Astazi vreau sa vorbim despre ceva care ma ‘apasa’ de mult. Imprumutatul cartilor.
Voi imprumutati carti?
Eu, sincera sa fiu, nu o fac. Nici macar la cei mai apropiati prieteni.
Da, am imprumutat de vreo 2-3 ori o carte. Si, daca nu ma insel, am impurmutat aceeasi carte la doua persoane: “De veghe in lanul de secara” am dat-o si profesoarei mele de romana, si matusii mele, cred.
Si stiu ca nu mi-a placut experienta, pentru ca, oricat de tare ai avea incredere intr-o persoana si oricat de multa grija ar avea de carti, tot te ingrijorezi ca o va pierde si ca nu iti vei putea lua parte din suflet inapoi. Iar cateodata, persoanele la care nu te astepti nu au grija de cartea ta.
Ca si profa de romana. Imi aduc aminte ca era o tipa care citea foarte mult, si stia multe despre carti. Avea niste ochelari mari, asemanatori cu a lui Eliade si citea mai mereu. Stia multa romana, si era o profesoara foarte buna, chiar daca mult prea ironica si mult prea severa. Daca ii intrai in gratii si erai elev bun si invatai, nu avea nimic cu tine.
Odata ne-a zis ca vrea sa citeasca ‘De veghe in lanul de secara’. Iar eu, neavand ce face, i-am zis ca o am si ca am citit-o. Binenteles ca m-a intrebat daca as putea sa i-o impumut. Va dati seama ca nu aveam cum sa o refuz, deci la urmatoarea ora i-am adus-o.
Daca imi aduc bine aminte, profa mi-a adus cartea dupa doua saptamani si ceva. Imi era rusine sa o intreb cand mi-o aduce, dar totusi eram putin ingrijorata. Cand mi-a adus-o, mi-a adus-o cu o pata de cafea pe ea, colturile indoite si coperta indoita. Nu i-am zis nimic, pentru ca nu am vrut sa o jignesc, dar am fost foarte dezamagita si intr-un fel suparata.
Cu matusa-mea nu am patit asa, pentru ca ea stie sa aiba grija de carti. Dar tot nu m-am simtit foarte bine cat timp am avut cartea la ea.
Experienta cu profa de romana m-a invatat cateva chestii. Si mi-a luat increderea in oameni straini cand vine vorba de cartile mele.
Nu, nu impurmut carti si nici nu imi place ideea de a impurmuta o carte.
Cartile sunt parte din noi si din sufletul nostru. Fiecare carte in parte conteaza ceva pentru noi si e o mica parte din noi, din sufletele noastre. E ca si cum ti-ai da copilul altcuiva sa aiba grija de el. Sau ca si cum ai rupe o bucatica din tine si ai da-o altcuiva, iar acel cineva iti va inapoia bucatica din tine murdara, sfasiata si mai mica decat i-ai dat-o.
Terminand cu metaforele, ideea mea e ca nu imi place sa cumpar o carte si sa o las in mainile altcuiva. Vrei sa citesti o carte? Cumpar-o! Sau impurmut-o de la cineva care nu isi iubeste cartile la fel de mult. Dar nu o imprumuta de la un bookaholic, stiind ca nu o vei putea citi intr-o saptamana si ca i-o vei aduce murdara, indoita s.a.m.d.
Si, sincera sa fiu, nici nu mi se pare normal ca eu sa strang bani de pe unde apuc si altcineva sa o citeasca pe ‘spatele’ meu. Da, stiu ca suna a egoism si stiu ca sunt egoista , dar eu asa cred si asa voi crede toata viata mea.
Nu, nu imi place nici sa citesc carti imprumutate, pentru ca nu ma pot bucura de carte. Mereu trebuie sa am grija sa citesc cat mai repede, sa o tin asa incat sa nu se indoaie si sa nu o murdaresc. Nu pot sa o iau cu mine in oras/ pe autobuz sau la scoala pentru ca mi-e frica sa nu se intample ceva. Si, pe cealalta parte, mi-e frica sa nu ma atasez prea tare de o carte si sa trebuiasca sa o dau.
Personal, zic sunt contra cartilor impumutate. Voi ce parere aveti? Pro sau contra?
