Recenzie: ”Antidotul” (Octopussy #3) de Cristina Boncea

antidotul

Descriere:

Moartea tragică a surorii sale i-a schimbat complet viața Hyenei. Ajunsă în pragul maturității, tânăra fată este nevoită să își reconsidere toate principiile care au ghidat-o până atunci, aflată fiind în mijlocul fragmentatei familii Sugar.

La împlinirea a 18 ani, petrecerile nebune, experiențele sexuale libertine și trăirile intense și aproape de limită sunt parte din cotidian. Însă a venit momentul de a învăța să facă diferența între adevăratele prietenii și simplul joc al celor care nu merită. Astfel, boala Octopussy se dovedește a fi doar un pas peste care trebuie să treacă pentru a-și regăsi adevărata sa identitate.

Detalii tehnice:

ISBN : 978-606-763-082-4
Data apariției : noiembrie 2016
Număr de pagini : 176
Format : 13×20 cm
Tip copertă : broșată
Colecție : Radical din 7

Puteți comanda cartea de pe site-ul editurii Herg Benet, cu un simplu click aici. Vreau, de asemenea, să îi mulțumesc Cristinei pentru copia de recenzie pe care mi-a oferit-o!

Recenzie:

Antidotul este ultimul volum din seria de debut a Cristinei Boncea, Octopussy, și în același timp, o carte pe care am așteptat-o cu mare nerăbdare. După sfârșitul volumului doi, Becks merge la școală, eram foarte curioasă să văd ce se întâmplă în continuare cu personajele atât de controversate ale Cristinei și trebuia, de asemenea, să primesc câteva răspunsuri.

Spre deosebire de celelalte volume din serie, pe care le-am citit într-o singură zi, Antidotul mi-a luat mai mult. Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ci datorită faptului că este o carte prin care nu poți să treci pur și simplu. Cristina oferă atât de multe perspective asupra lumii și a oamenilor, încât de multe ori trebuie să stai sa te gândești și să înțelegi care este adevăratul sens al cuvintelor ei. Da, mi-a plăcut, dar trebuie să recunosc că nu mai mult decât primele două volume. Pentru mine, cea mai bună carte din seria Octopussy este Becks merge la școală.

Într-un fel, am simțit o mică dezamăgire la sfârșitul volumului trei, ca și cum nu s-a ridicat la nivelul celorlalte volume din serie. Dacă primul volum te impresionează prin autenticitatea scrierii și a poveștii, iar al doilea volum prin maturizarea de care dă dovadă autoarea, volumul trei este un fel de ”anexă”, un epilog al poveștii. Asta nu înseamnă, totuși, că nu merită citită sau că nu veți găsi nimic interesant în ea.

Atuul cărții este, cu siguranță, emoția pe care o transmite. Pe tot parcursul lecturii, cititorul are de-a face cu o Hyenă schimbată, îndurerată, care încearcă să accepte moartea surorii ei și să găsească răspunsuri și răzbunare. Durerea ei este foarte bine explicată, astfel încât cititorul nu poate decât să o compătimească și să simtă, într-un mod ciudat, sentimentele Hyenei.

Dacă în primele două volume Hyena era un personaj mult mai normal decât sora ei, Becks, volumul trei aduce o schimbare evidentă, dar complet normală în comportamentul ei. Marcată de moartea surorii ei, Hyena încearcă să îi păstreze amintirea vie făcând aceleași lucruri pe care Becks le făcea când era în viață. Mi-a plăcut mult diferența dintre vocea ei de acum și cea din celalalte cărți, dar și felul în care autoarea a pus accentul pe această schimbare.

Intriga se învârte în jurul morții lui Becks, a încercării Hyenei de a accepta acest eveniment, dar și în jurul oamenilor care au inventat boala Octopussy, așa numiții „Ei”. Printre subiectele din Antidotul se numără iubirile interzise, găsirea de sine, dar și modul în care o tragedie ne schimbă viețile, adică probleme tipice adolescentine, pe care totuși Cristina le abordează într-un mod foarte matur și inteligent.

Deși în primele două volume mi-au plăcut mult personajele, de data aceasta nu pot spune același lucru. Nu am simțit acel atașament față de ei pe care îl simțeam înainte și nici nu m-am putut pune în locul lor. Cu toate acestea, am înțeles motivele din spatele acțiunilor lor. Un lucru care mi-a plăcut mult la acest volum au fost mărturiile celorlalte personaje, ca și cea a  mamei fetelor. Astfel, Cristina concluzionează totul foarte bine, răspunzând la toate întrebările și oferind o încheiere tuturor personajelor.

Punctele mai puțin puternice a cărții sunt puține. Cel mai mare minus a fost, în opinia mea, firul narativ, care nu a avut aceeași continuitate ca deobicei. Acțiunea era des întreruptă de ideile, gândurile și ideologiile Hyenei, fapt care a devenit obositor, mai ales că într-un anumit punct am simțit că totul începe să se repete. Am avut de multe ori impresia că  autoarea își fixase anumite idei în minte pe care voia să le transmită cititorului și le repeta încontinuu. Din acest motiv, prima parte a cărții mi s-a părut destul de dificilă și de obositoare și mi-a fost greu să intru în acțiune și să fiu captivată de ea.

De asemenea, limbajul ușor obscen al cărții și scenele șocante au devenit obositoare, cel puțin pentru mine. Partea aceasta ”nebună” a seriei Octopussy a fost fun în primele două cărți, dar deja cred că autoarea ar putea trece la un alt nivel. Potențialul ei este uriaș și nu pot decât să mă întreb cum ar fi dacă ar scrie ceva care să îl atingă cu adevărat. Da, este adevărat că are un stil al ei, ușor de recunoscut, însă consider că are mult mai multe de spus și nu pot decât să sper la o carte care să demonstreze acest lucru.

Una peste alta, Antidotul este o carte bună, care încheie seria într-un mod specific Cristinei. Deși nu cea mai bună carte din serie, cu siguranță merită citită pentru a înțelege pe deplin tainele bolii Octopussy și a personajelor din carte. Felicitări, Cristina!

Notă: 3.5 stele din 5

 

cristina boncea
Născută pe 1 ianuarie 1998, Cristina a scris primul ei roman intitulat „Octopussy” la vârsta de 16 ani. „Becks merge la școală” vine în continuarea acestuia în anul 2016. Autoarea locuiește în prezent în București iar activitățile sale zilnice constau în a scrie articole despre cărți pe site-ul personal cristinaboncea.com și a posta clipuri pe canalul ei de YouTube. Pe viitor, Cristina își dorește să publice cât mai multe cărți și să lucreze în domeniul literar. Visul ei e să devină traducător.

Interviu cu Anca Zaharia: ”Am început să scriu pentru că nu-mi mai încăpeau gândurile în cap”

anca zahariaAnca este colega mea de la Serial Readers. Acolo scriem ambele despre cărți, iar ea ne înveselește mereu cu Jurnalul de librar, o rubrică săptămânală în care Anca își povestește aventurile prin care trece la librăria unde lucrează. Articolele ei sunt inteligent scrise, ușor ironice, spun mereu lucrurilor pe nume și cu siguranță nu sunt plictisitoare.

Ea a scris, de asemenea, o carte. Un sertar plin cu poezii despre ură. Nu am avut încă ocazia de a-i citit ”Sertarul cu ură”, dar o voi face cu prima ocazie. Pentru că știu că merită citită. Anca este un om fain, deștept, amuzant, care vede viața într-un mod inedit, iar poezia ei nu poate fi decât aşa: inediată.

Am hotărât să îi răpesc Ancăi puțin timp pentru un interviu. Pentru că este om fain, pentru că scrie și pentru că iubește cărțile.

Bună, Anca! Spune-ne câte ceva despre tine, te rog.

Bună! 🙂

Am 25 de ani, mă simt când ca de 5, când ca de 80 de ani. M-am născut într-un sat din Bacău, trăiesc în Braşov de 6 ani şi sper ca într-o zi să-mi permit o cabană izolată la munte şi ceva căsuță pe o plajă pustie.

Când ai început să scrii și de ce?

Scriu chiar de când mă ştiu, am început să fac asta pentru că nu-mi mai încăpeau gândurile în cap şi am simțit nevoia, prin primii ani de şcoală mai ales, de a pune versurile pe hârtie şi de a începe, în fiecare lună, câte un roman. Şi… primul care se pare că va fi şi gata e ceva scârbos la care lucrez acum. Asta dacă nu vine altă idee luna viitoare.

Cum a apărut ideea cărții ”Sertarul cu ură”?

Scriam ceva mai serios (mai studiat un pic) din primii ani de facultate, iar la masteratul de creative writing am fost încurajați să cercetăm, să explorăm, să ne eliberăm de orice ne trecea prin cap. Iar la mine a fost ură. Foarte puține dintre acele poezii au fost scrise la cursuri, dar ideea centrală – ura – cred că am găsit-o datorită unor capacități dobândite pe la şcoală (altfel, se ştie că Zaharia e groaznică la dat titluri).

Știu că ești o cititoare înrăită. Cum a început pasiunea ta pentru cărți?

Cât eram mică, altă îndeletnicire nu puteam avea. Nu calculator, nu mare lucru la televizor, nu prieteni, nu voie la ieşit din casă. Doar un îngăduitor „citeşte, să ajungi om”. S-a întâmplat să îmi placă din prima să devin om, aşa că ăla chiar era cel mai bun lucru posibil. Aşa aveam şi prieteni, călătoream, aflam tot ce îmi era altfel interzis.

Ai de gând să continui într-o carieră literară?

Cât o să pot, fizic adică, o să tot scriu, fie că vor fi bălării sau nu. Dacă va fi ceva publicat, cu atât mai bine. Iar de nu, tot bine va fi. Dar de scris voi scrie, asta e ce pot spune cu certitudine, condiția fiind să am cele necesare: pix, hârtie, mână, cap.

Acum scriu un roman, după cum spuneam, despre un restaurant (cam în mijloc de degradare pre-apocaliptică) în care se serveşte carne umană. Poate că romanul ăsta îmi va continua, pe termen mediu, aşa-zisa carieră literară.

De ce poezie și nu proză?

Doar pentru că aşa s-au aliniat planetele. A fost să fie să iasă poezia prima, dar acolo undeva este şi multă proză care s-a scris sau se scrie şi care va ieşi, poate, la suprafață.

De ce ai recomanda cartea ta cuiva?

Pentru că nu e „Fluturi” şi nici „De vorbă cu Emma”. Dacă există interes pentru ceva care nu are nicio legătură cu tematica şi stilul celor două, pot recomanda „Sertarul cu ură”. Dacă nu, cărți există oricum pentru toate gusturile, nu am nevoie de cititori care să rămână cu vreo frustrare post-lectură din cauze care, poate, nu-mi aparțin. Pe scurt: vrei iubire, citeşte truismele altora şi lasă-le în pace pe ale mele, că e enervant să te aud apoi că sertarul meu nu e fain, că are atâââtaa urăă… de parcă e greu să te prinzi de asta de la început.

Consideri că lumea literară din România are nevoie de o schimbare?

Nu. Mie chiar îmi place aşa cum e. Are sugar and spice. Şi e nice. Vorbesc, desigur, din perspectiva cititorului înrăit.

Cred că toți am citit măcar un ”episod” din jurnalul tău de librar. Ți-a schimbat meseria aceasta relația pe care o aveai cu cărțile?

Nu. Şi chiar mă gândesc uneori la asta. Iubesc cărțile ca-n prima zi, iar pe oameni îi urăsc la fel. Cărțile sunt ok chiar dacă-s proaste, tot deschid uşi şi perspective. Un om prost (nu cu vreo problemă medicală, nu care nu are acces la informație), un dobitoc meltean autosuficient nu are şanse să îşi revină, nu recunoaşte că e imbecil sau prost informat, încăpățânat şi cu jigniri gata de împrăştiat sclavelor lui, vânzătoarelor. Pe când eu ştiu că-s doar sclava cărților, iar asta mă bucură. Şi mă bucură şi gândul că va fi şi mâine cartea acolo, dar dobitocul poate uită să respire, deci va fi cu unul mai puțin.

Cine sau ce te inspiră atunci când scrii?

Oamenii naşpa, trişti, dobitoci, răi. Lucrurile negative, triste. Ştii tu, eu sunt omul care scormoneşte în gunoi şi se bucură sincer.

Care este cea mai mare frică a ta?

Frica de moarte, banal. Dar îmi e atât de groază uneori încât m-aş sinucide doar ca să scap de gândul că voi muri într-o zi. Dar, ironic, nu aşa rezolv problema.

Dar cel mai măreț vis?

Să fiu mulțumită. Să nu lupt şi să sper şi să caut, să-mi dau voie să exist pur şi simplu şi să nu mai vreau nimic de la mine. Sau să ajung freelancer de succes (adică să pot face minimu’ pe economie fără să ies din casă pentru a sta 8 – 12 ore în picioare pe undeva). Una din două.

Ce alte pasiuni mai ai?

Am croşetat tâmpenii multă vreme; cred că m-am lăsat.

Unde te vezi peste 5 ani?

În casa de pe plajă, mai slabă cu 20 de kile, blondă, cu mult mai multe tatuaje, cu un pahar de limonadă în mână, bronzată, trăind din scris, făcând sport şi stând de vorbă cu Hugh Howey, de exemplu, despre noutățile literare ale anului.

Care consideri că este cea mai mare realizare a ta de până acum?

N-am realizări. Când o să am, mă voi lăuda sigur. Poate faptul că nu m-am măritat la 15 ani şi că nu am 3 copii, dar asta chiar poate fi realizare, în funcție de persoana pe care o întrebi.

Eu, una, sunt extrem de curioasă să citesc ”Sertarul cu ură”. Ne poți împărtăși fragmentul tău preferat din carte?

Nu am ceva preferat, dar dacă ar fi să recomand, aş zice de cel cu visele care-s nisip pe care-l bagi în gură şi coşi cu ac murdar şi ață groasă, că e simplu şi concis şi tăios totul în poemul acela.

Cristina Nemerovschi a spus despre Sertarul cu ură:

sertarul cu urăAnca Zaharia, încă de la debut, scrie o poezie puternică și personală, care te cucerește chiar și fără să-ți dai seama. Volumul se citește ușor și cu plăcere, dai pagină după pagină cu tot mai multă curiozitate, și asta te poate induce la un moment dat în eroare: poți rămâne cu senzația că e doar o poezie inteligentă și ironică, bine ancorată în realitate, actuală, ludică, nonconformist feminină. Dar, după ce ai închis cartea, ai surpriza că e mult mai mult decât atât. Te simți contaminat; de imaginile cuprinse în versuri, de unele finaluri, de întrebări, de stări, de gânduri.
Anca Zaharia este unul dintre acei rari scriitori inteligenți, cu gust impecabil în ce privește literatura scrisă de alții, care a citit și a înțeles îndeajuns de mult încât își permite să se joace chiar și cu acele teme în fața cărora novicii au în general o formă de respect paralizantă, care le inhibă scrisul, ajungând să-l facă ridicol, fals sau clișeic – aflată la polul opus, Zaharia scrie cu ușurință și umor despre moarte, iubire, copilărie, părinți, obsesii, nemulțumiri, dezgust, despre lumea din jur, simțind că tot ceea ce poate fi trăit poate fi de asemenea pus într-o poezie. Și câtă dreptate are!

Dacă nu ați citit cartea încă, ca și mine, o puteți comanda de pe site-ul editurii Herg Benet. Iar dacă ați citit-o, nu vă sfiiți să lăsați o părere despre carte în comentarii! 🙂

 

Recenzie: ”Becks merge la școală” de Cristina Boncea (Octopussy #2)

becks merge la scoalp

Detalii tehnice:

ISBN: 978-606-763-049-7
Data apariției: aprilie 2016
Număr de pagini: 176
Format: 13×20 cm
Tip copertă: broșată
Colecție: Radical din 7

Descriere:

După ce au fost subiect de studiu pentru boala Octopussy descoperită de unchiul lor, gemenele Becks și Hyena sunt obligate să se despartă. De data aceasta, Becks pleacă la liceu în Anglia. Pentru ea, școala însă nu va fi decât un pretext pentru a experimenta cât mai mult – de la sex dezinhibat, până la dragoste și prietenie – totul departe de casă, de Hyena și de mediul familiei sale… ciudate. Detestată de cercul noilor colege, acceptată așa cum este, în cele din urmă, dar și îndrăgostită de tânăra Natty, Becks încearcă să afle răspunsuri clare la întrebările aparent inexplicabile care au condus-o până în acest moment al vieții sale. Ce are de făcut? Ce înseamnă normal și ce nu? Care sunt limitele? Care este adevărul? Poate fi oare el aflat? Și cu ce riscuri?

“După ce a stârnit controverse aprinse cu debutul ei, Octopussy, Cristina Boncea nu s-a mulțumit doar să stea pe margine și să privească, ci a dus povestea mai departe, în stilul ei deja bine conturat, fără compromisuri: Becks merge la școală este și mai îndrăzneață, și mai șocantă pentru ipocriți, cu umor și mesaj pe care va trebuie să le descoperiți cu fiecare pagină. În romanele Cristinei nu găsești nimic din ce e superficial, ușor, la îndemână pentru toată lumea, ci dimpotrivă – găsești excepțiile, renegații, pe cei diferiți, neîncadrați în tipare. Sunt despre libertate, până la urmă. Libertatea pe care nu o vei găsi niciodată ascultând de ceilalți. Nu sunt doar cărți pentru adolescenți, sunt pentru oricine crede că literatura trebuie să-ți spună adevăruri, nu să te consoleze cu minciuni confortabile.”(Cristina Nemerovschi)

Puteți comanda cartea de pe site-ul editurii Herg Benet.

*Această carte mi-a foarte oferită de autoare spre recenzie. Mulțumesc!*

Recenzie:

Am citit ”Octopussy” anul trecut, când de-abia se lansase. Și da, mi-a plăcut. Nu văd de ce atât de mulți oameni sunt ofensați de cărțile lui Boncea. Până la urmă, cei ce sunt revoltați de scenele de sex din carte ar trebui să se întrebe cum au ajuns ei pe lume. Bineînțeles, pentru mine sexul nu a fost niciodată un subiect delicat. Este ceva normal, așa că scenele erotice din cartea Cristinei nu mă deranjează deloc, mai ales că sunt și bine scrise.

Trecând la ”Becks merge la școală”, am citit cartea aceasta ieri, în trei ore. Am început-o după prânz și am lăsat tot la o parte pentru a o citi, lucru pe care rar îl fac. Însă eram foarte curioasă să văd ce ne-a pregătit autoarea. Citisem câteva recenzii înainte de a începe lectura, dar când vine vorba de Cristina, mi se pare că nu poți fi niciodată pregătit pentru cărțile ei.

Da, mi-a plăcut. Mult mai mult decât ”Octopussy”. Atât de mult, că parcă îmi pare rău că am citit-o într-o singură zi. Aș fi vrut să mai fi lungit un pic lectura, ca să savurez cartea mai bine.

Comparând-o cu volumul doi, ”Octopussy” este doar o introducere. Warm up, ca să îi citez un pic pe prietenii noștri americani. ”Becks merge la școală” este cartea importantă din serie. Aici se explică mai bine boala Octopussy, aici se dezvoltă personajele și, în primul rând, în acest volum se dezvoltă și autoarea și ne arată de ce este în stare.

Încă de la primele pagini se poate observa o maturizare a autoarei, atât din vocea personajelor, cât și din subiectele abordate. Cartea aceasta mi s-a părut mult mai profundă, dar la fel de nonconformistă ca și ”Octopussy”. M-am putut regăsi mult mai mult în acest volum, dat fiind fapul că Becks trece prin niște situații mult mai normale, prin care poate că trecem toți la un moment dat în viață.

Personajele Cristinei sunt mult mai bine definite și mult mai reale. Atât Becks, cât și Hyena încearcă să își regăsească sinele și să înțeleagă dacă lucrurile care au fost spuse despre ele în cartea unchiului Phil sunt adevărate sau nu. Gândurile și sentimentele lui Becks sunt mult mai bine explicate de autoare, la fel ca și cele ale Hyenei. Simt, totuși, că Hyena a fost un pic lăsată la o parte. Lucru firesc, având în vedere că Becks este cea care ”pleacă la școală”.

Acțiunea este mult mai bine dezvoltată și mult mai captivantă. Poate se datorează acestei schimbări al comportamentul lui Becks, dar consider că acțiunea acestei cărți a curs mult mai ușor și toate situațiile prin care personajele au trecut m-au făcut să citesc cartea cu un interes mult mai mare.

Scrisul Cristinei este mult mai matur și curge mult mai lin. Am simțit felul în care ea s-a dezvoltat o dată cu personajele și lucrul acesta mi-a plăcut mult. Chiar dacă stilul ei este mai matur, Cristina și-a păstrat umorul, nonconformismul, libertatea și originalitatea.

Sfârșitul cărții m-a lăsat cu gura căscată. Trebuie să recunosc că nu mă așteptam la așa ceva. Însă acum că mă gândesc mai bine, a fost finalul perfect. Pentru carte și pentru Cristina. După 170 de pagini de tumultum și greutăți, nu cred că se putea găsi un sfârșit mai bun pentru Becks. Dar totuși… Măi, Cristina!

Aștept cu mare nerăbdare volumul trei. Sunt curioasă să văd cum va continua povestea personajelor și cum se va dezvolta Cristina. Abia aștept să văd ce ne-a pregătit pentru volumul final!

Între timp, eu vă sfătuiesc să lăsați ipocriziile și să citiți cărțile Cristinei. Scrisul ei nu este nici despre sex, nici despre orgii. Cristina scrie despre adolescență, despre nelămuririle care vin o dată cu această vârstă și despre încercarea de a ne găsi propriul sine. Cât despre volumul doi… merită. Merită cu adevărat să o citiți.

Notă: 4.5 stele din 5

 

Interviu cu Cristina Boncea: ”Nu cred că poți scrie artă despre prezent”

cristina bonceaPe Cristina Boncea o cunoaștem toți deja. Dacă nu datorită cărții ei, ”Octopussy”, sigur datorită  canalului ei de YouTube sau al blogului ei. Cu toate că este cam greu să nu o știți din cauza cărții ei. Cristina e adolescenta aia cu mintea sucită, care scrie despre sex, relații și prostiile pe care le fac mai toți adolescenții. Romanul ei de debut, lansat anul trecut la Herg Benet, a stârnit un val de opinii negative, dar și unul de opinii pozitive. Până la urmă, așa este lumea artei. Nu poate fi pe gustul tuturor. Un lucru este sigur. La numai 18 ani, Cristina își trăiește deja visele și își face un nume pentru ea în lumea literară.

Cu ocazia lansării volumului doi din seria ”Octopussy”, am stat de vorbă cu Cristina. Rezultatul este un interviul în care autoarea vorbește despre viața ei după lansarea romanului ei de debut, despre planurile ei de viitor și, cel mai important, despre ”Becks merge la școală”.

Bună, Cristina! Ultima dată când am vorbit, ”Octopussy” tocmai fusese lansată la Herg Benet. Ce s-a schimbat de atunci în viața ta?

Hello! Foarte, foarte multe lucruri. În primul rând, am terminat de scris volumul #2 prin vara anului 2015 și i-am trimis-o lui Alex, editorul meu. Atât el cât și Cristina Nemerovschi au observat că am evoluat ca scriitoare și nu a putut decât să mă bucure acest lucru, faptul că am învățat ceva din experiența romanului meu de debut. Am terminat de scris chiar și ultima parte a trilogiei care sper să vă dea pe spate, mai ales pe cei care au citit deja Becks merge la școală și sunt puțin șocați de final (dar și foarte mulțumiți, după câte am văzut). Ultimul eveniment la care am participat a fost lansarea mea de la Gaudeamus, visul meu de o viață! 🙂 Acolo am reușit să vorbesc cu foarte multă lume și m-am distrat stând la standul editurii și dând autografe. Acum urmează Bookfest, unde sper să repet experiența, de data asta cu un roman nou-nouț.

Acum te pregătești să publici continuarea, ”Becks merge la școală”. Cum te simți în pragul acestui pas?

Din moment ce au apărut deja câteva recenzii foarte pozitive la această carte, nu mai am nicio emoție sau dubiu că ceva ar putea merge prost. Abia aștept să apară și în librării, să se vândă alături de primul volum într-un pachet… Sper doar ca întreaga trilogie Octopussy să aibă un public și mai larg, care să aștepte volumul final cu sufletul la gură.

Consideri că te-ai maturizat ca autor față de primul volum?

Categoric! Eu oricum sunt la o vârstă la care timpul trece foarte repede și schimbările apar la fel de repede, deci ar fi fost imposibil să rămân aceeași, chiar și fără apariția romanului meu de debut pe piață. Ideea e că mă folosesc foarte mult de trăirile personale în romanele mele, așa că încerc pe cât posibil să trăiesc cât mai multe pentru a scrie cât mai “matur”; cam așa funcționează, sunt codependente Cristina ca autor și Cristina adolescenta, nu am cum să le separ. De asemenea, consider că și Becks, personajul meu principal, s-a maturizat față de primul volum.

De ce ai recomanda volumul doi cititorilor?

În primul rând, pentru a înțelege mai bine conceptul Octopussy, care a stat la baza primului volum. Deși e adevărat că atunci când mi-am publicat romanul de debut nu mă gândeam că voi mai scrie și o continuare, cred că era inevitabil și mă bucur că universul a lucrat în acest fel pentru mine. Pe de altă parte, volumul doi promite și mai multe replici sarcastice și întâmplări tragicomice care ar putea însenina ziua oricărui cititor.

Cum va evolua povestea în volumul doi?

becks merge la scoalpBecks merge la școală este literalmente ce se întâmplă în volumul doi, sau cel puțin pretextul de la care plecăm. Becks merge în primul an de liceu la o școală de fete din Anglia iar de aici pornește șirul întâmplărilor… Există dragoste, sex, răzbunare și mai ales, Octopussy – boală tratată într-un mod puțin mai diferit decât în primul volum. Acțiunea se bazează mai mult pe Becks, desigur, dar o avem în continuare pe familia Sugar prezentă în background. 

Știu că ai de-a face cu destul de mulți hateri. Cum răspunzi comentariilor negative?

Cu delete sau block, după caz. Nu am loc pentru negativitate în viața mea, trebuie să mă concentrez pe a face lucruri pozitive pentru oamenii cărora le plac cărțile mele și își doresc să scriu în continuare; cea mai importantă persoană pe care trebuie să o satisfac este EU, așa că nu-mi permit să mă las distrasă de oameni care habar n-au despre ce vorbesc. E adevărat că am primit și critică constructivă, însă acele comentarii nu le consider negative.

Am observat că ai o relație destul de strânsă cu Cristina Nemerovschi. Te ajută în vreun fel prietenia cu ea în ceea ce privește scrisul?

Pot spune că nu. Întâlnirile cu Cristina sunt mereu un prilej de bucurie, chiar și scurtele noastre conversații de pe Facebook, însă cel mai mult mă inspiră în privința creațiilor mele propriile mele amintiri și experiențe, mai puțin alți oameni din viața mea, chiar dacă îi apreciez și sunt recunoscătoare pentru existența lor. Deși ea se poate numi “idolul meu” în materie de literatură, cred că se poate observa că stilurile noastre sunt destul de diferite și vrem să transmitem alte idei prin romanele pe care le scriem. Deși nu pot spune că mă deranjează comparațiile literare dintre noi două, cred că orice persoană care ne-a citit poate fi de acord cu mine.

Ce surprize pregătești cititorilor tăi? Un al treilea volum, poate?

Sure, l-am scris deja, după cum spuneam. Va fi volumul final al trilogiei și este scris din perspectiva Hyenei, ca și consecință a finalului din volumul #2. Aici Octopussy, ca întreg concept, primește o concluzie clară și concisă, pe înțelesul tuturor și consider că e cel mai bun mod de a sfârși povestea celor patru membrii ai familiei Sugar. Înafară de asta, voi încerca să organizez câteva lansări prin București, deși sunt tare ocupată cu bacul și admiterea…

Cum ai fost primită de ceilalți autori în lumea aceasta literară?

Eu cred că neașteptat de bine! Mi-am făcut foarte repede prieteni în această industrie și lista continuă să crească. Mă bucur să îi cunosc pe fiecare dintre ei, să îi citesc și să ne susținem reciproc. Încurajez pe această cale tinerii scriitori suficient de curajoși să își trimită manuscrisele spre edituri and join us!

Știu că te ocupi și cu vlogging-ul. Crezi că scrisul și vlogging-ul se îmbină în vreun fel?

Nu, nu cred că are vreo treabă. Am început să fac filmulețe în ideea de a-mi promova viitoarele romane pe YouTube, deci vlogging-ul are cu siguranță treabă cu advertising-ul. În România e destul de greu să fii un autor popular fără să te autopromovezi cât de mult poți așa că de aceea am optat să utilizez cât mai multe rețele sociale în acest scop.

Părinții tăi au citit ”Octopussy”? Care a fost părerea lor despre carte?

Mama citește în prezent volumul #2 și mi-a spus că primele 50 de pagini sunt foarte ok. Ea, la fel ca și mine, înțelege că genul acesta de literatură are din păcate un public restrâns datorită mentalității generale din România, însă mă susține în tot ceea ce fac și se bucură pentru succesul meu.

Cum ți-ai descrie scrisul sau poveștile?

SINCER. Asta e ceea ce am încercat mereu să fac, dacă nu scriu sincer mai bine nu mai scriu deloc. Pentru mine tocmai acesta este rostul literaturii, să transpui pe hârtie, împletit desigur cu ficțiunea, părțile din tine pe care vrei să le explorezi sau le consideri importante. Abia după ce public un roman mi se întâmplă să realizez de ce l-am scris de fapt. În timpul procesului, doar mă las pierdută în lumea care mi se creează în fața ochilor, fără să fac mare lucru; scopul final, pentru sinele meu, este de fapt creșterea spirituală și îmbunătățirea mea ca ființă umană. Cred că nu e un lucru foarte evident pentru un simplu cititor, dar fiecare autor vede în arta sa ceva ce îi este doar lui cunoscut. Cât de frumos e să împărtășești un secret a cărui cheie s-o deții numai tu?!

Te regăsești în personajele tale, Becks și Hyena?

Mama chiar a zis că mă regăsește în Becks din al doilea volum și m-am cam supărat căci ambele fete sunt versiuni ale mele de mult ucise, pierdute. Nu mai am nici infantilitatea lui Becks, nici inflexibilitatea Hyenei. Se știe că ele sunt la poli opuși din multe puncte de vedere și totuși sunt două jumătăți ale aceluiași întreg… Chiar și Hyena din volumul trei este o versiune a mea pe care am ucis-o. Nu cred că poți scrie artă despre prezent, dar mi-e imposibil să spun că nu mă regăsesc în personajele mele, chiar dacă ele nu mai reprezintă cine sunt eu acum.

Ești mulțumită de unde te găsești la momentul acesta ca autoare?

Sunt de felul meu fericită cu ceea ce am, vorba aia, “nemulțumitului i se ia darul” însă pot spune că am ajuns aici pe puteri proprii, fiind susținută doar de oamenii care au crezut cu adevărat în mine și nu din alte motive. Am investit bani, timp și suflet iar acestea sunt rezultatele. Tot ce pot să spun este: cu Dumnezeu înainte!

Mulți adolescenți și-ar dori să aibă curajul și determinarea de a publica o carte la această vârstă. Le poți da un sfat?

Cut off the bullshit, ăsta e sfatul meu. Dacă vi se pare că sună dur, gândiți-vă numai la hoarda de recenzori nefutuți sau alți autori de la n edituri care v-ar mânca de vii, din diferite motive. Și piața literară, la fel ca în orice alt domeniu, este o junglă, așa că trebuie să fiți pregătiți pentru orice. În primul rând, trebuie să fiți foarte siguri pe munca voastră și în al doilea rând, să aveți o echipă (de la editură) care să vă susțină every step of the way. Altfel, chiar nu văd cum ați putea reuși, chiar dacă manuscrisul vostru e genial dar nerecunoscut.

Cred că toți murim de curiozitate să citim ”Becks merge la școală”. Ne poți împărtăși un fragment care să ne determine să o citim de cum iese din tipare?

Sure. Uite aici:

Ar fi vrut să pară la fel de pură precum Natty, care indiferent de cât de multe puli ar fi supt și cât s-ar fi tăvălit prin noroaie, tot are spiritul de a se aranja frumos, ca o virgină, de a arăta atât de inocent, de a fi atât de iubită de toți. Ele sunt EXACT ca Nancy și Penny din Clasa 402. Becks va fi mereu Nancy, cea care aspiră la o persoană care nici n-are habar de existența ei. Și de asta s-a hotărât să urască femeile, din adâncul sufletului ei. Pentru că nu urăște nimic mai mult decât să se simtă slabă. Pentru că nu vrea să plătească prețul ăsta pentru a fi iubită sau nici măcar atât. Pentru că nu vrea să moară înecându-se cu propriul sânge, de dragul unui ideal. Așa că a făcut ce a fost mai ușor. S-a îndreptat spre băieți, și totuși… tot a suferit. Cum mama naibii? Cum mama naibii ajunge să fie mereu o victimă?”

”Becks merge la școală” urmează să apară în luna mai la Herg Benet, iar eu nu am mai fost de mult atât de nerăbdătoare să citesc o continuare ca acum. Sunt sigură că volumul doi va fi cu mult mai nebun decât primul, dar la fel de bun! Evoluția Cristinei ca și autor este evidentă din acest interviu și abia aștept să văd ce surprize ne-a pregătit în noua ei carte.

 

Interviu cu Simona Stoica, autoarea seriei ”Rephelimii”

provocarea 1Sâmbăta aceasta aduce primul interviu din an. De data aceasta, am intervievat-o cu mult entuziasm pe Simona Stoica, tânăra autoare a seriei ”Rephelimii”, publicată la editura Herg Benet. Deși Simona a debutat pe piața literară din România acum un an, ea își construiește, încet, încet, o reputație bună ca și scriitoare și un fanbase numeros. Eu mă număr printre cititorii români care nu au avut-o încă ocazia de a-i citi serie, însă este pe listă și sper să o citesc cât mai repede posibil.

M-am bucurat extraordinar de mult că am avut șansa să îi răpesc câteva ore din timpul ei pentru un interviu. Urmăresc postările Simonei de pe Facebook cu mult interes și abia așteptam să o cunosc mai bine. După ce am realizat acest interviu, pot spune că interesul meu față de cărțile ei a sporit. Chiar dacă nu am citit încă seria ei, vă recomand din suflet să îi urmăriți drumul în lumea cărților. Simona este o persoană care merită atenția cititorior, cu siguranță! Ea scrie pe site-ul Pălărisme, se ocupă de licență, citește, iar printre toate aceste activități, scrie. Mai multe despre ea nu vă voi spune. Vă las să descoperiți singuri din interviu cine este Simona Stoica.

Mulțumesc, Simona, pentru timpul acordat și pentru minunatul interviu!

Bună, Simona! Pentru început, te rog să te prezinți celor care nu te cunosc.

Bună, Bianca! Mulţumesc mult pentru interviu şi îmi cer scuze pentru întârzierea prelungită. Sunt o devoratoare de cărţi şi o fire sarcastică şi imprevizibilă. Îmi place foarte mult să călătoresc (visul meu este să vizitez toată Europa până la 35 de ani), iubesc animalele, organizez periodic maratoane cu prietenii şi ador să joc rentz, whist şi canasta. Viciile mele. Ultimul descoperit este Popa Prostu pe porunci, cu două pachete de cărţi.

provocarea 2Vorbește-ne, te rog, despre cărțile tale.

Poate că o să sune ciudat, dar sunt copiii mei. Eu le-am creat, le-am crescut şi le-am transformat în realitate, în ceva palpabil şi unic, chiar dacă de multe ori am simţit că îmi lipseşte experienţa necesară pentru a le şlefui şi a le aduce la forma mult dorită. Îmi dedic o mare parte din timp cărţilor mele, le preţuiesc şi sunt mândră de evoluţia lor şi, prin asta, şi de evoluţia mea. Cărţile au devenit refugiul meu, într-o perioadă în care eram introvertită şi îmi era greu să spun ceea ce gândesc cu adevărat. Poate că eu sunt copilul lor şi nu mi-am dat (încă) seama.

Care crezi că este cea mai bună carte a ta?

Cea pe care încă nu am publicat-o. Glumesc. Între Provocarea şi Capcana este o distanţă de câţiva ani. Pentru Provocarea m-am încăpăţânat să păstrez un anumit stil şi să nu schimb manuscrisul prăfuit pe care l-am scris în liceu. La Capcana am recitit şi rescris fiecare capitol de cel puţin 3-4 ori. Nu m-am grăbit, nu am luat decizii pripite, mi-am studiat mai bine personajele, m-am folosit de feedback-ul primit ca să cresc, ca persoană şi autoare, iar rezultatul final m-a umplut de mândrie şi de speranţă. Capcana este invitaţia mea în lumea Rephelimilor. Provocarea a fost mai mult o introducere şi o legendă.

Există autori care ți-au influențat scrisul? Dacă da, care sunt aceștia?

Autorii care m-au influenţat sunt Edgar Allan Poe şi Jeffrey Deaver. Primul ca stil şi datorită harului de a transforma chiar şi cea mai simplă imagine în ceva magic, interzis şi incitant, iar al doilea datorită suspansului pe care îl menţine în fiecare roman, acea combinaţie de mister şi de acţiune care te împiedică să faci pauze atunci când citeşti.

De ce consideri că lumea ar trebui să îți citească cărțile?

Nu cred că lumea „ar trebui” să le citească. Depinde de fiecare ce cărţi apreciază sau îşi doreşte. Recomand seria Rephelimii pentru că, deşi în Provocarea cititorul va avea impresia că ştie ce urmează să se întâmple, personajele mele vă vor surprinde… într-un mod care nu este neapărat plăcut. Am creat fiinţe supranturale noi, deoarece voiam ceva diferit, într-o perioadă în care eram asaltată de vampiri, zâne, vârcolaci şi îngeri. În acelaşi timp, nu cred că există personaje (sau persoane, ca să fac o paralelă), care sunt doar bune sau doar rele. În cărţile mele nu vei întâlni eroina curajoasă sau antagonistul previzibil.

Se pare că nu sunt prea talentată când trebuie să vorbesc despre cărţile mele. Of. Deşi seria începe cu câteva clişee cunoscute, în Capcana le spulber pe rând, pentru că vreau să le ofer cititorilor mei suspans şi originalitatea, personaje captivante şi multe întorsături de situaţie, ca ei să fie mereu surprinşi şi şocaţi, atât de mine, pentru ce aleg să fac, cât şi de personaje, care vor trăda, minţi şi ucide, doar pentru a obţine ceea ce îşi doresc cel mai mult: libertatea.

capcana 1

Până acum ți-ai obișnuit fanii cu cărți fantasy. Plănuiești să scrii și un alt gen?

De câteva luni, lucrez la o serie poliţistă, iar primul thriller psihologic, intitulat Cenuşa luminii, este aproape gata. Simt că o să fie cel mai bun roman al meu. Sunt foarte entuziasmată.

Cum a început călătoria ta în universul cărților?

Printr-un gest simplu şi plin de dragoste: mi-a oferit mama câteva romane. Din acel moment, am ştiut că pasiunea mea o vor reprezenta cărţile.

 Dacă ar fi să citești un singur autor toată viața ta, care ar fi acela?

Auch. Întrebarea asta ar trebui să fie ilegală. Peter V. Brett.

Care este cea mai frumoasă parte în a fi autor?

Cea mai frumoasă parte este atunci când primeşti un mesaj de la un cititor. Îmi tremură genunchii şi am mai multe emoţii ca ei. Am impresia că orice le-aş spune sau aş face, nu este suficient. Cum să găsesc cuvintele potrivite pentru a le mulţumi pentru bucuria pe care mi-o oferă, pentru încrederea pe care o au în mine? Îmi amintesc că la câteva săptămâni după ce am publicat Provocarea am primit un mesaj foarte emoţionant de la o cititoare, care mi-a spus că s-a regăsit într-un personaj, că a stat până la 5 dimineaţa ca să termine amândouă romanele şi că a plâns în următoarea zi, pentru că a înţeles-o pe Desiree. Pentru cei care nu au citit, eroina mea este o persoană foarte dificilă. Este egoistă şi încăpăţânată, îi răneşte pe cei din jur, e foarte sarcastică şi mereu tulburată. Cu toate acestea, îşi găseşte un echilibru, dar soluţia nu este uşoară şi reprezintă mai mult o capitulare. Este nervoasă şi obosită, la un pas să cedeze, îşi schimbă părerea despre prietenii ei, înţelege cât de uşor a fost manipulată, dar ea nu are o transformare bruscă, nu îşi găseşte curajul şi puterea în următorul capitol. Doar în următoarea carte, prin cea mai grea decizie pe care este nevoită să o facă. Un astfel de mesaj este o sursă nesperată de energie şi de lacrimi. Dar sunt lacrimi de bucurie.

 Ce crezi că ar trebui să se schimbe la piața de cărți din România?

Eu nu cred că piaţa de cărţi trebuie să se schimbe, ci noi. Şi când spun asta, mă refer la comportament, la principiile noastre şi la uşurinţa cu care judecăm orice nu ne este pe plac. Suntem un popor meschin şi viclean. Este o remarcă pe care o fac cu greutate, dar acesta este adevărul, din punctul meu de vedere. Atâta timp cât noi suntem egoişti şi le dorim răul celor din jur, atâta timp cât această mentalitate greşită vă rămâne la putere, nu văd cum am putea să apreciem ceva atât de frumos şi de deosebit precum o carte. Şi aici nu mă refer la o carte anume. Avem gusturi diferite, este normal şi sănătos, până la urmă. Eu pot iubi o carte pe care tu o deteşti. Însă dacă ne respectăm părerile, nu vor exista probleme. Dar nu. Alegem să ne luăm de gusturile celorlalţi, să criticăm şi să arătăm cu degetul. Repet. Schimbarea trebuie să înceapă cu noi.

 Ce planuri de viitor ai?

Vreau să scriu. Pentru Pălărisme, pentru mine, pentru cititori, pentru… master, din păcate. Nu pot să scriu doar din plăcere. Planurile mele pentru viitor depind de alegerile pe care le voi face în 2016, atât pe plan personal, cât şi pe plan profesional. Nu pot să vorbesc despre ele, dar sper să revin cu o surpriză deosebit de plăcută înainte de începerea verii.

 capcana 2Ai un program strict atunci când vine vorba de scris?

Înainte aveam, dar în ultimele luni am renunţat la el. Simţeam că am gratii în jurul meu şi nu mă puteam concentra în astfel de condiţii: îmi setam un scenariu forţat, însă acum scriu la orice oră din zi şi noapte, atunci când vreau, atunci când simt, atunci când pot. Fără limite, fără reguli, fără un program. Doar timp să am. Şi un creion. Altceva nu cer.

 De unde îți iei inspirația?

Muzica e muza mea. Pur şi simplu îmi aleg un playlist şi scenele încep să apară.

 Împărtășește-ne cea mai frumoasă amintire pe care o ai de când ți-ai lansat prima carte.

Când am aflat că tata aproape a plâns la prima lansare şi, mult prea emoţionat pentru a rămâne, s-a furişat în timpul prezentării, aşteptând să fiu liberă şi să îi ofer cărţile mele. El are primul set, primul autograf.

 Ne poți oferi fragmentul tău preferat din tot ce ai scris până acum?

„Minciunile răsar cu usurință de pe buzele noastre. Sunt desprinse din gânduri, temeri și sentimente, le folosim pentru a ne ascunde și a manipula, în timp ce adevărul rămâne nerostit, o umbră care își schimbă mereu forma, care nu poate să fie eliberată, oricât am încerca să remediem trecutul.
Minciuna ne împinge spre viitor. Adevărul ne cheamă în trecut.” – Shade Hollow

Alegerea, Cartea a III-a din seria Rephelimii” 

 Ai un mesaj pentru cititori?

Vă mulţumesc că mă citiţi, că mă criticaţi, că mă iubiţi şi că îmi sunteţi alături. O mică precizare: mai uşor cu ameninţările. A început să îmi fie frică de voi.

Dacă vreți să luați legătura cu Simona, o puteți face pe Facebook, Goodreads, pe site-ul editurii Herg Benet sau pe site-ul Pălărisme, unde își încântă cititorii cu articole cu și despre cărți.

Dacă ați citit cărțile Simonei și aveți un mesaj pentru ea, sau dacă pur și simplu v-a plăcut acest interviu, nu ezitați să ne lăsați opiniile voastre în comentarii! 🙂

 

Recenzie: “Octopussy” de Cristina Boncea

Coperta_Octopussy-320x510

Descriere:

Hyena, o adolescentă de aproape 14 ani, se întoarce acasă după o lungă perioadă de absență din mijlocul familiei. Este primită deopotrivă cu entuziasm și scepticism de către Becks, sora sa geamănă, care încearcă să reconecteze relația lor și să recupereze toți acei ani pierduți. Dar secretele mamei, ale tatălui vitreg și ale ambelor fete sunt amenințate să iasă la iveală odată cu sosirea straniului unchi din America.
Citind această carte, ești obligat să lași deoparte toate clișeele pe care le-ai auzit despre tinerii de azi. Sex, droguri, alcool, nopți în cluburi, haine de fițe? Pentru Becks si Hyena sunt doar punctul de pornire al propriilor reflecții și raportări față de viață – o foarte ciudată raportare, de altfel…
Un roman ca o călătorie fascinantă și amețitoare, cu umor sumbru și, în același timp, o atentă celebrare a individualității extreme.

Detalii tehnice:

ISBN: 978-606-8530-86-4
Data Apariției: martie 2015
Număr De Pagini: 192
Format: 13×20 cm
Tip Copertă: broșată
Colecție: Radical din 7

Cartea poate fi comandata de pe site-ul editurii Herg Benet.

Recenzie:

Am aflat de “Octopussy” chiar in ziua in care a fost lansata. Toata lumea din grupurile de carti era foarte entuziasmata pentru aceasta carte, in special pentru ca mai toti o cunoasteam pe Cristina din lumea blogging-ului. Am citit descrierea si mi-a sunat bine, dar cum nu am mare incredere in cartile de-abia publicate, nu eram sigura daca chiar vreau sa o citesc sau nu. Insa in momentul in care m-a contactat Cristina pentru o recenzie, nu m-am putut abtine. Am acceptat imediat. Mi-a luat ceva sa ma apuc de ea, din cauza ca citeam seria “Mara Dyer” la acea perioada, dar in momentul in care am terminat cu ea, prima carte pe care am citit-o a fost “Octopussy”.

Verdictul? Da, ma, mi-a placut! Chiar daca nu ma asteptam, mi-a placut. Am citit-o repede, am fost captivata de ea si da, as recomanda-o, in special adolescentilor. Chiar daca nu este o carte perfecta, este o carte de care te bucuri si care este placuta. Se citeste usor si este captivanta intr-o masura care sa te faca sa o citesti in fiecare clipa libera.

“Octopussy” este o carte care socheaza. Acesta este adevarul. Este o carte menita sa socheze si reuseste chiar asta. Nu conteaza in ce feluri, dar socheaza. Insa nu cred deloc ca exagereaza, asa cum multa lume spune. Situatiile care se gasesc in cartea aceasta sunt situatii care se intampla in fiecare zi in orice coltisor din Romania. Cei care critica aceasta carte, spunand ca este lipsita de realism si de “bun-simt” ar trebui sa se gandeasca ca majoritatea adolescentilor din Romania intretin relatii sexuale la varsta de cincispreze ani in toalete publice. Oameni buni, lucrurile astea se intampla in fiecare zi! Asta e realitatea in care traim! Adolescentii fumeaza, beau, fac sex si se maturizeaza inainte de vreme. De ce in momentul in care o carte prezinta intamplarile negru pe alb, in felul in care sunt, trebuie sa fie criticata, facuta cu ou si otet? Pentru ca va este frica sa acceptati ca adolescentii pe care ii cresteti s-ar putea sa faca chiar lucrurile care sunt prezentate in carte?

In plus, vreti sa stiti adevarul? Nu am gasit nimic iesit din comun in cartea asta. Nu am gasit nici o scena care sa imi ridice parul in cap. Nimic extraordinar de socant. Nu inteleg de ce unii oameni sunt atat de revolatiti impotriva acestei carti. Este o carte care alege sa spuna adevarul, chiar daca risca si isi faca cititorul sa roseasca.

Am citit intr-o recenzie negativa a cartii ca scenele de sex socheaza. Imi pare rau, dar unde au fost acele socante scene de sex? Oh, alea cu Candie? Well, nu mi s-au parut socante. Mi s-au parut niste scene normale, cu doi oameni care aleg sa faca ce vor in particular.

Este adevar, mai spre sfarsitul cartii, cartea devine un pic mai socanta. Cred ca ce este mai “socant” este felul dezinvolt si usurinta cu care accepta familia lui Becks si a Hyenei tot ce se intampla cu ele. In rest, nimic din ce n-am mai vazut la stiri, nimic din ce nu am mai trait prin scoli.

Cred ca Cristina are ceva de spus in lumea literara din Romania. Este o voce tanara, proaspata, cu mult potential. Tot ce ii ramane acum sa faca este sa scrie si sa incearca un pic sa iasa din tipare, fara sa foloseasca clisele pe care a avut tendinta sa le foloseasca. Cred ca in Romania s-a facut un mic obicei de a scrie carti care sa socheze, cu mult “sex”, injuraturi si personaje tinere. Mi-ar placea daca cineva ar putea scrie o carte care sa socheze si sa transmita un anumit mesaj, fara sa foloseasca clisee. Chiar daca scrisul Cristinei are potential si este deja destul de bun, cred ca mai are ceva de munca. Proza ar putea fi mai bogata, iar caracterizarea personajelor de asemena, mai bogata. Insa Cristina este pe drumul bun, pentru ca are idei bune, imaginatie din plin si stie cum sa foloseasca scrisul pentru a isi expune gandurile si opiniile.

Un lucru care mi-a placut mult a fost chiar realismul acesta care “socheaza” anumiti oameni care nu stiu cu ce se “mananca” Romania. Mi-a placut al naibii de mult felul in care prezinta Romania, realismul care se gaseste intre paginile acestei carti si felul in care autoarea a reusit asta – prin felul in care vorbesc personajele, prin anumite cuvinte folosite, prin intamplarile descrise in carte. Daca cineva isi doreste sa cunoasca Romania, poate lua carte Cristinei. Este un ghid foarte bun pentru aceasta tara.

Cred ca “Octopussy” exploateaza cele mai adanci colturi ale mintii umane si cele mai intunecate dorinte ale firii umane. Mi-au placut mult “teoriile” pe care Cristina le-a expus in aceasta carte si pasajele in care ea vorbea despre viata, despre oameni si despre lucruri pe care putini autori ar avea curajul sa le expuna.

Un alt lucru pe care le-am apreciat a fost diferentele dintre Hyena si Becks si felul in care acestea au fost evidentiate. Cel putin la inceput. Dupa jumatatea cartii, ambele se schimba, insa diferentele sunt inca evidente. Adevarul ca si Becks, si Hyena mi-au fost placute si le-am indragit. Mi-ar placea sa stiu ce s-a intamplat cu ele si unde au ajuns dupa cativa ani.

Mi-a placut foarte mult sfarsitul. Dialogurile au fost bogate, mi-au placut mult. Conversatiile personajelor au fost amuzante, dar si destepte.  Felul in care s-a incheiat cartea mi-a placut mult.

Pana acum am mentionat numai lucruri care mi-au placut, insa exista si lucruri care nu mi-au placut. De asta am si dat trei stele cartii.

In primul rand, folosirea anumitor cuvinte in engleza m-a calcat pe nervi. Okay, in dialoguri le inteleg. Dar in pasaje naratorului? Nu, nu le-am apreciat.

Nu am inteles de ce Hyena era atat de dezgustata de unchiul Phil. Chiar nu am inteles. As fi apreciat daca ar fi existat un motiv in spatele acestui dezgust al ei pentru unchiul Phil.

Sincera sa fiu, pana pe la pagina 170, nu am gasit o intriga concreta. Sunt pur si simplu prezentate niste  actiuni, niste intamplari care nu iti trezesc nici un fel de intrebari. Intriga isi face aparitia spre sfarsitul cartii, iar asta m-a plictisit un pic. Cred ca ar fi fost potential pentru o poveste cu multa, multa intriga.

Am gasit, de asemenea, foarte multe greseli de tipar in carte. Daca romanul ar putea trece printr-o noua runda de editari, ar fi excelent. Cu mai multa atentie, insa. Greselile de tipar denota neglijenta.

In concluzie, “Octopussy” este o carte captivanta, cu intamplari si personaje interesante. Este o carte care, in ciuda faptului ca nu este perfecta, captiveaza si cred ca merita citita. Recomand!

Nota: 3 stele din 5.

*Multumesc Cristinei pentru copia pentru recenzie!*

Interviu cu Cristina Boncea, autoarea cartii “Octopussy”

Pentru aceasta Sambata frumoasa v-am pregatit un interviu cu una dintre cele mai tinere autoare din Romania. Cristina Boncea, la doar 17 ani, tocmai ce si-a lansat prima carte, sub titlul “Octopussy”. Cartea se gaseste pe rafturile editurii Herg Benet incepand din luna Martie a acestui an si poate fi comandata de aici.

Sunt foarte entuziasmata sa citesc cartea asta si o voi face cu prima ocazie pe care o am. Intre timp, haideti sa citim cu totii interviul cu Cristina!

Coperta_Octopussy-320x510

1. Buna, Cristina! Bine ai venit pe blog! Pentru inceput, spune-ne ceva despre tine.
Bună, Bianca! Mulțumesc pentru acest interviu și vreau să spun că blogul tău este unul dintre cele pe care le verific periodic pentru a vedea ce ai mai postat. Despre mine pot spune că mă numesc Cristina Boncea, am 17 ani și sunt elevă în clasa a XI-a la un liceu din București. De când eram foarte mică mi-a plăcut să citesc și am început cu diferite reviste pentru copii, continuând cu alte cărticele împrumutate de la bibliotecă. Cu scrisul, am început puțin mai târziu și acesta consta în poezioare destul de neinspirate însă așa am ajuns să scriu compuneri pentru școală, în clasele primare, care erau foarte apreciate de învățătoare. Pe la vârsta de 9-10 ani am început să scriu povestioare scurte și tot cam pe atunci m-am decis că vreau să scriu un roman. Nu am reușit însă să duc unul la bun sfârșit până în 2014, când m-am apucat să scriu “Octopussy”. Scrisul a fost mereu una dintre acele activități pe care nu m-am putut opri să o defășor, chiar dacă rezultatele nu erau mereu pe placul meu.

2. Stiu ca romanul tau de debut, “Octopussy”, tocmai a fost lansat la editura Herg Benet. Ne poti spune cateva cuvinte despre aceasta carte?

Poate suna dubios însă înainte să o scriu, m-am gândit că vreau să pun pe hârtie cel mai bolnav lucru pe care mi-l puteam imagina. Inițial, ideea mi-a venit bazat pe câteva vise de ale mele (unul dintre ele consta în imaginea a două gemene blonde, privind din pragul unei uși – mai târziu, acestea au devenit personajele principale ale romanului; un alt vis este spitalul în care a trăit o bună parte din viață una dintre aceste fete) dar multe scene din carte sunt bazate pe realitate, pe lucruri pe care le-am făcut sau le-am văzut. Nu am bazat personajele pe nicio persoană cunoscută mie însă povestea per-totală mi-a arătat că boala este deseori o caracteristică a minții umane și că nu e ceva exterior, demonic. Pe scurt, romanul Octopussy este o dovadă a faptului că indiferent cât de diferite sunt percepțiile oamenilor asupra vieții, mereu există ceva care le permite să conviețuiască și anume, însuși faptul că aceștia trăiesc.
3. Cat ti-a luat sa o scrii?
Am început cartea în ianuarie 2014 și am terminat-o prin iulie, însă țin să menționez că am luat câteva luni bune pauză așa că totul se poate rezuma la cele aproximativ două luni, de început și de încheiere.
4. Ai avut parte de dezamagiri in tot procesul de a scrie o carte si de o publica?
Nu, până acum nu am avut parte de nicio dezamăgire. Cartea este exact cum îmi doream eu să fie și mă bucur că mi-am văzut visul împlinit. Părerea mea este că greul acum începe, când Octopussy va ajunge la cititori și voi auzi părerile lor, care s-ar putea să nu fie întru totul pozitive. În orice caz, nu regret nimic și sunt doar nerăbdătoare să văd reacția cititorilor.
5. Cum te-ai simtit in momentul in care ai aflat ca urma sa iti fie publicata cartea?
Îmi amintesc perfect seara în care am primit răspunsul de la editură. Eram în camera mea, prin luna august și cred că am țipat de fericire. Mă tot gândeam că în sfârșit am reușit să realizez cu adevărat ceva, că talentul meu scriitoresc este în sfârșit validat de către o editură – și nu orice editură ci una pe care o urmăream de mult timp, pe care o adoram. Cred că a fost unul dintre cele mai fericite momente din viața mea și ardeam de nerbădare să-mi văd cartea pe rafturi. Acest lucru este acum incredibil și mă bucur că am ajuns până aici.
6. Ai vreun ritual zilnic pentru scris?
Nu scriu zilnic. Mă gândesc zilnic, subconștient, la idei pentru scris însă acestea continuă să vină sub forma viselor mele. Când reușesc să captez una dintre aceste idei și decid că reprezintă un material bun pentru scris, pur și simplu încep să scriu. Urăsc și sunt incapabilă să scriu după un plan. Tot ce scriu e ceva care îmi e necunoscut până și mie însămi, însă rezultatul mă mulțumește de obicei.
7. Cand scrii, asculti muzica? Daca da, cam ce putem gasi in playlist-ul tau?
Nu, sunt una dintre acele persoane care nu suportă zgomotul, nici când scrie și nici când citește. Totuși, aș putea numi câțiva artiști pe care îi ador și a căror muzică se potrivește cu romanul meu de debut; aceștia sunt Lana Del Rey, The Pretty Reckless, t.A.T.u, Soko, Cinema Bizarre și mulți alții.
8. Unde iti palce sa scrii?
Numai și numai acasă, în fața laptop-ului meu, în Google Docs ca să fiu sigură că documentele sunt salvate și nu există nicio eroare care să mă facă să rescriu un paragraf întreg. Dacă ar fi să-mi pot lua laptop-ul într-un alt loc liniștit, cu siguranță mi-ar plăcea să scriu undeva într-o grădină cu flori sau lângă un lac – în orice caz, undeva în natură.
9. De unde iti iei inspiratia?
După cum am mai spus, inspirația vine mereu prin visele mele. Dar, pe de altă parte, ador să includ părți din viața mea în tot ce scriu. Îmi place să scriu despre oamenii care sunt sau au fost importanți pentru mine cât și despre evenimentele care m-au afectat în vreun fel. Pot găsi inspirație în orice, fiind o persoană căreia îi place foarte mult să privească lumea exterioară. Dar, sinceră să fiu, nu știu cum reușesc să aduc pe plan conștient toate lucrurile pe care vreau să le pun într-o carte – magia constă în vise.
10. Cand ai inceput sa scrii?
Am încercat să scriu cu puțin înainte de a reveni serios asupra cititului (a existat o pauză de câțiva ani între școala primară și gimnaziu), adică, m-am apucat serios de acest lucru pe la doisprezece ani, să spunem. Pur și simplu nu suportam ideea ca o parte din viața mea să fie uitată, fără a fi scrisă pe undeva. Țineam un blog pe post de jurnal și o agendă în care continuam să scriu poezii. Primele mele încercări erau jalnice și nu mă reprezentau nici măcar atunci, însă important este că am reușit să-mi dau seama ce vreau să scriu aflând mai întâi ce NU îmi doresc să spun.
11. In afara de scris, ce alte pasiuni mai ai?
Îmi place să citesc, bineînțeles. Îmi place să fac cumpărături de orice gen și mai ales, să organizez chestii. Îmi place să trăiesc, să merg la Starbucks, să vorbesc cu prietenii mei. Un lucru concret este muzica – îmi place să cânt, însă acesta este un hobby pe care m-am hotărât să nu-l promovez prea tare.
12. Ce planuri de viitor ai?
Nu știu exact la ce facultate vreau să dau însă ceva pe profilul uman, în orice caz (psihologie, resurse umane, etc.). Nu mă pricep la științele exacte, oricât mi-aș dori să le înțeleg. Îmi mai doresc și să învăț foarte bine limba germană și poate să mă mut în Germania. Nu știu ce îmi rezervă viitorul dar, pe termen scurt, îmi doresc să public în continuare și să devin un autor de succes.
13. Ne poti impartasi pasaul tau preferat din “Octopussy”?
Amuzant e că m-am apucat zilele astea să recitesc romanul în copie fizică pentru a sublinia și a marca părțile pe care vreau să le parcurg pe la evenimente sau citatele pe care le-am postat deja pe Goodreads; în orice caz, am ajuns pe la jumătatea romanului și am ales următorul pasaj, bazat pe un fel de umor negru:
Gresia din baie. Zgomotul rotativ al mașinii de spălat. Găurile scurgerii din podea. Cada, wc-ul. Este dimineața zilei de 20 martie. Este ziua ei, fusese ziua ei, mă rog. Becks se aranjează la păr, se pregătește să plece undeva. Se simte supărată, dezamăgită, uitată, nu primise niciun cadou, ăsta e adevărul! D-aia e așa de debusolată. Deci se aranjează cu furie, își prinde părul și, într-un final, iese din baie.
Merge pe stradă fără să se gândească la ceva anume, se uită în jos, înspre picioare. E singură. Îi vine să plângă. Închide pentru o clipă ochii. Afară e întuneric. Totul e văzut pe fereastra camerei sale. E singură. Își amintește vag auzind niște sunete îngrozitoare înainte să plece de acasă. Sau… nici nu mai e sigură dacă pleca într-adevăr. Parcă s-ar fi sfârșit lumea. Aude zgomote pe hol, iar Candie intră în cameră.
— Ce faci, stai singură de ziua ta? o întreabă ea binedispusă.
Becks nu răspunde.
— Nu ți-a plăcut cadoul?
— Ce cadou?
Becks tresare. Deci chiar îl luase ceva de ziua ei.
— Cum adică? Ți l-ai dorit așa de mult! Credeam că ai văzut azi-dimineață… era în baie.
— Ce era în baie?
Candie o privește neîncrezătoare. Crede că face mișto de ea.
— Pisica.
— Mi-ai luat o pisică?
— Da. Era în baie. Hai să vezi, neatento.
Dar Becks se face albastră la față. Nu vrea să meargă acolo, din moment ce știe ce va găsi. Numai ghemotoace de blană. Nicio pisică.”

Multumim, Cristina, pentru interviu! Mult succes cu cartea!

In curand asteptati-va la o recenzie a cartii. Pana cand vin eu cu recenzia, ii puteti transmite Cristinei un mesaj prin comentarii sau puteti comanda chiar voi cartea ei.

Recenzie: “Acluofobia” de A.R. Deleanu

18519978 (1)

Descriere:

“În România, de-a lungul timpului, am avut puţini, foarte puţini autori talentaţi care să scrie proză (cu accente) horror. Nici la momentul actual lucrurile nu stau mai bine. Există însă câţiva scriitori tineri aflaţi în plină dezvoltare artistică, iar anii următori s-ar putea să plaseze România, în sfârşit, pe harta mondială a creatorilor de fantezii macabre. Un lucru e clar, însă: cu volumul acesta, A.R. Deleanu dă tonul, stabileşte traiectoria, aşază ştacheta. E un lucru fenomenal, acesta! Întrucât, inevitabil, toţi cei care i se vor alătura vor trebui să pornească de la un nivel deja foarte înalt. Cu puţin noroc, graţie lui A.R. Deleanu şi Acluofobiei, vom ajunge repede la sincronizarea cu restul lumii. Povestirile de faţă au oricum toate şansele de partea lor în confruntarea cu 90% din producţia de gen a Occidentului. Cetiţi şi vă convingeți.” (Mircea Pricăjan)

Puteti comanda cartea de pe site-ul editurii Herg Benet.

Recenzie:

*Am primit o copie a acestei carti de la editura Herg Benet spre recenzie. Multumesc!*
Am avut “Acluofobia” pe rafturile bibliotecii mele pentru cateva luni, dar am avut cateva carti de recuperat, asa ca nu am apucat sa o citesc de-abia saptamana asta, dupa ce am citit multe recenzii favorabile si m-a “pocnit” curiozitatea.
Pentru ca sunt in vacanta si “Acluofobia” e o carte relativ scurta, am citit-o in cam 2 zile. Mi-a placut, dar nu a fost chiar ce ma asteptam.
Dar, mai intai, trebuie sa va spun ca nu sunt o fana a genului horror. Nu am multa experienta cu cartile astea, pentru ca nu ma innebunesc dupa ele. Dar “Acluofobia” a fost, pentru mine, o carte buna, chiar daca a fost horror.
In aceasta carte veti gasi 10 povestioare macabre. Trebuie sa recunosc, unele dintre ele iti dau fiori! Desi cartea incepe intr-un ritm relativ “bland”, pana la sfarsit puteti fi siguri ca vi se va ridica parul in cap si nu veti putea dormi prea bine dupa ce terminati cartea.
Povestile mele preferate au fost “Scrum” si “Negru ca o soapta fara rost”. Cat de faine mi s-au parut! Au fost cele mai captivante dintre toate! Le-am citit pe nerasuflate si mi-a placut tot la ele! Sunt mai realist, si totusi doza de nereal din ele este mai ridicata decat in celelalte povesti. Cred ca tocmai combinatia asta dintre realism si fantazie mi-a placut cel mai mult!
Fiecare povestioara este bine descrisa, in asa fel incat cititorului sa ii fie usor sa isi imagineze pana si ultimul detaliu macabru. Este o carte grafica, iar teroarea si horror-ul sunt emotiile principale in timp ce o citesti. Povestile te baga in sperieti si te fac, uneori, sa te strambi de scarba din cauza creaturilor pe care A.R. Deleanu le-a facut personaje a povestioarelor.
Ceea ce m-a nemultumit e ca, uneori, povestioarele se termina undeva in aer si nu stii ce se intampla cu personajele. De asemenea, mi s-a intamplat, de cateva ori, sa nu stiu despre ce se vorbeste, iar lumea personajelor (spre ex. ‘Trenul umbrelor’ si “Atunci cand nu eram’) sau creaturile care pun stapanire pe ea nu sunt explicate cum trebuie si nu intelegi care e treaba. N-am inteles care era ‘sistemul’ si cum mergea lumea in care se aflau personajele.
Scrisul autorului mi-a placut foarte mult. Se vede ca are intr-adevar talent si stie ce face in momentul in care scrie. Asta da autor cu talent! Daca ar trebui sa il descriu pe A.R. Deleanu, l-as descrie ca pe Stephen King al Romaniei. Scrisul lui mi-a adus aminte de King, iar povestile lui l-ar face mandru chiar si pe el.
Trebuie sa recunosc, cartea a fost captivanta chiar si pentru mine, cineva care nu citeste horror deobicei! E adevarat, au existat si cateva povesti care m-au plictisit si la care nu am gasit nimic special, dar apoi au fost si povesti ca si “Scrum”, pe care le-am citit pe nerasuflate.
“Acluofobia” este o carte usor de citit, fiind captivanta si intriganta. Imaginatia autorului este nesfarsita. Mi-a placut enorm faptul ca nici o poveste nu semana cu cea precedenta. Fiecare poveste are personaje diferite, scenarii diferite, dar un lucru au in comun: te bantuie si te fac sa te uiti peste umar. Asta e efectul cartii lui A.R. Deleanu: iti ridica parul in cap si te fac sa te uiti, infricosat, peste umar.
Actiunea are un ritm alert, antrenant. De multe ori am simtit ca nu aveam rasuflare, atat de captivata eram! Multe povesti m-au tinut cu inima la gura, in asteptarea deznodamantului care, de cele mai multe ori, a avut un deznodamant tragic.
A.R. Deleanu aduce o carte necesara in literatura romaneasca. Nu de multe ori gasesti o carte horror atat de buna, scrisa de un roman. Sunt sigura ca vom mai auzi de A.R. Deleanu si de cartile lui. E un autor talentat, de care Romania are nevoie!
Cu siguranta recomand “Acluofobia” tuturor fanilor genului horror, dar nu numai. Sunt sigura ca veti fi fascinati de imaginatia autorului si infricosati de toate povestile lui!
Rate: 3 stele din 5

 

Recenzie: “Ultimul avanpost” de Lavinia Calina

20877804Descriere:

Al treilea Război Mondial a luat sfârşit, iar România anului 2046 este Regat. Logodită cu prinţul Alex şi fiică a Ministrului de Interne, tânăra Diane trăieşte o viaţă luxoasă şi lipsită de griji, ocupată cu discursuri, dileme cu cea mai potrivită garderobă a zilei şi păstrarea aparenţelor cuplului regal. Printre petreceri, călătorii obositoare, speech-uri învățate pe de rost și accesele de furie ale prinţului, Diane contemplă fără prea mult entuziasm un viitor previzibil. Însă viața i se schimbă complet într-o singură noapte, atunci când este răpită de către un grup de rebeli, pentru care guvernarea autoritară a regatului întruchipează răul absolut.

Acţiune, răsturnări neaşteptate de situaţie, intrigi, romance – iţele unei poveşti în care eroina învaţă două adevăruri cruciale: nimeni nu este cine pare la prima vedere, iar alegerile luate au întotdeauna consecințe.

Va reuși Diane să risipească misterul și, mai ales, va reuși să descopere în final care este adevărata ei identitate?

Puteti comanda cartea de pe site-ul editurii Herg Benet.

Recenzie:

*Am primit o copie din “Ultimul avanpost” de la editura Herg Benet pentru recenzia mea sincera. Multumesc mult!*

In momentul in care am primti un pachet din Romania, de la bunica mea, nu ma asteptam sa gasesc “Ultimul avanpost”. Dar imediat ce am citit descrierea si am vazut coperta, am fost extrem de incantata de ea si abia am asteptat sa o citesc. In autobuz, in drum spre casa, mama mi-a luat-o din maini si a inceput sa o citeasca. A citit-o si ea, si bunica-mea, pe nerasuflate. Zilele trecute, insa, am pus mana pe carte si nu am lasat-o din maini decat sa mananc si sa imi dau examenele.

Mi-a placut extrem de mult! “Ultimul avanpost” este o carte mult mai buna decat ma asteptam!

Cartea aceasta vine cu o premiza extrem de originala pentru literatura din Romania. Nu cred ca mai exista o alta distopie scrisa de un roman. Asta ii aduce Laviniei un avantaj enorm. Oricum, Lavnia si cartea ei nu au nevoie de avantaje, pentru ca “Ultimul avanpost” este o carte foarte bune. Are toate datele pentru a deveni urmatoarea carte de referinta: o eroina de milioane, o poveste complexa, bine gandita, personaje interesante, actiune palpitanta, scene care te tin cu inima la gura si o atmosfera tipica cartilor din genul distopia.

Recunosc ca la inceput am fost usor sceptica. Nu eram sigura ca este ceea ce caut de la o distopie. Dar m-am inselat. “Ultimul avanpost” este exact genul de carte care imi place.

Lavinia a scris o carte diferita, de care literatura romaneasca avea nevoie. Unul din ingredientele care a dus la existenta unei carti asa de diferite este eroina. Dia sau Diane Dumitrescu, fiica Ministrului de Interne si logodnica lui Alex, printul regatului Romania din 2046.

Aparent, viata Dianei este perfecta. E bogata, adorata de populatie, tanara, frumoasa, eleganta, poarta haine de designeri renumiti, participa si are acces la evenimente din inalta socetate si urmeaza sa se casatoreasca cu unul din cei mai ravniti barbati din Romania. Toate lumea isi doreste viata ei, dar Diane ar da orice sa fie altcineva.

In realitate, Dia e controlata de toata lumea, Alex e un idiot necioplit care o bate si o insala la fiecare pas, iar Dia e atat de nefericita, incat nu se poate bucura de nimic.

Viata i se schimba complet in momentul in care e rapita de un grup de rebeli. La un momentdat, printesa disparuta a Romaniei afla ca viata pe care a trait-o pana acum este o minciuna.

Dia e genul de eroina puternica, loiala celor pe care ii iubeste, desteapta, descurcareata si extrem de sarcastica. Am adorat-o pentru replicile ei de tipa afurisita, la care am ras pe burta! Un lucru m-a enervat totusi: faptul ca uneori il lasa pe Dan sa o judece si sa o faca cu ou si cu otet fara sa riposteze. Inteleg ca de multe ori, situatia nu ii permitea sa isi dea drumul la limba, dar tot cred ca ar fi trebuit sa il puna la punct, macar o data.

Dan a fost un personaj important, placut, dar uneori enervant. Mi-ar fi placut sa fie mai des in scena.

“Legatura” dintre Dan si Dia mi s-a parut un pic confuza. Adica, o secunda se certau, apoi se sarutau? Cartea s-a terminat, iar povestea lor a ramas in aer. Totusi, ma bucur ca autoarea a dat mai multa importanta actiunii decat povestii de “dragoste” dintre ei.

Desi cartea nu are un ritm extrem de alert, actiunea e captivanta. De fapt, toata cartea e captivanta. Orice s-ar intampla planeaza misterul si intrebarea… Cine e Dia si care e trecutul ei? Asta este una dintre intrebarile care m-au facut sa dau pagina. Exista atat de multa intriga, atat de multe intrebari si secrete, iar soarta Diei nu te poate lasa indiferenta, incat citesti non-stop. “Ultimul avanpost” este cu siguranta o carte captivanta!

Mi-a placut faptul ca Lavinia a explicat extrem de bine Romania din viitor si mi s-a parut interesant sa vad cum si-o imagineaza cineva. A fost un concept interesant pentru mine, pentru ca intotdeauna m-am intrebat cum va arata Romania. Poate ca Lavinia a schimbat sistemul de conducere din Romania, dar oamenii si situatia lor e la fel a si acum, poate chiar mai rea. Si da, chiar cred ca Romania va ajunge la starea aceea daca nu se schimba nimic acum.

Stilul Laviniei mi s-a parut usor, placut. Textul curge fluent, iar talentul autoarei e evident cu fiecare cuvant. Totusi, folosirea prea desa a virgulei, chiar si in locuri unde nu ar trebui, a dat o usoara senzatie de repezeala uneori.

Sfarsitul m-a facut sa caut al doilea volum. Adica, trebuie sa existe un al doilea volum, nu? Povestea Diei nu s-a sfarsit. Am ramas cu o multime de intrebari si sper sa gasesc raspunsurile in volumul doi.

Cu siguranta recomand “Ultimul avanpost”! Este o distopie foarte reusita, extrem de captivanta si foarte antrenanta. M-am indragostit de povestea Diei si sper sa ne mai intalnim.

Rate: 5 stele din 5

Interviu cu Andrei Trifanescu, autorul cartii “Specimenul”

Toata blogosfera din Romania vuieste cu cea mai noua lansare pe piata de carte din Romania: “Specimenul” de Andrei Trifanescu. Toti l-am cunoscut, la un momentdat, pe Andrei. Fie ca si blogger, sau ca cititor. Un lucru stim, cu siguranta, toti: Andrei ne-a incantat cu imaginatia lui inca de cand scria pe blogul Book4friends. Toti ne-am dat seama, inca de cand i-am citit micile povestioare in care omora, rand pe rand, bloggeri din blogosfera romaneasca, ca ii vom citi cartile lui Andrei. Si uita ca s-a intamplat. Andrei Trifanescu si-a lansat prima carte, “Specimenul”, si nu oricum, ci publicat de una dintre cele mai importante edituri din Romania la ora actual: Herg Benet.

10344798_1022303697799280_2309733205470768788_n

Romanul de debut a lui Andrei, “Specimenul”, a fost lansat la Bookfest si de atunci a adunat un numar cosiderabil de cititori, care asteapta, deja, volumul doi. L-am prins pe Andrei intr-o zi in care dadea interviuri si m-a strecurat si pe mine prin agenda lui incarcata. I-am luat un interviu lui Andrei, interviu ce a ajuns sa fie, rapid, printre interviurile mele preferate. Cititi-l, merita!

Si, de asemenea, Andrei ne-a oferit, in exclusivitate un pasaj din “Specimenul”. Trebuie sa spun, sunt impresionata! Trebuie neaparat sa pun mana pe carte si sa o citesc! Dar intre timp, haideti sa citim interviul cu Andrei.

1513732_637923532955572_3270745877021773589_n

Buna, Andrei! Iti multumesc mult ca ai acceptat interviul! 🙂
Pentru inceput, vorbeste-ne un pic despre tine.
Dacă există un lucru pe care nu-mi place să-l fac, acela este să vorbesc despre mine. Din câte se pare sunt o persoană foarte deschisă, dornică de schimbare și de experiențe noi. Nu pot să spun că nu-mi plac anumite lucruri. Îmi place cam orice și îmi place să fac cam orice, căci știu că fiecare lucru își are utilitatea sa. Sunt leneș în mare parte și nu suport să mi se dicteze ce trebuie să fac. Sunt extreme de sincer, oricât de dur ar fi adevărul pe care îl exprim.
Cum ai ajuns sa fii un cititor inrait?
Nu mă pot considera un cititor înrăit. Nu cred că am citit mai mult de cincizeci de cărți. Nu pentru că nu am vrut, căci aș vrea să citesc toate cărțile care au apărut prin librării, dar nu am timp sau uneori sunt mult prea obosit ca să mai pot face asta. Îmi place să citesc, însă am început să devin din ce în ce mai selective cu ceea ce aleg. Dacă înainte citeam orice din pură curiozitate, acum mă interesez de autor, de stilul acestuia, de cât de complexă este cartea, iar mai apoi mă apuc.
Ti-ai dorit dintotdeauna sa scrii?
Nu cred că am spus vreodată că vreau să fac altceva înafară de a scrie. Sau, dacă am spus, a fost doar ca să mulțumesc alți oameni sau să dau impresia că vreau să urmăresc un alt drum. Dar, în realitate, scrisul a ocupat mereu primul loc. Încă de când eram mic am spus că vreau să scriu, să devin scriitor, să-mi văd cărțile prin librării și să sau autografe. Se pare că unele vise, dacă ne ținem tare de ele, devin și realitate.
De curand, editura Herg Benet ti-a publicat prima carte, “Specimenul”. Povesteste-ne un pic despre experienta asta.

22382970
A fost un vis pe care l-am văzut cum a devenit realitate. Nu pot să neg că nu a fost greu, dar tot efortul a meritat. Publicarea cărții a fost lucrul pe care mi l-am dorit întotdeauna și de care am fost cel mai fericit atunci când s-a întâmplat. Nu-I este dat oricui să scrie sau să mai și ajungă prin librării.
Ce-ai simtit in momentul in care ai aflat ca Herg Benet ti-au acceptat cartea si ti-o vor publica?
A fost șocant. Totul. Încă de când am fost acceptat, viața mea nu a mai fost la fel. Totul parcă s-a răsturnat și s-a schimbat, evident, în bine. Am trecut prin zile pline de emoții, în care mi-am făcut o grămadă de scenario și mi-am imaginat cum va fi totul. Nu știam cu va arăta coperta, ceea ce mi-a dat destule emoții, plus că editarea cărții a durat destul de mult, pentru că are un număr mare de pagini. Recunosc că după ce am fost acceptat, n-am mai intrat la ore și n-am mai dormit o săptămână. Fericirea își cere și ea prețul.
Lansarea a avut acum cateva zile. Cum a fost?

afis-librarie-724x1024
Au fost două lansări. Cea de la Bookfest, care într-adevăr a fost prima, și cea de la Constanța, care a fost cea de-a doua. Ambele au descurs minunat. Numărul oamenilor care vor să mă cunoască a început să crească, de aceea la cea de-a doua lansare au fost cu mult mai mulți oameni. Dacă la Bookfest am avut emoții, iar discursul meu a fost improvizat pe moment, la lansarea de la Constanța m-am simțit minunat, am fost lipsit de orice emoții, iar discursul a ieșit chiar mai bine decât în planificasem.
Ce-ai simtit in momentul in care ti-ai vazut cartea in rafturi?
Pentru că a ieșit foarte târziu din tipar, mi-am ținut cartea în mâini pentru prima data chiar la Bookfest. Sentimentul? Comparabil cu acela în care tatăl își ține pentru prima oară copilul în brațe. A fost un puternic ameste de încântare, entuziasm, mândrie, nostalgie și o imensă fericire. Îmi venea să mă duc la fiecare om în parte și să le-o arăt. Să le spun că este opera și munca mea. Evident că a trebuit să-mi mențin calmul, deși în interiorul meu era o întreagă nebunie.
Care e rutina ta zilnica? Cam cate ori pe zi scrii?
Nu am un program de scris anume. În perioada aceasta n-am mai scris nimic, căci sunt sufocat de examene și de lucrurile pe care le am de învățat. Oricum, nici înainte de această perioadă nu aveam un program anume. S-a întâmplat să scriu și câte patrusprezece ore continuu sau scriu doar două ore. Depinde de dispoziție sau de câte voiam să pun pe hârtie. Recunosc că după cele patrusprezece ore de scris, încheietura mâinii stângi mă durea foarte tare și îmi era foarte greu să mai continui următoarea zi.
Ai avut parte de dezamagiri in tot procesul de a scrie o carte si de o publica?
Am trecut prin multe lucruri în timpul în care am lucrat la carte. Au existat atât probleme la școală, cât și relații eșuate, probleme în familie sau am pierdut persoane dragi. Cât despre cartea în sine, nu cred că a existat ceva care să mă dezamagească. Poate doar după ce am publicat-o am fost dezamagit să văd că unii oameni, din gelozie, pur și simplu au rupt legăturile sau au început să-și schimbe comportamentul. Asta m-a dezamăgit cel mai mult. Oricum, când mă uit la Specimenul, nu pot să nu mă gândesc și la toate evenimentele ce s-au petrecut în perioada în care am scris-o. Mi-am semnat istoria în ea.
Ce faci in momentul in care ai un blocaj si nu poti scrie?
Nu știu dacă este ciudat sau nu, dar nu prea am blocaje. O singură data mi s-a întâmplat să mă poticnesc. Poate că am imaginatie foarte bogată, care nu-mi oferă timp de blocaje. Am idei mereu și cum mă pun să scriu, mai că mă cert cu mine, căci nu știu pe care să o aleg sau încotro să-mi fac personajele să se îndrepte. Dar dacă aș avea blocaj, pur și simplu aș face altceva pentru o zi, apoi aș lua o foaie și aș nota toate ideile ce-mi vin minte, chiar dacă au sau nu legătură cu povestea.
Banuiesc ca asculti muzica atunci cand scrii. Ce-am putea gasi in playlist-ul tau?
Aici nu m-ai nimerit. Urăsc să ascult muzică în timp ce scriu. Doar când sunt mult prea deprimat mai pun o melodie, doar pentru că am nevoie de două lucruri care să mă distragă. În rest, nu, nu pot să scriu dacă aud gălăgie. Cu cât este liniștea mai puternică, cu atât mă concentrez mai bine. Simplul sunet scos de taste este suficient. Mă simt foarte bine că mă acompaniază doar el. Deși, uneori îmi doresc să nu se audă nici măcar tastele. Îmi tulbură ideile și cuvintele pe care vreau să le astern pe hârtie se învălmășesc.
Impartaseste-ne o amintire frumoasa pe care o ai din copilarie.
Aici am zăbovit cel mai mult din tot interviul. Cred că nu am prea multe amintiri frumoase, sau le-am uitat. Oricum, o amintire plăcută din copilărie este aceea în care venea bunicii din Satu Mare la mare. Stăteau la noi câteva zile. Mă simțeam cel mai minunat copil când erau aici. Țin minte că mi-au adus într-un an o mașinuță cu telecomandă. Pe atunci aveau niște prețuri uriașe și am fost mai mult decât încântat când mi-au adus-o. Este cam în ceață, însă acea bucurie a copilăriei mi-a venit acum în minte.
Unde iti place sa scrii?
Cum am spus și mai devreme, am nevoie de liniște pentru a scrie, așa că obișnuiesc să fac asta în dormitor. Probabil că după ce voi avea casa mea și va fi construită după propriul meu gust, voi putea face acest lucru și în alte camera, dar momentan dormitorul meu este cel care mă frerește de gălăgie și tine la adăpost tone de idei.
“Specimenul” are o premiza foarte diferita. De unde ti-a venit ideea si ce ti-a dat inspiratie?
Nu pot să spun că ideea cărții mi-a venit dintr-un loc anume. Nici nu pot să spun că m-am inspirit de undeva, cel puțin, nu direct, căci, oricum, literature nu este altceva decât o continua inspirație de adaptare a ideilor. Primul impuls al acestui roman l-am avut stand pe plajă. Mă bătea o briză puternică și mă acoperea cu nisip. Atunci mi-a venit pentru prima data imaginea Specimenelor în minte. În urmtătoarele orele petrecute pe plajă am construit prima parte a cărții. A fost nevoie doar de acea senzație data de briza mării, ca mai apoi să se nască Specimenul.
Va exista o continuare la “Specimenul”? Daca da, ai inceput sa o scrii?
Vor exista mai multe volume în această serie. M-am apucat de volumul doi și deși n-am scris foarte mult, am deja planul cărții următoare destul de dezvoltat. Tot ceea ce pot spune despre volumul doi este că, dacă cei ce au citit volumul întâi au avut impresia că au avut parte de acțiune, de intrigă sau de răsturnări de situație din plin, să aibă răbdare până ce-l vor citi pe al doilea. Iar cei ce mă urăsc după ce au terminat primul volum, mă vor urî și mai mult după cel vor termina și al doilea. Oricum, asta este cu dublu sens. Vor adora poveste, dar mă vor urî pentru că nu le ofer răspunsurile pe care ei le așteaptă.
Ce urmeaza? Unde vrei sa ajungi?
Urmează multe volume. Plănuiesc ca în timp ce voi publica volumele din Seria Invadatorii, să mă mai ocup și de alte cărți, în care voi exploata genul horror, SF și fantasy din plin. Am multe idei care abia așteaptă să fie puse pe hârtie. În același timp, plănuiesc ca anul viitor să public Specimenul și în engleză.
In afara de scris, ce alte pasiuni mai ai?
Cel mai mult îmi place să aflu lucruri despre oameni. Îmi place să mă implic în viețiile altora, să-I ajut și să le fiu alături. Vreau să aflu cât mai mult despre psihologia fiecăruia. Nu știu dacă este neapărat o pasiune, dar eu așa o consider. Pe lângă aceasta, îmi place foarte mult să fac fotografii și să pictez. Nu pot spune că excelez, dar asta nu înseamnă că nu o pot face.
Ne poti spune care este cel mai mare vis al tau?
Visul meu cel mai mare este acela ca toate cărțile mele să fie răspândite în întreaga lume. Să fie traduse în zeci de limbi și să fie citite de cât mai mulți oameni. În același timp, îmi doresc să văd și ecranizarea a câteva dintre ele. Asta cred că își dorește orice scriitor, să fie citit, iar munca sa să fie apreciată de cât mai mulți oameni.
Mai ai alte idei pe care vrei sa le asterni pe hartie?
Nu cred că ideile mele se vor termina vreodată. Pot face o poveste din orice. Pot crea o intrigă din orice situație. Îmi pot imagina orice fel de personaje sau caractere ale acestora. Am extreme de multe idei. Aștept să treacă mai repede această perioadă sufocantă a examenelor și să mă pot apuca de următoarele două cărți pe care plănuiesc să le public în 2015. Continuarea Specimenului și primul meu roman horror.
Si ultima intrebare… ai putea sa ne dai un mic paragraf din “Specimenul”?
Doar unul mic, ales la întâmplare din carte. Ai exclusivitate, căci partea asta a cărții n-a mai apărut nicăieri. Restul trebuie să-l descoperiti singuri!
”Profit de moment şi întind mâna după maceta scăpată pe jos. O prind şi o îndrept către gâtul animalului. Colţii bestiei îmi prind încheietura mâinii cu care încă mai ţin băţul. Îmi străpung carnea, iar un urlet de durere îmi urcă în sus pe gât. Lacrimile îmi umplu faţa, iar propriul sânge împroşcă peste tot.
Urlu, dar nu ştiu exact de ce. De durere sau de ură sau poate că din cauza amândurora. Strâng mânerul macetei în palmă şi o înfig în capul porcului. O scot cu greu, apoi i-o înfig în gât, din nou în cap, încă o dată și încă o dată, până când nu mai îmi simt braţul şi nu mai am putere să-i străpung carnea.
Colţii ies din carnea încheieturii. Animalul eliberează un grohăit plin de durere, iar mai multe picături de sânge i se scurg din gură direct pe mine. Scot un sunet înfundat şi mă împing cu coatele în pământ. Mă încordez şi îi trag un şut în piept, cad la pământ şi mă încordez din nou, izbindu-i gâtul cu piciorul.
Porcul se îneacă, iar balele i se revarsă peste mine. Se îndepărtează dându-se în spate. Mă ridic repede în genunchi şi cu mâna sângerândă îi prind unul dintre colţii uriaşi. O durere surdă îmi face braţul să tremure, dar îmi muşc partea interioară a obrazului şi continui să-l trag de colţ.
Înfig maceta în beregata porcului, iar ţepuşele de pe spate i se cutremură. Trag cât pot de tare, iar carnea se despică. Sângele țâșnește din tăietură și mă umple de la mijloc în jos. Începe să dea din cap, lovindu-mi încheietura muşcată. Cu greu mă ridic în picioare şi îmi scrâşnesc dinţii de durere.
– Mori nenorocitule, mori! Urlu cât pot de tare.
Prind cu ambele mâini mânerul macetei, o strâng cât pot de tare, iar muşchii îmi tremură de încordare. Îmi muşc buza şi simt gust de sânge. Ridic maceta deasupra capului şi cu toată forţa i-o înfig în creştet. Apăs până când mânerul se atinge cu craniul, iar toată lama este înfiptă carne. Porcul grohăie înfundat, iar cu un ultimul suflu încărcat de salivă şi sânge, se prăbuşeşte, împrăştiind în aer un nor de praf.
– Mori! Mai strig încă o dată şi îmi implantez piciorul în burta animalului, iar glezna mi-e fulgerată de o durere puternică.”

Il puteti contacta pe Andrei pe Facebook , iar cartea o puteti comanda de aici. Daca nu stiti descrierea cartii, o puteti citi mai jos:

Nu avem amintiri. O lume a fost construită special pentru noi. Aici, suntem pioni într-un joc fatal, pe care trebuie să-l câștigăm dacă vrem să rămânem în viață. Împotrivindu-se regulilor coordonatorilor, unul dintre noi a fost ucis cu brutalitate… dar s-a întors. Și nimic n-a mai fost la fel.

Extrași și aduși în lumea reală, îi întâlnim pe cei care au pus la cale totul. Suntem pregătiți însă pentru a privi noua realitate? Pământul nu mai este nimic altceva decât o planetă stearpă, otrăvită și invadată.

Ești gata de confruntare? Ne vei fi alături în războiul ce ne va elibera? Specimenele te așteaptă! Grăbește-te, înainte ca invadatorii să se trezească!

Prea târziu… Sunt deja printre noi.

Sper sa citesc si eu, in curand, cartea. Sunt extrem de curioasa de poveste si ador premiza cartii. Cat despre Andrei… cred ca e clar deja ca promite multe. Sunt sigura ca vom mai auzi de el mult timp de acum incolo.

Felicitari, Andrei, pentru lansare! La cat mai multe! Si iti multumesc pentru interviu! 🙂