Recenzie: ”Sticletele” de Donna Tartt

Descriere:

Theo Decker, un adolescent de treisprezece ani din New York, supraviețuiește ca prin minune unei explozii care îi omoară mama într-un muzeu de artă și intră fără voia lui în posesia unui mic tablou fascinant, preferatul mamei sale. Ani de zile mai târziu, după o copilărie aventuroasă, Theo lucrează într-un magazin de antichități, iar tabloul ascuns cu grijă ani de zile devine pe neașteptate poarta de acces către lumea subterană a traficului cu opere de artă.
O poveste plină de suspans, meșteșugită meticulos, asemenea unui tablou flamand, despre iubire și artă, despre pierdere și obsesie, despre supraviețuire și modelarea propriului destin, toate supuse întorsăturilor imprevizibile și nemiloase ale sorții.

„Un triumf. Donna Tartt ne oferă o operă de ficțiune excepțională.“ (Stephen King)

„Un roman dickensian superb, seducător, care te ține cu sufletul la gură fără să-și piardă nici o clipă energia narativă.” (New York Times)

Detalii tehnice:

Editură: Litera
Autor (i): Donna Tartt
Numar de pagini: 1120 pagini
ISBN: 978-606-33-0165-0
Anul aparitiei: 2015

Cartea poate fi comandată de pe site-ul librăriei online Librex, cărora le mulțumesc pentru această copie, oferită spre recenzie!

Recenzie:

Sticletele, romanul Donnei Tartt premiat cu premiul Pulitzer în 2014, a fost publicat în România la editura Litera în 2015 și a făcut cu siguranță valuri în blogosferă. Nu cred că recenzia mea vă va oferi o perspectivă nouă asupra cărții, însă sper din toată inima că vă va convinge să o citiți, pentru că merită. În ciuda numărului de pagini ușor descurajant, consider că ”Sticletele” este un roman pe care toată lumea trebuie să îl citească măcar o dată în viață.

Povestea din Sticletele începe în momentul în care adolescentul Theo Decker devine victima unei explozii în muzeul de artă din New York. Deși băiatul are noroc și scapă cu doar câteva răni, mama lui moare, iar asta îi schimbă complet viața. Fără voia lui, Theo intră în posesia unui tablou valoros, care îl va duce într-o lume tumultuoasă și care va oferi vieții lui o întosătură ușor nebunească .

În cele 1108 pagini ale romanului, cititorul este purtat de la anii adolescenței lui Theo, până la maturitate, când acesta face afaceri cu antichități și câștigă bani buni din asta. Pe parcurs, anii adolescenți reprezintă un punct foarte important în viața acestuia, fiind poate cei mai grei din viața lui. Atunci când tatăl lui îl ia cu el în Las Vegas, Theo se împrietenește cu un coleg rus, care îl introduce în lumea alcoolului, a drogului și a desfrânării. Aceștia vor rămâne prieteni pe tot parcursul vieții, reîntâlnindu-se întâmplător peste ani, când vor pleca în aventura vieții lor.

Scrisă la persoana întâi, cartea lui Tartt poate fi descrisă în multe feluri. Mie, personal, mi s-a părut printre cele mai complexe cărți citite până acum. În afara faptului că acțiunea surprinde decenii din viața lui Theo, aceasta abordează subiecte pe cât de diverse, pe atât de delicate. Intriga începe într-un mod cât se poate de tulburător: scena exploziei și a decesului mamei lui Theo se află printre primele capitole, cititorul având destul timp să se atașeze atât de personajul principal, cât și de mama acestuia. Capitolele ce urmează se concentrează pe durerea lui Theo și pe întorsătura pe care o ia viața lui după acest tragic eveniment, tumultumul interior al personajului central fiind foarte bine descris. Deși am citit numeroase păreri care afirmă faptul că romanul se bazează mai mult pe acțiune decât pe emoție și ideațiune, nu sunt complet de acord. Da, romanul are o acțiune foarte încărcată, însă dintre rânduri reiese o emoție incredibilă, iar faptul că autoarea se concentrează pe atmosferă, peisaje și descrieri amănunțite ale oamenilor și a locurilor nu face decât să îți ofere posibilitatea de a avea o imagine clară a poveștii. Eu am simțit că sunt parte din poveste, și asta mi-a plăcut la nebunie.

Substraturile ating sufletul cititorului, iar amintirile din trecut aproape obsesiv redate de Theo te fac să devii și tu, la rându-ți, obsedat de acțiune, de poveste și de personaje. M-am simțit în special afectată de povestea lui Theo datorită rolului pe care arta îl joacă în viața lui, iubirea mea pentru aceasta spunându-și cuvântul. Nu pot decât să mă înclin în fața Donnei pentru cercetarea evidentă pe care a făcut-o pentru acest roman în ceea ce privește arta și tablourile. Pentru mine, Sticletele a fost cartea perfecta: intrigă, emoție, acțiune, personaje colorate, artă și dramă.

Nu pot găsi un aspect al cărții care să nu îmi fi plăcut. Trebuie amintite personajele, care, așa cum am spus mai sus, sunt cât se poate de colorate și de bine create. Nu mi-au plăcut toate, însă nu consider asta un minus. Dimpotrivă, consider că această latură a cărții reflectă viața de zi cu zi într-un mod în care puține cărți o fac. Spre exemplu, Boris este un personaj pentru care am avut sentimente contradictorii. Existau momente când îi apreciam nebunia și indiferența, dar nu mi-a plăcut deloc pentru modul în care l-a transformat pe Theo. Mi-a plăcut, totuși, prietenia dintre ei. În general, consider că personajele punctează foarte bine anumite mesaje și idei ale cărții și se potrivesc foarte bine cu intriga.

Mulți critici consideră că Donna Tartt nu are o scriitură memorabilă. Poate că, într-un fel, această afirmație este adevărată. ”Sticletele” nu mustește de idei și revelații care să îți dea lumea peste cap – nu are o latură filozofică profundă. Cu toate acestea, subiectele pe care le abordează sunt cât se poate de importante pentru cititori. Un aspect care mi-a atras atenția a fost impermanența vieții omenești și importanța (mai mică sau mai mare) a acesteia. Am fost pusă de mult ori în fața impasului de a alege între artă și om. Până la urmă, ce are mai multă importanță? O viața de om sau o capodoperă de artă nemuritoare? Practic, ideea de bază a cărții este lupta dintre ce ar trebui să facem și ce vrem să facem, și alegerea dificilă dintre prezent și viitor.

După 1108 de pagini, finalul vine parcă prea repede. Mi-ar fi plăcut să existe o continuare care să spună clar ce s-a întâmplat cu Theo. Am câteva întrebări fără răspuns după final, chiar dacă există destul de multe indicii care să îți arate cum se încheie povestea tumultuoasă a lui Theo.

În concluzie, Sticletele este un roman măreț, care sunt sigură că va continua să facă valuri în lumea literară. Consider că face parte din categoria cărților pe care fie la adori, fie le urăști, iar eu din fericire fac parte din prima categorie. Pentru mine, ”Sticletele” este un roman emoționant, cu intrigă bună, densă, bogată în întorsături de situație și scene de suspans. Nu vă lăsați intimidați de numărul de pagini – acestea trec repede, aproape zburând, lăsând în urmă un șuvoi de emoții și idei.

Notă: 5 stele din 5

 

Recenzie: ”Maestra” de L.S. Hilton

maestra romaână

Detalii tehnice:

Autor: L.S. Hilton

Editura: Litera

Data aparitie: Aprilie 2016

Pagini: 304

Format: 130 x 200

Acest volum mi-a fost oferit spre recenzie de către librăria Librex, de unde puteți comanda cartea cu un simplu click aici.

Recenzie:

Maestra este noul roman pe care îl vezi în toate librăriile în ultima vreme. Este citit de milioane de oameni din întreaga lume, fiind considerat un thriller extrem de captivant. Bineînțeles că a trebuit să îl citesc și eu, având în vedere că am citit câteva recenzii favorabile, dar unele și mai puțin favorabile. Am înțeles încă dinainte de a o citi, că Maestra este una dintre cărțile pe care ori le adori, ori le urăști. Acum sunt și mai convinsă de acest fapt, chiar dacă eu mă găsesc pe undeva pe la mijloc.

Am sentimente ușor confuze în legătură cu acest roman. Nu l-am urât, asta este sigur. L-am citit cu plăcere, m-a captivat și m-a făcut să stau trează până la trei dimineața pentru a afla ce se întâmplă mai departe. Însă în același  timp nu pot spune că l-aș reciti sau că se numără printre romanele mele preferate de anul acesta.

Un lucru este sigur: nu este o carte proastă. Pornește de la o premiză bună, are mult potențial și un fir narativ destul de captivant. Nu cred, totuși, că este pentru oricine. Maestra se adresează unui anumit grup de cititori, iar dacă ai norocul de a face parte dintre ei, atunci ți-ai găsit noua carte favorită.

Începutul a fost lent. Nu puteam intra în poveste și îmi era greu să mă conectez cu personajul principal. Când lucrurile au început să se precipite un pic, interesul mi-a fost trezit. Deși nu pot spune că mă gândeam mereu la carte sau că citeam în orice moment liber pe care îl aveam, o dată ce puneam mâna pe carte, îmi era greu să o las jos. Chiar dacă de multe ori dădeam ochii peste cap la ușoarele absurdități și situații fantastice din carte, aceasta avea puterea de a mă vrăji.

Mi-a plăcut foarte mult ideea cărții. Este diferită și cât se poate de originală. Cu siguranță nu am mai citit niciodată până acum despre o eroină care taie și spânzură, scăpând de fiecare dată. Cred, însă, că acțiunea a fost slab dezvoltată. Intriga mi s-a părut o idee efemeră, ceva ce autoarea încerca mai mult să transmită decât să pună în scenă și să arate cititorului. Cartea nu a avut acel element de surpriză, acel ceva care să te facă să stai cu inima la gură.

l.s. hiltonȘi ideea personajului principal mi-a plăcut. M-a captivat mult ideea de femme fatale care se descurcă singură și care calcă pe cadavre (la propriu) pentru a ajunge unde vrea ea. Cred, totuși, că evoluția personajului a fost slab exploatată. Din nou, mi s-a părut doar o ideea a autoarei, nu ceva concret, palpabil. Nu am simțit că citesc despre o persoană reală, așa cum mi se întâmplă atunci când citesc despre un personaj bine dezvoltat. M-a deranjat foarte mult că nu există o poveste din trecut a personajului. Autoarea uită să ne spună de unde provine personajul principal și cum a ajuns să fie persoana din prezent. Astfel, i-aș fi putut înțelege motivele mai bine. Cred cu tărie, însă, că Judith ar fi putut deveni eroina unei noi generații.

Ce m-a nemulțumit pe mine la această carte a fost, de fapt, slaba dezvoltare a acțiunii și evoluția destul de precară a personajului principal. De foarte multe ori aveam impresia că totul este o idee slab dezvoltată a autoarei pusă simplu pe hârtie, fără temei și fără o intrigă bine definită. Lipsește elementul surpriză, lipsește suspansul și evoluția corectă a intrigii.

Maestra este un roman cu foarte mult potențial, care ar putea cuceri o lume întreagă. Eu zic să îi dați o șansă, pentru că vouă s-ar putea să vă placă mult mai mult. Cu siguranță o recomand, în special iubitorilor de romane erotice și thriller.

Recenzie: ”Războiul nu are chip de femeie” de Svetlana Alekievici

razboiul-nu-are-chip-de-femeie-3126-4

Detalii tehnice:

Data aparitiei: Mar 8, 2016

Tip coperta: Cartonată

Format: 107 x 177

Nr. pagini: 400

Editura: Litera

Puteți comanda cartea de aici.

Descriere:

Razboiul nu are chip de femeie de Svetlana Alexievici, câștigătoarea premiului Nobel pentru Literatură 2015.

Războiul nu are chip de femeie este o carte despre viața femeilor din URSS în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Al Doilea Război Mondial nu va ajunge niciodată să-şi dezvăluie întreaga grozăvie. În spatele faptelor de arme, al atrocităţilor şi al crimelor monstruoase comise împotriva civililor se ascunde o altă realitate.

Aceea a miilor de femei sovietice trimise pe front împotriva inamicului nazist.

Svetlana Aleksievici şi-a dedicat şapte ani din viaţă colectării mărturiilor unor femei care, multe dintre ele, la momentul acela erau abia ieşite din copilărie. După primele sentimente de euforie, asistăm la o schimbare radicală de ton, pe măsură ce ajungem la încercarea fatală a luptei, însoţită de partea sa de întrebări şi de suferinţă.

Abandonând tăcerea în care şi-au găsit refugiul, aceste femei îndrăznesc, în sfârşit, să prezinte războiul aşa cum l-au trăit. „Svetlana Aleksievici este unul dintre cei mai valoroşi scriitori ai vremurilor noastre. Proza ei nu este feminină, ci aspră precum războiul […], dar, prin expresivitatea ei, devine artistică, palpabilă, profund emoţionantă.” — Vladimir Voinovici

Cărţile Svetlanei Aleksievici au fost sau vor fi publicate în 43 de limbi şi în 47 de ţări. Războiul nu are chip de femeie s-a vândut în peste 2 milioane de exemplare.

Cartea mi-a fost oferită de librăria Librex pentru recenzie. Mulțumesc! 🙂

Recenzie:

Am fost întotdeauna o împătimită a cărților de război, deci credeam că voi fi pregătită pentru această carte. Însă cum poți fi pregătit pentru o astfel de carte? Și, mai ales, cum pot vorbi despre această carte astfel încât recenzia mea să se ridice la nivelul cărții? Cum vă pot face să înțelegeți cât de bună este cartea și cât de mult mi-aș dori să o citiți toți?

Războiul nu are chip de femeie nu este o carte care se poate descrie ușor. Este greu să vorbești despre ea, la fel cum este greu să o citești. Uneori îmi este, parcă, frică să mă gândesc la ea și la toate lucrurile care se ascund între paginile ei. Și totuși, aș citi-o din nou chiar acum, în acest moment.

Nu, nu mi-a plăcut. Experiența mea cu romanul Svetlanei nu se poate descrie în acest fel. Am trăit cartea, am simțit-o pe piele, am iubit-o și am urât-o în același timp. Mi-a dezvăluit lucruri despre omenire, despre război, despre brutalitate și despre umanitate pe care nu mi le-aș fi putut imagina niciodată. După lectura aceasta, simt că am trăit o mie de ani și că am primit cea mai bună lecție pe care mi-ar fi putut-o oferi o carte.

Scrisă într-un mod extrem de frumos, cartea te captivează de la început. Vocea Svetlanei te acaparează, pur și simplu. Autoarea cu singuranță scrie într-un mod convingător, iar cuvintele ei te afectează într-un mod ciudat. Deși stilul ei este superb, este la fel de șocant ca și lucrurile pe care le povestesc martorii acesteia în carte. Eu am fost atât de captivată de felul în care scrie și de întâmplările povestite în roman, încât rândurile zburau pe lângă mine și prin mine, lăsând urme în urma lor. Urme care îmi vor trece greu, nu neapărat urme. Un lucru este sigur. Nu îmi va fi ușor să uit cartea aceasta.

Războiul nu are chip de femeie este o carte cât se poate de tulburătoare. Svetlana nu ascunde nimic. Încă de la început suntem avertizați că autoarea vrea să scoată în evidență partea umană a războiului – lucrurile care nu se văd cu ochiul liber, care uneori sunt ignorate din cauza eroismelor și a faptelor mari. Nu există nimic care să te apere de duritatea cuvintelor și a întâmplărilor povestite. Nu poți decât să accepți faptul că, oricât de șocante și tulburătoare ar fi, lucrurile acestea chiar s-au întâmplat. Au fost momente reale, trăite de niște oameni care încă stau drepți, cu capul sus, și povestesc cum le-a schimbat cel de-al doilea Război Mondial viața. Cred că acesta este lucrul care m-a impresionat cel mai tare. Faptul că toți martorii Svetlanei încă au puterea de a vorbi despre cele întâmplate. Că, în ciuda a ceea ce credem noi, războiul a fost trăit  de femei în același fel în care a fost trăit de bărbați – pe front, cu un curaj nebun.

Am fost impresionată de fiecare povestire în parte. Am simțit totul pe piele, de parcă aș fi fost eu cea care lupta pe front. Uneori simțeam că povestesc eu, alteori simțeam că stau într-o cameră cu una dintre femeile care au luptat în război și că îmi povestește totul mie. Mi-a plăcut, totuși, faptul că prezența Svetlanei se face simțită și că își spune sentimentele, astfel dezvăluind cititorului cât de mult au afectat-o cercetările pe care le-a făcut.

Am avut o discuție despre carte cu profesoara mea de rusă, rusoaică get-beget. O citise și ea mai de mult. I-a plăcut, dar este de părere că arată numai partea urâtă a războiului, iar eu cu asta nu sunt de acord. Până la urmă, acesta este războiul. Urât, terifiant, șocant. Și totuși, mărturiile femeilor ascund o frumusețe și o umanitate imensă în spatele cruzimii evenimentelor. Fiecare femeie-soldat în parte a încercat să ajute cum a putut. Au uitat de ele și de natura lor pentru patrie, pentru o cauză comună: victoria. Au ajutat, au ucis, au supraviețuit, au învins. Povestirile lor sunt încărcate de umanitate, bunătate, altruism și curaj. Datorită acestui fapt nu cred că romanul lui Alexievich arată numai partea urâtă a războiului.

În concluzie, Războiul nu are chip de femeie este o carte fascinantă, tulburătoare și incredibil de captivantă. Superb scris, romanul vorbește despre război, dar și despre omenie, curaj, dragostea de patrie și camaraderie. O carte fenomenală, ce va dăinui multă vreme de-acum încolo în inima mea!

Notă: 5 stele din 5

 

 

In curand la Litera: “Tacere”, volumul 3 din seria ” Ingerul Noptii” de Becca Fitzpatrick!

Veste mare pentru fanii seriei “Ingerul Noptii” de Becca Fitzpatrick: in curand editura Litera aduce volumul trei din aceasta serie superba si la noi in tara. In engleza, cartea se numeste “Silence” si are o coperta superba. In romana, volumul a fost intitulat “Tacere” ,iar de coperta sunt putin dezamagita. Arata mult mai bine coperta originala si mi-ar fi placut sa o pastreze pe aceea. Nu zic, si a noastra e frumoasa, dar cred ca era mai bine daca se pastra coperta originala. Voi ce parere aveti?

 

Când n-a mai rămas decât tăcerea, oare adevărul se va putea face, în sfârșit, auzit?

Într-o noapte rece de septembrie, Nora Grey se trezește singură în cimitirul din orașul ei, fără să știe cum a ajuns acolo sau de ce. Mai rău, descoperă că nu-și poate aminti nimic din ultimele cinci luni de viață. Se pare că e dată dispărută de săptămâni bune, iar familia și prietenii dau vina pe un răpitor misterios despre care, însă, nimeni nu are nici cel mai mic indiciu.

Odată întoarsă în siguranța casei sale, Nora încearcă să-și reia viața de zi cu zi. Merge la școală, își petrece timpul cu cea mai bună prietenă și încearcă să-l evite pe noul iubit al mamei sale, nimeni altul decât Hank Millar, tatăl dușmancei ei de moarte, Marcie.

Dar o voce interioară nu-i dă pace, îndemnând-o să-l caute pe cel vinovat de coșmarul pe care l-a trăit. Crâmpeie din trecut, cuvinte și imagini nepământene, fără nici o legătură cu traiul ei obișnuit, îi bântuie visele și îi dau stăruitorul sentiment că a pierdut o parte importantă din ea însăși.

Un șir de evenimente neprevăzute o aduce pe Nora față în față cu Jev, un străin frumos, cu ochii negri ca noaptea, care o înspăimântă și o atrage în același timp. El pare să aibă toate răspunsurile și … inima ei. Cu fiecare minut pe care îl petrece alături de tânăr, relația lor devine tot mai profundă, până când își ea dă seama că e pe cale să se îndrăgostească. Din nou.

Cine e entuziasmat de aceasta veste? Eu sunt! :>

In lumea reala!(30)

Am descoperit astazi o carte care m-a atras instantaneu,pentru ca imi aduce cumva aminte de “La rascruce de vanturi”,o carte pe care am adorat-o.Este o carte care a aparut la editura Litera,scrisa de Santa Montefiore.Mai exact,”Casa de la malul marii”.Chiar vreau sa fac rost de cartea asta si sa o citesc,pentru ca imi place si coperta,si descrierea,TOT!

Deși are doar zece ani, Floriana a trecut deja prin grele încercări. Părăsită de mamă și obligată să locuiască în condiții precare în Toscana, fetița își găsește refugiu în lumea viselor. Fascinată de parcurile întinse ale domeniului La Magdalena, ea obișnuiește să stea pe zidul proprietății de la malul mării și să-și imagineze cum ar fi să locuiască în somptuoasa vilă deținută de puternicul industriaș Beppe Bonfanti. Într-o zi, Dante, fiul cel mare al omului de afaceri, o invită înăuntru și între cei doi se înfiripă o strânsă prietenie care, peste ani, se va transforma într-o poveste de dragoste, dar prejudecățile celor din jur și lipsa de scrupule a lui Beppe le pun în pericol relația.
Zeci de ani mai târziu, la mii de kilometri distanță, un superb hotel rustic din regiunea de coastă a Marii Britanii are probleme financiare. Înglodată în datorii, proprietara caută cu disperare noi căi de a-și atrage clienții. Pentru asta îl angajează ca artist al casei, care să-i iniţieze pe oaspeţi în tainele picturii, pe fermecătorul argentinian Rafa, un bărbat frumos și talentat. Însă pictorul nu este ceea ce pare, căci Rafa își are propriile planuri, iar apariția în casa Marinei nu e deloc întâmplătoare. Două povești separate de decenii își găsesc astfel un deznodământ

surprinzător.

Santa Montefiore este autoarea a douăsprezece romane traduse în douăzeci de limbi și publicate în peste trei milioane de exemplare, care au câștigat aprecierea cititorilor din întreaga lume.

Detalii tehnice:

Copertă: broşată
Format: 150 x 210, 4+4
Data apariţie: 18 iulie 2012
Puteti comanda de aici .
Ce parere aveti despre carte?

Raspantii de Ally Condie la Litera!

La Litera a aparut continuarea cartii “Legaminte” de Ally Condie,”Raspantii”.Coperta e superba ,imi place foarte mult si de-abia astept sa citesc si eu “Legaminte” care trebuie sa imi ajunga de la editura. :>

În căutarea unui viitor care s-ar putea să nu existe şi obligată să decidă alături de cine vrea să trăiască, Cassia călătoreşte în Provinciile Exterioare, pe urmele lui Ky – răpit de către Societate şi trimis la moarte sigură –, doar ca să descopere că el a evadat, lăsând însă mai multe indicii.
Căutarea aceasta o face să pună la îndoială tot ce are mai scump chiar atunci când descoperă sclipirile unei alte vieţi dincolo de graniţă. Dar când Cassia este aproape sigură de viitorul ei alături de Ky, o invitaţie de a se alătura revoltei, o trădare neaşteptată şi o vizită-surpriză din partea lui Xander – care ar putea deţine cheia Rebeliunii şi a inimii Cassiei – schimbă din nou cursul jocului.
La marginea Societăţii, acolo unde răspântiile îngreunează drumul, nimic nu este aşa cum te-ai aştepta să fie.
„Cea mai tare serie pentru adolescenți după Jocurile foamei.”
Entertainment Weekly

Detalii tehnice:

Format: 140×210
Număr pagini: 320
Data apariţie: 18 iulie 2012

Puteti comanda de aici .

In lumea reala!(29)

Off,lumea fantasy-ului m-a acaparat cu totul.Am atatea cartii fantasy si YA de citit,atat print si eBook,incat nu stiu cum o sa le fac fata.In fine,nu despre asta este acest post.

Iesind putin cu capul din fantasy,am gasit o carte ce pare a fi foarte interesanta.Este vorba despre “Comedianta” de Wladyslaw Reymont,aparuta de curand la Litera.Mi-ar placea sa citesc cartea,mai ales din cauza copertii care este minunata.

 Romanul, intemeiat pe experientele autorului, infatiseaza un tablou complet al vietii de provincie, dovedind talentul scriitorului si sensibilitatea acestuia fata de fenomenele sociale actuale.“ – Julian Krzyżanowski

„Marele polonez a avut geniala intuitie de a pastra o distanta egala intre pastorala à la George Sand si naturalismul brutal à la Zola.“ – Liviu Rebreanu

„Conceput in conventia personajului-calauza – aproape intreaga naratiune este fi ltrata prin individualitatea eroinei principale –, acest kunstlerroman prefigureaza romanul modern polonez prin implicatiile autotematice ale relatarii si insertiile de teatru in teatru.“ – Stan Velea

„Prin Janka Orłowska, Reymont a creat unul dintre cele mai stralucite personaje feminine din literatura polona, prefigurand astfel disponibilitati artistice impresionante, pe deplin valorifi cate in romanele ulterioare.“ – Constantin Geambasu

Interesant,nu? 😀

Before I fall-Lauren Oliver

Am primit aceasta carte de la libraria oline Libris ,careia vreau cu aceasta ocazie,sa ii multumesc pentru intelegere si generozitate.Pe libraria online Libris puteti gasi numeroase carti in limba engleza.

Before I fall” a aparut si in romana la editura Litera,cu titlul “O zi din sapte”.

Oh,ce carte!Mi-a placut la nebunie!O iubesc!

Mi-e greu sa vorbesc despre ea..am atatea sentimente cand ma gandesc la cartea asta,incat nu stiu cum sa le scriu aici ca sa descriu cartea asta cum trebuie.

“Before I fall” este o carte despre viata,despre dragoste si despre prietenie.Am invatat cum sa imi pretuiesc viata cu adevarat cititnd “Before I fall”.Totodata ,am realizat cat de usor se poate duce viata.Intr-o zi razi cu prietenele si esti cea mai indragostita fata,iar ziua urmatoare viata ti se duce de rapa.

Declar,cu mana pe inima,ca Lauren Oliver e una dintre autoarele mele preferate.Stilul ei de a scrie ma fascineaza si ma captiveaza de fiecare data cand citesc o carte scrisa de ea.

Recunosc,la inceput m-am plictisit.Ingrozitor.Dar dupa pagina 50,nu am putut sa o las din mana,chiar daca trebuia.Deja descoperisem povestea si eram nerabdatoare sa vad cum se va termina.Lauren Oliver a reusit,din nou,sa ma ia din lumea mea si sa ma introduca in lumea  Samanthei Kingston.Asta apreciez cel mai tare la aceasta autoare. J

Cartea asta m-a facut sa rad,cateodata.M-a facut sa rad prin replicile lui Sam sau a celorlalte fete,dar si prin penibilul unor situatii care chiar nu trebuiau sa fie de ras.Stiu,dar nu ma puteam abtine. Ok,dar trebuie sa recunosc si ca am plans la cartea asta.Cel putin la sfarsit,in ultima zi a lui Sam,emotiile au fost  coplesitoare(ok,stiu ca suna ca la stiri,sau ca e patetic,dar chiar asta am simtit) si nu m-am putut abtine sa nu scap o lacrima sau doua.

Povestea e atat de originala incat iti taie rasuflarea.Nu am mai intalnit niciodata o poveste asa de draguta,de emotionanta si de originala.Si iubesc cartea asta.Numai ca…nu la fel de mult ca “Delirium”,cealalta carta scrisa de Lauren Oliver pe care am citit-o.Stiu ca sunt 2 carti diferite,dar “Delirium” ocupa un loc special in inima mea. 😡

La inceput a parut o carte banala.Despre adolescentele populare,rasfatate,care isi bat joc de cei mai putin populari.Dar dupa ce am intrat mai adanc in poveste,mi-am dat seama ,probabil o data cu Sam,ca fiecare dintre fetele din gasca ei,are cate un secret bine ascuns.Si temeri.Si asta m-a facut sa le plac. J

Cred ca ar fi timpul sa va si povestesc ceva din carte,nu?

Samantha Kingstone este o fata populara.Ea are 3 prietene foarte bune,si impreuna formeaza o gasca BOMBA.Sunt fericite,populare si iubite..sau ceva de genul.Viata lui Sam pare perfecta.Se pregateste de prima seara alaturi de iubitul ei,Rob.Dar toata viata ei se va duce de rapa in ziua de vineri,12 Februarie,ziua in care toti liceeni fac un fel de “intrecere”: cine primeste cei mai multi trandafiri de Ziua Indragostitilor.O competitie prosteasca,dupa parerea mea.

In aceasta zi,Sam primeste o invitatie la o petrecere gazduita de un vechi prieteni de-al ei,Kent.Toata scoala va merge,asa ca Sam nu are cum sa lipseasca.Se pregateste de petrecere impreuna cu fetele ,apoi pleaca sa petreaca.La petrecere Sam se intalneste cu Rob,dar acesta nu ii da mare importanta,preferand se bea,asa ca Sam petrece alaturi de prietenile ei.Aproape de mijlocul noptii,Juliet Sykes,tipa “psihopata” din liceu(de fapt,eu cred ca nu o intelegea nimeni) vine si le face pe fete cu ou si cu otet.Dar cei ce erau in camera,in frunte cu Lindsay,isi bat joc de Juliet intr-un fel destul de crud.Apoi fetele pleaca de la petrecere .Pe drum,incep sa se …hm…joace,sa zicem.In masina.Cu iPod-ul.Si tigari.Si cu un camion urias.Care le duce in camp.Iar Sam…..moare.Dar a doua zi ..se trezeste.Pe data de 12 Februarie.Vineri.Fata isi aminteste de tot ce i s-a intamplat si este super confuza si speriata.

Ea traieste de 7 ori aceeasi zi.Si in fiecare zi incearca sa se salveze.Si,totodata,isi da seama de ce e important in viata si face si niste schimbari drastice.Dar oare credeti ca este cu adevarat important sa se salveze pe ea?Vreati sa aflati?Ei bine,trebuie sa cititi cartea pentru asta.Neaparat!

In curand la Litera: “Aripi” de Aprilynne Pike!

Litera ne ofera ocazia de a citi o noua carte fantasy: “Aripi” de Aprilynne Pike!Coperta e frumoasa,iar descierea suna bine.Sper sa va placa si voua cum suna,la fel ca mie!

Cei de la Litera nu au postat inca descrierea oficiala,asa ca o sa v-o las eu pe cea in engleza.

Laurel was mesmerized, staring at the pale things with wide eyes. They were terrifyingly beautiful–too beautiful for words.

Laurel turned to the mirror again, her eyes on the hovering petals that floated beside her head. They looked almost like wings.

In this extraordinary tale of magic and intrigue, romance and danger, everything you thought you knew about faeries will be changed forever.”

Ce parere aveti?Veti cumpara cartea?

In lumea reala!(27)

Stiu ca am dat uitarii aceasta rubrica,dar saptamaniile astea sunt foarte incarcate  pentru mine.Am cateva carti carora trebuie sa le fac recenzie,plus ca pe 7 am concert la conservator,basca si scoala.Noroc ca,multumesc Doamne!,mai e o saptamana de scoala din 4 zile si e mai usor..asa,deci sa trecem la subiect.

Astazi am descoperit pe site-ul editurii Litera o cartea foarte interesanta,din care cred ca toti avem ceva de invatat.Este vorba despre “Palma” de Christos Tsiolkas.(asta e grec,oare?:)) )

La o petrecere cu grătar într-o suburbie din Melbourne, un bărbat pălmuiește un băiețel obraznic și neastâmpărat. Copilul nu este al lui, iar palma, acest unic act de violență, reverberează în viața fiecăruia dintre cei prezenți, în mare parte prieteni. Incidentul dă naștere unor dispute aprinse, dar și întrebărilor referitoare la propria familie, la propria viață și la propriile așteptări, dorințe și credințe. Cele opt voci ale romanului conturează un discurs pătrunzător și incisiv, dar extrem de onest, despre dragoste, sex și căsătorie, despre părinți și copii și despre intensitatea sentimentelor care animă familia modernă în secolul XXI. O analiză percutantă a devotamentului și a fericirii, a compromisului și a adevărului.

Australian Literary Society Gold Medal, 2008

Commonwealth Writers Prize, 2009

Victorian Premier’s Literary Awards, Vance Palmer Prize for Fiction, 2009

Nominalizare la Miles Franklin Literary Award, 2009 și Man Booker Prize, 2010″

Detalii tehnice:

Copertă: broşată, cu clapete
Format: 150×215 mm
Număr pagini: 528
Data apariţie: ianuarie 2012
Puteti comanda cartea de aici.
Ce parere aveti despre cartea asta? ❤