Recenzie: ”Fata de hârtie” de Guillaume Musso

Descriere:

Bestseller internațional 

Guillaume Musso, „romancierul preferat al Franței” (Lefigaro.fr), prezintă o poveste explozivă şi plină de umor care sfidează orice scenariu previzibil încercând să răspundă la întrebarea: „Ficțiunea are puterea să influențeze viața reală?”.

Tom Boyd este un scriitor celebru, aflat în pană de inspiraţie. Billie este o tânără frumoasa şi rebelă, cu un simţ al umorului neobişnuit. Dar mai e un amănunt: Billie este chiar eroina romanelor lui Tom. Într-o noapte, când el se afla pe buza prăpastiei, ea prinde viaţă. Şi îi aduce o veste tulburătoare: dacă el nu mai scrie, ea va muri. Astfel începe o călătorie halucinantă, în care Tom trebuie să-şi recapete inspiraţia ca să poată salva viaţa femeii de care tocmai se îndrăgosteşte. Tom şi Billie vin din lumi diferite, dar care se hrănesc una din alta. Cine va învinge în acest joc dur al seducţiei: realitatea sau ficţiunea?

,,Dintre toate personajele pe care le-am creat, Billie este preferata mea. Îi simt atât de tare lipsa, după ce am terminat de scris romanul, încât s-ar putea spune că sunt îndrăgostit!” – Guillaume Musso

,,Un roman ca un spectacol de magie. O pendulare delicată ca zborul unei păsări între real şi imaginar. Când ne aşteptăm mai puţin, scriitorul ne strigă din oglindă, ca să ne amintească un lucru esenţial: viaţa este un roman.”  – Le Parisien

,,Cel mai bun roman al lui Guillaume Musso de până acum. O intrigă perfectă şi un final uluitor!” – Le Figaro Littéraire

„Musso are darul de a crea intrigi originale și pe acela de a clădi și de a spori suspansul până la ultima pagină.” – Direct Soir

Detalii tehnice:

Format carte: b5 130×200
Numar pagini: 336
Culoare interior: alb negru
ISBN: 978-973-724-393-5
Data publicatie: 23.11.2010
Colectie: Guillaume Musso
Vreau să mulțumesc editurii All pentru acest roman, pe care l-am primit pentru recenzie și pe care îl puteți comanda cu un click aici.
Recenzie:
Guillaume Musso se numără printre autorii mei preferați de când am citit Central Park  și m-am îndrăgostit de poveștile lui. Fata de hârtie a fost ceva vreme pe lista mea de lectură și m-am bucurat enorm când mi s-a oferit ocazia să o citesc. Bineînțeles, mi-a plăcut mult. Nu cred că există  vreo carte scrisă de Musso să nu îmi placă. Chiar dacă nu toate mi se potrivesc la fel de bine, mă bucur mereu de romanele lui și aștept cu nerăbdare următoarea poveste care să mă cucerească.

Fata de hârtie este un roman cum rar întâlnești, și asta datorită poveștii și personajelor. Tom Boyd este un scriitor de succes, care are ghinionul de a se îndrăgosti de cine nu trebuie. Când Aurore, femeia pe care el o iubește, decide să îl părăsească, toată munca pe care a depus-o el pentru a-și construi o carieră se duce pe apa Sâmbetei. Tom se adâncește din ce în ce mai tare în depresia care a pus stăpânire pe viața lui și, în scurt timp, ajunge să fie dependent de crystal meth și pastile. Problema cea mai mare cu care scriitorul se confruntă este neputința de a scrie. În ciuda eforturilor depuse de cei mai buni prieteni a lui, Milo și Carole, Tom pierde tot ce are: femeia pe care o iubește, dragostea pentru scris, averea și siguranța unui trai bun. Totul se schimbă când în sufrageria lui apare Billie, o fată nescunoscută, complet dezbrăcată, care susține că este unul dintre personajele din cărțile lui Tom. La început sceptic, scriitorul ajunge să realizeze că Billie chiar este personajul pe care el l-a creat și cei doi pornesc într-o aventură care le va schimba complet viețile.

Intriga romanului este una dintre cele mai originale pe care le-am întâlnit până acum. Până la urmă, de câte ori nu ne-am dorit ca personajele noastre favorite să fie reale? Ei bine, iată că Guillaume Musso ne-a oferit o poveste în care dorințele noastre se împlinesc. Povestea lui Tom și a lui Billie este pe cât de stranie, pe atât de captivantă și de fascinantă. Felul în care Billie apare în scenă și tot parcursul ei ca personaj te fac să citești cartea cu interes și drag. Eu m-am surprins de multe ori fiind complet absorbită de poveste, uitând cu totul de lumea din jurul meu. Asta se datorează și peisajelor pe care scriitorul le conturează cu atât de multă măestrie, încât simți că te afli în același loc cu personajul și poți vedea totul cu ochii tăi.

Bineînțeles, personajele mi-au plăcut la nebunie, acestea fiind conturate în stilul caracteristic autorului. Fiecare personaj are o poveste de viață care îi explică acțiunile și modul de a gândi, iar trecutul lor este dezvăluit cititorului în doze mici, păstrând mereu o atmosferă de mister irezistibilă. Nu pot spune cu exactitate cine mi-a plăcut cel mai mult, însă Billie este, cu siguranță, un personaj colorat, diferit, care oferă cărții umorul necesar.

Guillaume Musso creează o poveste de dragoste, dar și una despre prietenie. Relația dintre Tom, Carole și Milo m-a emoționat profund și m-a făcut să realizez, pentru a suta oară, cât de important este să ai câțiva oameni pe care să te poți baza la bine și la rău. La fel de bine, chiar dacă aventurile lui Billie și Tom pot părea nebunești, ascund o emoție incredibilă și o frumusețe pe care nu le poți ignora. Romanul acesta mi-a demonstrat că nu este niciodată prea târziu pentru a o lua de la capăt și că mereu va exsita măcar o persoană care să te ajute să te ridici de jos atunci când ai nevoie.

În stilul caracteristic lui, Musso se concentrează foarte mult pe emoțiile transmise. Ca de fiecare dată, am fost invadată de o mulțime de sentimente diferite, care au făcut ca lectura romanului să fie palpitantă și deloc plictisitoare. Am stat cu sufletul la gură pentru Billie, mi s-a frânt inima pentru Tom, am empatizat cu Milo și am fost complet zguduită de trecutul lui Carole. Pentru mine, aventurile lui Tom au fost ca un montagne russe plin de scene emoționante, dezvăluiri șocante și lecții importante despre psihologia umană.

Au fost două aspecte ale romanului care nu m-au încântat la fel de mult ca celelalte: dinamica acțiunii și ușoara previzibilitate. În ciuda faptului că povestea nu duce lipsă de schimbări de situație și scene dramatice, pe la mijlocul cărții am simțit că dinamica acțiunii devine mai lentă, făcând lectura un pic mai dificil de urmărit și mai puțin interesantă. De asemenea, în comparație cu alte romane scrise de Musso, de data aceasta am putut ghici atât deznodământul, cât și anumite turnuri ale acțiunii. Însă toate acestea pălesc în fața poveștii frumoase și a personajelor atât de reale.

În concluzie, Fata de hârtie este un roman despre dragoste, prietenie și reinventarea sinelui, pe care îl recomand tuturor celor care simt că au nevoie de o dovadă că se poate să o iei de la capăt. Musso conturează o poveste superbă, originală, plină de emoție, cu personaje pe care ajungi să le îndrăgești de la primele capitole. O carte unică, scrisă în stilul de care toți fanii autorului s-au îndrăgostit!

Notă: 4 stele din 5

Recenzie: ”Mozart se trezește” de Eva Baronsky

 

mozart-se-trezeste

Detalii tehnice:

Format carte: b5 130×200
Numar pagini: 280
ISBN: 978-973-724-610-3
Data publicatie: 30.09.2013
Colectie: Strada Fictiunii Contemporan

Descriere:

În ajun era încă pe patul de moarte. A doua zi se trezește într-un loc necunoscut. Paradis? Infern? Nu, este Viena zilelor noastre. Rătăcind pe străzile cândva familiare ale unui oraș în care toată lumea îl cunoaște, dar nimeni nu îl recunoaște, Wolfgang se confruntă la tot pasul cu minunile lumii contemporane, de la trăsurile fără cai și muzica fără orchestră până la cluburile de jazz, magazinele universale și celebrele bomboane Mozartine. Înfricoșătoarea călătorie în timp nu și-o poate explica decât printr-un mandat din partea lui Dumnezeu: trebuie să ducă la bun sfârșit misteriosul Requiem. Dar ce soartă îl așteaptă după aceea?

„O carte care nu are nevoie de girul marilor publicaţii ca să ajungă la cititori şi să îi captiveze.“
  Frankfurter Rundschau

„Romanul Evei Baronsky ne vorbeşte în primul rând despre noi.“
literaturkritik.de

Cartea aceasta mi-a fost oferită de cătra editura All spre recenzie, de unde și puteți comanda cartea cu un click aici. Mulțumesc!

Recenzie:

Viena, muzică clasică și unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului al 18-lea. O premiză perfectă pentru mine, o violonistă îndrăgostită de lumea muzicii clasice. Mozart se trezește mi-a atras atenția cu descrierea intrigantă, dar și cu coperta amuzantă și mă bucur enorm că am hotărât să citesc această carte.

Mozart se trezește este un roman care e imposibil să nu îți placă. Este, în primul rând, o lectură în același timp ușoară și solicitantă, încărcată de atmosfera boemă a Vienei și de frumusețea artei. Am citit romanul Evei cu mare plăcere, având mereu impresia că m-am aventurat într-o călătorie interesantă pe străzile Vienei împreună cu unul dintre compozitorii mei preferați.

Povestea este interesantă și originală. Aceasta se concentrează pe Mozart și pe compozițiile lui, în special pe Requiem-ul pe care nu l-a terminat niciodată. Am fost complet fascinată de ideea unui Mozart care trăiește în secolul 21 și care aduce muzica epocii lui înapoi la viață într-o eră digitală. Bineînțeles, asta are de-a face și cu faptul că sunt violonistă și am crescut, practic, cântând compozițiile lui.

La începutul cărții, ne este prezentat un Mozart pe patul de moarte, apoi unul confuz, cât se poate de viu într-o lume pe care nu o cunoaște, deși îi pare foarte cunoscută. După ce moare în secolul 18, acesta se trezește în Viena zilelor noastre și nu are habar cum a ajuns acolo sau  cum funcționează această lume a ”trăsurilor fără cai”. Confuz, singur și fără bani, acesta îl întâlnește pe Piotr, un violonist care îl ia sub aripa lui și cu care începe să cânte în baruri. Astfel, Mozart începe să se adapteze la această lume neobișnuită. Dând dovadă de un talent nemaiîntâlnit și de o abilitate de a compune pe loc, faima ciudatului pianist crește pe zi ce trece. Astfel, cititorul este martor la încercarea lui Mozart de a se adapta la secolul 21, dar și la toate extravaganțele unui geniu.

Merită menționat faptul că autoarea a reușit să îl întruchipeze pe Mozart extraordinar de bine! Citind cartea, caracterul copilăros și totuși profund al acestuia iese dintre pagini, la fel ca și în cazul compozițiilor lui. Eva Baronsky îl conturează pe Mozart exact cum istoria ne spune că a fost. De o copilărie și o veselie molipsitoare, acesta cucerește lumea din jurul lui cu entuziasmul și cu geniul lui muzical. În același timp, dă dovadă de profunzime atât sentimentală, cât și muzicală. Pentru mine a fost fascinant să citesc despre un muzician pe care îl studiez de mică. Am ajuns să mă atașez de el ca de un prieten și să îmi pese de soarta lui, indiferent de imaturitatea ușor agasantă de care putea da dovadă uneori.

Un alt aspect al cărții care mi-a plăcut foarte mult a fost cel istoric. Autoarea reușește să scoată în evidență diferențele dintre secolul 18 și 21, demonstrând cât de mult a evoluat omenirea. Mi s-a părut briliantă ideea de a arăta cum se poate adapta un om al secolului 18 în era digitală. Autoarea construiește o atmosferă incredibilă , iar citind simți că te plimbi pe străzile Vienei și că auzi muzica plutind în aer. Am fost captivată de carte și uneori aveam impresia că lumea din jurul meu dispare. Foarte mult mi-a plăcut și scrisul Evei. Are ceva foarte elegant, iar metaforele pe care le-a folosit mi-au arătat cât de mult iubește muzica. Am apreciat-o și pentru exactitatea informațiilor muzicale și pentru felul în care descria procesul de compunere a unei piese muzicale.

Unul dintre aspectele la care consider că s-ar fi putut lucra mai mult este dezvoltarea intrigii. Pe alocuri, dinamica acțiunii mi s-a părut lentă și am simțit că nu există o intrigă bine stabilită. Mi-ar fi plăcut să existe mai mult suspans, iar acțiunea să aibă și un punct culminant. Consider, de asemenea, că povestea de dragoste dintre Mozart și Anju a fost grăbită, fără o bază reală și nu mi s-a părut că ar contribui cu ceva la intrigă și la adevărata semnificație a cărții. O altă nemulțumire a fost chiar finalul, care a fost mult prea grăbit și brusc. Mi-ar fi plăcut să aibă mai mult legătură cu muzica lui Mozart decât cu orice alți factori externi.

Una peste alta, Mozart se trezește este o călătorie fascinantă în lumea muzicii clasice. Scrisă foarte elegant, cartea cucerește cititorul cu aventurile fascinante ale unui muzician geniu ca Mozart. Recomand cu căldură!

Notă: 4 stele din 5 

 

 

Recenzie: ”Me before you” de Jojo Moyes

me-before-you

Descriere în limba engleză:

Lou Clark knows lots of things. She knows how many footsteps there are between the bus stop and home. She knows she likes working in The Buttered Bun tea shop and she knows she might not love her boyfriend Patrick.

What Lou doesn’t know is she’s about to lose her job or that knowing what’s coming is what keeps her sane.

Will Traynor knows his motorcycle accident took away his desire to live. He knows everything feels very small and rather joyless now and he knows exactly how he’s going to put a stop to that.

What Will doesn’t know is that Lou is about to burst into his world in a riot of colour. And neither of them knows they’re going to change the other for all time.

Versiunea în limba română poate fi comandată de pe site-ul librăriei online Librex, iar versiunea în engleză de pe site-ul Bookdepository.

Recenzie:

Am citit Me before you la sfârșitul lunii Iulie, adică acum trei luni. De atunci vreau să scriu această recenzie, dar până acum nu am fost pregătită. Această carte și-a pus atât de tare amprenta asupra mea, încât mi-a luat luni întregi să ies de sub ”vraja” ei, să nu mă mai gândesc obsesiv la ea și să încerc să scriu o recenzie. Bineînțeles, sunt convinsă că orice aș spune eu aici nu va descrie adevărata valoare a cărții.

Înainte de a o citi, cartea aceasta era pur și simplu peste tot. La televizor, în librării, în reviste, pe Facebook, pe toate blog-urile de carte, în cinematograf. Romanul a stârnit o adevărată nebunie în rândul iubitorilor de carte, așa că am știut că trebuie să citesc romanul lui Jojo Moyes și că îmi va plăcea la nebunie. Lucru care s-a și întâmplat.

Am citit Înainte te cunosc în aproximativ două zile, în condițiile în care treceam printr-o fază în care îmi era greu să citesc și cea mai ușoară carte din lume. M-am îndrăgostit iremediabil de ea încă de la primele capitole și cu greu am putut-o lăsa din mână pentru a face treburile necesare. Când am terminat-o, nu am vrut nicidecum să scriu recenzia. Nu am vrut nici măcar să citesc altă carte. Voiam doar să o recitesc la nesfârșit. Mi-a luat mult timp să mă ”desprind” de ea, dar cartea va rămâne pentru totdeauna în inima mea.

Mi-a plăcut absolut tot la acest roman. Îmi este greu să mă hotărăsc dacă aspectul meu preferat au fost personajele, povestea sau scrisul autoarei. Cartea este bună ca un total, fiind construită din elemente care, la rândul lor luate separat sunt excepționale. Cum ar fi, spre exemplu, personajele, de la care consider că pornește totul.

Personajele lui Moyes sunt puternice și atât de bine conturate, încât simți că ies din paginile cărții și că devin oameni reali. Cea mai bună caracteristică a personajelor sunt imperfecțiunile lor și faptul că nici Lou, nici Will nu sunt tipicii eroi perfecți, care nu fac greșeli și care încearcă să aibă o viață exemplară. Ambii au imperfecțiunile lor, iar asta îi face extrem de reali și ușor de plăcut. M-am conectat incredibil de ușor cu ambele personaje principale și m-am îndrăgostit de ele de la început, astfel că am urmărit povestea lor cu foarte mult interes și compasiune. Will mi s-a părut un personaj fenomenal, iar pe Lou am adorat-o cu tot cu neîndemânarea ei.

me-before-you-loyLou este o tânără de 26 de ani care încă nu și-a găsit chemarea, nesigură de forțele proprii și prea puțin interesată de tot ce are legătură cu viața din afara orașului în care trăiește. După ce cafeneaua la care a lucrat ani întregi s-a închis, ea este pusă în fața faptului împlinit: pentru a-și ajuta familia, trebuie să își găsească un alt job. Astfel îl cunoaște pe Will, un bărbat de 35 de ani, împlinit în ceea ce privește cariera, extrem de atrăgător și foarte inteligent. Spre deosebire de Lou, Will știe ce vrea de la viață. Problema este că, după un accident grav, el a rămas paralizat de la gât în jos și are nevoie de cineva pentru a-și desfășura activitățile zilnice. După un interviu destul de amuzant, Lou este angajată de mama lui Will pentru a avea grijă de acesta și așa începe frumoasa noastră poveste.

După accidentul care l-a lăsat dependent de un scaun cu rotile, Will este nefericit și nemulțumit cu viața lui. Obișnuit cu o viață activă, acesta nu se poate împăca cu rutina și cu faptul că are nevoie de asistență în permanență. Atunci când o cunoaște pe Lou, acesta încearcă să o înspăimânte cu grosolănia și personalitatea lui dificilă, însă Lou nu se dă bătută. Încet-încet, aceasta îi intră sub piele, așa că de la o antipatie profundă, cei doi trec la o prietenie bazată pe încredere, loialitate și mici certuri. La rându-i, această prietenie se va dezvolta într-o tragică poveste de dragoste.

Povestea mi s-a părut superbă. Mi-a plăcut ideea și modul în care a fost spusă, scenele fiind de o diversitate foarte mare. De la scene dramatice, până la unele la care râdeam cu lacrimi, cartea nu m-a lăsat să mă plictisesc niciodată. Am adorat relația dintre Lou și Will, care s-a dezvoltat cu pași mici, dar siguri, și care mi s-a părut de o frumusețe rară cu toate certurile lor și cu felul în care se protejau unul pe celălalt. Partea cea mai frumoasă a acestei relații a fost modul lor de a învăța unul de la altul. Will a învățat-o pe Lou să trăiască și să își ia zborul, în timp ce Lou i-a oferit bucurie și dragoste lui Will, astfel învățându-l să se bucure de lucrurile mici.

La fel ca personajele principale, cele secundare sunt foarte bine conturate și dau un plus dinamicii poveștii. Familia lui Lou mi-a plăcut la nebunie. Deși nu fac parte din înalta societate, toți membrii familiei ei se ajută și se iubesc cu bune și cu rele și sunt fericiți cu lucrurile pe care le au. Familia lui Will, pe de cealaltă parte, are parte de tot ce vrea material, în afară de câteva lucruri esențiale: înțelegere, loialitate, prietenie, iubire și fericire. Citind cartea, realizezi că banii nu aduc fericirea și că lucrurile cele mai importante pe lumea aceasta sunt dragostea și sănătatea. me-before-you-will

Me before you nu este un roman pe care îl recomand celorlalți doar datorită poveștii frumoase de dragoste, ci și datorită mesajelor pe care le transmite. Cartea aceasta conține câteva lucruri pe care toți trebuie să le învățăm și mi-a arătat anumite lucruri de care aveam nevoie la vremea respectivă. În primul rând, este bine să te gândești la tine și să te pui pe tine pe primul loc. Viața ta îți aparține și este dreptul tău să o schimbi dacă nu te face fericit/ă. În același timp, am descoperit cât de frumos este altruismul și cât de multe lucruri bune poate aduce. Un alt mesaj important pe care cartea îl transmite este faptul că trebuie să ne trăim viața. Aceasta este frumoasă, dar prea scurtă și extrem de imprevizibilă, așa că trebuie să o trăim la maxim și să o facem pe placul nostru. Romanul acesta, deși cu un deznodământ morbid și o poveste tristă, este plin de viață și de învățături importante.

Citind cartea, de foarte multe ori am simțit că sunt sub o vrajă. Pur și simplu uitam de lumea din jurul meu și intram cu totul în poveste. Uneori, uitam să mai respir și schimbam paginile cu o plăcere de-a dreptul dureroasă, pentru că știam că sfârșitul îmi va frânge inima și mă va face să îmi blestem zilele. Cu toate acestea, efectul pe care cartea îl are asupra ta este greu de ignorat. Cuvintele lui Jojo, deși simple și deloc pretențioase, transmit o puternică emoție și iți intră în inimă prin frumusețea lor. Cel mai mare avantaj al cărții este felul în care transmite toate aceste emoții. Te face să te îndrăgostești de personaje, să trăiești povestea pe propria piele, să plângi, să râzi și să trăiești alături de Will.

Nu am să vă dezvălui de ce povestea este atât de tristă și emoționantă, pentru că v-aș răpi din plăcerea lecturii. Pot, însă, să vă spun că în spatele sfârșitului se ascunde o lecție importantă: faptul că uneori dragostea nu este de ajuns pentru a ne vindeca.

Așa cum ați înțeles, Me before you are pachetul complet. Personaje incredibile, de care te atașezi, emoție cât încape, diversitate în scene, umor, dramă, dragoste, un scris superb și o poveste cu un final care îți va frânge inima. Da, cu siguranță recomand, este un must-read! 🙂

Notă: 6 stele din 5 

me-before-you-will-and-lou-dancing

Recenzie: ”Ghici ce-i în cutie” (”Helen Grace” #2) de M.J. Arlidge

ghici-ce-i-in-cutie

Detalii tehnice:

Autor: M.J. Arlidge

Nr. de pagini: 408

ISBN: 978-606-719-397-8

Titlul original: Pop Goes the Weasel

Limba originală: engleză
Traducere de: Lucian Niculescu
Anul apariţiei: 2015

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

Această carte mi-a fost oferită de către librăria online librex.ro, de unde o și puteți cumpăra, cu doar un simplu click aici. Mulțumesc! 🙂

Recenzie:

Ghici ce-i în cutie de M.J. Arlidge. Volumul doi din seria Helen Grace, continuarea cărții ”Ghici cine moare primul”, pe care am așteptat-o luni de zile.

Înainte de a începe această recenzie, trebuie să înțelegeți că m-am îndrăgostit de Helen Grace, dar și de scrisul autorului de la primul volum. Eu sunt foarte pretențioasă atunci când vine vorba despre cărți polițiste, însă această serie m-a cunvins de la primele pagini. Pur și simplu ador personajul principal, mă dau în vânt după cazurile pe care le creează autorul și îmi place felul în care intriga mă captivează. După ce am terminat primul volum, eram sigură că voi citi fiecare carte scrisă de M.J. Arlidge care va apărea, și nu mică mi-a fost bucuria atunci când am văzut că volumul doi din seria Helen Grace a fost publicată la editura Trei.

Aveam multe așteptări, ce-i drept. După un prim volum fenomenal, nu aveam cum să nu mă aștept la o continuare care să se ridice la nivelul acestuia. Din fericire, nu am fost dezamăgită. Dimpotrivă. Ghici ce-i în cutie mi-a plăcut la nebunie și m-a făcut să mă îndrăgostesc și mai tare de seria aceasta specială.

După întâmplările din prima carte, Helen încearcă să treacă peste tot ce s-a întâmplat. Însă viața ei nu mai este la fel, cu siguranță. Lumea știe cine este ea acum și are așteptări de la un inspector atât de curajos. Charlie, la fel de afectată ca și Helen, încearcă să își continue viața, însă nehotărârea și durerea pierderii nu o lasă să se liniștească. O nouă inspectoare-șef își face apariția în divizia la care lucrează Helen, dându-i acesteia mult de furcă. Însă nu există timp pentru of-uri și păreri de rău. Un nou criminal a apărut în oraș, iar de data aceasta sunt vizați soții infideli, cărora li se taie o parte din corp, ca mai apoi să le fie trimisă familiilor. Sub presiunea presei și a noii șefe, Helen se confruntă cu un criminal mai deștept și mai viclean ca oricând. Prostituție, crimă, orori, șantaj și multe secrete. Cam așa arată acum viața lui Helen Grace.

Ideea este… genială! Deși poate fi ușor tulburător, felul în care sunt produse crimele mi s-a părut de o deșteptăciune infinită, iar suspansul următoarei crime m-a lăsat de foarte multe ori cu respirația tăiată. Un Jack Spintecătorul în formă feminină? Cu siguranță nu întâlnești asta peste tot!

Cartea aceasta dezvăluie o lume ascunsă, una de-a dreptul murdară și înfricoșătoare. Cea a prostituției. Deși am fost oripilată de detaliile vieților pe care le duc prostituatele, am fost impresionată de faptul că autorul mi-a dat impresia că știa foarte bine despre ce vorbește, ca și cum ar fi cercetat totul în realitate. Mi-a plăcut, de asemenea, atmosfera de pericol și de mister pe care tot acest scenariu ți-l oferă și felul în care a fost creată aceasta, cu exactitate și cu un dramatism incredibil.

Intriga mi s-a părut atât de captivantă, încât uneori îmi era greu să o suport. Suspansul este mereu la cote maxime, iar citind, aștepți ca mereu să se întâmple ceva care să schimbe cursul acțiunii. Un lucru care îmi place foarte mult la cărțile lui M.J. Arlidge este faptul că niciodată nu poți ghici care este cheia misterului și care este adevărul. Autorul îți oferă câteva indicii, dar nu te lasă niciodată să ajungi aproape de deslușirea misterului.

Spre deosebire de prima carte, Ghici ce-i în cutie transmite mult mai multe emoții necontrolate, absolut omenești. După tragedia prin care au trecut, atât Helen, cât și Charlie, simt o mulțime de durere, mânie, deznădejde și vinovăție. Cititorului îi sunt transmise aceste emoții foarte bine, astfel că el poate să simtă tot și să aibă parte de o experiență mult mai reală și mai umană.

De fapt, lucrul grozav la acest volum este faptul că ajungi să vezi personajele într-o lumină mult mai umană. În spatele fiecărui aspect din carte stă un motiv cât se poate de uman, chiar și în spatele prostituției și a crimei. M.J. Arlidge creează personaje cu trecuturi tumultoase, fapt care le oferă o justificare pentru acțiunile lor din prezent. La rândul lui, acest lucru îi pune într-o lumină mult mai umană. M-am trezit de multe ori gândindu-mă cât de rău îmi pare pentru personajele rele și pentru toate lucrurile prin care au trecut.

Ghici ce-i în cutie este o continuare care merită cu siguranță citită și care se ridică la așteptările pe care primul volum le-a stabilit. Misterul și suspansul sunt la cote maxime, trădările și secretele la ordinea… capitolelor, iar acțiunea te ține în priză pe toată durata lecturii. Scrisă cu dramatism și emoție, povestea inspectoarei Helen Grace te va captiva încă o dată și te va face să uiți de lumea din jurul tău!

Notă: 5.5 stele din 5 

Recenzie: ”Războiul nu are chip de femeie” de Svetlana Alekievici

razboiul-nu-are-chip-de-femeie-3126-4

Detalii tehnice:

Data aparitiei: Mar 8, 2016

Tip coperta: Cartonată

Format: 107 x 177

Nr. pagini: 400

Editura: Litera

Puteți comanda cartea de aici.

Descriere:

Razboiul nu are chip de femeie de Svetlana Alexievici, câștigătoarea premiului Nobel pentru Literatură 2015.

Războiul nu are chip de femeie este o carte despre viața femeilor din URSS în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Al Doilea Război Mondial nu va ajunge niciodată să-şi dezvăluie întreaga grozăvie. În spatele faptelor de arme, al atrocităţilor şi al crimelor monstruoase comise împotriva civililor se ascunde o altă realitate.

Aceea a miilor de femei sovietice trimise pe front împotriva inamicului nazist.

Svetlana Aleksievici şi-a dedicat şapte ani din viaţă colectării mărturiilor unor femei care, multe dintre ele, la momentul acela erau abia ieşite din copilărie. După primele sentimente de euforie, asistăm la o schimbare radicală de ton, pe măsură ce ajungem la încercarea fatală a luptei, însoţită de partea sa de întrebări şi de suferinţă.

Abandonând tăcerea în care şi-au găsit refugiul, aceste femei îndrăznesc, în sfârşit, să prezinte războiul aşa cum l-au trăit. „Svetlana Aleksievici este unul dintre cei mai valoroşi scriitori ai vremurilor noastre. Proza ei nu este feminină, ci aspră precum războiul […], dar, prin expresivitatea ei, devine artistică, palpabilă, profund emoţionantă.” — Vladimir Voinovici

Cărţile Svetlanei Aleksievici au fost sau vor fi publicate în 43 de limbi şi în 47 de ţări. Războiul nu are chip de femeie s-a vândut în peste 2 milioane de exemplare.

Cartea mi-a fost oferită de librăria Librex pentru recenzie. Mulțumesc! 🙂

Recenzie:

Am fost întotdeauna o împătimită a cărților de război, deci credeam că voi fi pregătită pentru această carte. Însă cum poți fi pregătit pentru o astfel de carte? Și, mai ales, cum pot vorbi despre această carte astfel încât recenzia mea să se ridice la nivelul cărții? Cum vă pot face să înțelegeți cât de bună este cartea și cât de mult mi-aș dori să o citiți toți?

Războiul nu are chip de femeie nu este o carte care se poate descrie ușor. Este greu să vorbești despre ea, la fel cum este greu să o citești. Uneori îmi este, parcă, frică să mă gândesc la ea și la toate lucrurile care se ascund între paginile ei. Și totuși, aș citi-o din nou chiar acum, în acest moment.

Nu, nu mi-a plăcut. Experiența mea cu romanul Svetlanei nu se poate descrie în acest fel. Am trăit cartea, am simțit-o pe piele, am iubit-o și am urât-o în același timp. Mi-a dezvăluit lucruri despre omenire, despre război, despre brutalitate și despre umanitate pe care nu mi le-aș fi putut imagina niciodată. După lectura aceasta, simt că am trăit o mie de ani și că am primit cea mai bună lecție pe care mi-ar fi putut-o oferi o carte.

Scrisă într-un mod extrem de frumos, cartea te captivează de la început. Vocea Svetlanei te acaparează, pur și simplu. Autoarea cu singuranță scrie într-un mod convingător, iar cuvintele ei te afectează într-un mod ciudat. Deși stilul ei este superb, este la fel de șocant ca și lucrurile pe care le povestesc martorii acesteia în carte. Eu am fost atât de captivată de felul în care scrie și de întâmplările povestite în roman, încât rândurile zburau pe lângă mine și prin mine, lăsând urme în urma lor. Urme care îmi vor trece greu, nu neapărat urme. Un lucru este sigur. Nu îmi va fi ușor să uit cartea aceasta.

Războiul nu are chip de femeie este o carte cât se poate de tulburătoare. Svetlana nu ascunde nimic. Încă de la început suntem avertizați că autoarea vrea să scoată în evidență partea umană a războiului – lucrurile care nu se văd cu ochiul liber, care uneori sunt ignorate din cauza eroismelor și a faptelor mari. Nu există nimic care să te apere de duritatea cuvintelor și a întâmplărilor povestite. Nu poți decât să accepți faptul că, oricât de șocante și tulburătoare ar fi, lucrurile acestea chiar s-au întâmplat. Au fost momente reale, trăite de niște oameni care încă stau drepți, cu capul sus, și povestesc cum le-a schimbat cel de-al doilea Război Mondial viața. Cred că acesta este lucrul care m-a impresionat cel mai tare. Faptul că toți martorii Svetlanei încă au puterea de a vorbi despre cele întâmplate. Că, în ciuda a ceea ce credem noi, războiul a fost trăit  de femei în același fel în care a fost trăit de bărbați – pe front, cu un curaj nebun.

Am fost impresionată de fiecare povestire în parte. Am simțit totul pe piele, de parcă aș fi fost eu cea care lupta pe front. Uneori simțeam că povestesc eu, alteori simțeam că stau într-o cameră cu una dintre femeile care au luptat în război și că îmi povestește totul mie. Mi-a plăcut, totuși, faptul că prezența Svetlanei se face simțită și că își spune sentimentele, astfel dezvăluind cititorului cât de mult au afectat-o cercetările pe care le-a făcut.

Am avut o discuție despre carte cu profesoara mea de rusă, rusoaică get-beget. O citise și ea mai de mult. I-a plăcut, dar este de părere că arată numai partea urâtă a războiului, iar eu cu asta nu sunt de acord. Până la urmă, acesta este războiul. Urât, terifiant, șocant. Și totuși, mărturiile femeilor ascund o frumusețe și o umanitate imensă în spatele cruzimii evenimentelor. Fiecare femeie-soldat în parte a încercat să ajute cum a putut. Au uitat de ele și de natura lor pentru patrie, pentru o cauză comună: victoria. Au ajutat, au ucis, au supraviețuit, au învins. Povestirile lor sunt încărcate de umanitate, bunătate, altruism și curaj. Datorită acestui fapt nu cred că romanul lui Alexievich arată numai partea urâtă a războiului.

În concluzie, Războiul nu are chip de femeie este o carte fascinantă, tulburătoare și incredibil de captivantă. Superb scris, romanul vorbește despre război, dar și despre omenie, curaj, dragostea de patrie și camaraderie. O carte fenomenală, ce va dăinui multă vreme de-acum încolo în inima mea!

Notă: 5 stele din 5

 

 

Recenzie: ”Becks merge la școală” de Cristina Boncea (Octopussy #2)

becks merge la scoalp

Detalii tehnice:

ISBN: 978-606-763-049-7
Data apariției: aprilie 2016
Număr de pagini: 176
Format: 13×20 cm
Tip copertă: broșată
Colecție: Radical din 7

Descriere:

După ce au fost subiect de studiu pentru boala Octopussy descoperită de unchiul lor, gemenele Becks și Hyena sunt obligate să se despartă. De data aceasta, Becks pleacă la liceu în Anglia. Pentru ea, școala însă nu va fi decât un pretext pentru a experimenta cât mai mult – de la sex dezinhibat, până la dragoste și prietenie – totul departe de casă, de Hyena și de mediul familiei sale… ciudate. Detestată de cercul noilor colege, acceptată așa cum este, în cele din urmă, dar și îndrăgostită de tânăra Natty, Becks încearcă să afle răspunsuri clare la întrebările aparent inexplicabile care au condus-o până în acest moment al vieții sale. Ce are de făcut? Ce înseamnă normal și ce nu? Care sunt limitele? Care este adevărul? Poate fi oare el aflat? Și cu ce riscuri?

“După ce a stârnit controverse aprinse cu debutul ei, Octopussy, Cristina Boncea nu s-a mulțumit doar să stea pe margine și să privească, ci a dus povestea mai departe, în stilul ei deja bine conturat, fără compromisuri: Becks merge la școală este și mai îndrăzneață, și mai șocantă pentru ipocriți, cu umor și mesaj pe care va trebuie să le descoperiți cu fiecare pagină. În romanele Cristinei nu găsești nimic din ce e superficial, ușor, la îndemână pentru toată lumea, ci dimpotrivă – găsești excepțiile, renegații, pe cei diferiți, neîncadrați în tipare. Sunt despre libertate, până la urmă. Libertatea pe care nu o vei găsi niciodată ascultând de ceilalți. Nu sunt doar cărți pentru adolescenți, sunt pentru oricine crede că literatura trebuie să-ți spună adevăruri, nu să te consoleze cu minciuni confortabile.”(Cristina Nemerovschi)

Puteți comanda cartea de pe site-ul editurii Herg Benet.

*Această carte mi-a foarte oferită de autoare spre recenzie. Mulțumesc!*

Recenzie:

Am citit ”Octopussy” anul trecut, când de-abia se lansase. Și da, mi-a plăcut. Nu văd de ce atât de mulți oameni sunt ofensați de cărțile lui Boncea. Până la urmă, cei ce sunt revoltați de scenele de sex din carte ar trebui să se întrebe cum au ajuns ei pe lume. Bineînțeles, pentru mine sexul nu a fost niciodată un subiect delicat. Este ceva normal, așa că scenele erotice din cartea Cristinei nu mă deranjează deloc, mai ales că sunt și bine scrise.

Trecând la ”Becks merge la școală”, am citit cartea aceasta ieri, în trei ore. Am început-o după prânz și am lăsat tot la o parte pentru a o citi, lucru pe care rar îl fac. Însă eram foarte curioasă să văd ce ne-a pregătit autoarea. Citisem câteva recenzii înainte de a începe lectura, dar când vine vorba de Cristina, mi se pare că nu poți fi niciodată pregătit pentru cărțile ei.

Da, mi-a plăcut. Mult mai mult decât ”Octopussy”. Atât de mult, că parcă îmi pare rău că am citit-o într-o singură zi. Aș fi vrut să mai fi lungit un pic lectura, ca să savurez cartea mai bine.

Comparând-o cu volumul doi, ”Octopussy” este doar o introducere. Warm up, ca să îi citez un pic pe prietenii noștri americani. ”Becks merge la școală” este cartea importantă din serie. Aici se explică mai bine boala Octopussy, aici se dezvoltă personajele și, în primul rând, în acest volum se dezvoltă și autoarea și ne arată de ce este în stare.

Încă de la primele pagini se poate observa o maturizare a autoarei, atât din vocea personajelor, cât și din subiectele abordate. Cartea aceasta mi s-a părut mult mai profundă, dar la fel de nonconformistă ca și ”Octopussy”. M-am putut regăsi mult mai mult în acest volum, dat fiind fapul că Becks trece prin niște situații mult mai normale, prin care poate că trecem toți la un moment dat în viață.

Personajele Cristinei sunt mult mai bine definite și mult mai reale. Atât Becks, cât și Hyena încearcă să își regăsească sinele și să înțeleagă dacă lucrurile care au fost spuse despre ele în cartea unchiului Phil sunt adevărate sau nu. Gândurile și sentimentele lui Becks sunt mult mai bine explicate de autoare, la fel ca și cele ale Hyenei. Simt, totuși, că Hyena a fost un pic lăsată la o parte. Lucru firesc, având în vedere că Becks este cea care ”pleacă la școală”.

Acțiunea este mult mai bine dezvoltată și mult mai captivantă. Poate se datorează acestei schimbări al comportamentul lui Becks, dar consider că acțiunea acestei cărți a curs mult mai ușor și toate situațiile prin care personajele au trecut m-au făcut să citesc cartea cu un interes mult mai mare.

Scrisul Cristinei este mult mai matur și curge mult mai lin. Am simțit felul în care ea s-a dezvoltat o dată cu personajele și lucrul acesta mi-a plăcut mult. Chiar dacă stilul ei este mai matur, Cristina și-a păstrat umorul, nonconformismul, libertatea și originalitatea.

Sfârșitul cărții m-a lăsat cu gura căscată. Trebuie să recunosc că nu mă așteptam la așa ceva. Însă acum că mă gândesc mai bine, a fost finalul perfect. Pentru carte și pentru Cristina. După 170 de pagini de tumultum și greutăți, nu cred că se putea găsi un sfârșit mai bun pentru Becks. Dar totuși… Măi, Cristina!

Aștept cu mare nerăbdare volumul trei. Sunt curioasă să văd cum va continua povestea personajelor și cum se va dezvolta Cristina. Abia aștept să văd ce ne-a pregătit pentru volumul final!

Între timp, eu vă sfătuiesc să lăsați ipocriziile și să citiți cărțile Cristinei. Scrisul ei nu este nici despre sex, nici despre orgii. Cristina scrie despre adolescență, despre nelămuririle care vin o dată cu această vârstă și despre încercarea de a ne găsi propriul sine. Cât despre volumul doi… merită. Merită cu adevărat să o citiți.

Notă: 4.5 stele din 5

 

Recenzie: ”Nume de cod: Verity” de Elizabeth Wein

nume-de-cod-verity_1_fullsizeDetalii tehnice:

Autor: Elizabeth Wein

Editura: Epica

Pagini: 384

Format: 137×203

Descriere:

11 oct. 1943

Un avion spion britanic se prabuseste pe teritoriul Frantei ocupate de nazisti. Pilotul, o tanara, si pasagera care o insotea erau cele mai bune prietene.

Una dintre ele a scapat ca prin urechile acului, cealalta a pierdut lupta chiar inainte de a o incepe. Cand Verity e arestata de Gestapo, este sigura ca nu are nicio sansa. Ca agent secret capturat pe teritoriu inamic, traieste cel mai crancen cosmar al oricarui spion. Nazistii care o interogheaza ii pun in fata o alegere simpla: ori isi destainuie misiunea, ori suporta o executie sinistra. Vor obtine adevarul de la ea. Insa nu va fi cel la care se asteapta ei. In timp ce-si intretese complex marturisirea, Verity isi dezvaluie trecutul, cum s-a imprietenit cu Maddie, pilot de avioane, si in ce conditii a parasit-o pe Maddie in epava avionului prabusit. Pe fiecare noua bucatica de hartie, Verity se lupta pentru viata ei, expunandu-si vederile despre curaj si esec, ca si speranta nebuneasca de a se intoarce, totusi, acasa.

Dandu-si la schimb secretele va fi oare de ajuns ca s-o salveze din ghearele unui dusman nemilos si crud? Sfasietoare si magistral scrisa, Nume de cod: Verity este povestea unei prietenii de neuitat, infiripata sub amenintarea raului suprem.

Mulțumesc librăriei online Librex pentru această carte minunată!

Recenzie:

Am terminat cartea aceasta acum câteva zile, dar îmi este încă foarte greu să vorbesc despre ea. Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ba dimpotrivă. Mi-a plăcut atât de mult, încât de fiecare dată când am încercat să scriu această recenzie, gândurile mi s-au împrăștiat și o mie de sentimente m-au invadat. Voi încerca de data aceasta să scriu o recenzie cât mai coerentă.

Nume de Cod: Verity” este una dintre cărțile pe care le un momentdat toată lumea le citea. În afară de mine, bineînțeles. Am petrecut mai bine de doi ani dorindu-mi să o citesc, anticipând, parcă, cât de mult îmi va plăcea. Și iată-mă acum, încercând să îmi exprim gândurile într-o recenzie care să îmi convingă cititorii să o citească.

Nu vă pot descrie în cuvinte cât de mult iubesc această carte. O parte din mine nu va trece niciodată peste ea. Povestea și-a lăsat o amprentă atât de puternică asupra mea, încât atunci când voi avea 60 de ani, probabil că romanul se va găsi în biblioteca mea, scorojit și îndoit din cauza multelor dăți în care am citit-o. ”Nume de cod: Verity” nu mă va părăsi niciodată.

Chiar dacă știam că este o carte bună, nu mă așteptam să îmi placă atât de mult. Sunt o mare fană a romanelor de război și am citit numeroase cărți de genul acesta la viața mea și deși toate mă impresionează, rar senzația aceasta de uimire și de dragoste față de o carte durează mai mult de o săptămână.

Experiența acestei cărți a fost foarte intensă și cât se poate de reală. Îmi era dor de o carte care să mă facă să mă implic atât de tare în poveste și să simt că trăiesc totul alături de personaje. Cartea m-a răpit, parcă, de la început și nu m-a eliberat nici după ce am terminat-o. Gândindu-mă înapoi la ea, de-abia mă pot abține să o încep din nou. Dar mă consolează gândul că pe săptămâna viitoare ar trebui să primesc volumul doi al acestei seriei.

Nume de cod: Verity” este o carte incredibilă, fără doar și poate. Pur și simplu incredibilă, în adevăratul sens al cuvântului. Are toate datele necesare pentru a deveni vocea unei generații, cartea la care ne vom uit toți peste 20 de ani și ne vom aminti de anii adolescenței. Începând de la poveste, până la cel mai nesemnificativ personaj, totul la această carte mi s-a părut perfect.

Voi începe prin a vă vorbi despre poveste, care m-a impresionat până la lacrimi. Extrem de bine scrisă, povestea ne vorbește despre acte de curaj și omenie, despre prietenie și încredere, dar și despre rău și suferință. Povestea pe care cele două naratoare ne-o spun este una cu adevărat emoționantă, nu numai pentru că reușește să capteze foarte bine atmosfera războiului, ci și pentru că arată felul în care acesta afectează viețile unor oameni nevinovați. Prima parte a cărții mi se părut cu atât mai emoționantă și mai tulburătoare cu cât personajul principal, Verity, ne povestește prin ce trece ea și la ce chinuri este aceasta supusă de către Von Linden. A doua parte a cărții este mult mai captivantă, pentru că urmărește încercarea lui Maddie de a-și salva prietena cea mai bună din ghearele Naziștilor.

Spusă cu o ușurință și o naturalețe incredibile, povestea este presărată cu scene șocante, tulburătoare, emoționante, chiar și amuzante. Atât Verity, cât și Maddie, dau mereu dovadă de curaj în fața pericolului, în același timp rămânând fidele una alteia. Asta m-a emoționat cel mai tare. Sacrificiile și actele de curaj pe care acestea le fac pentru prietenia lor, dar și finalul tragic al poveștii lui Verity și a lui Maddie.

Deși povestea este destul de tulburătoare, cartea nu este deloc apăsătoare. Aventurile celor două prietene captivează cititorul, făcându-le să se atașeze de ele foarte tare. În afară de asta, cartea este scrisă într-un stil destul de relaxat, sarcasmul cu care Verity vorbește despre chinurile prin care trece fiind de-a dreptul amuzant uneori. În spatele acestui sarcasm, totuși, se ascund frica, oboseala și neputința personajului principal, dovezi clare că ea este umană.

Ceea ce mă aduce la un alt punct forte al cărții: personajele. Cele două personaje principale, ca toate personajele, de altfel, sunt foarte bine conturate și au caractere foarte puternice. Personajul meu preferat este, cu siguranță, Verity. M-a cucerit cu loitalitatea ei, cu umorul total nepotrivit uneori, cu devotamentul față de misiunea ei, dar și cu caracterul ei puternic și mândru. Faptul că ea a refuzat să se dea bătută chiar și în cele mai grele condiții a fost o adevărată lecție pentru mine.

Cât despre Maddie, ea este foarte diferită față de Verity, dar tot mi-a plăcut mult de ea. La rândul ei, Maddie este o femei puternică, loială, devodată, grijulie și foarte devotată. Deși cele două prietene sunt foarte diferite, ele se completează și formează o prietenie foarte frumoasă, care rezistă chiar și în timpurile grele pe care războiul le aduce asupra Angliei.

Scrisul lui Elizabeth Wein mi-a plăcut extrem de mult. Are ceva care atrage. Un ușor umor negru, o cursivitate aparte și un realism uneori tulburător. Personajele ei sunt create cu inteligență, povestea este foarte complexă și emoționantă, iar detaliile istorice despre război sunt foarte bine puse la punct, la fel ca și detaliile tehnice despre avioane.

Așa cum am spus, cartea reușește să capteze atmosfera războiului foarte bine. Am putut, parcă, să aud avionele trecând deasupra casei mele, dar și să simt frica paralizantă de a ști că bombele cad în celălalt capăt al orașului. ”Nume de Cod: Verity” este una dintre cărțile de război care spun adevărului fără menajamente, cu riscul de a tulbura și de a șoca cititorul, lucru pe care eu l-am apreciat enorm.

Nume de cod: Verity” este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit până acum. Greu de lăsat din mână, povestea vorbește despre curaj, loitalitate, prietenie și iubire. O aventură captivantă, care te va ține cu sufletul la gură și nu te va lăsa să dormi. Una dintre poveștile care vor răsuna mult timp de-acum încolo!

Nptă: 6 stele din 5

 

 

Recenzie: ”Miss Peregrine” de Ransom Riggs

bookpic-5-miss-peregrine-85021

Detalii tehnice:

– Publicată în noiembrie 2013
– Traducere din limba engleză şi note de Gabriella Eftimie
– hardcover, 392 p, 140×205
– ISBN 978-973-124-773-1
– Bestseller, Recomandată, Ilustrată
– Domenii: Beletristică 14+, Young Art
– Tematici: carti ilustrate, Young Art
 Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Young Art.
Mulțumesc libăriei online Librex pentru șansa de a citi cartea!
Recenzie:

Miss Peregrine” a fost pe lista mea de cărți de citit timp de mai bine de un an. Am vrut să o citesc imediat ce am citit descrierea și câteva recenzii favorabile. Mă bucur enorm de mult că am avut în sfârșit ocazia să o citesc!

M-am îndrăgostit de carte din primele secunde în care am ținut-o în mâini. Design-ul incredibil de frumos și de elegant dă cărții o notă foarte misterioasă, dar totodată te lasă să îți faci o idee despre poveste. Mi-au plăcut la nebunie pozele foarte ciudate și ușor înfricoșătoare. Pur și simplu, cartea aceasta este atât de frumoasă, încât am vrut să mă laud cu ea întregii lumi.

Totuși, ”Miss Peregrine” este mult mai mult decât o carte cu un design frumos. Romanul lui Ransom Riggs este o lume magică, în care intrii fără să știi că te vei îndrăgosti de ea și că vei deveni dependent de cuvintele autorului. Este o poveste unică, care te va urmări mult timp după ce ai citit-o. Mi-a plăcut extraordinar de mult, iar în timp ce citeam, aveam minunatul sentiment că descopăr ceva nou, dar că în același timp mă întorc la ceva de care mi-a fost foarte dor.

În primul rând, cartea este extrem de bine scrisă. Vocea personajului principal este foarte reală, intriga bine construită, iar atmosfera este de-a dreptul magică și răpitoare. La începutul cărții, cititorul este introdus în lumea cât se poate de reală a lui Jacob. Intriga apare în momentul în care bunicul lui moare, iar Jacob, alături de cititor, ajunge să descopere o lume nouă, una care este în afara granițelor ”normalului”. Acțiunea devine din ce în ce mai palpitantă pe măsură ce descoperi mai bine lumea lui Miss Peregrine și a Copiilor Deosebiți.

Miss Peregrine” este genul de carte plină de aventuri, care îți aduce la fiecare pagină o surpriză și o întorsătură de situație. Spre sfârșitul cărții, exact ca în basmele cu care am crescut, intriga devine mult mai complicată, iar bătălia finală este explozivă.

Mi-a plăcut mult vocea personajului principal, dar și felul în care acesta este portretizat. Deși la început pare un adolescent normal, pe măsură ce citești, ajungi să îl cunoști mult mai bine și realizezi că Jacob este un băiat deștept, curajos, amuzant, șarmant, grijuliu și loial. Mi-a plăcut foarte mult de el. De fapt, pot spune că m-am îndrăgostit puțin de el.

În general, personajele sunt foarte bine conturate, dar și foarte unice. Am îndrăgit mult copii Deosebiți. Sunt într-adevăr așa cum îi prezintă numele: deosebiți. Nu umai din cauza puterilor lor, dar și al comportamentului și al caracteristicilor lor speciale. Pur și simplu, n-ai cum să nu îi îndrăgești. M-a fascinat faptul că autorul și-a creat personajele pe baza unor fotografii ciudate, dar cât se poate de reale. Asta da creativate!

Povestea este superbă. Are o atmosferă de basm, în acelați timp având ceva întunecat și misterios. Mi-a plăcut mult ideea unei lumi paralele, a unor Copii Deosebiți trăind aceeași zi din nou și din nou, parcă într-un basm. Când citești aventurile lor, simți că ești și tu în poveste și că trăiești aceste experiențe o dată cu ei. Mi-a plăcut, de asemenea, combinația aceasta de vechi și modern pe care lumea lui Miss Peregrine și cea a lui Jacob o scoate în evidență.

Cât despre autor, dacă ar fi în fața mea, l-aș îmbrățișa. Pentru că mi-a oferit o poveste atât de frumoasă, scrisă într-un stil diferit, cu personaje geniale și o intrigă captivantă.

”Miss Peregrine” este o carte superbă și de-abia aștept să citesc continuarea. M-am îndrăgostit definitiv de Jacob și de lumea lui și cu greu pot aștepta momentul în care îi voi întâlni din nou. O carte magică, un must read!

Notă: 5 stele din 5

 

Recenzie: ”Cioburi de stele” de Amie Kaufman & Meagan Spooner

cioburi de stele

Detalii tehnice:

Autor: Amie Kaufman, Meagan Spooner

Nr. de pagini: 480

Titlul original: These Broken Stars

Limba originală: engleză
Traducere de: Luminiţa Gavrilă
Anul apariţiei: 2014

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul librăriei online Librex, cărora le mulțumesc că mi-au oferit această carte pentru recenzie.

Recenzie:

Cioburi de stele” este cartea despre care toată lumea vorbea anul trecut. La puțin timp după lansare, cartea prinsese atât de bine, încât toți prietenii mei cititori mi-o recomandau. Din cauza aceasta, dar și pentru că îmi plac poveștile de dragoste anormale, am decis să o citesc și eu.

Deși începutul cărții m-a făcut să am anumite reticențe față de carte, acum că am terminat-o pot spune că nu regret decizia de a o citi. Chiar dacă nu se numără printre cărțile mele preferate, „Cioburi de stele” este o carte bună, care mi-a plăcut și pe care o recomand cu dragă inimă.

Amie Kaufman și Meagan Spooner aduc o premiză unică în lumea cărților. Mă înclin în fața ideilor lor unice, care mi-au oferit șansa de a călători în spațiu alături de două personaje speciale. Ideea cărții mi-a plăcut cel mai mult.

Acțiunea cărții se petrece în galaxie, pe o navă spațială de lux. Galaxia este complet diferită de cea pe care o cunoaștem noi. De fapt, autoarele transformă tot ce cunoaștem noi despre lume în cu totul altceva. Cele două personaje principale, Traver și Lilac, fac parte din această lume străină cititorilor. Totodată, ei doi fac parte din două lumi complet diferite. Datorită unui accident tragic, aceștia ajung să fie prinși pe o planetă ciudată, fără nici o modalitate de a se întoarce acasă. Împreună, cei doi trebuie să găsească un mod de a suprviețui până când vor fi salvați. Ei întâmpină multe dificultăți, cele mai mari fiind diferențele dintre ei, care intervin de multe ori între ei și le fac misiunea de a supraviețui mult mai grea.

Așa cum am spus, povestea mi s-a părut foarte originală, destul de bine scrisă, însă nu extraordinar de convingătoare. Pe mine povestea nu m-a convins, iar ideea galaxiei mi s-a părut destul de slab dezvoltată. Nu prea am înțeles cum ”funcționează” lumea lui Lilian și mi-ar fi plăcut ca autoarele să se concentreze mai mult pe partea această. Însă mi-a plăcut foarte mult ideea.

Pe de cealaltă parte, personajele sunt extraordinar de bine conturate. Diferențele dintre Traver și Lilian sunt extrem de bine evidențiate, iar caracteristicile lor sunt foarte puternice și convingătoare. Evoluția celor două personaje pe parcursul cărții este normală și se bazează pe situațiile prin care aceștia trec, lucru ce a oferit cărții o doză de realism necesară.

Pe parcursul cărții, autoarele au grijă să ofere cititorului indicii despre trecuturile personajele și despre traumele prin care aceștia au trecut. Astfel, înțelegi mult mai bine motivele din spatele acțiunilor lor, iar asta îi face să pară mult mai reali, mai umani. De asemenea, aceste indicii intrigă cititorul.

Ritmul cărții este ușor lent la început, însă intriga devine din ce în ce mai palpitantă pe măsură ce acțiunea înaintează și devine mai complicată. Spre sfârșitul cărții, cititorul este atât de implicat în acțiune, încât poate simți emoțiile personajelor. Citind ultimele capitole, am simțit disperarea lui Traver, dar și lipsa de speranță a lui Liliac.

Povestea dintre Liliac și Traver mi-a plăcut, pentru că a fost bazată pe încredere și un fel (ciudat, ce-i drept) de prietenie. Chiar dacă în anumite momente am simțit că este mult prea intensă, mi-a plăcut mult felul în care au ajuns să se iubească, în ciuda diferențelor dintre ei care ar fi trebuit să îi despartă.

Chiar dacă uneori am simțit că anumite scene nu au fost exploatate destul și nu m-au impresionat, au existat destule scene cu un impact emoțional mare. Mai ales spre sfârșitul cărții, când am simțit nevoia să intru în carte și să îl îmbrățișez pe Traver.

Cât despre cele două autoare, consider că au talent și o mulțime de potențial. Mi-au plăcut foarte mult pasajele mai încărcate emoțional. Au fost mult mai bine scrise și mi-au demonstrat că autoarele pot scrie mult mai bine.

Una peste alta, ”Cioburi de stele” este o frumoasă poveste de dragoste, o aventură palpitantă și periculoasă a unor personaje superbe, presărată cu momente tensionate și situații la limită. Recomand atât celor care caută o poveste de dragoste diferită, cât și celor cărora le plac poveștile intergalactice!

Notă: 3.5 stele din 5

Recenzie: “Toate sfârșiturile sunt la fel” de Andrei Cioată

toate sfarsiturile sunt la fel

Descriere:

Viata ne invata cum sa o traim si ce sa experimentam. Alegerile insa se fac intotdeauna de catre noi. Atat cu sufletul, cu mintea, cateodata cu trupul. Dragostea! Ce isi doreste Andrei? Sa experimenteze cat mai mult. Sa locuiasca cu parintii sai si sa aiba o viata normala, de familie. Vrea o mama model. Vrea sa straluceasca in cariera editoriala si sa lase in urma lui o carte.

Dragostea il duce insa pe cai nesperate. Intr-o calatorie a propriei lui fiinte. Il intalneste pe B. si toate sperantele lui prind aripi. Iar Irina, il face sa simta cea mai frumoasa poveste de dragoste. Intre cei doi vor fi mereu parintii lui, mama si tatal. Cu toate astea viata ii spulbera toate dorintele, lasandu-l cu o carte autobiografica “Toate sfarsiturile sunt la fel”.

Privind in viata lui Andrei, vei descoperi si o parte din tine. O parte care cauta mereu raspunsuri la intrebari. Aceea parte care doreste sa se cunoasca si sa experimenteze. Andrei exista in fiecare dintre noi. Trebuie doar sa-l cautam in adancul nostru.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul librăriei Librex, cu un simplu click aici.

*Mi-a fost oferită o copie pentru recenzie de la Andrei. Mulțumesc!*

Recenzie:

Fără nici cea mai mică exagerare, am așteptat să citesc Toate sfârșiturile sunt la fel timp de două luni.  Cartea mi-a atras atenția dinainte de a-i lua interviu lui Andrei (pe care, dacă nu l-ați citit încă, vă sfătuiesc să o faceți) și dorința mea de a citi cartea devenea din ce în ce mai aprigă pe măsură ce ajungeam să îl cunosc pe Andrei mai bine.

Am citit o mulțime de recenzii în care se vorbește foarte mult despre autor ca și persoană. În această recenzie nu voi vorbi despre Andrei. Da, este o persoană minunată, dar misiunea mea aici este să vorbesc despre cartea lui, nu despre el. Dacă vreți să îl cunoașteți mai bine, puteți citi interviul pe care l-am realizat în Noiembrie cu el.

Am început cartea lui Andrei cu un entuziasm aparte. Citisem recenzii favorabile și  văzusem entuziasmul pe care această carte l-a provocat și continuă să o facă în rândul bloggerilor, dar și a cititorilor. Știam cât de bine scrie Andrei, premiza cărții este genială, deci mi-a fost imposibil să nu fiu entuziasmată atunci când am început-o.

Da, voi recunoaște că aveam așteptări mari. Înainte de a o citi, am avut ocazia să mai citesc ceva scris de Andrei, deci știam că tipul scrie bine. Pur și simplu știam că Toate sfârșiturile sunt la fel trebuie să fie o carte bună.

Și a fost. Romanul de debut a lui Andrei Cioată nu este numai un roman bun. Este o carte cu viață, care îți intră sub piele și te face să fii ușor obsedat de povestea dintre pagini. Da, mi-a plăcut foarte mult. Poate mai mult decât mă așteptam, având în vedere că am citit-o în două zile la școală, pe sub bancă.

Ca și total, cartea este extraordinar de bună. Trebuie amintită vârsta autorului, care la doar 18 ani a reușit să scrie un roman cu substanță. Trebuie amintit și faptul că acesta este romanul de debut al autorului. Cu toate astea, citind cartea uiți de toate aceste detalii. Povestea te acaparează și toate detaliile acestea neimportante îți ies complet din minte.

Am fost foarte impresionată (și ușor surprinsă, ce-i drept) de maturiatatea cu care este scrisă această carte. Andrei (autorul, nu personajul) abordează niște subiecte destul de delicate, dar o face cu seriozitate și pune niște întrebări care te fac să te gândești puțin la răspunsuri.

M-a impresionat și talentul lui Andrei pentru cuvinte. Scrisul lui are ceva aparte, cu siguranță. Cuvintele lui te ating și te marchează, influența lor resimțindu-se mult timp după ce ai terminat de citit cartea. Cel mai mult mi-a plăcut lirismul pe care îl au cuvintele lui. De multe ori, citind cartea mă regăseam întrebându-mă cum ar suna cuvintele din fața mea pe muzică.

Povestea lui Andrei (de data această mă refer la personajul principal) m-a emoționat și m-a captivat foarte mult. În cele 170 de pagini în care Andrei își povestește viața, ajungi să îl cunoști, să îl îndrăgești, dar și să îl urmărești descoperindu-se pe sine. Călătoria și aventurile lui Andrei sunt adevărate lecții de viață, fiecare episod din viața lui transmițând un mesaj. Uneori am fost foartă emoționată de anumite aspecte din viața lui Andrei, dar fără ele, cartea nu ar fi avut farmec.

Personajele mi s-au părut bine create, chiar dacă nu mi-au plăcut toate în aceeași măsură. Nu aș putea spune care personaj a fost preferatul meu. Concursul se ține între B. Și Andrei, iar alegerea este imposibilă. Cert este că personajele din această carte sunt foarte reale, bine conturate și se potrivesc foarte bine cu povestea.

Sfârșitul… nici nu vreau să-mi amintesc. Dacă nu eram la școală, sigur aș fi plâns. A fost atât de real și de simbolic, încât am simțit că am găsit un mare adevăr în momentul în care am închis cartea.

Au fost și câteva lucruri care m-au nemulțumit ușor la carte. În primul rând, lipsa unui fir clar al acțiunii. Am simțit uneori că povestea nu are o acțiune clară și că nu se îndreaptă spre un apogeu. De asemenea, aș fi apreciat un pic mai mult dialog. Chiar dacă îmi place felul în care Andrei descrie anumite situații și sentimente, el are tendința de a exagera ușor cu metaforele și comparațiile, astfel că descrierile pot deveni uneori un pic cam prea lungi și ușor obositoare. Acest lucru ar fi putut fi evitat cu mai mult dialog.

Una peste alta, Toate sfârșiturile sunt la fel este o carte extrem de captivantă și emoționantă, cu foarte mult substrat și un personaj principal care trece prin multe aventuri interesante. Andrei Cioată este un tânăr autor care promite foarte multe și dacă continuă în ritmul acesta, vom auzi de el mult timp de-acum încolo.

Recomand cu mare căldură acest roman! Merită.

Notă: 4.5 stele din 5