13 Octombrie, ziua în care Bob Dylan a primit Nobelul pentru literatură

140624-bob-dylan-1457_fc36cf65fb1e95993f7f2af408bc9600-nbcnews-ux-2880-1000Sau ”13 Octombrie, ziua în care literatura a luat o nouă turnură”.

Dacă sunteți oameni ai internetului și nu trăiți într-o peșteră, sunt sigură că știți deja că Bob Dylan, căntârețul de folk și rock, a primit Nobelul pentru literatură. Da, un cântăreț a primit Nobelul pentru literatură. Nu orice premiu, ci Nobelul, pentru care unii muncesc o viață întreagă și la care nu ajung niciodată.

Nu am fost niciodată o fană a lui. Muzica pe care o face pur și simplu nu îmi transmite nimic. Asta nu înseamnă, totuși, că nu este un muzician sau un poet bun. Aceasta este strict părerea mea, pe care trebuie să o spun. Tot internetul a explodat după primirea acestei vești și oriunde te-ai întoarce (sau ai naviga) vezi fața lui Dylan lângă cuvântul ”Nobel”.

Sinceră să fiu, prima dată când am citit vestea mi s-a părut o glumă. Și una tare proastă. Însă am realizat că respectivul articol pe care-l citeam este sută la sută adevărat și că, într-adevăr, Nobelul pentru literatură a fost acordat unui muzician.

Aparent, Bob Dylan a obținut acest premiu pentru ”crearea de noi forme de exprimare poetică în marea tradiție a muzicii americane” și pentru frumoasele lui versuri. În afara faptului că a primit un Nobel, Dylan a și scris istorie, fiind primul muzician din lume care se poate lăuda cu această realizare și primul American care câștigă această distincție după 23 de ani.

Printre candidații la acest premiu se află nume mari din literatura contemporană, cum ar fi Murakami, Svetlana Alexievici (care a fost câștigătoarea premiului în 2015) și Ngugi Wa Thiong’o. Oameni care într-adevăr scriu literatură, care inspiră cu ajutorul cuvintele lor și care schimbă vieți cu romanele lor. Câteva lucruri pe care literatura ar trebui să le facă. Pentru că, în spatele tuturor expresiilor și cuvintelor frumoase, se ascund mult mai multe lucruri. Mesaje, tehnici, sentimente, adevăruri, substraturi și felul în care poți schimba lumea cu lucrările tale. Nu limba engleză, ci lumea din jurul tău. Sau cel puțin lumea unui singur om. Acesta este scopul principal al literaturii, cel puțin pentru mine. Să aibă puterea de a produce scânteia care să schimbe lumea. 

Nu, nu sunt de acord cu felul în care premiul pentru literatură a fost acordat anul acesta. Nu consider că a scrie versuri este literatură și nici faptul că ai reușit să creezi noi expresii pentru tradiția muzicală americană nu este un motiv destul de bun pentru a primi această distincție. Mai ales când în ”joc” se află scriitori precum cei pe care i-am enumerat mai sus, care reușesc să facă o schimbare cu lucrurile pe care le scriu. Mereu am considerat că Nobelul trebuie să fie acordat celor care fac o schimbare, fie una mică sau mare.

Pe când Bob Dylan a scris versuri pentru muzică, versuri pe care jumătate din ascultătorii lui le pronunță greșit, pentru că nu consideră că a căuta versurile unei melodii este un act atât de important.

Ideea este în felul următor. Este complet greșit să acorzi acest premiu cuiva care nici măcar nu scrie cărți, fie proză sau poezie. Oricât de mult ne-ar plăcea Bob Dylan, trebuie să recunoaștem că el este departe de a scrie literatură. De fapt, dacă este să o luăm așa, câțiva candidați foarte buni pentru acest premiu ar fi Kurt Cobain și Freddie Mercury, care au reușit să creeze întotdeauna poezie pe muzică, nu numai simple versuri.

Sunt încă șocată de această veste și parcă o parte din mine refuză să creadă că lumea literaturii poate ajunge la un asemenea punct. Nu știu ce spune acest lucru despre noi, despre cei care decid ce înseamnă artă și nici nu știu cum va schimba acest eveniment cursul literaturii. Cu siguranță o va face, pentru că tocmai am acceptat ca versurile muzicale să fie numite ”literatură”. Unde ne îndreptăm? Sunt total de acord cu schimbările, atât timp cât acestea corespund cu nevoile societății.

Astăzi profesoara noastră de latină ne-a spus că arta, și mai ales literatura, oglindește epoca ei. Ce înseamnă asta? Că literatura din 2016 este reprezentată de versuri muzicale, de poezie scrisă de un rocker? Ador rock-ul de mică. 90% din prietenii mei sunt rockeri. Dar oricât de mult iubesc acest gen muzical, tot nu cred că  cineva care face o astfel de muzică merită să câștige un premiu atât de prestigios de literatură. Mai ales în fața unor nume ca Murakami și Alexievici.

De fapt, problema cea mai mare pentru mine nu este faptul că Academia a considerat că Dylan merită să primească acest premiu, ci că ei au considerat că lucrările lui sunt mai bune decât cele ale unor scriitori consacrați în lumea literară că fiind revoluționarii care încearcă să producă acea schimbare. Vânzările lui Dylan vor crește enorm în momentul acesta doar pentru că numele lui va fi mereu legat de distincția primită, în timp ce adevărata literatură va fi trecută cu vederea.

Întrebarea mea este… unde ne îndreptăm? Și cât vom mai accepta să trăim într-o lume în care Trump candidează pentru președenția Americii și Bob Dylan primește premiul Nobel pentru literatură?

Dacă vreți să urmăriți decernarea premiului, vă las videoclipul mai jos:

Recenzie: ”Ultimii martori” de Svetlana Alexievici

ultimii martori

Detalii tehnice:

Autor: Svetlana Aleksievici

Editura: Litera

Data aparitie: Aprilie 2016

Pagini: 336

Format: 107×177

Cartea aceasta mi-a fost oferită de librăria online Librex pentru recenzie. Mulțumesc!

Recenzie:

După ce am citit cartea ”Războiul nu are chip de femeie” scrisă de Svetlana Alexievici, am știut că îi voi citi toate cărțile. M-am îndrăgostit, pur și simplu, de puterea cuvintelor ei. Am continuat cu ”Ultimii martori”, o colecție de amintiri ale oamenilor care erau copii atunci când al doilea război mondial se desfășura.

Bineînțeles, mi-a plăcut. Nu cred că există vreo carte scrisă de Alexievici care să nu îmi placă. Consider că ea se află printre puținii scriitori care au puterea de a influența cititorul și de a spune adevărul pe care toți îl căutăm. Totuși, trebuie să recunosc că ”Ultimii martori” nu m-a impresionat la fel de mult ca și ”Războiul nu are chip de femeie”. Cea din urmă este, pentru mine, o carte greu de egalat, dar asta nu înseamnă că ”Ultimii martori” nu este o carte bună sau emoționantă. Astfel de povești, astfel de mărturii este imposibil să nu fie impresionante și foarte emoționante. Cu toate acestea, cartea de față nu a avut același impact asupra mea, deși mi-a plăcut la nebunie.

Ultimii martori” se bazează pe aceeași idee ca și ”Războiul nu are chip de femeie”. Ambele conțin mărturiile oamenilor care au trăit războiul. Totuși, eu le-am perceput ca fiind foarte diferite. Ultima pune accent pe felul în care oamenii implicați direct în război au fost afectați de acest eveniment, în timp ce ”Ultimii martori” vorbește despre traumele pe care războiul le-a cauzat unor oameni obișnuiți, pe vreme aceea doar niște copii și felul în care acesta le-a format viețile.

A fost la fel de emoționant să citesc mărturiile copiilor ca și pe cele ale adulților, dar mult mai tulburător. Gândindu-mă la inocența copiilor și la felul în care aceasta a fost distrusă atât de devreme, am simțit că rămân fără cuvinte. Mi s-a părut incredibil felul în care niște copilași s-au trezit direct în război și au trebuit să învețe să supraviețuiască. Traumele pe care războiul le-a lăsat asupra acestor oameni le-au schimbat viața și le-au modelat, practic viețile.

Ultimii martori” este una dintre cărțile care îți dezvăiule o mulțime de lucruri despre omenire și despre psihologia umană. Este uimitor ce poate face un om pentru a supraviețui, dar și pentru a-și salva inocența, umanitatea și sufletul. Există multe antiteze în timp de război, cum ar fi felul în care unii oameni încercau să îi ajute pe ceilalți, în timp ce alții își salvau numai pielea lor. Romanul acesta arată toate aceste lucruri și încă câteva, în același timp oferind anumite lecții de viață.

Mărturiile au fost selectate foarte atent astfel încât fiecare impresionează și își lasă amprenta asupra cititorului. Povestirile sunt scurte, antrenante, iar carte se citește foarte repede și ușor. Mi-au lipsit, totuși, părțile în scrise de însuși Svetlana, care expirmau sentimentele ei în timpul cercetărilor făcute.

Ultimii martori” nu este numai un excelent roman de război, ci și o adevărată lecție de viață și de omenie. O carte tulburătoare, care te va schimba și îți va oferi o nouă perspectivă asupra lumii în care trăim. Scrisă într-un mod păstrunzător, ”Ultimii martori” este una dintre cărțile care nu trebuie să lipsească din bibliotecile tuturor.

Notă: 5 stele din 5