Recenzie: ”Aviatorul” de Evgheni Vodolazkin

Descriere:

Autorul bestsellerului internațional Laur, Evgheni Vodolazkin, revine cu o poveste copleșitoare despre memorie și vină, despre o iubire atât de puternică, încât învinge haosul și chiar moartea. Aviatorul a fost finalist la principalele premii literare din Rusia și a câștigat, în 2016, Bolșaia Kniga — Premiul al doilea.

Innokenti Platonov, protagonistul romanului, fără a fi în realitate aviator, săvârșește un zbor extrem între începutul și sfârșitul secolului XX, devenind obiectul unui experiment întreprins într-un lagăr cu destinaţie specială. Născut în 1900, el este îngheţat în azot lichid la mijlocul anilor ’20, iar în 1999, deja în altă lume, este dezgheţat. Trezit din somnul experimentului pe un pat de spital, memoria lui Innokenti pare a fi tabula rasa. În încercarea de a-și reconstitui istoria personală, el începe, la sfatul doctorului său, să noteze într-un jurnal frânturi haotice de amintiri: chipuri, imagini, întâmplări. Treptat, apar Petersburgul din primii ani ai secolului XX, copilăria, școala și întâia iubire, Revoluţia din 1917 și, în sfârșit, lagărul. Odată cu ieșirea din spital, pe Innokenti îl așteaptă o viaţă nouă, în care poate să iubească iar și să redescopere lumea. O lume unde el, așa cum o arată și propriul său nume, este un Candide — însă unul care se simte responsabil și pentru cele trăite, și pentru cele netrăite, tema vinovăţiei aducând în Aviatorul ecouri dostoievskiene.

Detalii tehnice:

  • An aparitie: 2017
  • Ediție: I
  • Pagini: 368
  • Format: 13×20 cm
  • ColectieRaftul Denisei
  • Domeniuliteratură
  • Autor: Evgheni Vodolazkin
  • Traducere şi note: Adriana Liciu

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul librăriei online Librex, cărora vreau să le mulțumesc pentru copia oferită pentru recenzie!

Recenzie:

Aviatorul a fost primul meu contact cu cărțile lui Evgheni Vodolazkin, și sunt foarte încântată că am descoperit încă un autor care să mă fascineze și să îmi placă atât de mult. Am fost cucerită de poveste și de stilul autorului încă de la primele pagini. Abia aștept să citesc și ”Laur”, romanul care i-a adus faima internațională și care, așa cum se știe, a primit numeroase premii literare.

Consider Aviatorul un punct de referință în literatura contemporană și un roman care va schimba întregul curs al acesteia. Fiecare pagină din această carte fenomenală mi-a oferit o nouă perspectivă asupra lumii și m-a purtat printr-o mie de locuri și stări. Citind acest volum, am simțit că sunt transpusă într-o lume nouă și că felul în care percep viața este complet diferit, iar asta se datorează atât stilului scriitorului, cât și personajelor și poveștii.

Protagonistul, Innokenti Platonov, a fost obiectul unui experiment dintr-un lagăr de la începutul anilor 1900. Acesta a fost înghețat în azot lichid la mijlocul anilor ’20, iar  șaptezeci de ani mai târziu, se trezește într-o lume pe care nu o cunoaște, fără nici o amintire din trecutul lui. Cu ajutorul docturului său, Geiger, acesta face primii pași în lumea anilor 1990, ajungând, într-un final, să se adapteze la noutățile din jurul lui, dar și să se îndrăgostească de nepoata marii lui iubiri din tinerețe. Povestea urmărește, practic, procesul de adaptare a lui Innokenti la lumea contemporană, dar și călătoria sa prin timp și amintiri.

Romanul lui Vodolazkin poate fi descris în multe feluri. Emoționant, captivant, aventuros, straniu, genial și unic sunt doar câteva cuvinte care îmi vin în minte atunci când mă gândesc la el. Cred, totuși, că cel mai potrivit mod de a descrie Aviatorul este ca pe o carte a amintirilor și o poveste cu și despre viață. Vodolazkin vorbește despre importanța amintirilor și cum acestea ne influențează personalitatea, dar și despre modul în care percepem viața și lumea. O lecție prețioasă  pe care am învățat-o din această poveste și pe care nu o voi uita niciodată este importanța pe care o dăm în mod greșit lucrurilor infime, uitând de ce este cu adevărat esențial în viață.

O importanță covârșitoare în tematica acestei poveși este acordată timpul, despre care se vorbește atât de des în toate romanele autorului și care, în ”Aviatorul”, pune bazele uneia dintre cele mai interesante povești pe care le-am citit până acum. În ciuda faptului că romanul are numai patru personaje principale (dintre care unul este mort) și acțiunea se petrece într-un plan geografic destul de restrâns, povestea te poartă prin zeci de ani de trăiri, scoțând în evidență efectul pe care timpul îl are asupra noastră. Mai presus de toate, am observat accentul pe care scriitorul îl pune asupra diferențelor dintre generații, lucru care m-a fascinat profund. Fiind foarte interesată de anii 1900-1950, m-am bucurat de fiecare detaliu despre traiul de atunci și mi s-a părut uimitor felul în care Vodolazkin a reușit să combine două lumi atât de diferite. Cu o atenție deosebită la detalii, acesta conturează o imagine a unei ere de mult trecută, dar și a celei contemporane, reușind să le contopească într-un mod unic și captivant.

”Aviatorul” se numără printre cărțile care nu voiam să se termine. O dată ce am citit primele pagini, am simțit nevoia de a avea cartea aceasta cât mai mult timp alături de mine. Deși o poveste destul de tristă, m-a făcut să mă simt bine. Pur și simplu simțeam că lumea este mai bună atunci când o citeam. Asta se datorează, fără doar și poate, tuturor detaliilor pe care scriitorul le introduce în poveste despre locurile în care are loc acțiunea, dar și a vocilor distincte a personajelor. Cu siguranță nu este prima carte care acordă o atenție deosebită detaliilor, însă ”Aviatorul” se concentrează foarte mult pe lucrurile aparent banale, mici detalii pe care le trecem cu vederea în fiecare zi dar care, de pe urma condeiului lui Vodolazkin, par a fi extraordinare și care te fac să înțelegi că suntem înconjurați de frumusețe oriunde am merge și orice am face.

Personajele mi s-au părut, cu siguranță, stranii. Cu voci clare și distincte, acestea dau un plus de emoție și umor poveștii, în același timp reprezentând cele trei generații care se contopesc în poveste. Deși există numai trei personaje principale, povestea nu avea nevoie de mai multe. M-am atașat atât de Innokenti, cât și de Geiger, având impresia că aceștia îmi sunt niște dragi prieteni.

Aviatorul este cu siguranță o carte care mă va însoți în viață. Sunt sigură că o voi mai citi de câteva ori până voi ajunge să o înțeleg pe deplin, fiind o carte plină de substraturi. Mi-a plăcut la nebunie și mă bucur enorm că am mai descoperit un autor care să îmi ofere atât de multe lecții prețioase. O poveste unică, cu personaje fascinante și mesaje importante. Fără doar și poate, un roman de neratat!

Notă: 5 stele din 5

Despre autor:

EVGHENI VODOLAZKIN s-a născut în 1964 la Kiev, unde și-a făcut studiile universitare. Este doctor în științe filologice, specialist în literatura rusă veche. Din 1990 devine cercetător la Institutul Literaturii Ruse (Puskinskii Dom) din Sankt-Petersburg. Este autorul a peste o sută de lucrări științifice, a contribuit la elaborarea enciclopediei Cântec despre oastea lui Igor și a Bibliotecii literaturii Rusiei Vechi, precum și a lucrării Cuvioșii Kiril, Ferapont și Martinian din Belozersk. În 1992, la invitația Universității din München, și-a aprofundat studiile de medievistică occidentală, ținând și cursuri de literatură rusă veche. În 1998 a organizat conferința internațională „Cultura mânăstirească: Orient și Occident“. În perioada 1998-2002 a fost (cu întreruperi) bursier al Fundației Alexander von Humboldt, desfășurând o activitate de cercetare și publicând, în 2000, la München monografia Istoria universală a Rusiei Vechi. Din anul 2012 este redactor-șef al revistei Text și tradiție, editată de institutul său. În paralel, începe să scrie literatură. Debutează în 2005 cu romanul Răpirea Europei. În 2009 publică romanul Soloviov și Larionov, care se bucură imediat de succes, fiind nominalizat la premiile Andrei Belîi și Bolșaia Kniga (Marea Carte). În 2011 îi apare culegerea de studii și eseuri Instrumentul limbii. În 2012 publică romanul Laur (Lavr; Editura Humanitas Fiction, 2014), care devine revelația literară a anului 2013 în Rusia, fiind dublu câștigător al Premiului Bolșaia Kniga – Premiul întâi și Premiul cititorilor – și câștigător al Premiului Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Tot în 2013, romanul a fost nominalizat pe lista scurtă la premiile Naționalnii Bestseller (Bestsellerul Național) și Russkii Buker (Booker Rus). Publicat în 2016, Aviatorul (Aviator; Humanitas Fiction, 2017) s-a aflat pe lista scurtă a principalelor premii literare din Rusia, câștigând un dublu Bolșaia Kniga – Premiul al doilea și Premiul cititorilor, Locul al treilea. Romanele lui Evgheni Vodolazkin sunt în curs de traducere în peste treizeci de ţări.

Advertisements

Recenzie: ”Sertarul cu ură” de Anca Zaharia

Descriere:

Anca Zaharia, încă de la debut, scrie o poezie puternică și personală, care te cucerește chiar și fără să-ți dai seama. Volumul se citește ușor și cu plăcere, dai pagină după pagină cu tot mai multă curiozitate, și asta te poate induce la un moment dat în eroare: poți rămâne cu senzația că e doar o poezie inteligentă și ironică, bine ancorată în realitate, actuală, ludică, nonconformist feminină. Dar, după ce ai închis cartea, ai surpriza că e mult mai mult decât atât. Te simți contaminat; de imaginile cuprinse în versuri, de unele finaluri, de întrebări, de stări, de gânduri.
Anca Zaharia este unul dintre acei rari scriitori inteligenți, cu gust impecabil în ce privește literatura scrisă de alții, care a citit și a înțeles îndeajuns de mult încât își permite să se joace chiar și cu acele teme în fața cărora novicii au în general o formă de respect paralizantă, care le inhibă scrisul, ajungând să-l facă ridicol, fals sau clișeic – aflată la polul opus, Zaharia scrie cu ușurință și umor despre moarte, iubire, copilărie, părinți, obsesii, nemulțumiri, dezgust, despre lumea din jur, simțind că tot ceea ce poate fi trăit poate fi de asemenea pus într-o poezie. Și câtă dreptate are!
Ironia rămâne unul dintre punctele forte al acestui volum. E mereu surprinzătoare, vie: „nu-i frumos/să visezi la nemurire/atunci când știi că ești/mort“; „Mata Hari era și ea superbă/cu șoldurile dezgolite ca de amazoană/chiar și puțin după trecerea în veșnicia/pe care și-o petrece complet răvășită/din cauza dezaxaților care îi fură capul/bijuteria ce i-a mai rămas/din muzee//după ce mor voi afla/din păcate abia atunci/dacă tot ce am simțit de-a lungul vieții /a însemnat că așa îți pierzi capul/sau există și alte moduri“; „în loc de bibelouri am pus cărți/m-am învelit în păturica nouă și i-am mulțumit lui tataia/că e bun și mort și face cadouri la fel ca atunci când trăia și-mi era frică de el“ sau „uneori vezi clar că nu ești el/te minți că sigur te-au adoptat, te-au furat/ți-au zdrelit creierii în copilărie/de nu mai știi de tine//nu ești tac-tu mereu/și asta/abia asta/e o minune“. Când scrie despre iubire, tonul e cald, firesc, original: „marți noaptea vor fi/- 20 de grade, ai zis/nu-i nimic/te despic și dorm în tine/unde e cald/e mereu cald/va fi bine să mă îmbrac cu tine/să mă înconjor cu sângele tău/fierbinte încă și apos aproape transparent//doar pentru o noapte/noaptea de marți/așteptând ziua de după/când nu voi mai suferi de frig/și te voi plânge convulsiv/dorindu-mi să nu te fi făcut /haina mea de zile negre albe /gri grele“.
Sertarul cu ură te contaminează, într-un final, de viață, dar nu una îmbrăcată regulamentar și decent în haine care nu i se potrivesc, menite doar să dea bine în ochiul privitorului, ci una dezgolită și reală, așa cum poate fi și a ta, dacă ai avea curaj s-o privești în față. Iar ăsta e cel mai important și mai sincer lucru pe care-l poate face poezia pentru tine.

Cristina Nemerovschi

Detalii tehnice:

ISBN: 978-606-8611-39-6
Data apariției: septembrie 2015
Număr de pagini: 96
Format: 13×20 cm
Tip copertă: broșată
Colecție: Imprint Karth – Poezie

Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Herg Benet, cu un click aici.

Recenzie:

Pe Anca am cunoscut-o acum aproximativ doi ani, când am început să scriu pe blog-ul Serial Readers, unde scrie și ea. De atunci i-am citit fiecare articol, m-am bucurat de fiecare povestire din cadrul seriei ”Jurnal de librar” (care, dacă nu știați, va apărea în curând sub formă de carte, la editura Herg Benet) și am descoperit cărți minunate datorită ei (a se nota Karl Ove Knausgard, de care am aflat de la ea). Era, deci, absolut normal să îi citesc cartea de debut, Sertarul cu ură și îi mulțumesc că mi-a oferit șansa să o fac. Aș vrea, totuși, să menționez că faptul că o știam pe Anca dinainte și că îi apreciez munca în lumea literară nu mi-a influențat nu mi-a influențat sub nici o formă opinia despre carte.

”Sertarul cu ură” este o carte cum rar întâlnești. O colecție de 73 de poezii, scrise fără semne de punctuație, majuscule sau rimă. Trebuie să recunosc că nu sunt fana poeziilor și nici nu mă pricep la ele, însă mi-am dat seama de la prima pagină că sunt pusă în fața unor lucrări diferite de celelalte. Anca reușește un lucru pe care nu mulți scriitori îl pot face: ea îți spune povestea ei, folosind sentimentele și cuvintele proprii, însă îți dă ocazia să interpretezi fiecare poezie așa cum o simți tu. Practic, sentimentele ei trezesc în tine ceva unic, folosindu-se de poezie și de un realism aproape izbitor. Scrisă în formă de jurnal, cartea ascunde între paginile ei secrete despre ea, dar și despre cititorul ei. Bănuiesc că ce încerc eu să explic aici e că fiecare cititor se poate regăsi în ce scrie Anca, într-un fel sau altul.

Am citit volumul într-o oră jumătate, aproximativ. Trec printr-o perioadă în care cu greu citesc, însă am luat cartea Ancăi și nu m-am oprit decât la final, iar când am dat pagina după poezia cu numărul 73, am fost complet șocată și deranjată că se terminase și că nu mai era nimic de citit. Chiar dacă nu obișnuiesc să citesc poezii, ”sertarul” Ancăi m-a captivat, m-a făcut să uit de mine și m-a făcut să o apreciez și mai mult ca om și ca scriitoare.

Sertarul cu ură spune povestea unui om simplu, folosind o scriitură cât se poate de frumoasă. Anca creează o imagine a realității cotidiene clară, ajungând la barierele firescului și transmițând cu ușurință și cu naturalețe sentimentele ei. Poezia ei e dură, dar delicată, și te face să te trezești, parcă, dintr-un somn adânc. Vocea Ancăi, sentimentele ei și lucrurile pe care aceasta le arată sunt pe cât de firești, pe atât de stranii și de înfricoșătoare, pentru că trezesc în tine ceva ce nu multe cărți reușesc. În timp ce citeam, îmi dădeam seama cât de tare mă regăsesc în ura din acest ”sertar”, în toate sentimentele pe care Anca le transmite (nu întotdeauna frumoase sau luminoase) și cât de mult mă influențează cuvintele ei. Nu știu cum reușește Anca să își facă cititorul să simtă totul atât de profund, însă de un lucru sunt sigură. ”Sertarul cu ură” este cea mai realistă și mai autentică carte pe care am citit-o în ultima vreme, vorbind despre o România pe care toți o cunoaștem, și despre o Moldova (trăiască-mi plaiurile natale!) pe care toți o știm de la TV și despre care puțini alegem să vorbim.

Volumul este, prin urmare, puternic și personal, punând stăpânire pe tine încă de la primele poezii. Cartea se citește ușor, iar când ajungi la final, realizezi că ce scrie Anca e mai mult decât o poezie mișto, care redă sentimente puternice. Ajungi să îți dai seama rapid că cele 85 de pagini care conțin gândurile și stările scriitoarei te contaminează și nu îți vor da pace multă vreme de-acum încolo. Dacă căutați o poezie romantică, frumoasă, învelită în tot felul de metafore bune pentru inimă, nu vă sfătuiesc să vă aventurați în ”Sertarul cu ură”, pentru că veți da de niște rânduri care te trezesc la viață într-un mod dur, fără bariere și milă.

Recomand Sertarul cu ură? Bineînțeles! Îl recomand tuturor? Aș vrea să pot, dar mă tem că unii oameni nu vor reuși să iasă din cutia în care anumite reguli literare i-au pus, și nu vor înțelege că ce a scris Anca este, poate, mult mai important decât orice carte scrisă de clasicii pe care ei îi venerează. Spun asta pentru că poeziile Ancăi descriu o societate, o țară și o persoană cât se poate de reale și de contemporane, o lume în care fiecare cititor a trăit la un moment dat și în care se poate regăsi. Un debut mai mult decât promițător și o voce care merită să se facă auzită!

Notă: 5 stele din 5

Despre autoare:

”M-am născut acum niște ani într-o zonă pe care regret că o știu. Toate explicațiile pentru varianta prezentă se găsesc acolo, în Moldova copilăriei mele, deci nu dați vina exclusiv pe mine. Nu-mi place că mă cheamă și Elena, dar am altele de rezolvat în viață, nu schimbarea unui prenume.
Citesc și scriu de pe la 2-3 ani, acestea erau alternativa la trăit în realitatea tristă de sat din Bacău.
Am făcut multă școală, toată pe la Facultatea de Litere (Universitatea Transilvania, Brașov), și evident că voi fi mereu o vânzătoare cu mare pasiune pentru citit. Am scris pe Hyperliteratura.ro timp de aproape 2 ani, scriu pe Serial Readers tot de vreo 2, am lucrat ca librar aproape 3 ani, încep zilnic câteva proiecte pe care nu le voi finaliza niciodată, dar toate au cumva legătură cu literele și hârtia. Blogul Irrefutabilis este cel mai longeviv proiect personal.
Am câștigat, în adolescență, premii la diverse concursuri de creație literară – fain mod de a-mi petrece timpul. Îmi place să citesc (și asta e ușor), îmi place să scriu (asta e ceva mai greu), dar lucrul în care cred cu tărie acum, la 20 și puțin de ani, e că scrisul e singura activitate constantă din viața mea. Nu-mi plac oamenii, dar îmi plac cititorii!”

În încheiere, aș vrea să vă reamintesc de interviul pe care l-am realizat cu Anca acum un an și pe care, dacă nu l-ați citit încă, vă sfătuiesc să o faceți!

Recenzie: ”Zulu” de Caryl Ferey

Descriere:

O poveste impregnată de suspans, exotism și senzualitate

Incredibil de violent și provocator, „Zulu” a fost distins, printre altele, cu Marele premiu pentru literatură polițistă (2008) și Marele premiu al cititoarelor revistei ELLE (2009). A fost ecranizat în 2013 cu Forest Whitaker și Orlando Bloom în rolurile principale.

În copilărie, Ali Neuman a reușit să scape de cruzimea inimaginabilă a milițiilor Inkatha, care i-au torturat și ucis tatăl și fratele mai mare. Nici chiar mama lui nu știe prin ce a trecut… Devenit, între timp, șef al serviciului Omoruri al poliției din Cape Town, Neuman duce o luptă continuă împotriva violenței extreme, mizeriei, traficului de droguri și crimei organizate din suburbii. Însă atunci când în Grădina Botanică este găsit cadavrul fiicei unui rugbist afrikaander faimos, lucrurile scapă total de sub control. Un drog de sinteză necunoscut, o nouă tulpină de HIV, ritualuri tribale sinistre și un complot la cel mai înalt nivel îl vor readuce pe Neuman față în față cu ura și practicile sângeroase dinaintea abolirii apartheidului. Pentru că oficialii și adepții fostului regim încă pândesc în umbra acestei societăți divizate…

„«Zulu» nu își menajează cititorii în niciun fel, ai nevoie de un stomac de fier ca să îl parcurgi până la sfârșit. Însă aceia care vor reuși să o facă vor avea parte de o experiență extraordinară în compania unor polițiști gata de orice, chiar să își riște viața pentru a eradica răul din propria țară.“ – ELLE

„Caryl Férey a scris un thriller complex, impecabil din punct de vedere tehnic, a cărui critică socială incisivă amintește de John Le Carré; o poveste cumplită pentru cititori și pentru personaje în aceeași măsură.“ – Le Monde

„Magie neagră, droguri, politică, rasism: acest excelent roman noir este senzația anului.“- Le Nouvel Observateur

„Politic și social deopotrivă, «Zulu» este un roman polițist extraordinar, de un farmec diabolic.“ – Télérama

„Puternic și necruțător în reprezentarea răului absurd și bine calculat în același timp.“ – Publishers Weekly

„Un thriller cutremurător și șocant.“ – Kirkus Review

Detalii tehnice:

Format carte: 13 x 20
Numar pagini: 352
Culoare interior: alb negru
ISBN: 978-973-724-964-7
Data publicatie: 10.11.2016

Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii All, cărora le mulțumesc pentru copia pe care mi-au oferit-o pentru recenzie.

Recenzie:

Romanul Zulu a fost publicat în 2008 și i-a adus consacrarea internațională autorului francez Caryl Ferey. De atunci, cartea a fost distinsă cu zece premii literare și are o ecranizare de succes, cu Forest Whitaker și Orlando Bloom în rolurile principale. Interesul mi-a fost trezit imediat ce am citit descrierea și, chiar dacă nu este genul de roman pe care îl citesc constant, am decis să îi dau o șansă datorită faptului că este ceva diferit.

Nu știu exact cum să descriu romanul lui Ferey. Cu siguranță este un triumf a literaturii franceze și o experiență greu de uitat. Zulu te scoate din zona de confort și te duce pe tărâmuri înfricoșătoare, de unde ai vrea să scapi, dar nu poți. Este genul de poveste de care, o dată ce îi dai de ”gust”, devii obsedat. Este o perspectivă nouă asupra lumii, dar și asupra literaturii, care merită cu siguranță citită.

Primul contact cu cartea a fost destul de dificil și este, totodată, motivul pentru care i-am oferit patru stele. Primele 150 de pagini mi s-au părut dificil de parcurs, ușor ininteligibile, cu prea multe detalii și prea puțină acțiune captivantă. M-am gândit de multe ori să o las, însă instinctul mi-a spus că merită să încerc. Așa că am continuat să citesc, și am observat o schimbare evidentă după aproximativ 150 de pagini, când dinamica acțiunii a început să fie mult mai alertă.

Ce m-a fascinat pe mine la acest roman a fost faptul că arată o lume la care nu am avut acces până acum. Acțiunea are loc în Africa de Sud, o țară încă chinuită de diferențele dintre clasele sociale, de violență și de fărădelegi. Aici intervine și motivul pentru care romanul este faimos în lumea întreagă: pur și simplu nu își menajează cititorii. Arată toată violența și degradarea atât de evidentă a țării. Chinul personajelor este prezentat fără pic de milă cititorilor, iar violența face ca romanul să fie nu numai tulburător, ci întunecat, greu de acceptat, dar atât de realist, încât nu poți să îl lași din mână până la ultimele pagini.

Personajul principal, Ali Neuman, este șeful Serviciului de Omoruri al poliției din Cape Town. Cititorul este introdus în poveste cu o scenă cât se poate de dramatică, tatăl și fratele lui Ali fiind omorâți în chinuri de către milițiile Inkatha, o formațiune politică militantă opozantă a Congresului Național African. În prezent, Ali duce o luptă crâncenă împotriva traficanților de droguri și a bandelor de crimă organizată. În momentul în care cadavrul unei tinere este găsit în Grădina Botanică, Ali are de-a face cu o serie de crime violente, care îl va duce într-o lume mult mai întunecată decât cea cu care este obișnuit deja.

În afara luptelor cu criminali și traficanți de droguri, personajele duc un război cu trecutul și cu alegerile care le-au schimbat viețile. Povestea are o încărcătură emoțională aparte, provenită din amintirile personajelor, dar și din relațiile dintre acestea. Caracterele lor sunt puternice, bine create și potrivite cu intriga. Critica socială pe care cititorul o descoperă pe parcursul cărții oferă o perspectivă clară asupra societății și a politicii țării respective, iar felul în care diferențele dintre Africa și Europa sunt prezentate nu te poate face decât să te bucuri că trăiești într-o țară diferită de cea din carte.

Intriga este cât se poate de complexă, iar ritmul acțiunii devine din ce în ce mai alert pe măsură ce înaintezi în lectură. Schimbările de situație, scenele violente, dramatice, te țin cu sufletul la gură și te fac să dai pagină după pagină. Un final glorios – deși nu tocmai favorabil pentru partea binelui –  te face să răsuflii ușurat și să te uiți în jur uimit, parcă ieșit din transă. Zulu pune stăpânire pe tine, atât prin tehnica excelentă a lui Caryl Ferey, cât și prin povestea atât de complexă.

Cu o latură socială incredibil de bine dezvoltată, dar și o încărcătură emoțională greu de suportat, Zulu este un roman ce va dăinui mult timp de-acum încolo. Caryl Ferey aduce o poveste unică, tulburătoare și absolut fascinantă despre o țară în care inegalitatea și violența sunt la putere. Un roman ce îți deschide ochii și își pune amprenta asupra ta!

Notă: 4 stele din 5

14 cadouri pentru iubitorii de carte

Cum 14 Februarie se aproprie cu pași repezi, am decis că ar fi un moment bun să răscolesc internetul și să vă ofer câteva idei de cadouri perfecte pentru iubitorii de carte. Având în vedere că Ziua Îndrăgostiților este peste 2 zile, nu știu cât de mult vă va folosi această listă, însă vă puteți inspira din ea pentru următoarele ocazii în care va trebui să oferiți un cadou. Fie că vreți să faceți un cadou deosebit pentru o zi specială sau pur și simplu  vreți să faceți o bucurie unei persoane dragi, obiectele de mai jos sunt perfecte pentru orice cititor înrăit. Eu, spre exemplu, am pus câteva dintre ele în wishlist și sper că le voi achiziționa cât mai curând posibil.

So, let’s see!

1. O copertă de carte rezistentă la apă

waterproof-book-cover

Îmbinând utilul cu plăcutul, această copertă este ideală pentru cititorii care vor să se relaxeze cu o carte în apropierea apei, fără a se îngrijora că o vor uda sau strica. Mi se pare o idee genială, mai ales că poți foarte ușor să schimbi paginile, iar materialul transparent nu creează nici o barieră între cititor și cartea lui. În plus, mi se pare și un mod de a spune că îți pasă de cărțile celui căruia o dăruiești, nu numai de persoana lui! 🙂

O puteți achiziționa de aici.

2. O lumânare care miroase a cărți vechi

old-books-smell

Se știe că iubitorii de lectură adoră lumânările și mirosul cărților vechi. Așadar, această combinație este ideală. Personal, ador lumânările, chiar dacă nu le aprind prea des, și îmi place foarte mult când primesc în dar una. Mi-am propus ca vara aceasta să îmi fac o mică colecție începând, bineînțeles, cu lumânarea aceasta care miroase a cărți vechi. Ce poate fi mai bun de-atât?

Lumânarea poate fi achiziționată de aici.

3. Șosete imprimate cu titlurile cărților interzise

banned-books-socks

Cine mă cunoaște știe că ador șosetele. Nu numai pentru că îmi păstrează picioarele calde, ci și pentru că mi se par un accesoriu indispensabil. Am șosete de toate culorile, pe care le asortez în funcție de culoarea pantalonului sau al pantofului pe care îl port. Deci, dacă vreți să îmi faceți un cadou, să știți că la mine șosetele țin! Mai ales dacă au imprimate pe ele titlurile cărților interzise, ca cele de mai sus. M-am îndrăgostit iremediabil de ele și le vreau neapărat. Uitați-vă și voi cât sunt de adorabile!

Dacă le vreți, le puteți achiziționa de aici.

4. O carcasă de telefon care arată ca o carte veche

phone-caseAceastă carcasă nu numai că îți protejează telefonul, dar îi informează pe ceilalți că ești un cititor înrăit și că nu îți este rușine de pasiunea ta. Mi se pare o idee adorabilă, stilată și foarte practică, mai ales că în ea îți poți pune și cardurile sau buletinul. Există foarte multe modele de carcase care arată ca o carte veche, dar mie cea de sus mi s-a părut cea mai reușită. Bineînțeles, puteți alege și o carcasă care are legătură cu o anumită carte sau cu lumea romanelor în general. Ca să vedeți toată oferta, puteți intra pe Etsy.

5. Un tricou inscripționat cu rândurile cărții preferate

book-tshirt

Cei de la Litographs au lansat o colecție de tricouri inscripționate cu rândurile cărții preferate, iar eu m-am îndrăgostit complet de această idee. Mi se pare, de fapt, cadoul suprem, mai ales pentru o împătimită a modei care iubește lectura, cum sunt eu. Pe Litographs puteți găsi o mulțime de modele și cărți cu care pot fi inscripționate tricourile. În imaginea de mai sus, tricoul are pe el rândurile din ”On the road” de Jack Kerouac, însă puteți găsi o varietate imensă de romane. Dacă vreți să achiziționați o astfel de bluză, dați un click aici.

6. O lampă în formă de carte

book-shaped-light

Una dintre probleme pe care le întâmpin seara când vreau să citesc este, bineînțeles, lumina. Becul mi se pare prea puternic, iar lampa prea slabă. Această lampă în formă de carte este superbă, mai ales că este și practică, dar și o piesă de decor unică, perfectă pentru fiecare cititor înrăit. Ce să mai, eu o ador și vreau neapărat să mi-o cumpăr la un moment dat! Pentru a o cumpăra, dați un click aici.

7. Un suport pentru cărți

bookend

Cu toții ne-am confruntat cu problema ultimelor cărți de pe un raft, care au obiceiul să cadă. Cu aceste suporturi adorabile, problema aceasta se rezolvă, în același timp fiind o piesă de design unică. Este un cadou practic și foarte drăguț, mai ales dacă are și un mesaj ca cel de mai sus sau dacă are legătură cu o anumit carte sau serie. Modelul de mai sus poate fi găsit pe H&M.

8. O geantă în formă de carte

bag-that-looks-like-book

Încerc de vreo cinci minute să găsesc un mod de a vă explica cât de mult îmi plac aceste genți, dar îmi este imposibil. Mi se par, pur și simplu, geniale. Sunt stilate, adorabile, și cadoul perfect. Vreau, vreau, vreau! Geanta poate fi achiziționată de aici. Bine, dacă vreți să mi-o faceți cadou, să știți că nu mă supăr! 😀

9. Perne inspirate din cărți

book-pillow

Fie că se aseamănă cu o carte, cu un card de acces la bibliotecă sau are pur și simplu legătură cu romanul preferat, o pernă este un cadou foarte reușit pentru un cititor înrăit. Cărțile și pernele merg împreună perfect, pentru că toți știm cât de mult ne zvârcolim până găsim o poziție confortabilă atunci când vrem să citim. Pernele acestea sunt drăguțe, confortabile, și îți oferă posibilitatea de a plânge în voie atunci când personajul preferat dintr-o poveste moare. Mai multe modele puteți găsi pe Redbubble.

10. Novel tea, sau ceaiul special pentru cititori

novel-teas

Ce poate fi mai bun decât un ceai… literar? Novel Teas este o colecție de ceaiuri cu inscripții și citate din diverse cărți clasice. Pentru iubitorii de ceai și romane clasice, acesta este cadoul potrivit! Eu vreau de mult să îmi cumpăr o cutie , dar încă nu l-am găsit în nici un magazin. Tipul ceaiului este English breakfast, deci pentru o experiență tipic britanică, se recomandă alături de un roman din era Victoriană.

Ceaiul se găsește pe Amazon.

11. Pahare de vodkă cu citate din cărți

shot-glasses

Pasiunea pentru cărți înainte de toate! Chiar și înaintea alcoolului. Chiar dacă nu sunt o împătimită a shot-urilor sau a tăriei, aș fi extrem de fericită dacă cineva mi-ar face cadou aceste păhăruțe cu citate din cărți și fotografiile anumitor autori pe ele. Mai ales că unul dintre ei este Oscar Wilde, scriitorul meu preferat. Ideea este absolut genială, ce să mai!

Paharele le găsiți pe Amazon.

12. Un ceas cu tematică literară

book-clock

Când eram mică, aveam o adevărată pasiune pentru ceasurile de perete. Mi se păreau fascinante, și nici acum nu îmi pot explica de ce. Cert este că, pentru mine, un ceas de perete este un cadou foarte bun. Este practic și foarte simpatic, mai ales dacă are o inscripție cu tematică literară. Pe internet se găsesc o mulțime de modele. Daca vreți să le vedeți, dați un click aici.

13. Un colier special pentru cititori

il_570xn-748763021_c6cu

Cadoul acesta este numai bun pentru cititoarele înrăite! Eu îmi doresc de mult un colier care să aibă legătură cu lumea cărților, iar cel de mai sus mi-a atras atenția și mi-a furat inima definitiv. Este stilat, cât se poate de finuț, atestă faptul că persoana care îl poartă este un iubitor de cărți, iar faptul că poți inscripționa o literă pe el mi se pare foarte drăguț. Pe Etsy puteți găsi mai multe modele.

14. Un tote bag în care să îți cari cărțile 

original_book-sketch-cotton-tote-bag

Mi-au plăcut dintotdeauna așa zisele ”tote bags”, în care poți căra orice, dar în special cărți. Sunt practice, confortabile, ușor de cărat și super adorabile. Am și eu câteva, pe care le folosesc de fiecare dată când trebuie să merg la librărie sau la bibliotecă. Plănuiesc să îmi cumpăr una a cărei inscripție să aibă legătură cu cărțile. Cea de mai sus îmi place foarte mult, dar dacă vreți să vedeți mai multe modele, o puteți face aici.

Acestea sunt doar câteva dintre obiectele pe care le puteți face cadou unui iubitor de cărți fără a vă fie frică că ați dat greș. Eu m-am îndrăgostit complet de câteva dintre lucrurile de mai sus și mi le voi cumpăra cu siguranță. Sper că și pe voi v-am ajutat și v-am oferit un pic de inspirație. Dacă aveți recomandări și idei de cadouri, le aștept în comentarii! 🙂

 

Recenzie: ”Povestea asasinilor mei” de Tarun J. Tejpan

povestea-asasinilor-mei_1_fullsize

Descriere:

Roman inspirat din biografia autorului

Cu accente de thriller și ecouri kafkiene, presărată cu umor negru, suspans și erotism, „Povestea asasinilor mei” este un roman despre putere, identitate și echitate.

Într-o duminică dimineața, un jurnalist de investigație faimos în presa din New Delhi află de la televizor că tocmai a fost salvat de la moarte. Complotul de asasinare a fost dejucat de poliție, iar cei cinci ucigași plătiți să îl elimine au fost arestați. Înainte să își dea seama despre ce este vorba, jurnalistul este pus sub supravegherea permanentă a guvernului până la finalizarea procesului. În câteva ore, viața i s-a schimbat radical. Cu toate că este păzit zi și noapte de indivizi bine înarmați, încearcă să își desfășoare activitățile obișnuite. Se străduiește să găsească o sursă de finanțare pentru revista pe care o conduce, îi face vizite regulate unui guru faimos și își continuă relația extraconjugală, tumultuoasă și plină de pasiune, cu Sara. o intelectuală activistă pentru egalitatea de gen, emanciparea marginalilor și o societate echitabilă. Deranjată de pasivitatea amantului său și sceptică față de buna-credință a autorităților în soluționarea cazului, Sara demarează propria investigație. Așa vor ieși la lumină poveștile cutremurătoare ale celor cinci suspecți. Cu toții provin din clase sociale defavorizate și au fost victime ale violenței extreme, mizeriei și abuzurilor. O Indie brutală, nemiloasă, îi ia astfel locul Indiei fascinante din discursurile occidentale, sub a cărei strălucire exotică se ascunde o realitate crudă.
„O carte care îți dă fiori pe șira spinării […] scrisă cu măiestrie și o luciditate mușcătoare.“ – The New Yorker

„De acum înainte nu vom mai putea vorbi despre India fără să fi citit acest roman.“ – L’Express

„Tarun J. Tejpal este genial. Povestitor autentic, scriitura sa este presărată cu detalii grafice atât de năucitoare, că îți taie respirația.“-  New York Journal of Books

„Unul dintre cei mai seducători scriitori indieni de limbă engleză ai generației sale.“ – The Times Literary Supplement

„Inteligent și inventiv […]. În cel mai profund sens, Tejpal scrie pentru India.“ – V. S. Naipaul

Detalii tehnice:

Format carte: b5 130×200
Numar pagini: 568
ISBN: 978-973-724-736-0
Data publicatie: 02.09.2016
Colectie: Strada Fictiunii Bestseller

Comanda se poate efectua de pe site-ul editurii All, cu un simplu click aici. Țin să le mulțumesc pentru copia de recenzie oferită!

Recenzie:

Am evitat mult timp literatura indiană. După o încercare eșuată de a citi o carte scrisă de un scriitor indian, am decis că acest gen nu este pentru mine. Multă vreme l-am asociat cu descrierile lungi și plictisitoare, cu poveștile complicate și cu o atmosferă în care nu mă puteam regăsi. Cu toate acestea, am ales să citesc Povestea asasinilor mei pentru că descrierea m-a atras incredibil de mult și am sperat că îmi va schimba părerea despre tot ce înseamnă cultura indiană. Am făcut o alegere minunată, nu numai pentru că într-adevăr mi-a schimbat viziunea asupra literaturii indiene, dar mi-a oferit șansa să călătoresc pe tărâmuri fascinante și să cunosc o cultură complet diferită de cele cu care sunt obișnuită. Am terminat de citit romanul acum o zi și simt că am trăit fiecare capitol pe pielea mea, că am fost martoră la acte de violență tulburătoare și că am primit una dintre cele mai bune lecții din viața mea.

Sunt multe de spus despre cartea lui Tejpan. Îmi este greu să îmi adun gândurile, pentru că sunt încă sub influența romanului și a lumii pe care o dezvăluie acesta. Cert este că, pentru mine, Povestea asasinilor mei a fost o adevărată revelație. Nu mă așteptam să îmi placă atât de mult și cu atât mai puțin să mă influențeze. În timpul lecturii, m-am gândit de multe ori că este imposibil ca o carte să fie atât de puternică și ca un scriitor să aibă talentul de a transmite cititorului toate viziunile lui asupra lumii și a omenirii într-un mod atât de unic. Cartea aceasta mă surprindea plăcut încontinuu și adorația mea pentru ea creștea la fiecare capitol.

Povestea asasinilor mei este o carte bogată și puternică. Bogăția constă în infinitele informații despre India, despre cultura și sistemul corupt al acestei țări, dar și despre mentalitatea și traiul poporului indian. Cantitatea de informații poate fi ușor copleșitoare, dar felul în care acestea sunt puse în poveste îți trezește interesul și te face să citești cu o curiozitate care crește la fiecare pagină.

Un alt aspect care m-a surprins plăcut a fost felul în care autorul analizează și înțelege psihologia umană. Citind cartea, realizezi că Tejpan are abilitatea de a vedea în adâncul psihologiei și a sufletului unui om, înțelegând cum funcționează acestea și care sunt lucrurile care le modelează și le influențează. De asemenea, scriitorul oferă o importanță destul de mare relațiilor dintre oameni și a modului în care funcționează acestea.

Nu consider că Povestea asasinilor mei este o carte pentru toată lumea. O mare parte din senele din carte sunt de o violență tulburătoare, aproape prea greu de acceptat. Tejpan nu ascunde nimic și spune lucrurilor pe nume, arătând lumii că India este o țară răscolită încă de brutalitate, crime, violuri și corupție. Anumite scene sunt greu de conceput, pentru că sunt de o violență despre care îți vine greu să crezi că încă mai există. Un lucru pe care l-am înțeles datorită acestui roman este că poporul indian se află încă sub puternica influență a tradițiilor lor, prinși undeva între trecut și prezent.

Chiar dacă pare că prin expunerea tuturor acestor lucruri, autorul încearcă să își denigreze țara, eu am simțit că în spatele cuvintelor ironice se ascund un drag imens de țară, o dorință de a lupta pentru binele acesteia și un regret enorm față de neputința acestuia de a schimba mentalitatea conaționalilor lui.

Povestea este de un realism izbitor. Cu toate acestea, are o atmosferă aproape magică, care te fură din realitatea ta și te face să călătorești alături de personaje în locuri fermecătoare. Am experimentat o mulțime de lucruri citind cartea: frică, tristețe, furie, tulburare, uimire, fascinație și un ciudat atașament față de personaje. Atmosfera Indiei este transmisă excelent, iar citind, poți simți soarele dogoritor, străzile arhipline și aerul plin de miresme. Mi-a plăcut mult felul în care poveștile asasinilor au fost spuse. De multe ori aveam impresia că citesc un basm indian modern de un realism rar întâlnit. De asemenea, intriga este foarte bine creată, fiind bazată pe mister, suspans și atmosfera aceasta care aproape că îți intră în vene și de care devii dependent.

Tejpan acordă o atenție minuțioasă poveștilor asasinilor, astfel creând niște personaje foarte puternice, de care ajungi să te atașezi. Chiar dacă cei cinci asasini nu sunt definiția bunătății și a corectitudinii, autorul îi pune într-o lumină umană, arătându-ne mereu ce a provocat acest comportament mai puțin normal. Romanul încearcă să dovedească că la bazele răului stă întotdeauna un motiv real, o traumă profundă.

Aspectul meu favorit al acestui roman este, cu siguranță, scrisul autorului. Rar am întâlnit o voce atât de reală și puternică, un fir narativ îndeosebi de cursiv și o ușurință atât de mare în a transmite mesaje și sentimente. El scrie cu o energie incredibilă, dramatism, voci diferite și un umor fermecător. Scopul romanului este să arate lucrurile ascunse, cărora nu le dăm atenție, reușind în același timp să emoționeze și să înfioare.

În concluzie, Povestea asasinilor mei este un roman fascinant, cu arome și peisaje indiene, din care poți afla o mulțime de lucruri despre această cultură, despre oameni, dar și despre lumea în care trăim în general. Nu voi uita niciodată experiența aceasta și cred cu adevărat că este una dintre cărțile pe care toți trebuie să o citească o dată în viață. De neratat!

Notă: 5 stele din 5

10 cărți pe care vreau neapărat să le citesc anul acesta

Așa cum v-am mai spus, îmi place să dedic primele zile din an listelor cu lucruri pe care vreau să le fac în anul ce tocmai a început. Deși nu cred că ar trebui să ne facem noi planuri numai în această perioadă, cu toții știm că luna Ianuarie ne dă un ciudat impuls de a face în sfârșit toate lucrurile la care visăm și o energie mult mai proaspătă, la care se adaugă odihna acumulată pe timpul vacanței de Crăciun.

Una dintre listele pe care le-am făcut astăzi este cea cu zece titluri pe care țin neapărat să le citesc anul acesta. Am câteva cărți pe care mereu zic că le voi citi, dar acum că le și dețin, nu mai am nici o scuză să le amân. Am luat o foaie de hârtie, mi-am deschis contul de Goodreads, cel de Amazon, și am ales 10 titluri pe care trebuie neapărat să le citesc anul acesta, iar hârtia mi-o voi lipi de ușa dulapului, pentru a o vedea mereu. Bineînțeles, am ales numai zece pentru că sunt sigură că voi avea o mulțime de cărți pentru recenzie de citit și timpul meu este limitat, așa că am ales un număr pe care să îl pot atinge cu ușurință.

Împărtășesc astăzi lista aceasta cu voi în caz că aveți nevoie de ceva inspirație. Sau, bineînțeles, mă puteți ajuta să aleg o carte dintre cele de mai de jos pentru a începe anul într-un mod bun.

Lista lui Schindler – Thomas Keneally

schindlers-list

Am vizionat filmul acum câțiva ani, fără a ști că este bazat pe cartea scrisă de Keneally. După ce am aflat, am pus imediat cartea pe listă, dar nu am putut-o cumpăra până săptămâna trecută. Acum o am în sfârțit pe Kindle și abia aștept să o citesc! Sunt absolut obsedată de povestea lui Schindler. Filmul m-a emoționat profund, iar soundtrack-ul este superb și, în același timp, una dintre piesele pe care vreau să le studiez anul acesta. Am de gând să citesc Lista lui Schindler imediat ce termin romanul pe care îl citesc acum și sper ca în curând să revin cu opinii pe blog.

The afterlife of Billy Fingers – Annie Kagan

the-afterlife-of-billy-fingers

O carte mai puțin populară, The afterlife of Billy Fingers mi-a fost recomandată și mai apoi oferită cadou de către Nely. Subiectul mă intrigă, mai ales pentru că este ceva ce nu am mai citit până acum. În plus, viața de apoi și reîncarnarea sunt două lucruri la care mă gândesc de foarte mult timp și sunt foarte curioasă să văd ce perspective îmi poate oferi cartea lui Kagan.

East of Eden – John Steinback

east-of-een

Am cumpărat East of Eden de la librăria Shakespeare& co. din Paris și cred că acesta este un motiv foarte bun pentru a citi cartea cât mai repede posibil. Nu neaparat datorită librăriei, ci pentru că este o modalitate bună, dar și constructivă de a rememora momentele atât de dragi mie pe care le-am trăit în acest oraș magic. Bineînțeles, motivul principal este autorul, de care am auzit foarte multe și pe care îl consider unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului 20. În plus, îmi plac foarte mult poveștile de genul celei din East of Eden și cred că mă voi îndrăgosti foarte repede de carte.

Ulysses – James Joyce

ulysses

Ulysses este ultima carte pe care am cumpărat-o în 2016 și o adevărată provocare pentru mine, datorită mărimii impresionante a acesteia. Vreau de mult timp să citesc ceva scris de James Joyce, iar Ulysses este un titlu pe care l-am auzit încă de pe vremea când eram mică și nu prea știam să citesc. Subiectul cărții mă atrage foarte mult și, chiar dacă va fi o provocare, sunt entuziasmată să o citesc.

Night – Elie Wiesel

night-elie-wiesel

Cu rușine voi recunoaște faptul că a trecut mult timp de la ultimul roman de război pe care l-am citit. În 2016 am citit destule cărți de acest gen, iar în ultima vreme deveniseră ușor plictisitoare. Însă acum mi-a revenit pofta de povești despre Holocaust, așa că nu aveam cum să nu includ și cartea lui Elie Wiesel în lista aceasta. O am de mult timp în vedere, dar nu am avut ocazia să citesc cartea până acum. Am auzit atât de multe despre ea, încât faptul că încă nu am citit-o este o rușine pentru mine.

Slaughterhouse-five – Kurt Vonnegut

slaughterhouse-five

Despre Kurt Vonnegut și Slaughterhouse-five am aflat destul de recent, însă de cum am citit descrierea cărții am știut că trebuie să o citesc. Sună absolut genial, iar citatele de Vonnegut pe care le-am găsit până acum m-au convins că este un scriitor foarte bun. În plus… cartea conține și un pic de război, așa că este logic să mă atragă.

All the light we cannot see – Anthony Doerr

all the light we cannot see

Vă vine să credeți că nu am citit încă acest roman? Nici mie! Am cumpărat cartea în vară, am început-o într-o zi pe plajă, însă nu eram în dispoziția de a o citi, așa că am lăsat-o pentru altă dată. Cartea a rămas unde am pus-o atunci, pe birou, lângă un teanc de cărți atât necitite, cât și citite și răscitite. Din puținul pe care l-am citit, am înțeles că este un roman foarte bun și chiar vreau să îl citesc cât mai repede posibil.

Chimista – Stephenie Meyer

chimista

Trecând la categoria ușoară, Chimista este un roman de care am fost intrigată încă de când am auzit că se va publica. În afara faptului că este scrisă de Meyer, cartea are o descriere destul de interesantă. Motivul principal pentru care vreau să o citesc, totuși, este curiozitatea mea de a vedea cum se descurcă Meyer fără vampiri și alte creaturi supranaturale. Acesta este primul roman al ei care nu are deloc elemente de science-fiction, așa că bineînțeles că trebuie să îl citesc!

Biblioteca sufletelor. Miss Peregrine 3 – Ransom Riggs

miss-peregrine-3-biblioteca-sufletelor-cover_big

Una dintre seriile mele preferate din 2016 a fost Miss Peregrine, iar volumul trei, apărut în 2016 în România, se află de mult timp pe wishlist-ul meu. Sunt extrem de curioasă să văd cum continuă povestea personajelor lui Riggs, de care îmi este dor într-un mod ușor ciudat. Sper să am ocazia să o citesc cât mai repede!

Night music – Jojo Moyes

night-music

Night music este o carte pe care o văd de ani întregi pe rafturile librăriei mele preferate. Nu am cumpărat-o până acum pentru că nu știam cine este Jojo Moyes și habar nu aveam că scrie atât de bine. Moyes a devenit unul dintre autorii mei preferați în 2016 și îi citesc fiecare roman cu bucurie. Deși am în plan să citesc toate romanele ei anul acesta, Night music se află pe această listă pentru că este o ”prioritate”. Este vorba despre prezența muzicii și a viorii în carte, o combinație care mie mi se pare perfectă și care întotdeauna mă face să mă simt mai bine.

Ei bine, cam așa arată planurile mele literare pentru 2017! Bineînțeles, nepunând la calcul toate cărțile pentru recenzie pe care sper să am ocazia să le citesc și toate noutățile care vor apărea pe parcursul anului. Un lucru este cert. Anul acesta mi-am propus să încerc să citesc mai multe cărți care să mă pună în dificultate și să mă facă să reflect mai mult asupra celor citite. Sper să reușesc!

Voi v-ați făcut un plan literar? Dacă da, aștept listele voastre în comentarii! De asemenea, dacă ați citit vreo una dintre cărțile de mai sus, nu ezitați să îmi lăsați opiniile și recomandările voastre.

2016 in review: Cele mai bune 10 cărți pe care le-am citit

Am ajuns din nou la unul dintre momentele mele preferate: sfârșitul anului. Deși o perioadă plină de nostalgie, îmi place enorm să mă gândesc la tot ce am realizat în cele 12 luni din anul care urmează să se încheie. Ultimele două zile din an sunt mereu dedicate topurilor, amintirilor și reflecției, la fel cum în primele zile din Ianuarie îmi place să îmi pun câteva dorințe, să fac planuri și să îmi setez câteva obiective pe care mai apui le scriu pe o hârtie pe care o port în portofel și de care încerc să mă țin cât mai mult posibil.

Pentru astăzi și mâine v-am pregătit trei topuri pe care abia așteptam să le fac. Primul este cel cu cele mai bune 10 cărți pe care le-am citit în 2016, al doilea conține cu melodiile mele preferate, iar cireașa de pe tort și cel mai important top este cel al momentelor mele preferate pe care le-am trăit anul acesta. Recunosc că aveam de gând să vă împărtășesc toate acestea mai devreme, dar o lipsă de energie, o profundă dorință de a mă odihni și de a dormi și o libertate limitată m-au făcut să tot amân acest moment. Astăzi am pus piciorul în prag, mi-am făcut o cană de cafea și am început să fac minunata și dificila sarcină de a-mi alege preferatele.

Am citit multe cărți în 2016. 70, mai exact. La începutul anului mi-am setat pe Goodreads un  reading challenge de 50 de cărți, pe care, din fericire, l-am întrecut. Sinceră să fiu, nu știu cum am reușit să fac asta, pentru că anul acesta nu am citit la fel de constant ca în alți ani. Am avut un program extrem de încărcat datorită diplomei, am trecut prin perioade când nu mă puteam atinge de cărți, dar aveam și săptămâni în care citeam încontinuu. Oricum ar fi, sunt mulțumită de cum arată 2016 în materie de cărți pentru că am citit mult bine. Cred cu adevărat că am citit tot ce am vrut și asta mă mulțumește în mod special.

Bun. Fără alte introducțiuni, cele mai bune 10 cărți pe care le-am citit anul acesta sunt:

10. Ghici cine moare primul de M.J. Arlidge

ghici-cine-moare-primul

Ghici cine moare primul a fost printre primele cărți pe care le-am citit în 2016 și uite că, 12 luni și 69 de cărți mai târziu, a rămas una dintre preferatele mele. Fiecare volum din seria Helen Grace este un deliciu literar pentru mine, pentru că romanele acestea sunt de un suspans și un mister care te lasă fără suflare. Sunt scrise atât de bine și cu atât de multă inteligență, încât nu poți ghici nici un moment ce se va întâmpla, lucru care pe mine mă înnebunește. În sensul bun, bineînțeles! Unde mai pui că Helen mi se pare de-a dreptul fascinantă. Sper ca în 2017 să citesc întreaga serie.

9. Jurnalul 2003-2009 de Oana Pellea

jurnalul oanei pellea

Anul acesta am prins drag de jurnale și autobiografii, după ce am citit jurnalul Oanei Pellea. Am prins drag și de Oana, care este un om cum rar întâlnești. Jurnalul ei este scris cu atât de multă autenticitate, emoție, dor și drag de viață încât este greu să nu devină una dintre cărțile tale preferate. După ce am citit cartea, am simțit că am învățat multe lucruri și că, într-un fel, mi s-a schimbat viața și modul de a vedea anumite aspecte ale acesteia.

8. Tot ce nu ți-am spus de Celeste Ng

tot-ce-nu-ti-am-spus

My my, ce carte!  Am citit-o vara aceasta și aproape că am plâns la fiecare capitol. Tot ce nu ți-am spus este o emoționantă poveste despre familie, dragoste, loialitate și curajul de a fi persoana care vrei tu să fii. Scrisă într-un mod minunat, plină de metafore și emoții puternice, cartea a picat în mâinile mele într-un moment în care aveam nevoie de câteva lecții, pe care le-am și primit datorită ei. Este una dintre cărțile pe care sper să am timp să o recitesc și pe care o voi recomanda mult timp de-acum încolo.

7. Ținutul țânțarilor de David Arnold

ținutul țânțarilor

Doamne, cât de tare mi-a plăcut cartea aceasta! Bine, se poate să-mi fi plăcut atât de tare și datorită vârstei, pentru că mama nu prea mi-a înțeles entuziasmul. Însă este o carte minunată! Amuzantă, bine scrisă, cu situații reale în care te poți regăsi, cartea m-a captivat de la primul capitol. Nu-mi mai amintesc perfect, dar am impresia că aceasta era cartea pe care o citeam atunci când am dat de diplomă. Oricum ar fi, povestea lui Mim va ocupa mereu un loc special în inima mea.

6. Child 44 de Tom Rob Smith

child 44

Am citit această carte după ce am văzut filmul, care mi-a plăcut la nebunie. Child 44 este una dintre cărțile acelea puternice, care trăiesc în cititor mult timp după ce le-au citit. Are o poveste încărcată de adevăruri și situații tulburătoare, o intrigă convingătoare și personaje foarte bine conturate. Iar dacă îmi urmăriți blog-ul, știți cât de mult îmi plac cărțile despre al doilea război mondial și despre Rusia anilor ’50. Într-un cuvânt, Child 44 a fost perfectă pentru mine.

5. Rockstar de Cristina Nemerovschi

rockstar

Ar fi fost, cred, anormal să nu o includ pe Cristina în acest top. Ea se numără, până la urmă, printre autorii mei preferați. Rockstar mi-a intrat la suflet atât de tare nu numai pentru că e excelent scrisă, ci și pentru că m-am putut regăsi 100% în ea și în trăirile lui Storm. Țin minte că pe parcursul lecturii a trebuit să mă opresc de multe ori, pentru că mă gândeam încontinuu că nu este posibil ca un personaj să îți semene atât de mult și o scriitoare pe care nu o cunoști personal să-ți scrie toate trăirile și sentimentele într-o carte. Copia mea este plină de însemnări și citate subliniate și abia aștept să o recitesc.

4. Central park de Guillaume Musso

central-park

Am citit Central park recent și nu că mi-a plăcut la nebunie, dar aș fi recitit-o încă din momentul în care am terminat-o. Povestea mi s-a părut genială, scrisă perfect, cu intrigă care devine din ce în ce mai imprevizibilă și mai complicată și două personaje pe care ajungi să le adori. Guillaume Musso a devenit unul dintre scriitorii mei preferați și abia aștept următorul pachet de la bunica, care conține încă un roman scris de el. La fel de mult i-a plăcut și mamei cartea, care mi-a dat telefon tocmai din România să-mi spună că nu o poate pune jos.

3. Înainte să te cunosc de Jojo Moyes

me-before-you

Aici a trebuit să stau să mă gândesc u pic, pentru că nu eram sigură dacă mi-a plăcut mai mult Înainte să te cunosc sau continuarea, După ce te-am pierdut. Am concluzionat, totuși, că Înainte să te cunosc mi-a transmis emoții mult mai puternice. Cred că deja știți totul despre romanul lui Moyes, pentru că se numără printre cele mai citite romane din 2016. Cert este că mie mi-a plăcut la nebunie pentru că este o carte scrisă foarte bine, cu o doză de realism rar întâlnită, emoții puternice, personaje adorabile și foarte bine conturate și un sfârșit sfâșietor. Am citit romanul în vară, la două săptămâni după diplomă, când nu știam ce să fac cu viața mea și nici chef de citit nu aveam. Înainte să te cunosc mi-a reamintit de ce ador cărțile și mi-a trezit foamea de a citi.

2. Războiul nu are chip de femeie de Svetlana Alexievici

razboiul-nu-are-chip-de-femeie-3126-4

Nici nu știu cum să descriu acest roman. În primul rând, având în vedere cât de mult iubesc poveștile de război și tot ce are de-a face cu cel de-al doilea război mondial, era logic să ador cartea Svetlanei. Nu m-am așteptat, totuși, să mă răscolească și să mă tulbure atât de mult. Mărturiile femeilor care au luptat pe front în cel de-al doilea război mondial m-au făcut să mă înfior și m-au captivat atât de mult, încât la un moment dat lumea din jurul meu dispăruse și aveam impresia că mă aflu și eu pe front. Genială, ce să mai!

1. Rose under fire de Elizabeth Wein

rose under fire

Ei bine, da, aceasta este cartea mea preferată din 2016. Nici nu mi-a fost greu să o aleg, pentru că mi-a venit în minte imediat atunci când m-am întrebat ce carte mi-a plăcut cel mai mult anul acesta. Tot o carte de război și în același timp continuarea cărții Nume de cod: Verity (care mi-a plăcut la fel de mult și care aproape că a intrat în acest top), Rose under fire m-a impresionat și și-a lăsat amprenta asupra mea într-un mod în care nu cred că o altă carte o va face vreodată. Este absolut superbă, incredibil de emoționantă și de captivantă, te face să te atașezi de personaje și transmite atmosfera războiului și a sfârșitului acestuia într-un mod nemaiîntâlnit. De neratat!

Pfiu, ce treabă grea! Anul 2016 a fost un an plin de cărți puternice, cu adevărat bune și mi-a fost foarte greu să fac acest top. Nu eram sigură ce cărți să includ, pe ce locuri să le pun și ce cărți să exclud. Vreau să menționez și câteva cărți care mi-au plăcut foarte mult și de care îmi amintesc cu plăcere: Carry on de Rainbow Rowell, Code Name Verity de Elizabeth Wein, Castelul de sticlă de Jeanette Wells, Lupta mea: Moartea unui tată de Karl Ove Knausgard și Colorless Tsukuru Tazaki and His Years of Pilgrimage de Haruki Murakami.

Până revin eu cu următoarele topuri, aștept comentariile voastre cu titlurile preferate pe care le-ați citit în 2016!

Recenzie: ”Și am privit cu toții spre cer” de Tommy Wallach

si-am-privit-cu-totii-spre-cer_1_fullsize

Descriere:

Se spune ca liceul e cea mai frumoasa perioada din viata unui tanar.

Peter, unul dintre cei mai buni jucatori de baschet din liceul lui, isi face griji ca aceasta afirmatie s-ar putea sa fie adevarata. Intre timp, Eliza numara orele pana ce va putea scapa de Seattle, orasul natal – si de reputatia ei. Anita, o fata cu o viata aparent perfecta, se intreaba din ce in ce mai des daca merita sa-si abandoneze adevaratele vise pentru a intra la o universitate de prestigiu. Iar Andy nu intelege de ce oamenii se agita in ceea ce priveste facultatea si cariera – viitorul mai poate sa astepte.

Sau nu? Caci se pare ca viitorul ,,se apropie” cu repeziciune din spatiu – un asteroid se indreapta direct catre Pamant –  si exista posibilitatea de a sterge orice urma de viata de pe fata planetei. In vreme ce acesti patru viitori absolventi – impreuna cu restul omenirii – asteapta sa vada ce daune va produce asteroidul, sunt totodata nevoiti sa-si abandoneze gandurile legate de viitor si sa se decida cum isi vor petrece ceea ce mai ramane din prezent.

Inainte de asteroid, le-am permis oamenilor sa ne eticheteze: sportivul, proscrisa, ratatul si tocilara.

Dar apoi am privit cu totii spre cer si totul s-a schimbat.

Oamenii de stiinta spun ca va sosi in doua luni. Ne-au oferit doua luni pentru a renunta la stereotipuri. Doua luni pentru a ne transforma in ceva ce va dainui chiar si dupa sfarsitul lumii.

Doua luni pentru a trai cu adevarat.

„Si am privit cu totii spre cer e un debut triumfator – Apocalipsa lui Stephen King pentru aceasta generatie. Este deopotriva tulburator, optimist, inspaimantator si induiosator, scris cu enorm de multa compasiune pentru felul in care prezentul ne scapa printre degete. Un roman glorios, minunat si de neuitat” – Andrew Smith, autorului bestsellerului Grasshopper Jungle

„Wallach a creat o distributie realista de adolescenti care se lupta cu probleme de identitate, familie si loialitate. Fanii povestilor apocaliptice nu vor fi dezamagiti.” – School Library Journal

„In acest debut remarcabil, Wallach strapunge intunericul sau cu sensibilitate si umor. O poveste incitanta, care va scoate la iveala filosofii din cititori.” – Kirkus Reviews

Detalii tehnice:

Produs publicat in 2016 de Epica
Colectia EpicWave
Traducator: Shauki Al-Gareeb
Format: 140×200
Tip coperta: Brosata
Numar pagini: 400

Am privit această carte spre recenzie de la librăria Librex, de unde și puteți comanda romanul cu un simplu click aici. Mulțumesc!

Recenzie:

Patru adolescenți a căror vieți nu sunt cum ar vrea ei să fie. Un asteroid care produce panică și amenință să distrugă pământul. O poveste absolut fascinantă, care te face să reflecți la propria viață și la alegerile pe care le faci.

Și am privit cu toții spre cer este o carte absolut minunată. Chiar dacă nu mai sunt de mult o împătimită a cărților Young Adult, cartea aceasta mi-a amintit de ce mi-au plăcut atât de mult la un moment dat. Romanul lui Wallach este plin de surprize, de substraturi și de personaje pe care nu poți decât să le adori. Este una dintre cărțile care te fac să treci printr-un roller coaster de emoții, iar când ajungi la final, după ce ai râs, ai plâns, ai suspinat și aproape că ai aruncat cu ea de pereți datorită tristeții, vrei să o iei de la capăt și să o citești cu mai multă atenție.

Chiar dacă este o carte despre adolescenți, nu ar trebui să vă lăsați păcăliți de aspectul acesta. Și am privit cu toții spre cer are o parte filozofică mai puternică și mai pătrunzătoare decât multe cărți de specialitate. Datorită faptului că romanul abordează subiecte destul de rar discutate din viața reală (probleme adolescentine, loialitate, curaj și găsirea sinelui, dragoste și prietenie), autorul oferă multe ideologii și opinii, iar citind cartea, nu ai cum să nu reflecți asupra tuturor acestor lucruri. Personal, atunci când am închis cartea, am simțit că am trecut printr-o experiență care m-a învățat multe și am vrut să dau cartea tuturor prietenilor mei să o citească, pentru că fiecare va găsi ceva valoros în ea.

Un aspect care mie mi-a plăcut extraordinar de mult la această carte este scrisul lui Wallach. Scriitor și muzician, Tommy Wallach este unul dintre cei mai talentați autori la ora actuală. Nu numai că scrie cu substanță, însă o face și cu o frumusețe aparte. Scrisul lui are o muzicalitate și un lirism care te fac să fii puțin gelos pe abilitatea lui de a-ți ajunge direct la inimă cu metaforele potrivite. În plus, nu numai că scrie minunat, ci este și un cântăreț de nota 10. Vă recomand să ascultați albumul lui, intitulat We all looked up,pe care îl puteți găsi aici.

Un alt atu al romanului? Cu siguranță personajele. Peter, Anita, Eliza și Andy sunt patru adolescenți cu vieți nu tocmai strălucite și cu o dorință arzătoare de a nu-și irosi viețile. Cei patru ajung să se împrietenească în împrejurări destul de deprimante, însă prietenia lor va trece de toate încercările la care va fi supusă. Tehnic vorbind, personajele sunt excelent create, cu voci puternici și cu caracteristici aparte. Am îndrăgit toate personajele, cu bune și cu rele, și mi-au intrat atât de adânc la inimă, încât la o săptămână de la terminarea acestui roman, simt că îmi este dor de ei la fel cum îmi este dor de cea mai bună prietenă. Este imposibil să rămâi indiferent față de cei patru adolescenți din rolurile principale și să nu te atașezi de ei de la primele capitole.

Povestea poate fi descrisă în multe feluri. Oricum ar fi, este frumoasă. Datorită personajelor, a scrisului autorului, dar și a scenelor și a felului în care intriga și fiecare schimbare de situație te afectează, este aproape imposibil să nu fii impresionat și captivat de poveste. M-am trezit de multe ori fiind complet absorbită de poveste, uitând de realitatea din jurul meu. Intensitatea și emoțiile pe care povestea o transmit te fac să intrii cu totul în ea și să nu mai vrei să ieși de acolo.

Una peste alta, Și am privit cu toții spre cer este o carte pe care cu siguranță trebuie să o citiți. Veți fi absolut impresionați de frumusețea și de intensitatea poveștii, iar toate substraturile vor scoate la iveală filozofii din voi. Un roman absolut răvășitor!

Notă: 4.5 stele din 5

7 autori care mi-ar plăcea să fiu pentru o zi

Mi-am dorit dintotdeauna să fiu scriitoare. Deși marea mea pasiune este vioara, al doilea lucru cu care vreau să mă ocup este scrisul. Vreau să vindec oameni prin cuvinte și să mă exprim nu numai prin note muzicale, dar și prin lucrurile pe care le scriu. Bineînțeles, ambele meserii necesită mult timp și nu știu cât de bine merg împreună din punctul acesta de vedere, dar știu sigur că nu voi renunța niciodată nici la una, nici la cealaltă.

Îmi place să cred că atât în muzică, cât și în scris am stilul meu propriu. Chiar dacă am de învățat enorm de multe lucruri, sper ca într-o zi să am un stil caracteristic, care se va distinge dintre toate și care va putea fi recunoscut cu ușurință. Sunt sigură că toți aveți un autor pe care l-ați recunoaște cu ochii închiși datorită stilului distinct și sper ca într-o bună zi să ajung și eu să fiu unul dintre acești autori. Până atunci, nu-mi rămâne decât să citesc, să scriu și să încerc să învăț cât mai multe lucruri posibile.

Ca orice cititor, am câțiva scriitori favoriți, pe care îi citesc cu mare plăcere și a căror cărți le aștept cu o nerăbdare arzătoare. Știți voi, scriitorii care întotdeauna te fac să te simțiți mai bine și care, atunci când îi citești, te fac să crezi că totul este bine pe lume. Eu mă pot gândi la câțiva autori pe care i-aș citi încontinuu, fără să mă plictisesc măcar un minut. Aceeași autori pe care i-aș alege dacă cineva m-ar întreba ce scriitor aș dori să fiu pentru o zi. De o singură zi aș avea nevoie  pentru a învăța de la ei și pentru a vedea cum este să ai talentul de a influența oamenii prin scris. Astăzi, am hotărât să îi împărtășesc cu voi.

Haruki Murakami

haruki-murakami

Dacă îmi urmăriți blog-ul, știți deja cât de obsedată sunt de Murakami și de cărțile lui. Îl consider unul dintre cei mai valoroși scriitori al timpului nostru nu numai pentru că scrie genial, ci și pentru că te face să te simți înțeles. De fiecare dată când îl citesc, o parte din mine este geloasă pe talentul lui, iar o altă parte din mine se întreabă cum este posibil ca un om să scrie cu atât de multă emoție și să înțeleagă lumea într-un mod atât de profund.

Oscar Wilde

oscar-wilde

Oscar Wilde va fi mereu un autor la care mă întorc cu plăcere. Portretul lui Dorian Gray este cartea mea favorită și îmi aduc aminte că atunci când am citit-o prima dată, am fost foarte impresionată  de puterea cuvintelor lui și de toate teoriile pe care le-a introdus în carte. Scrisul lui Wilde este puternic, emoționant, impunător, ușor ironic. Într-un cuvânt, absolut briliant.

Svetlana Alexievici

svetlana

Am descoperit-o pe Svetlana anul acesta, când am citit romanul Războiul nu are chip de femeie. Deși cartea conține mărturiile femeilor care au luptat pe front în cel de-al doilea război mondial, părțile în care Svetlana vorbea despre experiența ei adunând și punând laolaltă toate aceste confesiuni m-au convins că este una dintre scriitoarele care au ceva de spus și care merită toate laudele. Emoția pe care o transmite este incredibilă, iar curajul de a arăta o parte a lumii atât de întunecată este de invidiat.

Cristina Nemerovschi

neme2

Cred că ea ar fi, de fapt, prima mea alegere dacă aș putea să fiu un autor pentru o zi. Am adorat scrisul Cristinei de la prima carte pe care am citit-o. Îmi place naturalețea, dar și emoția pe care o transmite, iar felul în care înțelege natura umană mă uimește de fiecare dată. Citind Rockstar, am fost șocată de cât de mult m-am regăsit în Storm, personajul principal, iar după ce am terminat-o, voiam să o iau de la capăt pentru citatele geniale pe care le-am găsit la fiecare pagină.

Tahereh Mafi

tahereh-mafi

Chiar dacă scrie fantasy, cărțile lui Tahereh Mafi sunt de-a dreptul superbe. Și nu, nu vreau să spun că un fantasy nu poate fi superb, dar seria Shatter me este scrisă cu un dramatism și o emoție care te lasă fără cuvinte. Îmi aduc aminte și acum cu câtă adorație i-am citit fiecare cuvânt și cât de mult mi-am dorit să pot scrie ca ea. Emoție, profunzime, dramatism, un ușor umor și o eleganță rar întâlnite.

Mircea Eliade

eliade-1

Pe Eliade îl citesc de când sunt mică și nu măt pot sătura de el. Poveștile lui sunt magice, iar scrisul lui, deși simplu, are o energie și o putere care te fac să vrei să îi citești cărțile una după alta. Am fost obsedată de Romanul unui adolescent miop ani întregi și îmi aduc aminte că la un moment dat, eram atât de impresionată și influențată de cuvintele lui Eliade și de el ca om, încât nu mai puteam citi nimic altceva.

Rainbow Rowell

rainbow-rowell

Am citit toate cărțile scrise de Rainbow Rowell și sincer, nu mă pot sătura de ele. Scrisul ei  îmi place la nebunie pentru că este ușor, fluent, dar profund și debordează de emoție. Îmi plac atât poveștile, cât și persoanejele ei, în care te poți regăsi cu ușurință și care îți devin rapid prieteni buni. Deja a trecut prea mult timp de la ultima carte scrisă de ea pe care am citit-o și aștept cu nerăbdare următorul roman.

Ei bine, aceștia sunt autorii mei favoriți și cei care mi-ar plăcea să fiu pentru o zi. Poate că sună ciudat, dar mereu m-am întrebat cum este să poți influența oamenii cu puterea cuvintelor tale, așa cum o fac scriitorii de mai sus. Sper ca în viitor să aflu pe pielea mea.

Dragilor, voi aveți autori care vă plac atât de mult, încât v-ați dori să intrați în pielea lor măcar pentru câteva ore? Dacă da, aștept listele noastre!

Recenzie: Lupta mea – Moartea unui tată de Karl Ove Knausgard

moartea-unui-tata

Detalii tehnice:

Data apariției: septembrie 2015

Tip copertă: Broșată

Format: 107 x 177

Nr. pagini: 448

Editura: Litera

Descriere:

Oare putem reînvia copilăria?

Devenit părinte, Karl Ove Knausgard se regăsește în fața propriului eu, un puști sensibil, care crește în umbra unui frate sociabil, a unei mame adesea absente și a unui tată cu accese de mânie imprevizibile. Maturizarea lentă a sentimentelor, flirturile neliniștite, pasiunea pentru rock și dificultatea de a-l pronunța pe „r“ care îi îngreunează existența… creionează romanul unui adolescent hipersensibil.

O calătorie afectivă de o fidelitate absolută, cu accente de lumină pură, o poveste deopotrivă intimă și universală, care pune problema capacității literaturii de a descrie viața, nimic altceva decât viața, dar viața în toate aspectele ei.

„… extrem de sincer, Knausgard… vrea să ne intro – ducă în cotidianul vieții, care este uneori vizionar, alteori banal, alteori profund semnificativ, dar, prin forța lucrurilor, absolut obișnuit pentru că ni se întâm – plă pe tot parcursul vieții și tuturor…“        (The New Yorker)

„O reușită rară. Nici un scriitor din generația sa nu egalează combinația lui Karl Ove Knausgard de talent, stil, spirit de observație și originalitate…“        (Dagens Naeringsliv)

Volumul acesta mi-a fost oferit spre recenzie de librăria online Librex, de unde îl și puteți achiziționa cu un simplu click aici.

Recenzie:

Am terminat Lupta mea: Moartea unui tată acum două zile, dar încă stau și mă gândesc cum aș putea scrie o recenzie care să fie la fel de convingătoare ca și romanul. Mi se pare că orice aș scrie pălește în fața adevăratei grandori a cărții lui Knausgard și parcă mi-aș dori să nu trebuiască să scriu această recenzie. În același timp trebuie să spun tuturor cât de bună este această carte și cât de mult mi-a plăcut.

Sinceră să fiu, nu sunt o împătimită a cărților scrise de norvegieni și suedezi pentru că nu le înțeleg pasiunea pentru natură și simbolistica acesteia. Mă obosesc îngrozitor descrierile lor mult prea mari și, în general, mi se pare că un pic din atmosfera ”grea” a țărilor respective se reflectă și în literatura lor. Însă am ales să citesc romanele lui Knausgard pentru că mi-au fost recomandate de o persoană în care am încredere și pentru că am fost  atrasă de ideea unei cărți care spune adevărul despre lumea unei persoane simple. Ne-am făcut un obicei din a căuta adevărurile despre lucruri mărețe, însă uităm că lumea este compusă din oameni simpli, care au o lume a lor, complet diferentă pentru fiecare persoană.

În definiție, cartea nu are nimic special. Nu are o intrigă extrem de captivantă, care nu te lasă să respiri. Nu are nici măcar prea mult suspans. Este doar viața unui om simplu, care își urăște tatăl abuziv și care, în același timp dorește să îl facă mândru și să îl mulțumească. Chiar dacă nu m-am așteptat, am fost captivată de carte de la început și a fost, practic, tot timpul cu mine pe parcursul întregii săptămâni în care am citit-o. Mi s-a părut fascinant modul în care Knausgard își dă jos toate măștile, lasă în urmă orice rușine și temere și spune tot lumii. El spune adevărul, unul comun, pe care poate că îl trăim toți, dar despre care ne este rușine să vorbim. Acesta este lucrul grozav la Lupta mea. Spune adevărul de zi cu zi al oamenilor obișnuiți, pe care cu greu îl găsim în literatură.

Cred că această serie a prins atât de bine la public pentru că Knausgard abordează subiecte din viața de zi cu zi, cum ar fi familia, adolescența și schimbările pe care aceasta le aduce, dragostea și cariera. Cititorul se poate regăsi în trăirile autorul, făcându-l să se simtă înțeles. Este bine să știi că a mai trecut cineva prin ce treci tu și că a reușit să treacă peste. Fie că este vorba despre relația cu părinții, probleme cu prietenii, schimbările pe care adolescența le aduce sau emoțiile vârstei, fiecare cititor găsește ceva în care să se regăsească.

Încă de la primele capitole m-am conectat cu personajele și le-am simțit apropiate mie, ca și cum ar fi fost buni prieteni de-ai mei. Chiar dacă sunt persoane reale, tot m-a uimit exactitatea cu care Karl Ove i-a conturat, astfel făcându-mă să mă atașez foarte repede de ei. Acum, la două zile de la terminarea lecturii, am un ciudat sentiment de dor și mă tot întreb ce fac și ce vor face în următoarele volume, pe care aștept cu mare nerăbdare să le citesc.

Deși un personaj destul de controversat, mie mi-a plăcut la nebunie de Karl. Mi se pare genul de persoană plină de mistere și surprize, cu care aș putea foarte ușor să ies la o cafea. Sinceritatea cu care recunoaște că viața lui nu a fost mereu roz și că uneori s-a abătut de la drum m-a impresionat și m-a făcut să îl simpatizez și mai mult. În general, mi s-a părut un om cu demnitate, deștept, sensibil și foarte talentat, complet diferit de restul lumii.

Scrisul lui… Ei bine, chiar dacă nu mă așteptam, mi-a plăcut la nebunie! Este simplu, ușor de urmărit și elegant, iar în același timp debordează de emoție. Lupta mea este un roman plin de emoție și de sensibilitate, pe care autorul nu încearcă să le ascundă și de care nu se rușinează. El arată lucrurile așa cum au fost, iar asta te atinge mai mult decât o carte care încearcă să emoționeze în mod intenționat. Un atu al cărții este, cu siguranță, talentul lui Knausgard de a crea o atmosferă reală, aproape apăsătoare, care te face să ai impresia că te găsești acolo și trăiești totul o dată cu el.

Una peste alta, Lupta mea este o serie pe care trebuie să o citiți. Spune emoționanta și reala poveste a unui băiat cu un tată abuziv și, mai apoi, a unui adult care este pus în fața morții aceluiași bărbat care i-a terorizat tinerețea. Scrisă cu o doză de adevăr aproape izbitoare, cartea impresionează, emoționează și captivează, iar Karl Ove va deveni în scurt timp un personaj de care veți fi fascinați. De neratat!

Notă: 6 stele din 5