2016 in review: Cele mai bune 10 cărți pe care le-am citit

Am ajuns din nou la unul dintre momentele mele preferate: sfârșitul anului. Deși o perioadă plină de nostalgie, îmi place enorm să mă gândesc la tot ce am realizat în cele 12 luni din anul care urmează să se încheie. Ultimele două zile din an sunt mereu dedicate topurilor, amintirilor și reflecției, la fel cum în primele zile din Ianuarie îmi place să îmi pun câteva dorințe, să fac planuri și să îmi setez câteva obiective pe care mai apui le scriu pe o hârtie pe care o port în portofel și de care încerc să mă țin cât mai mult posibil.

Pentru astăzi și mâine v-am pregătit trei topuri pe care abia așteptam să le fac. Primul este cel cu cele mai bune 10 cărți pe care le-am citit în 2016, al doilea conține cu melodiile mele preferate, iar cireașa de pe tort și cel mai important top este cel al momentelor mele preferate pe care le-am trăit anul acesta. Recunosc că aveam de gând să vă împărtășesc toate acestea mai devreme, dar o lipsă de energie, o profundă dorință de a mă odihni și de a dormi și o libertate limitată m-au făcut să tot amân acest moment. Astăzi am pus piciorul în prag, mi-am făcut o cană de cafea și am început să fac minunata și dificila sarcină de a-mi alege preferatele.

Am citit multe cărți în 2016. 70, mai exact. La începutul anului mi-am setat pe Goodreads un  reading challenge de 50 de cărți, pe care, din fericire, l-am întrecut. Sinceră să fiu, nu știu cum am reușit să fac asta, pentru că anul acesta nu am citit la fel de constant ca în alți ani. Am avut un program extrem de încărcat datorită diplomei, am trecut prin perioade când nu mă puteam atinge de cărți, dar aveam și săptămâni în care citeam încontinuu. Oricum ar fi, sunt mulțumită de cum arată 2016 în materie de cărți pentru că am citit mult bine. Cred cu adevărat că am citit tot ce am vrut și asta mă mulțumește în mod special.

Bun. Fără alte introducțiuni, cele mai bune 10 cărți pe care le-am citit anul acesta sunt:

10. Ghici cine moare primul de M.J. Arlidge

ghici-cine-moare-primul

Ghici cine moare primul a fost printre primele cărți pe care le-am citit în 2016 și uite că, 12 luni și 69 de cărți mai târziu, a rămas una dintre preferatele mele. Fiecare volum din seria Helen Grace este un deliciu literar pentru mine, pentru că romanele acestea sunt de un suspans și un mister care te lasă fără suflare. Sunt scrise atât de bine și cu atât de multă inteligență, încât nu poți ghici nici un moment ce se va întâmpla, lucru care pe mine mă înnebunește. În sensul bun, bineînțeles! Unde mai pui că Helen mi se pare de-a dreptul fascinantă. Sper ca în 2017 să citesc întreaga serie.

9. Jurnalul 2003-2009 de Oana Pellea

jurnalul oanei pellea

Anul acesta am prins drag de jurnale și autobiografii, după ce am citit jurnalul Oanei Pellea. Am prins drag și de Oana, care este un om cum rar întâlnești. Jurnalul ei este scris cu atât de multă autenticitate, emoție, dor și drag de viață încât este greu să nu devină una dintre cărțile tale preferate. După ce am citit cartea, am simțit că am învățat multe lucruri și că, într-un fel, mi s-a schimbat viața și modul de a vedea anumite aspecte ale acesteia.

8. Tot ce nu ți-am spus de Celeste Ng

tot-ce-nu-ti-am-spus

My my, ce carte!  Am citit-o vara aceasta și aproape că am plâns la fiecare capitol. Tot ce nu ți-am spus este o emoționantă poveste despre familie, dragoste, loialitate și curajul de a fi persoana care vrei tu să fii. Scrisă într-un mod minunat, plină de metafore și emoții puternice, cartea a picat în mâinile mele într-un moment în care aveam nevoie de câteva lecții, pe care le-am și primit datorită ei. Este una dintre cărțile pe care sper să am timp să o recitesc și pe care o voi recomanda mult timp de-acum încolo.

7. Ținutul țânțarilor de David Arnold

ținutul țânțarilor

Doamne, cât de tare mi-a plăcut cartea aceasta! Bine, se poate să-mi fi plăcut atât de tare și datorită vârstei, pentru că mama nu prea mi-a înțeles entuziasmul. Însă este o carte minunată! Amuzantă, bine scrisă, cu situații reale în care te poți regăsi, cartea m-a captivat de la primul capitol. Nu-mi mai amintesc perfect, dar am impresia că aceasta era cartea pe care o citeam atunci când am dat de diplomă. Oricum ar fi, povestea lui Mim va ocupa mereu un loc special în inima mea.

6. Child 44 de Tom Rob Smith

child 44

Am citit această carte după ce am văzut filmul, care mi-a plăcut la nebunie. Child 44 este una dintre cărțile acelea puternice, care trăiesc în cititor mult timp după ce le-au citit. Are o poveste încărcată de adevăruri și situații tulburătoare, o intrigă convingătoare și personaje foarte bine conturate. Iar dacă îmi urmăriți blog-ul, știți cât de mult îmi plac cărțile despre al doilea război mondial și despre Rusia anilor ’50. Într-un cuvânt, Child 44 a fost perfectă pentru mine.

5. Rockstar de Cristina Nemerovschi

rockstar

Ar fi fost, cred, anormal să nu o includ pe Cristina în acest top. Ea se numără, până la urmă, printre autorii mei preferați. Rockstar mi-a intrat la suflet atât de tare nu numai pentru că e excelent scrisă, ci și pentru că m-am putut regăsi 100% în ea și în trăirile lui Storm. Țin minte că pe parcursul lecturii a trebuit să mă opresc de multe ori, pentru că mă gândeam încontinuu că nu este posibil ca un personaj să îți semene atât de mult și o scriitoare pe care nu o cunoști personal să-ți scrie toate trăirile și sentimentele într-o carte. Copia mea este plină de însemnări și citate subliniate și abia aștept să o recitesc.

4. Central park de Guillaume Musso

central-park

Am citit Central park recent și nu că mi-a plăcut la nebunie, dar aș fi recitit-o încă din momentul în care am terminat-o. Povestea mi s-a părut genială, scrisă perfect, cu intrigă care devine din ce în ce mai imprevizibilă și mai complicată și două personaje pe care ajungi să le adori. Guillaume Musso a devenit unul dintre scriitorii mei preferați și abia aștept următorul pachet de la bunica, care conține încă un roman scris de el. La fel de mult i-a plăcut și mamei cartea, care mi-a dat telefon tocmai din România să-mi spună că nu o poate pune jos.

3. Înainte să te cunosc de Jojo Moyes

me-before-you

Aici a trebuit să stau să mă gândesc u pic, pentru că nu eram sigură dacă mi-a plăcut mai mult Înainte să te cunosc sau continuarea, După ce te-am pierdut. Am concluzionat, totuși, că Înainte să te cunosc mi-a transmis emoții mult mai puternice. Cred că deja știți totul despre romanul lui Moyes, pentru că se numără printre cele mai citite romane din 2016. Cert este că mie mi-a plăcut la nebunie pentru că este o carte scrisă foarte bine, cu o doză de realism rar întâlnită, emoții puternice, personaje adorabile și foarte bine conturate și un sfârșit sfâșietor. Am citit romanul în vară, la două săptămâni după diplomă, când nu știam ce să fac cu viața mea și nici chef de citit nu aveam. Înainte să te cunosc mi-a reamintit de ce ador cărțile și mi-a trezit foamea de a citi.

2. Războiul nu are chip de femeie de Svetlana Alexievici

razboiul-nu-are-chip-de-femeie-3126-4

Nici nu știu cum să descriu acest roman. În primul rând, având în vedere cât de mult iubesc poveștile de război și tot ce are de-a face cu cel de-al doilea război mondial, era logic să ador cartea Svetlanei. Nu m-am așteptat, totuși, să mă răscolească și să mă tulbure atât de mult. Mărturiile femeilor care au luptat pe front în cel de-al doilea război mondial m-au făcut să mă înfior și m-au captivat atât de mult, încât la un moment dat lumea din jurul meu dispăruse și aveam impresia că mă aflu și eu pe front. Genială, ce să mai!

1. Rose under fire de Elizabeth Wein

rose under fire

Ei bine, da, aceasta este cartea mea preferată din 2016. Nici nu mi-a fost greu să o aleg, pentru că mi-a venit în minte imediat atunci când m-am întrebat ce carte mi-a plăcut cel mai mult anul acesta. Tot o carte de război și în același timp continuarea cărții Nume de cod: Verity (care mi-a plăcut la fel de mult și care aproape că a intrat în acest top), Rose under fire m-a impresionat și și-a lăsat amprenta asupra mea într-un mod în care nu cred că o altă carte o va face vreodată. Este absolut superbă, incredibil de emoționantă și de captivantă, te face să te atașezi de personaje și transmite atmosfera războiului și a sfârșitului acestuia într-un mod nemaiîntâlnit. De neratat!

Pfiu, ce treabă grea! Anul 2016 a fost un an plin de cărți puternice, cu adevărat bune și mi-a fost foarte greu să fac acest top. Nu eram sigură ce cărți să includ, pe ce locuri să le pun și ce cărți să exclud. Vreau să menționez și câteva cărți care mi-au plăcut foarte mult și de care îmi amintesc cu plăcere: Carry on de Rainbow Rowell, Code Name Verity de Elizabeth Wein, Castelul de sticlă de Jeanette Wells, Lupta mea: Moartea unui tată de Karl Ove Knausgard și Colorless Tsukuru Tazaki and His Years of Pilgrimage de Haruki Murakami.

Până revin eu cu următoarele topuri, aștept comentariile voastre cu titlurile preferate pe care le-ați citit în 2016!

Recomandarea săptămânii – ”Ținutul țânțarilor” de David Arnold

După foarte mult timp, revin astăzi cu o recomandare. Deși m-am gândit de multe ori la acest articol, de fiecare dată am sperat că voi găsi ceva mai bun să vă recomand. Și iată că acum am făcut-o, deci nu mai am nici o scuză să amân relansarea rubricii Recomandarea săptămânii.

Ideea este foarte simplă. Săptămâna aceasta citesc cea mai demențială și mai captivantă carte dintre toate cărțile pe care le-am citit în ultima vreme. Este vorba despre Ținutul țânțarilor de David Arnold, recent publicată în România la editura Young Art.

13690618_1217028544983757_317354067722810280_n

Dacă tot am terminat ”Ultima scrisoare” la începutul săptămânii, era doar firesc să încep o nouă carte. Pentru că mi-am cumpărat-o curând, am zis să încep All the light we cannot see de Anthony Doerr, alt roman după care tânjez de aproape un an. Însă la ora actuală trec printr-un reading slump, așa că sunt destul de pretențioasă la cărți și cu greu găsesc ceva care să mă captiveze.

Norocul a făcut ca miercuri să primesc două cărți din România, de la colegii mei de la Serial Readers. Le-am răsfoit cu mare nerăbdare, una dintre ele fiind chiar ”Ținutul țânțarilor”. Mi s-a părut foarte interesantă și am plănuit să o citesc imediat ce voi terminat ”All the light we cannot see”. Doar că nu am avut răbdarea necesară și am început să o citesc chiar în seara aceea, când am și parcurs primele 100 de pagini.

Ce să mai, cartea m-a lovit direct în cap. La propriu. Încă de la primele pagini am simțit că mă trezesc și că aceasta este cartea care mă va scoate din starea de letargie pe care o am de ceva vreme în materie de lectură. Am simțit că am găsit cartea. Aia pe care o aștept de ceva vreme, care parcă nu mai venea.

Hai să o dau pe aia dreaptă. Cartea e dată naibii. Are cel mai mișto stil pe care l-am întâlnit de ceva timp, un personaj principal care a devenit eroul meu (sau eroină, trăiască Carla’s dreams), o poveste demențială, iar ciudățeniile și lucrurile care aproape că te fac să îți faci cruce sunt la ordinea… capitolului. M-am îndrăgostit iremediabil de Mim, chiar dacă e fată. Beck e Beck, Walt e Walt. Nu știu cum să explic, dar dacă aș  întâlni personajele acestea în lumea reală, m-aș  duce să le cer un autograf. Unde mai pui că și râd în hohote, cum n-am mai râs de mult la o carte.

Ca să înțelegeți cât de bună este cartea și cât de mult îmi place, imaginați-vă doar că m-a făcut să amân o carte de război. Asta ar trebui să explice tot. Pur și simplu m-am îndrăgostit de ea și sunt sigură că atunci când o voi termina, voi simți nevoia de a o începe din nou. De asemenea, este perfectă pentru vară, fiind plină de aventuri, una mai ciudată decât cealaltă.

Eu una vă spun. Dacă nu ați citit încă cartea aceasta sau dacă nu plănuiți să o citiți, nu știu ce faceți cu viața voastră. Romanul ăsta cu nume ciudat, ”Ținutul țânțarilor”, este un must-read al verii, al anului și, la naiba, al vieții fiecărui cititor.

Dacă vreți să o achiziționați, o puteți face de pe site-ul editurii Young Art sau cu un simplu click aici. Mai jos vă las coperta și descrierea, în caz că mai aveți nevoie de convingeri pentru a o citi.

ținutul țânțarilor

Mim nu e bine. Epiglota deplasată şi ochiul cu care nu mai vede sunt ultimele sale griji. Familia i se destramă repede, tânăra de 16 ani suferă de nevroză. Mim e nevoită să se mute în celălalt colţ al ţării împreună cu tatăl şi noua lui soţie. Când află că mama ei e bolnavă, Mim fuge de-acasă, hotărâtă să străbată cei 1524 de kilometri care o despart de ea. Drumul nu e doar lung, ci se dovedeşte şi dificil de străbătut, căci întâlnirile şi confruntările cu diverse personaje şi propriii demoni o pun la grea încercare.

Hai, fuguța și citiți-o! 🙂