Recenzie: ”Aviatorul” de Evgheni Vodolazkin

Descriere:

Autorul bestsellerului internațional Laur, Evgheni Vodolazkin, revine cu o poveste copleșitoare despre memorie și vină, despre o iubire atât de puternică, încât învinge haosul și chiar moartea. Aviatorul a fost finalist la principalele premii literare din Rusia și a câștigat, în 2016, Bolșaia Kniga — Premiul al doilea.

Innokenti Platonov, protagonistul romanului, fără a fi în realitate aviator, săvârșește un zbor extrem între începutul și sfârșitul secolului XX, devenind obiectul unui experiment întreprins într-un lagăr cu destinaţie specială. Născut în 1900, el este îngheţat în azot lichid la mijlocul anilor ’20, iar în 1999, deja în altă lume, este dezgheţat. Trezit din somnul experimentului pe un pat de spital, memoria lui Innokenti pare a fi tabula rasa. În încercarea de a-și reconstitui istoria personală, el începe, la sfatul doctorului său, să noteze într-un jurnal frânturi haotice de amintiri: chipuri, imagini, întâmplări. Treptat, apar Petersburgul din primii ani ai secolului XX, copilăria, școala și întâia iubire, Revoluţia din 1917 și, în sfârșit, lagărul. Odată cu ieșirea din spital, pe Innokenti îl așteaptă o viaţă nouă, în care poate să iubească iar și să redescopere lumea. O lume unde el, așa cum o arată și propriul său nume, este un Candide — însă unul care se simte responsabil și pentru cele trăite, și pentru cele netrăite, tema vinovăţiei aducând în Aviatorul ecouri dostoievskiene.

Detalii tehnice:

  • An aparitie: 2017
  • Ediție: I
  • Pagini: 368
  • Format: 13×20 cm
  • ColectieRaftul Denisei
  • Domeniuliteratură
  • Autor: Evgheni Vodolazkin
  • Traducere şi note: Adriana Liciu

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul librăriei online Librex, cărora vreau să le mulțumesc pentru copia oferită pentru recenzie!

Recenzie:

Aviatorul a fost primul meu contact cu cărțile lui Evgheni Vodolazkin, și sunt foarte încântată că am descoperit încă un autor care să mă fascineze și să îmi placă atât de mult. Am fost cucerită de poveste și de stilul autorului încă de la primele pagini. Abia aștept să citesc și ”Laur”, romanul care i-a adus faima internațională și care, așa cum se știe, a primit numeroase premii literare.

Consider Aviatorul un punct de referință în literatura contemporană și un roman care va schimba întregul curs al acesteia. Fiecare pagină din această carte fenomenală mi-a oferit o nouă perspectivă asupra lumii și m-a purtat printr-o mie de locuri și stări. Citind acest volum, am simțit că sunt transpusă într-o lume nouă și că felul în care percep viața este complet diferit, iar asta se datorează atât stilului scriitorului, cât și personajelor și poveștii.

Protagonistul, Innokenti Platonov, a fost obiectul unui experiment dintr-un lagăr de la începutul anilor 1900. Acesta a fost înghețat în azot lichid la mijlocul anilor ’20, iar  șaptezeci de ani mai târziu, se trezește într-o lume pe care nu o cunoaște, fără nici o amintire din trecutul lui. Cu ajutorul docturului său, Geiger, acesta face primii pași în lumea anilor 1990, ajungând, într-un final, să se adapteze la noutățile din jurul lui, dar și să se îndrăgostească de nepoata marii lui iubiri din tinerețe. Povestea urmărește, practic, procesul de adaptare a lui Innokenti la lumea contemporană, dar și călătoria sa prin timp și amintiri.

Romanul lui Vodolazkin poate fi descris în multe feluri. Emoționant, captivant, aventuros, straniu, genial și unic sunt doar câteva cuvinte care îmi vin în minte atunci când mă gândesc la el. Cred, totuși, că cel mai potrivit mod de a descrie Aviatorul este ca pe o carte a amintirilor și o poveste cu și despre viață. Vodolazkin vorbește despre importanța amintirilor și cum acestea ne influențează personalitatea, dar și despre modul în care percepem viața și lumea. O lecție prețioasă  pe care am învățat-o din această poveste și pe care nu o voi uita niciodată este importanța pe care o dăm în mod greșit lucrurilor infime, uitând de ce este cu adevărat esențial în viață.

O importanță covârșitoare în tematica acestei poveși este acordată timpul, despre care se vorbește atât de des în toate romanele autorului și care, în ”Aviatorul”, pune bazele uneia dintre cele mai interesante povești pe care le-am citit până acum. În ciuda faptului că romanul are numai patru personaje principale (dintre care unul este mort) și acțiunea se petrece într-un plan geografic destul de restrâns, povestea te poartă prin zeci de ani de trăiri, scoțând în evidență efectul pe care timpul îl are asupra noastră. Mai presus de toate, am observat accentul pe care scriitorul îl pune asupra diferențelor dintre generații, lucru care m-a fascinat profund. Fiind foarte interesată de anii 1900-1950, m-am bucurat de fiecare detaliu despre traiul de atunci și mi s-a părut uimitor felul în care Vodolazkin a reușit să combine două lumi atât de diferite. Cu o atenție deosebită la detalii, acesta conturează o imagine a unei ere de mult trecută, dar și a celei contemporane, reușind să le contopească într-un mod unic și captivant.

”Aviatorul” se numără printre cărțile care nu voiam să se termine. O dată ce am citit primele pagini, am simțit nevoia de a avea cartea aceasta cât mai mult timp alături de mine. Deși o poveste destul de tristă, m-a făcut să mă simt bine. Pur și simplu simțeam că lumea este mai bună atunci când o citeam. Asta se datorează, fără doar și poate, tuturor detaliilor pe care scriitorul le introduce în poveste despre locurile în care are loc acțiunea, dar și a vocilor distincte a personajelor. Cu siguranță nu este prima carte care acordă o atenție deosebită detaliilor, însă ”Aviatorul” se concentrează foarte mult pe lucrurile aparent banale, mici detalii pe care le trecem cu vederea în fiecare zi dar care, de pe urma condeiului lui Vodolazkin, par a fi extraordinare și care te fac să înțelegi că suntem înconjurați de frumusețe oriunde am merge și orice am face.

Personajele mi s-au părut, cu siguranță, stranii. Cu voci clare și distincte, acestea dau un plus de emoție și umor poveștii, în același timp reprezentând cele trei generații care se contopesc în poveste. Deși există numai trei personaje principale, povestea nu avea nevoie de mai multe. M-am atașat atât de Innokenti, cât și de Geiger, având impresia că aceștia îmi sunt niște dragi prieteni.

Aviatorul este cu siguranță o carte care mă va însoți în viață. Sunt sigură că o voi mai citi de câteva ori până voi ajunge să o înțeleg pe deplin, fiind o carte plină de substraturi. Mi-a plăcut la nebunie și mă bucur enorm că am mai descoperit un autor care să îmi ofere atât de multe lecții prețioase. O poveste unică, cu personaje fascinante și mesaje importante. Fără doar și poate, un roman de neratat!

Notă: 5 stele din 5

Despre autor:

EVGHENI VODOLAZKIN s-a născut în 1964 la Kiev, unde și-a făcut studiile universitare. Este doctor în științe filologice, specialist în literatura rusă veche. Din 1990 devine cercetător la Institutul Literaturii Ruse (Puskinskii Dom) din Sankt-Petersburg. Este autorul a peste o sută de lucrări științifice, a contribuit la elaborarea enciclopediei Cântec despre oastea lui Igor și a Bibliotecii literaturii Rusiei Vechi, precum și a lucrării Cuvioșii Kiril, Ferapont și Martinian din Belozersk. În 1992, la invitația Universității din München, și-a aprofundat studiile de medievistică occidentală, ținând și cursuri de literatură rusă veche. În 1998 a organizat conferința internațională „Cultura mânăstirească: Orient și Occident“. În perioada 1998-2002 a fost (cu întreruperi) bursier al Fundației Alexander von Humboldt, desfășurând o activitate de cercetare și publicând, în 2000, la München monografia Istoria universală a Rusiei Vechi. Din anul 2012 este redactor-șef al revistei Text și tradiție, editată de institutul său. În paralel, începe să scrie literatură. Debutează în 2005 cu romanul Răpirea Europei. În 2009 publică romanul Soloviov și Larionov, care se bucură imediat de succes, fiind nominalizat la premiile Andrei Belîi și Bolșaia Kniga (Marea Carte). În 2011 îi apare culegerea de studii și eseuri Instrumentul limbii. În 2012 publică romanul Laur (Lavr; Editura Humanitas Fiction, 2014), care devine revelația literară a anului 2013 în Rusia, fiind dublu câștigător al Premiului Bolșaia Kniga – Premiul întâi și Premiul cititorilor – și câștigător al Premiului Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Tot în 2013, romanul a fost nominalizat pe lista scurtă la premiile Naționalnii Bestseller (Bestsellerul Național) și Russkii Buker (Booker Rus). Publicat în 2016, Aviatorul (Aviator; Humanitas Fiction, 2017) s-a aflat pe lista scurtă a principalelor premii literare din Rusia, câștigând un dublu Bolșaia Kniga – Premiul al doilea și Premiul cititorilor, Locul al treilea. Romanele lui Evgheni Vodolazkin sunt în curs de traducere în peste treizeci de ţări.

Advertisements

Recenzie: ”Sertarul cu ură” de Anca Zaharia

Descriere:

Anca Zaharia, încă de la debut, scrie o poezie puternică și personală, care te cucerește chiar și fără să-ți dai seama. Volumul se citește ușor și cu plăcere, dai pagină după pagină cu tot mai multă curiozitate, și asta te poate induce la un moment dat în eroare: poți rămâne cu senzația că e doar o poezie inteligentă și ironică, bine ancorată în realitate, actuală, ludică, nonconformist feminină. Dar, după ce ai închis cartea, ai surpriza că e mult mai mult decât atât. Te simți contaminat; de imaginile cuprinse în versuri, de unele finaluri, de întrebări, de stări, de gânduri.
Anca Zaharia este unul dintre acei rari scriitori inteligenți, cu gust impecabil în ce privește literatura scrisă de alții, care a citit și a înțeles îndeajuns de mult încât își permite să se joace chiar și cu acele teme în fața cărora novicii au în general o formă de respect paralizantă, care le inhibă scrisul, ajungând să-l facă ridicol, fals sau clișeic – aflată la polul opus, Zaharia scrie cu ușurință și umor despre moarte, iubire, copilărie, părinți, obsesii, nemulțumiri, dezgust, despre lumea din jur, simțind că tot ceea ce poate fi trăit poate fi de asemenea pus într-o poezie. Și câtă dreptate are!
Ironia rămâne unul dintre punctele forte al acestui volum. E mereu surprinzătoare, vie: „nu-i frumos/să visezi la nemurire/atunci când știi că ești/mort“; „Mata Hari era și ea superbă/cu șoldurile dezgolite ca de amazoană/chiar și puțin după trecerea în veșnicia/pe care și-o petrece complet răvășită/din cauza dezaxaților care îi fură capul/bijuteria ce i-a mai rămas/din muzee//după ce mor voi afla/din păcate abia atunci/dacă tot ce am simțit de-a lungul vieții /a însemnat că așa îți pierzi capul/sau există și alte moduri“; „în loc de bibelouri am pus cărți/m-am învelit în păturica nouă și i-am mulțumit lui tataia/că e bun și mort și face cadouri la fel ca atunci când trăia și-mi era frică de el“ sau „uneori vezi clar că nu ești el/te minți că sigur te-au adoptat, te-au furat/ți-au zdrelit creierii în copilărie/de nu mai știi de tine//nu ești tac-tu mereu/și asta/abia asta/e o minune“. Când scrie despre iubire, tonul e cald, firesc, original: „marți noaptea vor fi/- 20 de grade, ai zis/nu-i nimic/te despic și dorm în tine/unde e cald/e mereu cald/va fi bine să mă îmbrac cu tine/să mă înconjor cu sângele tău/fierbinte încă și apos aproape transparent//doar pentru o noapte/noaptea de marți/așteptând ziua de după/când nu voi mai suferi de frig/și te voi plânge convulsiv/dorindu-mi să nu te fi făcut /haina mea de zile negre albe /gri grele“.
Sertarul cu ură te contaminează, într-un final, de viață, dar nu una îmbrăcată regulamentar și decent în haine care nu i se potrivesc, menite doar să dea bine în ochiul privitorului, ci una dezgolită și reală, așa cum poate fi și a ta, dacă ai avea curaj s-o privești în față. Iar ăsta e cel mai important și mai sincer lucru pe care-l poate face poezia pentru tine.

Cristina Nemerovschi

Detalii tehnice:

ISBN: 978-606-8611-39-6
Data apariției: septembrie 2015
Număr de pagini: 96
Format: 13×20 cm
Tip copertă: broșată
Colecție: Imprint Karth – Poezie

Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Herg Benet, cu un click aici.

Recenzie:

Pe Anca am cunoscut-o acum aproximativ doi ani, când am început să scriu pe blog-ul Serial Readers, unde scrie și ea. De atunci i-am citit fiecare articol, m-am bucurat de fiecare povestire din cadrul seriei ”Jurnal de librar” (care, dacă nu știați, va apărea în curând sub formă de carte, la editura Herg Benet) și am descoperit cărți minunate datorită ei (a se nota Karl Ove Knausgard, de care am aflat de la ea). Era, deci, absolut normal să îi citesc cartea de debut, Sertarul cu ură și îi mulțumesc că mi-a oferit șansa să o fac. Aș vrea, totuși, să menționez că faptul că o știam pe Anca dinainte și că îi apreciez munca în lumea literară nu mi-a influențat nu mi-a influențat sub nici o formă opinia despre carte.

”Sertarul cu ură” este o carte cum rar întâlnești. O colecție de 73 de poezii, scrise fără semne de punctuație, majuscule sau rimă. Trebuie să recunosc că nu sunt fana poeziilor și nici nu mă pricep la ele, însă mi-am dat seama de la prima pagină că sunt pusă în fața unor lucrări diferite de celelalte. Anca reușește un lucru pe care nu mulți scriitori îl pot face: ea îți spune povestea ei, folosind sentimentele și cuvintele proprii, însă îți dă ocazia să interpretezi fiecare poezie așa cum o simți tu. Practic, sentimentele ei trezesc în tine ceva unic, folosindu-se de poezie și de un realism aproape izbitor. Scrisă în formă de jurnal, cartea ascunde între paginile ei secrete despre ea, dar și despre cititorul ei. Bănuiesc că ce încerc eu să explic aici e că fiecare cititor se poate regăsi în ce scrie Anca, într-un fel sau altul.

Am citit volumul într-o oră jumătate, aproximativ. Trec printr-o perioadă în care cu greu citesc, însă am luat cartea Ancăi și nu m-am oprit decât la final, iar când am dat pagina după poezia cu numărul 73, am fost complet șocată și deranjată că se terminase și că nu mai era nimic de citit. Chiar dacă nu obișnuiesc să citesc poezii, ”sertarul” Ancăi m-a captivat, m-a făcut să uit de mine și m-a făcut să o apreciez și mai mult ca om și ca scriitoare.

Sertarul cu ură spune povestea unui om simplu, folosind o scriitură cât se poate de frumoasă. Anca creează o imagine a realității cotidiene clară, ajungând la barierele firescului și transmițând cu ușurință și cu naturalețe sentimentele ei. Poezia ei e dură, dar delicată, și te face să te trezești, parcă, dintr-un somn adânc. Vocea Ancăi, sentimentele ei și lucrurile pe care aceasta le arată sunt pe cât de firești, pe atât de stranii și de înfricoșătoare, pentru că trezesc în tine ceva ce nu multe cărți reușesc. În timp ce citeam, îmi dădeam seama cât de tare mă regăsesc în ura din acest ”sertar”, în toate sentimentele pe care Anca le transmite (nu întotdeauna frumoase sau luminoase) și cât de mult mă influențează cuvintele ei. Nu știu cum reușește Anca să își facă cititorul să simtă totul atât de profund, însă de un lucru sunt sigură. ”Sertarul cu ură” este cea mai realistă și mai autentică carte pe care am citit-o în ultima vreme, vorbind despre o România pe care toți o cunoaștem, și despre o Moldova (trăiască-mi plaiurile natale!) pe care toți o știm de la TV și despre care puțini alegem să vorbim.

Volumul este, prin urmare, puternic și personal, punând stăpânire pe tine încă de la primele poezii. Cartea se citește ușor, iar când ajungi la final, realizezi că ce scrie Anca e mai mult decât o poezie mișto, care redă sentimente puternice. Ajungi să îți dai seama rapid că cele 85 de pagini care conțin gândurile și stările scriitoarei te contaminează și nu îți vor da pace multă vreme de-acum încolo. Dacă căutați o poezie romantică, frumoasă, învelită în tot felul de metafore bune pentru inimă, nu vă sfătuiesc să vă aventurați în ”Sertarul cu ură”, pentru că veți da de niște rânduri care te trezesc la viață într-un mod dur, fără bariere și milă.

Recomand Sertarul cu ură? Bineînțeles! Îl recomand tuturor? Aș vrea să pot, dar mă tem că unii oameni nu vor reuși să iasă din cutia în care anumite reguli literare i-au pus, și nu vor înțelege că ce a scris Anca este, poate, mult mai important decât orice carte scrisă de clasicii pe care ei îi venerează. Spun asta pentru că poeziile Ancăi descriu o societate, o țară și o persoană cât se poate de reale și de contemporane, o lume în care fiecare cititor a trăit la un moment dat și în care se poate regăsi. Un debut mai mult decât promițător și o voce care merită să se facă auzită!

Notă: 5 stele din 5

Despre autoare:

”M-am născut acum niște ani într-o zonă pe care regret că o știu. Toate explicațiile pentru varianta prezentă se găsesc acolo, în Moldova copilăriei mele, deci nu dați vina exclusiv pe mine. Nu-mi place că mă cheamă și Elena, dar am altele de rezolvat în viață, nu schimbarea unui prenume.
Citesc și scriu de pe la 2-3 ani, acestea erau alternativa la trăit în realitatea tristă de sat din Bacău.
Am făcut multă școală, toată pe la Facultatea de Litere (Universitatea Transilvania, Brașov), și evident că voi fi mereu o vânzătoare cu mare pasiune pentru citit. Am scris pe Hyperliteratura.ro timp de aproape 2 ani, scriu pe Serial Readers tot de vreo 2, am lucrat ca librar aproape 3 ani, încep zilnic câteva proiecte pe care nu le voi finaliza niciodată, dar toate au cumva legătură cu literele și hârtia. Blogul Irrefutabilis este cel mai longeviv proiect personal.
Am câștigat, în adolescență, premii la diverse concursuri de creație literară – fain mod de a-mi petrece timpul. Îmi place să citesc (și asta e ușor), îmi place să scriu (asta e ceva mai greu), dar lucrul în care cred cu tărie acum, la 20 și puțin de ani, e că scrisul e singura activitate constantă din viața mea. Nu-mi plac oamenii, dar îmi plac cititorii!”

În încheiere, aș vrea să vă reamintesc de interviul pe care l-am realizat cu Anca acum un an și pe care, dacă nu l-ați citit încă, vă sfătuiesc să o faceți!

Recenzie: ”O viață măruntă” de Hanya Yanagihara

Descriere:

Patru absolvenţi ai unui mic colegiu din Massachusetts – debusolaţi, fără un ban în buzunar şi susţinuţi doar de prietenia şi ambiţia lor – se mută la New York pentru a-şi face o situaţie. Cei patru sunt chipeşul Willem, care-şi doreşte să devină actor; JB, un pictor născut în Brooklyn care încearcă să pătrundă în lumea artei; Malcolm, un arhitect frustrat angajat la o firmă importantă; şi Jude, o minte sclipitoare, dar un individ retras şi enigmatic, în jurul căruia gravitează toţi ceilalţi. De-a lungul anilor, relaţiile dintre ei se adâncesc şi se complică, însă provocarea cea mai mare pentru ei rămâne Jude, ajuns cu timpul un avocat extrem de talentat, însă din ce în ce mai instabil, cu mintea şi trupul însemnate de o copilărie cumplită, de o traumă pe care se teme că nu o va putea depăşi niciodată.
O viaţă măruntă este un roman de o extraordinară forţă şi emoţie despre legăturile indisolubile ale prieteniei şi despre limitele rezistenţei umane.

Detalii tehnice:

Autor: Hanya Yanagihara

Editura: Litera

Pagini: 706

Format: 127 x 197

Vreau să mulțumesc librăriei online Librex, care mi-a oferit acest roman spre recenzie.

Recenzie:

Am amânat recenzia aceasta zile întregi. După ce am terminat de citit O viață măruntă nu m-am simțit în stare să îi scriu recenzia. De fapt, nici acum nu consider că sunt pregătită să o fac, însă trebuie. În ciuda nevoii de a păstra cartea aceasta pentru mine,  trebuie să spun tuturor ce fel de roman este O viață măruntă de Hanya Yanagihara.

Îmi este imposibil să scriu o recenzie care să se potrivească cu adevărata valoare a romanului de față. O viață măruntă este un munte de carte, cu 700 de pagini care te răscolesc și te obsedează. La aproape o săptămână de la momentul în care am terminat-o, simt că sunt încă sub puternica influență pe care povestea a avut-o asupra mea.

Sunt sigură că ați înțeles deja că mi-a plăcut. De fapt, nu, nu mi-a plăcut. Am adorat-o. Sunt absolut sigură că este cel mai bun roman pe care l-am citit anul acesta, și asta spune ceva, pentru că de la începutul anului 2017 am citit numai cărți superbe și am descoperit autori care au trecut imediat în topul celor preferați. Cumva, O viață măruntă a reușit să se propulseze în vârful listei încă de la primele pagini.

Romanul Hanyei Yanagihara este unul important, pe care absolut fiecare persoană de pe planeta aceasta trebuie să îl citească. Este genul de carte greu de suportat, pentru că îți deschide ochii, te izbește din plin și îți schimbă viziunea asupra vieții. Dincolo de tehnica impecabilă a scriitoarei și a poveștii răscolitoare, cartea este o mărturie de o importanță vitală.

O viață măruntă spune povestea a patru prieteni care se cunosc în colegiu. Acțiunea urmărește viața lor încă de la vârsta sărăciei și a găsirii de sine, până la anii pensiei și a vieții mai liniștite. Personajul ”principal”, pe care povestea se concentrează cel mai mult, este Jude St. Francis, un avocat de o inteligență aparte. Prietenul lui, Willem, este un actor de succes. JB, cel mai arogant dintre toți prietenii, este un pictor recunoscut în lumea artei, iar Malcom, un arhitect cu o pasiune de nestăpânit. Împreună, cei patru au parte de o prietenie care va trece peste ani și peste toate încercările și diferențele dintre ei.

Personajul central, Jude, este un om cu un trecut care nu îl lasă să trăiască prezentul. Datorită unui accident care i-a schimbat complet viața, el a rămas invalid, fapt care îl diferențează cu totul de prietenii lui și de restul lumii. Cartea urmărește încercările lui de a trăi printre oamenii normali și de a trece peste toate traumele din trecut. Trăirile lui sunt prezentate cititorului cu o brutalitate și o sinceritate pe care nu le-am mai întâlnit niciodată. Viața lui Jude este un șir de dureri, chinuri, amintiri pe care acesta încearcă să le uite, dar și momente frumoase petrecute alături de prietenul lui cel mai bun, Willem.

Sinceră să fiu, cartea nu este ușor de suportat. Așa cum am menționat mai sus, copilăria lui Jude a fost una traumatică, plină de întâmplări groaznice. Toate aceste scene, scrise într-o atmosferă atât de reală , te îngrozesc și te tulbură până la punctul în care vrei, pur și simplu, să închizi cartea și să uiți de ea. Însă este prea târziu, pentru că romanul te cucerește de la primele pagini și îți este absolut imposibil să îl lași din mâini. O viață măruntă are un efect nemaiîntâlnit asupra cititorului: te face, practic, să îți fie frică de ce vei găsi în continuare în paginile cărții, dar în același timp, îți este imposibil să nu dai pagina cu o nerăbdare arzătoare.

Hanya Yanagihara trece peste orice limită și barieră impuse de literatură și de societatea noastră. Lasă la o parte orice fel de teamă, de reținere, și expune viața așa cum nimeni altcineva nu o mai face: cu ferocitate. Anumite scene sunt atât de greu de digerat, încât te întrebi cât poate suporta un personaj. Dar, cel mai important, cartea pune la încercare cititorul. Îi deschide ochii, mintea, și îl face să trăiască totul cu o intensitate aproape nebunească. În cartea aceasta te implici, fie că vrei, fie că nu. Și, în ciuda recenziilor negative pe care le-am citit la adresa romanului, cred că este o mărturie extrem de importantă despre viața invalizilor, despre percepția pe care societatea o are asupra lor și despre greutățile fizice și psihice pe care aceștia le întâmpină.

Povestea debordează de dramatism. Tragediile își fac loc în fiecare pagină, iar trăirile, sentimentele și gândurile lui Jude sunt atât de răspicat expuse, încât este imposibil să nu te marcheze. Fiind martor la viața unui om cu o viață atât de dificilă, nu vrei decât să iei personajul în brațe și să încerci să îl ferești de răul care știi, pur și simplu, că îl pândește. În același timp, nu poți să nu te lași absorbit de splendoarea prieteniei dintre Jude si Willem și de lumina în care autoarea pune viața.

Scrisul? Absolut magnific! Rar întâlnești scriitori contemporani cu o forță  debordantă, cu un scris care să te zdruncine și să te macine. Cuvintele Hanyei își fac loc atât în mintea cititorului, cât și în sufletul acestuia. Fiecare rând și cuvânt mi-au ajuns la inimă, de unde mă îndoiesc că vor mai ieși vreodată. Am fost și sunt dependentă de carte. O răsfoiesc și acum, când încerc încă să rezist tentației de a o citi din nou. Cert este că va rămâne unul dintre romanele pe care le voi căra cu mine peste tot pe unde mă voi duce și pe care le voi citi de multe ori în viața mea.

Cuvintele sunt de prisos acum. O viață măruntă este un roman care nu poate fi descris. De o forță și o emoție dezarmante, acesta reușește să arate adevărata față a societății. Citind cartea, treci printr-o mulțime de emoții, devenind dependent de ea încă de la primele rânduri. Tragica poveste a lui Jude te va tulbura, iar frumusețea prieteniei dintre cele patru personaje principale te va face să vezi că viața  îți va oferi mereu un motiv pentru care să o trăiești. Un roman nemuritor, care schimbă deja întreaga lume literară.

Notă: 6 stele din 5