Cine sunt când nu sunt nimic?


Mă uit în jur și nu mă pot concentra pe nimic. Văd cărțile care așteaptă să fie citite, paginile care stau goale, străzile nebătute, filmele nevăzute, oamenii necunoscuți. Observ o viață întreagă care așteaptă să fie trăită, dar mă văd și pe mine repetând aceeași zi din nou și din nou, așteptând să vină ceva, orice, să mă facă mulțumită măcar, dacă fericită nu.  

Mă ascund după muncă, după activități frivole, mă scufund din ce în ce mai adânc în aceeași rutină și în aceleași obiceiuri, gesturi, vorbe, acțiuni. Zilele-mi sunt un șir interminabil de păcăleli și de minciuni spuse mie însumi. Am trăit prea mult și prea intens, iar când liniștea asta s-a apus cu totul asupra mea, n-am știut cum să mă îndrăgostesc de ea într-atât încât să fiu fericită cu adevărat. 

M-am plictisit și nimic nu mai are rost. Petrec zile întregi încercând să găsesc frumosul și extraordinarul în orice. Într-o carte, într-un film, într-o cafea, în mine, în alții, în orice, dar nimic nu se simte de-ajuns. Nici măcar mintea nu mă mai ajută. Visele-mi sunt lungi scenarii pe care nu reușesc să le aduc la realitate, ce se repetă până la epuizare. Fac orice îmi propun, și cu toate astea nu reușesc să ajung la un nivel mulțumitor de satisfacere.  

Nici oboseala nu mai este la fel, și tot zic că de mâine îmi voi schimba viața și mă voi face fericită. Sunt bine, sunt liniștită, dar nu sunt nici mulțumită, și nici nu se pune problema de a fi fericită. Nu cred că voi reuși vreodată să fiu cu adevărat fericită cu mine însumi, pentru că mi-am trăit întreaga viață urmărind altceva, mergând spre un nou țel, spre un alt vis, din nou și din nou, până nu a mai rămas nimic, până am epuizat toate resursele de creativitate și de energie.  

Iar acum a rămas nimic. 

Și nu văd să mai fie vreodată ceva.  

Mă întreb zi și noapte ce să fac cu mine. Pentru ce sunt aici, și ce rost are să trăiesc toate lucrurile astea dacă nu pot face ceva care să conteze cu adevărat? Și până la urmă, să conteze pentru cine? Pentru mine sau pentru lume? Ce este important la final, eu sau ce las în urmă? Ce simt la finalul zilei, sau ce simt ceilalți când își aduc aminte de mine? 

Mi-am trăit întreaga viață ascunzându-mă după un vis, identificându-mă cu el, și bazându-mă pe ideea că doar asta mă va face vreodată fericită. Iar acum, când nu mai cred în nici un vis cu aceeași ardoare cu care am făcut-o în anii din trecut, mi-au mai rămas doar momentele de liniște supremă dintre muncă, prieteni și alte activități cu care îmi omor timpul. Și cu ele ce fac? Cât am să mai trăiesc doar pentru muncă și pentru carieră? Cât timp am să mai fiu aceeași persoană, care se plictisește imediat de orice, care nu găsește fericirea în nimic? 

Mi-am găsit fericirea doar în tine, și nici măcar tu nu ai reușit să valorifici asta.  

Cum ar trebui să-mi trăiesc viața, dacă eu am nevoie mereu de ceva nou, extraordinar, care să îmi ofere un dram de adrenalină și care să mă facă să văd și o zi de mâine? Cum să fiu bine cu mine azi, când eu caut deja mâinele din mine? Când eu visez mereu la persoana care voi fi. 

M-am săturat să merg pe aceleași străzi, mi-e dor să văd lucruri noi, mi-e greu să mai fac aceeași pași mereu, și până și oamenii pentru care am trăit până acum mi se par anoști și nu mai reușesc să trăiesc cu ei.  

Mă chinui încontinuu să găsesc ceva care să îmi facă inima să bată cu putere, care să mă facă să mă trezesc dimineața cu zâmbetul pe buze, să aștept ziua de mâine și să știu cu adevărat ce să fac cu ea, dar adevărul este că nu cred că voi ajunge vreodată la această performanță, pentru că voi vrea mereu mai mult. Așa am fost de când mă știu, și cred că așa voi fi până voi muri. Nu văd un mod prin care mă voi mulțumi vreodată cu ce am, și am crezut că este o binecuvântare, dar îmi dau seama, din ce în ce mai mult, că este un blestem de care aș face orice să scap.  

Uneori mi-aș da și sufletul să fiu un om normal, să uit de tot ce-am fost, să îmi șterg din minte toate modurile în care am fost programată să funcționez, la fel ca un laptop pe care îl reprogramezi atunci când îl vinzi altcuiva.  

La momentul acesta, am toate lucrurile la care am sperat atunci când am plecat de-acasă: stabilitate financiară, prieteni, popularitate, un job bun, o funcție de conducere, independență, perspectivă. Și-atunci de ce vreau să mă ridic și să plec? De ce nu pot să apreciez ceea ce am și să fiu mândră de mine, măcar pentru un minut? 

Pentru că am trăit pentru un vis pe care nu îl mai am, și-acum încerc să găsesc altul. Iar când asta nu funcționează, habar nu am cine sunt.  

Ce-mi rămâne când nu am un vis pentru care să lupt? Cine sunt, dacă nu o sclavă a dorințelor mele, o sclavă a viselor și a carierei mele?  

Cine sunt în momentele în care nu sunt nimic? Când sunt doar eu cu mine, cu mintea și cu sufletul meu? Cine sunt când nu trebuie să fiu cineva cert? 

Pe curând,

Bianca

4 thoughts on “Cine sunt când nu sunt nimic?

  1. 3.500 de urmăritori și niciun comentariu la acest articol.
    Mi se pare cam tristă soarta bloggerului de limba română (cifrele vorbesc).
    Legat de ce ai scris tu mai sus, ce să înțeleg?
    Vioara nu mai este visul tău? Ai descoperit-o la 7 ani și acum ai 20.
    După 13 ani, cauți altul? E o înfundătură?

    Like

    1. Nu scriu pentru urmăritori, numere sau trafic. Nici pentru bani. Fac asta din plăcere, mai mult pentru mine decât oricine altcineva. Aleg să public ce scriu pe internet pentru că acesta este de ani întregi refugiul meu. Așa că nu urmăresc niciodată traficul pe care îl am, și mai ales nu mă ocup prea mult de promovarea acestui blog.

      Nu, viora nu mai este visuel meu. Am scris destul de mult în ultimele luni despre asta aici. După 14 ani (am, de fapt, 21 de ani), caut visul meu, nu cel al unui copil îndrumat de oameni care nu știu ce se ascunde în sufletul lui cu adevărat. 🙂

      Liked by 1 person

      1. Hai să vedem și partea plină a paharului: au fost necesari doar 14 ani, ca să ajungi la concluzia asta.
        Nu 24, nu 34.
        Tot e ceva 🙂
        Înțeleg așadar că ești în căutarea sensului vieții tale. Frumoasă căutare!

        Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s