Recenzie: ”Sticletele” de Donna Tartt

Descriere:

Theo Decker, un adolescent de treisprezece ani din New York, supraviețuiește ca prin minune unei explozii care îi omoară mama într-un muzeu de artă și intră fără voia lui în posesia unui mic tablou fascinant, preferatul mamei sale. Ani de zile mai târziu, după o copilărie aventuroasă, Theo lucrează într-un magazin de antichități, iar tabloul ascuns cu grijă ani de zile devine pe neașteptate poarta de acces către lumea subterană a traficului cu opere de artă.
O poveste plină de suspans, meșteșugită meticulos, asemenea unui tablou flamand, despre iubire și artă, despre pierdere și obsesie, despre supraviețuire și modelarea propriului destin, toate supuse întorsăturilor imprevizibile și nemiloase ale sorții.

„Un triumf. Donna Tartt ne oferă o operă de ficțiune excepțională.“ (Stephen King)

„Un roman dickensian superb, seducător, care te ține cu sufletul la gură fără să-și piardă nici o clipă energia narativă.” (New York Times)

Detalii tehnice:

Editură: Litera
Autor (i): Donna Tartt
Numar de pagini: 1120 pagini
ISBN: 978-606-33-0165-0
Anul aparitiei: 2015

Cartea poate fi comandată de pe site-ul librăriei online Librex, cărora le mulțumesc pentru această copie, oferită spre recenzie!

Recenzie:

Sticletele, romanul Donnei Tartt premiat cu premiul Pulitzer în 2014, a fost publicat în România la editura Litera în 2015 și a făcut cu siguranță valuri în blogosferă. Nu cred că recenzia mea vă va oferi o perspectivă nouă asupra cărții, însă sper din toată inima că vă va convinge să o citiți, pentru că merită. În ciuda numărului de pagini ușor descurajant, consider că ”Sticletele” este un roman pe care toată lumea trebuie să îl citească măcar o dată în viață.

Povestea din Sticletele începe în momentul în care adolescentul Theo Decker devine victima unei explozii în muzeul de artă din New York. Deși băiatul are noroc și scapă cu doar câteva răni, mama lui moare, iar asta îi schimbă complet viața. Fără voia lui, Theo intră în posesia unui tablou valoros, care îl va duce într-o lume tumultuoasă și care va oferi vieții lui o întosătură ușor nebunească .

În cele 1108 pagini ale romanului, cititorul este purtat de la anii adolescenței lui Theo, până la maturitate, când acesta face afaceri cu antichități și câștigă bani buni din asta. Pe parcurs, anii adolescenți reprezintă un punct foarte important în viața acestuia, fiind poate cei mai grei din viața lui. Atunci când tatăl lui îl ia cu el în Las Vegas, Theo se împrietenește cu un coleg rus, care îl introduce în lumea alcoolului, a drogului și a desfrânării. Aceștia vor rămâne prieteni pe tot parcursul vieții, reîntâlnindu-se întâmplător peste ani, când vor pleca în aventura vieții lor.

Scrisă la persoana întâi, cartea lui Tartt poate fi descrisă în multe feluri. Mie, personal, mi s-a părut printre cele mai complexe cărți citite până acum. În afara faptului că acțiunea surprinde decenii din viața lui Theo, aceasta abordează subiecte pe cât de diverse, pe atât de delicate. Intriga începe într-un mod cât se poate de tulburător: scena exploziei și a decesului mamei lui Theo se află printre primele capitole, cititorul având destul timp să se atașeze atât de personajul principal, cât și de mama acestuia. Capitolele ce urmează se concentrează pe durerea lui Theo și pe întorsătura pe care o ia viața lui după acest tragic eveniment, tumultumul interior al personajului central fiind foarte bine descris. Deși am citit numeroase păreri care afirmă faptul că romanul se bazează mai mult pe acțiune decât pe emoție și ideațiune, nu sunt complet de acord. Da, romanul are o acțiune foarte încărcată, însă dintre rânduri reiese o emoție incredibilă, iar faptul că autoarea se concentrează pe atmosferă, peisaje și descrieri amănunțite ale oamenilor și a locurilor nu face decât să îți ofere posibilitatea de a avea o imagine clară a poveștii. Eu am simțit că sunt parte din poveste, și asta mi-a plăcut la nebunie.

Substraturile ating sufletul cititorului, iar amintirile din trecut aproape obsesiv redate de Theo te fac să devii și tu, la rându-ți, obsedat de acțiune, de poveste și de personaje. M-am simțit în special afectată de povestea lui Theo datorită rolului pe care arta îl joacă în viața lui, iubirea mea pentru aceasta spunându-și cuvântul. Nu pot decât să mă înclin în fața Donnei pentru cercetarea evidentă pe care a făcut-o pentru acest roman în ceea ce privește arta și tablourile. Pentru mine, Sticletele a fost cartea perfecta: intrigă, emoție, acțiune, personaje colorate, artă și dramă.

Nu pot găsi un aspect al cărții care să nu îmi fi plăcut. Trebuie amintite personajele, care, așa cum am spus mai sus, sunt cât se poate de colorate și de bine create. Nu mi-au plăcut toate, însă nu consider asta un minus. Dimpotrivă, consider că această latură a cărții reflectă viața de zi cu zi într-un mod în care puține cărți o fac. Spre exemplu, Boris este un personaj pentru care am avut sentimente contradictorii. Existau momente când îi apreciam nebunia și indiferența, dar nu mi-a plăcut deloc pentru modul în care l-a transformat pe Theo. Mi-a plăcut, totuși, prietenia dintre ei. În general, consider că personajele punctează foarte bine anumite mesaje și idei ale cărții și se potrivesc foarte bine cu intriga.

Mulți critici consideră că Donna Tartt nu are o scriitură memorabilă. Poate că, într-un fel, această afirmație este adevărată. ”Sticletele” nu mustește de idei și revelații care să îți dea lumea peste cap – nu are o latură filozofică profundă. Cu toate acestea, subiectele pe care le abordează sunt cât se poate de importante pentru cititori. Un aspect care mi-a atras atenția a fost impermanența vieții omenești și importanța (mai mică sau mai mare) a acesteia. Am fost pusă de mult ori în fața impasului de a alege între artă și om. Până la urmă, ce are mai multă importanță? O viața de om sau o capodoperă de artă nemuritoare? Practic, ideea de bază a cărții este lupta dintre ce ar trebui să facem și ce vrem să facem, și alegerea dificilă dintre prezent și viitor.

După 1108 de pagini, finalul vine parcă prea repede. Mi-ar fi plăcut să existe o continuare care să spună clar ce s-a întâmplat cu Theo. Am câteva întrebări fără răspuns după final, chiar dacă există destul de multe indicii care să îți arate cum se încheie povestea tumultuoasă a lui Theo.

În concluzie, Sticletele este un roman măreț, care sunt sigură că va continua să facă valuri în lumea literară. Consider că face parte din categoria cărților pe care fie la adori, fie le urăști, iar eu din fericire fac parte din prima categorie. Pentru mine, ”Sticletele” este un roman emoționant, cu intrigă bună, densă, bogată în întorsături de situație și scene de suspans. Nu vă lăsați intimidați de numărul de pagini – acestea trec repede, aproape zburând, lăsând în urmă un șuvoi de emoții și idei.

Notă: 5 stele din 5

 

UTOPiA Awards 2017

Pentru cine nu știe, UTOPiA este o convenție de cărți pentru autorii indie. Anul acesta se desfășoară ultima ediție ăn Nashville, iar la sfârșitul fiecărei convenții se dau premiile UTOPiA pentru diverse categorii. Anul acesta, o persoană specială mie a fost nominalizată pentru premiul ”Best book trailer” și, având în vedere că prima carte din serie a fost publicată în România la Leda, m-am gândit că unii dintre voi ar dori să o voteze. Este vorba despre Creatura de Nely Cab, care acum câteva luni a primit un nou trailer de la Timid Monsters, una dintre cele mai mari companii de trailere din America. Mi-ați face o bucurie foarte mare dacă ați vota pentru ea, pentru că atât trailer-ul, cât și cartea merită să câștige acest premiu. Așa că, dacă aveți un minut, vă rog să accesați acest link și să votați. Pentru a face asta, trebuie să mergeți la categoria nr. 12, Best book trailer, și să votați Creatura series. Bineînțeles, printre nominalizări se numără alte nume pe care sunt sigură că le știți, așa că merită să răpiți câteva minute din timpul vostru pentru a vota. 🙂

Iar în caz că nu ați avut ocazia de a vedea trailer-ul cărții Creatura, vi-l las mai jos:

Al doilea premiu al blogului!

A venit si momentul ca  blogul meu sa castige al doilea premiu al lui.Acesta este oferit de Ramona de pe blogul I’m wide awake .Multumesc mult de tot,Ramona! >:D<

Si,binenteles,sunt si niste intrebari la care trebuie sa raspund:

1. Aminteste-ti persoana care ti-a dat premiul printr-un link catre blogul ei:
Ramona -asa cum am zis si mai sus-mi-a oferit acest premiu.Si tot Ramonei vreau sa-i multumesc,din nou,pentru acest premiu. 🙂

2. a) Care este produsul de machiaj preferat? 

De obicei,nu ma machez.Doar cand,sa zic,ies cu prietenii la suc,ma dau cu putin rimel si un pic de gloss incolor.

b)Care a fost trendul preferat in 2011?

Hm..eu ma imbrac cu ce imi place.Adica blugi mulati ,tenisi si un tricou mai lung.Iarna imi plac Ugg-urile,iar vara pantalonii scurti ,cu tenisi si un maieu cu umar cazut,ori cu un maieu+camasa.Cam acestea au fost trend-urile mele anul asta.

c)Care e desertul tau preferat?

INGHETATA!!Clar!!

d)Culoarea preferata?

Mov-imi place asa de mult cum se vede,si ce senzatie de liniste imi da!

e)Care este prenumele tau?

Bianca Maria. 🙂

f)Care a fost ultima melodie pe care ai ascultat-o?

“Moves like Jagger”-Maroon 5 ft.Christina Aguilera.

g)Pisici sau caini?

Caini.Daca se poate,Husky sau Terrier. 🙂

3.Spune despre tine ce nu ai mai spus nimanui pe blog:

Hm…o chestie pe care nu am spus-o nici macar prietenilor:ca inca mai am patura de bebelus.Sttt,sa nu spuneti nimanui! 😉 😀

4. Premiaza alte bloguri care crezi ca merita acest premiu:
Sabinna
Simona
Adriyann
The search for something more
Carti Alese

5. Asigura-te proprietarii blogurilor ca au primit acest premiu:

Imediat ce dat “PUBLISH” la postarea asta, o sa le”bat la usi” si o sa le dau vestea. 😀

Ramona,multumesc inca o data pentru premiul pe care mi l-ai dat!:*