Interviu cu Cristina Boncea, autoarea cartii “Octopussy”

Pentru aceasta Sambata frumoasa v-am pregatit un interviu cu una dintre cele mai tinere autoare din Romania. Cristina Boncea, la doar 17 ani, tocmai ce si-a lansat prima carte, sub titlul “Octopussy”. Cartea se gaseste pe rafturile editurii Herg Benet incepand din luna Martie a acestui an si poate fi comandata de aici.

Sunt foarte entuziasmata sa citesc cartea asta si o voi face cu prima ocazie pe care o am. Intre timp, haideti sa citim cu totii interviul cu Cristina!

Coperta_Octopussy-320x510

1. Buna, Cristina! Bine ai venit pe blog! Pentru inceput, spune-ne ceva despre tine.
Bună, Bianca! Mulțumesc pentru acest interviu și vreau să spun că blogul tău este unul dintre cele pe care le verific periodic pentru a vedea ce ai mai postat. Despre mine pot spune că mă numesc Cristina Boncea, am 17 ani și sunt elevă în clasa a XI-a la un liceu din București. De când eram foarte mică mi-a plăcut să citesc și am început cu diferite reviste pentru copii, continuând cu alte cărticele împrumutate de la bibliotecă. Cu scrisul, am început puțin mai târziu și acesta consta în poezioare destul de neinspirate însă așa am ajuns să scriu compuneri pentru școală, în clasele primare, care erau foarte apreciate de învățătoare. Pe la vârsta de 9-10 ani am început să scriu povestioare scurte și tot cam pe atunci m-am decis că vreau să scriu un roman. Nu am reușit însă să duc unul la bun sfârșit până în 2014, când m-am apucat să scriu “Octopussy”. Scrisul a fost mereu una dintre acele activități pe care nu m-am putut opri să o defășor, chiar dacă rezultatele nu erau mereu pe placul meu.

2. Stiu ca romanul tau de debut, “Octopussy”, tocmai a fost lansat la editura Herg Benet. Ne poti spune cateva cuvinte despre aceasta carte?

Poate suna dubios însă înainte să o scriu, m-am gândit că vreau să pun pe hârtie cel mai bolnav lucru pe care mi-l puteam imagina. Inițial, ideea mi-a venit bazat pe câteva vise de ale mele (unul dintre ele consta în imaginea a două gemene blonde, privind din pragul unei uși – mai târziu, acestea au devenit personajele principale ale romanului; un alt vis este spitalul în care a trăit o bună parte din viață una dintre aceste fete) dar multe scene din carte sunt bazate pe realitate, pe lucruri pe care le-am făcut sau le-am văzut. Nu am bazat personajele pe nicio persoană cunoscută mie însă povestea per-totală mi-a arătat că boala este deseori o caracteristică a minții umane și că nu e ceva exterior, demonic. Pe scurt, romanul Octopussy este o dovadă a faptului că indiferent cât de diferite sunt percepțiile oamenilor asupra vieții, mereu există ceva care le permite să conviețuiască și anume, însuși faptul că aceștia trăiesc.
3. Cat ti-a luat sa o scrii?
Am început cartea în ianuarie 2014 și am terminat-o prin iulie, însă țin să menționez că am luat câteva luni bune pauză așa că totul se poate rezuma la cele aproximativ două luni, de început și de încheiere.
4. Ai avut parte de dezamagiri in tot procesul de a scrie o carte si de o publica?
Nu, până acum nu am avut parte de nicio dezamăgire. Cartea este exact cum îmi doream eu să fie și mă bucur că mi-am văzut visul împlinit. Părerea mea este că greul acum începe, când Octopussy va ajunge la cititori și voi auzi părerile lor, care s-ar putea să nu fie întru totul pozitive. În orice caz, nu regret nimic și sunt doar nerăbdătoare să văd reacția cititorilor.
5. Cum te-ai simtit in momentul in care ai aflat ca urma sa iti fie publicata cartea?
Îmi amintesc perfect seara în care am primit răspunsul de la editură. Eram în camera mea, prin luna august și cred că am țipat de fericire. Mă tot gândeam că în sfârșit am reușit să realizez cu adevărat ceva, că talentul meu scriitoresc este în sfârșit validat de către o editură – și nu orice editură ci una pe care o urmăream de mult timp, pe care o adoram. Cred că a fost unul dintre cele mai fericite momente din viața mea și ardeam de nerbădare să-mi văd cartea pe rafturi. Acest lucru este acum incredibil și mă bucur că am ajuns până aici.
6. Ai vreun ritual zilnic pentru scris?
Nu scriu zilnic. Mă gândesc zilnic, subconștient, la idei pentru scris însă acestea continuă să vină sub forma viselor mele. Când reușesc să captez una dintre aceste idei și decid că reprezintă un material bun pentru scris, pur și simplu încep să scriu. Urăsc și sunt incapabilă să scriu după un plan. Tot ce scriu e ceva care îmi e necunoscut până și mie însămi, însă rezultatul mă mulțumește de obicei.
7. Cand scrii, asculti muzica? Daca da, cam ce putem gasi in playlist-ul tau?
Nu, sunt una dintre acele persoane care nu suportă zgomotul, nici când scrie și nici când citește. Totuși, aș putea numi câțiva artiști pe care îi ador și a căror muzică se potrivește cu romanul meu de debut; aceștia sunt Lana Del Rey, The Pretty Reckless, t.A.T.u, Soko, Cinema Bizarre și mulți alții.
8. Unde iti palce sa scrii?
Numai și numai acasă, în fața laptop-ului meu, în Google Docs ca să fiu sigură că documentele sunt salvate și nu există nicio eroare care să mă facă să rescriu un paragraf întreg. Dacă ar fi să-mi pot lua laptop-ul într-un alt loc liniștit, cu siguranță mi-ar plăcea să scriu undeva într-o grădină cu flori sau lângă un lac – în orice caz, undeva în natură.
9. De unde iti iei inspiratia?
După cum am mai spus, inspirația vine mereu prin visele mele. Dar, pe de altă parte, ador să includ părți din viața mea în tot ce scriu. Îmi place să scriu despre oamenii care sunt sau au fost importanți pentru mine cât și despre evenimentele care m-au afectat în vreun fel. Pot găsi inspirație în orice, fiind o persoană căreia îi place foarte mult să privească lumea exterioară. Dar, sinceră să fiu, nu știu cum reușesc să aduc pe plan conștient toate lucrurile pe care vreau să le pun într-o carte – magia constă în vise.
10. Cand ai inceput sa scrii?
Am încercat să scriu cu puțin înainte de a reveni serios asupra cititului (a existat o pauză de câțiva ani între școala primară și gimnaziu), adică, m-am apucat serios de acest lucru pe la doisprezece ani, să spunem. Pur și simplu nu suportam ideea ca o parte din viața mea să fie uitată, fără a fi scrisă pe undeva. Țineam un blog pe post de jurnal și o agendă în care continuam să scriu poezii. Primele mele încercări erau jalnice și nu mă reprezentau nici măcar atunci, însă important este că am reușit să-mi dau seama ce vreau să scriu aflând mai întâi ce NU îmi doresc să spun.
11. In afara de scris, ce alte pasiuni mai ai?
Îmi place să citesc, bineînțeles. Îmi place să fac cumpărături de orice gen și mai ales, să organizez chestii. Îmi place să trăiesc, să merg la Starbucks, să vorbesc cu prietenii mei. Un lucru concret este muzica – îmi place să cânt, însă acesta este un hobby pe care m-am hotărât să nu-l promovez prea tare.
12. Ce planuri de viitor ai?
Nu știu exact la ce facultate vreau să dau însă ceva pe profilul uman, în orice caz (psihologie, resurse umane, etc.). Nu mă pricep la științele exacte, oricât mi-aș dori să le înțeleg. Îmi mai doresc și să învăț foarte bine limba germană și poate să mă mut în Germania. Nu știu ce îmi rezervă viitorul dar, pe termen scurt, îmi doresc să public în continuare și să devin un autor de succes.
13. Ne poti impartasi pasaul tau preferat din “Octopussy”?
Amuzant e că m-am apucat zilele astea să recitesc romanul în copie fizică pentru a sublinia și a marca părțile pe care vreau să le parcurg pe la evenimente sau citatele pe care le-am postat deja pe Goodreads; în orice caz, am ajuns pe la jumătatea romanului și am ales următorul pasaj, bazat pe un fel de umor negru:
Gresia din baie. Zgomotul rotativ al mașinii de spălat. Găurile scurgerii din podea. Cada, wc-ul. Este dimineața zilei de 20 martie. Este ziua ei, fusese ziua ei, mă rog. Becks se aranjează la păr, se pregătește să plece undeva. Se simte supărată, dezamăgită, uitată, nu primise niciun cadou, ăsta e adevărul! D-aia e așa de debusolată. Deci se aranjează cu furie, își prinde părul și, într-un final, iese din baie.
Merge pe stradă fără să se gândească la ceva anume, se uită în jos, înspre picioare. E singură. Îi vine să plângă. Închide pentru o clipă ochii. Afară e întuneric. Totul e văzut pe fereastra camerei sale. E singură. Își amintește vag auzind niște sunete îngrozitoare înainte să plece de acasă. Sau… nici nu mai e sigură dacă pleca într-adevăr. Parcă s-ar fi sfârșit lumea. Aude zgomote pe hol, iar Candie intră în cameră.
— Ce faci, stai singură de ziua ta? o întreabă ea binedispusă.
Becks nu răspunde.
— Nu ți-a plăcut cadoul?
— Ce cadou?
Becks tresare. Deci chiar îl luase ceva de ziua ei.
— Cum adică? Ți l-ai dorit așa de mult! Credeam că ai văzut azi-dimineață… era în baie.
— Ce era în baie?
Candie o privește neîncrezătoare. Crede că face mișto de ea.
— Pisica.
— Mi-ai luat o pisică?
— Da. Era în baie. Hai să vezi, neatento.
Dar Becks se face albastră la față. Nu vrea să meargă acolo, din moment ce știe ce va găsi. Numai ghemotoace de blană. Nicio pisică.”

Multumim, Cristina, pentru interviu! Mult succes cu cartea!

In curand asteptati-va la o recenzie a cartii. Pana cand vin eu cu recenzia, ii puteti transmite Cristinei un mesaj prin comentarii sau puteti comanda chiar voi cartea ei.

Recenzie: “The Unbecoming of Mara Dyer” de Michelle Hodkin (“Mara Dyer” #1)

11408650 (1)

 

Detalii tehnice:

  • Publisher: Simon & Schuster Books for Young Readers
  • Format: Paperback | 456 pages
  • Dimensions: 142mm x 210mm x 36mm | 399g
  • Publication date: 23 October 2012
  • Publication City/Country: New York
  • ISBN 10: 1442421770
  • ISBN 13: 9781442421776
  • Edition statement: Reprint
  • Sales rank: 4,099

Descriere:

Mara Dyer believes life can’t get any stranger than waking up in a hospital with no memory of how she got there.
It can.

She believes there must be more to the accident she can’t remember that killed her friends and left her strangely unharmed.
There is.

She doesn’t believe that after everything she’s been through, she can fall in love.
She’s wrong.

Cartea poate fi comandata de pe Bookdepository.

Recenzie:

Pentru foarte mult timp, “The Unbecoming of Mara Dyer” a fost cartea pe care o vedeam peste tot. Am vrut sa o citesc din primul moment in care am auzit de ea si cu timpul, dorinta mea a devenit din ce in ce mai apriga. Toata lumea mi-o recomanda, toata lumea o citea, vedeam perfecta coperta peste tot, iar Noah Shaw era mereu idolatrizat pe blogurile pe care le urmaream. Trebuia sa o citesc, punct. Insa nu am avut ocazia sa o citesc pana acum… o saptamana. Cand insfarsit mi-a auns in maini, chiar si in format electronic (thank you, Amazon!), am fost incredibil de fericita. A doua zi, a mea era. Am inceput sa o citesc cat de repede am putut si nu m-am oprit pana cand nu am terminat-o. Sau asa vroiam. Viata a stat in calea mea si acestei carti de cateva ori, dar nu conteaza. Important este ca am citit-o intr-un final.
Chiar nu stiu cum sa descriu cartea aceasta. Nu va ingrijorati. Mi-a placut. Mi-a placut la nebunie, de fapt. Am adorat fiecare cuvant. Insa nu stiu exact ce cuvinte pot folosi pentru a o descrie. Este una dintre cartile acelea care pur si simplu te lasa fara cuvinte. “Mind-blowing” este cea mai buna expresie care poate descrie “The Unbecoming of Mara Dyer”.
Voi lua fiecare aspect in parte si imi voi spune parerea despre el. Cred ca acesta este cel mai bun mod de a scrie recenzia acestei carti.
Povestea + Intriga
Povestea este complicata, dar in acelasi timp frumoasa si captivanta.
Mara Dyer se trezeste intr-un spital, fara sa stie cum sau de ce a ajuns acolo. Nu are nici o amintire a accidentului care a pus-o pe ea intr-un spital si care i-a omorat iubitul, sora iubitului si, cel mai important, prietena cea mai buna. Moartea lui Rachel, prietena ei cea mai buna, a afectat-o atat de mult, incat Mara si familia ei se muta din orasul in care s-a petrecut tragedia. Mara este batuita de moartea prietenei ei si incearca in acelasi timp sa treaca peste, dar si sa isi aduca aminte ce s-a intamplat in seara aceea. Toate acestea in timp ce ea este eleva noua la un liceu din Miami. Acolo, Mara il va cunoaste pe Noah, cel care va intra in viata ei fara voia Marei.
Povestea incepe intr-un ritm mai linistit, iar intriga devine din ce in ce mai captivanta pe masura ce te adancesti in carte. Cartea incepe exact ca si o sonata de vioara – in pianissimo, iar pe parcursul cartii se “canta” in crescendo, iar la sfarsit se ajunge la un fortissimo care va lasa cititorul ametit si uluit. Intriga se acumuleaza si se construiesti atat de frumos, iar cand povestea ajunge la punctul culminant, este un pic coplesitor. Ridici capul din carte, te uiti imprejur, observi ca deja cerul are alta culoare decat atunci cand ai deschis cartea. Te intrebi ce naiba s-a intamplat in carte si te intorci repede la lectura.
Povestea Marei Dyer este cu siguranta foarte intunecata, extrem de incuracata, dar foarte captivanta si cu siguranta te va bantui. De asemenea, povestea este si foarte misterioasa. La fel ca si Mara, cititorul se intreba pe toata durata romanului ce naiba se intampla. Misterul ce o invaluie pe Mara nu te va lasa sa pui cartea jos.
In general, cred ca Michelle a stiut foarte bine cum sa dezvolte aceasta poveste, cum sa o scrie. Intriga este bine construita, misterul captiveaza cititorul, iar povestea este trista, dar totusi foarte frumoasa si foarte unica.
Un lucru pe care l-am apreciat a fost faptul ca povestea de dragoste nu este pe planul principal. Da, intre Mara si Noah se infiripa o frumoasa poveste de dragoste, dar nu aceasta este partea pe care se axeaza autoarea.
“What would you do if I kissed you right now?”
I stared at his beautiful face and his beautiful mouth and I wanted nothing more than to taste it. “I would kiss you back.
Personajele
Michelle a creat niste personaje cu totul si cu totul speciale. Incepand de la Mara, pana la parintii lui Noah, absolut toate personajele au cate o poveste de spus si ajungi sa le cunoasti foarte bine. Personajele lui Michelle sunt reale si foarte bine construite. Este drept ca nu mi-a placut de toate si cred ca lucrul acesta este perfect normal. Ca si in viata, nu toate personajele trebuie sa ne placa. Cred ca cele mai dezagreabile personaje sunt mama Marei si Anna.
Mara este un personaj care se dezvolta mult pe parcursul romanului. La inceput, ea este doar o fata foarte convuza, banuita de moartea prietenilor ei (la propriu) si foarte speriata. Ea nu stie ce vrea de la viata, dar incearca sa isi construiasca o noua viata in locul pe care l-a ales dupa tragedia prin care a trecut. Macinata de vina si extrem de frustrata din cauza ca nu isi poate aminti, Marei ii este foarte greu sa isi traiasca viata. In majoritatea timpului, ea este nervoasa, obosita, panicata si foarte, foarte speriata. Pana la sfarsitul cartii se va forma o schimbare evidenta, care o va transforma intr-o luptatoare care incearca sa isi protejeze familia si prietenii.
Noah ne este prezentat ca fiind un baiat care schimba iubitele ca sosetele. Cel putin la inceputul cartii, cand Noah este doar un baiat foarte atragator, dar extraordinar de enervant, cel putin in ochii Marei. Ura asta pe care i-o purta Mara lui Noah mi s-a parut un pic exagerata si nedreapta, sincera sa fiu. Nu intelegeam de ce il displace atat de mult, cand Noah chiar nu ii facuse nimic. Din fericire, pe parcursul cartii Noah isi va arata adevara fata de baiat grijuliu, care nu se rusineaza sa fie el insusi si sa spuna clar si raspicat ce vrea, foarte destept, dar clar in suferinta. Nu ai cum sa nu te indragosteti de el, doar un pic. Baiatul asta clar stie cum sa se comporte cu o fata.
Relatia dintre Mara si Noah este geniala. Replicile sarcastice pe care si le arunca reciproc, atractia evidenta dintre ei si felul in care au grija unul de altul… toate astea sunt lucruri incredibile si m-au facut sa ma indragostesc de ei imediat.
“You want me as much as I want you. And all I want is you.”
My tongue warred with my mind. “Today,” I whispered.
Noah stood slowly, his body skimming mine as he rose. “Today. Tonight. Tomorrow. Forever.”
La fel de mult mi-a placut si de Daniel. Daniel este al treilea personaj favorit al meu din carte. Tipul este un fratele perfect: grijuliu, iubitor, saritor si foarte destept. Imi plac mult scenele cu el.
Scrisul autoarei
Scrisul lui Michelle este foarte frumos. Desi simplu, este foarte frumos si autoarea stie cum sa transmita sentimentele care trebuie cu ajutorul scrisului ei. Cartea este usor de citit, iar scrisul “curge”, parca, de la sine. Paginile zboara de la sine si te trezesti la sfarsitul cartii ca vrei sa faci doua lucruri: sa scrii o carte la fel de buna ca asta si sa incepi volumul doi.
Citatele le stiti deja. Vi le-am aratat in postarea de aici. Sunt superbe si cred ca ati inteles-o deja.
Sfarsitul
Sfarsitul cartii este punctul culminant. Toata intriga, tot misterul si toate sentimentele personajelor se aduna acolo si carte explodeaza, pur si simplu. Ca si cititor, sfarsitul te va lasa fara cuvinte si te va face sa vrei sa citesti volumul doi imediat. Asta am si facut eu. Am fost norocoasa ca am reusit sa imi cumpar toata seria, asa incat am putut incepe volumul doi imediat ce am terminat volumul unu.
In concluzie, “The unbecoming of Mara Dyer” este o carte intunecata, care te va bantui. Citind cartea, te vei gasi complet fascinat/a de lumea creata de Michelle Hodkin si vei vrea sa citesti cat mai mult posibil. Misterul si intriga te vor face sa iti pui foarte multe intrebari, iar pentru a afla raspunsurile, va trebui sa citesti pana la sfarsitul. Cartea nu iti va da pace, iar pe masura ce te adancesti mai mult in carte, vei fi din ce in ce mai indragostit/a de Mara Dyer si lumea ei intunecata. De personaje te vei indragosti iremediabil, iar seria asta va ajunge printre seriile tale preferate. O recomand cu mare caldura!
Nota: 5 stele din 5

Trailer:

O melodie care imi aduce aminte de Mara & Noah si de povestea lor este Monster a lui Eminem cu Rihanna. Versul “you’re trying to save me, stop holding your breath” imi aduce aminte mult de cum se simte Mara in marea majoritate a timpului.

Citite in carti! (18)

De vreme ce ieri dimineata am terminat una dintre noile carti de care sunt dependenta, m-am gandit ca in seara asta sa va arat cateva dintre citatele mele preferate. Este vorba despre primul volum din seria “Mara Dyer” de Michelle Hodkin, adica “The Unbecoming of Mara Dyer”.

Am inceput cartea in weekend si ieri dimineata am termiant-o. A fost geniala si pentru ca a fost atat de buna, a trebuit sa ma apuc si de cartea a doua. Trebuie sa scriu recenzia la prima carte acum, dar pana sa fac asta, vreau sa va arat cateva dintre citatele mele preferate din aceasta carte superba. Si oh, ce greu a fost sa aleg numai cateva dintre toate citatele pe care le-am pastrat din acest volum!

11408650 (1)

 

  • “What would you do if I kissed you right now?”
    I stared at his beautiful face and his beautiful mouth and I wanted nothing more than to taste it. “I would kiss you back.”
  • “Thinking something does not make it true. Wanting something does not make it real.”
  • “You’re the girl who called me an asshole the first time we spoke. The girl who tried to pay for lunch even after you learned I have more money than God. You’re the girl who risked her ass to save a dying dog, who makes my chest ache whether you’re wearing green silk or ripped jeans. You’re the girl that I–” Noah stopped, then took a step closer to me. “You are my girl.”
  • “Have you kissed many boys before?” he asked quietly.
    His question brought my mind back into focus. I raised an eyebrow. “Boys? That’s an assumption.”
    Noah laughed, the sound low and husky. “Girls, then?”
    “No.”
    “Not many girls? Or not many boys?”
    “Neither,” I said. Let him make of that what he would.
    “How many?”
    “Why—”
    “I am taking away that word. You are no longer allowed to use it. How many?”
    My cheeks flushed, but my voice was steady as I answered. “One.”
    At this, Noah leaned in impossibly closer, the slender muscles in his forearm flexing as he bent his elbow to bring himself nearer to me, almost touching. I was heady with the proximity of him and grew legitimately concerned that my heart might explode. Maybe Noah wasn’t asking. Maybe I didn’t mind. I closed my eyes and felt Noah’s five o’ clock graze my jaw, and the faintest whisper of his lips at my ear.
    “He was doing it wrong.”
  • You could start a fire with the heat between you two.”
    “You’re mistaking bitter animosity for heartfelt affection.”
  • “In my rush, I hadn’t tied my shoelaces. Noah was now tying them for me.
    He looked up at me through his dark fringe of lashes and smiled. The expression on his face melted me completely. I knew I had the goofiest grin plastered on my lips, and didn’t care.
    “There,” he said as he finished tying the laces on my left shoe. “Now you won’t fall.”
    Too late.”
  • “What could I say? Noah, despite you being an asshole, or maybe because of it, I’d like to rip off your clothes and have your babies.”
  • “I hate you,” I muttered.
    Noah smiled wider. “I know.”
  • “You’re supposed to say, ‘All I want is your happiness. I’ll do whatever it takes, even if it means being without you.'”
    “Sorry,” Noah said. “I’m just not that big of a person.”
  • “I was warned about you, you know.”
    And with that half-smile that wrecked me, Noah said, “But you’re here anyway.”
  • “That mouth. Smoking was a bad habit, yes. But he looked so good doing it.”
  • “Where are you going?”
    “My God, you’re like the plague.”
    “A masterfully crafted, powerfully understated, and epic parable of timeless moral resonance? Why, thank you. That’s one of the nicest things anyone’s ever said to me,” he said.
    “The disease, Noah. Not the book.”
    “I’m ignoring that qualification.”
  • “Why do you always look like you just rolled out of bed?’
    ‘Because usually I have.’ And the way he raised his eye-brow at me made me blush.
    ‘Classy,’ I said.”
  • “Mara, I have never felt about anyone the way I feel about you. And when you’re ready for me to show you,” he said, brushing my hair to the side, “I’m going to kiss you.” His thumb grazed my ear and his hand curved around my neck. He leaned me backward and my eyes fluttered closed. I breathed in the scent of him as he leaned in and kissed the hollow under my ear. My pulse raced under his lips.
    “And I won’t settle for anything less.”
  • “Let me guess. A certain unkempt bastard with a panty-dropping smile?”

 

Gata, gata, ma opreasc! Pana la urma, trebuie sa va mai las si voua cate ceva de citit in momentul in care veti vrea sa cititi cartea, (moment care sper sa fie cat mai aproape), nu?

Daca aceste citate nu v-au convins sa cititi cartea, sper ca recenzia mea (care este va drum) sa va convinga.

Recenzie: “All the bright places” de Jennifer Niven

all the bright places

Descriere:

The Fault in Our Stars meets Eleanor and Park in this exhilarating and heart-wrenching love story about a girl who learns to live from a boy who intends to die.

Soon to be a major motion picture starring Elle Fanning!
 
Theodore Finch is fascinated by death, and he constantly thinks of ways he might kill himself. But each time, something good, no matter how small, stops him.

Violet Markey lives for the future, counting the days until graduation, when she can escape her Indiana town and her aching grief in the wake of her sister’s recent death.

When Finch and Violet meet on the ledge of the bell tower at school, it’s unclear who saves whom. And when they pair up on a project to discover the “natural wonders” of their state, both Finch and Violet make more important discoveries: It’s only with Violet that Finch can be himself—a weird, funny, live-out-loud guy who’s not such a freak after all. And it’s only with Finch that Violet can forget to count away the days and start living them. But as Violet’s world grows, Finch’s begins to shrink.

This is an intense, gripping novel perfect for fans of Jay Asher, Rainbow Rowell, John Green, Gayle Forman, and Jenny Downham from a talented new voice in YA, Jennifer Niven.

Includes a PDF Help Line Resource Guide and a Note Read by the Author.

Detalii tehnice:

  • Publisher: Penguin Books Ltd
  • Format: Paperback | 400 pages
  • Dimensions: 129mm x 198mm x 24mm | 277g
  • Publication date: 8 January 2015
  • Publication City/Country: London
  • ISBN 10: 0141357037
  • ISBN 13: 9780141357034
  • Sales rank: 1,481

Cartea poate fi comandata in engleza de pe Bookdepository.

Recenzie:

Am inceput aceasta recenzie de cel putin 5 ori. Am scris-o si rescris-o, iar rezultatul m-a nemultumit de fiecare data. Nu o voi mai sterge de data asta. O voi duce pana la capat, chiar daca nu vreau sa o scriu. Trebuie, pentru ca a venit vremea sa va spun cate ceva despre aceasta carte.
Imi este foarte greu sa scriu aceasta recenzie, asa cum cred ca ati inteles deja. Am terminat “All the bright places” in urma cu vreo trei saptamani si de atunci tot incerc sa scriu o recenzie care sa ma multumeasca. Incerc sa scriu o recenzie, punct. De fiecare data cand am vrut sa scriu aceasta recenzie, ceva m-a oprit. Cred ca stiu si ce este acel ‘ceva’.
“All the bright places” este una dintre cartile pe care le citesti, le adori si vrei sa le pastrezi pentru tine, dar in acelasi timp ai vrea ca toata lumea sa o citeasca si sa se bucure toata lumea de ea. Tot ce simt acum pentru cartea asta este un paradox, sincer. Vreau ca toata lumea sa o citeasca, in acelasi timp vreau sa fie doar a mea si sa nu se mai atinga nimeni de ea. O ador, dar o urasc pentru ca m-a facut sa trec prin toate astea. Ce vreau sa spun cu “astea”? Veti vedea mai tarziu. Si in ultimul rand, vreau sa o recitesc in momentul asta, dar in acelasi timp nu vreau sa ma ating de ea din nou, de frica ca isi va pierde din farmec.
Am descoperit aceasta carte din intamplare. Umbland pe Instagram, am vazut o poza cu o carte cu o coperta foarte interesanta. Am cautat-o pe GoodReads si aia a fost. Urmatoarea Sambata, in autobuz, a mea a fost cartea. Am inceput-o si nu vroiam sa o termin.
Lasati-ma sa v-o spun pe aia dreapta. “All the bright places” este una dintre cele mai reale, mai frumoase, mai bune si mai… ugh, perfecte! carti pe care le-am citit vreodata. Au trecut atatea saptamani de cand am inchis-o pentru ultima data, dar tot nu pot trece peste ea. Adica, uitati-va si voi la felul in care scriu recenzia asta. My mind is so blown by this book that I can’t put my thoughts together!
Am adorat cartea de la prima pagina. Stiu ca spun asta des, dar este adevarat! Inca de cand am citit primele cuvinte ale lui Finch, am stiut ca nu voi lasa cartea asta din mana prea usor. Si a fost adevarat. De fiecare data cand trebuie sa pun Kindle-ul jos, duceam o adevarata batalie cu mine. Am urat fiecare secunda in care nu eram prezenta in povestea celor doi protagonist si chiar daca mi-a luat sase zile sa o citesc, nu am facut-o pentru ca nu mi-a placut. Am facut-o pentru ca am vrut sa savurez fiecare cuvant si pentru ca nu vroiam sa se termine.
“The thing I realize is, that it’s not what you take, it’s what you leave.”
Va spun de la inceput ca am notat cartea aceasta cu sase stele din cinci. Este pur si simplu… geniala! Insa ca sa intelegeti de ce am notat-o cu atat de multe stele, va trebui sa analizez fiecare aspect al cartii in parte.
Voi incepe cu partea mea preferata.
Povestea
Cel putin, cred ca asta este partea mea preferata din carte. Mi-este imposibil sa aleg ce imi place cel mai mult la cartea aceasta minunata.
Povestea este sfasietoare. Frumoasa. Diferita. Unica. Plina de emotie. Captivanta. Amuzanta. Plina de un realism rar.
Cei doi protagonisti, Finch si Violet, traiesc cu o depresie care ii apasa in fiecare minut al vietii lor. Finch a fost parasit de tatal lui cand era copil, dupa ce a fost abuzat. Violet si-a pierdut sora intr-un accident pentru care se simte vinovata. Ambii for sa isi puna capat zilelor, dar ambii vor, mai mult decat orice, sa traiasca. La inceputul cartii, acestia se vor intalni intr-o circumstanta stranie, iar drumurile lor se vor intalni de multe ori. De atatt de multe ori, incat pana la urma ambii vor merge, pana la un punct, pe acelasi drum.
Finch vrea sa ii arate lui Violet ca viata este frumoasa si ca merita traita, cel putin de ea. Insa stie acesta ceva despre viata? Impreuna, Violet si Finch for incerca sa treaca peste evenimentele care le-au pictat cerul in umbre de gri. Povestea lor este plina de momente frumoase, atat emotionante si triste, cat si amuzante si pline de… viata, intr-un fel. A fost captivanta. Mi-a sfasiat inima, mi-a pus un zambet pe buze, m-am simtit libera, m-am simtit… in fiecare fel posibil in care un cititor se poate citi. Am ras, am plans, m-am cutremurat, am sperat, m-am indragostit, am experimentat orice sentiment posibil. In special durere, pentru ca este o poveste atat de realista, incat este dureroasa.
Aceasta poveste vorbeste despre depresie, pierdere, suicid, dragoste si despre cat de grea poate fi perioada de adolescenta. Cred ca aceasta carte este foarte importanta si potrivita pentru adolescenti, pentru ca multi dintre ei se vor regasi in probleme personajelor si in gandurile lor.
As descrie povestea aceasta ca pe o poveste foarte complexa, bine scrisa, bine planificata si foarte bine creata.
“You are all the colors in one, at full brightness.”
Personajele
Oh, jesus! Personajele. Personajele sunt unice, bine create, reale si foarte… palpabile. Mi-a fost foarte greu sa cred ca Violet si Theodore Finch sunt doar personaje. Sunt atat de reale! Deci, foarte bine create.
Theodore Finch este unul dintre cele mai originale si mai placute personaje ever. L-am adorat. Inca de la primul cuvant rostit de el, Theodore mi-a intrat la inima. Este foarte special. Este spontan, amuzant, destept, diferit, vede lumea asa cum este ea, stie, intr-un fel sa isi traiasca viata si stie sa se distreze. Atunci cand poate. Este romantic, grijuliu, sarcastic cand trebuie si cu siguranta stie cum sa faca o fata sa se simta iubita. Insa in tot acest timp, Theodore traieste cu povara unei depresii care il macina si de care se teme mai rau decat orice altceva.
Violet este o fata populara, dar retrasa, foarte trista, macinata de vina accidentului in care si-a pierdut sora, foarte talentata, iubitoare, diferita de celelate personaje feminine din carte si foarte grijulie cu persoanele pe care le iubeste.
Am adorat ambele personaje principale. Atat Finch, cat si Violet au ceva special. Insa impreuna, fac o echipa de milioane! Se potrivesc foarte bine si intr-adevar se completeaza. Povestea lor este atat de frumoasa pentru ca ambii se inteleg si incearca sa se ajute unul pe altul. Am adorat scenele dintre ei doi, pentru ca dialogurile dintre ei m-au facut sa rad, iar relatia lor m-a facut sa oftez. Un lucru m-a “dezamagit” putin. Ma asteptam ca Violet sa ii cedeze lui Theodore mai greu. Avand in vedere felul in care s-au cunoscut, am crezut ca lui Violet ii va trebui ceva mai mult timp pentru a-l accepta pe Theodore.
Mi-a placut mult faptul ca povestea a fost povestita de ambele personaje. Asta a facut ca experienta sa fie si mai intensa, pentru ca am putut intelege prin ce trece fiecare personaj.
“What if life could be this way? Only the happy parts, none of the terrible, not even the mildly unpleasant. What if we could just cut out the bad and keep the good? This is what I want to do with Violet – give her only the good, keep away the bad, so that good is all we ever have around us.”
Scrisul autoarei
OMG… <3 Jennifer este o autoare foarte talentata. A reusit sa isi creeze personaje reale, o poveste puternica, cu substraturi, si in acelasi timp a reusit sa scrie o poveste usor de urmarit. Stilul ei este potrivit adolescentilor, iar faptul ca a reusit sa diferienteze vocile celor doua personaje principale a fost un mare punct in plus. Nu multi autori reusesc sa creeze o diferenta atat de evidenta intre vocile personajelor si nu pot decat sa ma inclin in fata lui Jennifer.
Am strans cateva citate foarte frumoase pe care vi le voi arata intr-o alta postare si care sper sa va convinga ca aceasta carte merita citita.
Actiunea
Actiunea este in cea mai mare parte captivanta, iar ritmul cartii alert. Am urmarit povestea cu sufletul la gura, iar schimbarile de situatie mi-au facut inima sa bata mai repede. Au existat si momente in care ritmul a fost un pic lent, dar cred ca au fost necesare acestei povesti.
Sfarsitul…
Sfarsitul mi-a sfasiat inima. In bucati. OMG… <3 Nu mi-a venit sa cred in momentul in care am citit acel capitol. Refuzam sa cred ca este adevarat. M-am atasat atat de tare de persoanejele lui Jennifer, incat mi-a fost foarte greu sa citesc acel capitol. A durut, sincera sa fiu. Eram in autobuz si ma gandeam cum sa fac sa nu plang si sa nu dau cu Kindle-ul de toate gemurile autobuzului. Ca sa nu ma zic ca vroiam sa iau cartea de la inceput, ca sa ma asigur ca am citit sfarsitul care trebuia. Offf…. inca nu mi-am revenit.
In concluzie, “All the bright places” este o carte pentru toata lumea, dar as recomanda-o in special adolescentilor, care se pot regasi in povestea si in personaje. Povestea este minunata, trista si vesela in acelasi timp, iar cartea este perfecta pentru orice perioada din an. A fost o lectura perfecta si sper ca v-am convins. Merita. Zau. Duceti-va si comandati-o.
Nota: 6 stele din 5
“But I bring it up to let you know that this is the way I feel right now. Like Pluto and Jupiter are aligned with the earth and I’m floating.”

Music is everywhere! (30)

Inainte de a ma intoarce la studiat si la citit, vreau sa impartasesc cu voi o melodie care ma ajuta sa ma inveselesc zilele astea. Sunt sigura ca ati auzit-o macar o data, dat fiind ca este o melodie foarte cunoscuta. Vorbesc despre melodia celor de la Bastille, Pompeii. 

Melodia asta mi  se pare geniala. Atat ritmul, cat si versurile, videoclipul si mesajul acestei melodii ma fac sa ma indragostesc din nou de muzica. Este o melodie numai buna de ascultat in calatorii sau in lungile calatorii cu masina.

Enjoy! :)

But if you close your eyes, does it almost feel like nothing changed at all?

Recomandarea saptamanii (10)

Nu v-am mai recomandat ceva de multe saptamani. Desi am vazut multe filme numai bune de recomandat, nu am avut nici timpul, nici dispozitia necesare sa postez prea mult pe blog. Dar astazi nu mai pot amana acest moment, pentru ca ieri am vazut unul dintre cele mai bune filme pe care le-am vazut vreodata. Nu am cum sa nu vi-l recomand, pentru ca merita vazut si sunt sigura ca va va placea.

Este vorba despre “Love, Rosie”, film ce a debutat anul trecut in unele tari si de-abia luna asta in alte tari. ‘Love, Rosie’ este ecranizarea cartii cu acelasi titlu scrisa de Cecelia Ahern, iar actorii din rolurile principale sunt Lily Collins si Sam Claflin.

love rosie poster

Am vazut filmul dintr-o prostie, sincera sa fiu. Pur si simplu am vazut un status pe Facebook despre el, am intrat pe IMDb sa vad despre ce e, l-am vazut pe Finnick (fanii ‘The Hunger Games’ vor intelege :D), am cautat filmul si am inceput sa ma uit la el. Ma bucur mult ca l-am vazut si sunt sigura ca il voi revedea in curand. A fost genial!

love rosie 1

“Love, Rosie” a fos unul dintre cele mai bune filme pe care le-am vazut. Povestea mi-a placut foarte mult. Este romantica, dar in acelasi timp poti lua cateva lectii despre viata, prietenie si dragoste. Dupa ce am vazut acest film, mi-am dat seama ca viata este prea scurta, iar dragostea prea importanta pentru a o rata din cauza fricii si a orgoliului.

love rosie 2

Uitandu-ma la “Love, Rosie” am ras, aproape ca am plans, m-am enervat, am fost fericita, am fost geloasa si am experimentat orice sentiment posibil. Este un film care te face sa te simti, care nu te plictiseste si care te prinde de la inceput. Personajele trec prin tot felul de situatii, atat amuzante cat si foarte triste. Nu ai cum sa te plictisesti in timp ce vizionezi acest film. Este un film romantic extrem de bun si de captivant.

love rosie 3

Personajele mi-au placut tare mult. Atat Rosie, cat si Alex mi s-au parut personaje foarte interesante, iar povestea lor mi s-a parut emotionanta si m-am putut regasi in ea.

love rosie 4Actorii mi-au placut la nebunie. M-am bucurat mult sa il vad pe Sam Claflin si in alt rol decat rolul lui Finnick din ‘The Hunger Games’, iar Lily Collins mi-a demonstrat, din nou, ca este o actrita buna. Ambii actori si interpretarile lor m-au emotionat, pentru ca au reusit sa transmita exact sentimentele si atmosfera necesara acestui film.

love rosie 5

Cu siguranta recomand acest film, in special romanticilor incurabili! Mi-a placut la nebunie, sfarsitul l-am adorat, iar acum sunt disperata sa citesc cartea. A citit-o cineva? Am nevoie de pareri. :)

Sunt sigura ca va veti bucura toti de acest film. Sper ca v-am convins sa il vizionati!

Haideti sa vedem cateva detalii tehnice despre film.

Distributia:

Lily Collins Lily Collins
Sam Claflin Sam Claflin
Christian Cooke Christian Cooke
Greg
Jaime Winstone Jaime Winstone
Ruby
Suki Waterhouse Suki Waterhouse
Bethany
Tamsin Egerton Tamsin Egerton
Sally
Jamie Beamish Jamie Beamish
Phil
Lorcan Cranitch Lorcan Cranitch
Dennis Dunne
Ger Ryan Ger Ryan
Alice Dunne
Lily Laight Lily Laight
Matthew Dillon Matthew Dillon
Toby (12 yrs)
Rosa Molloy Rosa Molloy
Sadbh Malin Sadbh Malin
Clare
Nick Lee Nick Lee
Herb
Damien Devaney Damien Devaney
Man in the Lift
Ciaran McGlynn Ciaran McGlynn
Dick
Jusin Holmes Jusin Holmes
Jonathan
Art Parkinson Art Parkinson
Max Cleary Max Cleary
Joey Dunne
Aaron Kinsella Aaron Kinsella
Toby (6 yrs)
Lara McDonnell Lara McDonnell
Rosie (10 yrs)
Beau Rose Garratt Beau Rose Garratt
Rosie (6 yrs)
Tom John Kelly Tom John Kelly
Alex (10 yrs)
Tighe Wardell Tighe Wardell
Alex (6 yrs)
David Crowley David Crowley
Policeman Adam
Róisín O'Donovan Róisín O’Donovan
Midwife
Jonathan White Jonathan White
Mr. Simpson
Marion O'Dwyer Marion O’Dwyer
Mrs. Casey
Kris Edlund Kris Edlund
Airline Official
Stephen Mullan Stephen Mullan
Hotel Manager
Jennifer Laverty Jennifer Laverty
Shop Assistant
Donking Rongavilla Donking Rongavilla
Business Man Hotel
Jake Manley Jake Manley
Alex’s Boston Friend 1
Brook Jones Brook Jones
Alex’s Boston Friend 2

Trailer:

Deci, a mai vazut cineva acest film? Pareri? :)

‘Vanishing Girls’ – Noua carte a lui Lauren Oliver!

Acest post va aduce un zambet tuturor fanilor lui Lauren Oliver, inclusiv mie. Am vesti bune pentru toata lumea care tanjeste dupa o alta carte scrisa de autoarea seriei “Delirium”.

Dupa ce aceasta ne-a bucurat cu o distopie formata din 3 carti (seria “Delirium”), un YA cu mult suspans (“Panic”) si alte cateva carticele si povestioare, Lauren are o noua poveste pe care vrea sa o aduca in toate casele fanilor ei. Este vorba despre o carte cu un titlu intrigant, o coperta geniala si o descriere care ma face sa vreau sa citesc cartea chiar acum. Cartea se numeste “Vanishing Girl” si face parte din genurile thriller, YA, mister si fictiune.

Personal, sunt foarte entuziasmata la gandul acestei carti. Dupa ce am citit ultima carte a lui Lauren, am ramas cu un gust un pic amar. “Panic” nu a fost cea mai grozava carte pentru mine, insa sper ca “Vanishing Girl” imi va dovedi ca nu am facut o greseala cand am numit-o pe Lauren o autoare extraordinara de atatea ori. Sunt sigura ca dupa data de 10 Martie (atunci cand se lanseaza cartea) voi incerca sa cumpar cartea cat mai repede posibil. Pana atunci, haideti sa vedem coperta si sa citim descrierea.

22465597

New York Times bestselling author Lauren Oliver delivers a gripping story about two sisters inexorably altered by a terrible accident.

Dara and Nick used to be inseparable, but that was before the accident that left Dara’s beautiful face scarred and the two sisters totally estranged. When Dara vanishes on her birthday, Nick thinks Dara is just playing around. But another girl, nine-year-old Madeline Snow, has vanished, too, and Nick becomes increasingly convinced that the two disappearances are linked. Now Nick has to find her sister, before it’s too late.

In this edgy and compelling novel, Lauren Oliver creates a world of intrigue, loss, and suspicion as two sisters search to find themselves, and each other.

“Alarming and uplifting, a rare psychological thriller that has a kind heart at its center. Read it with all the lights on.” — E. Lockhart, author of We Were Liars.

Deci, ce parere aveti? Va place coperta? Dar descrierea? Cine este entuziasmat sa ridice mana sus! :)

Currently reading… (62)

A trecut multa vreme de cand v-am spus ce mai citesc. Ultima data cand am vorbit despre asta citeam “Norwegian Wood” de Haruki Murakami. Intre timp, am citit cateva carti, chiar daca am un program care nu mi-ar promite sa imi petrec prea mult timp citind. Lucrul acesta ma face foarte fericita.

Din pacate, nu am timp sa scriu toate recenziile. Va promit, insa, ca lucrez la ele de fiecare pot si vi le voi oferi cat mai repede cu putinta.

Prima carte pe care am citit-o dupa ce am terminat “Norwegian Wood” a fost, asa cum am zis intr-un post, “All the bright places” de Jennifer Niven.

all the bright places

Am citit “All the bright places” cu mare entuziasm si placere. A fost o carte tare buna, care mi-a placut de la inceput. De la primul cuvant, chiar. Are numai personaje interesante, o poveste buna si nu are ce sa nu iti placa. Personajul princiapl, Theodore, este un personaj pe cinste! L-am adorat! Sfarsitul, in schimb, mi-a frant inima. Oh, inca nu am trecut peste. Am citit sfarsitul in autobuz si am avut acel nod in gat pe care il am de fiecare data cand sfarsitul unei carti este briliant, dar totusi foarte trist.

Inca nu am reusit sa scriu recenzia. Nu imi pot aduna gandurile intr-o recenzie coerenta.

Dupa experienta cu “All the bright places”, am avut nevoia de o lectura mai vesela. Am decis sa aleg “Me and Earl and the Dying Girl” de Jesse Andrews. La vremea la care am inceput cartea aceasta, nu stiam ca va fi atat de….  vesela.

12700353

“Me and Earl and the Dying Girl” este o carte de la care ma asteptam la mai mult. A fost o lectura relaxanta, dar si… greoaie intr-un fel. Nu o voi reciti, cu siguranta. Am reusit si am scris recenzia, pe care o puteti citi aici.

Intr-o seara cand nu puteam dormi am pus mana pe Kindle si am deschis o carte pe care vroiam sa o citesc de mult timp. Este vorba despre “Captive in the Dark” de C.J. Roberts.

Captive_ebook

In noaptea aceea am reusit sa citesc doar 15% din carte. Insa au fost niste 15% bune si voi continua cu cartea aceasta cat mai repede posibil. Nu va pot spune mai multe despre aceasta carte, pentru ca am citit putin, dar sper sa vin cu o recenzie cat mai repede posibil.

Nu pot spune ca in momentul asta citesc aceasta carte pentru ca m-au mancat degetele sa deschid alta carte si sa o citesc cateva randuri. Mda. Nu m-am putut opri, asa ca acum citesc respectiva carte. Sunt sigura ca o stiti. Este vorba despre “The unbecoming of Mara Dyer” de Michelle Hodkin.

wpid-11408650.jpg

Ce carte! Nu am fost sigura de ea la inceput, dar dupa 30% citite, pot spune ca Duminica asta nu voi face nimic si imi voi petrece toata ziua cu ceai si cu aceasta carte minunata. Este atat de captivanta, Noah este un personaj de minune, iar misterul aduce muuult suspans povestii frumoase. Abia astept sa am timp sa ma adancesc si mai mult in povestea lui Michelle.

In paralel recitesc si “Eleanor & Park” de Rainbow Rowell. Pentru ca nu imi iau Kindle-ul la scoala, trebuie sa imi iau un paperback, asa ca am decis sa recitesc ceva de data asta. Am ales “Eleanor & Park” si ador orele care imi permit sa citesc mai mult din povestea lui Park si a Eleanorei.

Cam asta citesc acum… asta se intampla in lumea mea persoanala a cartilor. Pe raftul de “Currently reading…” de pe GoodReads sunt patru carti. “Captive in teh Dark”, “The unbecoming of Mara Dyer”, “Dark Places” si “This star won’t go out”. Pe cele din urma nu pot sa spun ca le mai citesc, dar nici nu vreau sa le scot de acolo pentru ca intentionez sa le termin pana la sfarsitul lunii Martie.

Voi, dragilor, ce mai cititi? Vreau sa aud totul despre cartile care stau pe noptierele noastre. :)

Recenzie: “Me and Earl and the Dying Girl” by Jesse Andrews

12700353

Descriere:

Greg Gaines is the last master of high school espionage, able to disappear at will into any social environment. He has only one friend, Earl, and together they spend their time making movies, their own incomprehensible versions of Coppola and Herzog cult classics.

Until Greg’s mother forces him to rekindle his childhood friendship with Rachel.

Rachel has been diagnosed with leukemia—-cue extreme adolescent awkwardness—-but a parental mandate has been issued and must be obeyed. When Rachel stops treatment, Greg and Earl decide the thing to do is to make a film for her, which turns into the Worst Film Ever Made and becomes a turning point in each of their lives.

And all at once Greg must abandon invisibility and stand in the spotlight.

Cartea poate fi cumparata in engleza de pe Bookdepository.

Recenzie:

Cred ca stiti deja ca sunt o adevarata fana a cartilor de genul asta. “Cancer books”, asa cum prietenii nostrii Americani le numeste. Imi plac la nebunie cartile cu adolescenti care trec printr-o drama, fie ca este vorba despre cancer sau nu. Incerc sa citesc cat mai multe carti de genul asta, pentru ca se numara printre preferatele mele. Asa am dat peste “Me and Earl and the Dying Girl” – cautand carti YA care sa aiba macar 5% drama.
Binenteles ca mi-am dat seama ca cineva va muri inca de cand am citit tilul. Citind descrierea, am vrut sa o citesc imediat. Am pus-o pe lista de carti in viitorul apropriat si, cand mi-a ajuns in maini, am inceput sa o citesc. Asta s-a intamplat Sambata trecuta, in drum spre conservator.
Sincera sa fiu, nu eram foarte sigura la ce sa ma astept. Probabil ca ma asteptam la o carte ca orice alta carte in care cel putin un personaj are cancer. Melodrama, lectii de viata, o prima dragoste si scene care sa te faca sa realizezi cat de norocos esti cu viata ta.
Adevarul este ca am primit cu totul altceva. “Me and Earl and the Dying girl” este o carte buna, captivanta, extraordinar de amuzant si total diferita de celelalte carti cu cancer. Mi-a placut, dar as fi vrut mai mult. Cred ca autorul are un potential fantastic, dar din dorinta de a scrie ceva diferit, a dat un pic cu “bata in balta”, asa cum ne place sa spunem. Nu ma intelegi gresit. Nu este o carte proasta, dar nu este nici o carte fantastica. Este o carte care sa iti tina de urat cand nu ai nici o alta carte la indemana.
Am inceput “Me and Earl and the Dying Girl” in autobuz, in drum spre conservator. Mi-a placut de la inceput, pentru ca este usor de citit si captivanta. La un momentdat, mi-am ridicat capul din carte si mi-am dat seama ca trebuie sa cobor la urmatoarea statie! Acelasi lucru mi s-a intamplat si la intors. Nici nu mi-am dat seama cand a trecut timpul. Un lucru bun, zic eu.
Am terminat cartea trei zile mai tarziu, dar la sfarsitul cartii nu am mai fost la fel de incantata ca la inceput. Am notat tot in carnetelul de recenzii si am sa va spun tot ce m-a nemultumim si tot ce mi-a placut la aceasta carte.
Cred ca cel mai bine ar fi sa incepem cu partile bune.
Asa cum am spus, “Me and Earl and the Dying Girl” este o carte foarte amuzanta. Mi-a placut mult acest aspect, pentru ca uneori mai avem nevoie si de astfel de carti. A fost foarte relaxant sa citesc o carte cu glume bune (in marea parte a cartii) si situatii care sa te faca sa razi cu lacrimi.
Cartea este foarte usor de citit. Stilul autorului este foarte natural si cursiv, dar si felul in care este scrisa cartea ajuta. De cele mai multe ori dialogurile sunt scrise in forma de scenariu de film. Este foarte usor sa citesti in acest fel, iar paginile practic zboara.
Personajele sunt diferite, iar faptul ca majoritatea personajelor sunt cat de cat normal si nu fac parte din categoria personajelor perfecte mi-a placut mult. Asta a dat povestii o nota de realism necesara acestei carti. Mi-a placut mult de Earl, dar si Greg a fost un personaj pe cinste.
De asemenea, mi-a placut mult epilogul, chiar daca mi s-a parut un pic cam lung. A fost o inchiere buna pentru carte.
De-a lungul cartii am avut impresia ca autorul a vrut sa scrie o carte cu multe substraturi, dar amuzanta si relaxanta. Substraturile nu au existat. Cartea nu a avut nici un inteles semnificativ, nici o lectie foarte importanta. Este o carte despre adolescenti, despre liceu si cum sa treci de liceu. Cartea nu m-a impresionat deloc din privinta asta, dar uneori cartile nu trebuie sa ne impresioneze, ci sa ne relaxam.
Ok, acum voi trece la partile mai putin bune.
Lucrul care m-a deranjat cel mai tare la aceasta carte este faptul ca TOTUL a fost exagerat. Absolut tot. Cartea se vrea a fi amuzanta, dar glumele, dialogurile, personajele si situatiile sunt uneori atat de penibile incat nu mai sunt enervante. Personajul principal are un anumit fel de a gandi, iar acesta este: “Nu sunt bun de nimic, asa ca am sa te fac sa razi.” La inceput am ras. Glumele mi s-au parut amuzante, dar pana la sfarsitul cartii obosisem de toate aceste glume proaste si exagerate si deja nu mai radeam, ci imi intorceam ochii. Cred ca a fost prea mult.
Rachel este fata din titlu care moare. Un personaj important, nu? Pana la urma, Rachel este si in titlu! M-as fi asteptat ca acest personaj sa fie foarte bine creat si sa fie un personaj foarte prezent. Dar nu a fost asa. Rachel a fost un personaj prost creat, putin prezent si foarte… nesemnificativ. Este ca un personaj foarte mic, pe care l-am intalnit in foarte putine scene, chiar daca actiunea se invarte in jurul ei. Nu pot sa spun ca o cunosc, ca pe celelalte personaje. Stiu doar caracteristicile ei fizice. Cateva dintre ele.
Ca tot veni vorba despre personaje si caracteristicile lor. Am inteles ca autorul a vrut ca personajele lui sa fie diferite de celelalte personaje. Majoritatea personajelor au fost foarte ciudate. Exagerat de ciudate. Atat de ciudate incat uneori pareau ireale. Si mult prea ciudate. Personajele lui (in special Greg) m-au calcat pe nervi de cele mai multe ori din cauza “ciudateniilor” lor si ale glumelor fara gust.
Adevarul este ca aceasta carte nu are un plot foarte bine determinat. Povestea nu are nici intriga, nici un punct culminant. Este pur si simplu o povestire ale unor intamplari din viata unui adolescent care nu stie ce vrea de la viata si care are numai glume proaste in sac.
Pe parcursul cartii m-am simtit usor iritata din cauza tuturor exagerarilor si din cauza faptului ca “Me and Earl and the Dying Girl” mi s-a parut prea lunga.
In conlcuzie, “Me and Earl and the Dying Girl” este o carte relaxanta, interesant de citit atunci cand nu exista o alta optiune si amuzanta. O recomand in cazul in care vreti sa cititi ceva scurt si nu foarte complicat.
Nota: 3 stele din 5

Recenzie: “Norwegian Wood” de Haruki Murakami

818108

Descriere:

When he hears her favourite Beatles song, Toru Watanabe recalls his first love Naoko, the girlfriend of his best friend Kizuki. Immediately he is transported back almost twenty years to his student days in Tokyo, adrift in a world of uneasy friendships, casual sex, passion, loss and desire – to a time when an impetuous young woman called Midori marches into his life and he has to choose between the future and the past.

Cartea poate fi comandata in engleza de pe Bookdepository, iar in romana de pe libraria online Libris.ro.

Recenzie:

Am intrat in “contact” cu autorul japonez Haruki Murakami din cauza profesoarei mele de literatura, care ni l-a recomandat inca de la inceputul anului scolar. Recent, am inceput sa studiem unul dintre textele lui si, pentru ca mi-a placut felul in care scrie inca de la inceput, am rugat-o pe profesoara mea sa imi recomande cea mai buna carte de la Murakami pe care a citit-o. Mi-a raspuns foarte rapid si foarte hotarat: “Norwegian Wood”. In dupa-amiaza aceea am dat o tura pana la librarie si prima carte care mi-a picat in maini a fost chiar “Norwegian Wood”. Am cumparat-o fara nici cea mai mica urma de indoiala, iar a doua zi, a mea a fost! Am inceput-o cu aceeasi nerabdare cu care incepi o carte pe care o asteptai de ani intregi. Conform site-ului Goodreads, am inceput cartea pe data de 29 Ianuarie si am terminat-o pe 2 Februarie. Ce s-a intamplat intre aceste doua date a fost magic.

Adevarul este ca…

M-am indragostit de “Norwegian Wood” de la primul cuvant. In momentul in care am deschis cartea si am inceput sa citesc, un lucru foarte ciudat s-a intamplat. Inima mi-a sarit din piept si, oricat de ciudat ar suna, am stiut ca am gasit cartea pe care o cautam de atat de multa vreme. Acea carte care sa ma faca sa ma indragostesc din nou de carti, care sa ma faca sa vreau sa stau treaza toata noaptea sa o citesc si care sa ma faca sa simt ca toata lumea este in regula atat timp cat am o carte alaturi de mine. Asta a fost “Norwegian Wood” pentru mine. Am simtit o liniste si o dragoste incredibila pentru carti pe toata durata lecturii acestei carti, incat in momentul in care am terminat-o nu am putut face nimic pentru cel putin o ora. Stateam si ma uitam pe pereti si ma gandeam cat de geniala cartea pe care tocmai am citit-o a fost si cat de mult mi-ar placea sa ma intorc la inceput si sa o citesc din nou. Adevarul gol-golut este ca “Norwegian Wood” este una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit vreodata si niciodata nu voi uita lumea minunata pe care a creat-o Murakami intre paginile acestei carti.

Imi este greu sa scriu aceasta recenzie. Foarte greu. Nu stiu ce sa scriu si incerc sa gasesc cuvintele perfecte care sa descrie experienta pe care am avut-o cu “Norwegian Wood”. Insa de-abia acum realizez ca este imposibil… “Norwegian Wood” trebuie traita si citita de fiecare in parte. E o carte care trebuie sa o experimentezi pe pielea ta ca sa intelegi despre ce vorbesc. Sincera sa fiu, nici nu am vrut sa scriu o recenzie la cartea asta, pentru ca aveam impresia ca si-ar pierde din farmec. Vreaus sa tin aceasta carte numai pentru mine, sa fie numai a mea si sa nu se atinga nimeni altcineva de ea. Insa in acelasi timp vreau sa o impartasesc cu toata lumea si vreau ca toata lume asa o citeasca. Oh, the struggle of loving an amazing book! :)

Daca ar fi sa ma intrebe cineva ce mi-a placut cel mai mult la aceasta carte, sunt sigura ca nu as putea raspunde. Pentru mine, ‘Norwegian Wood’ a fost cartea perfecta, care nu poate fi despartita in bucatele si care trebuie analizata ca si un total. De ce? Pentru ca fiecare aspect al acestei carti este perfect, formand un rezultat de neuitat.

Trebuie sa recunosc ca m-am gandit mult la aspectele cartii si am incercat sa le analizez. Am incercat sa ma gandesc la fiecare lucru in parte care mi-a placut si am incercat sa notez pe carnetelul meu de recenzii tot. Insa mi-a fost imposibil. Am umplut patru pagini spunand, de fapt, acelasi lucru. Ca “Norwegian Wood” este o carte care trebuie citita de toti. O carte geniala.

Am sa incerc sa va arat tot ce am scris pe carnetel intr-o recenzie cat mai coerenta.

Cred ca ar trebui sa incepem prin a vorbi despre Haruki Murakami. Chiar daca nu consider ca sunt in masura sa il “critic”, asta mi-e datoria fata de voi si voi incerca sa o fac cat mai drept si sa il descriu cat mai bine ca si autor. La sfarsit, sper ca veti fi convinsi ca trebuie sa ii incercati cartile.

Haruki Murakami este, cu siguranta, unul dintre cei mai buni autori in viata. Scrisul lui este pur si simplu perfect. Mi-a intrat la inima inca de la prima pagina. Este… perfect. Cursiv, inteligent si absolut captivant, stilul lui Murakami da dependenta. Dupa doar 50 de pagini din cartea aceasta, eram deja la librarie, in cautarea unei noi carti scrise de el pe care sa o adaug in colectia personala. Sunt constienta ca voi citi fiecare carte scrisa de el si ca va fi unul dintre autorii mei preferati pentru totdeauna si chiar ma bucur. Murakami stie ce face, are talent si trebuie apreciat si citit de toata lumea. Povestile lui au substraturi, personajele sunt reale si foarte diferite, iar situatiile in care isi pune personajele sunt atat normale si reale, cat si originale si ciudate.

Murakami scrie cu un realism de care nu ai cum sa nu te indragostesti. Cuvintele lui sunt reale, palpabile si iti raman in minte pentru totdeauna. Haruki Murakami scrie ca si cum ar vorbi cu cititorul. El scrie pentru cititor, pentru a-i spune o poveste si pentru a-l invata o lectie. De asemenea, el vorbeste despre subiecte tabu cu o naturalete cu care si-a castigat milioane de cititori de-a lungul anilor. Cred ca asta este cel mai minunat la el – nu are bariere si nu se sfideaza sa vorbeasca despre anumit subiecte delicate cu o duritate si un realism incredibil.

“Norwegian Wood” vorbeste despre multe lucruri. Este o carte complexa, care transmite multe lucruri si care are multe substraturi. Cred ca are un pic din orice. Este una dintre cartile bogate, din care oamenii au ce invata la fiecare pagina. Aceasta carte vorbeste, in principal, despre moarte, prietenie, loialitate, mortalitate, dragoste si acceptarea sinelui, sexualitate. Pentru Murakami, totul este normal. El are un ton foarte dezinvolt, chiar si in privinta unor subiecte de care noi, oamenii care nu suntem la fel de geniali ca si el, de temem.

Realismul asta si naturaletea lui m-au atras foarte tare si m-au facut sa vreau sa citesc cartea cat mai repede. Insa nu, nu am citit-o repede. Am vrut sa savurez fiecare cuvant, sa ma bucur cat mai mult de cat de genial este autorul si sa traiesc cat mai mult cu personajele in Japonia.

Cred, de asemenea, ca povestea reuseste sa iti arate foarte bine cum se traia in Japonia in perioada aceea. Consider ca Murakami a reusit sa transmita atmosfera acelor ani extraordinar de bine si, citind, te gasesti transpus in lumea lui, in atmosfera aceea. Simti, la un momentdat, ca esti alaturi de personaje si ca simti totul pe pielea ta.

In cartea lui, Murakami vorbeste si despre trecerea de la adolescenta la maturitate. Personajul nostru principal, Toru, trece prin intamplari specifice varstei si are parte de greutati care iti arata exact cum este viata la varsta aceea. “Peripetiile” lui sunt, de cele mai multe ori, amuzant, terific de captivante si te fac sa vrei sa fii student cat mai repede.

Cartea este usor de citit, dat fiind ca povestea este foarte captivanta, iar personajul principal, Toru, are o voce foarte placuta.

Povestea mi-a placut foarte mult. Este o poveste de dragoste, dar si o poveste despre viata si prietenie. O poveste complexa, deci. Actiunea este lina, nu foarte rapida, dar foarte captivanta. M-am gasit complet fascinata de viata si intamplarile prin care a trecut Toru si simteam ca traiesc alaturi de el.

Povestea de dragoste dintre el si Naoko mi s-a parut foarte trista, dar la fel de romantica. Trebuie sa recunosc, insa, ca o prefer pe Midori. Pentru a va spune de ce, trebuie sa lasam povestea (Cred ca ati inteles deja ca este o poveste foarte buna.) si sa trecem la personaje.

Ei bine, personajele sunt reale. Palpabile. Simti ca sunt persoane reale si, la fel cum am patit eu, ai vrea sa poti sa ii ai ca si prieteni. As putea spune ca personajele sunt remarcabile, chiar daca multe dintre ele sunt ciudate.

Toru, personajul principal, este foarte destept si are un stil ciudat de a vorbi. Este charismatic, amuzant atunci cand vrea si are ceva ce atrage. Poate ca din cauza ca este foarte diferit de ceilalti baieti de varsta lui, poate pentru ca citeste anumite carti, sau poate pentru ca nu prea stie ce vrea sa faca cu viata lui. Cred ca tocmai faptul ca nu are nimic iesit din comun il face sa fie atat de diferit si sa aiba atat de mult farmec.

Naoko. Hmmm… sincera sa fiu, nu mi-a placut de ea. Ok, ok, stiu! Naoko este bolnava, este depresiva si trebuie sa o intelegem. Ok. Inteleg. Zau ca da. Dar tot nu mi-a placut de ea. Mi s-a parut… banala. Cred ca autorul a vrut sa o prezinte ca pe un personaj extraordinar de fascinant, dar pentru mine, Naoko a fost doar o fata egoista, care vroia sa aiba tot si care nu a stiut cum sa se maturizeze.

Midori. Alta poveste. Midori este unul dintre personajele mele preferate. Ever. Mi-a placut simtul umorului pe care il avea, felul diferit de a se purta, si faptul ca stia ce vroia. Am adorat fiecare scena cu ea, iar povestea ei cu Toru m-a fascinant si mi-a facut inima sa fie mai… calda, intr-un fel.

In general, toate personajele sunt bune, chiar daca un pic ciudate. Se potrivesc cu povestea. J

Tinerii se pot regasi in aceasta carte si in personaje. Din cauza faptului ca Murakami descrie trecerea dintre adolescenta si maturitate si probleme pe care aceasta le aduce, dar si din cauza faptului ca el vorbeste despre subiecte despre care adolescentii sunt interesati si vor sa afle mai multe, tinerii se pot regasi si pot invata multe din aceasta carte.

Murakami nu ascunde faptul ca lumea este, uneori, urata. El vorbeste despre moarte si boli mentale cu o usurinta uimitoare. El iti arata ca lumea nu este perfecta si ca da, de-a lungul vietii vom pierde multe lucruri dragi noua, dar vom trece peste ele. Haruki Murakami si “Norwegian Wood” ne arata si ca lumea continua si ca intotdeauna vom gasi ceva care sa ne salveze. Asta daca vrem sa fim salvati, binenteles. Probabil ca veti crede ca povestea este foarte trista si intr-o masura este, dar nu este o tristete coplesitoare. Totul este balantat la aceasta carte.

De asemenea, romanul acesta este plin de simbolisme si metafore pe care nu ai cum sa nu le adori. Simbolismele se gasesc pana si in cantecele mentionate in roman, iar metaforele sunt la tot pasul, folosite, binenteles, cum trebuie.

Cartea asta m-a lasat cu un sentiment ca lumea este mai buna atat timp cat carti ca astea exista. Nu pot descrie exact “Norwegian Wood”. Si nici nu am sa incerc. Vreau sa aveti incredere in mine si sa ma credeti cand va spun ca aceasta carte trebuie citita. Este o poveste perfecta, cu personaje unice, situatii uneori triste, alteori amuzante. Este o carte complexa, plina de lucruri minunate. Da, recomand, recomand, recomand!

Nota: Nu pot nota cartea asta. Imi va ramane mereu in inima si nu cred ca merita un numar de stele. Merita, in schimb, sa fie citita de cat mai multa lume.