Întoarcere


*Textul pe care îl veți citi mai jos a fost scris de mine pe data de 17 August 2016, atunci când am început să studiez din nou după examenul de diplomă. Fiind ceva foarte personal, nu aveam de gând să îl postez, dar între timp am realizat că acea perioadă din viața mea s-a încheiat pentru mine și ceva nou a început acum câteva săptămâni, despre care vă voi vorbi altă dată.*

vioara-1

Revenire sau revedere? Care dintre ele? Dar oare, mai presus de toate, am fost vreodată despărțite? Să fi plecat eu sau să-mi fi comandat ea să luăm o pauză?

Nu știu. Cert este că dacă nu scriu acum, leșin.

Astăzi am pus mâna pe vioară pentru prima dată în șase săptămâni. Cea mai lungă perioadă în care nu am făcut ce mă definește pe mine. Șase săptămâni în care am încercat să fiu o cu totul altă persoană. La naiba, am devenit altă persoană, iar acum trebuie să găsesc un mod de a uni aceste două persoane care se luptă înăuntrul meu. Una dintre ele este cea care a descoperit viața anul acesta, iar cealaltă este violonista ușor stresată și un pic mai mult nebună.

Nu m-am putut atinge de vioară mult timp după examenul de diplomă. Să fiu al naibii dacă acum îmi dau seama dacă vreau într-adevăr să studiez. Știu că trebuie, totuși, și că nu mai am altă alegere.

E o imagine tare familiară în fața mea. Stau la masa din salon, cu laptop-ul pe picioare și scriu. În fața mea, becul aprins, perdelele trase, măsuța de cafea trasă la o parte, tocul viorii deschis pe canapea. Vioara stă și mă așteaptă acolo, dar dacă nu scriu cuvintele acestea acum, nu voi putea continua.

O imagine familiară, dar totuși ușor străină, parcă demult uitată. Una care aduce cu ea multă suferință, multă muncă și multe amintiri dureros de frumoase. Am uitat, parcă, de partea aceasta a vieții mele. Am refuzat să mă gândesc la tot ce înseamnă vioară și muzică, pentru că devenise ceva obligatoriu, iar eu am mai spus-o și am să mai spun că refuz să-mi transform plăcerile în obligații. 

Am pus vioara la gât după șase săptămâni și am simțit că s-a făcut un click. Ca și cum tot ce era greșit s-ar fi rezolvat. E o stare stabilă, dar tot mă simt zdruncinată. Pentru că totul este atât de diferit în mine, iar lucrul acesta este atât de familiar! Parcă venit dintr-o altă viață.

Corzile îmi sunt ușor străine, dar senzația aceasta îmi este cea mai cunoscută din lume. Mă doare ușor mâna și îmi este caldă. Pot simți oja stricându-mi-se pe unghii și mi se pare complet normal. Gâtul îmi este roșu, pătat, la fel cum a fost mai bine de zece ani de zile. 11 ani, în toamna aceasta. 11 ani de făcut aceeași acțiune mereu și mereu. Iar astăzi este prima dată când este ceva nefamiliar la lucrul pe care știu să îl fac cel mai bine.

Sunt eu. Văd totul cu alți ochi. M-am schimbat în șase săptămâni așa cum nu am făcut-o în ani. Am trăit, am suferit, am învățat, m-am distrat, am gustat din viață. Toate acestea fără a mă gândi la vioară. Am făcut totul pentru mine, după mintea și sufletul meu. A trebuit să mă distanțez, la fel cum faci când ești într-o relație perfectă, dar sufocantă. Iei o pauză și revii cu alți ochi. Ochii mei sunt acum larg deschiși și văd toate lucrurile într-o lumină diferită.

Este prima dată când studiez de când mi-am luat diploma. Am o senzație de libertate. Mi-am putut alege partiturile singură. Pot studia ce simt eu că este necesar să studiez. Este prima dată când studiez și sunt atât de multe lucruri noi. E prima dată când studiez și sunt majoră, prima dată când ating vioara după ce am atins o altă latură a vieții, prima dată când studiez după ce n-am studiat un timp atât de îndelungat. Prima dată când fac asta după ce am vrut să dau uitării partea aceasta a mea.

Este atât de straniu, și totuși atât de real și de familiar!

Trebuie să o iau ușor acum, așa cum faci când ai avut un accident și începi să mergi după ce nu ai făcut-o săptămâni întregi. Senzația o știi, trebuie doar să ți-o reamintești. Game, exerciții tehnice, puține piese.

Am avut un mic moment de panică când am deschis carcasa viorii. Dacă nu mai știam ce să fac cu ea? Dacă am uitat tot ce știam pe de rost? Și dacă nu mă mai vrea? Pentru că dacă nu te vrea instrumentul, te-ai dus naibii. Poți la fel de bine să o scoți la vânzare.

Dar nu, nu a fost acesta cazul. Am pus-o la gât și a fost ca și cum m-aș fi întâlnit cu un prieten vechi. La fel cum a fost când am văzut-o pe mama după șase săptămâni. Un sentiment straniu te suprinde, pentru că ai învățat să te simți obișnuită cu absența. Mi-a luat ceva mai mult să o acordez, pentru că m-am întors la vioara mea veche și nu mai știu exact cum merg lucrurile. Pe cealaltă am dat-o înapoi. Cu aia cred că mi-ar fi fost și mai ușor, pentru că ea a fost cu mine în momentul în care totul s-a schimbat. M-am panicat din nou când îmi făceam exercițiul de încălzire în poziția a patra, mereu a patra, și mi se părea că am o senzație nefamiliară în degete, ca și cum nu asta este poziția mâinii obișnuită.

Uit un singur lucru. Nu poți uita lucrul care te definește, care te-a crescut și care te-a făcut să fii cine ești acum.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s