Recenzie: ”Fata de hârtie” de Guillaume Musso

Descriere:

Bestseller internațional 

Guillaume Musso, „romancierul preferat al Franței” (Lefigaro.fr), prezintă o poveste explozivă şi plină de umor care sfidează orice scenariu previzibil încercând să răspundă la întrebarea: „Ficțiunea are puterea să influențeze viața reală?”.

Tom Boyd este un scriitor celebru, aflat în pană de inspiraţie. Billie este o tânără frumoasa şi rebelă, cu un simţ al umorului neobişnuit. Dar mai e un amănunt: Billie este chiar eroina romanelor lui Tom. Într-o noapte, când el se afla pe buza prăpastiei, ea prinde viaţă. Şi îi aduce o veste tulburătoare: dacă el nu mai scrie, ea va muri. Astfel începe o călătorie halucinantă, în care Tom trebuie să-şi recapete inspiraţia ca să poată salva viaţa femeii de care tocmai se îndrăgosteşte. Tom şi Billie vin din lumi diferite, dar care se hrănesc una din alta. Cine va învinge în acest joc dur al seducţiei: realitatea sau ficţiunea?

,,Dintre toate personajele pe care le-am creat, Billie este preferata mea. Îi simt atât de tare lipsa, după ce am terminat de scris romanul, încât s-ar putea spune că sunt îndrăgostit!” – Guillaume Musso

,,Un roman ca un spectacol de magie. O pendulare delicată ca zborul unei păsări între real şi imaginar. Când ne aşteptăm mai puţin, scriitorul ne strigă din oglindă, ca să ne amintească un lucru esenţial: viaţa este un roman.”  – Le Parisien

,,Cel mai bun roman al lui Guillaume Musso de până acum. O intrigă perfectă şi un final uluitor!” – Le Figaro Littéraire

„Musso are darul de a crea intrigi originale și pe acela de a clădi și de a spori suspansul până la ultima pagină.” – Direct Soir

Detalii tehnice:

Format carte: b5 130×200
Numar pagini: 336
Culoare interior: alb negru
ISBN: 978-973-724-393-5
Data publicatie: 23.11.2010
Colectie: Guillaume Musso
Vreau să mulțumesc editurii All pentru acest roman, pe care l-am primit pentru recenzie și pe care îl puteți comanda cu un click aici.
Recenzie:
Guillaume Musso se numără printre autorii mei preferați de când am citit Central Park  și m-am îndrăgostit de poveștile lui. Fata de hârtie a fost ceva vreme pe lista mea de lectură și m-am bucurat enorm când mi s-a oferit ocazia să o citesc. Bineînțeles, mi-a plăcut mult. Nu cred că există  vreo carte scrisă de Musso să nu îmi placă. Chiar dacă nu toate mi se potrivesc la fel de bine, mă bucur mereu de romanele lui și aștept cu nerăbdare următoarea poveste care să mă cucerească.

Fata de hârtie este un roman cum rar întâlnești, și asta datorită poveștii și personajelor. Tom Boyd este un scriitor de succes, care are ghinionul de a se îndrăgosti de cine nu trebuie. Când Aurore, femeia pe care el o iubește, decide să îl părăsească, toată munca pe care a depus-o el pentru a-și construi o carieră se duce pe apa Sâmbetei. Tom se adâncește din ce în ce mai tare în depresia care a pus stăpânire pe viața lui și, în scurt timp, ajunge să fie dependent de crystal meth și pastile. Problema cea mai mare cu care scriitorul se confruntă este neputința de a scrie. În ciuda eforturilor depuse de cei mai buni prieteni a lui, Milo și Carole, Tom pierde tot ce are: femeia pe care o iubește, dragostea pentru scris, averea și siguranța unui trai bun. Totul se schimbă când în sufrageria lui apare Billie, o fată nescunoscută, complet dezbrăcată, care susține că este unul dintre personajele din cărțile lui Tom. La început sceptic, scriitorul ajunge să realizeze că Billie chiar este personajul pe care el l-a creat și cei doi pornesc într-o aventură care le va schimba complet viețile.

Intriga romanului este una dintre cele mai originale pe care le-am întâlnit până acum. Până la urmă, de câte ori nu ne-am dorit ca personajele noastre favorite să fie reale? Ei bine, iată că Guillaume Musso ne-a oferit o poveste în care dorințele noastre se împlinesc. Povestea lui Tom și a lui Billie este pe cât de stranie, pe atât de captivantă și de fascinantă. Felul în care Billie apare în scenă și tot parcursul ei ca personaj te fac să citești cartea cu interes și drag. Eu m-am surprins de multe ori fiind complet absorbită de poveste, uitând cu totul de lumea din jurul meu. Asta se datorează și peisajelor pe care scriitorul le conturează cu atât de multă măestrie, încât simți că te afli în același loc cu personajul și poți vedea totul cu ochii tăi.

Bineînțeles, personajele mi-au plăcut la nebunie, acestea fiind conturate în stilul caracteristic autorului. Fiecare personaj are o poveste de viață care îi explică acțiunile și modul de a gândi, iar trecutul lor este dezvăluit cititorului în doze mici, păstrând mereu o atmosferă de mister irezistibilă. Nu pot spune cu exactitate cine mi-a plăcut cel mai mult, însă Billie este, cu siguranță, un personaj colorat, diferit, care oferă cărții umorul necesar.

Guillaume Musso creează o poveste de dragoste, dar și una despre prietenie. Relația dintre Tom, Carole și Milo m-a emoționat profund și m-a făcut să realizez, pentru a suta oară, cât de important este să ai câțiva oameni pe care să te poți baza la bine și la rău. La fel de bine, chiar dacă aventurile lui Billie și Tom pot părea nebunești, ascund o emoție incredibilă și o frumusețe pe care nu le poți ignora. Romanul acesta mi-a demonstrat că nu este niciodată prea târziu pentru a o lua de la capăt și că mereu va exsita măcar o persoană care să te ajute să te ridici de jos atunci când ai nevoie.

În stilul caracteristic lui, Musso se concentrează foarte mult pe emoțiile transmise. Ca de fiecare dată, am fost invadată de o mulțime de sentimente diferite, care au făcut ca lectura romanului să fie palpitantă și deloc plictisitoare. Am stat cu sufletul la gură pentru Billie, mi s-a frânt inima pentru Tom, am empatizat cu Milo și am fost complet zguduită de trecutul lui Carole. Pentru mine, aventurile lui Tom au fost ca un montagne russe plin de scene emoționante, dezvăluiri șocante și lecții importante despre psihologia umană.

Au fost două aspecte ale romanului care nu m-au încântat la fel de mult ca celelalte: dinamica acțiunii și ușoara previzibilitate. În ciuda faptului că povestea nu duce lipsă de schimbări de situație și scene dramatice, pe la mijlocul cărții am simțit că dinamica acțiunii devine mai lentă, făcând lectura un pic mai dificil de urmărit și mai puțin interesantă. De asemenea, în comparație cu alte romane scrise de Musso, de data aceasta am putut ghici atât deznodământul, cât și anumite turnuri ale acțiunii. Însă toate acestea pălesc în fața poveștii frumoase și a personajelor atât de reale.

În concluzie, Fata de hârtie este un roman despre dragoste, prietenie și reinventarea sinelui, pe care îl recomand tuturor celor care simt că au nevoie de o dovadă că se poate să o iei de la capăt. Musso conturează o poveste superbă, originală, plină de emoție, cu personaje pe care ajungi să le îndrăgești de la primele capitole. O carte unică, scrisă în stilul de care toți fanii autorului s-au îndrăgostit!

Notă: 4 stele din 5

Advertisements

Recenzie: ”O viață măruntă” de Hanya Yanagihara

Descriere:

Patru absolvenţi ai unui mic colegiu din Massachusetts – debusolaţi, fără un ban în buzunar şi susţinuţi doar de prietenia şi ambiţia lor – se mută la New York pentru a-şi face o situaţie. Cei patru sunt chipeşul Willem, care-şi doreşte să devină actor; JB, un pictor născut în Brooklyn care încearcă să pătrundă în lumea artei; Malcolm, un arhitect frustrat angajat la o firmă importantă; şi Jude, o minte sclipitoare, dar un individ retras şi enigmatic, în jurul căruia gravitează toţi ceilalţi. De-a lungul anilor, relaţiile dintre ei se adâncesc şi se complică, însă provocarea cea mai mare pentru ei rămâne Jude, ajuns cu timpul un avocat extrem de talentat, însă din ce în ce mai instabil, cu mintea şi trupul însemnate de o copilărie cumplită, de o traumă pe care se teme că nu o va putea depăşi niciodată.
O viaţă măruntă este un roman de o extraordinară forţă şi emoţie despre legăturile indisolubile ale prieteniei şi despre limitele rezistenţei umane.

Detalii tehnice:

Autor: Hanya Yanagihara

Editura: Litera

Pagini: 706

Format: 127 x 197

Vreau să mulțumesc librăriei online Librex, care mi-a oferit acest roman spre recenzie.

Recenzie:

Am amânat recenzia aceasta zile întregi. După ce am terminat de citit O viață măruntă nu m-am simțit în stare să îi scriu recenzia. De fapt, nici acum nu consider că sunt pregătită să o fac, însă trebuie. În ciuda nevoii de a păstra cartea aceasta pentru mine,  trebuie să spun tuturor ce fel de roman este O viață măruntă de Hanya Yanagihara.

Îmi este imposibil să scriu o recenzie care să se potrivească cu adevărata valoare a romanului de față. O viață măruntă este un munte de carte, cu 700 de pagini care te răscolesc și te obsedează. La aproape o săptămână de la momentul în care am terminat-o, simt că sunt încă sub puternica influență pe care povestea a avut-o asupra mea.

Sunt sigură că ați înțeles deja că mi-a plăcut. De fapt, nu, nu mi-a plăcut. Am adorat-o. Sunt absolut sigură că este cel mai bun roman pe care l-am citit anul acesta, și asta spune ceva, pentru că de la începutul anului 2017 am citit numai cărți superbe și am descoperit autori care au trecut imediat în topul celor preferați. Cumva, O viață măruntă a reușit să se propulseze în vârful listei încă de la primele pagini.

Romanul Hanyei Yanagihara este unul important, pe care absolut fiecare persoană de pe planeta aceasta trebuie să îl citească. Este genul de carte greu de suportat, pentru că îți deschide ochii, te izbește din plin și îți schimbă viziunea asupra vieții. Dincolo de tehnica impecabilă a scriitoarei și a poveștii răscolitoare, cartea este o mărturie de o importanță vitală.

O viață măruntă spune povestea a patru prieteni care se cunosc în colegiu. Acțiunea urmărește viața lor încă de la vârsta sărăciei și a găsirii de sine, până la anii pensiei și a vieții mai liniștite. Personajul ”principal”, pe care povestea se concentrează cel mai mult, este Jude St. Francis, un avocat de o inteligență aparte. Prietenul lui, Willem, este un actor de succes. JB, cel mai arogant dintre toți prietenii, este un pictor recunoscut în lumea artei, iar Malcom, un arhitect cu o pasiune de nestăpânit. Împreună, cei patru au parte de o prietenie care va trece peste ani și peste toate încercările și diferențele dintre ei.

Personajul central, Jude, este un om cu un trecut care nu îl lasă să trăiască prezentul. Datorită unui accident care i-a schimbat complet viața, el a rămas invalid, fapt care îl diferențează cu totul de prietenii lui și de restul lumii. Cartea urmărește încercările lui de a trăi printre oamenii normali și de a trece peste toate traumele din trecut. Trăirile lui sunt prezentate cititorului cu o brutalitate și o sinceritate pe care nu le-am mai întâlnit niciodată. Viața lui Jude este un șir de dureri, chinuri, amintiri pe care acesta încearcă să le uite, dar și momente frumoase petrecute alături de prietenul lui cel mai bun, Willem.

Sinceră să fiu, cartea nu este ușor de suportat. Așa cum am menționat mai sus, copilăria lui Jude a fost una traumatică, plină de întâmplări groaznice. Toate aceste scene, scrise într-o atmosferă atât de reală , te îngrozesc și te tulbură până la punctul în care vrei, pur și simplu, să închizi cartea și să uiți de ea. Însă este prea târziu, pentru că romanul te cucerește de la primele pagini și îți este absolut imposibil să îl lași din mâini. O viață măruntă are un efect nemaiîntâlnit asupra cititorului: te face, practic, să îți fie frică de ce vei găsi în continuare în paginile cărții, dar în același timp, îți este imposibil să nu dai pagina cu o nerăbdare arzătoare.

Hanya Yanagihara trece peste orice limită și barieră impuse de literatură și de societatea noastră. Lasă la o parte orice fel de teamă, de reținere, și expune viața așa cum nimeni altcineva nu o mai face: cu ferocitate. Anumite scene sunt atât de greu de digerat, încât te întrebi cât poate suporta un personaj. Dar, cel mai important, cartea pune la încercare cititorul. Îi deschide ochii, mintea, și îl face să trăiască totul cu o intensitate aproape nebunească. În cartea aceasta te implici, fie că vrei, fie că nu. Și, în ciuda recenziilor negative pe care le-am citit la adresa romanului, cred că este o mărturie extrem de importantă despre viața invalizilor, despre percepția pe care societatea o are asupra lor și despre greutățile fizice și psihice pe care aceștia le întâmpină.

Povestea debordează de dramatism. Tragediile își fac loc în fiecare pagină, iar trăirile, sentimentele și gândurile lui Jude sunt atât de răspicat expuse, încât este imposibil să nu te marcheze. Fiind martor la viața unui om cu o viață atât de dificilă, nu vrei decât să iei personajul în brațe și să încerci să îl ferești de răul care știi, pur și simplu, că îl pândește. În același timp, nu poți să nu te lași absorbit de splendoarea prieteniei dintre Jude si Willem și de lumina în care autoarea pune viața.

Scrisul? Absolut magnific! Rar întâlnești scriitori contemporani cu o forță  debordantă, cu un scris care să te zdruncine și să te macine. Cuvintele Hanyei își fac loc atât în mintea cititorului, cât și în sufletul acestuia. Fiecare rând și cuvânt mi-au ajuns la inimă, de unde mă îndoiesc că vor mai ieși vreodată. Am fost și sunt dependentă de carte. O răsfoiesc și acum, când încerc încă să rezist tentației de a o citi din nou. Cert este că va rămâne unul dintre romanele pe care le voi căra cu mine peste tot pe unde mă voi duce și pe care le voi citi de multe ori în viața mea.

Cuvintele sunt de prisos acum. O viață măruntă este un roman care nu poate fi descris. De o forță și o emoție dezarmante, acesta reușește să arate adevărata față a societății. Citind cartea, treci printr-o mulțime de emoții, devenind dependent de ea încă de la primele rânduri. Tragica poveste a lui Jude te va tulbura, iar frumusețea prieteniei dintre cele patru personaje principale te va face să vezi că viața  îți va oferi mereu un motiv pentru care să o trăiești. Un roman nemuritor, care schimbă deja întreaga lume literară.

Notă: 6 stele din 5

Recenzie: ”Shantaram” de Gregory David Roberts

Descriere:

O poveste uriașă, copleșitoare și irezistibilă

În acest roman de inspirație autobiografică, Gregory David Roberts își poartă cititorii prin cartiere mizere și hotele de cinci stele, printre mafioți și sfinți, descriind o serie de experiențe care vor lua prin surprindere și cea mai excentrică imaginație. „Shantaram” a fost publicat în peste 40 de limbi și a fost vândut în peste 4 milioane de exemplare.

„Mi-a luat mult timp și am străbătut aproape întreaga lume până am aflat ceea ce știu acum despre dragoste, despre destin, despre alegerile pe care le facem, însă esența acestor lucruri m-a lovit într-o clipă, în timp ce eram înlănțuit de un zid și torturat.” Așa începe halucinanta poveste a lui Lin (prescurtarea de la Lindsay), un australian evadat din închisoare și stabilit într-un oraș supraaglomerat de pe alt continent. Bombay-ul i-a devenit complice, ajutându-l să își piardă urma. Nemaiavând casă, familie sau identitate, Lin a fost nevoit să caute iubire și sens în mahalalele sărace, făcându-și între timp ucenicia în afaceri murdare.

Însoțit de ghidul și de bunul său prieten Prabaker, a pătruns într-o lume formată din mafioți și cerșetori, prostituate și sfinți, soldați și actori, indieni și expați, din haosul căreia s-au desprins două figuri clare. Prima îi aparține lui Khader Khan, șeful bandei mafiote care i-a cumpărat libertatea de la autoritățile indiene, un infractor cu vocație de filosof care i-a devenit treptat mentor. A doua este frumoasa Karla, o femeie periculoasă ale cărei trăiri sunt alimentate de secretele care o chinuie, pe de o parte, și îi dau o putere incredibilă, pe de altă parte. Această descindere în societatea subterană a Bombay-ului l-a aruncat pe Lin într-o succesiune de întâmplări enigmatice și sângeroase. Totul se complică iremediabil atunci când acceptă să intre într-un război care nu îi aparține și din care nu știe dacă va scăpa cu viață…

„Tulburător… Romanul este străbătut de un sentiment sincer, cinemascopic. O lectură senzațională.“ – Publishers Weekly
„Cu totul unic, absolut îndrăzneț și minunat de sălbatic.” – ELLE

„Un roman amplu, inteligent, plin de personaje vibrante. Dar Bombay-ul în sine este cel mai puternic personaj din «Shantaram», iar dragostea lui Roberts pentru India și pentru oamenii ei este cât se poate de evidentă.” – The Washington Post

„«Shantaram» e o adevarată epopee. O poveste uriașă, copleșitoare și irezistibilă.” – The Seattle Times

„«Shantaram» te captivează încă de la prima frază. E palpitant, emoționant, înspăimântător… un roman extraordinar.” – Detroit Free Press

Detalii tehnice:

Format carte: 15 x 22.5
Numar pagini: 900
Culoare interior: alb negru
ISBN: 978-606-783-033-0
Data publicatie: 01.12.2016
Colectie: Shantaram si Umbra muntelui

Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii All, cărora vreau să le mulțumesc pentru șansa de a o citi!

Recenzie:

Shantaram este un munte de carte. Cu un impresionant număr de 890 de pagini și o mărime impresionantă, cartea aproape că te intimidează la prima privire. Pentru mine, a fost o adevărată provocare, fiindcă sunt genul de cititor care, oricât de mult i-ar plăcea o poveste, la un moment dat se plictisește de ea. 890 de pagini a reprezentat o cursă pe care trebuia să o duc neapărat la sfârșit, lucru pe care l-am făcut și de care sunt foarte mândră. Consider că Shantaram a fost o încercare a răbdării, dar și a maturității mele.

Adevărul este că începutul a fost destul de greu. Chiar dacă știam că este un roman bun, care până la urmă mă va fascina, dinamica lentă a începutului și numărul mare de pagini m-au făcut să mă gândesc de multe ori să o las pe mai târziu. Însă ceva nu mă lăsa să fac asta. Știam, pur și simplu, că trebuie să continui lectura și să o duc până la capăt. Și bine am făcut, pentru că Shantaram este o carte care simt că mi-a schimbat viața cu adevărat.

Romanul autobiografic a lui Roberts te poartă peste tot prin lume: de la o închisoare de maximă securitate, până într-o mahala din Bombay, ca mai apoi să te introducă în fascinanta lume mafiotă din India. Povestea te poartă peste tot și nu te ferește de absolut nimic, debordând de viață și de tot ce înseamnă aceasta și  vorbind moarte, durere, violență, dragoste și abandon într-un mod în care nu multe cărți o fac. Când ajungi la ultima pagină, simți că ai trăit o viață și că ai acumulat o mulțime de experiențe și de lecții.

Condamnat la 19 ani de închisoare în Australia, Gregory David Roberts – sau ”Lin”, așa cum își spune în carte – decide să evadeze și să fugă în India. Acum un fugar dat în urmărire în întreaga lume, acesta își găsește refugiul în Bombay, un oraș pe cât de animat, pe atât de liniștit într-un mod ciudat. Acolo, Lin își găsește o familie adoptivă, formată din indieni cu suflete mari și personalități extrem de colorate și pune bazele unei noi vieți care îi va oferi experiențe cât se poate de diverse.

M-a fascinat lumea în care acest roman m-a introdus. India mi se pare un loc atât de îndepărtat și atât de diferit față de cel în care trăiesc eu, încât îmi este greu să îmi imaginez că este real. Însă autorul îți arată tainele acestei țări cu o ușurință de-a dreptul dezarmantă, făcându-te să te îndrăgostești de India și de locuitorii ei imediat. Toate tradițiile și caracteristicile culturii indiene sunt descrise cu exactitate, fiind în același prezentate într-o lumină specială, dar și introduse în cotidianul autorului. Atmosfera acestui tărâm special te învăluie, permițându-ți să simți miresmele atât de bogate și de diverse și făcându-te să vrei să vezi locurile din carte cu ochii tăi.

Personajele sunt foarte greu de descris și aș putea folosi foarte multe cuvinte pe care a face asta. Cert este că așa personaje nu am mai întâlnit, acestea fiind diverse, animate, complexe, cu culori puternice și o profunzime uimitoare. M-am îndrăgostit de fiecare personaj în parte, și credeți-mă, nu sunt puține. Pe cât de mare este povestea, pe atât de multe personaje se găsesc în ea. Însă nu m-am putut plânge, pentru că mi-au plăcut la nebunie. Am învățat ceva prețios de la fiecare, iar câteva dintre teoriile unora dintre ei mi-au dat serios de gândit.

De fapt, întreg romanul mi-a oferit multe teorii și filozofii asupra cărora am meditat. Toate aceste lecții pe care simt că le-am luat din carte provin atât din experiențele scriitorului, cât și din gândurile lui. Cartea prezintă multe ideologii despre dragoste, viață, durere, lume și felul fiecăruia de a o trăi, dar și despre cultura și oamenii Indiei. Shantaram este una dintre cărțile care nu îți dă pace și care te face să te trezești la viață.

Povestea mi s-a părut de-a dreptul incredibilă, iar experiențele scriitorului par a fi de domeniul fantasticului. Acesta se întâlnește de multe ori cu moartea, se uită în ochii ei și decide să o învingă. La fel de bine, el iubește, rănește, se lasă rănit, se lasă pradă mâhnirii, trăiește fericirea pură și, mai ales, intră în situații la limită, din care ai impresia că nu are cum să iasă. Cumva, el iese mereu învingător și trece peste fiecare obstacol cu capul sus, trăindu-și viața cu o intensitate aproape feroce.

Cu siguranță, cartea nu duce lipsă de acțiune. Datorită ocupațiilor mai puține obișnuite a lui Lin, dar și a personajelor din poveste, Shantaram te face să stai cu sufletul la gură de la prima pagină până la ultima, nepermițându-ți să te plictisești nici măcar o clipă. Cartea dispune de o diversitate vastă, curpinzând atât scene de dragoste, cât și scene de acțiune parcă desprinse din filmele cu James Bond. Printre acestea, se perindă și scene în care sentimentele scriitorului ies, practic, dintre pagini și te curpind întru totul. Cartea îți oferă de toate: mâhnire, frică, speranță, dragoste, prietenie, bucurie, aventură și multe lecții.

Shantaram debordează de viață. Este unul dintre cele mai importante romane pe care le-am citit vreodată și cu siguranță unul pe care nu îl voi uita cu ușurință. Cred cu tărie că trebuie citit de toată lumea măcar o dată în viață, pentru că oferă o viziune asupra vieții și a lumii, pe care nu des o poți întâlni. Nu vă lăsați intimidați de mărimea impresionantă a cărții – merită!

Notă: 4.5 stele din 5

Recenzie: ”Chemarea îngerului” de Guillaume Musso

chemarea-ingerului

Descriere:

Guillaume Musso, „romancierul preferat al Franței” (Lefigaro.fr), prezintă povestea a două vieți legate de un secret uluitor, o comedie romantică ce se transformă pagină cu pagină într-un thriller care te ține cu sufletul la gură. 

New York, aeroportul Kennedy. În sala de aşteptări aglomerată, un bărbat şi o femeie se ciocnesc, îşi cer scuze, apoi fiecare îşi vede de drumul lui. Madeline şi Jonathan nu se mai întâlniseră până atunci şi n-ar fi trebuit să se revadă vreodată. Dar, ajunşi la destinaţiile lor, descoperă că au încurcat telefoanele mobile. Când îşi dau seama de greşeală, sunt despărţiţi de zece mii de kilometri: ea are o florărie la Paris, el se ocupă de un mic restaurant la San Francisco. Învinşi de curiozitate, fiecare cercetează conţinutul telefonului celuilalt. O dublă indiscreţie şi o revelaţie: vieţile lor sunt legate printr-un secret pe care-l credeau îngropat pentru totdeauna…

„O poveste care te face să visezi cu ochii deschişi. Guillaume Musso este un autor care îşi cunoaşte foarte bine cititorii.“ – Paris Match

„Imposibil să nu te prindă: Chemarea îngerului este fără îndoială unul dintre cele mai bune romane ale lui Musso.“ – Terra Femina

„Un romancier care și-a testat încă o dată talentul de a da viață unor personaje cu care ne putem identifica cu toții.” – Le Figaro littéraire

„Musso are darul de a crea intrigi originale și pe acela de a clădi și de a spori suspansul până la ultima pagină.” – Direct Soir

Detalii tehnice:

Numar pagini: 336
Culoare interior: alb negru
ISBN: 978-973-724-635-6
Data publicatie: 12.06.2012
Colectie: Guillaume Musso

Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii All, cărora țin să le mulțumesc pentru copia de recenzie pe care mi-au oferit-o!

Recenzie:

Cred că nu mai trebuie să vă spun că sunt complet îndrăgostită de romanele lui Musso, de la care nu mă văd să fac o pauză prea curând. În special după Chemarea îngerului, care mi-a demonstrat din nou că Musso este un autor briliant și care, așa cum mă așteptam, mi-a plăcut la nebunie. De fapt, aș putea spune că este a doua cea mai bună carte scrisă de el pe care am citit-o până acum, prima fiind Central Park.

Chemarea îngerului este un roman superb, care m-a cucerit de la primele pagini, povestea fiind de o frumusețe și  de o originalitate aparte. Intriga pornește de la o întâmplare cât se poate de banală: doi străini se ciocnesc în aeroportul Kennedy și, din greșeală, fac schimb de telefoane. După câteva încercări nereușite de a și le recupera, cei doi se lasă pradă curiozității și încep să caute în telefonul celuilalt. Madeline este o florăreasă din Paris, iar Jonathan este un fost chef și deținător al unui lanț de restaurante care i-a adus faima. Săpând din ce în ce mai adânc în viața celuilalt, ambii descoperă secrete care, până la urmă, îi vor aduce împreună, cel mai important fiind și cel mai tragic: Madeline și Jonathan sunt uniți de o întâmplare dramatică din trecut, fără ca măcar să o știe. Astfel, destinele celor doi se unesc și o aventură plină de situații imprevizibile începe.

Deși începutul cărții are accente de romance foarte puternice, Chemarea îngerului este orice, dar numai romance siropos nu. De fapt, cartea are de toate: suspans, mister, dramă, aventură și romance. Toate într-o măsură numai bună să îți mulțumească fiecare nevoie de cititor. Mi-a plăcut enorm complexitatea poveștii, pentru că am putut găsi absolut tot ce căutam la ea. Am urmărit parcursul personajelor cu sufletul la gură, în același timp sperând la un miracol care îi va aduce împreună. Desigur, datorită tuturor răsturnărilor de situație de pe parcursul anchetei pe care ajung să o desfășoare Madeline și Jonathan, nu am putut fi niciodată sigură de nimic și am fost mereu într-o constantă stare de alertă, iar acesta a fost aspectul meu preferat al cărții. Atmosfera imprevizibilă care m-a ținut cu sufletul la gură, dezvăluirile care m-au făcut să citesc cu mai multă curiozitate și dramatismul poveștilor celor două personaje principale.

În acest roman, Musso oferă cititorului o perspectivă specială asupra sentimentelor și a trăirilor personajelor,evidențându-le prin fiecare gest și vorba a acestora.  De la începutul romanului până la sfârșit, simți un amalgam de sentimente: curiozitate, adrenalină, tristețe, speranță, teamă, confuzie, suferință și un ciudat sentiment de drag față de personaje. M-am simțit complet absorbită de poveștile de viață a lui Madeline și a lui Jonathan, ambele fiind cât se poate de interesante și de triste. Mi-a plăcut mult modul în care autorul dezvăluie încetul cu încetul trecuturile celor doi, astfel trezindu-ți curiozitatea și făcându-te să te atașezi de ei.

Merită menționat faptul că personajele sunt de o complexitate aparte, chiar și pentru Musso. El le construiește personalități puternice și povești cât se poate de reale. Un atu al cărți este faptul că cititorul are ocazia de a descoperi secretele din trecut a personajelor o dată cu acestea, astfel încât intriga devine din ce în ce mai captivantă cu fiecare dezvăluire. Secretele sunt dezvăluite pe încetul cu încetul, unele dintre ele șocându-te, altele întristându-te și altele făcându-te să vrei să citești mai repede. Cert este că nu poți rămâne indiferent față de întâmplările din carte.

Am adorat-o pe Madeline, care este un personaj pe cinste. Este o femeie puternică, echilibrată, deșteaptă și ambițioasă, dar cu un trecut deloc plăcut, peste care încă încearcă să treacă. Jonathan este un fost chef care a picat de pe culmile succesului într-un bar bistro din San Francisco. Înșelat de soția pe care o adora și lăsat fără afacerea care i-a adus recunoașterea mondială, acesta încearcă să își găsească drumul în viață. Mi-a plăcut mult modul în care autorul dezvăluie personalitățile adevărate ale personajelor pe parcurs, acestea fiind un adevărat mister la începutul cărții.

Intriga este extraordinar de complexă și de captivantă. Personajele trec prin situații cât se poate de neobișnuite și de imprevizibile și  dezvăluirile care se ivesc pe parcursul acțiunii îți trezesc mereu tot mai multe întrebări. Misterul te învăluie rapid, iar atașamentul față de personaje și încercarea lor de a afla adevărul în legătură cu trecutul care i-a zbuciumat sunt două elemente care te fac să te gândești încontinuu la poveste și să pui cartea jos cu greu.

Ritmul acțiunii este alert încă de la primele pagini, diversitatea scenelor nu te lasă să te plictișești nici măcar o secundă, iar scrisul autorului superb. Cred că este deja un aspect pe care nu mai trebuie să îl menționez, dar am să o fac, pentru că mi se pare fascinant modul în care cuvintele lui mă vrăjesc și mă fac să uit de lumea din jurul meu. De data aceasta, în combinație cu povestea frumoasă și personajele fascinante, rezultatul a fost o zi în care nu am putut face nimic altceva în afară de a citi. Sfârșitul a venit mult prea repede și a fost o adevărată explozie de suspans, situații la limită, emoții și dramatism.

Chemarea îngerului este un roman pe care trebuie să îl citiți! Are o poveste superbă, care te va emoționa și te va ține cu sufletul la gură în același timp. Personajele îți vor deveni rapid buni prieteni, iar partea polițistă a romanului nu te va lăsa să pui romanul jos, fiind excelent scrisă. Un thriller incredibil, o poveste de viață fascinantă și un romance superb!

Notă: 5 stele din 5

Recenzie: ”Nerve. Adevăr sau provocare” de Jeanne Ryan

nerve-carte

Detalii tehnice:

AUTOR(I): JEANNE RYAN
TIP COPERTĂ: HARDCOVER
ISBN: 9786067930429
FORMAT: 13 X 20 CM
EDITURA: CORINT
AN APARIȚIE: 30/08/2016
NUMĂR PAGINI: 304
TRADUCERE: LIVIU SZOKE

Descriere:

Colecția Leda Edge vă aduce o nouă analiză a vieții sociale de astăzi și a puterii tehnologiei prin cartea Nerve: Adevăr sau provocare de Jeanne Ryan, destinată segmentului young adult și ecranizată în 2016.

Când Vee este aleasă pentru a juca în NERVE, un joc anonim de provocări transmis live online, ea descoperă că jocul o cunoaşte. O tentează cu premii luate din pagina ei AstaSuntEu şi o pune să facă echipă cu băiatul perfect, Ian cel super-sexy. La început este palpitant ― fanii lui Vee şi Ian îi încurajează să răspundă unor provocări tot mai riscante, cu mize tot mai mari. Dar jocul ia o întorsătură malefică atunci când sunt trimişi într-un loc secret împreună cu cinci alţi jucători pentru runda Marelui Premiu. Dintr-odată, este un joc de totul sau nimic, cu însăşi viaţa lor pusă la bătaie. Oare cât de departe va merge Vee înainte să cedeze, înainte să piardă NERVE?

„Un roman original şi alert, care ne oferă o felie de viață în care cultura pop dă un înţeles cu totul nou televiziunii de tip reality-show la modă.” VOYA

„Comentariul asupra societăţii de azi, în care viaţa a devenit un spectacol public, este corect şi profund. Tempoul este neobosit, iar cititorii vor da înnebuniţi paginile, până la ultima.” KIRKUS REVIEWS

Am primit această carte spre recenzie de la librăria online Librex. Mulțumesc!

Recenzie:

 

Am aflat de Nerve. Adevăr sau provocare prin prisma filmului, care s-a lansat în România în septembrie și care a înnebunit toți cinefilii. Bineînțeles, în momentul în care filmul a fost lansat, cartea a început să fie foarte citită și pentru o lună am văzut-o pe rafturile tuturor. Am adăugat-o la un moment dat pe lista de cărți de citit, fără a-i da, însă, prea multă atenție. Asta până am văzut filmul, care mi-a plăcut la nebunie și care m-a convins că trebuie să citesc cartea cât mai repede.

Da, ați citit bine. Am văzut filmul înainte de a citi cartea. Nu știu dacă a fost o greșeală sau nu, dar sunt convinsă că într-un fel mi-a influențat părerea despre roman. Probabil că dacă nu aș fi văzut ecranizarea mai întâi, aș fi notat-o cu cinci stele din cinci, dar aceasta mi s-a părut mult mai captivantă și mai în ton cu ideea jocului Nerve. Totuși, și cartea mi-a plăcut foarte mult și m-a făcut să o recomand unei prietene care voia o carte de aventuri pentru o duminică liniștită în casă.

Nerve este un roman numai bun de citit atunci când vrei o lectură captivantă pentru weekend. Nu este vorba nici despre o carte foarte complexă, care îți dă de gândit, nici de un thriller care nu te va lăsa să dormi și nici de o poveste de dragoste care te va face să plângi și să râzi în același timp. Este pur și simplu o poveste extrem de captivantă, ușor de citit și destul de originală pentru a stârni o isterie printre cititorii genului young adult.

Premiza este foarte originală și mi-a plăcut mult. Nerve este un joc care te face să îți încalci limitele, să treci peste orice frică și să faci lucruri nebunești, în același timp fiind urmărit de milioane de Observatori și câștigând bani sau bunuri materiale. Sună destul de amuzant, nu? Problema este că provocările oferite de Nerve îți pot pune viața, demnitatea și viitorul în pericol. În afară de asta, jocul ajunge încet-încet să te controleze, pentru că el îți poate afla toate datele personale și toate secretele. Prin șantaj emoțional și psihic, jocul acesta ajunge să îți controleze întreaga viață până în punctul în care cedezi. De fapt, Nerve nu are limite și te face să le uiți și pe ale tale.

nerveVee este o adolescentă destul de normală, însă de o timiditate aparte. Ei îi place să stea în umbra celei mai bune prietene ale ei, Sydney, și nu este o adeptă al pericolului sau al senzațiilor tari. Însă în noaptea în care o vede pe Sydney sărutând băiatul de care îi place acesteia, Vee simte că trebuie să facă o schimbare și astfel ajunge să se înscrie la Nerve, unde îl primește ca partener pe Ian, un tip de care, bineînțeles, va ajunge să se îndrăgostească. Aceștia sunt adorați de Observatori și sunt puși să îndeplinească provocări care mai de care mai nebunești.

Ideea mi s-a părut foarte interesantă și executată excelent. Conceptul este foarte bine explicat cititorului și complexitatea jocului atrage și impresionează. Provocările primite de personajele principale m-au captivat, pentru că mereu voiam să văd cum vor ieși Ian și Vee din încurcături și ce alte provocări vor mai primi. Pe măsură ce înaintezi în poveste, atmosfera devine din ce în ce mai tensionată, iar provocările mai nebunești și mai periculoase ca oricând. Ce mi-a plăcut foarte mult a fost faptul că în spatele acestei idei fanteziste a jocului se ascund mesaje importante despre generația noastră și puterea pe care tehnologia, popularitatea și banii o au asupra noastră.

Un alt atu al cărții a fost atmosfera foarte bine creată. Citind cartea, m-am simțit de multe ori urmărită și am simțit pe pielea mea starea de surescitare, adrenalină și pericol. De asemenea, faptul că toată acțiunea se întâmplă noaptea a dat un farmec aparte poveștii și a făcut-o, parcă, mai misterioasă și mai periculoasă.

Suspansul provine din provocări și din zbuciumul interior al personajului principal, Vee. Transformarea ei dintr-o fată timidă într-una care își învinge temerile și face ce trebuie pentru a supraviețui nu este ușoară, iar chinul ei interior este foarte bine transmis cititorului. Ceea ce mă aduce la un alt punct forte al cărții.

Intrigă este foarte bine pusă la punct și te ține cu sufletul la gură. În același timp, suspansul este foarte bine gradat, astfel că simți adrenalina pulsându-ți în vene, dar și o mulțime de emoții foarte puternice.Am simțit pe pielea mea teama și disperarea lui Vee, dar și dorința ei de a fi mai curajoasă și de a-și ieși din zona de confort. Lucrul grozav la Nerve este că transmite foarte multe, de la emoții până la mesaje, astfel că romanul nu este numai un thriller foarte intrigant, ci și o lecție pentru adolescenți despre generația noastră.

Lucruri care m-au nemulțumit la carte au existat, însă nu au fost multe. În primul rând, personajele mi s-au părut destul de fade și slab conturate. Deși le-am simpatizat și mi-a păsat de soarta lor, nu pot spune că au fost cele mai reale sau mai bine create personaje despre care am citit vreodată. De asemenea, chiar dacă sunt specifice adolescenților, problemele lor mi s-au părut superficiale, iar modul lor de a le trata ușor copilărești. Provocările primite de ei sunt captivante și au un anumit farmec, dar cele din film mi s-au părut mult mai antrenante și mai amuzante. Cât despre relația dintre Ian și Vee, aceasta a fost de-a dreptul previzibilă și a evoluat mult prea repede.

Una peste alta, Nerve. Adevăr sau provocare este o carte numai bună de citit atunci când cauți o poveste antrenantă, care să nu te lase să o pui jos până la final, în același timp fiind foarte ușor de citit și foarte originală. O recomand pentru weekend-urile care par prea lungi fără o poveste bună! Apoi vă recomand și filmul, care sigur vă va ține cu sufletul la gură până la final.

Notă: 4 stele din 5 

nerve-3

Recenzie: ”Zece respirații scurte” de K.A. Tucker

 

zece respirații scurte

Detalii tehnice:

Editură: Epica

 Traducere:Gabriela Stoica 

Format:13,7 x 20,3 cm

Tip:broșat cu clape

ISBN:978-606-8754-09-3

Descriere:

Pentru fanii romanelor E ușor să te iubesc, Tammara Webber, Destine la limită, Katie McGarry și Intimidare de Penelope Douglas. Respiră, Kacey. Zece respirații scurte. Agață-te de ele. Simte-le. Iubește-le.
Cu patru ani în urmă, viața lui Kacey Cleary a fost distrusă atunci când mașina în care se afla a fost lovită din plin de un tânăr șofer beat, omorându-i părinții, pe iubitul ei și pe cea mai bună prietenă a sa. Încă mai este bântuită de amintirea momentului în care a rămas prizonieră între fiarele contorsionate ale autoturismului, ascultând-o pe mama ei cum își dădea ultima suflare. Acum, Kacey vrea să își lase trecutul în urmă. Înarmată cu două bilete de autobuz, Kacey și sora ei în vârstă de cincisprezece ani, Livie, fug din Grand Rapids, Michigan, pentru a începe o nouă viață în Miami. La început, fetele se zbat să o scoată la capăt, dar Kacey nu este deloc îngrijorată. Ea poate face față oricui, în orice situație – cu excepția vecinului său misterios din apartamentul 1D.
Trent Emerson are niște ochi albaștri în care arde un foc mocnit, gropițe adânci și pare că se menține într-un echilibru perfect între a fi un tip simpatic și unul dur. Călită fiind de trecutul ei tragic, Kacey este hotărâtă să țină pe toată lumea la distanță, dar atracția lor este de netăgăduit, iar Trent caută cu disperare și neîncetat o cale spre inima împietrită a lui Kacey – chiar dacă asta înseamnă că oricând poate să iasă la iveală un secret exploziv care va zgudui din temelii ambele lor lumi.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul librăriei online Librex, de unde am primit și eu această carte spre recenzie. Mulțumesc! 🙂

Recenzie:

Voi începe recenzia aceasta prin a vă povesti despre perioada mea în care citeam numai cărți din genul YA și NA. Eram pur și simplu obsedată de poveștile despre fete timide/cu probleme psihice și băieții/bărbații care vin în salvarea lor. Iubirile acestea perfecte, cu doar un strop de dramă au fost drogul meu multă vreme. Până când am realizat că am citit mult prea multe povești care urmăresc acest tipar și că ar trebui să schimb scenariul. Așa că am trecut la alte cărți, dar asta nu înseamnă că nu îmi place să mai citesc un roman YA sau NA din când în când. Până la urmă, este tot timpul plăcut să te relaxezi cu o frumoasă poveste de dragoste.

Zece respirații scurte era de foarte multă vreme pe lista mea de cărți de citit atunci când am hotărât că a venit vremea să mă întorc un pic la începutul adolescenței și să mă pierd într-un roman NA. Am fost întotdeauna entuziasmată de premiza acestei cărți și nu vă puteți imagina ce rânjet mi s-a întins pe față atunci când am început să o citesc.

Așadar, Zece respirații scurte a fost ca o gură de aer proaspăt pentru mine. Deși urmărește un scenariu pe care l-am mai citit de câteva ori, m-am bucurat de fiecare rând al acestei cărți. Mi-a plăcut la nebunie și spun din toată inima faptul că da, merită citită. Zece respirații scurte nu este ca celelalte cărți din genul NA pe care le-ați citit sau de care probabil că ați citit, chiar dacă în ea se găsesc câteva clișee specifice acestui gen.

Una punct în plus este felul cum a fost structurat acest roman. Fiecare fază prin care trece povestea de dragoste a lui Kacey și a lui Trent este asociată cu starea de spirit și starea mintală în care se găsește Kacey. Prima parte a cărții este denumită după unul dintre cântecele mele favorite, Comfortably numb (Pink Floyd) și se încheie într-un mod mult mai vesel, Iertarea. Fiecare parte a cărții arată prin ce trece personajul principal, iar lucrul acesta mi s-a părut grozav.

M-am atașat de personaje încă de la început. Am adorat-o pe Livie pentru inteligența și maturitatea ei, dar am admirat-o enorm pe Kacey pentru tăria ei de caracter, pentru curajul de care dă dovadă și pentru felul în care i-a purtat de grijă surorii ei mai mici. Mi-a plăcut enorm relația lor, chiar dacă deasupra acesteia planează tragedia prin care a trecut familia lor în urmă cu patru ani. Un punct în plus ar fi faptul că fiecare personaj are un trecut care explică prezentul și comportamentul respectivului personaj.

Nu știu dacă aș descrie această carte ca fiind una tristă. Cu siguranță începutul cărții nu este tocmai optimist, dar faptul că personajele ajung să se împace cu soarta lor, iar cititorul poate asista la acest proces nu mi se pare un lucru trist. Cred că am învățat câte ceva din romanul acesta, iar acest ”ceva” este faptul că este întotdeauna bine să ierți și să îți înfrunți demonii.

Cartea aceasta are ceva pentru toată lumea. Unele scene te fac să zâmbești, altele să te încrunți, să oftezi sau să îți fie frică. Povestea lui Kacey este un adevărat rollercoaster emoțional.

Relația dintre Kacey și Trent… Hm, cu siguranță mi-a plăcut, chiar dacă nu m-am înnebunit după ea, așa cum aș fi făcut acum trei ani. Însă povestea lor mi-a oferit o doză de optimism și mi-a amintit de ce adoram atât de mult romanele NA. Dialogurile și scenele dintre Kacey și Trent sunt un adevărat deliciu și dau o tentă foarte sexy cărții.

Acțiunea este captivantă, deși nu are o intrigă clară. Pentru că cititorul urmărește lupta lui Kacey împotriva demonilor ei încă de la începutul romanului, acesta se așteaptă ca ea să explodeze din moment în moment. Eu am așteptat acest ”apogeu” care eram sigură că va schimba totul. Și într-adevăr, a făcut-o. Ultimele patru părți din carte m-au făcut să trec printr-o mulțime de sentimente. De la euforie, la furie, tristețe și ușurare, până la fericire și din nou euforie.

Romanul lui K.A. Tucker, Zece respirații scurte este o captivantă poveste a unei tinere femei ce încearcă să se vindece după ce o tragedie i-a schimbat întreaga viață. În scenă apare Trent, care o va vindeca, dar o va și răni foarte mult. Mi-au plăcut enorm atât povestea, cât și personajele și stilul autoarei. Acest roman este numai bun de citit atunci când vrei să te relaxezi și să citești o poveste de dragoste captivantă!

Notă: 5 stele din 5

Recenzie: ”Becks merge la școală” de Cristina Boncea (Octopussy #2)

becks merge la scoalp

Detalii tehnice:

ISBN: 978-606-763-049-7
Data apariției: aprilie 2016
Număr de pagini: 176
Format: 13×20 cm
Tip copertă: broșată
Colecție: Radical din 7

Descriere:

După ce au fost subiect de studiu pentru boala Octopussy descoperită de unchiul lor, gemenele Becks și Hyena sunt obligate să se despartă. De data aceasta, Becks pleacă la liceu în Anglia. Pentru ea, școala însă nu va fi decât un pretext pentru a experimenta cât mai mult – de la sex dezinhibat, până la dragoste și prietenie – totul departe de casă, de Hyena și de mediul familiei sale… ciudate. Detestată de cercul noilor colege, acceptată așa cum este, în cele din urmă, dar și îndrăgostită de tânăra Natty, Becks încearcă să afle răspunsuri clare la întrebările aparent inexplicabile care au condus-o până în acest moment al vieții sale. Ce are de făcut? Ce înseamnă normal și ce nu? Care sunt limitele? Care este adevărul? Poate fi oare el aflat? Și cu ce riscuri?

“După ce a stârnit controverse aprinse cu debutul ei, Octopussy, Cristina Boncea nu s-a mulțumit doar să stea pe margine și să privească, ci a dus povestea mai departe, în stilul ei deja bine conturat, fără compromisuri: Becks merge la școală este și mai îndrăzneață, și mai șocantă pentru ipocriți, cu umor și mesaj pe care va trebuie să le descoperiți cu fiecare pagină. În romanele Cristinei nu găsești nimic din ce e superficial, ușor, la îndemână pentru toată lumea, ci dimpotrivă – găsești excepțiile, renegații, pe cei diferiți, neîncadrați în tipare. Sunt despre libertate, până la urmă. Libertatea pe care nu o vei găsi niciodată ascultând de ceilalți. Nu sunt doar cărți pentru adolescenți, sunt pentru oricine crede că literatura trebuie să-ți spună adevăruri, nu să te consoleze cu minciuni confortabile.”(Cristina Nemerovschi)

Puteți comanda cartea de pe site-ul editurii Herg Benet.

*Această carte mi-a foarte oferită de autoare spre recenzie. Mulțumesc!*

Recenzie:

Am citit ”Octopussy” anul trecut, când de-abia se lansase. Și da, mi-a plăcut. Nu văd de ce atât de mulți oameni sunt ofensați de cărțile lui Boncea. Până la urmă, cei ce sunt revoltați de scenele de sex din carte ar trebui să se întrebe cum au ajuns ei pe lume. Bineînțeles, pentru mine sexul nu a fost niciodată un subiect delicat. Este ceva normal, așa că scenele erotice din cartea Cristinei nu mă deranjează deloc, mai ales că sunt și bine scrise.

Trecând la ”Becks merge la școală”, am citit cartea aceasta ieri, în trei ore. Am început-o după prânz și am lăsat tot la o parte pentru a o citi, lucru pe care rar îl fac. Însă eram foarte curioasă să văd ce ne-a pregătit autoarea. Citisem câteva recenzii înainte de a începe lectura, dar când vine vorba de Cristina, mi se pare că nu poți fi niciodată pregătit pentru cărțile ei.

Da, mi-a plăcut. Mult mai mult decât ”Octopussy”. Atât de mult, că parcă îmi pare rău că am citit-o într-o singură zi. Aș fi vrut să mai fi lungit un pic lectura, ca să savurez cartea mai bine.

Comparând-o cu volumul doi, ”Octopussy” este doar o introducere. Warm up, ca să îi citez un pic pe prietenii noștri americani. ”Becks merge la școală” este cartea importantă din serie. Aici se explică mai bine boala Octopussy, aici se dezvoltă personajele și, în primul rând, în acest volum se dezvoltă și autoarea și ne arată de ce este în stare.

Încă de la primele pagini se poate observa o maturizare a autoarei, atât din vocea personajelor, cât și din subiectele abordate. Cartea aceasta mi s-a părut mult mai profundă, dar la fel de nonconformistă ca și ”Octopussy”. M-am putut regăsi mult mai mult în acest volum, dat fiind fapul că Becks trece prin niște situații mult mai normale, prin care poate că trecem toți la un moment dat în viață.

Personajele Cristinei sunt mult mai bine definite și mult mai reale. Atât Becks, cât și Hyena încearcă să își regăsească sinele și să înțeleagă dacă lucrurile care au fost spuse despre ele în cartea unchiului Phil sunt adevărate sau nu. Gândurile și sentimentele lui Becks sunt mult mai bine explicate de autoare, la fel ca și cele ale Hyenei. Simt, totuși, că Hyena a fost un pic lăsată la o parte. Lucru firesc, având în vedere că Becks este cea care ”pleacă la școală”.

Acțiunea este mult mai bine dezvoltată și mult mai captivantă. Poate se datorează acestei schimbări al comportamentul lui Becks, dar consider că acțiunea acestei cărți a curs mult mai ușor și toate situațiile prin care personajele au trecut m-au făcut să citesc cartea cu un interes mult mai mare.

Scrisul Cristinei este mult mai matur și curge mult mai lin. Am simțit felul în care ea s-a dezvoltat o dată cu personajele și lucrul acesta mi-a plăcut mult. Chiar dacă stilul ei este mai matur, Cristina și-a păstrat umorul, nonconformismul, libertatea și originalitatea.

Sfârșitul cărții m-a lăsat cu gura căscată. Trebuie să recunosc că nu mă așteptam la așa ceva. Însă acum că mă gândesc mai bine, a fost finalul perfect. Pentru carte și pentru Cristina. După 170 de pagini de tumultum și greutăți, nu cred că se putea găsi un sfârșit mai bun pentru Becks. Dar totuși… Măi, Cristina!

Aștept cu mare nerăbdare volumul trei. Sunt curioasă să văd cum va continua povestea personajelor și cum se va dezvolta Cristina. Abia aștept să văd ce ne-a pregătit pentru volumul final!

Între timp, eu vă sfătuiesc să lăsați ipocriziile și să citiți cărțile Cristinei. Scrisul ei nu este nici despre sex, nici despre orgii. Cristina scrie despre adolescență, despre nelămuririle care vin o dată cu această vârstă și despre încercarea de a ne găsi propriul sine. Cât despre volumul doi… merită. Merită cu adevărat să o citiți.

Notă: 4.5 stele din 5

 

Interviu cu Iulia Ioniță: ”Ne e greu să ne rupem de ceea ce am creat”

iulia ionitaIulia Ioniță e tipa aia cool de pe Facebook, cu poze alb-negru și un blog fain. Tipa cu flori în păr. Ea e adolescenta diferită, care refuză să se conformeze regulilor impuse de societate. Spiritul ei, pe care aproape că poți să îl simți din orice postare de pe blog sau de pe Facebook, te face să o simpatizezi imediat. Spontaneitate, originalitate și un refuz de a fi ca toți ceilalți. Acestea sunt lucrurile  care o caracterizează pe Iulia. Ea a scris și publicat o carte la 18 ani. ”Flori în păr” vorbește despre adolescenții care, așa cum spune și descrierea cărții, nu beau „o bere” într-un restaurant de fițe, ci care se duc unii la alții acasă ca să bage pastile până uită de realitate și uită cine sunt. Copii care toți am fost la un moment dat, într-o măsure mai mare sau mai mică. Pentru că, așa cum spune și ea, toți trecem printr-o perioadă în care avem flori în păr.

Am stat de vorbă cu Iulia recent despre cartea ei, despre viața ei ca și autor și despre ce înseamnă, mai exact, să ai flori în păr.

Cine este Iulia Ioniță?

Iulia e o persoană ca oricare alta, dar care uneori gândește mult prea mult decât e nevoie.

Cartea ta, ”Flori în păr”, a fost recent publicată la Editura DataGroup. Vorbește-ne un pic despre ea.

„Flori în păr” este despre povestea lui Amy Evans, „fata cu flori în păr”, o tipă de 14 ani, care e vedetă, bogată, good girl, are viața „perfectă”, într-o societate cu legi scrise, foarte stricte. Ea trece prin diverse traume, psihice, fizice și ajunge să experimenteze cam tot ce se poate. Ajunge de la ursulețul de pluș la rockeri, și până la prieteni falși și clanuri de mafioți. Toată cartea prezintă 6 ani din viața ei, aproximativ, în care este prezentată evoluția ei psihologică și nu numai. Portretul unei „bad girl”, care trece prin mult prea multe, aș putea spune.

De ce ai recomanda cartea ta celorlalți?

Pentru că fiecare are flori în păr, la un moment dat.

Când ai început să scrii și de ce?

Am început să scriu cam de când pot scrie. De la compunerile școlare din clasele mici, de pagini întregi, care deviau de la subiect și primeau punctaj mic doar pentru asta, până acum, la pagini întregi în Word, ajungându-se, apoi, la „Flori în păr”.

Ai de gând să continui într-o carieră literară pe viitor?

Da.

Crezi că romanul tău are puterea de a schimba ceva în lumea aceasta?Coperta_Flori_in_Par

Da, cred asta. Sunt de părere că în roman s-ar regăsi majoritatea adolescenților anilor 2000. Acesta cuprinde cam toate categoriile sociale, Facebook, Whatsapp, majoritatea tipurilor de adolescenți, o mare parte din experiențele, ortodoxe sau mai neortodoxe, prin care noi trecem, deci, din nou, da. Mentalitatea personajelor este complet expusă în „Flori în păr”. Cu depresie, cu fericire, cu stări de anxietate și așa mai departe. Cu soluții, experiențe. Chiar simt că poate schimba ceva.

Ce faci în timpul tău liber?

Scriu, ascult muzică, ies cu prietenii.

Cine sau ce te inspiră atunci când scrii?

Cam nimic. Singurele mele tabieturi atunci când scriu sunt muzica și fumatul. Ca „ajutoare”. Dar, ca inspirație, totul e doar în capul meu și trebuie eliberat.

Se spune că trebuie să scriem despre ce știm. Tu te regăsești în personajele tale și în povestea lor?

Poate că fiecare personaj constituie o latură de a mea, nițel exagerată. Nu pot spune că nu mă regăsesc deloc în personajele mele. Dar, totuși, cred că am început să o fac după ce am scris cartea. Poate doar pentru că ne e greu să ne rupem de ceea ce am creat. Oricum cartea e 100% ficțiune.

Consideri că piața literară din România are nevoie de o schimbare?

Nu cred că sunt în măsură să-mi dau cu părerea. În fond, fiecare scrie ce simte. Și e publicat. Sau nu. Faptul că multe scrieri mai puțin „literare”, dar mult mai relatable nu sunt publicate ar trebui schimbat.

Ai un anumit proces de scriere? Scrii în fiecare zi?

Scriu exact atunci când simt. Nu forțez absolut nimic. Dacă nu sunt la calculator, am Notes. Deși, am spus mai demult, de obicei nu prea scriu în Word ce am în Notes, pentru că eu scriu ce simt pe moment, iar notițele acelea devin deja consumate, într-un fel.

Care este cel mai important lucru pentru tine în viață?

Persoanele dragi.

Știu că mama ta este, de asemenea, scriitoare. Cum arată relația voastră acum că sunteți amândouă autori publicați?

E super. Nu s-a schimbat foarte mult, mama știa că oricum scriu și că urmează să public, știa și că am blog, din 2009, deci nu a fost un mare șoc pentru ea. Noi întotdeauna ne-am înțeles bine, am fost ca două surori. Ne susținem în orice.

Care crezi că este cea mai mare problemă a generației noastre?

Încrederea în propria persoană. Acel exchange de sine pentru lucruri temporare.

Ce planuri de viitor ai? O nouă carte, poate?

Momentan să termin cu bacul, apoi, dacă îmi vine inspirația, de ce nu?

Am citit câteva fragmente din cartea ta și am trecut-o deja pe lista de cărți de cumpărat. Ne poți împărtăși fragmentul tău preferat din ”Flori în păr”?

Nu am unul preferat, am mai multe. Însă cel care descrie pe deplin cartea este cel de pe coperta 4: „Noi suntem acei copii care fumează iarbă. Acei copii care nu beau „o bere” într-un restaurant de fițe, ci care se duc unii la alții acasă ca să bage pastile până uită de realitate și uită cine sunt. Suntem acei copii care nu își fac temele. Care pleacă de la ore ca să compună un cântec. Suntem copiii care, dacă nu te suportă, îți scriu numele pe o țigară și te fumează. Și devii spulberat. Noi suntem copiii fără regrete. Pentru că știm că, atunci când am făcut-o, am fost fericiți.”.

În general, orice pasaj din carte care mi-a plăcut în mod special l-am pus în albumul „Quotes” de pe pagina de autor pe Facebook.

”Flori în păr” poate fi comandată de la Editura DataGroup.

O adolescentă care crede în forțele proprii și un roman care spune adevărul. Aștept cu nerăbdare să citesc ”Flori în păr” și sper că și voi aveți de gând să o faceți. Interviul acesta m-a convins că Iulia este unul dintre tinerii care pot schimba ceva în România.

 

 

 

Interviu cu Cristina Boncea: ”Nu cred că poți scrie artă despre prezent”

cristina bonceaPe Cristina Boncea o cunoaștem toți deja. Dacă nu datorită cărții ei, ”Octopussy”, sigur datorită  canalului ei de YouTube sau al blogului ei. Cu toate că este cam greu să nu o știți din cauza cărții ei. Cristina e adolescenta aia cu mintea sucită, care scrie despre sex, relații și prostiile pe care le fac mai toți adolescenții. Romanul ei de debut, lansat anul trecut la Herg Benet, a stârnit un val de opinii negative, dar și unul de opinii pozitive. Până la urmă, așa este lumea artei. Nu poate fi pe gustul tuturor. Un lucru este sigur. La numai 18 ani, Cristina își trăiește deja visele și își face un nume pentru ea în lumea literară.

Cu ocazia lansării volumului doi din seria ”Octopussy”, am stat de vorbă cu Cristina. Rezultatul este un interviul în care autoarea vorbește despre viața ei după lansarea romanului ei de debut, despre planurile ei de viitor și, cel mai important, despre ”Becks merge la școală”.

Bună, Cristina! Ultima dată când am vorbit, ”Octopussy” tocmai fusese lansată la Herg Benet. Ce s-a schimbat de atunci în viața ta?

Hello! Foarte, foarte multe lucruri. În primul rând, am terminat de scris volumul #2 prin vara anului 2015 și i-am trimis-o lui Alex, editorul meu. Atât el cât și Cristina Nemerovschi au observat că am evoluat ca scriitoare și nu a putut decât să mă bucure acest lucru, faptul că am învățat ceva din experiența romanului meu de debut. Am terminat de scris chiar și ultima parte a trilogiei care sper să vă dea pe spate, mai ales pe cei care au citit deja Becks merge la școală și sunt puțin șocați de final (dar și foarte mulțumiți, după câte am văzut). Ultimul eveniment la care am participat a fost lansarea mea de la Gaudeamus, visul meu de o viață! 🙂 Acolo am reușit să vorbesc cu foarte multă lume și m-am distrat stând la standul editurii și dând autografe. Acum urmează Bookfest, unde sper să repet experiența, de data asta cu un roman nou-nouț.

Acum te pregătești să publici continuarea, ”Becks merge la școală”. Cum te simți în pragul acestui pas?

Din moment ce au apărut deja câteva recenzii foarte pozitive la această carte, nu mai am nicio emoție sau dubiu că ceva ar putea merge prost. Abia aștept să apară și în librării, să se vândă alături de primul volum într-un pachet… Sper doar ca întreaga trilogie Octopussy să aibă un public și mai larg, care să aștepte volumul final cu sufletul la gură.

Consideri că te-ai maturizat ca autor față de primul volum?

Categoric! Eu oricum sunt la o vârstă la care timpul trece foarte repede și schimbările apar la fel de repede, deci ar fi fost imposibil să rămân aceeași, chiar și fără apariția romanului meu de debut pe piață. Ideea e că mă folosesc foarte mult de trăirile personale în romanele mele, așa că încerc pe cât posibil să trăiesc cât mai multe pentru a scrie cât mai “matur”; cam așa funcționează, sunt codependente Cristina ca autor și Cristina adolescenta, nu am cum să le separ. De asemenea, consider că și Becks, personajul meu principal, s-a maturizat față de primul volum.

De ce ai recomanda volumul doi cititorilor?

În primul rând, pentru a înțelege mai bine conceptul Octopussy, care a stat la baza primului volum. Deși e adevărat că atunci când mi-am publicat romanul de debut nu mă gândeam că voi mai scrie și o continuare, cred că era inevitabil și mă bucur că universul a lucrat în acest fel pentru mine. Pe de altă parte, volumul doi promite și mai multe replici sarcastice și întâmplări tragicomice care ar putea însenina ziua oricărui cititor.

Cum va evolua povestea în volumul doi?

becks merge la scoalpBecks merge la școală este literalmente ce se întâmplă în volumul doi, sau cel puțin pretextul de la care plecăm. Becks merge în primul an de liceu la o școală de fete din Anglia iar de aici pornește șirul întâmplărilor… Există dragoste, sex, răzbunare și mai ales, Octopussy – boală tratată într-un mod puțin mai diferit decât în primul volum. Acțiunea se bazează mai mult pe Becks, desigur, dar o avem în continuare pe familia Sugar prezentă în background. 

Știu că ai de-a face cu destul de mulți hateri. Cum răspunzi comentariilor negative?

Cu delete sau block, după caz. Nu am loc pentru negativitate în viața mea, trebuie să mă concentrez pe a face lucruri pozitive pentru oamenii cărora le plac cărțile mele și își doresc să scriu în continuare; cea mai importantă persoană pe care trebuie să o satisfac este EU, așa că nu-mi permit să mă las distrasă de oameni care habar n-au despre ce vorbesc. E adevărat că am primit și critică constructivă, însă acele comentarii nu le consider negative.

Am observat că ai o relație destul de strânsă cu Cristina Nemerovschi. Te ajută în vreun fel prietenia cu ea în ceea ce privește scrisul?

Pot spune că nu. Întâlnirile cu Cristina sunt mereu un prilej de bucurie, chiar și scurtele noastre conversații de pe Facebook, însă cel mai mult mă inspiră în privința creațiilor mele propriile mele amintiri și experiențe, mai puțin alți oameni din viața mea, chiar dacă îi apreciez și sunt recunoscătoare pentru existența lor. Deși ea se poate numi “idolul meu” în materie de literatură, cred că se poate observa că stilurile noastre sunt destul de diferite și vrem să transmitem alte idei prin romanele pe care le scriem. Deși nu pot spune că mă deranjează comparațiile literare dintre noi două, cred că orice persoană care ne-a citit poate fi de acord cu mine.

Ce surprize pregătești cititorilor tăi? Un al treilea volum, poate?

Sure, l-am scris deja, după cum spuneam. Va fi volumul final al trilogiei și este scris din perspectiva Hyenei, ca și consecință a finalului din volumul #2. Aici Octopussy, ca întreg concept, primește o concluzie clară și concisă, pe înțelesul tuturor și consider că e cel mai bun mod de a sfârși povestea celor patru membrii ai familiei Sugar. Înafară de asta, voi încerca să organizez câteva lansări prin București, deși sunt tare ocupată cu bacul și admiterea…

Cum ai fost primită de ceilalți autori în lumea aceasta literară?

Eu cred că neașteptat de bine! Mi-am făcut foarte repede prieteni în această industrie și lista continuă să crească. Mă bucur să îi cunosc pe fiecare dintre ei, să îi citesc și să ne susținem reciproc. Încurajez pe această cale tinerii scriitori suficient de curajoși să își trimită manuscrisele spre edituri and join us!

Știu că te ocupi și cu vlogging-ul. Crezi că scrisul și vlogging-ul se îmbină în vreun fel?

Nu, nu cred că are vreo treabă. Am început să fac filmulețe în ideea de a-mi promova viitoarele romane pe YouTube, deci vlogging-ul are cu siguranță treabă cu advertising-ul. În România e destul de greu să fii un autor popular fără să te autopromovezi cât de mult poți așa că de aceea am optat să utilizez cât mai multe rețele sociale în acest scop.

Părinții tăi au citit ”Octopussy”? Care a fost părerea lor despre carte?

Mama citește în prezent volumul #2 și mi-a spus că primele 50 de pagini sunt foarte ok. Ea, la fel ca și mine, înțelege că genul acesta de literatură are din păcate un public restrâns datorită mentalității generale din România, însă mă susține în tot ceea ce fac și se bucură pentru succesul meu.

Cum ți-ai descrie scrisul sau poveștile?

SINCER. Asta e ceea ce am încercat mereu să fac, dacă nu scriu sincer mai bine nu mai scriu deloc. Pentru mine tocmai acesta este rostul literaturii, să transpui pe hârtie, împletit desigur cu ficțiunea, părțile din tine pe care vrei să le explorezi sau le consideri importante. Abia după ce public un roman mi se întâmplă să realizez de ce l-am scris de fapt. În timpul procesului, doar mă las pierdută în lumea care mi se creează în fața ochilor, fără să fac mare lucru; scopul final, pentru sinele meu, este de fapt creșterea spirituală și îmbunătățirea mea ca ființă umană. Cred că nu e un lucru foarte evident pentru un simplu cititor, dar fiecare autor vede în arta sa ceva ce îi este doar lui cunoscut. Cât de frumos e să împărtășești un secret a cărui cheie s-o deții numai tu?!

Te regăsești în personajele tale, Becks și Hyena?

Mama chiar a zis că mă regăsește în Becks din al doilea volum și m-am cam supărat căci ambele fete sunt versiuni ale mele de mult ucise, pierdute. Nu mai am nici infantilitatea lui Becks, nici inflexibilitatea Hyenei. Se știe că ele sunt la poli opuși din multe puncte de vedere și totuși sunt două jumătăți ale aceluiași întreg… Chiar și Hyena din volumul trei este o versiune a mea pe care am ucis-o. Nu cred că poți scrie artă despre prezent, dar mi-e imposibil să spun că nu mă regăsesc în personajele mele, chiar dacă ele nu mai reprezintă cine sunt eu acum.

Ești mulțumită de unde te găsești la momentul acesta ca autoare?

Sunt de felul meu fericită cu ceea ce am, vorba aia, “nemulțumitului i se ia darul” însă pot spune că am ajuns aici pe puteri proprii, fiind susținută doar de oamenii care au crezut cu adevărat în mine și nu din alte motive. Am investit bani, timp și suflet iar acestea sunt rezultatele. Tot ce pot să spun este: cu Dumnezeu înainte!

Mulți adolescenți și-ar dori să aibă curajul și determinarea de a publica o carte la această vârstă. Le poți da un sfat?

Cut off the bullshit, ăsta e sfatul meu. Dacă vi se pare că sună dur, gândiți-vă numai la hoarda de recenzori nefutuți sau alți autori de la n edituri care v-ar mânca de vii, din diferite motive. Și piața literară, la fel ca în orice alt domeniu, este o junglă, așa că trebuie să fiți pregătiți pentru orice. În primul rând, trebuie să fiți foarte siguri pe munca voastră și în al doilea rând, să aveți o echipă (de la editură) care să vă susțină every step of the way. Altfel, chiar nu văd cum ați putea reuși, chiar dacă manuscrisul vostru e genial dar nerecunoscut.

Cred că toți murim de curiozitate să citim ”Becks merge la școală”. Ne poți împărtăși un fragment care să ne determine să o citim de cum iese din tipare?

Sure. Uite aici:

Ar fi vrut să pară la fel de pură precum Natty, care indiferent de cât de multe puli ar fi supt și cât s-ar fi tăvălit prin noroaie, tot are spiritul de a se aranja frumos, ca o virgină, de a arăta atât de inocent, de a fi atât de iubită de toți. Ele sunt EXACT ca Nancy și Penny din Clasa 402. Becks va fi mereu Nancy, cea care aspiră la o persoană care nici n-are habar de existența ei. Și de asta s-a hotărât să urască femeile, din adâncul sufletului ei. Pentru că nu urăște nimic mai mult decât să se simtă slabă. Pentru că nu vrea să plătească prețul ăsta pentru a fi iubită sau nici măcar atât. Pentru că nu vrea să moară înecându-se cu propriul sânge, de dragul unui ideal. Așa că a făcut ce a fost mai ușor. S-a îndreptat spre băieți, și totuși… tot a suferit. Cum mama naibii? Cum mama naibii ajunge să fie mereu o victimă?”

”Becks merge la școală” urmează să apară în luna mai la Herg Benet, iar eu nu am mai fost de mult atât de nerăbdătoare să citesc o continuare ca acum. Sunt sigură că volumul doi va fi cu mult mai nebun decât primul, dar la fel de bun! Evoluția Cristinei ca și autor este evidentă din acest interviu și abia aștept să văd ce surprize ne-a pregătit în noua ei carte.

 

10 probleme pe care fiecare cititor înrăit le va înțelege

bookish-problem-204-you-cannot-pass-a-new-bookshop-used-bookshop-library-or-book-table-at-a-garage-sale-or-fair-without-stopping-to-browse-7c38bToată lumea care mă cunoaște știe cât de mult ador cărțile și lectura. Atunci când citești, ai ocazia de a călători în lumi fantastice și de a ”cunoaște” persoane minunate, chiar dacă de cele mai multe ori ele sunt personaje fictive. Nu am înțeles niciodată cum unii oameni pot trăi fără cărți. Aceasta va fi marea enigmă a vieții mele. Ce poate fi mai frumos decât momentul acela când te pierzi într-o carte și uiți de tine și de lumea din jurul tău?

Și totuși, oricât de frumoasă poate fi viața unui cititor înrăit, există și multe aspecte ale acestei vieți care sunt mai puțin plăcute. Cum ar fi momentele în care îți vine să îți lași toată viața la o parte pentru o singură carte, sau cearcănele de sub ochi după o noapte petrecută citind. De cele mai multe ori, pasiunea pentru lectură aduce câteva ”probleme” (chiar dacă cele mai multe dintre ele pot fi plăcute într-un mod ciudat) pe care sunt sigură că le veți înțelege dacă vă petreceți fiecare zi alături de o carte. Am hotărât să adun într-o postare cele mai frecvente și mai ”serioase” probleme pe care orice cititor înrăit le are, pentru a vedea câți dintre voi se confruntă cu aceleași dileme legate de cărți.

  1. ”Care este cartea ta favorită?” – Intrebarea la care nu știi niciodată ce să răspunzi

De fiecare dată când spun cuiva că îmi place să citesc, următoarele cuvinte care ies de pe gura persoanei respective sunt: ”Care este cartea ta favorită?”. Mie îmi vine să îmi pun mâinile în cap și să fug mâncând pământul, în timp ce interlocutorul meu așteaptă un răspuns care întârzie să apară. Pentru cineva care adoră cărțile, întrebarea aceasta este infernală. Până la urmă, cum pot alege o singură carte preferată din zecile de cărți extraordinare pe care le-am citit până acum?!

  1. Momentul  minunat când care citești o carte bună… iar cineva e hotărăște să te întrerupă

Mi se întâmplă de foarte multe ori să citesc la școală, în pauză, iar unul dintre colegii mei să se găsească să vină să mă întrebe ce citesc. Nu că ar avea habar de cărți, dar încearcă și ei să se dea interesanți. Un lucru se pare că nu înțelege nimeni. Atunci când citesc, vreau să fiu lăsată în pace cu cartea mea. Nu vreau nici să aud despre mâncarea pe care a mâncat-o câinele tău, nici despre cum tu nu poți termina nici o carte. Vreau doar să citesc.

  1. Persoana care îți place îți spune că nu citește

Mi s-a întâmplat destul recent să întâlnesc un tip care a întâlnit aproape toate cerințele mele irealiste. Asta până când la prima întâlnire mi-a spus că nu prea citește. Adică citește, dar știi, mai mult cărți de filozofie, că nu prea se dă în vând după literatură. Reacția mea? Mai că îmi venea să plec de acolo. Noroc că a fost destul de drăguț să vină cu mine până la librărie. Totuși, momentul acela când afli că persoana pe care o placi nu citește va fi mereu o mare dezamăgire.

  1. Moartea personajului preferat

Ah, John Green, la tine mă uit!

Deschizi o carte și cu mare entuziasm începi să o citești. Pe parcursul lecturii, îți dai seama că unul dintre personaje îți este atât de drag, încât îți vine să îl iei acasă și să îl îngrijești ca pe un prieten foarte bun aflat în suferință. Însă, surpriză! Nu mai apuci să o faci, pentru că autorul a decis să îți omoare acest personaj preferat. Durerea, bineînțeles, este insuportabilă.

  1. Când ți se umple biblioteca și trebuie să îți faci un pat din cărți

Una dintre activitățile noastre preferate este aceea de a cumpăra cărți noi, chiar dacă mai avem vreo 50 de cărți pe care trebuie să le citim. Până la urmă, nimic nu se compară cu sentimentul de a adăuga o carte nouă la colecție. Problema este că spațiul din casă este limitat, iar biblioteca este de cele mai multe ori prea mică pentru colecția de cărți care crește încontinuu. Singura soluție? Un pat făcut din cărți!

  1. Momentul acela când intrii într-o librărie…

Și fie nu ai bani să îți cumperi nici o carte, fie îți cumperi prea multe. Mai există și varianta în care îți poți cumpăra o singură carte, iar a alege o carte din mii de cărți este aproape imposibil. Oricum ar fi, experiența de a cumpăra cărți este întotdeauna o combinație între tortură și fericire.

  1. Continuările ce se lasă așteptate

Descoperi o nouă serie pe care o adori și lumea este mai bună. Însă seria nu este încă încheiată și după ce îți petreci o săptămână în lumea aceea minunată de care te-ai îndrăgostit, afli că trebuie să aștepți un an (sau chiar mai mult) pentru a afla ce se întâmplă cu personajele. Ei, păi nu este asta tortură?!

  1. Spoilers!

Cred că acest cuvânt (spoiler) este cel mai enervant cuvânt care există în vocabularul cititorilor în serie. Mie mi s-a întâmplat de multe ori să îmi cumpăr o carte și să citesc recenzii pe internet în care să dau de un spoiler care să îmi strice toată plăcerea lecturii. Unde mai pui că mai sunt și oamenii care o fac intenționat, parcă având o plăcere de a-ți ruina experiența unei anumite cărți.

  1. Procesul de a alege o nouă carte

Ai terminat o carte și este timpul să îți alegi o nouă lectură. Dar cum să o faci, când tu ai zeci de cărți în bibliotecă și încă câteva zeci în Kindle? Și mai ales, cum să îți fie ușor să alegi o carte de citit când parcă toate te atrag, și totodată niciuna?

  1. Bookhangover!

Chiar dacă nu este tocmai o problemă, senzația aceea de beție pe care o ai după ce termini o carte pe care ai iubit-o este în același timp și plăcută, și enervantă. Plăcută pentru că înseamnă că ai citit o carte foarte bună, și enervantă pentru că nu te poți detașa de povestea respectivă și nu poți începe o altă carte.

Ah, viața de cititor poate fi un chin! Și totuși, nu aș da-o pe nimic pe lumea aceasta. Am fost, sunt și voi fi mereu o mândră cititoare în serie, cu bune și cu rele!

Am scris mai mult despre acest probleme pe care cititorii le au într-un articol pe blogul Serial Readers. Dacă vreți să îl citiți, o puteți face aici.

Vă regăsiți în aceste probleme de cititor înrăit?