost aproape interzis și în America și UK. Acum, 1984 este unul dintre cele mai citite romane actual.

Lolita – Vladimir Nabokov

lolita

Un alt roman foarte controversat și discutat, ”Lolita” a fost interzis în Franța, Anglia și Argentina datorită scenelor obscene și a mesajelor imorale pe care, aparent, le transmite. Da, o carte foarte diferită, care cu siguranță iese din tiparele cu care unii sunt confortabili, dar fără doar și poate un roman important pentru literatură și cititori!

Catch-22 – Joseph Heller

catch-22

”Catch-22” este un roman de război de referință în literatura clasică. De un umor debordant și ușor macabru, cartea a fost interzisă în multiple orașe din America datorită cuvintelor obscene și a folosirii cuvântului ”curvă” prea des. Între timp, ”Catch-22” a devenit una dintre cele mai celebre și mai citite cărți din lume.

Adio, arme – Ernest Hemingway

adio-arme

O nouă poveste interesantă. ”Adio, arme”, romanul de război a lui Hemingway, a fost interzis în Italia și America datorită opiniilor imorale, sistemul fascist considerându-l un atac la adresa Forțelor Armate. Cu toate acestea, se speculează că în spatele acestui motiv se ascunde cel real, adică o antipatie profundă între Hemingway și Mussolini. Probabil că adevărul se ascunde undeva la mijloc.

Stăpânul inelelor – J.R.R. Tolkien

stapanul-inelelor

Nu cred că există cititor care să nu fi citit măcar un volum din seria Stăpânul inelelor, care a creat un nou curent în lumea romanelor fantasy. Cu toate acestea, seria nu a fost acceptată cu brațe deschise dintotdeauna. Americanii au considerat-o a fi ”nereligioasă”, care mai transmite și idei prea fanteziste pe deasupra. Între timp, lumea s-a deșteptat și cititorii se pot bucura de o poveste superbă.

Codul lui Da Vinci – Dan Brown

codul-lui-da-vinci

Citită și adorată de milioane de cititori din întreaga lume, cartea lui Dan Brown nu a fost privită cu ochi buni de către liderii Libanezi, care au considerat că este o ofensă la adresa creștinismului. Astfel, în 2004 romanul a fost interzis în Liban. Noroc că nu trăiesc în Liban, pentru că vreau neapărat să citesc această carte!

Căutând-o pe Alaska – John Green

cautand-o-pe-alaska

Surpriză! Poate vă întrebați ce caută pe această listă un roman atât de actual. Faptul că romanul lui John Green a fost publicat cu doar 11 ani în urmă nu are nici o importanță, pentru că, din păcate, cărțile se mai interzic și în zilele noastre. ”Looking for Alaska”, spre exemplu, a fost interzisă în liceele din America datorită limbajului obscen și a scenelor explicite. Să nu uităm de homosexualitate, un alt motiv pentru care cartea a fost interzisă.

După cum vedeți, interzicerea cărților este un fenomen cu care s-au confruntat mulți scriitori atât în trecut, cât și în zilele noastre. A interzice o carte nu înseamnă numai a priva un cititor de la lectură, dar este și a cenzura libera opinie. Practic, atunci când interzici o carte, obligi atât scriitorul, cât și potențialii cititori, să se întoarcă în limitele tiparelor admise de societate și să gândească la fel ca restul lumii. Din cauza aceasta, fenomenul acesta trebuie combătut. Cum? Citind cât mai multe lucrări interzise, promovându-le și, nu în ultimul rând, gândind cât mai diferit!  

So next time you hit a bookstore, pick up a banned book too! 🙂

Advertisements

6 thoughts on “#BannedBooksWeek: 10 cărți faimoase care au fost interzise

    1. Și eu am citit multe dintre cărțile din lista de mai sus, dar nu are nici o legătură cu faptul că au fost interzise. Pur și simplu m-au atras, le-am citit, mi-au plăcut și le-am citit din nou! hihi 😀

      Like

  1. De curând am terminat ‘Marele Gatsby’ și m-a surprins cât de mult a putut să-mi placă (: Nici eu nu am înțeles motivul interzicerii, dar mă bucur că am ajuns să o citesc într-un final.

    Like

    1. Sinceră să fiu, mie ”Marele Gatsby” nu mi-a plăcut atât de mult. Am de gând să o recitesc, pentru că mi se pare că nu i-am acordat destulă atenție. Totuși, motivul interzicerii este absolut absurd!

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s