Recenzie: ”Zulu” de Caryl Ferey

Descriere:

O poveste impregnată de suspans, exotism și senzualitate

Incredibil de violent și provocator, „Zulu” a fost distins, printre altele, cu Marele premiu pentru literatură polițistă (2008) și Marele premiu al cititoarelor revistei ELLE (2009). A fost ecranizat în 2013 cu Forest Whitaker și Orlando Bloom în rolurile principale.

În copilărie, Ali Neuman a reușit să scape de cruzimea inimaginabilă a milițiilor Inkatha, care i-au torturat și ucis tatăl și fratele mai mare. Nici chiar mama lui nu știe prin ce a trecut… Devenit, între timp, șef al serviciului Omoruri al poliției din Cape Town, Neuman duce o luptă continuă împotriva violenței extreme, mizeriei, traficului de droguri și crimei organizate din suburbii. Însă atunci când în Grădina Botanică este găsit cadavrul fiicei unui rugbist afrikaander faimos, lucrurile scapă total de sub control. Un drog de sinteză necunoscut, o nouă tulpină de HIV, ritualuri tribale sinistre și un complot la cel mai înalt nivel îl vor readuce pe Neuman față în față cu ura și practicile sângeroase dinaintea abolirii apartheidului. Pentru că oficialii și adepții fostului regim încă pândesc în umbra acestei societăți divizate…

„«Zulu» nu își menajează cititorii în niciun fel, ai nevoie de un stomac de fier ca să îl parcurgi până la sfârșit. Însă aceia care vor reuși să o facă vor avea parte de o experiență extraordinară în compania unor polițiști gata de orice, chiar să își riște viața pentru a eradica răul din propria țară.“ – ELLE

„Caryl Férey a scris un thriller complex, impecabil din punct de vedere tehnic, a cărui critică socială incisivă amintește de John Le Carré; o poveste cumplită pentru cititori și pentru personaje în aceeași măsură.“ – Le Monde

„Magie neagră, droguri, politică, rasism: acest excelent roman noir este senzația anului.“- Le Nouvel Observateur

„Politic și social deopotrivă, «Zulu» este un roman polițist extraordinar, de un farmec diabolic.“ – Télérama

„Puternic și necruțător în reprezentarea răului absurd și bine calculat în același timp.“ – Publishers Weekly

„Un thriller cutremurător și șocant.“ – Kirkus Review

Detalii tehnice:

Format carte: 13 x 20
Numar pagini: 352
Culoare interior: alb negru
ISBN: 978-973-724-964-7
Data publicatie: 10.11.2016

Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii All, cărora le mulțumesc pentru copia pe care mi-au oferit-o pentru recenzie.

Recenzie:

Romanul Zulu a fost publicat în 2008 și i-a adus consacrarea internațională autorului francez Caryl Ferey. De atunci, cartea a fost distinsă cu zece premii literare și are o ecranizare de succes, cu Forest Whitaker și Orlando Bloom în rolurile principale. Interesul mi-a fost trezit imediat ce am citit descrierea și, chiar dacă nu este genul de roman pe care îl citesc constant, am decis să îi dau o șansă datorită faptului că este ceva diferit.

Nu știu exact cum să descriu romanul lui Ferey. Cu siguranță este un triumf a literaturii franceze și o experiență greu de uitat. Zulu te scoate din zona de confort și te duce pe tărâmuri înfricoșătoare, de unde ai vrea să scapi, dar nu poți. Este genul de poveste de care, o dată ce îi dai de ”gust”, devii obsedat. Este o perspectivă nouă asupra lumii, dar și asupra literaturii, care merită cu siguranță citită.

Primul contact cu cartea a fost destul de dificil și este, totodată, motivul pentru care i-am oferit patru stele. Primele 150 de pagini mi s-au părut dificil de parcurs, ușor ininteligibile, cu prea multe detalii și prea puțină acțiune captivantă. M-am gândit de multe ori să o las, însă instinctul mi-a spus că merită să încerc. Așa că am continuat să citesc, și am observat o schimbare evidentă după aproximativ 150 de pagini, când dinamica acțiunii a început să fie mult mai alertă.

Ce m-a fascinat pe mine la acest roman a fost faptul că arată o lume la care nu am avut acces până acum. Acțiunea are loc în Africa de Sud, o țară încă chinuită de diferențele dintre clasele sociale, de violență și de fărădelegi. Aici intervine și motivul pentru care romanul este faimos în lumea întreagă: pur și simplu nu își menajează cititorii. Arată toată violența și degradarea atât de evidentă a țării. Chinul personajelor este prezentat fără pic de milă cititorilor, iar violența face ca romanul să fie nu numai tulburător, ci întunecat, greu de acceptat, dar atât de realist, încât nu poți să îl lași din mână până la ultimele pagini.

Personajul principal, Ali Neuman, este șeful Serviciului de Omoruri al poliției din Cape Town. Cititorul este introdus în poveste cu o scenă cât se poate de dramatică, tatăl și fratele lui Ali fiind omorâți în chinuri de către milițiile Inkatha, o formațiune politică militantă opozantă a Congresului Național African. În prezent, Ali duce o luptă crâncenă împotriva traficanților de droguri și a bandelor de crimă organizată. În momentul în care cadavrul unei tinere este găsit în Grădina Botanică, Ali are de-a face cu o serie de crime violente, care îl va duce într-o lume mult mai întunecată decât cea cu care este obișnuit deja.

În afara luptelor cu criminali și traficanți de droguri, personajele duc un război cu trecutul și cu alegerile care le-au schimbat viețile. Povestea are o încărcătură emoțională aparte, provenită din amintirile personajelor, dar și din relațiile dintre acestea. Caracterele lor sunt puternice, bine create și potrivite cu intriga. Critica socială pe care cititorul o descoperă pe parcursul cărții oferă o perspectivă clară asupra societății și a politicii țării respective, iar felul în care diferențele dintre Africa și Europa sunt prezentate nu te poate face decât să te bucuri că trăiești într-o țară diferită de cea din carte.

Intriga este cât se poate de complexă, iar ritmul acțiunii devine din ce în ce mai alert pe măsură ce înaintezi în lectură. Schimbările de situație, scenele violente, dramatice, te țin cu sufletul la gură și te fac să dai pagină după pagină. Un final glorios – deși nu tocmai favorabil pentru partea binelui –  te face să răsuflii ușurat și să te uiți în jur uimit, parcă ieșit din transă. Zulu pune stăpânire pe tine, atât prin tehnica excelentă a lui Caryl Ferey, cât și prin povestea atât de complexă.

Cu o latură socială incredibil de bine dezvoltată, dar și o încărcătură emoțională greu de suportat, Zulu este un roman ce va dăinui mult timp de-acum încolo. Caryl Ferey aduce o poveste unică, tulburătoare și absolut fascinantă despre o țară în care inegalitatea și violența sunt la putere. Un roman ce îți deschide ochii și își pune amprenta asupra ta!

Notă: 4 stele din 5

Recenzie: ”Sticletele” de Donna Tartt

Descriere:

Theo Decker, un adolescent de treisprezece ani din New York, supraviețuiește ca prin minune unei explozii care îi omoară mama într-un muzeu de artă și intră fără voia lui în posesia unui mic tablou fascinant, preferatul mamei sale. Ani de zile mai târziu, după o copilărie aventuroasă, Theo lucrează într-un magazin de antichități, iar tabloul ascuns cu grijă ani de zile devine pe neașteptate poarta de acces către lumea subterană a traficului cu opere de artă.
O poveste plină de suspans, meșteșugită meticulos, asemenea unui tablou flamand, despre iubire și artă, despre pierdere și obsesie, despre supraviețuire și modelarea propriului destin, toate supuse întorsăturilor imprevizibile și nemiloase ale sorții.

„Un triumf. Donna Tartt ne oferă o operă de ficțiune excepțională.“ (Stephen King)

„Un roman dickensian superb, seducător, care te ține cu sufletul la gură fără să-și piardă nici o clipă energia narativă.” (New York Times)

Detalii tehnice:

Editură: Litera
Autor (i): Donna Tartt
Numar de pagini: 1120 pagini
ISBN: 978-606-33-0165-0
Anul aparitiei: 2015

Cartea poate fi comandată de pe site-ul librăriei online Librex, cărora le mulțumesc pentru această copie, oferită spre recenzie!

Recenzie:

Sticletele, romanul Donnei Tartt premiat cu premiul Pulitzer în 2014, a fost publicat în România la editura Litera în 2015 și a făcut cu siguranță valuri în blogosferă. Nu cred că recenzia mea vă va oferi o perspectivă nouă asupra cărții, însă sper din toată inima că vă va convinge să o citiți, pentru că merită. În ciuda numărului de pagini ușor descurajant, consider că ”Sticletele” este un roman pe care toată lumea trebuie să îl citească măcar o dată în viață.

Povestea din Sticletele începe în momentul în care adolescentul Theo Decker devine victima unei explozii în muzeul de artă din New York. Deși băiatul are noroc și scapă cu doar câteva răni, mama lui moare, iar asta îi schimbă complet viața. Fără voia lui, Theo intră în posesia unui tablou valoros, care îl va duce într-o lume tumultuoasă și care va oferi vieții lui o întosătură ușor nebunească .

În cele 1108 pagini ale romanului, cititorul este purtat de la anii adolescenței lui Theo, până la maturitate, când acesta face afaceri cu antichități și câștigă bani buni din asta. Pe parcurs, anii adolescenți reprezintă un punct foarte important în viața acestuia, fiind poate cei mai grei din viața lui. Atunci când tatăl lui îl ia cu el în Las Vegas, Theo se împrietenește cu un coleg rus, care îl introduce în lumea alcoolului, a drogului și a desfrânării. Aceștia vor rămâne prieteni pe tot parcursul vieții, reîntâlnindu-se întâmplător peste ani, când vor pleca în aventura vieții lor.

Scrisă la persoana întâi, cartea lui Tartt poate fi descrisă în multe feluri. Mie, personal, mi s-a părut printre cele mai complexe cărți citite până acum. În afara faptului că acțiunea surprinde decenii din viața lui Theo, aceasta abordează subiecte pe cât de diverse, pe atât de delicate. Intriga începe într-un mod cât se poate de tulburător: scena exploziei și a decesului mamei lui Theo se află printre primele capitole, cititorul având destul timp să se atașeze atât de personajul principal, cât și de mama acestuia. Capitolele ce urmează se concentrează pe durerea lui Theo și pe întorsătura pe care o ia viața lui după acest tragic eveniment, tumultumul interior al personajului central fiind foarte bine descris. Deși am citit numeroase păreri care afirmă faptul că romanul se bazează mai mult pe acțiune decât pe emoție și ideațiune, nu sunt complet de acord. Da, romanul are o acțiune foarte încărcată, însă dintre rânduri reiese o emoție incredibilă, iar faptul că autoarea se concentrează pe atmosferă, peisaje și descrieri amănunțite ale oamenilor și a locurilor nu face decât să îți ofere posibilitatea de a avea o imagine clară a poveștii. Eu am simțit că sunt parte din poveste, și asta mi-a plăcut la nebunie.

Substraturile ating sufletul cititorului, iar amintirile din trecut aproape obsesiv redate de Theo te fac să devii și tu, la rându-ți, obsedat de acțiune, de poveste și de personaje. M-am simțit în special afectată de povestea lui Theo datorită rolului pe care arta îl joacă în viața lui, iubirea mea pentru aceasta spunându-și cuvântul. Nu pot decât să mă înclin în fața Donnei pentru cercetarea evidentă pe care a făcut-o pentru acest roman în ceea ce privește arta și tablourile. Pentru mine, Sticletele a fost cartea perfecta: intrigă, emoție, acțiune, personaje colorate, artă și dramă.

Nu pot găsi un aspect al cărții care să nu îmi fi plăcut. Trebuie amintite personajele, care, așa cum am spus mai sus, sunt cât se poate de colorate și de bine create. Nu mi-au plăcut toate, însă nu consider asta un minus. Dimpotrivă, consider că această latură a cărții reflectă viața de zi cu zi într-un mod în care puține cărți o fac. Spre exemplu, Boris este un personaj pentru care am avut sentimente contradictorii. Existau momente când îi apreciam nebunia și indiferența, dar nu mi-a plăcut deloc pentru modul în care l-a transformat pe Theo. Mi-a plăcut, totuși, prietenia dintre ei. În general, consider că personajele punctează foarte bine anumite mesaje și idei ale cărții și se potrivesc foarte bine cu intriga.

Mulți critici consideră că Donna Tartt nu are o scriitură memorabilă. Poate că, într-un fel, această afirmație este adevărată. ”Sticletele” nu mustește de idei și revelații care să îți dea lumea peste cap – nu are o latură filozofică profundă. Cu toate acestea, subiectele pe care le abordează sunt cât se poate de importante pentru cititori. Un aspect care mi-a atras atenția a fost impermanența vieții omenești și importanța (mai mică sau mai mare) a acesteia. Am fost pusă de mult ori în fața impasului de a alege între artă și om. Până la urmă, ce are mai multă importanță? O viața de om sau o capodoperă de artă nemuritoare? Practic, ideea de bază a cărții este lupta dintre ce ar trebui să facem și ce vrem să facem, și alegerea dificilă dintre prezent și viitor.

După 1108 de pagini, finalul vine parcă prea repede. Mi-ar fi plăcut să existe o continuare care să spună clar ce s-a întâmplat cu Theo. Am câteva întrebări fără răspuns după final, chiar dacă există destul de multe indicii care să îți arate cum se încheie povestea tumultuoasă a lui Theo.

În concluzie, Sticletele este un roman măreț, care sunt sigură că va continua să facă valuri în lumea literară. Consider că face parte din categoria cărților pe care fie la adori, fie le urăști, iar eu din fericire fac parte din prima categorie. Pentru mine, ”Sticletele” este un roman emoționant, cu intrigă bună, densă, bogată în întorsături de situație și scene de suspans. Nu vă lăsați intimidați de numărul de pagini – acestea trec repede, aproape zburând, lăsând în urmă un șuvoi de emoții și idei.

Notă: 5 stele din 5

 

Recenzie: ”Fata de hârtie” de Guillaume Musso

Descriere:

Bestseller internațional 

Guillaume Musso, „romancierul preferat al Franței” (Lefigaro.fr), prezintă o poveste explozivă şi plină de umor care sfidează orice scenariu previzibil încercând să răspundă la întrebarea: „Ficțiunea are puterea să influențeze viața reală?”.

Tom Boyd este un scriitor celebru, aflat în pană de inspiraţie. Billie este o tânără frumoasa şi rebelă, cu un simţ al umorului neobişnuit. Dar mai e un amănunt: Billie este chiar eroina romanelor lui Tom. Într-o noapte, când el se afla pe buza prăpastiei, ea prinde viaţă. Şi îi aduce o veste tulburătoare: dacă el nu mai scrie, ea va muri. Astfel începe o călătorie halucinantă, în care Tom trebuie să-şi recapete inspiraţia ca să poată salva viaţa femeii de care tocmai se îndrăgosteşte. Tom şi Billie vin din lumi diferite, dar care se hrănesc una din alta. Cine va învinge în acest joc dur al seducţiei: realitatea sau ficţiunea?

,,Dintre toate personajele pe care le-am creat, Billie este preferata mea. Îi simt atât de tare lipsa, după ce am terminat de scris romanul, încât s-ar putea spune că sunt îndrăgostit!” – Guillaume Musso

,,Un roman ca un spectacol de magie. O pendulare delicată ca zborul unei păsări între real şi imaginar. Când ne aşteptăm mai puţin, scriitorul ne strigă din oglindă, ca să ne amintească un lucru esenţial: viaţa este un roman.”  – Le Parisien

,,Cel mai bun roman al lui Guillaume Musso de până acum. O intrigă perfectă şi un final uluitor!” – Le Figaro Littéraire

„Musso are darul de a crea intrigi originale și pe acela de a clădi și de a spori suspansul până la ultima pagină.” – Direct Soir

Detalii tehnice:

Format carte: b5 130×200
Numar pagini: 336
Culoare interior: alb negru
ISBN: 978-973-724-393-5
Data publicatie: 23.11.2010
Colectie: Guillaume Musso
Vreau să mulțumesc editurii All pentru acest roman, pe care l-am primit pentru recenzie și pe care îl puteți comanda cu un click aici.
Recenzie:
Guillaume Musso se numără printre autorii mei preferați de când am citit Central Park  și m-am îndrăgostit de poveștile lui. Fata de hârtie a fost ceva vreme pe lista mea de lectură și m-am bucurat enorm când mi s-a oferit ocazia să o citesc. Bineînțeles, mi-a plăcut mult. Nu cred că există  vreo carte scrisă de Musso să nu îmi placă. Chiar dacă nu toate mi se potrivesc la fel de bine, mă bucur mereu de romanele lui și aștept cu nerăbdare următoarea poveste care să mă cucerească.

Fata de hârtie este un roman cum rar întâlnești, și asta datorită poveștii și personajelor. Tom Boyd este un scriitor de succes, care are ghinionul de a se îndrăgosti de cine nu trebuie. Când Aurore, femeia pe care el o iubește, decide să îl părăsească, toată munca pe care a depus-o el pentru a-și construi o carieră se duce pe apa Sâmbetei. Tom se adâncește din ce în ce mai tare în depresia care a pus stăpânire pe viața lui și, în scurt timp, ajunge să fie dependent de crystal meth și pastile. Problema cea mai mare cu care scriitorul se confruntă este neputința de a scrie. În ciuda eforturilor depuse de cei mai buni prieteni a lui, Milo și Carole, Tom pierde tot ce are: femeia pe care o iubește, dragostea pentru scris, averea și siguranța unui trai bun. Totul se schimbă când în sufrageria lui apare Billie, o fată nescunoscută, complet dezbrăcată, care susține că este unul dintre personajele din cărțile lui Tom. La început sceptic, scriitorul ajunge să realizeze că Billie chiar este personajul pe care el l-a creat și cei doi pornesc într-o aventură care le va schimba complet viețile.

Intriga romanului este una dintre cele mai originale pe care le-am întâlnit până acum. Până la urmă, de câte ori nu ne-am dorit ca personajele noastre favorite să fie reale? Ei bine, iată că Guillaume Musso ne-a oferit o poveste în care dorințele noastre se împlinesc. Povestea lui Tom și a lui Billie este pe cât de stranie, pe atât de captivantă și de fascinantă. Felul în care Billie apare în scenă și tot parcursul ei ca personaj te fac să citești cartea cu interes și drag. Eu m-am surprins de multe ori fiind complet absorbită de poveste, uitând cu totul de lumea din jurul meu. Asta se datorează și peisajelor pe care scriitorul le conturează cu atât de multă măestrie, încât simți că te afli în același loc cu personajul și poți vedea totul cu ochii tăi.

Bineînțeles, personajele mi-au plăcut la nebunie, acestea fiind conturate în stilul caracteristic autorului. Fiecare personaj are o poveste de viață care îi explică acțiunile și modul de a gândi, iar trecutul lor este dezvăluit cititorului în doze mici, păstrând mereu o atmosferă de mister irezistibilă. Nu pot spune cu exactitate cine mi-a plăcut cel mai mult, însă Billie este, cu siguranță, un personaj colorat, diferit, care oferă cărții umorul necesar.

Guillaume Musso creează o poveste de dragoste, dar și una despre prietenie. Relația dintre Tom, Carole și Milo m-a emoționat profund și m-a făcut să realizez, pentru a suta oară, cât de important este să ai câțiva oameni pe care să te poți baza la bine și la rău. La fel de bine, chiar dacă aventurile lui Billie și Tom pot părea nebunești, ascund o emoție incredibilă și o frumusețe pe care nu le poți ignora. Romanul acesta mi-a demonstrat că nu este niciodată prea târziu pentru a o lua de la capăt și că mereu va exsita măcar o persoană care să te ajute să te ridici de jos atunci când ai nevoie.

În stilul caracteristic lui, Musso se concentrează foarte mult pe emoțiile transmise. Ca de fiecare dată, am fost invadată de o mulțime de sentimente diferite, care au făcut ca lectura romanului să fie palpitantă și deloc plictisitoare. Am stat cu sufletul la gură pentru Billie, mi s-a frânt inima pentru Tom, am empatizat cu Milo și am fost complet zguduită de trecutul lui Carole. Pentru mine, aventurile lui Tom au fost ca un montagne russe plin de scene emoționante, dezvăluiri șocante și lecții importante despre psihologia umană.

Au fost două aspecte ale romanului care nu m-au încântat la fel de mult ca celelalte: dinamica acțiunii și ușoara previzibilitate. În ciuda faptului că povestea nu duce lipsă de schimbări de situație și scene dramatice, pe la mijlocul cărții am simțit că dinamica acțiunii devine mai lentă, făcând lectura un pic mai dificil de urmărit și mai puțin interesantă. De asemenea, în comparație cu alte romane scrise de Musso, de data aceasta am putut ghici atât deznodământul, cât și anumite turnuri ale acțiunii. Însă toate acestea pălesc în fața poveștii frumoase și a personajelor atât de reale.

În concluzie, Fata de hârtie este un roman despre dragoste, prietenie și reinventarea sinelui, pe care îl recomand tuturor celor care simt că au nevoie de o dovadă că se poate să o iei de la capăt. Musso conturează o poveste superbă, originală, plină de emoție, cu personaje pe care ajungi să le îndrăgești de la primele capitole. O carte unică, scrisă în stilul de care toți fanii autorului s-au îndrăgostit!

Notă: 4 stele din 5

Recenzie: ”O viață măruntă” de Hanya Yanagihara

Descriere:

Patru absolvenţi ai unui mic colegiu din Massachusetts – debusolaţi, fără un ban în buzunar şi susţinuţi doar de prietenia şi ambiţia lor – se mută la New York pentru a-şi face o situaţie. Cei patru sunt chipeşul Willem, care-şi doreşte să devină actor; JB, un pictor născut în Brooklyn care încearcă să pătrundă în lumea artei; Malcolm, un arhitect frustrat angajat la o firmă importantă; şi Jude, o minte sclipitoare, dar un individ retras şi enigmatic, în jurul căruia gravitează toţi ceilalţi. De-a lungul anilor, relaţiile dintre ei se adâncesc şi se complică, însă provocarea cea mai mare pentru ei rămâne Jude, ajuns cu timpul un avocat extrem de talentat, însă din ce în ce mai instabil, cu mintea şi trupul însemnate de o copilărie cumplită, de o traumă pe care se teme că nu o va putea depăşi niciodată.
O viaţă măruntă este un roman de o extraordinară forţă şi emoţie despre legăturile indisolubile ale prieteniei şi despre limitele rezistenţei umane.

Detalii tehnice:

Autor: Hanya Yanagihara

Editura: Litera

Pagini: 706

Format: 127 x 197

Vreau să mulțumesc librăriei online Librex, care mi-a oferit acest roman spre recenzie.

Recenzie:

Am amânat recenzia aceasta zile întregi. După ce am terminat de citit O viață măruntă nu m-am simțit în stare să îi scriu recenzia. De fapt, nici acum nu consider că sunt pregătită să o fac, însă trebuie. În ciuda nevoii de a păstra cartea aceasta pentru mine,  trebuie să spun tuturor ce fel de roman este O viață măruntă de Hanya Yanagihara.

Îmi este imposibil să scriu o recenzie care să se potrivească cu adevărata valoare a romanului de față. O viață măruntă este un munte de carte, cu 700 de pagini care te răscolesc și te obsedează. La aproape o săptămână de la momentul în care am terminat-o, simt că sunt încă sub puternica influență pe care povestea a avut-o asupra mea.

Sunt sigură că ați înțeles deja că mi-a plăcut. De fapt, nu, nu mi-a plăcut. Am adorat-o. Sunt absolut sigură că este cel mai bun roman pe care l-am citit anul acesta, și asta spune ceva, pentru că de la începutul anului 2017 am citit numai cărți superbe și am descoperit autori care au trecut imediat în topul celor preferați. Cumva, O viață măruntă a reușit să se propulseze în vârful listei încă de la primele pagini.

Romanul Hanyei Yanagihara este unul important, pe care absolut fiecare persoană de pe planeta aceasta trebuie să îl citească. Este genul de carte greu de suportat, pentru că îți deschide ochii, te izbește din plin și îți schimbă viziunea asupra vieții. Dincolo de tehnica impecabilă a scriitoarei și a poveștii răscolitoare, cartea este o mărturie de o importanță vitală.

O viață măruntă spune povestea a patru prieteni care se cunosc în colegiu. Acțiunea urmărește viața lor încă de la vârsta sărăciei și a găsirii de sine, până la anii pensiei și a vieții mai liniștite. Personajul ”principal”, pe care povestea se concentrează cel mai mult, este Jude St. Francis, un avocat de o inteligență aparte. Prietenul lui, Willem, este un actor de succes. JB, cel mai arogant dintre toți prietenii, este un pictor recunoscut în lumea artei, iar Malcom, un arhitect cu o pasiune de nestăpânit. Împreună, cei patru au parte de o prietenie care va trece peste ani și peste toate încercările și diferențele dintre ei.

Personajul central, Jude, este un om cu un trecut care nu îl lasă să trăiască prezentul. Datorită unui accident care i-a schimbat complet viața, el a rămas invalid, fapt care îl diferențează cu totul de prietenii lui și de restul lumii. Cartea urmărește încercările lui de a trăi printre oamenii normali și de a trece peste toate traumele din trecut. Trăirile lui sunt prezentate cititorului cu o brutalitate și o sinceritate pe care nu le-am mai întâlnit niciodată. Viața lui Jude este un șir de dureri, chinuri, amintiri pe care acesta încearcă să le uite, dar și momente frumoase petrecute alături de prietenul lui cel mai bun, Willem.

Sinceră să fiu, cartea nu este ușor de suportat. Așa cum am menționat mai sus, copilăria lui Jude a fost una traumatică, plină de întâmplări groaznice. Toate aceste scene, scrise într-o atmosferă atât de reală , te îngrozesc și te tulbură până la punctul în care vrei, pur și simplu, să închizi cartea și să uiți de ea. Însă este prea târziu, pentru că romanul te cucerește de la primele pagini și îți este absolut imposibil să îl lași din mâini. O viață măruntă are un efect nemaiîntâlnit asupra cititorului: te face, practic, să îți fie frică de ce vei găsi în continuare în paginile cărții, dar în același timp, îți este imposibil să nu dai pagina cu o nerăbdare arzătoare.

Hanya Yanagihara trece peste orice limită și barieră impuse de literatură și de societatea noastră. Lasă la o parte orice fel de teamă, de reținere, și expune viața așa cum nimeni altcineva nu o mai face: cu ferocitate. Anumite scene sunt atât de greu de digerat, încât te întrebi cât poate suporta un personaj. Dar, cel mai important, cartea pune la încercare cititorul. Îi deschide ochii, mintea, și îl face să trăiască totul cu o intensitate aproape nebunească. În cartea aceasta te implici, fie că vrei, fie că nu. Și, în ciuda recenziilor negative pe care le-am citit la adresa romanului, cred că este o mărturie extrem de importantă despre viața invalizilor, despre percepția pe care societatea o are asupra lor și despre greutățile fizice și psihice pe care aceștia le întâmpină.

Povestea debordează de dramatism. Tragediile își fac loc în fiecare pagină, iar trăirile, sentimentele și gândurile lui Jude sunt atât de răspicat expuse, încât este imposibil să nu te marcheze. Fiind martor la viața unui om cu o viață atât de dificilă, nu vrei decât să iei personajul în brațe și să încerci să îl ferești de răul care știi, pur și simplu, că îl pândește. În același timp, nu poți să nu te lași absorbit de splendoarea prieteniei dintre Jude si Willem și de lumina în care autoarea pune viața.

Scrisul? Absolut magnific! Rar întâlnești scriitori contemporani cu o forță  debordantă, cu un scris care să te zdruncine și să te macine. Cuvintele Hanyei își fac loc atât în mintea cititorului, cât și în sufletul acestuia. Fiecare rând și cuvânt mi-au ajuns la inimă, de unde mă îndoiesc că vor mai ieși vreodată. Am fost și sunt dependentă de carte. O răsfoiesc și acum, când încerc încă să rezist tentației de a o citi din nou. Cert este că va rămâne unul dintre romanele pe care le voi căra cu mine peste tot pe unde mă voi duce și pe care le voi citi de multe ori în viața mea.

Cuvintele sunt de prisos acum. O viață măruntă este un roman care nu poate fi descris. De o forță și o emoție dezarmante, acesta reușește să arate adevărata față a societății. Citind cartea, treci printr-o mulțime de emoții, devenind dependent de ea încă de la primele rânduri. Tragica poveste a lui Jude te va tulbura, iar frumusețea prieteniei dintre cele patru personaje principale te va face să vezi că viața  îți va oferi mereu un motiv pentru care să o trăiești. Un roman nemuritor, care schimbă deja întreaga lume literară.

Notă: 6 stele din 5

Recenzie: ”Chimista” de Stephenie Meyer

chimista_1_fullsize

Descriere:

A fost „arma“ secreta a uneia dintre agentiile-fantoma ale guvernului american. Cand a devenit incomoda, au decis sa o lichideze. Ca sa ramana in viata, s-a transformat intr-un cameleon care jongleaza cu identitatile si adresele. L-au ucis pe singurul om in care avea incredere, insa ea reprezinta in continuare o amenintare. Vor s-o vada moarta, si asta cat mai repede. Cand fostul sef ii ofera o cale de iesire, realizeaza ca ar fi singura sansa de a-si reinventa destinul. Dar pentru asta va trebui sa accepte o ultima misiune. Constata insa ca informatiile pe care le obtine o pun intr-o situatie si mai primejdioasa. Hotarata sa infrunte direct amenintarea, se pregateste pentru cea mai dificila lupta din viata ei, dar se indragosteste de un barbat. Noua pasiune nu poate decat sa-i micsoreze sansele de supravietuire. Aflata in impas, isi valorifica talentele unice in feluri pe care nu si le-a imaginat niciodata. In acest roman cu o intriga bine incheiata, Stephenie Meyer creeaza o noua eroina apriga si fascinanta, cu abilitati iesite din comun. Ne arata inca o data de ce este una dintre cele mai bine vandute autoare din lume.

„Felul cum Meyer gestioneaza curiozitatea cititorului, intretinand si controland fluxul informatiilor, demonstreaza o maiestrie de virtuoz… Oamenii nu vor doar sa citeasca romanele lui Meyer; ei vor sa patrunda in interiorul lor si sa traiasca acolo.“ — Lev Grossman, Time

„Meyer scrie cu o claritate luminoasa, fara sa se interpuna nicio clipa intre cititor si ceea ce isi imagineaza acesta. Originalitatea ei este incontestabila.“ — Orson Scott Card, autorul seriei Jocul lui Ender

„Meyer este mai interesata de relatii decat de conventiile superficiale ale genului… Lectia ei de viata pozitiva este dezarmanta.“ — Jeff Giles, Entertainment Weekly

„Nu citesti un roman de Stephenie Meyer, ci il traiesti, alaturi de personajele vii si convingatoare pe care le-a creat. Meyer are modul sau special de a-l implica pe cititor in viata personajelor ei.“ — Ridley Pearson, autorul bestsellerului White Bone

Detalii tehnice:

Autor: Stephenie Meyer

Nr. de pagini: 608

Titlul original: The Chemist
Limba originală: engleză
Traducere de: Constantin Dumitru-Palcus
Anul apariţiei: 2016
Format: 130 x 200 mm, paperback cu clape

Cartea aceasta mi-a foarte oferită de librăria online Librex pentru recenzie. Mulțumesc!

Recenzie:

Stephenie Meyer este autoarea a căror cărți m-au făcut să iubesc lectura. Ați ghicit, probabil, că vorbesc despre seria Amurg, care mi-au arătat cât de bine este să te pierzi în lumea cărților. După ce am citit-o în mai puțin de o săptămână, am știut că voi fi dependentă de cărți toată viața și că seria respectivă îmi va rămâne la suflet orice se va întâmpla. La Amurg mă întorc mereu cu mare drag, și tocmai datorită dragostei mele pentru seria aceasta am fost atât de entuziasmată când am aflat de Chimista. Am fost foarte curioasă să văd cum s-a dezvoltat Meyer ca autoare și cum se descurcă cu cărțile pentru adulți și cu  poveștile fără vampiri și vârcolaci.

Bineînțeles, mi-a plăcut. Chiar mai mult decât mă așteptam, dacă stau bine să mă gândesc. Deși Stephenie Meyer îmi va fi mereu dragă pentru faptul că mi-a oferit dragostea pentru lectură prin cărțile ei, crescând, mi-am dat seama că nu este autoarea cea mai potrivită pentru cititoarea din mine, care caută altceva de la cărți. Stephenie Meyer este autoarea pe care o voi citi atunci când voi simți nevoia de o poveste antrenantă și în același timp relaxantă. Pentru că poveștile ei chiar așa sunt: destul de bine scrise încât să fie extrem de captivante, dar nu consider că pot găsi ceva mai mult la ele.

În ultima vreme am citit destul de multe cărți din genul thriller încât să îmi pot da seama atunci când citesc un roman de acest gen bun. Din fericire, romanul de față este un thriller bun, având toate elementele necesare. Este bine scris, are o idee originală, personaje interesante, intrigă, schimbări de situație din plin și este destul de captivant încât să te facă să te gândești la poveste chiar și în momentele în care nu ar trebui, cum ar fi în timpul unei teze. Am avut mari probleme de concentrare la teza la engleză pentru că dădusem de o întorsătură de situație care m-a lăsat cu gura căscată și trebuia să știu imediat cum se va rezolva.

Stephenie Meyer va fi mereu o maestră în a crea povești reale. M-a surprins într-un mod plăcut, desigur, modul în care personajele ei, la fel ca și dialogurile și anumite scene, par să prindă viața, pur și simplu. Foarte rar mi se întâmplă să simt că mă uit la un serial în timp ce citesc, dar lecturând Chimista, cu siguranță am experimentat această impresie. Povestea ei este plină de dramatism, scene care te șochează și te fac să citești cu și mai mult interes, iar combinația aceasta de expunere de sentimente și acțiune care ar putea fi confundată cu un film cu James Bond te face să te implici în poveste mai mult decât ai vrea.

Mi-a plăcut extrem de mult ideea poveștii. Am fost întotdeauna fascinată de afacerile ascunse ale guvernului și de oamenii care se află în spatele lor. Încă de la primele pagini, personajul principal are un aer de mister accentuat, ceea ce face ca povestea să îți trezească interesul. La început, am fost captivată de roman pentru că voiam să aflu care este povestea acestei Chimiste-Camaleon. Apoi, pe măsură ce descopeream secretele ei și intram tot mai adânc în intrigă, mă gândeam din ce în ce mai des la carte pentru că, la fel ca toate cărțile lui Meyer, aceasta are puterea de a te învălui fără să îți dai seama. Atașamentul meu pentru personaje m-a făcut, de asemenea, să vreau să citesc cât mai repede, pentru a afla ce se întâmplă în continuare și care este deznodământul poveștii lor.

Intriga, deși pe alocuri mult prea complicată, mi s-a părut foarte interesantă și m-a ținut cu sufletul la gură. Autoarea oferă cititorului destule informații pentru a-l face să citească mai departe, dar nu îndeajunse pentru a-l face să își piardă interesul. De asemenea, atmosfera generală a cărții este exact cea la care mă așteptam și speram. Romanul te face să te uiți peste umăr noaptea când mergi pe stradă, invocându-ți un sentiment de paranoia nefiresc și o dorință enormă fie de a ajuta personajele, fie de a deveni și tu un camaleon care se poate păzi de toți dușmanii.

Un alt atu al romanului sunt, cu siguranță, personajele. Spre deosebire de celelalte cărți scrise de Meyer, de data aceasta ea a reușit să portretizeze o eroină foarte puternică, extrem de independentă și de deșteaptă, cu o poveste de viață cât se poate de tristă. Celelalte două personaje principale, Daniel și Kevin, au caracteristici foarte interesante, care se potrivesc exact cu povestea. Chiar dacă Daniel nu se numără printre personajele care mi-au stârnit un deosebit  interes sau afecțiune, mi-a plăcut felul în care acesta influențează ritmul acțiunii.

Dialogurile dintre personaje mi-au cauzat emoții contradictorii. Unele dintre ele erau foarte bine scrise, cu voci reale și cu puncte de vedere care se mulau extraordinar de bine pe poveste și contribuiau la dinamica acțiunii. În schimb, am întâlnit destul de des schimburi de replici care m-au făcut să îmi dau ochii peste cap. Anumite pasaje ale romanului mi s-au părut fie puerile, fie atât de dramatice, încât îmi aduceau aminte de telenovelele la care se uita bunica mea și de care era atât de impresionată. Ceea ce mă aduce la un alt punct.

Nemulțumirea mea cea mai mare legată de această carte a fost partea de romance, adică povestea de dragoste dintre Chimistă și Daniel. Mi s-a părut complet nepotrivită cu mesajul pe care am simțit că romanul încearcă să îl transmită și m-a făcut să îmi dau ochii peste cap în exasperare de multe ori. Pentru mine, un roman thriller adevărat nu apelează la aceste tertipuri pentru a impresiona cititorul. Nu este nevoie de nici o poveste de dragoste imposibilă pentru a emoționa cititorul, chiar dacă uneori poate fi benefică pentru dinamica acțiunii. De data aceasta, însă, am simțit că elementele acestea romantice au intrerupt firul naratic atât de antrenant și au redus sentimentul de pericol pe care ți-l induce situația în care se află personajele. Aș fi preferat ca lucrul care le leagă pe personaje să nu fie o poveste de dragoste. De altfel, dacă ar fi fost scrisă într-un alt fel, nu m-ar fi deranjat atât de tare, însă am găsit multe dialoguri și scene mult prea siropoase pentru acest gen de roman.

Una peste alta, Chimista este o carte pe care cu siguranță trebuie să o citiți. Este o poveste pentru adulți reușită, cu personaje reale, situații la limită, o idee extrem de interesantă și un deznodământ care te va face să zâmbești și să oftezi în același timp. O reușită pentru Meyer și o bucurie pentru toți cititorii ei.

Notă: 3.5 stele din 5

Recenzie: ”Chemarea îngerului” de Guillaume Musso

chemarea-ingerului

Descriere:

Guillaume Musso, „romancierul preferat al Franței” (Lefigaro.fr), prezintă povestea a două vieți legate de un secret uluitor, o comedie romantică ce se transformă pagină cu pagină într-un thriller care te ține cu sufletul la gură. 

New York, aeroportul Kennedy. În sala de aşteptări aglomerată, un bărbat şi o femeie se ciocnesc, îşi cer scuze, apoi fiecare îşi vede de drumul lui. Madeline şi Jonathan nu se mai întâlniseră până atunci şi n-ar fi trebuit să se revadă vreodată. Dar, ajunşi la destinaţiile lor, descoperă că au încurcat telefoanele mobile. Când îşi dau seama de greşeală, sunt despărţiţi de zece mii de kilometri: ea are o florărie la Paris, el se ocupă de un mic restaurant la San Francisco. Învinşi de curiozitate, fiecare cercetează conţinutul telefonului celuilalt. O dublă indiscreţie şi o revelaţie: vieţile lor sunt legate printr-un secret pe care-l credeau îngropat pentru totdeauna…

„O poveste care te face să visezi cu ochii deschişi. Guillaume Musso este un autor care îşi cunoaşte foarte bine cititorii.“ – Paris Match

„Imposibil să nu te prindă: Chemarea îngerului este fără îndoială unul dintre cele mai bune romane ale lui Musso.“ – Terra Femina

„Un romancier care și-a testat încă o dată talentul de a da viață unor personaje cu care ne putem identifica cu toții.” – Le Figaro littéraire

„Musso are darul de a crea intrigi originale și pe acela de a clădi și de a spori suspansul până la ultima pagină.” – Direct Soir

Detalii tehnice:

Numar pagini: 336
Culoare interior: alb negru
ISBN: 978-973-724-635-6
Data publicatie: 12.06.2012
Colectie: Guillaume Musso

Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii All, cărora țin să le mulțumesc pentru copia de recenzie pe care mi-au oferit-o!

Recenzie:

Cred că nu mai trebuie să vă spun că sunt complet îndrăgostită de romanele lui Musso, de la care nu mă văd să fac o pauză prea curând. În special după Chemarea îngerului, care mi-a demonstrat din nou că Musso este un autor briliant și care, așa cum mă așteptam, mi-a plăcut la nebunie. De fapt, aș putea spune că este a doua cea mai bună carte scrisă de el pe care am citit-o până acum, prima fiind Central Park.

Chemarea îngerului este un roman superb, care m-a cucerit de la primele pagini, povestea fiind de o frumusețe și  de o originalitate aparte. Intriga pornește de la o întâmplare cât se poate de banală: doi străini se ciocnesc în aeroportul Kennedy și, din greșeală, fac schimb de telefoane. După câteva încercări nereușite de a și le recupera, cei doi se lasă pradă curiozității și încep să caute în telefonul celuilalt. Madeline este o florăreasă din Paris, iar Jonathan este un fost chef și deținător al unui lanț de restaurante care i-a adus faima. Săpând din ce în ce mai adânc în viața celuilalt, ambii descoperă secrete care, până la urmă, îi vor aduce împreună, cel mai important fiind și cel mai tragic: Madeline și Jonathan sunt uniți de o întâmplare dramatică din trecut, fără ca măcar să o știe. Astfel, destinele celor doi se unesc și o aventură plină de situații imprevizibile începe.

Deși începutul cărții are accente de romance foarte puternice, Chemarea îngerului este orice, dar numai romance siropos nu. De fapt, cartea are de toate: suspans, mister, dramă, aventură și romance. Toate într-o măsură numai bună să îți mulțumească fiecare nevoie de cititor. Mi-a plăcut enorm complexitatea poveștii, pentru că am putut găsi absolut tot ce căutam la ea. Am urmărit parcursul personajelor cu sufletul la gură, în același timp sperând la un miracol care îi va aduce împreună. Desigur, datorită tuturor răsturnărilor de situație de pe parcursul anchetei pe care ajung să o desfășoare Madeline și Jonathan, nu am putut fi niciodată sigură de nimic și am fost mereu într-o constantă stare de alertă, iar acesta a fost aspectul meu preferat al cărții. Atmosfera imprevizibilă care m-a ținut cu sufletul la gură, dezvăluirile care m-au făcut să citesc cu mai multă curiozitate și dramatismul poveștilor celor două personaje principale.

În acest roman, Musso oferă cititorului o perspectivă specială asupra sentimentelor și a trăirilor personajelor,evidențându-le prin fiecare gest și vorba a acestora.  De la începutul romanului până la sfârșit, simți un amalgam de sentimente: curiozitate, adrenalină, tristețe, speranță, teamă, confuzie, suferință și un ciudat sentiment de drag față de personaje. M-am simțit complet absorbită de poveștile de viață a lui Madeline și a lui Jonathan, ambele fiind cât se poate de interesante și de triste. Mi-a plăcut mult modul în care autorul dezvăluie încetul cu încetul trecuturile celor doi, astfel trezindu-ți curiozitatea și făcându-te să te atașezi de ei.

Merită menționat faptul că personajele sunt de o complexitate aparte, chiar și pentru Musso. El le construiește personalități puternice și povești cât se poate de reale. Un atu al cărți este faptul că cititorul are ocazia de a descoperi secretele din trecut a personajelor o dată cu acestea, astfel încât intriga devine din ce în ce mai captivantă cu fiecare dezvăluire. Secretele sunt dezvăluite pe încetul cu încetul, unele dintre ele șocându-te, altele întristându-te și altele făcându-te să vrei să citești mai repede. Cert este că nu poți rămâne indiferent față de întâmplările din carte.

Am adorat-o pe Madeline, care este un personaj pe cinste. Este o femeie puternică, echilibrată, deșteaptă și ambițioasă, dar cu un trecut deloc plăcut, peste care încă încearcă să treacă. Jonathan este un fost chef care a picat de pe culmile succesului într-un bar bistro din San Francisco. Înșelat de soția pe care o adora și lăsat fără afacerea care i-a adus recunoașterea mondială, acesta încearcă să își găsească drumul în viață. Mi-a plăcut mult modul în care autorul dezvăluie personalitățile adevărate ale personajelor pe parcurs, acestea fiind un adevărat mister la începutul cărții.

Intriga este extraordinar de complexă și de captivantă. Personajele trec prin situații cât se poate de neobișnuite și de imprevizibile și  dezvăluirile care se ivesc pe parcursul acțiunii îți trezesc mereu tot mai multe întrebări. Misterul te învăluie rapid, iar atașamentul față de personaje și încercarea lor de a afla adevărul în legătură cu trecutul care i-a zbuciumat sunt două elemente care te fac să te gândești încontinuu la poveste și să pui cartea jos cu greu.

Ritmul acțiunii este alert încă de la primele pagini, diversitatea scenelor nu te lasă să te plictișești nici măcar o secundă, iar scrisul autorului superb. Cred că este deja un aspect pe care nu mai trebuie să îl menționez, dar am să o fac, pentru că mi se pare fascinant modul în care cuvintele lui mă vrăjesc și mă fac să uit de lumea din jurul meu. De data aceasta, în combinație cu povestea frumoasă și personajele fascinante, rezultatul a fost o zi în care nu am putut face nimic altceva în afară de a citi. Sfârșitul a venit mult prea repede și a fost o adevărată explozie de suspans, situații la limită, emoții și dramatism.

Chemarea îngerului este un roman pe care trebuie să îl citiți! Are o poveste superbă, care te va emoționa și te va ține cu sufletul la gură în același timp. Personajele îți vor deveni rapid buni prieteni, iar partea polițistă a romanului nu te va lăsa să pui romanul jos, fiind excelent scrisă. Un thriller incredibil, o poveste de viață fascinantă și un romance superb!

Notă: 5 stele din 5

Recenzie: ”Și am privit cu toții spre cer” de Tommy Wallach

si-am-privit-cu-totii-spre-cer_1_fullsize

Descriere:

Se spune ca liceul e cea mai frumoasa perioada din viata unui tanar.

Peter, unul dintre cei mai buni jucatori de baschet din liceul lui, isi face griji ca aceasta afirmatie s-ar putea sa fie adevarata. Intre timp, Eliza numara orele pana ce va putea scapa de Seattle, orasul natal – si de reputatia ei. Anita, o fata cu o viata aparent perfecta, se intreaba din ce in ce mai des daca merita sa-si abandoneze adevaratele vise pentru a intra la o universitate de prestigiu. Iar Andy nu intelege de ce oamenii se agita in ceea ce priveste facultatea si cariera – viitorul mai poate sa astepte.

Sau nu? Caci se pare ca viitorul ,,se apropie” cu repeziciune din spatiu – un asteroid se indreapta direct catre Pamant –  si exista posibilitatea de a sterge orice urma de viata de pe fata planetei. In vreme ce acesti patru viitori absolventi – impreuna cu restul omenirii – asteapta sa vada ce daune va produce asteroidul, sunt totodata nevoiti sa-si abandoneze gandurile legate de viitor si sa se decida cum isi vor petrece ceea ce mai ramane din prezent.

Inainte de asteroid, le-am permis oamenilor sa ne eticheteze: sportivul, proscrisa, ratatul si tocilara.

Dar apoi am privit cu totii spre cer si totul s-a schimbat.

Oamenii de stiinta spun ca va sosi in doua luni. Ne-au oferit doua luni pentru a renunta la stereotipuri. Doua luni pentru a ne transforma in ceva ce va dainui chiar si dupa sfarsitul lumii.

Doua luni pentru a trai cu adevarat.

„Si am privit cu totii spre cer e un debut triumfator – Apocalipsa lui Stephen King pentru aceasta generatie. Este deopotriva tulburator, optimist, inspaimantator si induiosator, scris cu enorm de multa compasiune pentru felul in care prezentul ne scapa printre degete. Un roman glorios, minunat si de neuitat” – Andrew Smith, autorului bestsellerului Grasshopper Jungle

„Wallach a creat o distributie realista de adolescenti care se lupta cu probleme de identitate, familie si loialitate. Fanii povestilor apocaliptice nu vor fi dezamagiti.” – School Library Journal

„In acest debut remarcabil, Wallach strapunge intunericul sau cu sensibilitate si umor. O poveste incitanta, care va scoate la iveala filosofii din cititori.” – Kirkus Reviews

Detalii tehnice:

Produs publicat in 2016 de Epica
Colectia EpicWave
Traducator: Shauki Al-Gareeb
Format: 140×200
Tip coperta: Brosata
Numar pagini: 400

Am privit această carte spre recenzie de la librăria Librex, de unde și puteți comanda romanul cu un simplu click aici. Mulțumesc!

Recenzie:

Patru adolescenți a căror vieți nu sunt cum ar vrea ei să fie. Un asteroid care produce panică și amenință să distrugă pământul. O poveste absolut fascinantă, care te face să reflecți la propria viață și la alegerile pe care le faci.

Și am privit cu toții spre cer este o carte absolut minunată. Chiar dacă nu mai sunt de mult o împătimită a cărților Young Adult, cartea aceasta mi-a amintit de ce mi-au plăcut atât de mult la un moment dat. Romanul lui Wallach este plin de surprize, de substraturi și de personaje pe care nu poți decât să le adori. Este una dintre cărțile care te fac să treci printr-un roller coaster de emoții, iar când ajungi la final, după ce ai râs, ai plâns, ai suspinat și aproape că ai aruncat cu ea de pereți datorită tristeții, vrei să o iei de la capăt și să o citești cu mai multă atenție.

Chiar dacă este o carte despre adolescenți, nu ar trebui să vă lăsați păcăliți de aspectul acesta. Și am privit cu toții spre cer are o parte filozofică mai puternică și mai pătrunzătoare decât multe cărți de specialitate. Datorită faptului că romanul abordează subiecte destul de rar discutate din viața reală (probleme adolescentine, loialitate, curaj și găsirea sinelui, dragoste și prietenie), autorul oferă multe ideologii și opinii, iar citind cartea, nu ai cum să nu reflecți asupra tuturor acestor lucruri. Personal, atunci când am închis cartea, am simțit că am trecut printr-o experiență care m-a învățat multe și am vrut să dau cartea tuturor prietenilor mei să o citească, pentru că fiecare va găsi ceva valoros în ea.

Un aspect care mie mi-a plăcut extraordinar de mult la această carte este scrisul lui Wallach. Scriitor și muzician, Tommy Wallach este unul dintre cei mai talentați autori la ora actuală. Nu numai că scrie cu substanță, însă o face și cu o frumusețe aparte. Scrisul lui are o muzicalitate și un lirism care te fac să fii puțin gelos pe abilitatea lui de a-ți ajunge direct la inimă cu metaforele potrivite. În plus, nu numai că scrie minunat, ci este și un cântăreț de nota 10. Vă recomand să ascultați albumul lui, intitulat We all looked up,pe care îl puteți găsi aici.

Un alt atu al romanului? Cu siguranță personajele. Peter, Anita, Eliza și Andy sunt patru adolescenți cu vieți nu tocmai strălucite și cu o dorință arzătoare de a nu-și irosi viețile. Cei patru ajung să se împrietenească în împrejurări destul de deprimante, însă prietenia lor va trece de toate încercările la care va fi supusă. Tehnic vorbind, personajele sunt excelent create, cu voci puternici și cu caracteristici aparte. Am îndrăgit toate personajele, cu bune și cu rele, și mi-au intrat atât de adânc la inimă, încât la o săptămână de la terminarea acestui roman, simt că îmi este dor de ei la fel cum îmi este dor de cea mai bună prietenă. Este imposibil să rămâi indiferent față de cei patru adolescenți din rolurile principale și să nu te atașezi de ei de la primele capitole.

Povestea poate fi descrisă în multe feluri. Oricum ar fi, este frumoasă. Datorită personajelor, a scrisului autorului, dar și a scenelor și a felului în care intriga și fiecare schimbare de situație te afectează, este aproape imposibil să nu fii impresionat și captivat de poveste. M-am trezit de multe ori fiind complet absorbită de poveste, uitând de realitatea din jurul meu. Intensitatea și emoțiile pe care povestea o transmit te fac să intrii cu totul în ea și să nu mai vrei să ieși de acolo.

Una peste alta, Și am privit cu toții spre cer este o carte pe care cu siguranță trebuie să o citiți. Veți fi absolut impresionați de frumusețea și de intensitatea poveștii, iar toate substraturile vor scoate la iveală filozofii din voi. Un roman absolut răvășitor!

Notă: 4.5 stele din 5

Recenzie: Lupta mea – Moartea unui tată de Karl Ove Knausgard

moartea-unui-tata

Detalii tehnice:

Data apariției: septembrie 2015

Tip copertă: Broșată

Format: 107 x 177

Nr. pagini: 448

Editura: Litera

Descriere:

Oare putem reînvia copilăria?

Devenit părinte, Karl Ove Knausgard se regăsește în fața propriului eu, un puști sensibil, care crește în umbra unui frate sociabil, a unei mame adesea absente și a unui tată cu accese de mânie imprevizibile. Maturizarea lentă a sentimentelor, flirturile neliniștite, pasiunea pentru rock și dificultatea de a-l pronunța pe „r“ care îi îngreunează existența… creionează romanul unui adolescent hipersensibil.

O calătorie afectivă de o fidelitate absolută, cu accente de lumină pură, o poveste deopotrivă intimă și universală, care pune problema capacității literaturii de a descrie viața, nimic altceva decât viața, dar viața în toate aspectele ei.

„… extrem de sincer, Knausgard… vrea să ne intro – ducă în cotidianul vieții, care este uneori vizionar, alteori banal, alteori profund semnificativ, dar, prin forța lucrurilor, absolut obișnuit pentru că ni se întâm – plă pe tot parcursul vieții și tuturor…“        (The New Yorker)

„O reușită rară. Nici un scriitor din generația sa nu egalează combinația lui Karl Ove Knausgard de talent, stil, spirit de observație și originalitate…“        (Dagens Naeringsliv)

Volumul acesta mi-a fost oferit spre recenzie de librăria online Librex, de unde îl și puteți achiziționa cu un simplu click aici.

Recenzie:

Am terminat Lupta mea: Moartea unui tată acum două zile, dar încă stau și mă gândesc cum aș putea scrie o recenzie care să fie la fel de convingătoare ca și romanul. Mi se pare că orice aș scrie pălește în fața adevăratei grandori a cărții lui Knausgard și parcă mi-aș dori să nu trebuiască să scriu această recenzie. În același timp trebuie să spun tuturor cât de bună este această carte și cât de mult mi-a plăcut.

Sinceră să fiu, nu sunt o împătimită a cărților scrise de norvegieni și suedezi pentru că nu le înțeleg pasiunea pentru natură și simbolistica acesteia. Mă obosesc îngrozitor descrierile lor mult prea mari și, în general, mi se pare că un pic din atmosfera ”grea” a țărilor respective se reflectă și în literatura lor. Însă am ales să citesc romanele lui Knausgard pentru că mi-au fost recomandate de o persoană în care am încredere și pentru că am fost  atrasă de ideea unei cărți care spune adevărul despre lumea unei persoane simple. Ne-am făcut un obicei din a căuta adevărurile despre lucruri mărețe, însă uităm că lumea este compusă din oameni simpli, care au o lume a lor, complet diferentă pentru fiecare persoană.

În definiție, cartea nu are nimic special. Nu are o intrigă extrem de captivantă, care nu te lasă să respiri. Nu are nici măcar prea mult suspans. Este doar viața unui om simplu, care își urăște tatăl abuziv și care, în același timp dorește să îl facă mândru și să îl mulțumească. Chiar dacă nu m-am așteptat, am fost captivată de carte de la început și a fost, practic, tot timpul cu mine pe parcursul întregii săptămâni în care am citit-o. Mi s-a părut fascinant modul în care Knausgard își dă jos toate măștile, lasă în urmă orice rușine și temere și spune tot lumii. El spune adevărul, unul comun, pe care poate că îl trăim toți, dar despre care ne este rușine să vorbim. Acesta este lucrul grozav la Lupta mea. Spune adevărul de zi cu zi al oamenilor obișnuiți, pe care cu greu îl găsim în literatură.

Cred că această serie a prins atât de bine la public pentru că Knausgard abordează subiecte din viața de zi cu zi, cum ar fi familia, adolescența și schimbările pe care aceasta le aduce, dragostea și cariera. Cititorul se poate regăsi în trăirile autorul, făcându-l să se simtă înțeles. Este bine să știi că a mai trecut cineva prin ce treci tu și că a reușit să treacă peste. Fie că este vorba despre relația cu părinții, probleme cu prietenii, schimbările pe care adolescența le aduce sau emoțiile vârstei, fiecare cititor găsește ceva în care să se regăsească.

Încă de la primele capitole m-am conectat cu personajele și le-am simțit apropiate mie, ca și cum ar fi fost buni prieteni de-ai mei. Chiar dacă sunt persoane reale, tot m-a uimit exactitatea cu care Karl Ove i-a conturat, astfel făcându-mă să mă atașez foarte repede de ei. Acum, la două zile de la terminarea lecturii, am un ciudat sentiment de dor și mă tot întreb ce fac și ce vor face în următoarele volume, pe care aștept cu mare nerăbdare să le citesc.

Deși un personaj destul de controversat, mie mi-a plăcut la nebunie de Karl. Mi se pare genul de persoană plină de mistere și surprize, cu care aș putea foarte ușor să ies la o cafea. Sinceritatea cu care recunoaște că viața lui nu a fost mereu roz și că uneori s-a abătut de la drum m-a impresionat și m-a făcut să îl simpatizez și mai mult. În general, mi s-a părut un om cu demnitate, deștept, sensibil și foarte talentat, complet diferit de restul lumii.

Scrisul lui… Ei bine, chiar dacă nu mă așteptam, mi-a plăcut la nebunie! Este simplu, ușor de urmărit și elegant, iar în același timp debordează de emoție. Lupta mea este un roman plin de emoție și de sensibilitate, pe care autorul nu încearcă să le ascundă și de care nu se rușinează. El arată lucrurile așa cum au fost, iar asta te atinge mai mult decât o carte care încearcă să emoționeze în mod intenționat. Un atu al cărții este, cu siguranță, talentul lui Knausgard de a crea o atmosferă reală, aproape apăsătoare, care te face să ai impresia că te găsești acolo și trăiești totul o dată cu el.

Una peste alta, Lupta mea este o serie pe care trebuie să o citiți. Spune emoționanta și reala poveste a unui băiat cu un tată abuziv și, mai apoi, a unui adult care este pus în fața morții aceluiași bărbat care i-a terorizat tinerețea. Scrisă cu o doză de adevăr aproape izbitoare, cartea impresionează, emoționează și captivează, iar Karl Ove va deveni în scurt timp un personaj de care veți fi fascinați. De neratat!

Notă: 6 stele din 5

Recenzie: ”Mozart se trezește” de Eva Baronsky

 

mozart-se-trezeste

Detalii tehnice:

Format carte: b5 130×200
Numar pagini: 280
ISBN: 978-973-724-610-3
Data publicatie: 30.09.2013
Colectie: Strada Fictiunii Contemporan

Descriere:

În ajun era încă pe patul de moarte. A doua zi se trezește într-un loc necunoscut. Paradis? Infern? Nu, este Viena zilelor noastre. Rătăcind pe străzile cândva familiare ale unui oraș în care toată lumea îl cunoaște, dar nimeni nu îl recunoaște, Wolfgang se confruntă la tot pasul cu minunile lumii contemporane, de la trăsurile fără cai și muzica fără orchestră până la cluburile de jazz, magazinele universale și celebrele bomboane Mozartine. Înfricoșătoarea călătorie în timp nu și-o poate explica decât printr-un mandat din partea lui Dumnezeu: trebuie să ducă la bun sfârșit misteriosul Requiem. Dar ce soartă îl așteaptă după aceea?

„O carte care nu are nevoie de girul marilor publicaţii ca să ajungă la cititori şi să îi captiveze.“
  Frankfurter Rundschau

„Romanul Evei Baronsky ne vorbeşte în primul rând despre noi.“
literaturkritik.de

Cartea aceasta mi-a fost oferită de cătra editura All spre recenzie, de unde și puteți comanda cartea cu un click aici. Mulțumesc!

Recenzie:

Viena, muzică clasică și unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului al 18-lea. O premiză perfectă pentru mine, o violonistă îndrăgostită de lumea muzicii clasice. Mozart se trezește mi-a atras atenția cu descrierea intrigantă, dar și cu coperta amuzantă și mă bucur enorm că am hotărât să citesc această carte.

Mozart se trezește este un roman care e imposibil să nu îți placă. Este, în primul rând, o lectură în același timp ușoară și solicitantă, încărcată de atmosfera boemă a Vienei și de frumusețea artei. Am citit romanul Evei cu mare plăcere, având mereu impresia că m-am aventurat într-o călătorie interesantă pe străzile Vienei împreună cu unul dintre compozitorii mei preferați.

Povestea este interesantă și originală. Aceasta se concentrează pe Mozart și pe compozițiile lui, în special pe Requiem-ul pe care nu l-a terminat niciodată. Am fost complet fascinată de ideea unui Mozart care trăiește în secolul 21 și care aduce muzica epocii lui înapoi la viață într-o eră digitală. Bineînțeles, asta are de-a face și cu faptul că sunt violonistă și am crescut, practic, cântând compozițiile lui.

La începutul cărții, ne este prezentat un Mozart pe patul de moarte, apoi unul confuz, cât se poate de viu într-o lume pe care nu o cunoaște, deși îi pare foarte cunoscută. După ce moare în secolul 18, acesta se trezește în Viena zilelor noastre și nu are habar cum a ajuns acolo sau  cum funcționează această lume a ”trăsurilor fără cai”. Confuz, singur și fără bani, acesta îl întâlnește pe Piotr, un violonist care îl ia sub aripa lui și cu care începe să cânte în baruri. Astfel, Mozart începe să se adapteze la această lume neobișnuită. Dând dovadă de un talent nemaiîntâlnit și de o abilitate de a compune pe loc, faima ciudatului pianist crește pe zi ce trece. Astfel, cititorul este martor la încercarea lui Mozart de a se adapta la secolul 21, dar și la toate extravaganțele unui geniu.

Merită menționat faptul că autoarea a reușit să îl întruchipeze pe Mozart extraordinar de bine! Citind cartea, caracterul copilăros și totuși profund al acestuia iese dintre pagini, la fel ca și în cazul compozițiilor lui. Eva Baronsky îl conturează pe Mozart exact cum istoria ne spune că a fost. De o copilărie și o veselie molipsitoare, acesta cucerește lumea din jurul lui cu entuziasmul și cu geniul lui muzical. În același timp, dă dovadă de profunzime atât sentimentală, cât și muzicală. Pentru mine a fost fascinant să citesc despre un muzician pe care îl studiez de mică. Am ajuns să mă atașez de el ca de un prieten și să îmi pese de soarta lui, indiferent de imaturitatea ușor agasantă de care putea da dovadă uneori.

Un alt aspect al cărții care mi-a plăcut foarte mult a fost cel istoric. Autoarea reușește să scoată în evidență diferențele dintre secolul 18 și 21, demonstrând cât de mult a evoluat omenirea. Mi s-a părut briliantă ideea de a arăta cum se poate adapta un om al secolului 18 în era digitală. Autoarea construiește o atmosferă incredibilă , iar citind simți că te plimbi pe străzile Vienei și că auzi muzica plutind în aer. Am fost captivată de carte și uneori aveam impresia că lumea din jurul meu dispare. Foarte mult mi-a plăcut și scrisul Evei. Are ceva foarte elegant, iar metaforele pe care le-a folosit mi-au arătat cât de mult iubește muzica. Am apreciat-o și pentru exactitatea informațiilor muzicale și pentru felul în care descria procesul de compunere a unei piese muzicale.

Unul dintre aspectele la care consider că s-ar fi putut lucra mai mult este dezvoltarea intrigii. Pe alocuri, dinamica acțiunii mi s-a părut lentă și am simțit că nu există o intrigă bine stabilită. Mi-ar fi plăcut să existe mai mult suspans, iar acțiunea să aibă și un punct culminant. Consider, de asemenea, că povestea de dragoste dintre Mozart și Anju a fost grăbită, fără o bază reală și nu mi s-a părut că ar contribui cu ceva la intrigă și la adevărata semnificație a cărții. O altă nemulțumire a fost chiar finalul, care a fost mult prea grăbit și brusc. Mi-ar fi plăcut să aibă mai mult legătură cu muzica lui Mozart decât cu orice alți factori externi.

Una peste alta, Mozart se trezește este o călătorie fascinantă în lumea muzicii clasice. Scrisă foarte elegant, cartea cucerește cititorul cu aventurile fascinante ale unui muzician geniu ca Mozart. Recomand cu căldură!

Notă: 4 stele din 5 

 

 

Recenzie: ”Nerve. Adevăr sau provocare” de Jeanne Ryan

nerve-carte

Detalii tehnice:

AUTOR(I): JEANNE RYAN
TIP COPERTĂ: HARDCOVER
ISBN: 9786067930429
FORMAT: 13 X 20 CM
EDITURA: CORINT
AN APARIȚIE: 30/08/2016
NUMĂR PAGINI: 304
TRADUCERE: LIVIU SZOKE

Descriere:

Colecția Leda Edge vă aduce o nouă analiză a vieții sociale de astăzi și a puterii tehnologiei prin cartea Nerve: Adevăr sau provocare de Jeanne Ryan, destinată segmentului young adult și ecranizată în 2016.

Când Vee este aleasă pentru a juca în NERVE, un joc anonim de provocări transmis live online, ea descoperă că jocul o cunoaşte. O tentează cu premii luate din pagina ei AstaSuntEu şi o pune să facă echipă cu băiatul perfect, Ian cel super-sexy. La început este palpitant ― fanii lui Vee şi Ian îi încurajează să răspundă unor provocări tot mai riscante, cu mize tot mai mari. Dar jocul ia o întorsătură malefică atunci când sunt trimişi într-un loc secret împreună cu cinci alţi jucători pentru runda Marelui Premiu. Dintr-odată, este un joc de totul sau nimic, cu însăşi viaţa lor pusă la bătaie. Oare cât de departe va merge Vee înainte să cedeze, înainte să piardă NERVE?

„Un roman original şi alert, care ne oferă o felie de viață în care cultura pop dă un înţeles cu totul nou televiziunii de tip reality-show la modă.” VOYA

„Comentariul asupra societăţii de azi, în care viaţa a devenit un spectacol public, este corect şi profund. Tempoul este neobosit, iar cititorii vor da înnebuniţi paginile, până la ultima.” KIRKUS REVIEWS

Am primit această carte spre recenzie de la librăria online Librex. Mulțumesc!

Recenzie:

 

Am aflat de Nerve. Adevăr sau provocare prin prisma filmului, care s-a lansat în România în septembrie și care a înnebunit toți cinefilii. Bineînțeles, în momentul în care filmul a fost lansat, cartea a început să fie foarte citită și pentru o lună am văzut-o pe rafturile tuturor. Am adăugat-o la un moment dat pe lista de cărți de citit, fără a-i da, însă, prea multă atenție. Asta până am văzut filmul, care mi-a plăcut la nebunie și care m-a convins că trebuie să citesc cartea cât mai repede.

Da, ați citit bine. Am văzut filmul înainte de a citi cartea. Nu știu dacă a fost o greșeală sau nu, dar sunt convinsă că într-un fel mi-a influențat părerea despre roman. Probabil că dacă nu aș fi văzut ecranizarea mai întâi, aș fi notat-o cu cinci stele din cinci, dar aceasta mi s-a părut mult mai captivantă și mai în ton cu ideea jocului Nerve. Totuși, și cartea mi-a plăcut foarte mult și m-a făcut să o recomand unei prietene care voia o carte de aventuri pentru o duminică liniștită în casă.

Nerve este un roman numai bun de citit atunci când vrei o lectură captivantă pentru weekend. Nu este vorba nici despre o carte foarte complexă, care îți dă de gândit, nici de un thriller care nu te va lăsa să dormi și nici de o poveste de dragoste care te va face să plângi și să râzi în același timp. Este pur și simplu o poveste extrem de captivantă, ușor de citit și destul de originală pentru a stârni o isterie printre cititorii genului young adult.

Premiza este foarte originală și mi-a plăcut mult. Nerve este un joc care te face să îți încalci limitele, să treci peste orice frică și să faci lucruri nebunești, în același timp fiind urmărit de milioane de Observatori și câștigând bani sau bunuri materiale. Sună destul de amuzant, nu? Problema este că provocările oferite de Nerve îți pot pune viața, demnitatea și viitorul în pericol. În afară de asta, jocul ajunge încet-încet să te controleze, pentru că el îți poate afla toate datele personale și toate secretele. Prin șantaj emoțional și psihic, jocul acesta ajunge să îți controleze întreaga viață până în punctul în care cedezi. De fapt, Nerve nu are limite și te face să le uiți și pe ale tale.

nerveVee este o adolescentă destul de normală, însă de o timiditate aparte. Ei îi place să stea în umbra celei mai bune prietene ale ei, Sydney, și nu este o adeptă al pericolului sau al senzațiilor tari. Însă în noaptea în care o vede pe Sydney sărutând băiatul de care îi place acesteia, Vee simte că trebuie să facă o schimbare și astfel ajunge să se înscrie la Nerve, unde îl primește ca partener pe Ian, un tip de care, bineînțeles, va ajunge să se îndrăgostească. Aceștia sunt adorați de Observatori și sunt puși să îndeplinească provocări care mai de care mai nebunești.

Ideea mi s-a părut foarte interesantă și executată excelent. Conceptul este foarte bine explicat cititorului și complexitatea jocului atrage și impresionează. Provocările primite de personajele principale m-au captivat, pentru că mereu voiam să văd cum vor ieși Ian și Vee din încurcături și ce alte provocări vor mai primi. Pe măsură ce înaintezi în poveste, atmosfera devine din ce în ce mai tensionată, iar provocările mai nebunești și mai periculoase ca oricând. Ce mi-a plăcut foarte mult a fost faptul că în spatele acestei idei fanteziste a jocului se ascund mesaje importante despre generația noastră și puterea pe care tehnologia, popularitatea și banii o au asupra noastră.

Un alt atu al cărții a fost atmosfera foarte bine creată. Citind cartea, m-am simțit de multe ori urmărită și am simțit pe pielea mea starea de surescitare, adrenalină și pericol. De asemenea, faptul că toată acțiunea se întâmplă noaptea a dat un farmec aparte poveștii și a făcut-o, parcă, mai misterioasă și mai periculoasă.

Suspansul provine din provocări și din zbuciumul interior al personajului principal, Vee. Transformarea ei dintr-o fată timidă într-una care își învinge temerile și face ce trebuie pentru a supraviețui nu este ușoară, iar chinul ei interior este foarte bine transmis cititorului. Ceea ce mă aduce la un alt punct forte al cărții.

Intrigă este foarte bine pusă la punct și te ține cu sufletul la gură. În același timp, suspansul este foarte bine gradat, astfel că simți adrenalina pulsându-ți în vene, dar și o mulțime de emoții foarte puternice.Am simțit pe pielea mea teama și disperarea lui Vee, dar și dorința ei de a fi mai curajoasă și de a-și ieși din zona de confort. Lucrul grozav la Nerve este că transmite foarte multe, de la emoții până la mesaje, astfel că romanul nu este numai un thriller foarte intrigant, ci și o lecție pentru adolescenți despre generația noastră.

Lucruri care m-au nemulțumit la carte au existat, însă nu au fost multe. În primul rând, personajele mi s-au părut destul de fade și slab conturate. Deși le-am simpatizat și mi-a păsat de soarta lor, nu pot spune că au fost cele mai reale sau mai bine create personaje despre care am citit vreodată. De asemenea, chiar dacă sunt specifice adolescenților, problemele lor mi s-au părut superficiale, iar modul lor de a le trata ușor copilărești. Provocările primite de ei sunt captivante și au un anumit farmec, dar cele din film mi s-au părut mult mai antrenante și mai amuzante. Cât despre relația dintre Ian și Vee, aceasta a fost de-a dreptul previzibilă și a evoluat mult prea repede.

Una peste alta, Nerve. Adevăr sau provocare este o carte numai bună de citit atunci când cauți o poveste antrenantă, care să nu te lase să o pui jos până la final, în același timp fiind foarte ușor de citit și foarte originală. O recomand pentru weekend-urile care par prea lungi fără o poveste bună! Apoi vă recomand și filmul, care sigur vă va ține cu sufletul la gură până la final.

Notă: 4 stele din 5 

nerve-3