Recomandarea săptămânii – Mozart in the Jungle

Deși în fiecare săptămână îmi promit că de acum voi posta câte o recomandare în fiecare luni, timpul limitat și activitățile numeroase și obositoare nu îmi permit acest lucru. Mi se pare că timpul zboară efectiv pe lângă mine și că tot ce am timp să fac este să studiez, să mai scriu un pic și să citesc. Dar asta este o discuție pe care vreau să o las pentru altă dată. Astăzi vreau să vă recomand unul dintre serialele mele preferate la momentul acesta: Mozart in the Jungle. 

Serialul Mozart in the Jungle mi-a fost recomandat de Nely, care era extrem de entuziasmată de el și care mi-a zis că mi se potrivește ca o mănușă. La perioada respectivă nu aveam chef deloc de seriale, așa că l-am amânat până lunea trecută, când am văzut primul episod. Atunci am înțeles că Nely a avut mare dreptate și cinci zile mai târziu văzusem deja toate cele 30 de episoade apărute până acum.

Serialul Mozart in the jungle se concentrează pe viețile muzicienilor din orchestra simfonică a orașului New York. Printre personajele principale se află o tânără pe nume Hailey, care cântă la oboi și care visează să aibă o carieră în această orchestră. Aceasta participă la audițiile ținute de Rodrigo, noul dirijor și director artistic al orchestrei, care, în ciuda faptului că este încă foarte tânăr, are o carieră incredibilă, fiind considerat cel mai bun dirijor din lume. Rodrigo are o viziune destul de diferită în ceea ce privește muzica și încearcă să readucă orchestra la statutul pe care l-a avut cândva, dându-i în același timp prospețime, caracter și energie. Misiunea lui nu este ușoară, mai ales pentru că mulți dintre instrumentiștii pe care îi dirijează nu au încredere în el, cel puțin la început.

Pe parcursul celor trei sezoane apărute până acum, muzicienii din rolurile principale, împreună cu Rodrigo, au parte de o mulțime de aventuri și sunt puși în fața multor bariere și încurcături, atât pe plan financiar, cât și pe plan muzical. Diferențele dintre generații și viziunile acestora reprezintă o problemă foarte serioasă la început, dar încet încet, orchestra începe să îl îndrăgească din ce în ce mai mult pe dirijorul nebun, ajungând să aibă o încredere aproape oarbă în el.

Cred că v-ați dat seama de ce ador acest serial. Este pur și simplu perfect pentru mine. Am știut că îl voi iubi chiar de la prima scenă, în care Joshua Bell, unul dintre cei mai buni violoniști din lume la ora actuală, interpretează concertul de vioară scris de Tchaikosvky. Muzicieni renumiți ca și Joshua Bell și Lang Lang apar în mai multe scene pe parcursul episoadelor, lucru care mă entuziasmează și mă fascinează de fiecare dată. De asemenea, soundtrack-ul este sublim. Am auzit unele dintre piesele mele favorite, ca și concertul de Sibelius, pe care pur și simplu visez să îl cânt de când l-am auzit prima dată.

Recomand serialul, însă, și celor care nu sunt muzicieni, pentru că are de toate. Este captivant și arată viața muzicienilor în așa fel încât te poți regăsi în trăirile lor chiar dacă nu ai pus mâna pe un instrument muzical în viața ta. Există dramă, umor, probleme absolut banale, pe care cu toții le întâmpinăm măcar o dată în viață, dragoste, sex, petreceri nebune și multă muzică bună. Este un mod bun de a înțelege cum funcționează această lume atât de străină unora. Mi-a plăcut mult că jargonul pe care îl folosesc nu este exagerat și poți înțelege despre ce vorbesc personajele cu ușurință. Bineînțeles, denumirile și definițiile muzicale nu ar reprezenta o problemă pentru mine, însă sunt sigură că nu ar fi fost prea plăcut dacă fiecare episod ar fi fost împânzit cu diverse cuvinte de neînțeles pentru unii. Din fericire, nu este cazul.

Rodrigo este un personaj genial și cu siguranță unul dintre motivele principale pentru care iubesc serialul acesta atât de mult. Personalitatea lui excentrică m-a făcut să mă conectez cu el de la început, iar profunzimea lui muzicală și felul în care vede această lume mă impresionează din ce în ce mai tare cu fiecare episod. Nebunia lui mi se pare extraordinar de atractivă, iar dacă vreodată voi avea un dirijor ca el, ei bine, aș avea probleme mari de concentrare.

Îmi place mult și faptul că serialul dezvăluie secretele din spatele cortinei. De cele mai multe ori, când mergem la un concert sau la o piesă de teatru, vedem numai partea frumoasă a lucrurilor, însă există și una mai puțin plăcută. Serialul se concentrează mult pe relațiile (de foarte multe ori de-a dreptul problematice) dintre muzicieni, pe secretele și pe certurile dintre ei, dar și pe felul în care lumea vede lumea muzicii clasice: ca pe o afacere. Și, dacă stăm bine să ne gândim, asta și este până la urmă. O afacere din care unii profită, un mod de viață pentru alții și o pasiune supremă pentru foarte puțini.

Combinația acestui serial este explozibilă. Are o dinamică incredibilă, o poveste frumoasă, aventuri captivante, personaje excentrice, dramă, secrete, dragoste, prietenie și, mai presus de toate, muzică. Multă muzică bună, mulți muzicieni incredibili și un dirijor absolut nebun. De neratat!

Pentru a afla mai multe despre serial, puteți accesa site-ul IMDb. De asemenea, în caz că eu nu am reușit să vă conving, vă las mai jos trailer-ul. Poate reușește el să vă facă să urmăriți serialul. 😉


 

Advertisements

Recenzie: ”Me before you” de Jojo Moyes

me-before-you

Descriere în limba engleză:

Lou Clark knows lots of things. She knows how many footsteps there are between the bus stop and home. She knows she likes working in The Buttered Bun tea shop and she knows she might not love her boyfriend Patrick.

What Lou doesn’t know is she’s about to lose her job or that knowing what’s coming is what keeps her sane.

Will Traynor knows his motorcycle accident took away his desire to live. He knows everything feels very small and rather joyless now and he knows exactly how he’s going to put a stop to that.

What Will doesn’t know is that Lou is about to burst into his world in a riot of colour. And neither of them knows they’re going to change the other for all time.

Versiunea în limba română poate fi comandată de pe site-ul librăriei online Librex, iar versiunea în engleză de pe site-ul Bookdepository.

Recenzie:

Am citit Me before you la sfârșitul lunii Iulie, adică acum trei luni. De atunci vreau să scriu această recenzie, dar până acum nu am fost pregătită. Această carte și-a pus atât de tare amprenta asupra mea, încât mi-a luat luni întregi să ies de sub ”vraja” ei, să nu mă mai gândesc obsesiv la ea și să încerc să scriu o recenzie. Bineînțeles, sunt convinsă că orice aș spune eu aici nu va descrie adevărata valoare a cărții.

Înainte de a o citi, cartea aceasta era pur și simplu peste tot. La televizor, în librării, în reviste, pe Facebook, pe toate blog-urile de carte, în cinematograf. Romanul a stârnit o adevărată nebunie în rândul iubitorilor de carte, așa că am știut că trebuie să citesc romanul lui Jojo Moyes și că îmi va plăcea la nebunie. Lucru care s-a și întâmplat.

Am citit Înainte te cunosc în aproximativ două zile, în condițiile în care treceam printr-o fază în care îmi era greu să citesc și cea mai ușoară carte din lume. M-am îndrăgostit iremediabil de ea încă de la primele capitole și cu greu am putut-o lăsa din mână pentru a face treburile necesare. Când am terminat-o, nu am vrut nicidecum să scriu recenzia. Nu am vrut nici măcar să citesc altă carte. Voiam doar să o recitesc la nesfârșit. Mi-a luat mult timp să mă ”desprind” de ea, dar cartea va rămâne pentru totdeauna în inima mea.

Mi-a plăcut absolut tot la acest roman. Îmi este greu să mă hotărăsc dacă aspectul meu preferat au fost personajele, povestea sau scrisul autoarei. Cartea este bună ca un total, fiind construită din elemente care, la rândul lor luate separat sunt excepționale. Cum ar fi, spre exemplu, personajele, de la care consider că pornește totul.

Personajele lui Moyes sunt puternice și atât de bine conturate, încât simți că ies din paginile cărții și că devin oameni reali. Cea mai bună caracteristică a personajelor sunt imperfecțiunile lor și faptul că nici Lou, nici Will nu sunt tipicii eroi perfecți, care nu fac greșeli și care încearcă să aibă o viață exemplară. Ambii au imperfecțiunile lor, iar asta îi face extrem de reali și ușor de plăcut. M-am conectat incredibil de ușor cu ambele personaje principale și m-am îndrăgostit de ele de la început, astfel că am urmărit povestea lor cu foarte mult interes și compasiune. Will mi s-a părut un personaj fenomenal, iar pe Lou am adorat-o cu tot cu neîndemânarea ei.

me-before-you-loyLou este o tânără de 26 de ani care încă nu și-a găsit chemarea, nesigură de forțele proprii și prea puțin interesată de tot ce are legătură cu viața din afara orașului în care trăiește. După ce cafeneaua la care a lucrat ani întregi s-a închis, ea este pusă în fața faptului împlinit: pentru a-și ajuta familia, trebuie să își găsească un alt job. Astfel îl cunoaște pe Will, un bărbat de 35 de ani, împlinit în ceea ce privește cariera, extrem de atrăgător și foarte inteligent. Spre deosebire de Lou, Will știe ce vrea de la viață. Problema este că, după un accident grav, el a rămas paralizat de la gât în jos și are nevoie de cineva pentru a-și desfășura activitățile zilnice. După un interviu destul de amuzant, Lou este angajată de mama lui Will pentru a avea grijă de acesta și așa începe frumoasa noastră poveste.

După accidentul care l-a lăsat dependent de un scaun cu rotile, Will este nefericit și nemulțumit cu viața lui. Obișnuit cu o viață activă, acesta nu se poate împăca cu rutina și cu faptul că are nevoie de asistență în permanență. Atunci când o cunoaște pe Lou, acesta încearcă să o înspăimânte cu grosolănia și personalitatea lui dificilă, însă Lou nu se dă bătută. Încet-încet, aceasta îi intră sub piele, așa că de la o antipatie profundă, cei doi trec la o prietenie bazată pe încredere, loialitate și mici certuri. La rându-i, această prietenie se va dezvolta într-o tragică poveste de dragoste.

Povestea mi s-a părut superbă. Mi-a plăcut ideea și modul în care a fost spusă, scenele fiind de o diversitate foarte mare. De la scene dramatice, până la unele la care râdeam cu lacrimi, cartea nu m-a lăsat să mă plictisesc niciodată. Am adorat relația dintre Lou și Will, care s-a dezvoltat cu pași mici, dar siguri, și care mi s-a părut de o frumusețe rară cu toate certurile lor și cu felul în care se protejau unul pe celălalt. Partea cea mai frumoasă a acestei relații a fost modul lor de a învăța unul de la altul. Will a învățat-o pe Lou să trăiască și să își ia zborul, în timp ce Lou i-a oferit bucurie și dragoste lui Will, astfel învățându-l să se bucure de lucrurile mici.

La fel ca personajele principale, cele secundare sunt foarte bine conturate și dau un plus dinamicii poveștii. Familia lui Lou mi-a plăcut la nebunie. Deși nu fac parte din înalta societate, toți membrii familiei ei se ajută și se iubesc cu bune și cu rele și sunt fericiți cu lucrurile pe care le au. Familia lui Will, pe de cealaltă parte, are parte de tot ce vrea material, în afară de câteva lucruri esențiale: înțelegere, loialitate, prietenie, iubire și fericire. Citind cartea, realizezi că banii nu aduc fericirea și că lucrurile cele mai importante pe lumea aceasta sunt dragostea și sănătatea. me-before-you-will

Me before you nu este un roman pe care îl recomand celorlalți doar datorită poveștii frumoase de dragoste, ci și datorită mesajelor pe care le transmite. Cartea aceasta conține câteva lucruri pe care toți trebuie să le învățăm și mi-a arătat anumite lucruri de care aveam nevoie la vremea respectivă. În primul rând, este bine să te gândești la tine și să te pui pe tine pe primul loc. Viața ta îți aparține și este dreptul tău să o schimbi dacă nu te face fericit/ă. În același timp, am descoperit cât de frumos este altruismul și cât de multe lucruri bune poate aduce. Un alt mesaj important pe care cartea îl transmite este faptul că trebuie să ne trăim viața. Aceasta este frumoasă, dar prea scurtă și extrem de imprevizibilă, așa că trebuie să o trăim la maxim și să o facem pe placul nostru. Romanul acesta, deși cu un deznodământ morbid și o poveste tristă, este plin de viață și de învățături importante.

Citind cartea, de foarte multe ori am simțit că sunt sub o vrajă. Pur și simplu uitam de lumea din jurul meu și intram cu totul în poveste. Uneori, uitam să mai respir și schimbam paginile cu o plăcere de-a dreptul dureroasă, pentru că știam că sfârșitul îmi va frânge inima și mă va face să îmi blestem zilele. Cu toate acestea, efectul pe care cartea îl are asupra ta este greu de ignorat. Cuvintele lui Jojo, deși simple și deloc pretențioase, transmit o puternică emoție și iți intră în inimă prin frumusețea lor. Cel mai mare avantaj al cărții este felul în care transmite toate aceste emoții. Te face să te îndrăgostești de personaje, să trăiești povestea pe propria piele, să plângi, să râzi și să trăiești alături de Will.

Nu am să vă dezvălui de ce povestea este atât de tristă și emoționantă, pentru că v-aș răpi din plăcerea lecturii. Pot, însă, să vă spun că în spatele sfârșitului se ascunde o lecție importantă: faptul că uneori dragostea nu este de ajuns pentru a ne vindeca.

Așa cum ați înțeles, Me before you are pachetul complet. Personaje incredibile, de care te atașezi, emoție cât încape, diversitate în scene, umor, dramă, dragoste, un scris superb și o poveste cu un final care îți va frânge inima. Da, cu siguranță recomand, este un must-read! 🙂

Notă: 6 stele din 5 

me-before-you-will-and-lou-dancing

Ce mai ascultăm?

Zilele acestea am scris destul de mult despre cărți și filme, așa că astăzi am hotărât să iau o pauză și să schimb un pic subiectul. Nu mi-a luat prea mult să găsesc unul bun pentru ziua de astăzi, pentru că imediat mi-a venit în minte ceva despre care nu am mai vorbit de foarte mult timp: muzica. Deși eu fac muzică în fiecare zi și sunt înconjurată de ea în fiecare moment al zilei, am realizat că pe blog prea rar amintesc de această parte a vieții mele. Și nu, nu mă refer la cariera mea de violonistă sau la vioară, pentru că ele este destul de prezente pe blog. Vorbesc despre rockerița din mine, aia care merge pe stradă și dă din cap în ritmul melodiilor pe care le ascultă în căști, fără să o intereseze cât de nebună o crede lumea.

În ultima vreme am descoperit foarte multă muzică bună și pentru că sezonul rece s-a instalat deja, am tendința de a asculta mult mai mult rock decât vara. Una dintre activitățile mele preferate este să merg pe stradă, cu un ceai cald în mână și cu căștile în urechi, ascultând o baladă rock clasică sau o melodie a unei trupe rock mai modernă. De asemenea, când scriu, fie că este vorba despre articole sau încercările mele de a scrie literatură, muzica mă inspiră și mă ajută să mă concentrez, astfel că petrec destul de mult timp pe YouTube și Spotify. Așa am ajuns să descopăr foarte multe trupe noi, pe care le ador și pe care le ascult încontinu. Ador faptul că am timp să caut muzică și să îmi măresc biblioteca muzicală, pentru că astfel mă inspir și ca muzician, dar și ca scriitor.

Astăzi vă voi recomanda trei dintre trupele mele preferate la ora actuală. Am multe trupe pe care le ascult obsedant zilele acestea. Fie de-abia descoperite, care se potrivesc cu persoana care sunt acum, sau vechi, pe care le știam deja și pe care le ascult cu plăcere, pentru că îmi amintesc de persoana care eram atunci când le descoperisem. Cam tot ce ascult acum este rock, deci dacă acest gen nu este pe placul vostru… ei, eu tot vă recomand să le dați o șansă! Nu se știe niciodată!

Prima trupă se numește letlive și este cea mai nouă descoperire a mea. Noroc de prietenii de pe Facebook pe care rar îi văd în viața reală, dar care au aceleași gusturi muzicale ca și mine. M-am îndrăgostit iremediabil de ei. Ador sunetul lor, care îmi dă impresia că pot muta munții din loc. Versurile mi se par foarte poetice și cu multe mesaje ascunse. De câteva zile ascult trupa asta încontinuu și simt că nu mă voi sătura niciodată de ei. Și nici nu vreau, atât de geniali sunt!

Vă recomand tot albumul lor, If I’m the devil…, dar eu acum vă voi lăsa mai jos melodia care a dat titlul albumului și totodată melodia mea preferată de la ei.

A doua trupă pe care v-o recomand se numește Royal Blood și sunt obsedată de muzica lor de vreun an. Prima dată mi i-a arătat o prietenă în clasa a 10-a, dar atunci nu m-am dat în vânt. Anul trecut de Crăciun, însă, i-am găsit întâmplător, le-am ascultat albumele și de atunci nu trece o zi fără să îi ascult. Mai ales pe vremea aceasta, atmosfera cântecelor lor mi se pare perfectă! Ador vocea solistului, care mă uimește de fiecare dată. Nu numai că e extraordinară, dar la live-uri vocea lui este identică cu cea din studio. Versurile mi se par geniale, iar acustica… În general, îmi este greu să descriu cât de mult ador trupa aceasta.

Recent am descoperit o melodie care cumva îmi scăpase, dar pe care acum o ascult non-stop și care îmi place la nebunie. Este vorba despre One Tricky Pony, dar pentru început vă recomand și Ten Tone Skeleton, Better Strangers și You Want Me. 

Ultima trupă nu este una de care să nu fi auzit deja. De fapt, s-ar fi putut considera modernă și recent apărută pe piața muzicală în adolescența lui tata. Dar acum, această trupă a făcut istorie în muzică și și-a pus amprenta asupra mea ca om, muzician și ca artist în general. Este vorba despre Queen, pe care îi ascult de când sunt mică. Nu cred că mai este nevoie să explic de ce sunt obsedată de ei. Mi se par artiștii supremi. Uneori îmi doresc să fi fost născută în anii ’80-’90, astfel încât să fi avut posibilitatea de a merge la concertele lor și de a-l vedea pe Freddie live. Doamne, ăsta da concert!

Melodia lor de care sunt obsedată la ora actuală este Love of my life. Mi se pare cea mai tristă și mai romantică melodie pe care am auzit-o vreodată. Bineînțeles, Bohemian Rhapsody și The show must go on sunt două melodii pentru care opresc orice activitate fac în momentul respectiv și pe care le ador de ani întregi.


Acestea sunt cele trei melodii care la momentul actual mă definesc. Sper ca acest post să vă ajute și să vă ofere inspirația de care aveți nevoie! Vă recomand să ascultați melodiile acestea dimineața devreme pe stradă, într-o plimbare pe ”răcoare”. Atunci muzica are alt farmec, iar lumea pare mai bună.

Dacă aveți recomandări muzicale, nu ezitați să mi le lăsați în comentarii! Aștept, de asemenea, opinii despre trupele și melodiile de mai sus!

Rock on!

 

music-quote

Recomandarea săptămânii – ”Ținutul țânțarilor” de David Arnold

După foarte mult timp, revin astăzi cu o recomandare. Deși m-am gândit de multe ori la acest articol, de fiecare dată am sperat că voi găsi ceva mai bun să vă recomand. Și iată că acum am făcut-o, deci nu mai am nici o scuză să amân relansarea rubricii Recomandarea săptămânii.

Ideea este foarte simplă. Săptămâna aceasta citesc cea mai demențială și mai captivantă carte dintre toate cărțile pe care le-am citit în ultima vreme. Este vorba despre Ținutul țânțarilor de David Arnold, recent publicată în România la editura Young Art.

13690618_1217028544983757_317354067722810280_n

Dacă tot am terminat ”Ultima scrisoare” la începutul săptămânii, era doar firesc să încep o nouă carte. Pentru că mi-am cumpărat-o curând, am zis să încep All the light we cannot see de Anthony Doerr, alt roman după care tânjez de aproape un an. Însă la ora actuală trec printr-un reading slump, așa că sunt destul de pretențioasă la cărți și cu greu găsesc ceva care să mă captiveze.

Norocul a făcut ca miercuri să primesc două cărți din România, de la colegii mei de la Serial Readers. Le-am răsfoit cu mare nerăbdare, una dintre ele fiind chiar ”Ținutul țânțarilor”. Mi s-a părut foarte interesantă și am plănuit să o citesc imediat ce voi terminat ”All the light we cannot see”. Doar că nu am avut răbdarea necesară și am început să o citesc chiar în seara aceea, când am și parcurs primele 100 de pagini.

Ce să mai, cartea m-a lovit direct în cap. La propriu. Încă de la primele pagini am simțit că mă trezesc și că aceasta este cartea care mă va scoate din starea de letargie pe care o am de ceva vreme în materie de lectură. Am simțit că am găsit cartea. Aia pe care o aștept de ceva vreme, care parcă nu mai venea.

Hai să o dau pe aia dreaptă. Cartea e dată naibii. Are cel mai mișto stil pe care l-am întâlnit de ceva timp, un personaj principal care a devenit eroul meu (sau eroină, trăiască Carla’s dreams), o poveste demențială, iar ciudățeniile și lucrurile care aproape că te fac să îți faci cruce sunt la ordinea… capitolului. M-am îndrăgostit iremediabil de Mim, chiar dacă e fată. Beck e Beck, Walt e Walt. Nu știu cum să explic, dar dacă aș  întâlni personajele acestea în lumea reală, m-aș  duce să le cer un autograf. Unde mai pui că și râd în hohote, cum n-am mai râs de mult la o carte.

Ca să înțelegeți cât de bună este cartea și cât de mult îmi place, imaginați-vă doar că m-a făcut să amân o carte de război. Asta ar trebui să explice tot. Pur și simplu m-am îndrăgostit de ea și sunt sigură că atunci când o voi termina, voi simți nevoia de a o începe din nou. De asemenea, este perfectă pentru vară, fiind plină de aventuri, una mai ciudată decât cealaltă.

Eu una vă spun. Dacă nu ați citit încă cartea aceasta sau dacă nu plănuiți să o citiți, nu știu ce faceți cu viața voastră. Romanul ăsta cu nume ciudat, ”Ținutul țânțarilor”, este un must-read al verii, al anului și, la naiba, al vieții fiecărui cititor.

Dacă vreți să o achiziționați, o puteți face de pe site-ul editurii Young Art sau cu un simplu click aici. Mai jos vă las coperta și descrierea, în caz că mai aveți nevoie de convingeri pentru a o citi.

ținutul țânțarilor

Mim nu e bine. Epiglota deplasată şi ochiul cu care nu mai vede sunt ultimele sale griji. Familia i se destramă repede, tânăra de 16 ani suferă de nevroză. Mim e nevoită să se mute în celălalt colţ al ţării împreună cu tatăl şi noua lui soţie. Când află că mama ei e bolnavă, Mim fuge de-acasă, hotărâtă să străbată cei 1524 de kilometri care o despart de ea. Drumul nu e doar lung, ci se dovedeşte şi dificil de străbătut, căci întâlnirile şi confruntările cu diverse personaje şi propriii demoni o pun la grea încercare.

Hai, fuguța și citiți-o! 🙂

 

Recomandarea săptămânii – Lucifer

Hello, hello! Mă întorc astăzi pe blog (după ore întregi de studiat și foarte mult entuziasm din cauza noilor cărți pe care le-am primit din România astăzi) cu o nouă recomandare, pe care mă țin să v-o fac de câteva săptămâni. Așa cum spune și titlul, săptămâna aceasta vă recomand Lucifer, noul serial produs de Fox.

luciferApărut în Ianuarie, serialul ia cu val topurile, aflându-se deja printre serialele favorite ale criticilor, dar și ale telespectatorilor din întreaga lume. Un fan al serialului sunt și eu. Am devenit fan încă din primele secunde a primul episod.

Îmi aduc aminte că văzusem un trailer prin vară, dar pe atunci nu era oficială lansarea lui. Din câte îmi aduc aminte, din cauză că personajul principal al poveștii este Diavolul, foarte mulți oameni au fost nemulțumiți și au încercat să îi facă pe cei de la Fox să anuleze proiectul, prin diferite petiții și metode ciudate. Însă serialul s-a lansat (cu succes, aș putea spune) în Ianuarie, iar de atunci Lucifer ia cu asalt lumea întreagă.

Mă bucur extraordinar de mult că nu s-a anulat serialul și sper să nu se anuleze niciodată. M-am îndrăgostit de el de la început. Lucifer este exact genul de serial care îmi place mie. Mister, fantasy, mituri, thriller, o polițistă cu care nu se joacă nimeni și un personaj principal greu de egalat. Care se întâmplă să fie… Diavolul în persoană. Buuuh, v-ați speriat, nu?lucifer morningstar

Ei bine, dați-mi voi să vă spun că Lucifer Morningstar este unul dintre cele mai bune personaje cu care am avut plăcerea de a face cunoștință până acum. Cred că îi cunoașteți deja povestea, dar dacă nu, am să v-o spun eu pe scurt. Lucifer era preferatul lui Dumnezeu, până într-o zi când Dumnezeu s-a supărat pe el și s-a hotărât să îl trimită în Iad, să facă pe șeful acolo. Numai că Lucifer, fire nestăvilită cum este, se hotărăște într-o zi că s-a plictisit de Iad și își ia o vacanță în Los Angeles. Și aici începe povestea serialului nostru. Lucifer deține un club și își face de cap în fiecare seară, netemându-se de pedepsele Iadului.Nimeni nu îi poate rezista. Până la urmă… he’s the devil! Până într-o zi, când Lucifer asistă la o crimă și cunoaște o detectivă care se pare că poate să reziste farmecelor lui. Asta îl intrigă pe al nostru Diavol, și de aici pornește o adevărată aventură alături de polițista îndrăzneață.

Povestea este foarte interesantă și captivantă, iar până acum cazurile pe care Lucifer și Chloe au trebuit să le rezolve mi-au plăcut. Însă și mai mult îmi place felul în care cei doi le rezolvă. Mai certându-se, mai flirtând unul cu altul, luptându-se cu sentimentele de ură și cu atracția reciprocă, cei doi reușesc să rezolve fiecare caz pe care îl au. Bineînțeles, uneori mai intervine și Lucifer cu puterile lui supranaturale, iar asta face ca serialul să fie încă și mai bun.

Ok, cred că ați înțeles că ador povestea și scenariul. Însă personajul principal, el mi se pare veriga puternică al acestui serial! Fără el, cu siguranță serialul nu ar mai fi la fel!

lucifer morningstar 2Lucifer este extrem de… șarmant, puternic, sexy, convingător, simpatic, amuzant, deștept, întunecat. Ador partea lui jucăușă, dar la fel de mult îmi plac și momentele în care își arată adevărata natură și devine mai… diabolic. Până la urmă, el este Diavolul! Faptul că refuză, pur și simplu, să facă ce i se spune, îl pune în câteva situații dificile, din care reușește să iasă cu un zâmbet șarmant și o replică amuzantă. Ce să spun, exact genul de personaj care îmi place mie! Ca să nu mai vorbesc de actorul care îl întruchipează, Tom Ellis. Nu s-ar fi putut găsi actor mai bun decât el pentru a-l juca pe Diavol.

Până la ora actuală, au ieșit 4 episoade și eu aștept fiecare episod cu sufletul la gură. Pot spune că Lucifer a ajuns în vârful topului cu serialele mele preferate, declasând ușor serialul The Flash, care până acum a fost serialul meu preferat. Însă cine îi poate rezista diavolului, nu? Haha!

Fiecare episod are ceva special și dezvăluie ceva despre personajul principal și povestea lui. Întorsăturile de situație din fiecare episod mă fac să stau cu sufletul la gură și îmi oferă un motiv să vreau să mă uit și la episodul următor. Nu că mi-ar trebui alt motiv pe lângă personajul principal. 😉

Dacă căutați un serial diferit, cu un personaj principal… special, să spunem, mult umor și crime din plin, atunci trebuie să încercați Lucifer. Vă garantez că nu veți regreta! Uitați-vă la el și dacă nu căutați un nou serial. Uitați-vă la el oricum ar fi, merită din plin!

Vă las mai jos trailer-ul, în caz că nu v-am convins eu.

Ah, accentul ăla…

lucifer poster

Recenzie: “Interesantii” de Meg Wolitzer

interesantii Detalii tehnice:

Autor: Meg Wolitzer

Editura: Trei

Coperta: brosata

Data aparitie: Mai 2015

Pagini: 600

Format: 130 x 200

Cartea poate fi comandata in romana de pe site-ul librariei online Librex, cu un simplu click aici.

Descriere:

In stilul narcisist si autoironic al adolescentilor privilegiati, Ethan, Jonah, Cathy, Ash si fratele ei Goodman isi iau numele de Interesantii in tabara artistica din Berkshire Mountains, locul lor de intalnire in fiecare vara. Jules

Jacobson e flatata si uluita cand e primita in mica lor enclava, unde isi foloseste spiritul sarcastic pentru a compensa lipsa frumusetii, a banilor sau a avantajelor sociale.

Dupa ce o tragedie ii indeparteaza pe doi dintre membrii grupului, cei ramasi incep durerosul proces al maturizarii, imbratisand cariere si construind relatii de pe urma carora ies mai mult sau mai putin invingatori.

Recenzie:

Prietenie, iubire, loitalitate, probleme existentiale, sexualitate, lectii de viata si patru prieteni buni – cu asta vine romanul lui Meg Wolitzer, „Interesantii”. Un roman captivant, care iti arata lumea prin ochii a trei persoane diferite. Un roman ce ar putea fi descris ca si unul pur american, insa care are de oferit multe.

M-am simtit fascinata de lumea creata de Wolitzer inca de la inceputul romanului. Initial, personajele au fost cele care m-au facut sa citesc cu nerabdare. Apoi, scrisul, care mi s-a parut excelent. Pana la urma, povestea a fost cea care m-a facut sa termin cartea. Acum, dupa ce am terminat-o, simt ca am lasat in urma niste prieteni dragi dupa ce am trait o aventura minunata cu ei.

Un lucru mi-a placut extrem de mult la cartea asta: complexitatea ei. Abordeaza foarte multe subiecte, cum ar fi: trecerea de la adolescenta la viata de adult si schimbarile care vin cu aceasta trecere, problemele prin care trec adolescentii, felul in care viata se schimba pe masura ce inaintezi in varsta, trecutul neiertator, felul in care diferite intamplari si persoane iti pot schimba sau afecta viata, feminism, dragoste, loitalitate. Printre toate aceste subiecte care sunt abordate in carte, Meg vorbeste si despre sexualitate si boli mintale cu o naturalete care m-a facut sa o apreciez. In general, as putea spune ca Meg are talentul de a transmite mesaj si de a dezvolta niste subiecte sensibile intr-un mod bun.

Povestea este foarte complexa, frumoasa, dar lunga. Incepand din anii de adolescenta a celor 6 personaje, Jules,Ethan, Ash,Goodman, Jonah si Cathy, pana la anii varstei mijlocii, autoare ne povesteste fiecare intamplare importanta din viata lor. Rezultatul este un roman captivant, cu un ritm al actiunii destul de rapid, doar pe alocuri incet. O adevarata aventura, cu urcasuri si coborasuri, cu depresii, nemultumiri, dragoste, mister, intriga, minciuni si multe altele. Cartea aceasta are cate ceva pentru toata lumea.

Personajele mi-au placut enorm de mult. Chiar daca separat, acestea nu au fost personajele mele preferate, impreuna au fost interesanti. Invincibili.Ciudati. Al naibii de reali. Si foarte, foarte loiali. Povestea de prietenie dintre personaje m-a uimit si m-a facut sa ma intreb daca exista asa ceva si in realitate. O prietenie care sa treaca peste atat de multe si sa reziste atat de mult timp… Exista oare asa ceva?

Desi actiunea poate fi lenta, povestea personajelor te captiveaza si te face sa vrei sa dai pagina cat mai repede posibil. Anii lor de adolescenta si primii ani ca si adulti mi s-au parut cei mai interesanti si mai plini de intamplari palpitante. Anii din varsta mijlocie m-au plictisit un pic si m-au deprimat, chiar. Insa povestea a fost foarte interesanta, din cauza faptului ca vorbeste despre lucruri reale, povesteste lucruri din viata de zi cu zi, care se intampla des persoanelor din jurul nostru. Dragoste neimpartasita, moartea celor dragi, prietenii uitate, invidie, ambitie, orgoliu si multe altele.

Cat despre autoare, nu cred ca am mai citit de mult o carte atat de bine scrisa. Desi unii ar descrie scrisul ei ca fiind invechit, eu l-am adorat. Am adorat felul in care a narat povestea, din punctul de vedere a mai multor personaje. Pe parcursul lecturii nu se stracoara niciodata o voce care ar putea fi a autorului. Scrisul este cursiv, textul curge de la sine, talentul lui Meg fiind evident inca de la primele capitole.

Ce m-a fascinat cel mai mult la autoare a fost felul in care pare sa fi intrat in mintea oamenilor. Ce vreau eu sa zic este ca Meg pare sa stie foarte bine cum functioneaza un om. Ce gandeste, ce traieste, ce simte. Mintea umana nu este un secret pentru Meg. Citind cartea, am simtit ca am intrat in mintea cuiva. M-a fascinat felul in care a stiut sa transmita gandurile si emotiile potrivite pentru fiecare scena si situatie.

Sfarsitul a fost superb. Un sfarsit potrivit pentru aceasta poveste. Citind sfarsitul si inceputul, iti dai seama cat de mult s-au dezvoltat personajele si cat de mult au contat personajele ca si Dennis. Pe care, apropos, l-am adorat.

Nu pot avea decat cuvinte de lauda pentru aceasta carte. Da, o adevarata capodopera. Mi-a placut enorm de mult si o voi recomanda multa vreme de-acum incolo. O poveste emotionanta, despre prietenie, loitalitate, invidie si dragoste. O aventura palpitanta, din care vei iesi schimbat si complex buimac. „Interesantii” este genul de carte care te face sa uiti de tine.

Nota: 5 stele din 5

Recomandarea saptamanii – Halsey

Buna dimineata! Banuiesc ca ati observat absenta mea din ultimele doua saptamani. Chiar daca urasc scuzele, exista o explicatie pentru absenta mea. Duminica trecuta am plecat spre Romania, unde am petrecut o saptamana. Ieri dimineata, adica Luni, am luat-o din loc spre Grecia, cu o multime de amintiri frumoase. Dar asta este alta discutie. Va voi povesti ce am facut in Romania zilele astea, tot aici, pe blog.

Intre timp, as vreas a incep saptamana cu o recomandare muzicala. Acum cateva saptamani am descoperit o cantareata de care m-am indragostit imediat. Imi place foarte mult stilul ei, pentru ca se aseamana cu al meu, dar cel mai mult ador muzica ei. Versurile sunt foarte triste, emotionante, iar instrumentatia este pur si simplu geniala. Ritmurile te fac sa vrei sa poti compune si tu o muzica asa de frumoasa. Mi se potriveste muzica ei ca o manusa.

Despre cine vorbesc? Despre Halsey! Cred ca ati auzit de ea. Chiar daca s-a lansat recent, Halsey si-a luat un avant destul de mare in lumea muzicala si in topurile muzicale. Ea vine cu un concept original, care nu a mai fost intalnit pana acum.

Ador toate melodiile ei, iar pe Spotify numai Halsey ascult. Atunci cand invat sau scriu pe blog, muzica ei rasuna in toata camera. Nu cred ca am sa ma plictisesc vreodata de ritmurile si de versurile ei.

Am patru melodii de care sunt obsedata: New Americana, Drive, Control si Gasoline. Vreau sa va las mai jos aceste melodii, sa le ascultati si voi. Va recomand tot albumul ei, Badlands, dar in special melodiile Roman Holiday, Colors si Castle. 

Enjoy!




Fiti pe faza pentru cateva articole si postari despre ce s-a mai intamplat in viata mea in ultima vreme. De asemenea, astept parerea voastra despre Halsey in comentarii. 🙂

Recenzie: “Jurnalul Annei Frank” de Anne Frank

jurnalul-annei-frank-12-iunie-1942---1-august-1944_1_fullsize

Descriere:

Povestea tragica a Annei Frank e bine cunoscuta. impreuna cu familia ei si alti cunoscuti evrei, Anne a stat ascunsa timp de doi ani (6 iulie 1942–4 august 1944), de teama deportarii in lagar, in asa-numita Anexa a sediului firmei patronate de tatal sau, in Amsterdamul ocupat de germani. Avea 13 ani cand a intrat in Anexa. A tinut aici un jurnal (inceput anterior, in 12 iunie 1942), devenind la un moment dat constienta ca el va reprezenta un document important dupa ce razboiul se va sfarsi. In 4 august 1944, asadar nu mult dupa debarcarea Aliatilor in Normandia, cand finalul recluziunii parea foarte aproape, Anne si ceilalti sapte locatari ai Anexei sunt arestati si mai tarziu deportati cu ultimul transport spre Auschwitz. Cu exceptia lui Otto Frank, toti vor muri. Anne si sora ei se sting de tifos la Bergen-Belsen in februarie sau martie 1945. Eliberat din lagarul de la Auschwitz, tatal Annei va publica si va face cunoscut in toata lumea jurnalul fiicei sale.

Anne Frank este un nume familiar chiar si pentru cei care nu au citit Jurnalul. Il poarta strazi, scoli de pe toate meridianele. Il poarta mult vizitatul muzeu din Amsterdam si fundatia care l-a organizat in imobilul unde se afla Anexa secreta.
Anne Frank si jurnalul ei figureaza pe mai toate listele de excelenta ale veacului XX privitoare la personalitati si la carti – Cei mai importanti oameni ai secolului, Cele mai bune carti publicate in secolul XX, Operele literare definitorii pentru acelasi secol, ca sa numim doar cateva din multele topuri stabilite de specialisti, de ziaristi ori chiar de marele public.
Din 1947, cand s-a publicat pentru prima oara in Tarile de Jos, Jurnalul Annei Frank a fost tradus in peste 65 de limbi. S-a vandut in intreaga lume in peste 30 de milioane de exemplare.
La celebritatea Jurnalului au contribuit neindoielnic adaptarile sale teatrale si cinematografice, faptul ca a devenit materie de studiu in multe scoli din lume, ca a fost obiectul unor analize subtile, dar si tinta unor vehemente atacuri.

„Era o tanara scriitoare minunata. Era cineva la cei treisprezece ani ai ei. Parca ai vedea, la viteza marita, un film cu un fat care capata brusc chip si incepe sa stapaneasca lucrurile… dintr-odata, descopera reflectia, brusc, face portrete, schite de personaje, si iata lungi intamplari complicate, povestite atat de frumos, incat par sa aiba in spate zeci de ciorne. Si fara intentia otravita de-a fi interesanta sau profunda. Este ea insasi… Ardoarea, spiritul care o anima  mereu activ, punand mereu lucrurile in miscare… E ca o surioara pasionala a lui Kafka, este fetita lui pierduta.“ (Philip ROTH, The Ghost Writer)

Eu am citit cartea in engleza si daca vreti sa faceti si voi acelasi lucru, puteti comanda cartea de pe Bookdepository. Altfel, libraria online Librex o ofera la un pret foarte bun.

anne frank

Recenzie:

“The Diary of young girl”, jurnalul in care Anne Frank is povesteste viata din timpul razboiului, a fost pe ‘radarul’ meu de multa vreme. Iar cand zic multa vreme, vreau sa spun, de fapt, doi trei ani. Am aflat de ea intamplator, insa imediat ce am aflat despre ce e vorba, am stiut ca trebuie sa o citesc.

Pentru cei dintre voi care nu stiu, sunt o mare fana a cartilor despre razboi. Voi citi orice are legatura cu razboiul. Orice, chiar daca este o poveste adevarata sau nu. Pur si simplu ador cartile din perioada aceea. Ma fascineaza atmosfera de atunci, durerea prin care treceau oamenii, placerea sadica a unor oameni de a induce durere. As vrea sa stiu fiecare detaliu din anii aceia, iar cartile sunt cea mai buna modalitate de a afla totul despre cele doua Razboaie Mondiale.

Va puteti imagina, deci, cat de incantata am fost de premiza acestei carti. Un jurnal al unei evreice care a stat ascunsa intr-o mansarda timp de doi ani. Un jurnal in care Anne vorbeste despre viata din timpul razboiului, despre viata in ascunzatoare, despre sentimentele ei in ceea ce priveste familia, dragostea, sexualitatea si religia. Un jurnal care da cartile pe fata, fara pic de rusine sau teama. O carte reala.

Mi-a luat doi ani sa pun mana pe ea, dar imediat ce am cumparat-o, m-am si apucat sa o citesc. Imi amintesc ca atunci cand am postat poza cu cartea pe Facebook, mai multe persoane mi-au zis ca nu le-a placut si ca nu este o carte buna. Insa nu m-am lasat influentata de aceste comentarii si mi-am pastrat entuziasmul, pentru simplul fapt ca Jurnalul Annei Frank nu este o carte pe care o citesti pentru modul in care este scrisa sau pentru cine stie ce teorii sau pentru ca ar fi cine stie ce opera literara. Chiar daca tehnic este o carte buna, nu asta este motivul pentru care ar trebui sa o cititi. Ar trebui sa cititi cartea asta pentru ca spune lucrurilor pe nume. O citesti pentru ca este povestea reala ale unei fete care a murit plina de viata. O citesti pentru poveste, pentru istoria pe care o spune si ca sa iti dai seama cat de noroc esti si cat de mult ar trebui sa multumesti cerului ca nu te-ai nascut in anii aia. O citesti pentru ca este o carte reala, needitata, care nu se ascunde dupa un paravan de veselie si optimism.

Trebuie sa marturiesc ca imi este greu sa imi adun gandurile intr-o recenzie coerenta. Am terminat cartea acum doua saptamani, dar inca ma aflu sub influenta ei. Atunci cand ma gandesc la ea, inca simt o apasare pe inima si in mintea imi apar patru cuvinte: „Nu a fost corect.”

In jurnalul ei, Anne dezvaluie orice gand care o apasa si orice intamplare care a marcat-o, oricat de nesemnificativa. Asta inseamna ca povesteste si despre familia ei, cu care uneori nu prea se intelege, si despre cealalta familie care locuieste in Anexa, si despre cei care i-au ajutat timp de doi ani, si despre lupta ei interioara, dar si despre subiecte precum religia si sexualitatea. De-a lungul jurnalului, ea vorbeste des despre baieti si despre sexualitate, descriindu-si curiozitatile fara nici o rusine.

La inceputul jurnalui, Anne este o fetitia de 13 ani, populara, desteapta, careia nu ii tace gura si care duce o viata destul de buna. Pana la sfarsitul cartii, insa, se pot vedea toate semnele pe care viata in Anexa i le-a lasat. Anne se maturizeaza mai mult decat adultii din Anexa si are niste ganduri atat de profunde si de bine puse la punct, incat e uimitor. Am fost uimita de felul in care gandea, de puterea si de optimismul de care dadea dovada si de intelpciunea si inteligenta ei. Bineinteles, cred ca maturizarea ei prematura este un motiv de tristete pentru cititor, pentru ca iti dai seama cat de greu ii este si ca este fortata sa se maturizeze prea devreme pentru a supravietui.

Unele dintre subiectele abordate de Anne in jurnalul ei sunt egalitatea dintre barbati si femei, umanitate, natura, dragoste, dragoste de viata, carti, adolescenti si felul in care acestia sunt tratati. Gandurile ei sunt foarte coerente, iar opiniile ei bine puse la punct si bine argumentate.

In general, Anne da dovada de o putere fara margini, dar exista si multe zile in care ea se simte la pamant, in care are impresia ca nu va scapa niciodata de acolo si ca nu va mai vedea niciodata soarele. Ca orice alt adolescent, Anne trece prin multe schimbari si asta o afecteaza des. Multe dintre nelamurile ei tin tocmai de aceste schimbari si au legatura cu relatiile dintre ea si familia, dar si de relatiile dintre ea si celelalt adolescent care locuieste in Anexa, Peter Van Daan. Pentru ca de multe ori se simte marginita si neinteleasa, Anne are nevoie de afectiune, pe care o gaseste in bratele lui Peter. De la straini care locuiau impreuna, Anne si Peter se transforma mai intai in buni prieteni, apoi in iubiti. Gingasia dragostei lor m-a facut sa iubesc si sa strang cartea la piept, fericita. Relatia lor mi-a dat un optimism incredibil, dar m-a si intristat, pentru ca stiam de la inceput ca nu isi vor putea trai povestea de dragoste. Asta mi s-a parut foarte nedrept si mi s-a rupt sufletul pentru ei.

M-am regasit in multe dintre gandurile, sentimentele si nelamuririle Annei si consider ca multi adolescenti se vor regasi in cartea asta. De asemenea, cred ca Jurnalul Annei Frank este o carte care poate ajuta multi adolescenti sa treaca peste faza asta in care lumea este atat de greu de inteles. Cugetarile Annei m-au inspirat si m-au ajutat sa vad lumea cu alti ochi.

Povestea Annei m-a invatat sa apreciez viata intr-un al mod. Da, este una dintre cartile care te schimba total. Inveti sa iti apreciezi viata si sa cauti fiecare placere mica pe care o ofera viata. Inveti sa tii capul sus si sa te bucuri de putinul pe care il ai. De libertatea ta. Un lucru pe care Anne m-a invatat a fost sa apreciez natura. Descrierile Annei despre natura m-au emotionat pana la lacrimi, pentru ca in ele se vedea o dorinta clara de a zburda prin pajisti, fara frica si fara griji, si de a vedea soarele. De a simti vantul.

Daca credeti ca aveti o inima de piatra si nimic nu va poate atinge, va inselati. Pentru ca ‚The diary of a young girl’ sigur va va aduce cateva lacrimi in ochi. Este una dintre cele mai emotionante carti pe care le-am citit vreodata, si credeti-ma ca am citit destul de multe carti de-astea. Insa nimic nu se compara cu senzatia de depresie pe care mi-a adus-o sfarsitul cartii. Chiar daca nu se termina intr-un mod tragic, nu scris, se termina brusc si atunci iti dai seama ca la fel de brusc cum s-a incheiat jurnalul, pe atat de brusc s-a incheiat si viata lui Anne. Dintr-o prostie.

Imi aduc aminte ca atunci cand am inchis cartea, m-am uitat pe pereti timp de jumatate de ora, fara vreun gand coerent, lasand lacrimile sa imi curga pe obrazi. In minte imi treceau doar cateva cuvinte. „De ce?” „A fost atat de nedrept!”.

Ca si cititor, ajungi sa o cunosti pe Anne atat de bine, incat simti ca face parte din tine. Te implici atat de mult in carte, multumita lui Anne, incat simti ca traiesti in Anexa si tu, ca faci parte din familie. Anne prezinta personajele in detaliu si te face sa intelegi atmosfera si prin tot ce trece ea atat de bine, incat esti complet captivata de poveste. Cartea iti intra sub piele si in inima si nu iese de-acolo nici dupa ce o termini.

Astfel, atunci cand ajungi la final, te simti sfasiat si te intrebi de unde poate veni atata rautate? De ce? Cine le-a dat lor dreptul sa rapeasca vietile a milioane de oameni? Cine le-a dat lor dreptul sa se creada mai buni decat alti? Cine??! Si de ce? De ce au considerat ei ca e normal sa aduca atata suferinta?

Ce mi s-a parut si mai trist a fost faptul ca Anne a fost o fiinta care a murit plina de viata. Citind cartea, iti dai seama de entuziasmul ei pentru viata, de dorinta de a trai viata, de a experimenta lumea si de a schimba lumea in bine. Planurile ei de viitor erau marete si sunt sigura ca daca nu avea parte de sfarsitul acela complet neasteptat si nedrept, Anne Frank ar fi fost acum una dintre persoanele care si-au pus amprenta pe lumea intreaga. Insa, chiar si asa, Anne a lasat in urma ei un jurnal care continua sa schimbe lumea la mai bine de 50 de ani de la publicare.

Ultimele capitole din care sunt cu adevarat sfasietoare, pentru ca ei deja sperau la o eliberare apropiata. Stai si te gandesti ca ei se asteptau sa fie eliberati in momentul in care au fost prinsi. Erau la cateva zile departare de libertate.

Inca ma intreb ce a simtit Anne atunci cand a iesit pentru prima data din casa, chiar si sunt contextul acela ingrozitor. Sunt sigura ca, din cauza optimismului ei, probabil s-a bucurat de senzatia adusa de soare pe pielea ei.

Daca inca nu ati inteles, cartea e foarte emotionanta. Anne descrie fiecare sentiment, fiecare traire si fiecare gand in asa fel incat iti trece chiar prin inima. E ceva de nedescris. De fapt, toata experienta acestei carti este de nedescris. La un momentdat, citeam si ma gandeam ca este o carte vie. Si oricat de stupid ar suna, asta este adevarul. Jurnalul Annei Frank este o carte vie, care freamata de energie si de viata si care descrie felul in care doua familii incercau sa isi duca viata intr-o mansarda, in conditii foarte grele. Atmosfera de frica, de speranta sau de deznadeste iti intra in oase si nu te paraseste nici dupa ce termini cartea.

Personajele din carte… De fapt, nu. Nu sunt personaje. Sunt oameni care au trait o data si care si-au pus amprenta asupra lumii. Insa sunt atat de reale, de vii, chiar si intr-o carte. Anne reuseste sa ii contureze foarte bine. Atat de bine incat ajungi sa ii cunosti. De-asta voi afirma faptul ca Anne este o autoare buna. Da, sunt sigura ca ar fi avut o cariera in literatura foarte stralucita. Anne stie sa scrie. Este desteapta, are talent si stie cum sa il foloseasca. Credeti-ma ca nu oricine ar fi putut scrie acest jurnal in asa fel, incat sa fie considerat o opera literara. Scrisul ei este inteligent,vivid, descriptiv, cu umor, iar tehnicile ei de a scrie aduc aminte de autori mari.

Nu va asteptati sa nu radeti deloc la aceasta carte. Nu! Anne scrie cu o urma destul de accentuata de umor. Ea foloseste destul de mult sarcasm, iar unele dintre descrierile ei ale celorlalti ocupanti ale Anexei sunt pur si simplu hilare! Ca sa nu mai vorbesc de unele dintre intamplarile descrise in carte. Am ras cu lacrimi uneori!

Chiar daca actiunea se petrece intr-o mansarda, nu este o carte plictisitoare. Este o carte captivanta, care fascineaza si uimeste. O carte emotionanta. O carte pe care toata lumea trebuie sa o citeasca, pentru a afla cum era viata de atunci si pentru a aprecia viata in alt mod. O carte greu de descris, care trebuie experimentata de fiecare in parte. Isi va lasa amprenta asupra ta. Te va obseda, iti va frange inima in bucatele mici, te va face sa zambesti, sa te indragostesti, sa vrei sa traieste. Personajele sunt incredibile, scrisul foarte frumos, metaforele impresionante, povestea incredibil de emotionanta. Da, un must read!

Nota: 6 stele din 5

Music is everywhere! (32)

In ultima vreme ascult foarte des muzica lui Ellie Goulding. Dupa ce m-am indragostit de melodia ei, ‘Love me like you do’ (ce figureaza si pe soundtrack-ul filmului ‘Fifty Shades of Grey’), aseara am avut putin timp sa ascult cateva melodii de-ale ei si pot intelege de ce o adora atat de multa lume. Chiar daca prima data cand am auzit-o nu m-am innebunit dupa ea, acum imi plac mult ritmurile muzicii ei, la fel ca si versurile pe care le scrie, care mi se par superbe, pentru ca vorbesc despre iubire si despre viata, dar si despre intunicimea mintii unei persoane.

Vreau sa impartasesc cu voi doua melodii care imi plac la nebunie: “My blood” si “Lights”. Superbe!


Ce parere aveti despre Ellie? Daca aveti o melodie care va place foarte mult si pe care v-ar placea sa mi-o impartasiti, nu ma supar. 🙂

Recenzie: “The Unbecoming of Mara Dyer” de Michelle Hodkin (“Mara Dyer” #1)

11408650 (1)

 

Detalii tehnice:

  • Publisher: Simon & Schuster Books for Young Readers
  • Format: Paperback | 456 pages
  • Dimensions: 142mm x 210mm x 36mm | 399g
  • Publication date: 23 October 2012
  • Publication City/Country: New York
  • ISBN 10: 1442421770
  • ISBN 13: 9781442421776
  • Edition statement: Reprint
  • Sales rank: 4,099

Descriere:

Mara Dyer believes life can’t get any stranger than waking up in a hospital with no memory of how she got there.
It can.

She believes there must be more to the accident she can’t remember that killed her friends and left her strangely unharmed.
There is.

She doesn’t believe that after everything she’s been through, she can fall in love.
She’s wrong.

Cartea poate fi comandata de pe Bookdepository.

Recenzie:

Pentru foarte mult timp, “The Unbecoming of Mara Dyer” a fost cartea pe care o vedeam peste tot. Am vrut sa o citesc din primul moment in care am auzit de ea si cu timpul, dorinta mea a devenit din ce in ce mai apriga. Toata lumea mi-o recomanda, toata lumea o citea, vedeam perfecta coperta peste tot, iar Noah Shaw era mereu idolatrizat pe blogurile pe care le urmaream. Trebuia sa o citesc, punct. Insa nu am avut ocazia sa o citesc pana acum… o saptamana. Cand insfarsit mi-a auns in maini, chiar si in format electronic (thank you, Amazon!), am fost incredibil de fericita. A doua zi, a mea era. Am inceput sa o citesc cat de repede am putut si nu m-am oprit pana cand nu am terminat-o. Sau asa vroiam. Viata a stat in calea mea si acestei carti de cateva ori, dar nu conteaza. Important este ca am citit-o intr-un final.
Chiar nu stiu cum sa descriu cartea aceasta. Nu va ingrijorati. Mi-a placut. Mi-a placut la nebunie, de fapt. Am adorat fiecare cuvant. Insa nu stiu exact ce cuvinte pot folosi pentru a o descrie. Este una dintre cartile acelea care pur si simplu te lasa fara cuvinte. “Mind-blowing” este cea mai buna expresie care poate descrie “The Unbecoming of Mara Dyer”.
Voi lua fiecare aspect in parte si imi voi spune parerea despre el. Cred ca acesta este cel mai bun mod de a scrie recenzia acestei carti.
Povestea + Intriga
Povestea este complicata, dar in acelasi timp frumoasa si captivanta.
Mara Dyer se trezeste intr-un spital, fara sa stie cum sau de ce a ajuns acolo. Nu are nici o amintire a accidentului care a pus-o pe ea intr-un spital si care i-a omorat iubitul, sora iubitului si, cel mai important, prietena cea mai buna. Moartea lui Rachel, prietena ei cea mai buna, a afectat-o atat de mult, incat Mara si familia ei se muta din orasul in care s-a petrecut tragedia. Mara este batuita de moartea prietenei ei si incearca in acelasi timp sa treaca peste, dar si sa isi aduca aminte ce s-a intamplat in seara aceea. Toate acestea in timp ce ea este eleva noua la un liceu din Miami. Acolo, Mara il va cunoaste pe Noah, cel care va intra in viata ei fara voia Marei.
Povestea incepe intr-un ritm mai linistit, iar intriga devine din ce in ce mai captivanta pe masura ce te adancesti in carte. Cartea incepe exact ca si o sonata de vioara – in pianissimo, iar pe parcursul cartii se “canta” in crescendo, iar la sfarsit se ajunge la un fortissimo care va lasa cititorul ametit si uluit. Intriga se acumuleaza si se construiesti atat de frumos, iar cand povestea ajunge la punctul culminant, este un pic coplesitor. Ridici capul din carte, te uiti imprejur, observi ca deja cerul are alta culoare decat atunci cand ai deschis cartea. Te intrebi ce naiba s-a intamplat in carte si te intorci repede la lectura.
Povestea Marei Dyer este cu siguranta foarte intunecata, extrem de incuracata, dar foarte captivanta si cu siguranta te va bantui. De asemenea, povestea este si foarte misterioasa. La fel ca si Mara, cititorul se intreba pe toata durata romanului ce naiba se intampla. Misterul ce o invaluie pe Mara nu te va lasa sa pui cartea jos.
In general, cred ca Michelle a stiut foarte bine cum sa dezvolte aceasta poveste, cum sa o scrie. Intriga este bine construita, misterul captiveaza cititorul, iar povestea este trista, dar totusi foarte frumoasa si foarte unica.
Un lucru pe care l-am apreciat a fost faptul ca povestea de dragoste nu este pe planul principal. Da, intre Mara si Noah se infiripa o frumoasa poveste de dragoste, dar nu aceasta este partea pe care se axeaza autoarea.
“What would you do if I kissed you right now?”
I stared at his beautiful face and his beautiful mouth and I wanted nothing more than to taste it. “I would kiss you back.
Personajele
Michelle a creat niste personaje cu totul si cu totul speciale. Incepand de la Mara, pana la parintii lui Noah, absolut toate personajele au cate o poveste de spus si ajungi sa le cunoasti foarte bine. Personajele lui Michelle sunt reale si foarte bine construite. Este drept ca nu mi-a placut de toate si cred ca lucrul acesta este perfect normal. Ca si in viata, nu toate personajele trebuie sa ne placa. Cred ca cele mai dezagreabile personaje sunt mama Marei si Anna.
Mara este un personaj care se dezvolta mult pe parcursul romanului. La inceput, ea este doar o fata foarte convuza, banuita de moartea prietenilor ei (la propriu) si foarte speriata. Ea nu stie ce vrea de la viata, dar incearca sa isi construiasca o noua viata in locul pe care l-a ales dupa tragedia prin care a trecut. Macinata de vina si extrem de frustrata din cauza ca nu isi poate aminti, Marei ii este foarte greu sa isi traiasca viata. In majoritatea timpului, ea este nervoasa, obosita, panicata si foarte, foarte speriata. Pana la sfarsitul cartii se va forma o schimbare evidenta, care o va transforma intr-o luptatoare care incearca sa isi protejeze familia si prietenii.
Noah ne este prezentat ca fiind un baiat care schimba iubitele ca sosetele. Cel putin la inceputul cartii, cand Noah este doar un baiat foarte atragator, dar extraordinar de enervant, cel putin in ochii Marei. Ura asta pe care i-o purta Mara lui Noah mi s-a parut un pic exagerata si nedreapta, sincera sa fiu. Nu intelegeam de ce il displace atat de mult, cand Noah chiar nu ii facuse nimic. Din fericire, pe parcursul cartii Noah isi va arata adevara fata de baiat grijuliu, care nu se rusineaza sa fie el insusi si sa spuna clar si raspicat ce vrea, foarte destept, dar clar in suferinta. Nu ai cum sa nu te indragosteti de el, doar un pic. Baiatul asta clar stie cum sa se comporte cu o fata.
Relatia dintre Mara si Noah este geniala. Replicile sarcastice pe care si le arunca reciproc, atractia evidenta dintre ei si felul in care au grija unul de altul… toate astea sunt lucruri incredibile si m-au facut sa ma indragostesc de ei imediat.
“You want me as much as I want you. And all I want is you.”
My tongue warred with my mind. “Today,” I whispered.
Noah stood slowly, his body skimming mine as he rose. “Today. Tonight. Tomorrow. Forever.”
La fel de mult mi-a placut si de Daniel. Daniel este al treilea personaj favorit al meu din carte. Tipul este un fratele perfect: grijuliu, iubitor, saritor si foarte destept. Imi plac mult scenele cu el.
Scrisul autoarei
Scrisul lui Michelle este foarte frumos. Desi simplu, este foarte frumos si autoarea stie cum sa transmita sentimentele care trebuie cu ajutorul scrisului ei. Cartea este usor de citit, iar scrisul “curge”, parca, de la sine. Paginile zboara de la sine si te trezesti la sfarsitul cartii ca vrei sa faci doua lucruri: sa scrii o carte la fel de buna ca asta si sa incepi volumul doi.
Citatele le stiti deja. Vi le-am aratat in postarea de aici. Sunt superbe si cred ca ati inteles-o deja.
Sfarsitul
Sfarsitul cartii este punctul culminant. Toata intriga, tot misterul si toate sentimentele personajelor se aduna acolo si carte explodeaza, pur si simplu. Ca si cititor, sfarsitul te va lasa fara cuvinte si te va face sa vrei sa citesti volumul doi imediat. Asta am si facut eu. Am fost norocoasa ca am reusit sa imi cumpar toata seria, asa incat am putut incepe volumul doi imediat ce am terminat volumul unu.
In concluzie, “The unbecoming of Mara Dyer” este o carte intunecata, care te va bantui. Citind cartea, te vei gasi complet fascinat/a de lumea creata de Michelle Hodkin si vei vrea sa citesti cat mai mult posibil. Misterul si intriga te vor face sa iti pui foarte multe intrebari, iar pentru a afla raspunsurile, va trebui sa citesti pana la sfarsitul. Cartea nu iti va da pace, iar pe masura ce te adancesti mai mult in carte, vei fi din ce in ce mai indragostit/a de Mara Dyer si lumea ei intunecata. De personaje te vei indragosti iremediabil, iar seria asta va ajunge printre seriile tale preferate. O recomand cu mare caldura!
Nota: 5 stele din 5

Trailer:

O melodie care imi aduce aminte de Mara & Noah si de povestea lor este Monster a lui Eminem cu Rihanna. Versul “you’re trying to save me, stop holding your breath” imi aduce aminte mult de cum se simte Mara in marea majoritate a timpului.