Recomandarea săptămânii – Mozart in the Jungle

Deși în fiecare săptămână îmi promit că de acum voi posta câte o recomandare în fiecare luni, timpul limitat și activitățile numeroase și obositoare nu îmi permit acest lucru. Mi se pare că timpul zboară efectiv pe lângă mine și că tot ce am timp să fac este să studiez, să mai scriu un pic și să citesc. Dar asta este o discuție pe care vreau să o las pentru altă dată. Astăzi vreau să vă recomand unul dintre serialele mele preferate la momentul acesta: Mozart in the Jungle. 

Serialul Mozart in the Jungle mi-a fost recomandat de Nely, care era extrem de entuziasmată de el și care mi-a zis că mi se potrivește ca o mănușă. La perioada respectivă nu aveam chef deloc de seriale, așa că l-am amânat până lunea trecută, când am văzut primul episod. Atunci am înțeles că Nely a avut mare dreptate și cinci zile mai târziu văzusem deja toate cele 30 de episoade apărute până acum.

Serialul Mozart in the jungle se concentrează pe viețile muzicienilor din orchestra simfonică a orașului New York. Printre personajele principale se află o tânără pe nume Hailey, care cântă la oboi și care visează să aibă o carieră în această orchestră. Aceasta participă la audițiile ținute de Rodrigo, noul dirijor și director artistic al orchestrei, care, în ciuda faptului că este încă foarte tânăr, are o carieră incredibilă, fiind considerat cel mai bun dirijor din lume. Rodrigo are o viziune destul de diferită în ceea ce privește muzica și încearcă să readucă orchestra la statutul pe care l-a avut cândva, dându-i în același timp prospețime, caracter și energie. Misiunea lui nu este ușoară, mai ales pentru că mulți dintre instrumentiștii pe care îi dirijează nu au încredere în el, cel puțin la început.

Pe parcursul celor trei sezoane apărute până acum, muzicienii din rolurile principale, împreună cu Rodrigo, au parte de o mulțime de aventuri și sunt puși în fața multor bariere și încurcături, atât pe plan financiar, cât și pe plan muzical. Diferențele dintre generații și viziunile acestora reprezintă o problemă foarte serioasă la început, dar încet încet, orchestra începe să îl îndrăgească din ce în ce mai mult pe dirijorul nebun, ajungând să aibă o încredere aproape oarbă în el.

Cred că v-ați dat seama de ce ador acest serial. Este pur și simplu perfect pentru mine. Am știut că îl voi iubi chiar de la prima scenă, în care Joshua Bell, unul dintre cei mai buni violoniști din lume la ora actuală, interpretează concertul de vioară scris de Tchaikosvky. Muzicieni renumiți ca și Joshua Bell și Lang Lang apar în mai multe scene pe parcursul episoadelor, lucru care mă entuziasmează și mă fascinează de fiecare dată. De asemenea, soundtrack-ul este sublim. Am auzit unele dintre piesele mele favorite, ca și concertul de Sibelius, pe care pur și simplu visez să îl cânt de când l-am auzit prima dată.

Recomand serialul, însă, și celor care nu sunt muzicieni, pentru că are de toate. Este captivant și arată viața muzicienilor în așa fel încât te poți regăsi în trăirile lor chiar dacă nu ai pus mâna pe un instrument muzical în viața ta. Există dramă, umor, probleme absolut banale, pe care cu toții le întâmpinăm măcar o dată în viață, dragoste, sex, petreceri nebune și multă muzică bună. Este un mod bun de a înțelege cum funcționează această lume atât de străină unora. Mi-a plăcut mult că jargonul pe care îl folosesc nu este exagerat și poți înțelege despre ce vorbesc personajele cu ușurință. Bineînțeles, denumirile și definițiile muzicale nu ar reprezenta o problemă pentru mine, însă sunt sigură că nu ar fi fost prea plăcut dacă fiecare episod ar fi fost împânzit cu diverse cuvinte de neînțeles pentru unii. Din fericire, nu este cazul.

Rodrigo este un personaj genial și cu siguranță unul dintre motivele principale pentru care iubesc serialul acesta atât de mult. Personalitatea lui excentrică m-a făcut să mă conectez cu el de la început, iar profunzimea lui muzicală și felul în care vede această lume mă impresionează din ce în ce mai tare cu fiecare episod. Nebunia lui mi se pare extraordinar de atractivă, iar dacă vreodată voi avea un dirijor ca el, ei bine, aș avea probleme mari de concentrare.

Îmi place mult și faptul că serialul dezvăluie secretele din spatele cortinei. De cele mai multe ori, când mergem la un concert sau la o piesă de teatru, vedem numai partea frumoasă a lucrurilor, însă există și una mai puțin plăcută. Serialul se concentrează mult pe relațiile (de foarte multe ori de-a dreptul problematice) dintre muzicieni, pe secretele și pe certurile dintre ei, dar și pe felul în care lumea vede lumea muzicii clasice: ca pe o afacere. Și, dacă stăm bine să ne gândim, asta și este până la urmă. O afacere din care unii profită, un mod de viață pentru alții și o pasiune supremă pentru foarte puțini.

Combinația acestui serial este explozibilă. Are o dinamică incredibilă, o poveste frumoasă, aventuri captivante, personaje excentrice, dramă, secrete, dragoste, prietenie și, mai presus de toate, muzică. Multă muzică bună, mulți muzicieni incredibili și un dirijor absolut nebun. De neratat!

Pentru a afla mai multe despre serial, puteți accesa site-ul IMDb. De asemenea, în caz că eu nu am reușit să vă conving, vă las mai jos trailer-ul. Poate reușește el să vă facă să urmăriți serialul. 😉


 

Eu, o melodie evreiască și YouTube

Stau și mă gândesc de vreo oră la ce să scriu în această postare. Nu știu nici măcar cum să încep. Este ceva complet diferit de tot ce am făcut până acum. Sunt obișnuită să recomand cărți, autori, filme și muzica altora. Astăzi trebuie să fac o schimbare de scenariu, și să mă recomand… Ei bine, să mă recomand pe mine și muzica mea.

Zău că nu știu cum se face chestia aceasta. Adică, cum scrii despre tine și despre arta ta? Eu am rămas absolut perplexă în fața acestei provocări. Trebuie, totuși, să încep de undeva și să fac și acest pas. Trebuie să învăț să îmi accept arta și să o scot la suprafață. Îmi vine greu să scriu aceste cuvinte, chiar dacă v-am vorbit despre muzica și despre vioara mea timp de 6 ani de zile. Astăzi, puteți vedea despre ce vorbesc de atât de mult timp. Ei bine, puteți vedea și puteți auzi.

Ieri am publicat pe YouTube primul meu videoclip în care cânt la vioară. Un fel de debut în miniatură, chiar dacă forțat. Este videoclip-ul pentru o audiție destul de importantă pentru mine. Nu vreau să vă vorbesc despre asta încă, pentru că vreau să știu mai întâi rezultatele. Vreau doar să vă rog să îmi țineți pumnii. Orice fel de susținere este importantă în perioada aceasta. Un comentariu, un like sau un share. Un gând bun, mai presus de toate.

În videoclip-ul de mai jos, înregistrat la Universitatea Macedonia din Salonic, cânt o piesa evreiască dragă mie, de care m-am îndrăgostit încă de când am început să o studiez. La pian cântă Anna Tkatsenko, pianista cu care am cântat și la diplomă. După cameră se ascunde proful meu. Piesa? Se numește ”Nigun” și a fost compusă de Bloch. E frumusețe curată.

Nu mai știu ce să vă mai spun. Sper din tot sufletul să vă placă, iar dacă acesta este cazul, o părere, un share, un like sau un thumbs up pe YouTube contează și ajută enorm! 🙂

Recenzie: ”Mozart se trezește” de Eva Baronsky

 

mozart-se-trezeste

Detalii tehnice:

Format carte: b5 130×200
Numar pagini: 280
ISBN: 978-973-724-610-3
Data publicatie: 30.09.2013
Colectie: Strada Fictiunii Contemporan

Descriere:

În ajun era încă pe patul de moarte. A doua zi se trezește într-un loc necunoscut. Paradis? Infern? Nu, este Viena zilelor noastre. Rătăcind pe străzile cândva familiare ale unui oraș în care toată lumea îl cunoaște, dar nimeni nu îl recunoaște, Wolfgang se confruntă la tot pasul cu minunile lumii contemporane, de la trăsurile fără cai și muzica fără orchestră până la cluburile de jazz, magazinele universale și celebrele bomboane Mozartine. Înfricoșătoarea călătorie în timp nu și-o poate explica decât printr-un mandat din partea lui Dumnezeu: trebuie să ducă la bun sfârșit misteriosul Requiem. Dar ce soartă îl așteaptă după aceea?

„O carte care nu are nevoie de girul marilor publicaţii ca să ajungă la cititori şi să îi captiveze.“
  Frankfurter Rundschau

„Romanul Evei Baronsky ne vorbeşte în primul rând despre noi.“
literaturkritik.de

Cartea aceasta mi-a fost oferită de cătra editura All spre recenzie, de unde și puteți comanda cartea cu un click aici. Mulțumesc!

Recenzie:

Viena, muzică clasică și unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului al 18-lea. O premiză perfectă pentru mine, o violonistă îndrăgostită de lumea muzicii clasice. Mozart se trezește mi-a atras atenția cu descrierea intrigantă, dar și cu coperta amuzantă și mă bucur enorm că am hotărât să citesc această carte.

Mozart se trezește este un roman care e imposibil să nu îți placă. Este, în primul rând, o lectură în același timp ușoară și solicitantă, încărcată de atmosfera boemă a Vienei și de frumusețea artei. Am citit romanul Evei cu mare plăcere, având mereu impresia că m-am aventurat într-o călătorie interesantă pe străzile Vienei împreună cu unul dintre compozitorii mei preferați.

Povestea este interesantă și originală. Aceasta se concentrează pe Mozart și pe compozițiile lui, în special pe Requiem-ul pe care nu l-a terminat niciodată. Am fost complet fascinată de ideea unui Mozart care trăiește în secolul 21 și care aduce muzica epocii lui înapoi la viață într-o eră digitală. Bineînțeles, asta are de-a face și cu faptul că sunt violonistă și am crescut, practic, cântând compozițiile lui.

La începutul cărții, ne este prezentat un Mozart pe patul de moarte, apoi unul confuz, cât se poate de viu într-o lume pe care nu o cunoaște, deși îi pare foarte cunoscută. După ce moare în secolul 18, acesta se trezește în Viena zilelor noastre și nu are habar cum a ajuns acolo sau  cum funcționează această lume a ”trăsurilor fără cai”. Confuz, singur și fără bani, acesta îl întâlnește pe Piotr, un violonist care îl ia sub aripa lui și cu care începe să cânte în baruri. Astfel, Mozart începe să se adapteze la această lume neobișnuită. Dând dovadă de un talent nemaiîntâlnit și de o abilitate de a compune pe loc, faima ciudatului pianist crește pe zi ce trece. Astfel, cititorul este martor la încercarea lui Mozart de a se adapta la secolul 21, dar și la toate extravaganțele unui geniu.

Merită menționat faptul că autoarea a reușit să îl întruchipeze pe Mozart extraordinar de bine! Citind cartea, caracterul copilăros și totuși profund al acestuia iese dintre pagini, la fel ca și în cazul compozițiilor lui. Eva Baronsky îl conturează pe Mozart exact cum istoria ne spune că a fost. De o copilărie și o veselie molipsitoare, acesta cucerește lumea din jurul lui cu entuziasmul și cu geniul lui muzical. În același timp, dă dovadă de profunzime atât sentimentală, cât și muzicală. Pentru mine a fost fascinant să citesc despre un muzician pe care îl studiez de mică. Am ajuns să mă atașez de el ca de un prieten și să îmi pese de soarta lui, indiferent de imaturitatea ușor agasantă de care putea da dovadă uneori.

Un alt aspect al cărții care mi-a plăcut foarte mult a fost cel istoric. Autoarea reușește să scoată în evidență diferențele dintre secolul 18 și 21, demonstrând cât de mult a evoluat omenirea. Mi s-a părut briliantă ideea de a arăta cum se poate adapta un om al secolului 18 în era digitală. Autoarea construiește o atmosferă incredibilă , iar citind simți că te plimbi pe străzile Vienei și că auzi muzica plutind în aer. Am fost captivată de carte și uneori aveam impresia că lumea din jurul meu dispare. Foarte mult mi-a plăcut și scrisul Evei. Are ceva foarte elegant, iar metaforele pe care le-a folosit mi-au arătat cât de mult iubește muzica. Am apreciat-o și pentru exactitatea informațiilor muzicale și pentru felul în care descria procesul de compunere a unei piese muzicale.

Unul dintre aspectele la care consider că s-ar fi putut lucra mai mult este dezvoltarea intrigii. Pe alocuri, dinamica acțiunii mi s-a părut lentă și am simțit că nu există o intrigă bine stabilită. Mi-ar fi plăcut să existe mai mult suspans, iar acțiunea să aibă și un punct culminant. Consider, de asemenea, că povestea de dragoste dintre Mozart și Anju a fost grăbită, fără o bază reală și nu mi s-a părut că ar contribui cu ceva la intrigă și la adevărata semnificație a cărții. O altă nemulțumire a fost chiar finalul, care a fost mult prea grăbit și brusc. Mi-ar fi plăcut să aibă mai mult legătură cu muzica lui Mozart decât cu orice alți factori externi.

Una peste alta, Mozart se trezește este o călătorie fascinantă în lumea muzicii clasice. Scrisă foarte elegant, cartea cucerește cititorul cu aventurile fascinante ale unui muzician geniu ca Mozart. Recomand cu căldură!

Notă: 4 stele din 5 

 

 

Poluri opuse și miracole

Sunt niște cântece pe care le asculți și simți, pur și simplu, că explodezi. Le asculți și nu îți vine să crezi că ceva poate fi atât de perfect în lumea asta mizeră. Te întrebi cum este posibil ca un simplu cântec să facă ca totul să fie mai bun în micul tău univers. Și asculți acolo, cu căștile bubuind și cu inima făcând salturi nebunești, iar o parte din tine e complet paralizată, copleșită de miracolul la care este martoră. Cealaltă parte simte că înnebunește și că poate muta munții din loc, iar dacă nu o face acum, explodează.

Sunt Bianca, sunt artistă și în buletin scrie că am 18 ani. În cele mai multe zile am mai mulți ani, dar mai sunt și unele în care am exact atât. 18 ani. Iar problema mea este că eu nu vreau să am 18 ani. Eu îmi vreau viitorul acum și vreau ca ei să știe că în cazul meu vârsta e într-adevăr un simplu număr. Eu nu știu cum să mă liniștesc și vreau să iau toată lumea în piept în momentul ăsta, dar sunt prinsă într-un loc din care încă nu pot scăpa. Tocmai de-aia ascult, iubesc și trăiesc muzica, pentru că mă face să fiu persoana care știu că aș putea fi dacă m-ar lăsa. Pentru că nu numai că mă face să pot muta munții din loc, ci mă ajută să îi urc pe toți, să ajung în vârf și să văd lumea întreagă de acolo.

N-am să încetez niciodată să fiu absolut uimită de faptul că muzica m-a ales pe mine pentru a-i da viață. Nu îmi poate intra în cap ideea că eu pot salva lumea cu muzica și că, în primul rând, mă pot salva pe mine.

Problema e că eu iubesc prea mult muzica și vreau să fie doar a mea, să fie sclava mea. Ori așa ceva este imposibil, pentru că muzica e un miracol în viață care nu va muri niciodată. Muzica nu poate fi stăpânită.  Tu trebuie să îi dai aripi și să o lași să zboare în inimile tuturor.

Nu m-am putut niciodată hotărî între muzica clasică și rock. De fapt, marea mea problemă este că nu mă pot hotărî ce vreau să fac în viață. Există atât de multe lucruri pe care le vreau, atât de multe versiuni ale mele care aș vrea să fiu.

Și clasica, și rock-ul îmi dau viață și mă liniștesc. Clasica e a mea și am trăit prin ea mai mult de un deceniu. Aparținem, practic, una celeilalte. Într-o sală de concerte, printre costume, rochii și instrumente clasice mă simt eu însumi, iar Brahms mi-e cel mai bun prieten.

Cu rock-ul e altă poveste. Rock-ul mă face să vibrez, să fiu nebună și să fiu complet eu. De rock nu m-am atins niciodată, pentru că e o chestie atât de mare, atât de necunoscută și de nebună, încât uneori mi-e frică de ea. E, parcă, de neatins, dar știu în același timp că trebuie să fac asta. Trebuie să mă înconjor și de rock, altfel nu voi putea fi eu.

De fapt, pentru a fi într-adevăr completă, trebuie să îmbin clasica cu rock-ul. Sunt la poluri opuse, dar așa sunt eu. Plină de contradicții și lucruri care în mod normal nu se îmbină, dar care în mine sunt perfecte împreună.

Așa e și cu melodia asta, Doomed. Bring me the horizon cu orchestră și cor, la Royal Albert Hall. Tatuaje și țipete și nebunie, în combinație cu rochii negre, eleganță și liniște. Un total miracol. Aș vrea să mă pun în genunchi în fața lor și să le mulțumesc că mi-au amintit că se poate. Se poate să fiu eu însumi, pentru că melodia asta sunt eu.

Muzica clasica (19)

Huh…. sunt obosita, ma dor mainile si abia astept sa ma apuc de citit. Am scris doua zile in continu pentru scoala, iar piesele pe care le studiez acum la vioara sunt din ce in ce mai grele si mai lungi si necesita mai mult timp, mai multa energie si mai mult studiu. Hihi, va scriu asta cu gheata pe incheieturi. Nu ma plang, pentru ca asta mi-e meserie! Asta imi place sa fac si asta vreau sa fac toata viata.

Oricat de obosita as fi si oricat de incet mi se misca degetele, vreau sa imi iau cinci minute din timpul de citit pentru a va arata una dintre cele mai frumaose piese compuse pentru vioara. Este vorba despre ‘La Campanella’ lui Paganini. Spectaculoasa melodie!! Abia astept sa o cant si eu.

Vreau, de asemenea, sa va spun ca nu v-am uitat. Sunteti in fiecare zi in mintea mea si fiecare zi care trece fara o postare pe blog este o zi incompleta. Am muuuulte idei de postari, dar nu am timp. La randul lor, aceste postari necesita timp si sunt atat de restanta cu timpul! Dar vor veni zi si mai bune si promit ca voi profita de fiecare minut liber pe care il am pentru ca va impartasi gandurile mele. Sper, insa, ca veti avea rabdare sa ma asteptati. Puteti citi multe, multe carti intre timp. 😉 🙂 ❤

Ok, acum bucurati-va de minunatia asta de piesa! 🙂

 

Hm, cred ca o voi pune pe repeat si ma voi baga in pat cu minunata carte pe care o citesc acum, ‘Ten Below Zero’. 🙂

Muzica clasica (18)

Astazi este o zi numai buna de blog! Nu am scoala (YAY!), este frig afara, norii sunt grosi si nemilosi, iar eu am chef de scris pe blog. Binenteles, as mai avea cateva lucruri de facut prin casa, dar deocamdata, nimeni nu ma poate desprinde de laptop! 🙂

Vreau sa va arat cum imi petrec eu cam doua ore pe zi, in fiecare zi. Sau, mai degraba, cu cine si cu ce. Binenteles, cred ca stiti deja ca imi petrec cam 4 ore pe zi cu vioara in mana, dar nu cred ca v-am aratat ce studiez anul asta. Sigur, studiez multe piese pe care as vrea sa vi le arat, dar piesa mea preferata este Concertul nr. 2 de Wieniawski. Astazi m-am hotarat sa il impartasesc cu voi, sub interpretarea lui Shlomo Mintz. Enjoy!

Geniala! Oricand ascult acest concert imi vine sa imi insfac vioara si sa il studiez pe tot! Din pacate, trebuie sa o iau incet si cu rabdare, ca altfel nu voi ajunge niciodata sa il cand ca si Shlomo! 🙂

Muzica clasica (17)

Zilele astea mi le petrec cu castile in urechi, iar melodiile cele mai ascultate de pe tableta si telefon sunt scrise ori de Brahms, ori de Sarasate, Paganini sau Ravel. Nu ma pot desparti de castile mele, dar  in special de o melodie, pe care o scurt aproape obsesiv. Este vorba despre o piesa scris de Pablo de Sarasate, numita Zigeunerweisen sau “Gipsy Airs”. Are atat de mult caracter piesa asta si este atat de… usor de inteles si totusi complicata! Descrie tiganii foarte bine. Este o piesa imprevizibila si de-abia astept a o cant si eu. Ascultati-o, e superba!

Zigeunerweisen, interpretarea lui Joshua Bell:

 

Aaaah! ❤

Muzica clasica (16)

Pentru ca zilele astea totul se invarte in jurul seriei “If I stay” (nu ma linistesc pana nu vad filmul!), una dintre piesele clasice pe care le ascult obsesiv zilele astea am descoperit-o in timp ce citeam “If I stay”. Este vorba despre “Ride of the Valkyries, scrisa de Wagner.

In ‘If I stay’, puteti gas aceasta piesa in scena in care Mia are parte de prima operatie de dupa accident. 🙂

‘Ride of the Valkyries’ nu e ceva ce in mod normal as asculta – prefer piesele solo – dar caracterul puternic, tragic al acestei piese m-a cucerit si nu imi da pace. Vreau sa v-o arat si voua, pentru ca e sublima! 🙂

Asa-i ca trebuie pusa pe repeat? 🙂

Muzica clasica (15)

Imi cer scuze pentru inactivitatea mea de zilele astea dar, in afara faptului ca “Gabriel’s inferno” m-a prins complet, am si o pasa proasta pentru blogging. Nu prea imi vine sa scriu si decat sa scriu asa, de dragul de-a scrie si sa scriu prost, mai bine iau o pauza, sa imi revin. Dar nu va faceti griji, imi revin repede!

Una dintre piesele pe care le ascult obsesiv in ultima vreme este “Requiem” de Mozart. Intotdeauna am iubit piesa asta pentru ca e mareata, complicata, tragica si trista. Exact cum imi place mie. Dar in ultimele zile am inceput sa o ascult in continuu si nu stiu ce spune asta despre mine. Nu mi se mai pare chiar atat de trista. Incep sa o inteleg si consider ca mi se potriveste mult. Ador sa o ascult in timp ce citesc “Gabriel’s inferno”, pentu ca e combinatia perfecta.

“I’ve always had a terrible weakness for beautiful but sad things.”

Partea mea preferata este Lacrimosa. E extraordinar de frumoasa!

Iar asta e toata piesa. Sper sa va placa!

Am un “feeling” ca Requiem ma va insoti multa vreme in viata… 🙂

Muzica clasica (14)

Uf, ce vreme! De dimineata de la 5 ploua. A inceput cu o furtuna de m-a trezit din somnul meu de urs (dorm atat de adanc incat am impresia ca hibernez in fiecare seara) si acum ploua mocaneste. E bine, totusi, ca se mai racoreste. Imi place vreme asta, din doua motive: pot sa citesc si pot sa studiez.

Vremea asta e numai buna pentru o carte buna (daca stati pe-aproape veti vedea ce citesc) si multa muzica. Si un ceai, cu siguranta un ceai!

E tare placut sa studiez pe ploaie. E mai liniste si mi racoare. Pe mine ma ajuta sa intru in starea necesara si sa imi imaginez ce trebuie pentru fiecare piesa. Vremea asta e numai buna de studiat Brahms.

Ceea ce am sa si studiez dupa-amiaza. Asta daca vad partitura pentru ca, surpriza! In timp ce ma uitam la finala Cupei (Am tinut cu Argentina si e inca un subiect dureros, asa ca mai bine nu discutam inca.) mi s-au rupt ochelarii. Din nou! Acum astept sa ii iau de la reparat.

Dar mai bine mai scurtez vorbitul si va las sa ascultati una dintre cele mai frumoase piese pe care le-am studiat vreodata: Sonata nr. 3 de Brahms, sub interpretarea maestrului David Oistrakh.

 

Voi ce mai faceti? 🙂