Însămi mie mi-ai vorbit


Însămi mie tu mi-ai zis,
Că-n curând n-o să mai fii,
Că-n neant vei dispărea
La fel ca însăși steaua ta,
Cea care a luminat de-atât de multe ori
Asupra mea, a ei, a lui, a noastră.

Mă gândesc cu jind la ale tale vorbe
Ironic, nu le-am ascultat niciodată
Și-acum mi se par prezente peste tot.
Să fie oare prea târziu
Pentru încă o cugetare?
În minte-mi apare chipul tău
În fotografii pe care nu de mult le trăiam
Și-un zâmbet trist îmi răsare, doar că nu mai știu
Să fie al meu sau al tău?

Mă tot gândesc la cum s-aștern
Pe-o hârtie mult prea albă,
Cât de mult ai să lipsești,
Și cât de trist va fi când corecturile-ți vor dispărea
Când singură mi le voi face,
Cu o voce în minte pe care nu o voi uita
A ta să fie sau a mea?

Ai plecat la fel cum ai venit
Prea devreme și prea grăbit,
Fără nici o frământare
Mai că seamănă a eliberare.
Demnă și cu eleganță,
Ne-ai lăsat fără speranță
Când în ochi ne-ai privit
Ai clipit, ai expirat,
Și-ntr-o clipă ai plecat.

În urmă ai lăsat o mare de conjugări
Și de lecții nerostite și-nvățate
Pe de rostul inimilor noastre.
Cea mai vie învățare
Însăți tu ne-ai fost în zare.
Cu o voce ca de șoaptă,
M-ai rugat să-mi fac din viață artă.

Însumi, însămi
Însuți, însăți.
Însămi însăți.
Am învățat, vezi?
Transhumantu-ți cuvânt a devenit chiar lege.

(În memoriam mătușii și nașei mele de botez, Anișoara Busuioc, pe care o voi regăsi mereu în orice voi scrie. Odihnește-te în pace, nana!)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s