Generația care rezistă


Mi-am promis mie să nu scriu niciodată despre politică pe blog, dar dacă nu scriu acum despre ce se întâmplă la ora actuală în România, simt că explodez. La fel ca o națiune întreagă, nu mai pot să tac. Iar ce scriu acum nu mai este despre politică, ci despre omenie, curaj, îndârjire și o frumusețe pe care nu am mai văzut-o în mica Românie de ani de zile.

De aproape o săptămână mii de oameni ies în stradă și își strigă drepturile după care tânjesc de ani întregi. Aceleași drepturi pentru care în 1989 au murit mii de oameni și care ne-au fost furate an după an de un grup de tâlhari.

Aseară, 250.000 de oameni din toată țara s-au strâns în Piața Victoriei. Imaginea pe care am văzut-o dis de dimineața la cafea mi-a dat fiori și m-a lăsat fără cuvinte. Am simțit poate pentru prima dată mândrie pentru un popor pe care l-am blamat și pe care aproape l-am urât ani întregi. Am văzut o piață luminată de o mare de oameni uniți pentru aceeași cauză: viitorul următoarelor generații. Viitorul lor a fost furat, așa că acum luptă pentru cei care vin din urmă. Și o fac cu îndârjire, cu tupeu și cu inteligență pentru că s-au săturat să fie călcați în picioare. România se trezește, fraților! Se face lumină încet încet și nu știu dacă există o afirmație mai frumoasă decât aceasta.

protest

Spre deosebire de protestele din trecut, acestea sunt liniștite, dar în aer se simte o energie fantastică. O pot simți eu, care mă uit la ei, la revoluționarii ăștia superbi, la televizor și pe internet. Și mi-e ciudă, mi-e al naibii de ciudă că nu pot fi printre ei. Totul se datorează deceniilor de tăcere, de frică, de hoție și de trai prost. Legea lui Dragnea a fost picătura care a umplut paharul sau care, mai degrabă, a făcut o țară întreagă să răbufnească.

Tot ce se întâmplă acum în România mi se pare de o frumusețe rară, și nu cred că mi-a părut vreodată mai rău decât acum că nu sunt în țară. Mi se pare strigător la cer că i-am lăsat să ne vândă țara. Dacă aș fi putut, aș fi fost acum pe stradă, alături de revoluționarii aștia care vor să schimbe ceva. Pentru că și mie mi-a fost furat viitorul așa cum mi-l imaginasem când eram copil. Și nu are nici o importanță că nu mai stau în țară sau că nu plănuiesc să mă întorc vreodată. Vreau ca strada să ne răzbune pe noi toți ăștia care am fost dărâmați la un moment dat de un sistem infect. Și-aș vrea să mă pot uita în ochii criminalilor ăștia și să le spun cât de tare doar să fii copil și să îți vezi familia despărțită, să te întrebi dacă ai să reușești vreodată, să fii pus în coada listei doar pentru că nu ești copil de bani gata. Mă-ntreb dacă știu cum e să ai 13 ani și să lași în urmă tot ce ți-a fost familiar vreodată. Nu mai vreau nimic de la România. Vreau doar ca ei să știe. Vreau să ne aibă pe toți pe conștință. Vreau să știe că au pierdut doctori, scriitori, avocați, matematicieni, muzicieni, oameni care ar fi putut duce România pe culmi. Și mai vreau ca, atunci când vor intra acolo unde le este locul, adica la pușcărie, să știe că națiunea pe care au încearcat să o controleze i-a ÎNVINS.

protest-1Ieri, când am văzut la TV cum studenții din toată țara vin în București la protest și sunt așteptați la gară cu mâncare și băuturi calde de niște străini, efectiv am amuțit. Acum, când scriu asta, îmi dau lacrimile când mă gândesc câtă lume unită am văzut. Mi se pare imposibil să nu te emoționeze tot ce se întâmplă acum în țară, mai ales când nu mai sperai să vezi vreodată așa ceva în mica Românie. Exact în momentul în care îți pierzi orice speranță pentru un sistem normal, vine o mână de oameni și îți arată că se poate. Până la urmă, ordonanță asta a adus ceva bun. Un spirit civic și un patriotism care au lipsit timp de 27 de ani.

Faptul că mii de oameni sunt uniți pentru o cauză mi se pare superb și mă înclin în fața lor. Măcar pentru asta să se schimbe ceva, pentru curajul de care dă dovadă generația asta care nu acceptă ca hoția să fie legală.

Noi suntem generația pentru care au murit ai noștrii în ’89. NOI. Atunci ei au crezut că lupta se termină, dar de-abia începea. Ne-am lăsat pe o ureche, conduși de falsa libertate de după anii comunismului, fără să ne dăm seama că lupta trebuie să continuie. Așa am ajuns să fim o generație de studenți săraci, cu vise mari, speranțe puține, genii alungate și luptători prea puțini și prea obosiți. Ei, tâlharii, au crezut că pot face ce vor cu țara aceasta. Au avut impresia că îți pot însuși o țară de care nici măcar nu le pasă. Dar au uitat că se pun cu un popor a cărui desert preferat e coliva, iar cu ăștia nu te pui. Nu au realizat că generația care este acum în stradă a suferit datorită lor și, mai presus de toate, s-a săturat de mizeria lor.

16473877_1193850277336394_4772187718831384459_n

Eu una vă mulțumesc vouă, celor care ați ridicat capul și le-ați arătat ce înseamnă să fii român. Mi-ați arătat că țara asta nu este pierdută și că se mai poate schimba ceva. Poate că trupul îmi este în Grecia, dar sufletește sunt pe stradă, acolo cu voi, și îmi strig drepturile de mult pierdute.

Sufletește, #rezist.

P.S.: Îmi cer scuze pentru eventualele greșeli. Nu am chef să corectez. Postarea aceasta vine din suflet și vreau să fie autentică, fără bariera corecturilor. De data asta, nu vreau să fie perfectă.

 

 

Advertisements

4 thoughts on “Generația care rezistă

  1. Imagineaza-ti sa vezi de la 2 pasi distanta o mare de oameni pe care lumea a vazut-o la stiri exact asa, sa te gandesti ca ai langa tine o colega cu 10 ani mai tanara speriata de ceea ce vede si sa te gandesti ca in ’89 aveam 7 ani si blocurile din jurul blocului natal inca poarta gaurile gloantelor de atunci…ce sa mai zic?!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s