Live blogging – A doua zi în Olanda

Nu știu dacă se pune ca live blogging sau nu. Pentru mine, conceptul de ”live blogging” înseamnă a deschide pagina de WordPress și a scrie atunci când simți nevoia. Fără pregătiri, fără planuri, fără brainstorming, fără edit și fără discernământ. Doar cuvinte și sentimente.

De când am plecat, simt mai des nevoia să scriu. Poate pentru că trec printr-o perioadă destul de încărcată emoțional și asta m-a făcut mereu să vreau să scriu. Sau poate pentru că, cel puțin pentru o săptămână, am un pic mai mult timp liber ca înainte. Profit la maxim. Îmi place patul ăsta de mor, ador să mă trezesc dimineața și să îmi beau cafeaua la masa de lângă fereastra mare, prin care intră soarele și de unde pot vedea totul. Diminețile aici au un iz fantastic. Se simte răcoarea, e liniște și pace, prea puțină lume pe drumuri, dar în același timp poți simți și freamătul dinaintea furtunii. Soarele strălucește, în casă este răcoare, și afară la fel, iar toate posibilitățile de a-mi schimba viața în fiecare zi mi se întind în față.

A doua zi în Olanda, deci. Marți, 29 august. Încă sunt bine. Îmi este dor de casă, dar nu este un dor copleșitor. Este în limite normale, cel puțin când vine vorba de anumiți oameni. Pe alții mi-ar plăcea să-i fi putut lua cu mine. La alții nici nu mă gândesc. Noroc cu internetul ăsta, că pot vorbi cu cei dragi oricând am chef.

Încă nu-mi vine să cred ce mi se întâmplă. E extraordinar locul în care mă aflu. Sau poate nu este, dar nu vreau să mă gândesc la asta. Vrea să păstrez, încă, farmecul noului început și magia necunoștinței. O să aflu eu cum merg lucrurile aici mai târziu. Până atunci, vreau să mă bucur de acest nou început.

Mi se pare extraordinar faptul că lucrul acesta pe care l-am vrut atât de mult timp mi s-a întâmplat pe neașteptate. Anul trecut pe vremea aceasta, nici nu-mi trecea prin minte că voi pleca atât de repede. Bine că am avut oameni care să mă împingă de la spate. Ce tâmpenie, dom’le, să vrei să îți lași visele să treacă pe lângă tine, dar să susții că tu lupți pentru ele! Nu, mă, de-abia acum lupt pentru ele.

Azi i-am zis lui mama că nu mă mai întorc acasă. Săptămâna trecută, când am avut prima criză și am început să plâng, mi-a zis că dacă îmi este greu, mă pot întoarce acasă. Știam, bineînțeles, că asta nu este o opțiune. Nu am ce să fac în Grecia. Niciodată n-am avut, dacă stăm bine să ne gândim. Nici în Grecia, nici în România. Însă anumite lucruri au compensat lipsa de activitate din domeniile care mă interesează cel mai mult. Țările balcanice sunt perfecte dacă vrei să-ți faci o familie și să ai un trai mediocru, dar liniștit. Dacă vrei mai mult, trebuie să ieși de-acolo cât mai repede, altfel mori cu zile.

Iar eu am vrut dintotdeauna mai mult. Sunt genul de om care vrea întotdeauna mai mult, și mai mult. Nu din ambiție, ci pentru că știu că pot. Ca să îi răzbun pe alții. Să-mi răzbun neajunsurile și durerea din copilărie și toate lucrurile care n-au fost ok. Și-au fost destule.

Deci nu, nu mai vreau să mă întorc. Oricât de greu este aici, tot e mai bine ca acasă. De oamenii dragi mie îmi va fi mereu dor. Și-așa, a fi violonist înseamnă să ai o viață destul de singuratică. Așa că tot nu aș fi putut fi cu ei tot timpul. Nici nu ar fi fost corect sau normal.

Dar gata cu vorbăria. Mâine am o zi mai plină, chiar dacă nu trebuie să ajung pe nicăieri. Pe bicicletă tot nu am învățat să merg, și mă îndoiesc că voi învăța prea curând. Sper să dau peste cineva care să binevoiască să mă învețe. Cât eram acasă nu am avut timp. Mă ocup, încet încet, de toate treburile de care trebuie să mă ocup. Vreau să fac totul cât mai repede pentru a scăpa de stres. Îmi place să rezolv lucruri și să fiu pe picioarele mele și sper din tot sufletul să reușesc să fiu complet independentă în câteva luni.

Până atunci, începuturile sunt frumoase. Libere. Pline de posibilități care te fac să uiți de frică. Dacă ești deștept, și faci alegerile care trebuie, și uiți de frică, ai câștigat.

Până data viitoare,

Bianca

Advertisements

Oamenii destepti citesc

Nu ma dau geniu. Nu-mi place sa spun ca sunt cea mai desteapta persoana, pentru ca stiu ca nu sunt. N-am avut niciodata pretentii de mare filozof sau de cine stie ce minte sclipitoare. Nu-s buna la matematica si de-abia daca inteleg ceva la fizica. Insa de un lucru sunt sigura. Sunt cu cel putin 10% mai desteapta decat majoritatea oamenilor. Si stii de ce? Pentru ca citesc. Am tot timpul o carte langa mine, in geanta sau pe noptiera. Si chiar daca cu scoala nu prea le am si fizica mi se pare chineza, ma mandresc cu atuul pe care mi-l ofera cartile. Ma mandresc ca prin carti reusesc sa inteleg unele lucruri pe care oamenii care nu citesc nu le inteleg. Si ma mai mandresc si cu faptul ca citesc carti destul de solicitate (ah, Dostoievski!), care ma fac sa imi pun intrebari. Anumite intrebari despre tot ce ma inconjoara, despre oamenire si despre viata. Si nu numai.

Toata viata mea mi-am petrecut-o cu o carte in mana. Am inceput sa citesc cate o carte pe saptamana pe la varsta de 11 ani. Acum sase ani. Pot spune, deci, ca am citit mult. Si stiu, deja, cat de importante sunt cartile. Am inteles la o varsta destul de frageda ca doar cartile ma vor face sa devin un om mai bun.

Faza cu cartile e ca iti deschid mintea. Te fac sa vezi lumea cu alti ochi. Iti ofera resursele necesare sa intelegi multe lucruri greu de inteles atunci cand nu ai ajutor.

Pe mine cartile m-au ajutat sa inteleg oamenii mai bine si sa imi formez opinii despre foarte multe lucruri dificile. Cartile mi-au oferit raspunsuri la intrebari care m-au apasat multa vreme si m-au ajutat sa vad lumea mai clar.

Adevarul este ca viata e greu de inteles. Aproape imposibil, daca e sa o zic pe aia dreapta. Insa unii oameni au mintea mai deschisa decat altii, astfel ajungand sa transpuna pe hartie, poate printr-o poveste aparent banala, tot ce au inteles ei despre lumea asta al naibii de intortocheata. Acesti oameni poarta titlul de “scriitori” si au adus lumii un minunat cadou in forma cartilor.

Cartile au minunatul dar de a iti oferi idei, opinii si concepte. Bineinteles, citind diferite carti, nu toate lucrurile pe care le intalnim acolo ni se potrivesc. Spre exemplu, o carte ne poate spune ca cerul este albastru mereu, iar alta ne poate indica ca este gri. Pentru fiecare om fiecare carte este diferita, tocmai din cauza ca fiecare om este diferit si vede lumea intr-un mod diferit. Fiecare om intelege mesajul unei carti intr-un mod diferit.

Un lucru este sigur. Oamenii destepti inteleg ca lectura iti ofera multe. Incepand de la un vocabular vast, pana la inspiratie si liniste sufleteasca. O carte te face sa calatoresti spre taramuri indepartate, iti ofera bucurii, tristete, lacrimi si rasete. O carte este o lume imaginara, dar care iti ofera sentimente si ganduri reale.

Cartile inseamna bogatie. Ele iti aduc cunoastere in multe domenii, cum ar fi istoria. Insa cartile te invata mult mai multe lucruri. Cartile te invata cum sa gandesti, cum sa te comporti in societate, cum sa fii mai bun, cum sa ai o minte deschisa si cum sa fii un om cult. Ca sa nu mai mentionez faptul ca lectura iti imbunatateste vocabularul si, eventual, te ajuta sa inveti o limba straina.

In mai putine cuvinte, cartile iti ofera lumea la picioare, cu ajutorul imaginatiei si al culturii.

Oamenii incuiati la minte se uita la carti ca la niste lucruri plictisitoare. Si la fel vad si viata. Ca pe un lucru plictisitor, pe care nu il pot descifra si pe care il “traiesc” cu chiu, cu vai. Ei nu inteleg ca, de fapt, cartile sunt cel mai usor mod de a trai o viata frumoasa. Daca cineva considera ca lectura este plictisitoare, ori citeste cartile gresite, ori nu isi foloseste imaginatia.

Asa ca sfatul meu este sa cititi. Doar citind va puteti deschide mintea. Cititi oricat si orice  si cititi bine. Cititi ca sa aveti o viata mai buna. Ca sa aveti o sansa. Ca sa fiti diferiti de ceilalti. Ca sa intelegeti viata si ca sa nu va plictisiti. Cititi pentru ca cititul este un dar pe care nu multi il inteleg.

A citi, la ora actuala, este cel mai important lucru.

427355_144917249007191_248008380_n

Cititi cat vreti, cand vreti si cat vreti

Azi as vrea sa va dau un sfat: cititi ce vreti, cand vreti si cat vreti. E cel mai bun lucru pe care il puteti face.

Nu stiu daca va mai aduceti aminte, dar prin anii 2012 – 2013 (ani de mult apusi, de altfel 😉 ) eram trup si suflet pentru autori. Primeam cam cinci carti pentru recenzie pe luna. Citeam orice mi se cerea sa citesc. Participam la blog tours, Kindle-ul meu era incarcat cu copii de recenzie, postasul imi stia adresa pe de rost, biblioteca mea se umplea de carti care mai de care, iar timpul meu pentru lectura de placere era inexistent. Citeam, practic, pentru alte persoane. Mi se parea mie ca sunt cea mai tare din parcare daca fac acest serviciu unor autori pe care nici nu ii cunosteam. Uitam, insa, de mine. Uitam sa mai citesc carti care imi placeau si carti pe care vroiam sa le citesc. Aveam date exacte in care trebuia sa predau recenziile si asta imi dadea impresia ca trebuie sa citesc cartile pe banda. Citeam, in medie, doua carti pe saptamana, chiar si trei cand nu aveam prea multa treaba in rest.

La inceput imi placea. Ma simteam importanta. Insa dupa cateva luni de citit pentru altii carti care nu prea ma interesau si dupa care, sa fiu sincera, nu prea ma dadeam in vant, mi-am dat seama ca nu e nici un avantaj. Obosisem sa citesc pentru altii. Obosisem sa trebuiasca sa imi planific cand sa citesc fiecare carte si mai presus de toate, obosisem sa citesc carti indie. Oricat de mult mi-ar placea sa admit ca fiecare carte isi merita locul pe un raft al librariei, nu e asa. In perioada aceea am citit niste carti chiar… dezamagitoare, sa spunem. De altfel, vedeam cum toata lumea citeste anumite carti de care eram sigura ca sunt bune, iar eu nu puteam, pentru ca nu aveam cand. Imi doream sa citesc anumite carti mai populare, dar eram ingropata in indie.

Asta m-a obosit foarte mult. Ajunsesem la un momentdat sa imi evit Kindle-ul si sa ma gand la lectura ca ceva ce trebuie sa fac, nu ceva ce vreau sa fac. In mai putine cuvinte, nu prea imi mai placea sa citesc.

Am realizat la un momentdat ca trebuie sa ma opresc. Si asta am si facut. Am incetat sa ma mai inscriu la blog tours, nu am mai acceptat cererile pentru recenzie care continua si acum sa imi ajunga in e-mail si am citit toate cartile pe care le-am luat pentru recenzie inainte de alua decizia asta. Am aruncat toate listele dupa care ma ghidasem pana atunci si mi-am promis mie ca de acum incolo voi citi numai ce vreau, cand vreau si cat de mult vreau.

Nu va puteti imagina cat de mult m-a eliberat decizia pe care am facut-o. Dintr-o data, puteam citi ce vroiam. Nu conta ca era indie sau ca era o carte mai populara, e o puteam citi pentru ca vroiam. O puteam citi cand vroiam. Si cat vroiam. Daca intr-o zi nu aveam chef de citit, nu citeam, pentru ca nu aveam nici un deadline de intalnit. A fost o usurare si o eliberare de care aveam nevoie.

Am inceput sa citesc orice vroiam. Colleen Hoover, Richelle Mead, Gayle Forman si multi altii sau numarat printre primii autori pe care i-am citit dupa perioada de indie. Am descoperit niste autori geniali si niste carti pe care le am si acum la inima. Insa, cel mai important… am redescoperit placerea si libertatea de a citi carti bune.

Acum mai primesc carti pentru recenzie din Romania. Diferenta este ca acum eu aleg ce sa citesc. Astfel citesc carti care sunt pe lista mea de TBR si care imi plac. Mi-am format o biblioteca cu carti populare, pe care mi le-am cumparat singura. Citesc doar ce-mi vine, cand imi vine.

Acelasi lucru sa il faceti si voi. Citit ce simtiti ca vreti sa cititi. Cititi cartile care va fac sa va indragostiti de carti, de lume, de Univers, de voi. Cititi cand va vine, unde va vine si ce va vine. Astfel veti fi liberi. Sa nu va intereseze niciodata ce comenteaza ceilalti despre gusturile in materie de carti. La sfarsitul zilei, cei care zic ca un anumit gen literar nu merita sa fie citit, sunt doar numai pretentiosi care nu stiu sa respecte gusturile celor din jur. Cititi tot ce va pica in mana si va pare interesant. Cititi lumea intreaga, dar sa cititi lumea voastra, nu a altora.

Asa cum a zis si Tudor Chirila, citit mult. Acelasi lucru vi-l zic si eu. Cititi mult, cititi tot ce va pica in mana, fara sa va intereseze daca e pe lista de lectura de la scoala. Cititi ce va face sufletul sa cante.

Indragostiti-va de lectura in fiecare zi. Incercati sa cititi macar doua pagini pe zi. Si citit carti bune. Nu pierdeti timpul cu cele care nu va plac. Sunt atat de multe carti bune in lume, carti care va vor rapi inima de la prima pagina, incat e pacat sa va chinuiti cu o carte care nu va satisface nevoile de cititor inrait.

Discutati cartile pe care le-ati citit cu alti fani ale cartilor. Nu va puteti imagina cat de fericiti veti fi si cat de satisfacuti intelectual veti fi.

Nu merita sa transformati lectura intr-o afacere. Veti ajunge sa o tratati ca pe o afacere, iar cartile sunt orice in afara de o afacere. Cartile inseamna placere, fericire, eliberare. Asa ca inconjurati-va de cartile care va fac fericiti si veti fi intr-adevar bogati.

Dragi profesori…

*Aceasta este o scrisoare deschisa catre toti profesorii din lume.*

Dragi profesori,

Scrisoare asta vine din inima unei eleve care obisnuia sa aiba 10 pe linie. O eleva care obisnuia sa fie cea mai buna la fiecare materie, care isi facea temele mereu si care nu se ducea niciodata la scoala fara sa fi citit lectiile. O eleva care, insa, era un copil. O eleva care nu era si studenta la facultatea de muzica, care nu trebuie sa jongleze printre repetitii, meditatii, ore de vioara, ore de pian, studiu intens de cate 5-6 ore si alte atributiuni. O eleva care are acum 17 ani si viseaza la momentul in care nu va mai trebui sa treaca prin cinci ore de matematica pe saptamana. O eleva care, spre deosebire de aproape toti ceilalti elevi din scoala, stie ce vrea.

Primul lucru pe care vreau sa vi-l spun este ca nu urasc scoala. N-am urat niciodata scoala. Am displacut anumiti colegi, am displacut anumite materii, anumite lectii, anumiti profesori. Insa am crezut intotdeauna ca scoala este interesanta. Obisnuiam sa fiu entuziasmata la gandul ca voi invata ceva nou. Acum? Acum am crescut si am inteles ca scoala, pentru mine reprezinta numai o piedica. De ce? Pentru ca mi-am gasit menirea. Stiu exact ce vreau de la viata. Stiu ca vreau sa fiu o solista faimoasa, o violonista exceptionala. Si lupt in fiecare zi pentru asta. Lupt si cand sunt atat de obosita incat imi vine sa urlu, lupt si cand ma dor picioarele, si cand e prea greu. Nu ma plang. Imi veti spune ca fac totul pentru mine si am sa va dau dreptate, pentru ca fiecare repetitie, fiecare ora de studiu, fiecare ora de muzica sau de meditatii ma ajuta pe mine. Si nu va cer nimic, decat putina intelegere.

De fapt nu, nici asta nu va cer. Va cer doar sa nu mai considerati ca cineva care nu are aceeasi pasiune cu voi este prost. Va cer sa nu va mai considerati cei mai destepti dintr-o camera doar pentru ca sunteti mai batrani.

Haideti sa va spun ceva. Nu sunteti mai destepti decat elevii vostri. Sunteti mai experimentati. Mai educati. Aveti o diploma in mana, dar asta nu va face mai destepti. Si stiti si de ce? Pentru ca in momentul in care voi jigniti 24 de oameni cu o usurinta uimitoare si zambiti fericiti, nu aratati decat faptul ca sunteti ami puternici si a va arata puterea in fata unor persoane mai neputincioase va face fericiti.

Nu am sa inteleg niciodata de ce simtiti nevoia sa faceti anumiti oameni sa se simta prosti doar pentru ca nu ii cunoasteti si nu stiti de ce nu invatata. Bineinteles, sunt si copiii care sunt pur si simplu dezinteresati de tot ce inseamna scoala si cariera, dar sunt si aia, ca mine, care sunt mult prea interesati de cariera lor, care stiu ce vor de la viata lor si care pur si simplu nu au timp de a invata pentru scoala pentru ca sunt prea ocupati sa lupte pentru cariera pe care o vor. Aia care ar vrea sa aibe timp sa invete si care ar vrea sa mai ridice si ei mana din cand in cand, dar cand vin acasa au de studiat, sau au antrenamente, sau repetitii, poate meditatii. Pe aia nu ajungeti niciodata sa ii cunoasteti. Si stiti de ce? Pentru ca nu le dati nici o sansa. Ii judecati de la primul raspuns gresit, de la prima tema nefacuta. Ii considerati fraieri, usor prostuti, fara vise si pierde-vremea. Ii judecati fara sa stiti ce sa ascunde in spatele aparentelor.

Iar dupa, tot voi sunteti aia destepti.

Sunteti destepti pentru ca judecati fara sa stiti, pentru ca va bucurati de sarcasmul vostru jignitor, pentru ca jigniti un om care are pur si simplu o zi proasta, pentru ca va credeti ce mai despteti, pentru ca nu puteti intelege diferitul. Pentru ca aveti voi impresia asta ca toata lumea vrea acelasi lucru de la viata.

Nu toata lumea vrea acelasi lucru de la viata. Va place sa pretindeti ca voi nu judecati pe nimeni, dar nici nu va inchipuiti cum va faceti elevii sa se simta atunci cand ii luas in ras pentru un raspuns gresit. V-ati intrebat vreodata de ce elevii urasc scoala atat de mult? V-ati ganditi vreodata ca poate, intr-o masura cat de cat mare, este vina voastra? Este vina felului in care ii faceti sa se simta, ca si cum nu sunt buni de nimic, atunci cand faceti bascalie intr-un mod exagerat de ei?

Poate ca ar trebui uneori sa va aduceti aminte ce incercati sa invatati alea 24 de suflete. Ne spuneti in fiecare zi ca nu e bine sa judecam pe altii, ca niciodata nu stim ce se ascunde in spatele unui zambet, ca diferitul e bun. Dar voi il acceptati? Sunt putine cazurile in care voi chiar apreciati un elev diferit, chiar daca nu este stralucit.

Ar trebui sa nu mai faceti diferente intre elevi. Nu, diferente ar trebui sa faceti pentru ca e firesc, dar diferente bune. In afara clasei ar trebui sa lasati diferentele la o parte. Ar trebui sa acordati fiecarui elev o sansa ca si om. Pentru ca, sa fim seriosi. Valoarea unui om se vede in viata, nu in scoala. Scoala te invata prea putine.

Nu generalizez. Unii dintre voi incurajeaza copiii, diferitul, binele. Insa unii dintre voi… ar trebui sa va mai revizuiti comportamentul si moralitatea. Si-ar trebui sa va aduceti aminte ca o data, acum multi ani, cineva statea in fata voastra si facea pe desteptul, de multe ori jignindu-va. Atunci poate veti intelege cum este sa fii elevul catorva dintre voi.

O diploma, un manual, un catalog si o catedra nu va da dreptul sa jigniti niste persoane cu interese diferite de-ale voastre.

Cu respect,

O eleva diferita.

12039439_744173452375859_1190223361069621002_n

Sa discutam despre… blog!

Dupa cum am spus ieri in postul aniversar, consider ca astazi este Anul Nou pentru blog. Si, ca si orice An Nou, vin cu niste rezolutii. De data asta, pentru blog. Am facut planurile, am scris postarile, mai am nevoie de timp. Dar vine el si timpul! Pana atunci, am nevoie de opiniile voastre. Am facut cateva poll-uri cu niste intrebari despre blog la care am nevoie de ajutorul vostru. Nu sunt multe, asa ca nu va va lua mult sa raspundeti la aceste poll-uri. As aprecia foarte mult daca ati completa aceste poll-uri, pentru ca vreau ca blogul sa devina pe placul tuturor. In special pe gustul meu, dar fiti siguri ca voi tine cont foarte mult si de parerile voastre! 🙂





Cam astea sunt nelamuririle mele in ceea ce priveste blogul. Binenteles, sper sa votati si, daca aveti ceva de adaugat, va rog sa nu ezitati sa imi lasati un comentariu. La acest moment, am nevoie de orice opinie si comentariu.

Vreau, de asemenea, sa va multumesc pentru cea mai frumoasa aniversare de pana acum! A fost o zi cu adevarat speciala si va multumesc pentru zambetele pe care mi le-ati oferit. Nu voi uita niciodata vorbele voastre frumoase si sper din tot sufletul ca anul viitor ne vom afla tot aici, dar in numar mai mare si mai… vestit! 🙂

 

De ce nu imi pot vinde cartile

De multa vreme ma invart in jurul acestui subiect si imi pun aceeasi intrebare, din nou si din nou. Ar trebui sa imi vind cartile?

Ma gandesc la lucrul asta de vreun an de zile. Pot sa imi vand cartile?

Incerc sa gasesc parti bune si parti rele. Toti stim care sunt partile bune, nu? Banii castigati, spatiul pentru cartile noi si cartile noi pe care ni le putem castiga de pe urma cartilor vandute.

Dar partile rele? Ei bine, banuiesc ca sunt mai multe. Astazi vreau sa vorbim despre asta, si, asa cum spune si titlul, vreau sa va explic de ce nu mi-am vandut nicio carte pana acum.

Cand am plecat din Romania, am lasat in spate o biblioteca intreaga. Am fost trista din cauza asta, da. Dar sincer? Nu am fost trista doar din cauza cartilor, ci din cauza mai multor factori.

Cand am plecat, nu am lasat in urma numai carti. Mi-am lasat o parte din copilaria mea, munca, amintiri, si, mai presus de toate, prieteni draagi. Am lasat in urma zeci de prieteni dragi, in forma unor carti. Am lasat-o pe Rose, l-am lasat pe Edward, pe Zoey si pe toti ceilalti care mi-au fost alaturi in momente importante a vietii mele.

Pentru mine, o carte nu inseamna doar o poveste frumoasa sau o carte buna pe rafta. O carte e  intotdeauna o amintire, un miros, o senzatie, o melodie. O carte ma leaga de o multime de lucruri si e un fel de ancora, care ma ajuta sa raman “legata” de anumite momente din viata mea. In momentul in care pun mana pe o carte care m-a marcat – spre exemplu, Academia Vampirilor – imi vin in minte momente si amintiri din perioada in care o citeam. Retraiesc, un pic, tot ce am trait atunci. Imi vin in cap melodii si mirosuri pe care le-am ascultat si le-am simtit atunci.

Cand am mers in Romania, dupa 2 ani si jumatate de la plecare, am gasit toate cartile mele puse in saci, in magazia lui bunica-mea. Stateau acolo, puse cu grija totusi, dar mi s-au parut extrem de singure. Ceea ce e trist. Erau prafuite, reci, miroseau a mucegai, dar erau exact asa cum mi le aminteam. Am gasit biletele pe care le scrisesem si le lasam acolo, pete de lapte (Ce?! Obisnuiam sa mananc lapte cu cereale si sa citesc in acelasi timp, si cum eram extrem de somnoroasa, se mai intampla sa vars cate putin lapte pe ele.) si toate semnele pe care le-am lasat in timp ce citeam cartile. Am zambit tot timpul in care m-am uitat peste carti, dar am fost si trista.

Trista pentru ca stiam ca mai mult de 15 carti nu puteam lua cu mine. 15 din cam… 50? 60? Nu stiu. Ideea e ca 15 carti erau prea putine.Binenteles, 15 din cauza faptului ca mi-am mai cumparat vreo 15. Am incercat sa fiu tare si sa fac o lista cu cele pe care vreau sa le vand. Le-am sortat in doua randuri: cele dupa care m-am innebunit si cele care nu mi-au placut. Va puteti da seama ca randul cu cele care nu mi-au placut era extrem de micut. Am ales si cele 15 carti pe care am vrut neaparat sa le iau cu mine, si a trebuit sa ma hotarasc pe care le vand si pe care le dau.

M-am holbat minute intregi la carti, retraind amintiri, razand, zambind, citind pasaje pe care le-am memorat. Am facut si o lista cu cele pe care vreau sa le vand, dar la sfarsit, m-am uitat la ea si mi-am dat seama ca am facut-o degeaba. Mi-am dat seama ca oricat as incerca, nu as putea sa imi vand cartile.

De ce?

Simplu.

Nu vreau sa renunt la cartile alea. Nu vreau sa renunt la atata munca, la atatea amintiri si momente frumoase. Cumva, cartile alea ma leaga de copilarie. Cartilea alea nu sunt pline numai de povesti minunate, ci de trairile mele, de amintiri, de sperante, de suferinta, de lacrimi, de ras, de concerte, de melodii, de peisaje, de imagini, de calatorii, de disctuii, de piese. Toate cartile alea reprezinta un mod de a imi aduce aminte de tot ce am trait pana acum. Asa cum pentru unii oameni, fotografiile sunt pentru retrairea anumitor momente, asa sunt cartile pentru mine.

Cartile de cand eram mica si cele pe care chiar nu aveam de ce sa le tin, le-am pus intr-un sac pe care trebuia sa il duc la o scoala din apropiere. A intervenit ceva, si nu le-am mai putut duce, dar cartile sunt acolo si data viitoare cand ma duc in Romania, cu siguranta le voi duce. Daca nu le pot vinde pentru ca sunt vechi si rufuite, macar sa le dau unor copii saraci, sa se bucure de ele asa cum m-am bucurat eu odata de ele.

Celelalte carti au ramas acolo, la bunica-mea in magazine, in acelasi sac in care le-am gasit. Stau acolo, si asteapta sa ma duc sa le iau. Poate ca intr-o zi le voi lua, poate nu. Poate vor ramane pe vecie acolo sau poate ca intr-o zi le voi vinde,  nimeni nu stie.

Ei, v-am explicat. Nu imi vand cartile pentru ca reprezinta o parte din copilaria mea, o parte la care nu vreau sa renunt inca.

Cat despre cartile de-aici, cele primite de la autori, poate le voi vinde. Dar intre timp, va voi da o parte din ele voua, la concursuri. Ca veni vorba despre concursuri, exista o posibilitate sa dau startul unui concurs astazi, asa ca stati pe-aproape.

Vreau sa aud… voi va vindeti cartile?

Opinii si… valuri!

*Postarea aceasta va fi pe jumatate melancolica si pe jumatate amuzanta/ironica. *

Nu, n-am sa vorbesc despre valurile marii, desi tare mi-e dor de ele. Cand zic ‘valuri’, de data asta ma refer la o moda. Ma refer la valurile de carti New Adult, sau Young Adult, sau Indie.

In ultimii ani am avut parte de o multime de valuri. Mai intai, a fost Twilight. Si as vrea sa ne oprim un pic aici.

Toti ne amintim de Twilight si de valva care s-a facut pe seama cartilor si a filmelor. Cel putin prin 2008-2009 toata lumea vorbea despre Twilight, despre ‘unica’ poveste dintre o fata putin prostuta si un vampir foarte sexy si charmant. La inceput eram exasperata de chestia asta. Pe unde ma intorceam vedeam numai Twilight sau eventual ii vedeam pe Robert Pattinson si Kristen Stewart. Apoi, am devenit curioasa. Toata lumea vorbea despre carti. Cred ca in perioada aia se vorbea mai mult de Twilight decat de biblie.:)) Si da, la un momentdat mi-am cumparat toate cartile. Si da, le-am citit intr-o saptamana. Si mi-au placut. Huh, ce zic eu ca mi-au placut. Le-am adorat. Devenisem fac inforcat. Eram fanatica.

Apoi am vazut filmele. Am avut un crush nebun pe Edward si pe Robert Pattinson. Nu vroiam nimic mai mult decat sa fiu un vampir sau eventual sa fiu Bella. Ce?! Nu va mai uitati asa la mine! Aveam vreo 10-11 ani. Nu prea gandeam normal.:))

In fine, intr-un final am trecut de perioada asta.

Odata cu Twilight, a venit moda vampirilor si a varcolacilor. The Vampire Diaries, Teen wolf, Academia Vampirilor s.a.m.d. Unele dintre aceste valuri de-abia vin. Ca si Academia Vampirilor. Sunt sigura ca, odata cu filmul, va incepe o nebunie. Probabil ca vom vedea si bunicutele citind despre Dimitri si Rose.

Dar vremea vampirilor a cam apus, in general. Nu mai e isteria aia care era in urma cu cativa ani. Da, moda fantasy-ului si a genului paranormal inca mai este. Numai ca nu mai straluceste la fel de tare ca alta data.

Cand stau si ma gandesc la Twilight imi dau seama ca nu sunt niste carti extraordinare. Dupa ce am citit carti ca si “Mare Tranquillitatis” e greu sa te gandesti la Twilight in acelasi fel.  O carte mult mai buna decat Twilight mi se pare The Vampire Academy.

Seria Twilight pentru mine inseamna copilarie. De fiecare data cand aud o melodie care era in film sau vad copertile cartilor imi aduc aminte de perioada aia. Imi aduc aminte de cum mergeam la Bucuresti in fiecare sambata, imi aduc aminte cum mi-am lipit posterele lui Robert Pattinson pe dulap, imi aduc aminte cu caram cartea peste tot cu mine. Si imi mai aduc aminte toate momentele frumoase pe care le-am trait in timp ce citeam cartile. Daca am recitit cartile vreodata (si am facut-o) cred ca e din cauza ca vroiam sa retraiesc clipele alea. Dar daca ar fi sa recitesc Twilight, sunt sigura ca nu mi-ar mai placea atat de mult. Pentru ca am crescut, mi-am dat seama ca nu tot ce zboara se si mananca,iar o poveste de dragoste dintre o fata muritoare putin prostuta si mult prea neindemantica si un vampir sexy si foarte charmant dar extrem de periculos, nu ma mai da gata. Imi trebuie un pic mai mult acum.

Dupa ce m-am inopat cu paranormal si fantasy, am trecut la YA, adica Young Adult. Mai citesc cateodata carti Young Adult, dar nu la fel de des ca inainte. Si nu, valul de YA nu a facut atat de multa isterie ca si cel fantasy. De fapt, nu cred ca vreo moda va mai creea atata isterie ca si moda vampirilor.

In momentul de fata suntem invadati de New Adult. Da, inca citesc New Adult. Si da, imi place. Dar. Exista un dar. Daca la inceput citeam fiecare NA care imi pica in mana, acum am invatat sa aleg. Incep sa imi dau seama din descriere si din coperta daca respectiva carte va fi plina de clichee si daca va avea acelasi tip de poveste. Dar despre NA v-am mai vorbit si aici asa ca nu voi mai turui acum despre asta.

Binenteles, sunt si carti care vor fi meuritoare. Carti ca Harry Potter. Pun pariu ca si acum sunt milioane de oameni care citesc cartile. Sau cartile lui Stephen King.

Ca veni vorba de Stephen King.

Cred ca despre el se va vorbi zeci de ani de-acum in colo. Pentru ca el este si va ramane u maestru in horror si thriller. Povestile lui sunt pline de mister, sunt captivante si te fac sa uiti de lumea din jurul tau. Povestile lui sunt credibile, fascinante si inspaimantatoare. Binenteles, sunt si oameni carora nu le place. Si e firesc. Toata lumea are opinii proprii si ar trebui respectate. Eu am crescut cu Stephen King in casa, mama fiind maaaaareeeee fana.

Ideea mea e ca orice moda vine si trece. Asa ca oricat v-ar enerva o carte, consolati-va cu ideea ca acusi trece. Asa ca si cu muzica. Un an cineva e la moda, anul viitor nici nu mai stim cine e.