În labirint

Long time no see, vorba aia. Nu mi-a stat mintea la scris multă vreme. Vara asta mi-am petrecut-o mai mult hai hui. Cu mintea, mă refer. După vară, m-a luat viața și m-a trântit rău de tot. Am căzut, m-am ridicat, m-am scuturat și am mers mai departe, în stilul caracteristic mie. Am trecut prin câteva lucruri – am pierdut lucruri și oameni, și-am învățat că în viața câștigi și pierzi, și că uneori trebuie pur și simplu să-ți salvezi pielea. Și asta am făcut, mi-am salvat pielea. Unora, în schimb, nu le convine, pentru că vor să te vadă căzut, să fii mai jos decât ei. Și este ok, pentru că atunci îți dai seama de adevărata lor lumină.

Între timp a venit toamna, am început treaba, și încerc să ies din labirint. Viața mea a devenit un labirint din care mi-a fost greu să ies multă vreme, și uneori încă o mai iau pe străduțe înguste și complicate. Încerc să revin la tot ce mi-a fost drag cândva, dar după ce îți schimbi obiceiurile și în sufletul tău intră și alte lucruri, începi să te întrebi dacă e neapărat necesar să te întorci la persoana la care erai cândva și la tot ce definea acea personalitate.

Mi-am luat o agendă Moleskine – voiam o chestie de-asta de când eram mică, dar erau de neatins. Multe lucruri care obișnuiau să-mi fie de neatins îmi sunt acum acesibile și au devenit deja banale. Să-și fi pierdut, oare, farmecul? Nicidecum. Poate valoarea – dar nu farmecul.

Mi-am luat și-un laptop, primul gadget luat din banii mei. Am mers și la psiholog, dar nu m-a atins în vreun fel special, așa că Moleskine-ul ăla îmi ține loc de psiholog. M-a întrebat cineva de ce scriu în jurnal, nu cumva pentru că vreau ca cineva să citească? Nu, nu ca să citească cineva, ci ca să mă eliberez de niște gânduri pe care nici eu nu le înțeleg, ca mai apoi să analizez totul la rece și să încerc să-mi fiu propriul psiholog.

quote blog

De citit, citesc pe apucate. Citesc Jurnalul fericirii de Steinhardt. E o carte mare, nu ca volum, ci ca și conținut. Se citește greu, dar bine. O citesc de mai bine de o lună – zilele astea o termin și sunt sigură că îmi va fi lipsi. Am o mulțime de cărți cărți ce așteaptă să fie citite, dar prea puțin timp și mult mai multe priorități la momentul actual.

Am zis să sriu în seara asta nu pentru că am gânduri de revenire acum, ci pentru că îmi lipsea foarte mult să ascult muzică și să scriu. Senzația aceasta de a tasta, sunetul pe care le fac tastele, momentul când apeși ”publish”, ideea că faci ceva, că lași o amprentă în lume. Mi-e dor de partea aceasta a mea, dar încă nu este momentul să revin. Bineînțeles, am multe lucruri de spus și multe povești de împărtășit, dar, din nou, la momentul acesta nu reprezintă o prioritate. Lucrez la un alt proiect pe care trebuie să îl duc la capăt, iar  după voi începe să mă axez și pe conceptul pe care îl am eu în minte pentru partea personalității mele care are nevoie să scriu și să se exprime pe internet. Cert este că locul va rămâne aelași, dar fața va fi complet diferită, la fel ca și persoana din spatele ecranului. Nu mai poate fi ce a fost până acum, pur și simplu pentru că eu nu mai sunt ce eram când am început să scriu la Bianca2b.

Am scris  toată această postare ascultând albumul recent lansat de Grasu XXL și Guess who, În labirint. De aici și titlul postării. Am pe repeat albumul de când a ieșit, și-mi place la nebunie. Mi se pare că fiecare melodie exprimă ceva specific, că nimic nu este lăsat la întâmplare, și că albumul, per total, acoperă fiecare subiect posibil și induce fieare stare pe are un om poate să o aibă. Este o adevărată poveste despre viață, societatea în are trăim, și mai ales, despre oameni. Am câteva melodii pe care le ascult mai mult decât pe celelalte, dar melodia care mi-a atras atenția asupra albumului este Spune-mi tot, un featuring super fain cu Feli, pe are l-am avut pe repeat încontinuu trei zile la rând și care atinge exact coarda care trebuie ca să înțeleg fiecare vers.

Bă, până la urmă ideea este că viața merge mai departe. Că te împiedici (și daă ești gras, te și rostogolești, vorba Grasului din Pam-pam!), te mai oprești, dar continui să mergi. Poate uneori din virtutea inerției, pentru că nu ai altă opțiune. Dar tot e mai bine decât să stai pe loc.

Orice e mai bine decât să stagnezi.

Iar noi ne vom reciti curând. Vă las cu melodia de care ziceam mai sus, că merită ascultată. Asta, și vreo încă câteva zeci de melodii pe are vreau să vi le împărtășesc, dar nu acum.

Advertisements

Revedere dupa cinci luni

Imi aduc aminte perfect ce faceam pe vremea asta acum cinci luni – pregateam – cu multa frica! – un post care credeam ca avea sa ma elibereze. Acest post, in care imi luam la revedere de la voi si de la blog. Nu pentru totdeauna. Dar pentru o perioada nederminata de timp.

Nu stiu cati dintre cei 4.000 de cititori ai mei mai sunt in pe aici. Am anuntat dimineata pe pagina de Facebook a blogului ca postarea asta va aparea in curand. Lucram la un draft atunci, iar diferite persoane s-au aratat interesate si nerabdatoare sa citeasca acest post. Lucrul asta m-a incurajat si m-a determinat sa lucrez mai repede.Chiar daca cineva va citi acest post sau nu, eu sunt multimita ca am luat decizia de a iesi la lumina din nou. Pentru cat timp, nu stiu. Insa un lucru stiu sigur. Dupa cinci luni de tacere, a mi s-a luat. La inceput a fost fain. Nu aveam grija asta. N trebuie sa scriu recenzii, nu trebuia sa ma gandesc la noi postari sau la noi stiri. Ma puteam concentra mai mult pe vioara. Insa de ceva timp tacerea asta a devenit apasatoare si prea galagioasa.

Pentru mine blogul a fost mereu un mod de a ma razvrati. De a fi diferita. De a-mi spune parerea. De a tipa din toti rarunchii ca pot. A fost un refugiu, un prieten drag, munca mea cea mai de pret. A fost ceva usor, natural, care venea de la sine. Insa atunci cand am scris postul acela in Martie, eram sleita de puteri. Absolut orice ma obosea. Ma obosea sa fiu eu, ma obosea sa ridic vioara la gat, ma obosea sa zambesc. Eram pur si simplu obosita. Imi aduc aminte cearcanele care devenau din ce in ce mai violet sub ochii mei si care imi aminteau, de fiecare data cand ma uitam in oglinda ca mi se cam luase de tot si ca imi ajungeam limitele. Insa, din nou, ma razvrateam. Pentru ca, stiti voi, eu nu cred in asa ceva. Nu cred in limite. Nu cred ca exista o bariera care se pune intre tine si visele tale. Cred ca limitele se pot intinde pana la celalalt Univers de care nu se stie inca nimic. Cred ca limitele ti le pui tu singur.

In Martie, mi-am pus eu mie o limita. Am zis ca asta e – ca nu mai pot. Imi era greu sa respir. Eram incarcata de tot ce faceam atunci. Vioara, repetitii, concerte, examene, scoala, orele de rusa, “prietenii” care nu au tinut pana la sfarsitul anului. Ma invarteam intr-un cerc vicios din care nu stiam cum sa ies si fiecare respiratie ma obosea din ce in ce mai tare. Aveam nevoie de ceva care sa ma faca sa simt ca pot respira. Nu aveam cum sa renunt la nimic altceva – in afara de blog. Blogul a fost la momentul acela cea mai usoara forma de a imi pune o limita si urasc faptul ca am crezut pentru o secunda ca asta ma va ajuta. Da, poate ca pentru cateva luni, m-a ajutat. Insa acum simt lipsa blogului din ce in ce mai tare cu fiecare zi ce trece.

Nu stiu inca daca ma voi intoarce pe acest blog. Dar stiu ca nu mai pot sa tac si ca trebuie sa imi pun gandurile undeva in lumea asta unde cineva le va putea citi. Poate ca pe acest blog. Poate pe un blog pe care nimeni nu ma va cunoaste si nu va sti niciodata ca sunt eu. Insa undeva, vocea mea va exista. Pentru ca asa sunt eu. Guraliva si nu stiu sa tac.

Ma gandeam de mult la postul asta. Insa nu stiam nici cum sa o fac si nici daca ar fi trebuit sa o fac. Imi era frica ca nimeni nu va citi asta. Acum? Nu dau doi bani pe asta. Nu ma intereseaza daca cineva va apasa pe aceasta postare, daca cineva isi va petrece cateva minute citind tot ce indrug eu aici. Vreau doar sa stiu ca am facut asta. Vreau sa imi vars toate ideile si sa imi ranesc buricele degetelor printr-un mod nou. Apasand pe taste prea mult si prea repede.

Am decis sa fac asta si pentru ca mi-era al naibii de dor sa scriu un post pe blog. Imi era dor de senzatia acea de a deschide pagina, de a forma un draft, de a scrie un titlu, de a scrie postarea si de a o publica. Imi era dor de emotia de a astepta ca cineva sa reactioneze. “Oare cum va fi primit acest post?” Intrebarea asta mi-a lipsit al dracului de mult. Mi-a fost dor sa fiu Bianca2b. De fiecare data cand vedeam ca cineva a distribuit un nou articol scris pe blog ma gandeam la toate momentele in care am facut si eu asta. Si ma mancau palmele sa pun mana pe laptop si sa deschid blogul. Sa-mi deschid din nou sufletul in fata voastra.

Ca tot veni vorba de a-ti deschide sufletul in fata unor persoane pe care nici macar nu le cunosti, asta a fost un alt motiv pentru care am decis sa iau o pauza de la blog. In perioada aceea ma simteam incredibil de vulnerabila. Ma deschisesem in fata multor persoane si trecusem printr-o perioada extrem de proasta cu o persoana care acum imi dau seama ca nu merita nici o sămânță. Nu mai vroiam sa fiu vulnerabila si in fata unor straini – oricat de apropiati imi erau acei straini si oricat de dragi. Acesta era modul meu de a ma pazi atunci. N-am avut intelepciunea sa inteleg ca nu de voi trebuia sa ma ascund, ci de alte persoane. Mi-am primit lectia si stiu ce am de facut anul asta. Stiu cine merita sa primeasca o bucatica din sufletul meu si cine nu.

Am crezut ca daca voi “renunta” la blog ma voi elibera. Ei bine, n-am inteles ca nu asa merg lucrurile. Intotdeauna m-am gandit la a renunta la vioara ca la sentinta mea la moarte. Dupa trei saptamani in care vioara mea a fost la reparat, am inteles ca nu voi putea face asta niciodata – nu voi putea lasa vioara din mana si nu voi putea trai o viata in care sa ma trezesc in fiecare dimineata stiind ca nu eu sunt persoana care umple cartierul de muzica clasica. Am inteles cu o certitudine care ma uimeste ca nu voi lasa vioara niciodata din mana. Lucrul asta imi este mai clar acum decat mi-a fost vreodata.

Acelasi lucru se aplica si cu blogul. De-abia acum mi-am dat seama ca nu degeaba m-am apucat de blogging cand aveam 12 ani si nu degeaba am transpirat deaspura unei tastaturi timp de aproape cinci ani. Mi-am dat seama ca, la fel ca si vioara, lumea asta a blogging-ului va fi mereu o parte din mine, o parte la care nu voi putea renunta chiar si cand voi fi prea ocupata cu viata ca sa imi rapesc cinci minute sa scriu un blog post. Voi fi merue bloggarita. Voi purta intotdeauna in suflet amintirea unei perioade in eram doua persoane in acelasi timp – Bianca si Bianca2b. Si mereu voi fi la fel.

De curand mi-am cumparat un carnetel pe care este citat Platon. Acesta spune ca “Libertatea excesiva nu este nimic altceva decat robie excesiva.” De-abia scriind aceste cuvinte imi dau seama cat adevar se ascunde in spatele acestor cuvinte. Libertatea mea a tinut, la vremea aceea, de postul ala din Martie. A fost o libertate de care m-am bucurat pana cand dorinta mea de a ma face auzita a iesit la suprafata din nou. Robia a venit repede, in forma gandurilor care nu imi dau pace si care vor sa aiba un loc in care sa fie asternute. Iar de astazi, gandurile mele vor fi asternute pe internet.

Cand am deschid blogul in seara asta am avut un mic moment de panica. Am ramas mereu logata pe blog si l-am verificat in mod constant, raspunzand la comentarii si la intrebarile pe care cititorii inca mi le lasau in legatura cu anumite subiecte. Insa de cinci luni nu am mai deschis blogul cu intentia de a scrie un blog post. Cand am facut lucrul acesta in seara asta, am avut un mic moment de panica. Plimbam cursorul fara sa stiu unde trebuie sa duc. Mi s-a parut o vesnicie de cand nu mai facusem asta. Nu eram sigura cum puteam ajunge la pagina unde puteam scrie asta. Am avut un moment de panica, gandindu-ma ca voi intra intr-un labirint din care nu voi putea iesi. Insa apoi mi-am adus aminte de cate ori am facut asta si m-am calmat. Am dat click exact pe ce trebuia si totul a venit de la sine. Apoi am mai intrat intr-un impas. Nu stiam cum sa incep. Am ales sa incep de la inceput, asa cum am facut-o in nenumarate randuri. Iar acum, dupa cum se vede, nu prea ma pot opri din scris. E atat de bine sa imi vad cuvintele si gandurile luand o forma din nou. E atat de eliberant sa ma gandesc ca marturisesc toate astea, tot ce am tinut in mine timp de cinci luni. Sunt intr-o mica bula fericita, ascultand muzica pe care nu am mai ascultat-o de mult, amintindu-mi lucruri de mult uitate. Retraind senzatii de care as putea deveni dependenta. Si ma intreb cum am putut suporta cinci luni fara a face asta. Imi vine sa rad, aproape, la cat de idioata am fost.

Ieri am terminat o carte – “Shadow and bone” – si primul lucru pe care am vrut sa il fac a fost sa va spun cat de mult mi-a placut. Am trait un moment de entuziasm cand m-am gandit la toate lucrurile pe care urma sa vi le spun. Imediat dupa mi-am adus aminte ca nu puteam face asta, pentru ca luasem o pauza. M-am intristat imediat si decizia de a scrie acest post a venit imediat.

Lucrul asta mi s-a intamplat de multe ori pe parcursul acestor cinci – aproape sase. luni. Am vrut sa impartasesc cu voi fiecare realizare pe care am avut-o in aceste luni – concertele reusite, examenele trecute, media mare cu care am terminat, cartile citite, cartile primite, vacanta din Atena cu Nely Cab. De fiecare data cand am facut ceva important si aceasta dorinta de a impartasi bucuria mea cu voi a revenit la suprafata mi-am reprimat-o. M-am gandit ca asa e mai bine. Ca trebuie sa merg mai departe. La naiba, trebuie sa cresti. Sa-ti traiesti viata. De-abia acum mi-am dat viata ca pentru a-mi trai viata cu adevarat trebuia sa includ si blogul.

Am facut anumite decizii in legatura cu blogul si am planuri. Insa nu vreau sa vorbesc despre asta acum. Poate maine. Poate in weekend.

Sa fiu al naibii daca astea nu sunt cele mai frumoase cuvinte pe care le-am scris vreodata. Poate in weekend. 

Un alt lucru de care vreau sa vorbesc acum este perioada de dupa ultimul post.

Sincera sa fiu, cand am scris acel post in Martie nu ma asteptam sa primesc astfel de reactii. Zeci de oameni mi-au spus pe blog si pe Facebook ca le pare rau de asta. Am primit zeci de comentarii si mesaje, iar lucrul asta m-a uimit extrem de mult. Lume pe care nu o cunosteam imi spunea ca blogul meu este preferatul lor si ca le-am frant inima cu acea postare. Nu imi venea sa cred. Aproape ca imi regretam decizia, dar usurarea pe care o simteam atunci nu m-a lasat sa ma gandesc la regrete. Insa am simtit ceva incredibil. Mi-am dat seama ca am influentat multa lume si ca blogul meu conta pentru mai multa lume decat credea. Mi-am dat seama ca cineva ma asculta si ca pentru cineva, parerea mea era importanta. M-am simtit mandra si bucuroasa, dar si trista ca toate astea s-au incheiat. Vreau, cu ocazia aceasta, sa va multumesc pentru toate cuvintele frumoase si pentru toate aprecierile. Nici nu va imaginati cat de iubita m-am simtit si cat de mult a contat suportul vostru pentru mine. Asa ca… multumesc!

Nu stiu daca acum, ca am terminat cu afurisita asta de pauza, va mai exista cineva care sa imi citeasca postarile. Abonatii sunt, dar nu stiu daca ei vor considera ca merita sa isi ocupe timpul cu blogul meu. Insa eu va promit un lucru. Daca luati decizia de a-mi citi blogul in continuare, nu veti regreta. Schimbari (majore!) vor exista, dar eu zic ca vor fi schimbari in bine. Sper din suflet sa nu va dezamagesc.

In absenta blogului, am incercat sa imi fac dorul de blog sa treaca scriind articole pentru site-uri si blog-uri de carti. Puteti citi cateva recenzii scrise de mine pe blogul librariei Librex, unde voi continua sa public articole si recenzii chiar si cu blogul “back on track”. Un articol mi-l puteti citi si pe blogul Serial Readers. Dati un click aici daca n-aveti ce face si vreti sa cititi ceva bun. 😉

Cred ca am scris destul pentru un post. Voi incheia postul acesta drag cu cateva cuvinte pe care asteptam de mult sa le scriu…

M-AM INTORS PE BLOG. DA, AM FACUT-O!

Stati cu ochii pe blog pentru multe postari! Bianca2b a revenit la viata, cu mai multa energie ca niciodata!

xoxo! ❤

 

Sa discutam despre… blog!

Dupa cum am spus ieri in postul aniversar, consider ca astazi este Anul Nou pentru blog. Si, ca si orice An Nou, vin cu niste rezolutii. De data asta, pentru blog. Am facut planurile, am scris postarile, mai am nevoie de timp. Dar vine el si timpul! Pana atunci, am nevoie de opiniile voastre. Am facut cateva poll-uri cu niste intrebari despre blog la care am nevoie de ajutorul vostru. Nu sunt multe, asa ca nu va va lua mult sa raspundeti la aceste poll-uri. As aprecia foarte mult daca ati completa aceste poll-uri, pentru ca vreau ca blogul sa devina pe placul tuturor. In special pe gustul meu, dar fiti siguri ca voi tine cont foarte mult si de parerile voastre! 🙂





Cam astea sunt nelamuririle mele in ceea ce priveste blogul. Binenteles, sper sa votati si, daca aveti ceva de adaugat, va rog sa nu ezitati sa imi lasati un comentariu. La acest moment, am nevoie de orice opinie si comentariu.

Vreau, de asemenea, sa va multumesc pentru cea mai frumoasa aniversare de pana acum! A fost o zi cu adevarat speciala si va multumesc pentru zambetele pe care mi le-ati oferit. Nu voi uita niciodata vorbele voastre frumoase si sper din tot sufletul ca anul viitor ne vom afla tot aici, dar in numar mai mare si mai… vestit! 🙂

 

O scrisoare catre blogul meu

Draga blogule,

Sunt perfect constienta de cat de nebuneasca pare aceasta scrisoare. Stiu. Insa cred ca trebuia sa o fac. Trebuie sa scriu asta.

In fiecare an multumesc cititorilor, sustinatorilor, sponsorilor, celor care nu ma plac la fel de mult. Insa de cate ori ti-am multumit tie? De cate ori? Si stiu ca nu are logica. Stiu ca blogul sunt eu, tu, fata din Bucuresti care ne citeste zilnic. Astazi vreau sa consider ca esti o persoana, ca stai in fata mea si te privesc in ochi si iti zic aceste cuvinte.

Ne-am cunoscut acum patru ani pe vremea asta. Iti aduce aminte? Pentru ca eu da, imi aduc aminte. Imi aduc aminte cu o claritate care ma tulbura, care pare ireala, dar totusi e acolo, la mine in minte. Imi aduc aminte caietul pe care l-am folosit ca sa te planuiesc. Imi aduc aminte cate emotii am avut cand te-am deschis prima data si cand am facut cunostinta. Cand am auzit numele tau am stiut ca vom fi cei mai buni prieteni. Ne-am prezentat si aia a fost. Ne-am conectat de la primul moment in care ne-am vazut. Am incercat sa ma tin cu dintii de tine, cu orice pret. Am refuzat sa renunt la tine, pentru ca prieteni ca astia nu se gasesc usor.

Am inceput cu pasi timizi, care au devenit din ce in ce mai puternici pe masura ce am crescut. Adevarul este, draga blogule, ca am crescut impreuna. Am descoperit lumea impreuna si tu ai fost martorul tuturor reusitolor mele cele mai rasunatoare, dar si a durerii prin care am trecut atat de des. Cred ca asta ne-a adus impreuna. Faptul ca eu stiam ca am pe cine ma baza. Stiam ca ma intorc acasa si gasesc coltul meu de Rai, prietenul meu cel mai de pret si toate grijile vor disparea, macar pentru un timp.

Am trecut prin atat de multe! Imi aduc aminte si acum primele comentarii, primii prieteni pe care i-am primit in gasca noastra. Imi amintesc, de asemenea, cum am daruit bucurie atat de multor prieteni prin cartile oferite de noi. Imi vin in minte foarte des si toate complimentele si aprecierile pe care le-am primit de la diversi prieteni cu aceleasi pasiuni ca si noi.

Toate zambetele si rasetele pe care le-am primit din cauza ta imi apar in minte. Nu voi putea sa te uit niciodata, pentru ca ai devenit o parte din mine, la fel cum si eu am devenit o parte din tine. Chiar daca in ultima perioada nu ne mai intalnim la fel de des ca si inainte, esti mereu in mintea mea. Vreau sa te vizitez mai des, dar viata de zi cu zi nu imi permite asta. Stiu ca ar trebui sa te consider si pe tine viata de zi cu zi, dar nu esti. Tu, dragule blog, esti mai mult de-atat. Tu esti ceva iesit din comun, care ma uimeste de fiecare data.

Esti printre cele mai bune lucruri care mi s-au intamplat in cei 16 ani de existenta. Aproape la fel de bun ca si vioara si trebuie sa recunosti ca asta e ceva! 😛

Iti multumesc si tie, deci! Nu iti poti imagina cat mai ajutat sa ma maturizez si sa ma descopar pe mine insami. M-ai ajutat sa imi imbunatatesc  multe laturi si aspecte ale caracterului, dar si ale vietii. Iti multumesc, de asemenea, ca imi esti aproape si ca nu ma dezamagesti niciodata. Stiu ca, la bine si la greu, am un loc in care ma pot ascunde. Realitatea este mai usor de infruntat alaturi de tine.

Nu stiu cat timp mai avem impreuna, dar stiu ca nu vei parasi niciodata mintea mea. Tu vei avea un loc in inima mea pe care nimeni nu il va putea fura. Timpul nostru nu se scurge. Voi face tot ce imi sta in putinta sa avem cat mai mult timp la dispozitie.

La multi ani! Sper ca anul viitor sa fim tot impreuna si sa fim si mai mari, si mai buni, si mai maturi! Sper sa avem parte de mai multe realizari si sa avem cati mai mult prieteni cititori alaturi!

Si nu uita… Bianca2b este ceva ce nimeni si nimic altceva nu va putea fi. Multumesc.

Cu dragoste,

Bianca

“4…” “4 ce, ma?! 4 carti?!” “Nu, ma… 4 ani!”

blogaversary-sign

Ma uit la pagina aceasta si nu stiu ce sa scriu. E 3 Decembrie, iar blogul implineste… 4 ani. 4 ani? Cand?! Cand? Cum? Si unde? Unde s-au dus acesti 4 ani? Nu intreb unde s-au dus postarile, pentru ca ele raman undeva aici, pe internet, prinse intr-un spatiu de unde le puteti lua oricand vreti. Dar astia 4 ani, domnule, unde sunt?

Incerc sa scriu ceva emotionant, ceva inedit, care sa va arate cat de mult inseamna aceasta zi pentru mine. Dar nu imi gasesc cuvintele si nu stiu ce sa scriu, pentru ca tot ce imi trece prin minte este aceasta intrebare… Cand?!

Cand am inceput blogul, l-am inceput dintr-o joaca. Aveam prea mult timp liber si prea putini prieteni care sa ma inteleaga si sa imi impartaseasca pasiunea pentru carti. Vroiam, pur si simplu, sa fac altceva. Am gasit blogging-ul, care m-a ajutat sa ies din carapacea mea intr-un mod relativ usor.

Insa usor usor a devenit unul dintre cele mai stabile lucruri din viata mea. A devenit mai mult decat o pasiune. Este exact ca si vioara, doar ca nu imi permit sa exploatez aceasta ‘pasiune’ la fel de mult ca si pasiunea pentru muzica.

Nu-mi dau seama de ce, cum si cand blogul meu a devenit o a doua viata, o a doua ocupatie principala. Cert este ca refuz sa renunt la blogul asta, pentru ca sunt convinsa ca asta este una dintre chemarile mele. Ador momentele in care va scriu, ador sa fiu numita blogger, ador totul la lumea asta. Insa eu nu ma numesc inca blogger, nu cu inima impacata. Consider ca mai am mult de invatat si vreau sa o fac. Vreau ca in anul ce vine sa urmez cateva seminarii despre blogging si social media si vreau, de asemenea, sa ma interesez mai mult despre tot ce inseamna asta. Vreau sa citesc mai mult bloguri faimoase, sa citesc despre bloggeri faimosi si vreau sa am mai multa inspiratie. Inspiratia este foarte importanta si simt ca mi-a cam lipsit in ultima vreme.

Ce s-a schimbat de anul trecut, de la ultimul post de genul asta? In primul rand, eu. M-am schimbat eu si, o data cu mine a facut-o si blogul.

De la an la an devin din ce in ce mai ocupata si cred ca asta se vede si din activitatea mea pe blog, care se miscoreaza, in ciuda tuturor eforturilor mele. Anul asta am avut multe evenimente la care am participat, multe activitati noi, multe sentimente si trairi noi si blogul a trecut pe plan secundar, chiar daca urasc asta. Am incercat, insa, sa postez de fiecare data cand mi-am permis si inca incerc sa o fac.

Sunt multumita de ce s-a ales de blog, totusi. Simt ca m-am maturizat si ca am invatat cum sa fiu eu. Consider ca am postat lucruri interesante, diferite si inedite. Am invatat sa fiu eu intr-un fel in care nu stiam inainte si cred ca asta este evident din titlul postului. Chiar daca continutul blogului s-a mai rarit, cred ca s-a mai imbuntatit. Insa nu este de ajuns. Chiar daca am invatat sa vin cu noi idei aproape de fiecare data cand postez pe blog, ma nemultumeste faptul ca nu mai dau la fel de multa atentie rubricilor vechi. Intentionez ca asta sa se schimbe.

Am trecut prin multe momente in acest al patrulea an. Am avut momente bune, momente proaste, momente de neinspiratie totala, momente de inspiratie totala, care au rezultat in a avea posturi cu mai mult de 1.000 de vizualizari si zile in care vizualizarile mele treceau cu mult pragul celor 3.000. Nu am sa va dau statisticile blogului, pentru ca nu asta ma intereseaza pe mine. Pe mine ma intereseaza sa am cititori, sa scriu pentru cineva, dar in special pentru mine. De asemenea, vreau sa scriu bine si  sper ca si mai mult. Realizez ca in ultima vreme nu am mai fost la fel de prezenta, lucru pe care il urasc profund. Consider ca de maine incepe un nou an pentru Bianca2b si vreau sa il fac cel mai bun an ever. Am multe planuri, multe notite in notebook si foarta multa inspiratie. Imi mai trebuie doar timp. Timp si sustinere de la voi. Eu va promit ca voi deveni mai buna, iar voi imi puteti promite ca veti fi aici sa vedeti schimbarea.

Am multe multumiri in cap. Inima mi-e plina de recunostinta pentru fiecare persoana care mi-a citit blogul in astia 4 ani. Sunt uimita ca am ajuns aici si extraordinar de recunoscatoare. Nu stiu cat e multi dintre voi inca imi cititi blogul, pentru ca nu v-am dat ocazia sa imi aratati daca o faceti, nu in ultima vreme. Dar vreau sa stiti ca imi amintesc fiecare comentariu, fiecare like, fiecare opinie schimbata si fiecare conversatie minunata. Simt ca imi sunteti prieteni si vreau sa ne apropriem din nou. Ah, mama lui de liceu…!

Deci, multumesc. Multumesc ca ma cititi, multumesc ca sunteti aici, multumesc ca ma suportati. Multumesc ca stiti sa imi fiti prieteni si multumesc pentru tot. Nu va imaginati cat de mult conteaza pentru mine sa ma intorc acasa dintr-o zi infernala de liceu si sa gasesc un nou comentariu de la voi. Este un sentiment genial, sa stii ca un omulet la fel de ocupat ca si tine isi rapeste 5 minute pretioase din viata pentru a citi niste cuvinte care vin din inima si din sufletul meu. Nu va voi putea multumi niciodata indeajuns pentru toate zambetele dintre ploi si soare!

Adevarul este ca… nu stiu ce sa scriu. Habar n-am. Sunt atat de coplesita, de bucurie, de nostalgie, de recunostinta, de orice sentiment frumos din lumea asta pe care il cunoasteti. Mintea mea este inundata de tot felul de intrebari, iar inima imi este plina de uimire si de surpriza… Cum am reusit sa ajung la aceasta postare?

Vreau, de asemenea, sa multumesc fiecarui sponsor si om care m-a ajutat in ultimul an si in ultimii 4 ani. Fiecare ajutor a contat pentru mine si voi stiti cine sunteti! Va multumesc ca m-ati ajutat sa fac fericiti atat de multi cititori de-ai mei.

Asa cum am spus, consider ca de maine incepe un nou capitol pentru acest blog. Sunt determinata sa il duc la un nou nivel, sa devina mai bun, mai citit, mai… Bianca. Nu va spun ce am in minte deocamdata, dar pregatiti-va pentru lucruri frumoase, frumoase. Si pentru concursuri. Vreau ca aceasta zi sa fie speciala, asa ca vor urma 4 concursuri aniversare. 4 este cifra mea favorita astazi. 😀

La multi ani, draga blogule! Sper sa fim impreuna mult timp de-acum incolo si iti multumesc ca m-ai suportat! La multi, multi ani…!!

Sa inceapa petrecereeaaaaaa!!!

 

 

3 ani de Bianca2b!

Scriu postul asta cu inima batundu-mi atat de tare incat cred ca imi va sari din piept!

Acum 3 ani, pe data de 3 Decembrie 2010, am deschis pentru prima data WordPress-ul si am scris un post. Nu stiam nici in ce ma bag, nici ce fac. Eram super entuziasmata si asteptam sa vad daca blogul meu va prinde si daca oamenii il vor citi. Eram mica, aveam 12 ani, nu prea stiam eu cu ce se manca lumea, atat cea reala cat si cea a blogging-ului.

Am facut nenumarate greseli de atunci. Am avut zile bune, zile mai putin bune, m-am zbatut, au fost perioade cand nu am avut chef sa scriu nimic, dar intotdeauna m-am gandit la blog. Intotdeauna am incercat sa ma autodepasesc, sa devin din ce in ce mai buna si mai originala, sa am un continut de calitate si sa ma aprecieze lumea. Poate ca nu am scris intotdeuna cele mai bune lucruri, dar intotdeauna le-am scris din suflet.

Blogul si blogging-ul mi-au intrat sub piele. Nu stiu cum ar fi fost viata mea acum daca nu eram Bianca2b intr-o lume virtuala.  Bianca2b a devenit, usor usor, al doilea nume al meu. Sau al treilea, daca pun la socoteala si numele Maria, un nume pe care l-am urat de mica.

Am incercat intotdeauna sa va dezvalui parti din mine. Sa va fac sa ma cunoasteti ca pe o prietena, sa va simtiti familiar cu mine. Nu stiu cat am reusit si cat nu, dar sper ca am facut-o cat mai bine.

La inceputul acestui ‘proiect’, nu am planuit sa postez atat de mult. Nu am planuit ca blogul Bianca2b sa devina o parte din mine, o rutina de care nu ma pot plictisi. Si da, desi au trecut 3 ani de la primul comentariu si de la primul post, de fiecare data cand dau Publish unui nou post sau vad ca mi-ati lasat comentarii, inima imi tresalta ca la inceput. M-am indragostit de lumea asta si nu cred ca imi va fi usor sa ma despart de ea.

Multe s-au schimbat de acum 3 ani. Am crescut eu, ca persoana, odata cu blogul. Am avut prieteni care mi-au devenit, incet incet, “dusmani”. Am avut parte de dezamagiri, dar si de surprize si de momente frumoase.  M-am imprietenit cu oameni pe care ii respect si apreciez enorm. Am schimbat aspecte, teme, imagini, tactici si stiluri. Eu personal m-am maturizat, am invatat sa ma protejez, sa aleg ce e bine si ce e rau, am invatat mereu din greselile mele si mereu m-am intrecut pe mine insumi. M-am inaltat, am un tatuaj, m-am dezvoltat, am avut zeci de freze ciudate si planuiesc ce tatuaje sa imi fac in viitor. Am inceput blogul in Romania si il continui in Grecia. Lumea a evoluat, timpul a mers mai departe, atat pentru blog, cat si pentru mine.

Stiu ca va veni un moment cand va trebui sa spun ‘Adio!’ acestei lumi minunate. Stiu ca la un momentdat nu voi mai avea timp si ca nu voi mai putea. Sunt constienta ca la un momentdat viata mea se va schimba si ca va trebui sa renunt la blog. Si mai stiu ca inima mi se  va frange un pic, dar la fel de bine stiu ca o parte din inima mea va fi mereu dedicata blogging-ului. Mereu voi fi blogger si, poate si cand voi fi mai in varsta ma voi reapuca de blogging. Dar momentul ala nu a sosit inca.

Nu cred ca veti sti vreodata ce insemnati voi pentru mine si cat de tare va apreciez si va iubesc. Nu incerc sa fiu patetica, si nici sa va vrajesc cu cuvinte frumoase. Va multumesc ca ma suportati, ca sunteti mereu aici si ca, mai mereu mi-ati demonstrat ca imi cititi posturile. Poate ca nu am fost mereu cea mai buna bloggerita, dar intotdeauna m-am gandit la voi. Si am incercat, sa va cunosc cat mai bine si sa vad ce ii place fiecaruia in parte, ca sa stiu cum sa imi scriu articolele.

Da, am facut greseli si poate am exagerat cu unele chestii. Dar am reparat acele greseli cat de repede posibil si am incercat sa nu le mai fac.

Poate parea clicheic sa va spun ca nu pot sa cred ca ma aflu aici, la 15 ani, intr-o casa frumoasa din Grecia, cu un caine dormind lipit de piciorul meu, cu focul din semineu arzand, punandu-mi inima pe tava in fata a sute de oameni pe care ii consider prieteni, la 3 ani dupa deschiderea blogului. Dar asta simt. Ma simt complesita si recunoscatoare, foarte surprinsa si entuziasmata. Am planuri, vise si planuiesc sa duc acest blog la nivelul urmator.

Multumesc si tuturor sponsorilor care mi-au oferit motive sa zambesc de-a lungul celor 3 ani! Si multumesc la fel de mult si autorilor care mi-au oferit noi carti, noi motive sa spun ‘Da, iubesc sa citesc!’.

Uf, ce m-am intins! Am incercat sa gasesc o imagine potrivita evenimentului asta, dar nu pot gasi nimic. Vreau doar sa va multumesc din nou pentru ca imi faceti mereu ziua mai frumoasa! Va iubesc! Si promit ca voi incerca mereu sa raman eu, Bianca a.k.a. Bianca2b.

La multi ani, drag blog! 3 ani de existenta si continuam!

P.S.: Nu uitati de concursurile aniversare, ok? Ah da, si mai tarziu voi face si un concurs fulger cu super premii!! 🙂

Premiu!

Fetele de pe blogul “Just another books lover”,Myruna si Alessa,mi-au oferit un premiu pe care l-am mai primit o data,dar pentru care vreau sa le multumesc fetelor!Este vorba despre premiul “Cute Blog Award”.O data cu acest premiu,vin si cateva intrebari la care trebuie sa raspund:

1.5 cuvinte care-mi aduc aminte de momente speciale din viaţa mea, pline de amintiri:

Carti,swag-uri(ok,iubesc swag-urile aproape la fel de mult pe cat iubesc cartile),vioara,concerte,Grecia.

2. Persoana care mi-a dat premiul:

In cazul meu..persoanele: Myruna&Alessa ❤

3. Răspunde întrebărilor care însoţesc premiul!
a.Care e desertul tău preferat?

Inghetata ❤

b. Culoarea preferată?

Mov.

c. Care este ultima melodie pe care ai ascultat-o?

Lady Antebellum-“Need you know”

d. Pisici sau caini?

Caini

4. Ceva despre mine, ce nu am mai spus nimănui pe blog:

Ca atunci cand eram mica,o imitam pe invatatoarea mea..aveam chiar si catalog..pe bune!:))

5. Bloguri care merita premiul :

Pentru ca am mai dat premiul asta o data,o sa o mai dau la 2 persoane:

Simona si Ramona

6.Anunta-i pe prorietarii blogurilor ca au primit acest premiu :

O sa o fac.

Multumesc din nou pentru premiu!

 

 

Al doilea premiu al blogului!

A venit si momentul ca  blogul meu sa castige al doilea premiu al lui.Acesta este oferit de Ramona de pe blogul I’m wide awake .Multumesc mult de tot,Ramona! >:D<

Si,binenteles,sunt si niste intrebari la care trebuie sa raspund:

1. Aminteste-ti persoana care ti-a dat premiul printr-un link catre blogul ei:
Ramona -asa cum am zis si mai sus-mi-a oferit acest premiu.Si tot Ramonei vreau sa-i multumesc,din nou,pentru acest premiu. 🙂

2. a) Care este produsul de machiaj preferat? 

De obicei,nu ma machez.Doar cand,sa zic,ies cu prietenii la suc,ma dau cu putin rimel si un pic de gloss incolor.

b)Care a fost trendul preferat in 2011?

Hm..eu ma imbrac cu ce imi place.Adica blugi mulati ,tenisi si un tricou mai lung.Iarna imi plac Ugg-urile,iar vara pantalonii scurti ,cu tenisi si un maieu cu umar cazut,ori cu un maieu+camasa.Cam acestea au fost trend-urile mele anul asta.

c)Care e desertul tau preferat?

INGHETATA!!Clar!!

d)Culoarea preferata?

Mov-imi place asa de mult cum se vede,si ce senzatie de liniste imi da!

e)Care este prenumele tau?

Bianca Maria. 🙂

f)Care a fost ultima melodie pe care ai ascultat-o?

“Moves like Jagger”-Maroon 5 ft.Christina Aguilera.

g)Pisici sau caini?

Caini.Daca se poate,Husky sau Terrier. 🙂

3.Spune despre tine ce nu ai mai spus nimanui pe blog:

Hm…o chestie pe care nu am spus-o nici macar prietenilor:ca inca mai am patura de bebelus.Sttt,sa nu spuneti nimanui! 😉 😀

4. Premiaza alte bloguri care crezi ca merita acest premiu:
Sabinna
Simona
Adriyann
The search for something more
Carti Alese

5. Asigura-te proprietarii blogurilor ca au primit acest premiu:

Imediat ce dat “PUBLISH” la postarea asta, o sa le”bat la usi” si o sa le dau vestea. 😀

Ramona,multumesc inca o data pentru premiul pe care mi l-ai dat!:*

1 an!

WOW!Nu-mi vine sa cred ca deja a trecut un an de la prima postare.Nu-mi vine sa cred cat de repede a zburat timpul…un an,wow!!!!

Desi blogul a implinit un an pe 3 decembrie,nu aveam net atunci ca sa pot sa sarbatoresc blogul atunci,asa ca o sa sarbatoresc blogul acum.

Ce an minunat!Inca de pe 3 decembrie,de cand am postat prima data ,am intrat intr-o lumea minunata.Imi place la nebunie sa citesc carti si apoi sa le recenziei,sa va raspund la intrebari si sa va dau informatii despre carti sau sa va impartasesc opiniile mele…!Si mi-a fost atat de dor cat am lipsit sa postez pe blog!!!!Dar uite ca acum m-am intors si mi se pare ca n-am suficient timp sa postez…am scoala de la 8 pana la 4,apoi vreo 2 ore mai studiez si la vioara,si apoi stau si eu la calculator ,in sfarsit.Si cand sa mai am timp sa citesc sau sa mai scriu recenzii?Noroc ca in ore nu fac nimic ca nu stiu limba foarte bine ,asa ca pot sa fac ce vreau.Ei,dar anul asta va fi mai dificil,ca anul viitor ma duc la o scoala de muzica si programul va fi mai lejer.

In acest an minunat,am cunoscut si niste persoane minunate ,cu care m-am imprietenit imediat.Si aici ma refer la Simona,Adrian,Mmada si Daniela.Pe Simona o consider prietena mea cea mai buna dintre toti.Merci ,Simona,ca ai fost mereu alaturi de mine si de blog.

Pai,ce-as mai putea spune?Vreau doar sa va multumesc voua,pentru ca imi cititi blogul si vrea sa urez  la multi ani blogului! 

P.S:Puteti participa aici la concursul aniversar care se desfasoara acum pe blog.