Recenzie: ”Lupta mea: Un bărbat îndrăgostit” de Karl Ove Knausgard

un-barbat-indragostit

Descriere:

Roman autobiografic de o forță literară neobișnuită, cartea a doua a seriei Lupta mea a dat naștere unei polemici virulente și a primit încă de la apariție numeroase premii. După ce a abordat în primul volum tema doliului, Knausgard descrie cu aceeași vigoare și exactitate îndrăgostirea, uniunea și separarea, toate etapele sentimentului de iubire. Experiența de a fi tată dă peste cap totul în jurul lui și se reflectă în încercările cotidiene ale vieții de familie, în vacanțele care sfârșesc prost, în disputele cu vecinii, în tensiunile apărute cu ocazia aniversărilor copiilor… în acțiunea de a plimba un cărucior prin Stockholm când singurul lucru pe care dorește să-l facă este să scrie. Viața scriitorului-narator se desfășoară sub ochii siderați ai cititorului cu toată furia și sinceritatea ei frustă: un om cu o dorință de neoprit de a scrie, pentru care arta este o nevoie fizică, un om care oscilează permanent între energia vitală și impulsurile morbide. O capodoperă.

Detalii tehnice:

Editura: Litera

Data apariției: martie 2016

Tip copertă: Cartonată

Format: 107 x 177

Nr. pagini: 688

Cartea mi-a fost oferită spre recenzie de către librăria online Librex. Mulțumesc!

Recenzie:

Mi se pare aproape imposibil să recenzez cărțile lui Karl Ove Knausgard așa cum se cuvine. Am știut, încă de la lecturarea primului volum din cele șase, că seria Lupta mea îmi va rămâne pentru totdeauna în minte și în suflet, devenind un fel de Biblie personală. De Knausgard sunt profund fascinată, având aproape o relație personală cu el. Este unul dintre oamenii care nu vor înceta niciodată să mă uimească, atât datorită abilităților lui scriitoricești, cât și datorită personalității lui, atât de vastă și de plină de substraturi și culori.

Lupta mea: Un bărbat îndrăgostit este al doilea volum din seria de șase volume autobiografice a autorului norvegian Karl Ove Knausgard. Dacă în primul volum, Moartea unui tată, scriitorul ne-a vorbit despre anii lui de copilărie și despre teroarea pe care tatăl lui i-a indus-o, în această carte autorul pune accent pe anii de adult, în care se îndrăgostește și își face o familie. Tumultul adus de dragoste, suferința cauzată de rutina atât de nedorită de acesta, dar și nevoia lui acută de singurătate și dorința de a obține ceva mai mult de la viață sunt câteva dintre subiectele centrale din carte.

Așa cum ne-a obișnuit, Knausgard scrie cu atât de multă substanță încât devine de-a dreptul copleșitor. Dacă citind primul volum am crezut că nu se poate ca celelalte volume să fie mai bune, m-am înșelat. În comparație cu Un bărbat îndrăgostit, Moartea unui tată este doar o introducere în viața și mintea unui om care are atât de multe de spus. Romanul de față, cu un impresionant număr de 685 de pagini, debordează, pur și simplu, de emoție, substanță, esență și viață.

Încă de la primele pagini, Karl Ove intră direct în miezul lucrurilor, analizând fiecare experiență, nelăsând nimic la voia întâmplării. Am fost complet uluită de felul lui de-a aborda fiecare trăire cu o ferocitate aproape înfricoșătoare. Knausgard caută esența și semnificația oricărui lucru, mai apoi punând totul în carte pentru cititorii lui. Însă, de foarte multe ori am avut impresia că el nu a scris o carte pentru alții, ci pentru el însuși. Așa cum însuși autorul a spus în nenumărate rânduri, seria Lupta mea a fost modalitatea lui de a se confrunta cu aspectele dificile ale vieții și de a se înțelege în raport cu realitatea. Nu pot decât să mă bucur că el a ales calea literaturii pentru a-și contempla trăirile, pentu că rezultatul este o serie plină de filozofii prețioase, poveși captivante, substraturi incredibile și un stil de scriere care te farmecă pur și simplu.

Îmi este deja clar că Knausgard este unul dintre scriitori despre care vom auzi mult timp de-acum încolo. În ciuda faptului că el nu si-a dorit nici o secundă faima de care se bucură acum, mi se pare imposibil ca un om ca el să nu fie în centrul atenției. Talentul lui scriitoricesc este nemărginit, iar modul în care prezintă totul, chiar și cea mai mică întâmplare din viața lui, este captivant. De fapt, sunt mai captivată de cărțile lui decât de orice thriller pe care l-am citit vreodată. Dincolo de poveștile lui atât de interesante, aspectul care atrage cititorul este, cu siguranță, emoția cu care sunt scrise acestea. Citind romanul de față, am trecut printr-o mie de stări, de la euforie și extaz, la tristețe și o profundă depresie pe care este imposibil să nu o simți atunci când înțelegi cât de tare își dorește acest om să fie un scriitor bun, un om cu virtuți, un tată ireproșabil și un soț iubitor și grijuliu.

Există atât de multe pasaje de o frumusețe izbitoare în romanul de față, încât cartea mea este plină de sublinieri. Scena nașterii primului copil a scriitorului îmi va rămâne mereu în minte. Fericirea care reiese dintre respectivele rânduri te lasă mut. Dragostea pentru Linda, dar și exasperarea care urmează în primii ani de paternitate, cauzată de rutina și de așteptările soției, sunt două sentimente mereu prezente și pe care le poți simți și tu, ca spectator a poveștii lui. Am avut de foarte multe ori impresia că sunt exact acest lucru: un spectator la viața unui om cât se poate de normal, dar care are o minte și un suflet atât de profunde. Faptul că seria aceasta îți oferă șansa să fii martor la o viață aproape banală, să intrii în mintea unui om și să te regăsești în trăirile lui este o raritate și un aspect care nu va înceta niciodată să mă face să iubesc aceste volume autobiografice.

Descrierile care se întind pe zeci de pagini și detaliile în care se pierde uneori autorul reușesc să surprindă toate aspectele vieții, nefiind deloc plictisitoare sau agasante. De la muzică, prietenie, familie, dragoste, copii, relațiile dintre oameni și influențele pe care anumite figuri le-au avut asupra lui Knausgard, cele aproape 700 de pagini reușesc să curpindă tot ce înseamnă viață, artă și literatură. Personajul principal este, firește, scrisul, la un loc cu dorința de a scrie în fiecare moment al zilei și suferința autorului că nu se poate dedica complet pasiunii lui.

În concluzie, Lupta mea este una dintre seriile pe care toți trebuie să le citim măcar o dată în viață, iar Un bărbat îndrăgostit este un excepțional roman care arată banalitatea vieții de părinte într-un mod captivant, plin de emoție și substanță. O călătorie cu suișuri și coborâșuri, la care trebuie neapărat să luați parte!

Notă: 6 stele din 5

Recenzie: ”Nume de cod: Verity” de Elizabeth Wein

nume-de-cod-verity_1_fullsizeDetalii tehnice:

Autor: Elizabeth Wein

Editura: Epica

Pagini: 384

Format: 137×203

Descriere:

11 oct. 1943

Un avion spion britanic se prabuseste pe teritoriul Frantei ocupate de nazisti. Pilotul, o tanara, si pasagera care o insotea erau cele mai bune prietene.

Una dintre ele a scapat ca prin urechile acului, cealalta a pierdut lupta chiar inainte de a o incepe. Cand Verity e arestata de Gestapo, este sigura ca nu are nicio sansa. Ca agent secret capturat pe teritoriu inamic, traieste cel mai crancen cosmar al oricarui spion. Nazistii care o interogheaza ii pun in fata o alegere simpla: ori isi destainuie misiunea, ori suporta o executie sinistra. Vor obtine adevarul de la ea. Insa nu va fi cel la care se asteapta ei. In timp ce-si intretese complex marturisirea, Verity isi dezvaluie trecutul, cum s-a imprietenit cu Maddie, pilot de avioane, si in ce conditii a parasit-o pe Maddie in epava avionului prabusit. Pe fiecare noua bucatica de hartie, Verity se lupta pentru viata ei, expunandu-si vederile despre curaj si esec, ca si speranta nebuneasca de a se intoarce, totusi, acasa.

Dandu-si la schimb secretele va fi oare de ajuns ca s-o salveze din ghearele unui dusman nemilos si crud? Sfasietoare si magistral scrisa, Nume de cod: Verity este povestea unei prietenii de neuitat, infiripata sub amenintarea raului suprem.

Mulțumesc librăriei online Librex pentru această carte minunată!

Recenzie:

Am terminat cartea aceasta acum câteva zile, dar îmi este încă foarte greu să vorbesc despre ea. Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ba dimpotrivă. Mi-a plăcut atât de mult, încât de fiecare dată când am încercat să scriu această recenzie, gândurile mi s-au împrăștiat și o mie de sentimente m-au invadat. Voi încerca de data aceasta să scriu o recenzie cât mai coerentă.

Nume de Cod: Verity” este una dintre cărțile pe care le un momentdat toată lumea le citea. În afară de mine, bineînțeles. Am petrecut mai bine de doi ani dorindu-mi să o citesc, anticipând, parcă, cât de mult îmi va plăcea. Și iată-mă acum, încercând să îmi exprim gândurile într-o recenzie care să îmi convingă cititorii să o citească.

Nu vă pot descrie în cuvinte cât de mult iubesc această carte. O parte din mine nu va trece niciodată peste ea. Povestea și-a lăsat o amprentă atât de puternică asupra mea, încât atunci când voi avea 60 de ani, probabil că romanul se va găsi în biblioteca mea, scorojit și îndoit din cauza multelor dăți în care am citit-o. ”Nume de cod: Verity” nu mă va părăsi niciodată.

Chiar dacă știam că este o carte bună, nu mă așteptam să îmi placă atât de mult. Sunt o mare fană a romanelor de război și am citit numeroase cărți de genul acesta la viața mea și deși toate mă impresionează, rar senzația aceasta de uimire și de dragoste față de o carte durează mai mult de o săptămână.

Experiența acestei cărți a fost foarte intensă și cât se poate de reală. Îmi era dor de o carte care să mă facă să mă implic atât de tare în poveste și să simt că trăiesc totul alături de personaje. Cartea m-a răpit, parcă, de la început și nu m-a eliberat nici după ce am terminat-o. Gândindu-mă înapoi la ea, de-abia mă pot abține să o încep din nou. Dar mă consolează gândul că pe săptămâna viitoare ar trebui să primesc volumul doi al acestei seriei.

Nume de cod: Verity” este o carte incredibilă, fără doar și poate. Pur și simplu incredibilă, în adevăratul sens al cuvântului. Are toate datele necesare pentru a deveni vocea unei generații, cartea la care ne vom uit toți peste 20 de ani și ne vom aminti de anii adolescenței. Începând de la poveste, până la cel mai nesemnificativ personaj, totul la această carte mi s-a părut perfect.

Voi începe prin a vă vorbi despre poveste, care m-a impresionat până la lacrimi. Extrem de bine scrisă, povestea ne vorbește despre acte de curaj și omenie, despre prietenie și încredere, dar și despre rău și suferință. Povestea pe care cele două naratoare ne-o spun este una cu adevărat emoționantă, nu numai pentru că reușește să capteze foarte bine atmosfera războiului, ci și pentru că arată felul în care acesta afectează viețile unor oameni nevinovați. Prima parte a cărții mi se părut cu atât mai emoționantă și mai tulburătoare cu cât personajul principal, Verity, ne povestește prin ce trece ea și la ce chinuri este aceasta supusă de către Von Linden. A doua parte a cărții este mult mai captivantă, pentru că urmărește încercarea lui Maddie de a-și salva prietena cea mai bună din ghearele Naziștilor.

Spusă cu o ușurință și o naturalețe incredibile, povestea este presărată cu scene șocante, tulburătoare, emoționante, chiar și amuzante. Atât Verity, cât și Maddie, dau mereu dovadă de curaj în fața pericolului, în același timp rămânând fidele una alteia. Asta m-a emoționat cel mai tare. Sacrificiile și actele de curaj pe care acestea le fac pentru prietenia lor, dar și finalul tragic al poveștii lui Verity și a lui Maddie.

Deși povestea este destul de tulburătoare, cartea nu este deloc apăsătoare. Aventurile celor două prietene captivează cititorul, făcându-le să se atașeze de ele foarte tare. În afară de asta, cartea este scrisă într-un stil destul de relaxat, sarcasmul cu care Verity vorbește despre chinurile prin care trece fiind de-a dreptul amuzant uneori. În spatele acestui sarcasm, totuși, se ascund frica, oboseala și neputința personajului principal, dovezi clare că ea este umană.

Ceea ce mă aduce la un alt punct forte al cărții: personajele. Cele două personaje principale, ca toate personajele, de altfel, sunt foarte bine conturate și au caractere foarte puternice. Personajul meu preferat este, cu siguranță, Verity. M-a cucerit cu loitalitatea ei, cu umorul total nepotrivit uneori, cu devotamentul față de misiunea ei, dar și cu caracterul ei puternic și mândru. Faptul că ea a refuzat să se dea bătută chiar și în cele mai grele condiții a fost o adevărată lecție pentru mine.

Cât despre Maddie, ea este foarte diferită față de Verity, dar tot mi-a plăcut mult de ea. La rândul ei, Maddie este o femei puternică, loială, devodată, grijulie și foarte devotată. Deși cele două prietene sunt foarte diferite, ele se completează și formează o prietenie foarte frumoasă, care rezistă chiar și în timpurile grele pe care războiul le aduce asupra Angliei.

Scrisul lui Elizabeth Wein mi-a plăcut extrem de mult. Are ceva care atrage. Un ușor umor negru, o cursivitate aparte și un realism uneori tulburător. Personajele ei sunt create cu inteligență, povestea este foarte complexă și emoționantă, iar detaliile istorice despre război sunt foarte bine puse la punct, la fel ca și detaliile tehnice despre avioane.

Așa cum am spus, cartea reușește să capteze atmosfera războiului foarte bine. Am putut, parcă, să aud avionele trecând deasupra casei mele, dar și să simt frica paralizantă de a ști că bombele cad în celălalt capăt al orașului. ”Nume de Cod: Verity” este una dintre cărțile de război care spun adevărului fără menajamente, cu riscul de a tulbura și de a șoca cititorul, lucru pe care eu l-am apreciat enorm.

Nume de cod: Verity” este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit până acum. Greu de lăsat din mână, povestea vorbește despre curaj, loitalitate, prietenie și iubire. O aventură captivantă, care te va ține cu sufletul la gură și nu te va lăsa să dormi. Una dintre poveștile care vor răsuna mult timp de-acum încolo!

Nptă: 6 stele din 5

 

 

Recenzie: “Frobidden” de Tabitha Suzuma

Forbidden

Descriere:

She is pretty and talented – sweet sixteen and never been kissed. He is seventeen; gorgeous and on the brink of a bright future. And now they have fallen in love. But… they are brother and sister.

Seventeen-year-old Lochan and sixteen-year-old Maya have always felt more like friends than siblings. Together they have stepped in for their alcoholic, wayward mother to take care of their three younger siblings. As defacto parents to the little ones, Lochan and Maya have had to grow up fast. And the stress of their lives—and the way they understand each other so completely—has also also brought them closer than two siblings would ordinarily be. So close, in fact, that they have fallen in love. Their clandestine romance quickly blooms into deep, desperate love. They know their relationship is wrong and cannot possibly continue. And yet, they cannot stop what feels so incredibly right. As the novel careens toward an explosive and shocking finale, only one thing is certain: a love this devastating has no happy ending.

Cartea poate fi achizitionata in engleza de pe Bookdepository.

Recenzie:

Am aflat de cartea aceasta complet intamplator. Umblam pe Instagram si pentru ca sunt abonata la o multime de pagini care posteaza zilnic poze cu carti, am dat peste o fotografie cu ‘Frobidden’, iar la descriere era pusa recenzia cartii. Recenzia respectiva ridica cartea in slavi si spunea ca toata lumea trebuie sa o citeasca. Am intrat apoi pe Goodreads si am citit descrierea si cateva alte recenzii. Nu eram sigura daca toata lumea trebuia sa citeasca, insa eu stiam ca trebuie neaparat sa o citesc.

Dupa cateva luni in care ma duceam in fiecare saptamana la librarie sa vad daca o voi gasi pe rafturi, am reusit in sfarsit sa mi-o comand! Bineinteles, mi-a ajuns dupa cam trei saptamani. In astea trei saptamani am crezut ca mor de nerabdare si citeam aproape in fiecare zi citate din carte. Eram sigura ca o voi adora. In momentul in care a ajuns cartea, am facut un lucru pe care il fac foarte rar – am inceput sa o citesc imediat. M-am adancit in lumea creata de Tabatha Suzuma, iar cand am iesit de acolo, eram buimaca si cu inima franta.

Da, mi-a placut. De fapt nu, nu mi-a placut. Am adorat-o. Am citit-o din scoarta in scoarta, fara sa bag in seama lumea din jurul meu. Atunci cand citeam lumea din jurul meu devenea invizibila. Tot ce conta era cartea. Aveam mereu un creion langa mine, cu care am subliniat toate citatele care mi-au placut. Au fost cateva. Aproape fiecare pagina are cate un citat pe care am vrut sa il pastrez.

Romanul asta este fantastic. De o suta de ori mai bun decat ma asteptam sa fie. Mi-a placut enorm, insa mi-a frant inima. Este una dintre cele mai puternice si mai emotionante carti pe care le-am citit vreodata. Sa fiu sincera, nu stiu daca o alta carte a mai avut vreodata acelasi impact asupra mea. Imi aduc aminte ca atunci cand am terminat cartea, era seara si ascultam o melodie de la Florence and the Machine. Never Let me Go ii zice. Se potrivea atat de bine cu ultimele capitole din carte, iar atmosfera creata era incredibil de intensa. Simteam ca nu puteam sa respir, iar cand am ajuns la ultimele cuvinte, am simtit cum mi se frange inima. La propriu. Mi-au dat lacrimile imediat si nu ma puteam misca din loc. Eram prinsa undeva, alaturi de carte si de personaje si nu ma puteam gandi decat la povestea lor de dragoste incredibila si la sfarsitul sfasietor. Am adormit greu, gandindu-ma in continuu la personaje, intr-un mod obsedant. Iar dimineata urmatoare, cand m-am trezit, simteam ca ma doare ceva, la fel cum ma durea cand eram mica si aveam o rana de la o cazatura. Nu mi s-a mai intamplat de mult timp sa fiu asa de implicata intr-o poveste.

Lasand la o parte partea emotionala, cartea este buna. E bine scrisa, are personaje bune si o poveste buna. Tabatha Suzuma este o autoare buna, care stie sa scrie. Insa partea cea mai buna este ca stie sa scrie pentru fiecare cititor in parte si stie sa ajunga la inimile cititorilor.

„Forbidden” este o poveste foarte frumoasa, foarte emotionanta si foarte buna. Este de o sensibilitate aparte. Abordeaza un subiect taboo – dragostea intre frati. Un subiect controversat, pe care multi l-ar putea considera scandalos, greu de acceptat. Insa Tabatha reuseste sa aduca lumina asupra acestui subiect intr-un mod care te face sa accepti ca asa ceva se poate intampla si te face sa te gandesti ca poate nu este un lucru chiar atat de rau. La suprafata, doar asta este mesajul principal al povestii. Insa sunt atat de multe lucruri despre care vorbeste povestea asta! Diferentele din societate, trauma pe care lipsa parintilor o lasa asupra copiilor, greutatile vietii si felul in care societatea judeca ceva ce nu cunoaste. Tabatha reuseste sa abordeze aceste subiecte cu maiestrie, facand cititorul sa se gandeasca la toate astea si sa incerce sa treaca peste toate prejudecatile pe care i le-a impus pana acum societatea. Cartea asta te face sa te intrebi multe lucruri, dar intrebarea care ma bantuie pe mine si acum este de ce o dragoste atat de reala si de puternica este gresita?

Un alt lucru care mi-a placut foarte mult la Tabatha este faptul ca a explicat de ce Lochan si Maya au ajuns sa aiba o asemenea relatie. Ei au trebuit sa isi creasca fratii de mici. Din cauza ca tatal lor a plecat atunci cand s-a nascut Willa, cea mai mica dintre toti fratii, iar mama lor este o alcoolica care uita ca are o familie atunci cand are o relatie. Maya si Lochan au preluat fraiele familiei, astfel transformandu-se din frati in parinti, foarte buni prieteni, egali si, mai tarziu in iubiti. Mi s-a parut firesc ca iubirea lor sa apara, mai ales ca Tabatha are grija sa evidentieze diferente dintre relatia lor si relatiile lor cu ceilalti frati. Spre exemplu, Maya il vede pe Kit ca pe fratele ei si il iubeste intr-un mod parintesc, in timp ce atunci cand se uita la Lochan, tot ce vede este omul cu care impartasesc povara vietii si cu care vrea sa isi traiasca toata viata.

Dragostea lor este reala si nu este gresita. In ochii societatii da, este o dragoste bolnava, gresita. Insa atunci cand, ca si cititor, ajungi sa ii cunosti, iti dai seama ca dragostea lor este mult mai reala si mult mai puternica decat o dragoste normala. Am adorat scenele din intimitatea lor. Felul in care Maya si Lochan se comportau unul cu altul, grija pe care si-o purtau, iubirea din vorbele si din faptele lor… toate lucrurile astea sunt atat de emotionante si iti ofera un sentiment atat de puternic, dar te fac si sa te intristezi pentru ca pe toata durata lecturii, pur si simplu stii ca povestea lor nu se poate termina bine. Oricat de mult ti-ai dori, stii ca Lochan si Maya nu isi vor petrece viata impreuna.

Mi s-a parut grozav faptul ca autoarea a scris o poveste atat de reala si atat de libera, fara nici o bariera. Societatea noastra are nevoie de mai multe carti ca asta, care sa nu tina cont de prejudecati si care sa te loveasca in fata, pur si simplu, facandu-te sa iti dai seama ca tot ce cunosti pana acum este gresit. Facandu-te sa te eliberezi de toate prejudecatile.

Un alt aspect foarte emotionant pentru mine a fost partea familiala. Maya, Lochan, Kit, Tiffin si Willa sunt cinci frati batuti de soarta, care nu au parte de caldura si de iubirea parinteasca, dar care invata sa se bucure de viata cu putinul care le este dat. Iubirea dintre ei este foarte frumoasa si te emotioneaza. Felul in care Maya si Lochan au grija de cei mici si probleme pe care acestia le intampina in procesul acesta este una dintre partile mele preferate din carte. Cred, de asemenea, ca prin asta ajungi sa fii atat de conectat cu personajele. Citind povestea, iti pare rau pentru toti cei cinci frati si pur si simplu te trezesti ca ii consideri parte din tine si intelegi ca iti pasa de ei si ca ai vrea sa ajungi. Ca si cititor, m-am implicat in poveste atat de mult, incat simteam ca este parte din mine. De-asta, atunci cand s-a terminat, am simtit ca o parte din mine s-a rupt.

Personajele sunt foarte bine conturate. De la mic la mare, fiecare personaj are o personalitate bine scoasa in evidenta, care pune la poveste si care evidenteaza si mai mult faptul ca oamenii nu trebuie judecati. Am urat-o pe mama celor cinci frati cu o ura care ma facea sa vreau sa intru in carte si s-o strang de gat. L-am adorat pe Lochan pentru sensibilitatea lui, pentru grija si iubirea pe care o purta pentru familia lui, pentru sacrificiile pe care le-a facut si pentru tot ce era el ca si om. Mi-a placut de Maya din aceleasi motive, pentru Kit am simtit mai multe lucruri (l-am si displacut la un momentdat, dar apoi am inteles ca e doar un copil care tanjeste dupa dragoste parinteasca), Tiffin este un baiat tare simpatic si inteligent, Willa o fetita tare dragalasa cu care as fi vrut sa ma fi jucat. Te simti conectat cu fiecare personaj si ajungi la un momentdat sa te gandesti la ei ca la persoane normale.

Scrisul – O Doamne, scrisul! Nu cred ca va pot descrie cat de mult iubesc scrisul lui Tabitha. Mi-a placut exprimarea ei, mi-au placut metaforele, stilul lin si cursiv, metaforele, citatele, tot! Pana si scrisul m-a emotionat. Am sublinat atat de multe citate, incat cartea e plina de liniute si notite. Mi-ar placea sa am ocazia sa citesc fiecare carte scrisa de Tabitha. Sper ca intr-o zi sa am in biblioteca toate cartile ei, pentru ca este una dintre cele mai bune autoare de pe piata literara.

M-a uimit abilitatea ei de a transmite emotii si de a ajunge la inima cititorilor. Citind cartea, simti fiecare emotie, simti tot ce simti personajele. Au fost cateva scene foarte puternice in carte, cu un impact foarte mare asupra cititorului. Mai rar gasesti o carte care sa reuseasca sa aiba un impact atat de mare.

Cartea este foarte captivanta, iar povestea de dragoste dintre cele doua personaje principale te face sa stai lipit carte pana la final. Povestea lor are urcusuri si coborasuri, momente bune, momente mai putin bune, insa ca si cititor, traiesti cu frica in inima ca inevitabilul se va intampla din moment in moment. Povestea este un adevarat roller coaster care nu iti ofera un moment de liniste.

Sfarsitul… pffff. Mi-a frant inima. Doamne, nu stiu cum sa-l descriu! A fost atat de puternic, de real, de emotionant si de trist! Si ca ma enerveaza cel mai tare in momentul asta este ca nu va pot descrie cum este sfarsitul pentru ca v-as spune niste spoilere prea mare. Insa va pot spune ca mi-a frant inima. Nu cred ca am fost vreodata mai suparata din cauza unui sfarsit. UGH. *Sunt atat de incoerenta.* Dar Lochan… atat de nedrept!

O carte ce trebuie citita! O poveste captivanta, emotionanta, fara bariere si prejudecati, personaje incredibile, un sfarsit care te va face sa ramai mut, o calatorie care iti va lua suflarea. „Forbidden” este cartea care te va schimba. Must-read!

Nota:10 stele, cu siguranta.

Recenzie: “Jurnalul Annei Frank” de Anne Frank

jurnalul-annei-frank-12-iunie-1942---1-august-1944_1_fullsize

Descriere:

Povestea tragica a Annei Frank e bine cunoscuta. impreuna cu familia ei si alti cunoscuti evrei, Anne a stat ascunsa timp de doi ani (6 iulie 1942–4 august 1944), de teama deportarii in lagar, in asa-numita Anexa a sediului firmei patronate de tatal sau, in Amsterdamul ocupat de germani. Avea 13 ani cand a intrat in Anexa. A tinut aici un jurnal (inceput anterior, in 12 iunie 1942), devenind la un moment dat constienta ca el va reprezenta un document important dupa ce razboiul se va sfarsi. In 4 august 1944, asadar nu mult dupa debarcarea Aliatilor in Normandia, cand finalul recluziunii parea foarte aproape, Anne si ceilalti sapte locatari ai Anexei sunt arestati si mai tarziu deportati cu ultimul transport spre Auschwitz. Cu exceptia lui Otto Frank, toti vor muri. Anne si sora ei se sting de tifos la Bergen-Belsen in februarie sau martie 1945. Eliberat din lagarul de la Auschwitz, tatal Annei va publica si va face cunoscut in toata lumea jurnalul fiicei sale.

Anne Frank este un nume familiar chiar si pentru cei care nu au citit Jurnalul. Il poarta strazi, scoli de pe toate meridianele. Il poarta mult vizitatul muzeu din Amsterdam si fundatia care l-a organizat in imobilul unde se afla Anexa secreta.
Anne Frank si jurnalul ei figureaza pe mai toate listele de excelenta ale veacului XX privitoare la personalitati si la carti – Cei mai importanti oameni ai secolului, Cele mai bune carti publicate in secolul XX, Operele literare definitorii pentru acelasi secol, ca sa numim doar cateva din multele topuri stabilite de specialisti, de ziaristi ori chiar de marele public.
Din 1947, cand s-a publicat pentru prima oara in Tarile de Jos, Jurnalul Annei Frank a fost tradus in peste 65 de limbi. S-a vandut in intreaga lume in peste 30 de milioane de exemplare.
La celebritatea Jurnalului au contribuit neindoielnic adaptarile sale teatrale si cinematografice, faptul ca a devenit materie de studiu in multe scoli din lume, ca a fost obiectul unor analize subtile, dar si tinta unor vehemente atacuri.

„Era o tanara scriitoare minunata. Era cineva la cei treisprezece ani ai ei. Parca ai vedea, la viteza marita, un film cu un fat care capata brusc chip si incepe sa stapaneasca lucrurile… dintr-odata, descopera reflectia, brusc, face portrete, schite de personaje, si iata lungi intamplari complicate, povestite atat de frumos, incat par sa aiba in spate zeci de ciorne. Si fara intentia otravita de-a fi interesanta sau profunda. Este ea insasi… Ardoarea, spiritul care o anima  mereu activ, punand mereu lucrurile in miscare… E ca o surioara pasionala a lui Kafka, este fetita lui pierduta.“ (Philip ROTH, The Ghost Writer)

Eu am citit cartea in engleza si daca vreti sa faceti si voi acelasi lucru, puteti comanda cartea de pe Bookdepository. Altfel, libraria online Librex o ofera la un pret foarte bun.

anne frank

Recenzie:

“The Diary of young girl”, jurnalul in care Anne Frank is povesteste viata din timpul razboiului, a fost pe ‘radarul’ meu de multa vreme. Iar cand zic multa vreme, vreau sa spun, de fapt, doi trei ani. Am aflat de ea intamplator, insa imediat ce am aflat despre ce e vorba, am stiut ca trebuie sa o citesc.

Pentru cei dintre voi care nu stiu, sunt o mare fana a cartilor despre razboi. Voi citi orice are legatura cu razboiul. Orice, chiar daca este o poveste adevarata sau nu. Pur si simplu ador cartile din perioada aceea. Ma fascineaza atmosfera de atunci, durerea prin care treceau oamenii, placerea sadica a unor oameni de a induce durere. As vrea sa stiu fiecare detaliu din anii aceia, iar cartile sunt cea mai buna modalitate de a afla totul despre cele doua Razboaie Mondiale.

Va puteti imagina, deci, cat de incantata am fost de premiza acestei carti. Un jurnal al unei evreice care a stat ascunsa intr-o mansarda timp de doi ani. Un jurnal in care Anne vorbeste despre viata din timpul razboiului, despre viata in ascunzatoare, despre sentimentele ei in ceea ce priveste familia, dragostea, sexualitatea si religia. Un jurnal care da cartile pe fata, fara pic de rusine sau teama. O carte reala.

Mi-a luat doi ani sa pun mana pe ea, dar imediat ce am cumparat-o, m-am si apucat sa o citesc. Imi amintesc ca atunci cand am postat poza cu cartea pe Facebook, mai multe persoane mi-au zis ca nu le-a placut si ca nu este o carte buna. Insa nu m-am lasat influentata de aceste comentarii si mi-am pastrat entuziasmul, pentru simplul fapt ca Jurnalul Annei Frank nu este o carte pe care o citesti pentru modul in care este scrisa sau pentru cine stie ce teorii sau pentru ca ar fi cine stie ce opera literara. Chiar daca tehnic este o carte buna, nu asta este motivul pentru care ar trebui sa o cititi. Ar trebui sa cititi cartea asta pentru ca spune lucrurilor pe nume. O citesti pentru ca este povestea reala ale unei fete care a murit plina de viata. O citesti pentru poveste, pentru istoria pe care o spune si ca sa iti dai seama cat de noroc esti si cat de mult ar trebui sa multumesti cerului ca nu te-ai nascut in anii aia. O citesti pentru ca este o carte reala, needitata, care nu se ascunde dupa un paravan de veselie si optimism.

Trebuie sa marturiesc ca imi este greu sa imi adun gandurile intr-o recenzie coerenta. Am terminat cartea acum doua saptamani, dar inca ma aflu sub influenta ei. Atunci cand ma gandesc la ea, inca simt o apasare pe inima si in mintea imi apar patru cuvinte: „Nu a fost corect.”

In jurnalul ei, Anne dezvaluie orice gand care o apasa si orice intamplare care a marcat-o, oricat de nesemnificativa. Asta inseamna ca povesteste si despre familia ei, cu care uneori nu prea se intelege, si despre cealalta familie care locuieste in Anexa, si despre cei care i-au ajutat timp de doi ani, si despre lupta ei interioara, dar si despre subiecte precum religia si sexualitatea. De-a lungul jurnalului, ea vorbeste des despre baieti si despre sexualitate, descriindu-si curiozitatile fara nici o rusine.

La inceputul jurnalui, Anne este o fetitia de 13 ani, populara, desteapta, careia nu ii tace gura si care duce o viata destul de buna. Pana la sfarsitul cartii, insa, se pot vedea toate semnele pe care viata in Anexa i le-a lasat. Anne se maturizeaza mai mult decat adultii din Anexa si are niste ganduri atat de profunde si de bine puse la punct, incat e uimitor. Am fost uimita de felul in care gandea, de puterea si de optimismul de care dadea dovada si de intelpciunea si inteligenta ei. Bineinteles, cred ca maturizarea ei prematura este un motiv de tristete pentru cititor, pentru ca iti dai seama cat de greu ii este si ca este fortata sa se maturizeze prea devreme pentru a supravietui.

Unele dintre subiectele abordate de Anne in jurnalul ei sunt egalitatea dintre barbati si femei, umanitate, natura, dragoste, dragoste de viata, carti, adolescenti si felul in care acestia sunt tratati. Gandurile ei sunt foarte coerente, iar opiniile ei bine puse la punct si bine argumentate.

In general, Anne da dovada de o putere fara margini, dar exista si multe zile in care ea se simte la pamant, in care are impresia ca nu va scapa niciodata de acolo si ca nu va mai vedea niciodata soarele. Ca orice alt adolescent, Anne trece prin multe schimbari si asta o afecteaza des. Multe dintre nelamurile ei tin tocmai de aceste schimbari si au legatura cu relatiile dintre ea si familia, dar si de relatiile dintre ea si celelalt adolescent care locuieste in Anexa, Peter Van Daan. Pentru ca de multe ori se simte marginita si neinteleasa, Anne are nevoie de afectiune, pe care o gaseste in bratele lui Peter. De la straini care locuiau impreuna, Anne si Peter se transforma mai intai in buni prieteni, apoi in iubiti. Gingasia dragostei lor m-a facut sa iubesc si sa strang cartea la piept, fericita. Relatia lor mi-a dat un optimism incredibil, dar m-a si intristat, pentru ca stiam de la inceput ca nu isi vor putea trai povestea de dragoste. Asta mi s-a parut foarte nedrept si mi s-a rupt sufletul pentru ei.

M-am regasit in multe dintre gandurile, sentimentele si nelamuririle Annei si consider ca multi adolescenti se vor regasi in cartea asta. De asemenea, cred ca Jurnalul Annei Frank este o carte care poate ajuta multi adolescenti sa treaca peste faza asta in care lumea este atat de greu de inteles. Cugetarile Annei m-au inspirat si m-au ajutat sa vad lumea cu alti ochi.

Povestea Annei m-a invatat sa apreciez viata intr-un al mod. Da, este una dintre cartile care te schimba total. Inveti sa iti apreciezi viata si sa cauti fiecare placere mica pe care o ofera viata. Inveti sa tii capul sus si sa te bucuri de putinul pe care il ai. De libertatea ta. Un lucru pe care Anne m-a invatat a fost sa apreciez natura. Descrierile Annei despre natura m-au emotionat pana la lacrimi, pentru ca in ele se vedea o dorinta clara de a zburda prin pajisti, fara frica si fara griji, si de a vedea soarele. De a simti vantul.

Daca credeti ca aveti o inima de piatra si nimic nu va poate atinge, va inselati. Pentru ca ‚The diary of a young girl’ sigur va va aduce cateva lacrimi in ochi. Este una dintre cele mai emotionante carti pe care le-am citit vreodata, si credeti-ma ca am citit destul de multe carti de-astea. Insa nimic nu se compara cu senzatia de depresie pe care mi-a adus-o sfarsitul cartii. Chiar daca nu se termina intr-un mod tragic, nu scris, se termina brusc si atunci iti dai seama ca la fel de brusc cum s-a incheiat jurnalul, pe atat de brusc s-a incheiat si viata lui Anne. Dintr-o prostie.

Imi aduc aminte ca atunci cand am inchis cartea, m-am uitat pe pereti timp de jumatate de ora, fara vreun gand coerent, lasand lacrimile sa imi curga pe obrazi. In minte imi treceau doar cateva cuvinte. „De ce?” „A fost atat de nedrept!”.

Ca si cititor, ajungi sa o cunosti pe Anne atat de bine, incat simti ca face parte din tine. Te implici atat de mult in carte, multumita lui Anne, incat simti ca traiesti in Anexa si tu, ca faci parte din familie. Anne prezinta personajele in detaliu si te face sa intelegi atmosfera si prin tot ce trece ea atat de bine, incat esti complet captivata de poveste. Cartea iti intra sub piele si in inima si nu iese de-acolo nici dupa ce o termini.

Astfel, atunci cand ajungi la final, te simti sfasiat si te intrebi de unde poate veni atata rautate? De ce? Cine le-a dat lor dreptul sa rapeasca vietile a milioane de oameni? Cine le-a dat lor dreptul sa se creada mai buni decat alti? Cine??! Si de ce? De ce au considerat ei ca e normal sa aduca atata suferinta?

Ce mi s-a parut si mai trist a fost faptul ca Anne a fost o fiinta care a murit plina de viata. Citind cartea, iti dai seama de entuziasmul ei pentru viata, de dorinta de a trai viata, de a experimenta lumea si de a schimba lumea in bine. Planurile ei de viitor erau marete si sunt sigura ca daca nu avea parte de sfarsitul acela complet neasteptat si nedrept, Anne Frank ar fi fost acum una dintre persoanele care si-au pus amprenta pe lumea intreaga. Insa, chiar si asa, Anne a lasat in urma ei un jurnal care continua sa schimbe lumea la mai bine de 50 de ani de la publicare.

Ultimele capitole din care sunt cu adevarat sfasietoare, pentru ca ei deja sperau la o eliberare apropiata. Stai si te gandesti ca ei se asteptau sa fie eliberati in momentul in care au fost prinsi. Erau la cateva zile departare de libertate.

Inca ma intreb ce a simtit Anne atunci cand a iesit pentru prima data din casa, chiar si sunt contextul acela ingrozitor. Sunt sigura ca, din cauza optimismului ei, probabil s-a bucurat de senzatia adusa de soare pe pielea ei.

Daca inca nu ati inteles, cartea e foarte emotionanta. Anne descrie fiecare sentiment, fiecare traire si fiecare gand in asa fel incat iti trece chiar prin inima. E ceva de nedescris. De fapt, toata experienta acestei carti este de nedescris. La un momentdat, citeam si ma gandeam ca este o carte vie. Si oricat de stupid ar suna, asta este adevarul. Jurnalul Annei Frank este o carte vie, care freamata de energie si de viata si care descrie felul in care doua familii incercau sa isi duca viata intr-o mansarda, in conditii foarte grele. Atmosfera de frica, de speranta sau de deznadeste iti intra in oase si nu te paraseste nici dupa ce termini cartea.

Personajele din carte… De fapt, nu. Nu sunt personaje. Sunt oameni care au trait o data si care si-au pus amprenta asupra lumii. Insa sunt atat de reale, de vii, chiar si intr-o carte. Anne reuseste sa ii contureze foarte bine. Atat de bine incat ajungi sa ii cunosti. De-asta voi afirma faptul ca Anne este o autoare buna. Da, sunt sigura ca ar fi avut o cariera in literatura foarte stralucita. Anne stie sa scrie. Este desteapta, are talent si stie cum sa il foloseasca. Credeti-ma ca nu oricine ar fi putut scrie acest jurnal in asa fel, incat sa fie considerat o opera literara. Scrisul ei este inteligent,vivid, descriptiv, cu umor, iar tehnicile ei de a scrie aduc aminte de autori mari.

Nu va asteptati sa nu radeti deloc la aceasta carte. Nu! Anne scrie cu o urma destul de accentuata de umor. Ea foloseste destul de mult sarcasm, iar unele dintre descrierile ei ale celorlalti ocupanti ale Anexei sunt pur si simplu hilare! Ca sa nu mai vorbesc de unele dintre intamplarile descrise in carte. Am ras cu lacrimi uneori!

Chiar daca actiunea se petrece intr-o mansarda, nu este o carte plictisitoare. Este o carte captivanta, care fascineaza si uimeste. O carte emotionanta. O carte pe care toata lumea trebuie sa o citeasca, pentru a afla cum era viata de atunci si pentru a aprecia viata in alt mod. O carte greu de descris, care trebuie experimentata de fiecare in parte. Isi va lasa amprenta asupra ta. Te va obseda, iti va frange inima in bucatele mici, te va face sa zambesti, sa te indragostesti, sa vrei sa traieste. Personajele sunt incredibile, scrisul foarte frumos, metaforele impresionante, povestea incredibil de emotionanta. Da, un must read!

Nota: 6 stele din 5

Recenzie: “The Retribution of Mara Dyer” de Michelle Hodkin (‘Mara Dyer’ #3)

15768409

 

Detalii tehnice:

  • Publisher: Simon & Schuster Childrens Books
  • Format: Paperback | 480 pages
  • Dimensions: 130mm x 198mm x 35mm | 327g
  • Publication date: 6 November 2014
  • Publication City/Country: London
  • ISBN 10: 147112200X
  • ISBN 13: 9781471122002
  • Sales rank: 877

Descriere:

Mara Dyer wants to believe there’s more to the lies she’s been told.
There is.

She doesn’t stop to think about where her quest for the truth might lead.
She should.

She never had to imagine how far she would go for vengeance.
She will now.

Loyalties are betrayed, guilt and innocence tangle, and fate and chance collide in this shocking conclusion to Mara Dyer’s story.

Retribution has arrived.

Cartea poate fi comandata in engleza de pe Bookdepository.

Recenzie:

Gandindu-ma ca acum o luna nu citisem nici macar un cuvant din aceasta serie… mi se pare incredibil. La momentul acest, ‘Mara Dyer’ este una dintre seriile mele preferate, de care sunt complet obsedata si dependenta.  Sunt intr-o stare de… plictiseala de cand am terminat aceasta serie si parte din mine nu vrea sa creada ca s-a terminat atat de repede. Mi s-a frant inima in momentul in care am inchis Kindle-ul la sfarsitul acestei cartii. Seria ‘Mara Dyer’ mi-a capturat inima inca de la inceput, mi-a frant-o la sfarsit si inca nu vrea sa ii dea drumul. Vara asta planuiesc sa imi cumpar seria in paperback si sa o recitesc. Nu stiu exact cand, dar ce stiu sigur este ca nu voi uita aceasta serie niciodata.

‘The Retribution of Mara Dyer’ este ultima carte care spune povestea Marei Dyer.  Scriind aceste cuvinte, retraiesc sentimentul pe care l-am trait atunci cand am terminat cartea. Ma simteam… socata, trista, disperata si foarte, foarte… melancolica. Am simtit, deci, toate sentimentele pe care cineva le simte in momentul in care termina o serie in jurul careia I s-a invartit toata lumea timp de doua saptamani.  Dar sunt si foarte fericita pentru ca am avut ocazia sa citesc o serie atat de buna. Binenteles, imi fac deja planurile pentru o lectura completa a seriei in vara. Pana atunci, imi voi aminti in fiecare zi de Mara, de Noah si de frumoasa lor poveste.

In primele doua parti ale seriei am avut parte de doua carti explozive. Perfecte. Captivante. Doua carti care nu te lasau in pace si care te bantuiau chiar si atunci cand nu aveai timp nici sa te gandesti la ele. Nu ma asteptam la nimic mai putin de la ultimul volum. Michelle mi-a dovedit ca este o autoarea demna de lauda si nu imi era frica ca o va da in bara cu ultimul volum al seriei. Si intr-adevar, asa a fost. Ultimul volum al acestei serii este o incheiere perfecta, un volum captivant, plin de actiune si un pic din orice are nevoie un cititor pentru a adora ce citeste. “The Retribution of Mara Dyer” este o incheiere pentru care merita sa astepti ani.

Din fericire, eu nu a trebuit sa astept nici o secunda. Dupa ce am terminat volumul doi, am putut incepe imediat volumul trei. Cred ca faptul ca am citit fiecare volum din serie unul dupa altul m-a ajutat sa inteleg mai bine seria, personajele, dar si povestea.

Oricat de bune sunt primele doua volume, cred ca nimic nu te poate pregati pentru ultima carte. Michelle a pregatit niste surprize de milioane cititorilor si credeti-ma cand va zic ca nu m-as fi asteptat niciodata la 5% din lucrurile care s-au intamplat in acest volum. Va spun, cartea asta este geniala.

Cred ca nu mai trebuie sa zic ca mi-a placut.

Asa cum am zis, acest volum a avut un pic din orice. Actiune, drama, comedie, dragoste, thriller.  Este un pachet complet, care te lasa fara suflare si te face sa vrei sa citesti numai aceasta carte pentru tot restul vietii tale. Tot ce am citit in primele doua volume se intensifica, iar rezultatul este magnific. O carte ce merita, cu siguranta! O serie ce merita. 😉

Nu stiu daca as putea alege care este cea mai buna parte la acest volum, dar cred ca actiunea este cea care nu te lasa sa inchizi cartea de aceasta data. Actiunea este atat de captivanta si de palpitanta, iar ritmul atat de alert, incat nu ai timp sa respiri, pur si simplu. Se intampla atat de multe chestii (unele dintre ele atat de socante), incat uneori te intrebi daca ce ai citit este adevarat sa este doar o iluzie.Intriga este atat de captivanta si de instensa, iar fiecare raspuns starneste alte zece intrebari. Mi s-a parut genial felul in care Michelle a reusit sa isi captiveze cititorul cu noi schimbari de situatie si cu o carte cu mult mai multa actiune.

Nu exista secunda in care sa te plictisesti in aceasta cartea, iar asta se datoreaza intrigii, asa cum am spus. Adevarul este ca “The Retribution of Mara Dyer” este genul de volum final care iti ofera fiecare raspuns dorit, dar intre timp te mai face sa iti mai pui cateva intrebari. Niciodata nu te saturi de informatiile pe care le primesti si mereu vrei mai mult, chiar daca uneori este un pic de coplesitor. Se primesc atat de multe raspunsuri si informatii despre povestea si despre situatia personajelor, incat uneori este coplesitor. Dar asta este parte farmecul cartii. Faptul ca de autoarea nu iti da nici un moment de respiro si iti ‘arunca’ mereu teorii, informatii si raspunsuri este incredibil.

Ritmul cartii este, deci, foarte alert. De asemenea, se gasesc atat de multe schimbari de situatie in carte aceasta, multe dintre ele la care nici nu te astepti. Personajele sunt mereu in miscare, situatiile si peisajele se schimba mereu, raspunsurile nu sunt mereu raspunsuri, iar cartea te tine pe ghimpi. Au fost cateva plot twist-uri care m-au lasat, practic, cu gura cascata!! In special mai spre sfarsit… nici nu vreau sa imi aduc amitne de acele doua plot twist-uri. Mi s-a oprit inima pentru cateva secunde. Zau.

Un punct forte al acestei carti este ca nu stii niciodata la ce sa te astepti. Cartea nu este deloc  predictibil. Autoarea reuseste mereu sa te surprinda cu schimbari de situatie, informatii surprinzatoarea si revelatii uluitoare. Nu poti ghici sfarsit, iar la un momentdat te astepti ca aceasta cartea sa  nu se termine niciodata.

In acest volum isi fac aparitia personaje secundare din celelalte volume si isi “castiga” locuri de personaje foarte importante. Ca Jamie, de exemplu. Jamie devine un personaj foarte important in aceasta poveste si fara el, cartea nu ar mai fi fost la fel. Tipul e genial, sincer. Amuzant, charmant, gandeste liber si face ce trebuie. Mi-a placut mult de el, iar legatura pe care a creat-o cu Mara este foarte dulce!

In general, personajele s-au transformat mult pe parcursul acestui volum, iar cea mai mare transformare a avut-o Mara. In acest volum, Mara este altfel. Mai… hotarata, mai puternica, mai rece, mai calculata si mult mai determinata. Mara nu mai este un copil. Mara este o femeie care incearca sa isi protejeze persoaneje iubite. Vorbim de Noah si de familia ei. Ea nu se da niciodata batuta si face tot ce ii sta in putinta sa reuseasca.

Personajul care este foarte absent in aceasta carte este… Noah. El apare de-abia pe la 70%, dar si cand apare… face multe!! Mi-ar fi placut, totusi, sa fie mai prezent in carte, dar sunt constienta ca nu ar mai fi fost la fel cu el. Ah, dar scenele alea de la sfarsit. GE-NI-ALE!!

De asemenea, capitolele povestite de el au fost extraordinare. Mi-au placut tare mult. Vocea lui este diferita de cea a Marei, lucru foarte bun pentru autoare. Aceste capitole m-au ajutat sa inteleg povestea si mai bine si mi-au oferit cateva informatii pretioase.

Atmosfera in aceasta carte este schimbata. Paranoia si nesiguranta din primele doua volume nu mai sunt chiar atat de intense, dar acest volum este mai intunecat si mai “periculos” decat primele doua. “The Retribution of Mara Dyer” este un thriller adevarat si atat de captivant, incat simti ca traiesti totul cu personajele.

Vreau sa vorbim un pic despre sfarsit. Nu va ingrijorati, nu voi dezvalui nimic. Cred, insa, ca a fost un sfarsit foarte bun, dar nu perfect. A fost plin de actiune, drama si schimbari de situatie, iar ultimele paginii au fost foarte dragute. Am ras, am plans, am zambit. Insa de ce nu spun ca este perfect? Pentru ca multe personaje nu si-au primit finalul. Ca si tatal lui Noah. Nu stiu ce s-a intamplat cu el. Poate ca nu am citit eu bine, sau poate ca el chiar nu si primeste sfarsitul. Oricum ar fi, cred ca o carte ar fi buna, pentru a ne spune exact ce s-a intamplat cu personajele si ce s-a ales de ele. De toate.

In concluzie, “The Retribution of Mara Dyer” a fost o carte geniala. Un sfarsit genial. Plin de emotie, extrem de captivant si socant, totul se rezolva si ajunge la un sfarsit. Noah si Mara vor ramane mereu in inima mea si de-abia astept sa imi pot cumpara seria in paperback, ca sa o citesc din nou.

Seria asta imi va ramane mereu in minte. Mi-a placut la nebunie. Este exact ce imi place mie si sper ca o veti citi toti. Merita, credeti-ma! Numai pentru Noah si tot merita sa o cititi. Inca nu pot sa trec peste aceasta serie, la o saptamana de cand am terminat-o. Si nici nu vreau, pentru ca a fost o experienta incredibila, plina de emotie si actiune. De neuitat!

Nota: 6 stele din 5

Recenzie: “The Evolution of Mara Dyer” de Michelle Hodkin (“Mara Dyer” #2)

13643567

Detalii tehnice:

  • Publisher: Simon & Schuster Childrens Books
  • Format: Paperback | 544 pages
  • Dimensions: 130mm x 198mm x 34mm | 373g
  • Publication date: 28 February 2013
  • Publication City/Country: London
  • ISBN 10: 0857073656
  • ISBN 13: 9780857073655
  • Sales rank: 2,158

Descrierea cartii:

The truth about Mara Dyer’s dangerous and mysterious abilities continues to unravel in the New York Times bestselling sequel to the thrilling The Unbecoming of Mara Dyer. Mara Dyer once believed she could run from her past.She can’t. She used to think her problems were all in her head. They aren’t. She couldn’t imagine that after everything she’s been through, the boy she loves would still be keeping secrets. She’s wrong. In this gripping sequel to The Unbecoming of Mara Dyer, the truth evolves and choices prove deadly. What will become of Mara Dyer next?

Cartea poate fi comandata in engleza de pe Bookdepository.

Recenzie:

Pentru mine, seria “Mara Dyer” face parte dintre putinele serii pe care vreau sa le citesc intr-o singura zi. Rar mi se intampla sa citesc o serie in mai putin de o luna. Deobicei, am nevoie de cel putin doua carti intre volumele unei serii. Insa acesta nu este cazul seriei lui Michelle Hodkin. Dupa ce am citit si adorat prima carte, “The unbecoming of Mara Dyer”, a trebuit neaparat sa incep a doua carte in aceeasi zi. Asta am si facut. Am “insfacat” cartea de pe raftul virtual si am inceput sa o citesc. Acum am terminat-o si deja am citit 5% din ultima carte, “The Retribution of Mara Dyer”. Ador seriile care nu ma lasa sa dorm pana cand nu am ajuns la final, “Mara Dyer” fiind inclusa in aceasta categorie.

Dupa experienta incredibila pe care am avut-o cu “The Unbecoming of Mara Dyer”, nu ma asteptam la nimic mai putin de la “The Evolution of Mara Dyer”. Eram sigura ca o voi adora si asa a si fost. Da, cred ca volumul doi din aceasta serie a fost mai bun decat primul, chiar daca nu credeam ca este posibil.

Cartea aceasta a fost nebunie in stare pura. Fiecare pagina este umpluta de nebunie, acea “intunecime” care da dependenta si multe alte lucruri care te fac sa te simti bantuit de cartea aceasta. Cred ca nu este posibil ca atmosfera din aceasta carte sa fie descrisa. Sunt sigura ca pentru fiecare persoana, experienta acestei carti este diferita si trebuie traita pe piele.

Daca cautati o carte intensa, ati gasit-o. La naiba, cartea asta a fost atat de intensa incat nu puteam citi mai mult de 30 de pagini fara o micuta pauza, oricat de dificil ar fi sa lasi cartea jos. Inca de la inceputul cartii intensitatea creste si devine din ce in ce mai coplesitoare, pana la un anumit punct, cand te simti atat de coplesit incat trebuie sa iei o pauza si sa te intorci la lumea ta, macar pentru cinci minute. Iar atunci cand nu citesti, cartea te va bantui in continuare si vei vrea sa continui sa o citesti, sa te adancesti in lumea Marei si sa nu mai iesi de acolo pana cand nu iti primesti toate raspunsurile. Pentru mine, toata lumea mea se invarte in jurul acestei serii la ora actuala si asta nu se va schimba pana cand nu o voi termina.

Cred ca cea mai buna parte la aceasta carte si partea care m-a facut sa o citesc aproape pe nerasuflate, este faptul ca autoarea se joaca, practic cu mintea ta. Simti ca tu esti un personaj in povestea ei si ca pur si simplu se joaca cu tine. Din cauza conditiei Marei si a faptului ca ea este catalogata mereu nebuna, ca si cititor nu esti niciodata sigur de ce se intampla. Nu esti sigur daca ce ai citit este adevarat sau nu. Te simti vanat si tu, iar paranoia Marei se transmite cititorului, la fel ca si nebunia ei. La un momentdat te intrebi daca tot ce citesti este adevarat sau daca nu cumva totul se intampla in imaginatia Marei. Niciodata nu poti fi sigur de nimic, fapt care te innebuneste si iti ofera o doza de frica si de nesiguranta care da dependenta.

In volumul doi al seriei “Mara Dyer”, totul este intensificat. Povestea este si mai captivanta, mult mai intensa si mai trista si de o mie de ori mai… Mara Dyer. Toate lucrurile care fac seria asta sa fie speciale sunt mai amplificate, iar rezultatul este genial. “The Evolution of Mara Dyer” este o continuare pe masura primei carti. Sunt sigura ca fanii Marei Dyer nu vor fi dezamagiti.

In “The Unbecoming of Mara Dyer”, prima parte a cartii a fost dedicata cunoasterei personajelor. In “The Evolution of Mara Dyer”, deja cunoastem personajele, iar povestea continua fara ‘piedica’ acomodarii cu personajele sau cu atmosfera. Din cauza aceasta, in ‘The Evolution of Mara Dyer’ ritmul actiunii este mult mai alert, iar intorsaturile de situatie mult mai socante si mai dese. Au existat cateva scene care pur si simplu au fost un deliciu. M-au facut sa ma ridic de pe pat si sa citesc in timp ce “parcurgeam” camera mea micuta cu pasi rapizi. Dadeam paginile cat mai repede, sperand sa dau de cateva raspunsuri cat mai curand.

Un alt plus al acestei carti este ‘confuzia’ pe care ti-o creaza. Asa cum am spus, ca si cititor nu poti fi niciodata sigur de ce se intampla; ce este adevarat si ce nu. Pe masura ce citesti, iar cartea te captiveaza din ce in ce mai mult, apar mai multe intrebari, la care vrei sa primesti raspunsuri cat mai repede. Toate revelatiile sunt expuse spre sfarsitul cartii, sfarsit care este exploziv, la fel ca si in prima carte. Ador sfarsiturile scrise de Michelle. Iti ofera raspunsuri si multa adrenalina, dar in acelasi timp te si fac sa iti pui mai multe intrebari.

In acest al doilea volum, povestea de dragoste este un pic mai evidenta decat in primul volum, dar nu ma plang. Asa cum v-am spus, Mara si Noah mi se par geniali impreuna si sper ca nimic sa nu ii desparta. Povestea lor este intunecata, usor trista si nebuneasca, foarte puternica, dar extraordinar de frumoasa. Este genul de poveste pe care ai vrea sa o traiesti si tu, cu toate partile proaste.

Noah… Of, Noah. Noah este genul de personaj care are si “replicile” la el, dar si actiunile. Baiatul asta m-a castigat prin actiunile lui prin care isi arata dragostea pentru Mara. Ador faptul ca ei inca nu si-au declarat marea dragoste unui celuilalt, dar si-o arata mereu. Mara mai putin, pentru ca este preocupata sa isi tina in frau… nebuna, sa spunem.

Este adevarat ca mi-ar fi placut ca Noah sa fie un pic mai prezent in aceasta carte. Chiar daca a fost in mai bine de 70% din scene, as fi adorat ca el sa fie prezent in toate scenele. Ei, ce sa-i faci, poate este de vina si faptul ca il plac atat de mult. 😉

Mara se dezvolta ca si personaj in aceasta carte. Este un pic mai sigura pe ea si invata sa isi foloseasca mania si frica in avantajul ei. Mi-ar fi placut sa isi foloseasca… puterea un pic mai mult. Cartea este foarte creepy, dar cred ca ar fi fost un pic mai creepy si mai captivanta daca Mara ar mai fi facut niste victime.

Ca tot veni vorba despre puterea Marei. Mi-ar fi placut sa se vorbeasca mai mult despre ea, la fel ca si despre puterea lui Noah. Cred ca partea paranormala a acestei carti ar putea fi un pic mai bine exploatata si explicata. Partea aceasta este un pic derutanta, dar in acelasi timp face ca experienta cartii sa fie mai reala. Cititorul descopera paranormalul in acleasi timp cu personajele, iar asta da o nota de realism necesara cartii.

In aceasta carte am putut sa ma ‘conectez’ si mai bine cu personajele, fapt care m-a facut sa simt ca traiesc povestea aceasta cu ei. Am simtit orice emotie pe care Mara o experimenta pe piele, iar faptul ca nimeni nu o crede niciodata m-a facut sa fiu atat de frustrata! M-am enervat la culme din cauza mamei ei, pe care o displac profund, pentru simplul fapt ca nu o crede niciodata pe Mara! Am experimentat, de asemenea, tristete, frica (si inca cata!), dragoste (of, acea scena de ziua Marei!), frustrare si alte multe sentimente care fac din aceasta carte o experienta plina de adrenalina.

Pasajele din trecutul Marei sunt un pic frustrante, pentru ca nu stii ce se intampla. Sunt, de asemenea, foarte ciudate, dar si captivante, pentru ca vrei sa afli ce se intampla. Am eu o banuiala despre asta si despre identitatea Marei, dar nu zic nimic!

Ca tot veni vorba despre identitatea Marei. La inceputul primei carti ne este prezentata o scrisoare scrisa de catre Mara, in care aceasta spune ca avocatul ei a sfatuit-o sa isi aleaga un nume nou si ca Mara Dyer nu este numele ei adevarat. Nu va puteti imagina cat m-a pus pe jar aceasta scrisoare! Vreau sa aflu acum ce se intampla cu Mara, dar va trebui sa mai astept, pentru ca saptamana aceasta nu am fost mult timp de citit volumul trei.

Sfarsitul cartii a fost genial. Ca si in primul volum, toata intriga asi toata actiunea mai importanta se aduna la sfarsit, iar cartea pur si simplu explodeaza. Sfarsitul ala… atat de plin de actiune, atat de multe schimbari de situatie si omg, bine ca am volumul trei! Altfel, cu cliffhanger-ul urias pe care ni l-a ‘oferit’ autoarea, as fi murit de ciuda daca nu aveam continuarea!

In concluzie, “The Evolution of Mara Dyer” este o continuare care nu dezamageste. Mi-a placut la nebunie. Seria aceasta face parte din seriile mele preferate acum si as vrea sa nu se termine niciodata. Il ador pe Noah, ador atmosfera ‘twisted’ a cartii, imi place povestea, imi place felul in care te captiveaza si felul in care autoarea se joaca cu mintea ta. Vreau mai mult! Cartea aceasta te lasa fara suflare si te face sa te uiti in continuu peste umar. Ador!

Nota: 5 stele din 5

Recenzie: “Norwegian Wood” de Haruki Murakami

818108

Descriere:

When he hears her favourite Beatles song, Toru Watanabe recalls his first love Naoko, the girlfriend of his best friend Kizuki. Immediately he is transported back almost twenty years to his student days in Tokyo, adrift in a world of uneasy friendships, casual sex, passion, loss and desire – to a time when an impetuous young woman called Midori marches into his life and he has to choose between the future and the past.

Cartea poate fi comandata in engleza de pe Bookdepository, iar in romana de pe libraria online Libris.ro.

Recenzie:

Am intrat in “contact” cu autorul japonez Haruki Murakami din cauza profesoarei mele de literatura, care ni l-a recomandat inca de la inceputul anului scolar. Recent, am inceput sa studiem unul dintre textele lui si, pentru ca mi-a placut felul in care scrie inca de la inceput, am rugat-o pe profesoara mea sa imi recomande cea mai buna carte de la Murakami pe care a citit-o. Mi-a raspuns foarte rapid si foarte hotarat: “Norwegian Wood”. In dupa-amiaza aceea am dat o tura pana la librarie si prima carte care mi-a picat in maini a fost chiar “Norwegian Wood”. Am cumparat-o fara nici cea mai mica urma de indoiala, iar a doua zi, a mea a fost! Am inceput-o cu aceeasi nerabdare cu care incepi o carte pe care o asteptai de ani intregi. Conform site-ului Goodreads, am inceput cartea pe data de 29 Ianuarie si am terminat-o pe 2 Februarie. Ce s-a intamplat intre aceste doua date a fost magic.

Adevarul este ca…

M-am indragostit de “Norwegian Wood” de la primul cuvant. In momentul in care am deschis cartea si am inceput sa citesc, un lucru foarte ciudat s-a intamplat. Inima mi-a sarit din piept si, oricat de ciudat ar suna, am stiut ca am gasit cartea pe care o cautam de atat de multa vreme. Acea carte care sa ma faca sa ma indragostesc din nou de carti, care sa ma faca sa vreau sa stau treaza toata noaptea sa o citesc si care sa ma faca sa simt ca toata lumea este in regula atat timp cat am o carte alaturi de mine. Asta a fost “Norwegian Wood” pentru mine. Am simtit o liniste si o dragoste incredibila pentru carti pe toata durata lecturii acestei carti, incat in momentul in care am terminat-o nu am putut face nimic pentru cel putin o ora. Stateam si ma uitam pe pereti si ma gandeam cat de geniala cartea pe care tocmai am citit-o a fost si cat de mult mi-ar placea sa ma intorc la inceput si sa o citesc din nou. Adevarul gol-golut este ca “Norwegian Wood” este una dintre cele mai bune carti pe care le-am citit vreodata si niciodata nu voi uita lumea minunata pe care a creat-o Murakami intre paginile acestei carti.

Imi este greu sa scriu aceasta recenzie. Foarte greu. Nu stiu ce sa scriu si incerc sa gasesc cuvintele perfecte care sa descrie experienta pe care am avut-o cu “Norwegian Wood”. Insa de-abia acum realizez ca este imposibil… “Norwegian Wood” trebuie traita si citita de fiecare in parte. E o carte care trebuie sa o experimentezi pe pielea ta ca sa intelegi despre ce vorbesc. Sincera sa fiu, nici nu am vrut sa scriu o recenzie la cartea asta, pentru ca aveam impresia ca si-ar pierde din farmec. Vreaus sa tin aceasta carte numai pentru mine, sa fie numai a mea si sa nu se atinga nimeni altcineva de ea. Insa in acelasi timp vreau sa o impartasesc cu toata lumea si vreau ca toata lume asa o citeasca. Oh, the struggle of loving an amazing book! 🙂

Daca ar fi sa ma intrebe cineva ce mi-a placut cel mai mult la aceasta carte, sunt sigura ca nu as putea raspunde. Pentru mine, ‘Norwegian Wood’ a fost cartea perfecta, care nu poate fi despartita in bucatele si care trebuie analizata ca si un total. De ce? Pentru ca fiecare aspect al acestei carti este perfect, formand un rezultat de neuitat.

Trebuie sa recunosc ca m-am gandit mult la aspectele cartii si am incercat sa le analizez. Am incercat sa ma gandesc la fiecare lucru in parte care mi-a placut si am incercat sa notez pe carnetelul meu de recenzii tot. Insa mi-a fost imposibil. Am umplut patru pagini spunand, de fapt, acelasi lucru. Ca “Norwegian Wood” este o carte care trebuie citita de toti. O carte geniala.

Am sa incerc sa va arat tot ce am scris pe carnetel intr-o recenzie cat mai coerenta.

Cred ca ar trebui sa incepem prin a vorbi despre Haruki Murakami. Chiar daca nu consider ca sunt in masura sa il “critic”, asta mi-e datoria fata de voi si voi incerca sa o fac cat mai drept si sa il descriu cat mai bine ca si autor. La sfarsit, sper ca veti fi convinsi ca trebuie sa ii incercati cartile.

Haruki Murakami este, cu siguranta, unul dintre cei mai buni autori in viata. Scrisul lui este pur si simplu perfect. Mi-a intrat la inima inca de la prima pagina. Este… perfect. Cursiv, inteligent si absolut captivant, stilul lui Murakami da dependenta. Dupa doar 50 de pagini din cartea aceasta, eram deja la librarie, in cautarea unei noi carti scrise de el pe care sa o adaug in colectia personala. Sunt constienta ca voi citi fiecare carte scrisa de el si ca va fi unul dintre autorii mei preferati pentru totdeauna si chiar ma bucur. Murakami stie ce face, are talent si trebuie apreciat si citit de toata lumea. Povestile lui au substraturi, personajele sunt reale si foarte diferite, iar situatiile in care isi pune personajele sunt atat normale si reale, cat si originale si ciudate.

Murakami scrie cu un realism de care nu ai cum sa nu te indragostesti. Cuvintele lui sunt reale, palpabile si iti raman in minte pentru totdeauna. Haruki Murakami scrie ca si cum ar vorbi cu cititorul. El scrie pentru cititor, pentru a-i spune o poveste si pentru a-l invata o lectie. De asemenea, el vorbeste despre subiecte tabu cu o naturalete cu care si-a castigat milioane de cititori de-a lungul anilor. Cred ca asta este cel mai minunat la el – nu are bariere si nu se sfideaza sa vorbeasca despre anumit subiecte delicate cu o duritate si un realism incredibil.

“Norwegian Wood” vorbeste despre multe lucruri. Este o carte complexa, care transmite multe lucruri si care are multe substraturi. Cred ca are un pic din orice. Este una dintre cartile bogate, din care oamenii au ce invata la fiecare pagina. Aceasta carte vorbeste, in principal, despre moarte, prietenie, loialitate, mortalitate, dragoste si acceptarea sinelui, sexualitate. Pentru Murakami, totul este normal. El are un ton foarte dezinvolt, chiar si in privinta unor subiecte de care noi, oamenii care nu suntem la fel de geniali ca si el, de temem.

Realismul asta si naturaletea lui m-au atras foarte tare si m-au facut sa vreau sa citesc cartea cat mai repede. Insa nu, nu am citit-o repede. Am vrut sa savurez fiecare cuvant, sa ma bucur cat mai mult de cat de genial este autorul si sa traiesc cat mai mult cu personajele in Japonia.

Cred, de asemenea, ca povestea reuseste sa iti arate foarte bine cum se traia in Japonia in perioada aceea. Consider ca Murakami a reusit sa transmita atmosfera acelor ani extraordinar de bine si, citind, te gasesti transpus in lumea lui, in atmosfera aceea. Simti, la un momentdat, ca esti alaturi de personaje si ca simti totul pe pielea ta.

In cartea lui, Murakami vorbeste si despre trecerea de la adolescenta la maturitate. Personajul nostru principal, Toru, trece prin intamplari specifice varstei si are parte de greutati care iti arata exact cum este viata la varsta aceea. “Peripetiile” lui sunt, de cele mai multe ori, amuzant, terific de captivante si te fac sa vrei sa fii student cat mai repede.

Cartea este usor de citit, dat fiind ca povestea este foarte captivanta, iar personajul principal, Toru, are o voce foarte placuta.

Povestea mi-a placut foarte mult. Este o poveste de dragoste, dar si o poveste despre viata si prietenie. O poveste complexa, deci. Actiunea este lina, nu foarte rapida, dar foarte captivanta. M-am gasit complet fascinata de viata si intamplarile prin care a trecut Toru si simteam ca traiesc alaturi de el.

Povestea de dragoste dintre el si Naoko mi s-a parut foarte trista, dar la fel de romantica. Trebuie sa recunosc, insa, ca o prefer pe Midori. Pentru a va spune de ce, trebuie sa lasam povestea (Cred ca ati inteles deja ca este o poveste foarte buna.) si sa trecem la personaje.

Ei bine, personajele sunt reale. Palpabile. Simti ca sunt persoane reale si, la fel cum am patit eu, ai vrea sa poti sa ii ai ca si prieteni. As putea spune ca personajele sunt remarcabile, chiar daca multe dintre ele sunt ciudate.

Toru, personajul principal, este foarte destept si are un stil ciudat de a vorbi. Este charismatic, amuzant atunci cand vrea si are ceva ce atrage. Poate ca din cauza ca este foarte diferit de ceilalti baieti de varsta lui, poate pentru ca citeste anumite carti, sau poate pentru ca nu prea stie ce vrea sa faca cu viata lui. Cred ca tocmai faptul ca nu are nimic iesit din comun il face sa fie atat de diferit si sa aiba atat de mult farmec.

Naoko. Hmmm… sincera sa fiu, nu mi-a placut de ea. Ok, ok, stiu! Naoko este bolnava, este depresiva si trebuie sa o intelegem. Ok. Inteleg. Zau ca da. Dar tot nu mi-a placut de ea. Mi s-a parut… banala. Cred ca autorul a vrut sa o prezinte ca pe un personaj extraordinar de fascinant, dar pentru mine, Naoko a fost doar o fata egoista, care vroia sa aiba tot si care nu a stiut cum sa se maturizeze.

Midori. Alta poveste. Midori este unul dintre personajele mele preferate. Ever. Mi-a placut simtul umorului pe care il avea, felul diferit de a se purta, si faptul ca stia ce vroia. Am adorat fiecare scena cu ea, iar povestea ei cu Toru m-a fascinant si mi-a facut inima sa fie mai… calda, intr-un fel.

In general, toate personajele sunt bune, chiar daca un pic ciudate. Se potrivesc cu povestea. J

Tinerii se pot regasi in aceasta carte si in personaje. Din cauza faptului ca Murakami descrie trecerea dintre adolescenta si maturitate si probleme pe care aceasta le aduce, dar si din cauza faptului ca el vorbeste despre subiecte despre care adolescentii sunt interesati si vor sa afle mai multe, tinerii se pot regasi si pot invata multe din aceasta carte.

Murakami nu ascunde faptul ca lumea este, uneori, urata. El vorbeste despre moarte si boli mentale cu o usurinta uimitoare. El iti arata ca lumea nu este perfecta si ca da, de-a lungul vietii vom pierde multe lucruri dragi noua, dar vom trece peste ele. Haruki Murakami si “Norwegian Wood” ne arata si ca lumea continua si ca intotdeauna vom gasi ceva care sa ne salveze. Asta daca vrem sa fim salvati, binenteles. Probabil ca veti crede ca povestea este foarte trista si intr-o masura este, dar nu este o tristete coplesitoare. Totul este balantat la aceasta carte.

De asemenea, romanul acesta este plin de simbolisme si metafore pe care nu ai cum sa nu le adori. Simbolismele se gasesc pana si in cantecele mentionate in roman, iar metaforele sunt la tot pasul, folosite, binenteles, cum trebuie.

Cartea asta m-a lasat cu un sentiment ca lumea este mai buna atat timp cat carti ca astea exista. Nu pot descrie exact “Norwegian Wood”. Si nici nu am sa incerc. Vreau sa aveti incredere in mine si sa ma credeti cand va spun ca aceasta carte trebuie citita. Este o poveste perfecta, cu personaje unice, situatii uneori triste, alteori amuzante. Este o carte complexa, plina de lucruri minunate. Da, recomand, recomand, recomand!

Nota: Nu pot nota cartea asta. Imi va ramane mereu in inima si nu cred ca merita un numar de stele. Merita, in schimb, sa fie citita de cat mai multa lume.

Recenzie: “The Book Thief” de Markus Zusak

the book thie

Descriere:

It is 1939. Nazi Germany. The country is holding its breath. Death has never been busier, and will be busier still.

By her brother’s graveside, Liesel’s life is changed when she picks up a single object, partially hidden in the snow. It is The Gravedigger’s Handbook, left behind there by accident, and it is her first act of book thievery.

So begins a love affair with books and words, as Liesel, with the help of her accordian-playing foster father, learns to read. Soon she is stealing books from Nazi book-burnings, the mayor’s wife’s library, wherever there are books to be found.

But these are dangerous times. When Liesel’s foster family hides a Jewish fist-fighter in their basement, Liesel’s world is both opened up, and closed down.

In superbly crafted writing that burns with intensity, award-winning author Markus Zusak has given us one of the most enduring stories of our time.

Cartea poate fi cumparata in engleza de pe Bookdepository si in romana de la libraria online Libris.ro.

Recenzie:

Imi aduc aminte si acum cum am incercat sa citesc cartea aceasta prima data. Era prin Mai, era frig si vroiam sa citesc o carte care sa ma scoata din plictiseala de zi cu zi. Citind mai multe bloguri, am decis sa citesc o carte pe care toate lumea o lauda. Asa am decis sa imi iau Kindle-ul, patura si ceaiul sis a ma apuc de “The Book Thief”.

Asa cum banuiesc ca ati inteles, la momentul acela o aveam numai in eBook. Personal, consider ca aceasta carte trebuie tinuta in maini si citita, pentru a avea parte de experienta completa. Mi s-a parut foarte dificil sa o citesc in format electronic si parca ma impotmoleam printre cuvinte si fraze. Am citit 5% in mai mult de o zi, lucru care nu se intampla decat in momentul in care nu imi place o carte.

Era, insa, sigura ca nu este cazul. Cartea imi placea si imi placea si felul in care era povestita. Vroiam sa o citesc si ma intrebam ce se va intampla in continuare. Dar refuzam sa o citesc in format electronic. Asa ca am decis sa  o aman si sa  o citesc in momentul in care o voi avea in maini, in format normal.

Am reusit sa o cumpar, in sfarsit, in iunie. Nu va puteti imagina ce am simtit cand am tinut-o in maini. Ca sa o zic pe aia dreapta, mi s-a parut cartea perfecta. Coperta este superb, fina ca o foaie de hartie, cartea mirosea extrem de frumos, paginile sunt fine, formatul cartii genial. M-am indragostit pe loc de ea si nu imi venea sa o pun in biblioteca. Dar, pana la urma am pus-o, cu mult greu. Nu am luat-o de acolo pentru a o citi decat dupa 4 luni. Adica acum doua saptamani.

Mi-a fost putin frica sa o incep, sa fiu sincera. Imi era frica ca nu imi va placea. Imi era frica ca nu este formatul cartii de vina si ca, intr-adevar, nu este cartea potrivita pentru mine.

Degeaba mi-a fost frica. Am adorat cartea de la prima pagina.

Mi-a placut la nebunie, adevarul este. Am adorat si pretuit fricare cuvintel, fiecare virgula, fiecare pagina. Este una dintre cartile la care te gandesti si un zambet larg iti apare pe fata, iar inima iti creste. Am sa iubesc mereu cartea asta, pentru ca mi-a oferit exact ce cautam eu.  O noua carte preferata, care sa imi arate cat de norocoasa sunt cu viata pe care o traiesc si care sa imi aminteste  de ce iubesc cartile.

In afara faptului ca pentru mine, aceasta carte este perfecta, este si o carte extreme de buna. Exista o diferenta intre o carte care iti place pentru ca ti se potriveste, si o carte care, din punct vedere literar, este o capodopera. Pentru mine, ‘The Book Thief’ este ambele. O carte care mi se potriveste si imi satisface toate nevoile literare, dar si o carte extraordinar de buna din punct de vedere literar.

In primul rand, “The Book thief” este o carte care are un anumit impact asupra cititorului si care are ceva de spus. Consider ca este una dintre cartile pe care toata lumea ar trebui sa le citeasca, nu numai pentru ca este geniala, ci si pentru ca este o carte importanta. Consider ca aceasta carte are multe de spus. Din cauza mixului de young adult si carte pentru adulti, “The Book thief” este o carte potrivita pentru toata lumea, dar in special pentru adolescent. De ce? Ei bine, in afara ca exista cateva lectii bune in carte (de etica, de istorie, de viata in general), “Hotul de carti” indeamna adolescentii (lumea, in general) la citit. Este una dintre cartile care iti deschide apetitul pentru carti. Nu numai pentru ca iti poate arata cat de minunate sunt cartile, ci si pentru ca, pur si simplu, cam asta este subiectul cartii.

In carte, Liesel invata sa citeasca sis a isi exploateze dragostea pentru carti. Cartea este un fel de “lauda” adusa literelor, cartilor, scrisului, cititului si literaturii. Iti arata cat de important sunt cuvintele si cartile pentru o persoana si cat de mult de ajuta. Fara cuvinte, am fi nimic.

Acesta este primul roman despre razboi a carei actiune se petrece in Germania. Am apreciat mult aceasta sansa de a citi si povestea lor.

Ne-am obisnuit sa dam vina pe Nemti pentru tot ce li s-a intamplat celorlalte tari, insa niciodata nu stam sa ne gandim cum a fost afectata populatia Germaniei de catre razboi si de catre regimul lui Hitler. Daca stam bine si ne gandim, milioane de Nemti nevinovati au murit in razboi si majoritatea populatiei nu era de accord cu Hitler. Nu stam niciodata sa ne gandim la cat de rau au dus-o si Nemti. Ei bine, “The Book Thief” iti arata ca si Nemtii au fost la fel de afectati de razboi si de Hitler cat si celelalte netiuni ale lumii. Este un deschizator de ochi, intr-un fel. Dupa aceasta carte, privesc tara lor cu alti ochi. Nu voi fi niciodata de accord cu ce au facut lumii acesteia, dar nici nu ii voi mai judeca la fel de aspru.

Cartea aceasta debordeaza de originalitate. Daca vreti sa va explic de ce spun asta, ei bine… este foarte simplu. In primul rand, naratorul este… Moartea! Spuneti-mi, acum, cate carti exista in care naratorul sa fie Moartea? Mda, nu prea multe.

Ma asteptam sa urasc acest ‘personaj’. Ma asteptam sa vreau sa arunc cu cartea de pereti din cauza frustrarii, dar nu este asa. Zusak a facut acelasi lucru care l-a facut si cu Nemtii: m-a facut sa ma gandesc ca daca intr-adevar ar exista Moartea, in felul in care ne-o descrie el, nu trebuie sa ii fie usor. Adevarul este ca mi-a placut mult vocea ei, la fel de mult cum mi-a placut abordarea cartii si faptul ca Zusak a decis sa fie atat de original.

Pana la sfarsitul cartii ajungi sa respecti Moartea, ba chiar sa o compatimesti. Zusak o prezinta in asa fel incat nu ai cum sa nu iti para rau pentru tot ce trebuie sa indure acest personaj. Treaba ei, a Mortii, nu este usoara, la fel cum nici soarta Nemtilor nu a fost usoara. Cand inchizi cartea, te uiti in jur si iti dai seama ca increderea si simpatia ti-au fost castigate de acest personaj atat de urat de lume.

Vocea naratorului este o combinative de tinerete, batranete, intelepciune, experienta si… oboseala. Chiar si jovialitate, pe alocuri. Te-ai fi asteptat ca aceasta carte sa fie extreme de profunda si de intunecata (si este, intr-o oarecare masura), dar adevarul este ca uneori de intrebi daca nu Liesel este naratorul. Am ras de foarte multe ori la descrierile folosite de Moarte pentru a descrie persoane sau situatii penibile. Da, cartea are o urma de amuzament morbid.

Faptul ca actiunea este povestita de Moartea si faptul ca personajul principal, Liesel, este doar un copil care a trecut prin mult prea multe ofera cartii o sensibilitate aparte. “The Book Thief” este una dintre cartile care te face sa te topesti si iti inmoaie, practice, inima. In timp ce citeam, imi puteam simti inima crescandu-mi si inmuindumi-se. Este o carte extreme de emotionanta, pentru ca in timp ce nu exista nici un “filtru” si toate baile de sange si situatiile dramatice iti sunt prezentate cu o realitate tulburatoare, iti arata si ca exista lucruri bune in viata. Faptul ca personajele se bucura de viata chiar si intr-un mediu de genul acesta este probabil cea mai mare lectie pe care o poate oferi cartea.

Personajele nu au nimic, dar invata sa se bucure sis a pretuiasca orice au. Invata sa faca ce-I mai bun din ce le este oferit. In ciuda greutatilor, ei isi pastreaza umanitatea si, cu putinul pe care il au, ajuta si pe ceilalti. Cred ca este o lectie importanta pe care o transmite cartea si pe care multi dintre noi trebuie sa o invete.

Am adorat stilul de scriere a lui Zusak. Textul curge de la sine, metaforele te duc cu mintea la cele mai frumoase poezii din lume, iar in timp ce citesti ai impresia ca cineva iti sopteste toata povestea lui Liesel la ureche. Scrisul lui Zusak m-a dus cu mintea la povestile pe care ni le spuneau parintii inainte de culcare cand eram prea mici pentru a citi singuri.

Personajele… ei, am atins un punct sensibil.

Liesel. Draga de Liesel. Am iubit-o, in adevaratul sens al cuvantului. Desi ea este un copil, are o maturitate care te face sa o respecti si sa o admiri. Desteptaciunea ei si sarcasmul cu care raspundea la fiecare provocare pusa de Rudy m-au facut sa o indragesc si mai tare. Insa felul in care ii pasa de toata lumea si incerca sa ajute oricum putea m-a impresionat cel mai mult. Desi Liesel poate parea a fid oar un copil, nu este asa. Ea este un adult, poate mult mai bun decat multi oameni cu varste de adulti. Dragostea ei pentru carti si pentru cuvinte m-a facut sa fiu, intr-un fel, mandra. Cu siguranta Liesel se regaseste printre personajele mele preferate.

Rudy mi-a placut si el foarte mult. La fel de destept, matur si sarcastic ca si Liesel, cred ca se potrivea foarte bine cu fata mai sus mentionata. De asemenea, el are ceva in plus, o scanteie, o veselie aparte, care il desparte si il diferenteaza de toate celelalte personaje din carte.

Tatal lui Liesel. Oh, cat de mult l-am indragit! Este un parinte perfect, iar felul in care a ingrijit-o pe Liesel si felul in care se purta cu ea in general m-au facut sa il indragesc inca de la inceput. Un barbat foarte grijuliu, iubitor, destept si intelept, cam asa l-as descrie pe el. Relatia lui cu Liesel este una cu totul speciala si nu ai cum sa nu ii admiri.

L-am indragit si pe Max  foarte mult. Este un personaj special, dar ce il face si mai special este relatia speciala pe care o are cu Liesel. Ei au parte de o prietenie perfecta, extreme de stransa si de frumoasa.

In general, toate personajele mi-au placut. Markus Zusak a avut grija sa isi creeze personajele in asa fel incat cele bune sunt indragite de cititor, iar cele… mai putin bune, sa spunem sa fie mai putin indragite. Personajele sunt foarte bine conturate si de multe ori am simtit ca sunt in aceasi camera cu mine.

De-a lungul cartii, Zusak impanzeste cartea cu moment bune, care iti dau speranta chiar daca stii ca aceasta poveste superba nu se va termina intr-un mod bun. Aceste moment iti umplu inima de bucurie si te fac sa zambesti, bucuroasa ca personajele sunt bine si ca au parte macar de o iluzie a fericirii care le-a fost rapita de catre razboi. Iar finalul… finalul te sfasie, pur si simplu. Nu va puteti imagina cat de trista m-am simtit atunci cand citeam ultimele capitole. Mi-au rupt inima in multe bucatele mici. Mi s-a parut atat de nedrept, mai ales ca ma atasasem extreme de mult si de Rudy, si de tatal lui Liesel, si de… de toata lumea! Nu are cum sa nu iti para rau si pentru Liesel, pentru ca trebuie sa indure asa ceva. Mi s-a parut nedrept, dar nu mi-as fi putut imagina un altfel de sfarsit. Ca sa fiu sincera, daca aceasta carte s-ar fi terminat intr-un alt fel, probabil ca nu ar mai fi fost la fel de reala.

Asa cum am mentionat mai sus, cartea are o doza de realism care te tulbura. Toate intamplarile tulburatoare iti sunt prezentate fara nici un fel de bariera sau filtru. Autorul nu te menajeaza. Si, pana la urma, de c ear face-o? Asta era viata in anii aceia si nu vad de ce atat de multa lume incearca sa o ascunda.

O carte brilianta. Te emotioneaza, te captiveaza, nu te lasa in pace pana cand nu o termini. Mi-a placut extraordinar de mult si, daca as putea, m-as reapuca de ea si maine. Cred ca toata lumea ar trebui sa  o citeasca, pentru ca este una dintre cartile care iti arata de ce cartile sunt importante si, mai ales, de ce fiecare om trebuie sa isi pretuiasca viata. Pentru mine, ‘The Book Thief’ este cartea perfecta si sunt sigura ca o voi mai citi de cateva ori. Merita!

Nota: 6 stele din 5

Recenzie: “Gabriel’s rapture” de Sylvain Reynard (‘Gabriel’s inferno #2)

16136439

Descriere:

Professor Gabriel Emerson has embarked on a passionate, yet clandestine affair with his former student, Julia Mitchell.

Sequestered on a romantic holiday in Italy, he tutors her in the sensual delights of the body and the rapture of sex. But when they return, their happiness is threatened by conspiring students, academic politics, and a jealous ex-lover.

When Gabriel is confronted by the university administration, will he be forced to share Dante’s fate? Or will he fight to keep Julia, his Beatrice, forever?

Cartea poate fi comandata de pe Bookdepository.

Recenzie:

In urma cu o luna am cumparat primul volum al seriei, “Gabriel’s inferno”. In mai putin de o luna am citit atat primul, dar si al doilea volum din aceasta serie minunata si in curand ma pregatesc sa il incep pe al treilea. Binenteles, asa planuiesc eu, dar scoala si vioara si rusa si tot ce fac la momentul asta nu stiu daca ma vor lasa sa imi indeplinesc dorintele.

Revenind la “Gabriel’s rapture”… mai, de trei zile tot incerc sa scriu recenzia, sa citesc altceva, dar zau daca pot! Am un bookhangover masiv dupa aceasta carte. E atat de mare, incat nici de ultimul volum din serie nu-mi vine sa ma apuc. Groaznic, dar nu pot uit o asa carte!

S-au intamplat atat de multe in doar 413 pagini incat mi-e greu sa ‘absorb’ tot si mi se pare un pic ireal. Adica… ce naiba! Inceputul, mijlocul, finalul, fiecare pagina din cartea asta este umpluta cu ceva important. Sunt atat de multe evenimente importante si e dificil sa faci un rezumat al cartii. “Gabriel’s rapture” este una dintre cartile enorme. Si totusi, nu m-am plictisit o secunda. Nu ma voi plictisi niciodata de Gabriel, de toata povestea asta minunata, de cat ma regasesc in ea, de atmosfera, de toata frumusetea cartii.

Pot spune cu inima pe inima ca asta este una seria mea preferata, dupa ‘Shatter me’. Ador totul la ea, iar ‘Gabriel’s rapture’ mi-a ‘intarit’ si mai mult dragostea mea pentru seria scrisa de Sylvain Reynard. Trebuie sa recunosc ca s-au schimbat multe de la primul volum si, dupa ce inchizi al doilea volum, iti dai seama cat de mult au evoluat personajele dar, in primul rand, cat de mult a evoluat autorul. Inchizi cartea, te uiti in jur si te intrebi “Whoa. Ce-a fost asta?!” si “Ce fac acum?!”. Cum zic americani… it blew me away. Literally. Dupa ce am terminat ultima pagina, eram nauca. Dupa cum v-am spus, nu ma pot atinge de nici o carte inca de Sambata. Este o carte… extraordinara, superba, brilianta, emotionanta, diferita, nemuritoare. Voi incerca sa va spun cate ceva despre carte, dar sunt atat de haotica cand vine vorba despre seria asta, incat nu stiu daca voi reusi. La inceputul cartii, un lucru m-a nemultumit. Oricat de vrajita as fi fost de Gabriel si de situatia romantica in care se aflau cei doi indragostiti, nu am putut sa nu ma las enervata de toate discutiile “Oh nu te-am satisfacut, ba da m-ai satisfacut, esti frumoasa, dar totusi parca nu te-am satisfacut’ si tot asa. Inteleg ca ideea era ca nesiguranta Juliei sa fie accentuata si scoasa in evidenta pentru ca duh, este foarte importanta. Dar totusi, as fi preferat sa fie mai putine discutiile de cat de satisfacut a fost Gabriel dupa prima lor noapte de dragoste. De asemenea, un alt lucru care m-a uimit – dar care, de-abia acum realizez ca a fost foarte important pentru carte si pentru personaj – a fost gelozia lui Gabriel si felul posesiv cu care o trata pe Julia. Insa, spun din nou, realizez ca lucrul asta a fost foarte important pentru carte si pentur a arata, la final, cat de mult s-au dezvoltat personajele. Daca in “Gabriel’s inferno” Julia este o tipa timida, care nu se putea descurca sau apara, in “Gabriel’s rapture” este foarte schimbata. In primul rand, nu mai este la fel de timida. In al doilea rand, se apara si nu se mai lasa calcata in picioare de absolut nimeni. Nici chiar de Gabriel. Mi-a placut tare mult de ea in volumul asta, tocmai pentru ca nu il mai lasa pe Gabriel sa faca ce vrea din ea. Am vrut sa dau plama cu ea de multe ori, pentru ca a invatat, in sfarsit, sa se apere si sa fie mandra de ea. Evolutia ei fata de primul volum m-a uimit. Dintr-o fata inchistata, fricoasa, timida, Julia s-a transformat intr-o femeie increzatoare (cu exceptii, binenteles), curajoasa, mai vorbareata, mai… activa. E cu totul alta persoana. Vedeti, dragostea chiar te schimba! Gabriel s-a transformat si el mult in acest volum, dar nu stiu cat de fericita sunt de schimbarea asta. Imi placea Gabriel cel impulsiv, cu laturi intunecate, foarte sexy si cel ateu. Binenteles, aceasta este ideea cartii, dar imi va lua ceva timp pana ma voi obisnui cu noul Gabriel, desi nu stiu cat de diferit este intr-adevar. Nu am sa va spun ce s-a intamplat cu el sau in ce fel s-a schimbat, pentru ca v-as da cateva spoilere. La capitolul evolutiei personajelor, “Gabriel’s rapture” sta excelent. Scrisul lui Sylvain m-a dat gata din nou. Nu stiu cum e posibil ca cineva sa scrie atat de… perfect. Cu siguranta, Sylvain este un exemplu pentru mine si my my, ce n-as da sa pot scrie si eu macar 5% la fel de frumos. Stilul lui de scriere imi aduce aminte de Dante si de multi, multi autori clasici. Am gasit o eleganta si ceva atat de clasic in scrisul lui. E uimitor! “Gabriel’s rapture” este extraordinar de captivanta. Nu va voi spune nimic despre actiune, pentru ca fiecare eveniment e prea important ca sa nu fie spoiler. Dar acea situatie in care s-au afla Julia si Gabriel… my god! Cat de captivant!! Sylvain te tine in suspans si nu iti da nici un indiciu despre ce se va intampla in continuare si stai cu inima la gura. De fapt, am stat cu inima la gura pe tot parcursul cartii, pentru ca… Sunt atat de multe rasturnari de situatie in cartea aceasta! Fiecare capitol aduce ceva nou si nu ai cum sa plictisesti. Pfu, e coplesitor. S-a schimbat atat de mult situatia si s-au intamplat atat de multe lucruri complet neasteptate. Mi s-a parut uimitor. Felul in care Sylvain a schimbat atat de mult situatia si totusi nu a pierdut esenta cartii. Intriga este la cote maxime. Secrete din trecut sunt dezvaluite, trecutul nu vrea sa se dea plecat, Paulinele si Simonii nu le dau pace personajelor principale, colegiul este impotriva iubirii celor doi iubiti, uneori chiar cei doi sunt impotriva dragostei lor. Tot ce s-a intamplat in cartea aceasta mi-au oferit atat de multe emotii! Am fost suparata, nervoasa, bucuroasa, fericita, in al noulea cer, uimita, surprinza, fericita. Finalul… nu ma asteptam la el! Dar mi-a placuuuut muuuult!! E exact finalul potrviti pentru o astfel de carte. “Gabriel’s rapture” a fost un roller coaster emotional. Fiecare pagina imi aduce o noua emotie, dar nimic nu s-a comparat cu acele capitole in care am simtit ca mi se frange inima. Nu ma asteptam la asta si incercam sa citesc mai repede, sa vad daca situatia ramane asa.

In carnetelul meu de recenzii am scris “better than any thriller”. Adevarul asta e. ‘Gabriel’s rapture’ mi-a oferit atat de multa curiozitate si adrenalina, incat m-a dus cu mintea la thrillere.Apoi, am mai scris ca “so much happens”. Inca nu-mi vine sa cred ca jumatate din to ce s-a intamplat a fost real.

In timp ce citesti, nu esti constient de cat de mult timp trece, de cat de departe esti in carte, de cat de repede dai paginile. Esti aproape de final si te intrebi cum naiba ai ajuns acolo. Parca ieri erai la inceput. Cartea te absoarbe intre paginile ei si nu te lasa sa pleci decat la final. Esti un ostatic al cartii. E de-a dreptul magic. Cartea este lipsita de clisee sau de puncte moarte, plicitisitoare, in care nimic nu se intampla.

OMG! Mi-am adus aminte. Paulina. My my, am vrut sa o omor! Nu mi-a venit sa cred cat de… cat de scorpie a putut fi! UGH! Nici Paul nu mi-a placut mai mult, dar macar nu am vrut sa il omor. “Gabriel’s rapture” vorbeste despre cat de important este sa te ierti si sa treci mai departe, dar si sa iti accepti sinele si tot ce vine cu asta. De asemenea… desire can’t be denied.

Ce sa mai zic… as dori ca toata lumea sa citeasca aceasta serie. Este extraordinara! Gabriel e perfect, atmosfera e perfecta, povestea e perfecta, emotiile sunt perfecte, textul e perfect, totul e perfect! Nu-mi vine sa cred cat de buna a fost cartea aceasta.

O continuare care mi-a depasit asteptarile! Da,da, recomand! Thanks, Sylvain, for the beautiful moments with Gabriel and Julia!

Rate: Ah… probabil 6 din 5.

Recenzie: “Between shades of Gray” de Ruta Sepetys

7824322

Descriere:

Lina is just like any other fifteen-year-old Lithuanian girl in 1941. She paints, she draws, she gets crushes on boys. Until one night when Soviet officers barge into her home, tearing her family from the comfortable life they’ve known. Separated from her father, forced onto a crowded and dirty train car, Lina, her mother, and her young brother slowly make their way north, crossing the Arctic Circle, to a work camp in the coldest reaches of Siberia. Here they are forced, under Stalin’s orders, to dig for beets and fight for their lives under the cruelest of conditions.

Lina finds solace in her art, meticulously–and at great risk–documenting events by drawing, hoping these messages will make their way to her father’s prison camp to let him know they are still alive. It is a long and harrowing journey, spanning years and covering 6,500 miles, but it is through incredible strength, love, and hope that Lina ultimately survives.Between Shades of Gray is a novel that will steal your breath and capture your heart.

Puteti comanda cartea in engleza de pe BookDepository, iar in romana de pe site-ul editurii Epica.

coperta_Printre-tonuri-cenusii_EPICA

Recenzie:

Cele doua razboaie mondiale si tot ce tine de ele reprezinta un mare interes pentru mine in ultima perioada. Nu numai ca citesc si urmaresc filme despre nazisti, razboaie, evrei, Stalin, Hitler si asa mai departe, dar am inceput sa ma documentez din ce in ce mai mult. Nu imi dau seama exact ce ma atrage la acea perioada, insa pur si simplu nu ma pot abtine sa nu imi hranesc curiozitatea.
“Between shades of gray” am descoperit-o cand unul dintre recenzatorii mei preferati a recomandat-o. Imediat dupa ce am citit descrierea am stiut ca trebuie sa o am si sa o citesc! Am asteptat cateva luni pentru a o citi, dar a meritat!
“Printre tonuri censuii” m-a impresionat de la inceput. Dupa ce am luat-o si am rasfoit-o un pic in mod corespunzator, am citit primul capitol, de curiozitate. Dar eu de unde sa stiu ca primul capitol ma va duce la al doilea, apoi la al treilea, pana cand a trebuit sa mi-o dezprind din maini, pentru ca citeam altceva si nu vroiam sa ii stric farmecul. Am pus-o pe noptiera pentru cateva zile.
Am inceput sa o citesc ieri, in autobuz, in drum spre librarie. Am fost fermecata de ea atat de tare, incat atunci cand am ridicat prima data capul sa mai vad ce se intampla in jur, am realizat ca trebuia sa cobor! Nu am realizat cand si cum a trecut timpul! Nu mi s-a intamplat niciodata asta si sunt sigura ca ratam statia daca nu aveam inspiratia de a ridica capul la timp.
Am terminat-o acum jumatate de ora, deci sunt inca sub influenta ei. Nu stiu daca voi termina recenzia asta tot azi, pentru ca nu imi pot aduna gandurile foarte bine.
“Printre tonuri cenusii” a avut un succes imens in toata lumea si acum inteleg de ce. Pe parcursul timpului a fost descrisa in multe feluri. Emotionanta, trista,realista, socanta, frumoasa. Eu as descri-o in toate aceste feluri, insa nu cred ca toate adjectivele din lume ar putea-o descrie. E o carte incredibila! Imi este foarte greu sa o descriu, pentr ca nu imi pot aduna cuvintele. Cartea asta mi-a dus mintea in o mie de locuri si m-a frant in cinci mii de bucati.
Consider ca asta e una dintre cartile pe care toate lumea ar trebui sa le citeasca, dar in special adolescentii. In afara faptului ca e o fascinanta lectie de istorie pe care toti ar trebui sa o primeasca, e si o importanta lectie de viata. Cartea asta iti arata ce inseamna o tragedie, ce inseamna sa ai o viata rea si te face sa iti pretuiesti altfel viata. Oricat de suparata ai fi in timp ce o citesti sau inainte, dupa ce intorci si ultima pagina, sunt sigura ca, deodata, viata ta nu va mai parea chiar atat de gri. De ce? Simplu. “Printre tonuri cenusii” iti arata ce inseamna sa ai o viata gri, sa ai parte de o tragedie si sa iti fie furata toata viata fara sa ai ce face sau fara a sti de ce.
Imediat ce am deschis coperta si am inceput-o, am stiut ca nu o voi lasa din mana pana nu o voi termina. Initial, am fost foarte atrasa de capitolele scurte si la obiect. Genul asta de capitole ma captiveaza extraordinar de mult si uneori imi fac lectura mai usoara. Dar ce se intampla cand sunt si captiole scurte si actiune dementiala?! Va spun eu ce se intampla. Citesti toata ziua, non-stop, pana cand termini cartea. Asa mi s-a intamplat mie cu “Between shades of Gray”. Am terminat-o in mai putin de o zi, chiar daca voiam sa mai dureze, sa fie mai lunga si sa ma pot “bucura” mai mult de aceasta carte incredibila.
Chiar daca multe lume spune ca este emotionanta, nu am plans. Emotionanta este! Dar eram mult prea socata si terifiata de tot ce citeam pentru a avea timp sa plang. Va spun, nu cred ca am citit niciodata o carte mai socanta si mai realista decat asta in viata mea. Toate chinurile prin care au trecut personajele si cruzimea de care au avut parte sunt pur si simplu… tulburatoare. Cand tu stai si citesti cartea de undeva, din caldura patului, sau de pe plaja, cu un ceai sau un pahar de vin langa si cu toata viata ta –aparent- in mainile tale, e greu de imaginat si socant ca lumea putea sa treaba prin asa ceva. Mai ales ca toata cartea este bazata pe fapte reale. Si cand stai sa te gandesti… de ce? Ce drept a avut Stalin sa le ia vietile unor oameni inocenti? De ce?!
Ce este si mai socant e felul in care sunt prezentate toate chinurile prin care trec personajele, cu o nonsalanta si cu o naturalete incredibila. Autoarea nu incearca sa te impresioneze prin metafore sau discursuri emotionante, pentru ca este constienta ca povestea este si-asa destul de impresionanta. Totul ti-e servit simplu, fara cenzor.
Scrisul autoarei, totusi, mi-a placut extraordinar de mult! E o combinatie reusita intre simplicitate si metafore care iti ajungeau la inima. Am gasit foarte multe citate superbe si pasaje pe care le-am notat in carnetelul meu cu citate. Stilul de scriere, citatele, metaforele, amintirile Linei care te faceau sa iti dai seama de diferenta izbitoare si de reala gravitate e situatiei… totul a facut cartea si mai emotionanta.
Ruta este o autoara foarte talentata, care stie sa scrie si sa puna punctul pe i. Stie sa transmita mesaje si sa scrie o poveste buna. Sunt sigura ca voi citi si celelalte carti ale ei!
Cartea are un ritm alert inca de la inceput. Ruta nu iroseste timp si pagini pe descrieri inutile. Ea spune totul la obiect, avand grija in acelasi timp sa transmita tot ce vrea si sa emotioneze cititorul. Fiecare pagina aduce un nou plot twist care impresioneaza si emotioneaza cititorul pana la lacrimi. M-au impresionat, in mod special, amintirile Linei din vremurile bune. Numai atunci poti sa iti dai seama cat de socant trebuie sa fie pentru ea tot ce se intampla si de gravitatea situatiei. Exista foarte multe schimbari de situatie total neasteptate, care te vor face sa iti smulgi parul din cap de disperare. De multe ori, eram atat de trista si de disperata, incat mai ca plangeam! Cum e posibil sa le faca atat de mult rau?!
Pe parcursul cartii mor multe personaje si fiecare moarte e dureroasa, chiar daca nu este mereu vorba despre un personaj principal. Doua morti m-au afectat mai tare decat toate, dar nu am sa va spun despre cine este vorba pentru ca ar fi niste spoilere mult prea mari.
Cartea nu se concentreaza numai pe Lina si familia ei, ci pe toate familiile cu care Lina a impartit un vagon de tren cand i-au luat prima data. Fiecare personaj are un rol important in poveste si ajungi sa te atasezi de ei la fel de mult ca si de Lina. Ce m-a afectat foarte mult a fost felul in care toti s-au ajuat intre ei si au format o mica comunitate, probabil incerc sa isi faca o “viata” noua.
Lina este un personaj extraordinar de bine conturat, iar cititorul ajunge sa se ataseze foarte mult de ea. Desi are numai 16 ani, maturitatea, curajul, altruismul, intelepciunea si inteligenta ei m-au dat gata. Mi-a placut enorm de ea, la fel cum mi-a placut de Jonas si de mama ei. M-a impresionat felul in care tinea la arta ei, chiar si cand situatia nu era convenabila, la fel cum determinarea lui de a-I lasa mesaje ascunse tatal ei m-a afectat. Am realizat ca, daca as fi fost in aceeasi situatie, si eu as fi incercat sa tin macar la atat: la arta mea.
Dar personajul meu a fost, fara doar si poate, Andrius. Doamne, l-am adorat de la inceput si da, am facut o mica pasiune pentru el. Mi s-a parut… genial. Grijuliu, cu un aer de tragedie, amuzant, iubitor, curajos, altruist, intelept, destept, l-am placut de la inceput. M-a facut sa zambesc, sa ma incrunt, sa oftez. Mi-ar fi placut mai mult scene cu el, dar sunt bucuroasa ca am putut citi despre un personaj atat de interesant.
Pe parcursul cartii am observat, cu stupoare, modul in care copii si adolescentii se maturizau. Nu numai ca se maturizau, dar deveneau adulti. Nu va puteti imagina cat de tulburata am fost de lucrul asta si cat de important este pentru poveste. A facut-o sa para si mai reala.
Sfarsitul mi s-a parut un pic cam brusc. Recunosc ca mi-ar placea o continuare, pentru ca vreau cu disperare sa mai petrec timp cu Lina si cu Andrius si sa vad cum s-au reintalnit, cum au scapat de acolo, cum au trait dupa. Consider ca “Between shades of Gray” nu e completa fara o continuare, orica de perfecta ar fi.
Fiecare om are o perceptie diferita asupra romanului acesta. Unii o iau ca pe un roman de istorie, altii ca pe un roman despre iubire, altii ca pe un roman despre familie s.a.md. Eu cred ca are un pic din fiecare, dar cel mai mult vorbeste despre cat de importanta e bunatatea, familia, speranta si iubirea. “Between shades of gray” iti arata ca niciodata nu trebuie sa te dai batut!
Nu ai cum sa nu te lasi afectat de o astfel de carte. Este imposibil. Nu va pot descrie cat de incredibila este si cat de mult o iubesc. Pur si simplu, are tot ce-I mai bun din orice carte pe care am citit-o pana acum. E perfecta! Este, cu siguranta, una dintre favoritele mele si o voi mai reciti. Trebuie neaparat sa o cititi. Veti fi impresionati pana la lacrimi, va garantez! De asemenea, e o buna metoda de a afla mai multe despre trecut fara a invata istorie. Asa cum am mai zis, “Between shades of Gray” este o importanta lectie despre viata si o tragedie ce iti va ramane in minte multa vreme dupa ce ai terminat-o!
Rate: Cu siguranta nu pot da numai cateva stele unei asemenea carti.