Recenzie: ”Sertarul cu ură” de Anca Zaharia

Descriere:

Anca Zaharia, încă de la debut, scrie o poezie puternică și personală, care te cucerește chiar și fără să-ți dai seama. Volumul se citește ușor și cu plăcere, dai pagină după pagină cu tot mai multă curiozitate, și asta te poate induce la un moment dat în eroare: poți rămâne cu senzația că e doar o poezie inteligentă și ironică, bine ancorată în realitate, actuală, ludică, nonconformist feminină. Dar, după ce ai închis cartea, ai surpriza că e mult mai mult decât atât. Te simți contaminat; de imaginile cuprinse în versuri, de unele finaluri, de întrebări, de stări, de gânduri.
Anca Zaharia este unul dintre acei rari scriitori inteligenți, cu gust impecabil în ce privește literatura scrisă de alții, care a citit și a înțeles îndeajuns de mult încât își permite să se joace chiar și cu acele teme în fața cărora novicii au în general o formă de respect paralizantă, care le inhibă scrisul, ajungând să-l facă ridicol, fals sau clișeic – aflată la polul opus, Zaharia scrie cu ușurință și umor despre moarte, iubire, copilărie, părinți, obsesii, nemulțumiri, dezgust, despre lumea din jur, simțind că tot ceea ce poate fi trăit poate fi de asemenea pus într-o poezie. Și câtă dreptate are!
Ironia rămâne unul dintre punctele forte al acestui volum. E mereu surprinzătoare, vie: „nu-i frumos/să visezi la nemurire/atunci când știi că ești/mort“; „Mata Hari era și ea superbă/cu șoldurile dezgolite ca de amazoană/chiar și puțin după trecerea în veșnicia/pe care și-o petrece complet răvășită/din cauza dezaxaților care îi fură capul/bijuteria ce i-a mai rămas/din muzee//după ce mor voi afla/din păcate abia atunci/dacă tot ce am simțit de-a lungul vieții /a însemnat că așa îți pierzi capul/sau există și alte moduri“; „în loc de bibelouri am pus cărți/m-am învelit în păturica nouă și i-am mulțumit lui tataia/că e bun și mort și face cadouri la fel ca atunci când trăia și-mi era frică de el“ sau „uneori vezi clar că nu ești el/te minți că sigur te-au adoptat, te-au furat/ți-au zdrelit creierii în copilărie/de nu mai știi de tine//nu ești tac-tu mereu/și asta/abia asta/e o minune“. Când scrie despre iubire, tonul e cald, firesc, original: „marți noaptea vor fi/- 20 de grade, ai zis/nu-i nimic/te despic și dorm în tine/unde e cald/e mereu cald/va fi bine să mă îmbrac cu tine/să mă înconjor cu sângele tău/fierbinte încă și apos aproape transparent//doar pentru o noapte/noaptea de marți/așteptând ziua de după/când nu voi mai suferi de frig/și te voi plânge convulsiv/dorindu-mi să nu te fi făcut /haina mea de zile negre albe /gri grele“.
Sertarul cu ură te contaminează, într-un final, de viață, dar nu una îmbrăcată regulamentar și decent în haine care nu i se potrivesc, menite doar să dea bine în ochiul privitorului, ci una dezgolită și reală, așa cum poate fi și a ta, dacă ai avea curaj s-o privești în față. Iar ăsta e cel mai important și mai sincer lucru pe care-l poate face poezia pentru tine.

Cristina Nemerovschi

Detalii tehnice:

ISBN: 978-606-8611-39-6
Data apariției: septembrie 2015
Număr de pagini: 96
Format: 13×20 cm
Tip copertă: broșată
Colecție: Imprint Karth – Poezie

Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii Herg Benet, cu un click aici.

Recenzie:

Pe Anca am cunoscut-o acum aproximativ doi ani, când am început să scriu pe blog-ul Serial Readers, unde scrie și ea. De atunci i-am citit fiecare articol, m-am bucurat de fiecare povestire din cadrul seriei ”Jurnal de librar” (care, dacă nu știați, va apărea în curând sub formă de carte, la editura Herg Benet) și am descoperit cărți minunate datorită ei (a se nota Karl Ove Knausgard, de care am aflat de la ea). Era, deci, absolut normal să îi citesc cartea de debut, Sertarul cu ură și îi mulțumesc că mi-a oferit șansa să o fac. Aș vrea, totuși, să menționez că faptul că o știam pe Anca dinainte și că îi apreciez munca în lumea literară nu mi-a influențat nu mi-a influențat sub nici o formă opinia despre carte.

”Sertarul cu ură” este o carte cum rar întâlnești. O colecție de 73 de poezii, scrise fără semne de punctuație, majuscule sau rimă. Trebuie să recunosc că nu sunt fana poeziilor și nici nu mă pricep la ele, însă mi-am dat seama de la prima pagină că sunt pusă în fața unor lucrări diferite de celelalte. Anca reușește un lucru pe care nu mulți scriitori îl pot face: ea îți spune povestea ei, folosind sentimentele și cuvintele proprii, însă îți dă ocazia să interpretezi fiecare poezie așa cum o simți tu. Practic, sentimentele ei trezesc în tine ceva unic, folosindu-se de poezie și de un realism aproape izbitor. Scrisă în formă de jurnal, cartea ascunde între paginile ei secrete despre ea, dar și despre cititorul ei. Bănuiesc că ce încerc eu să explic aici e că fiecare cititor se poate regăsi în ce scrie Anca, într-un fel sau altul.

Am citit volumul într-o oră jumătate, aproximativ. Trec printr-o perioadă în care cu greu citesc, însă am luat cartea Ancăi și nu m-am oprit decât la final, iar când am dat pagina după poezia cu numărul 73, am fost complet șocată și deranjată că se terminase și că nu mai era nimic de citit. Chiar dacă nu obișnuiesc să citesc poezii, ”sertarul” Ancăi m-a captivat, m-a făcut să uit de mine și m-a făcut să o apreciez și mai mult ca om și ca scriitoare.

Sertarul cu ură spune povestea unui om simplu, folosind o scriitură cât se poate de frumoasă. Anca creează o imagine a realității cotidiene clară, ajungând la barierele firescului și transmițând cu ușurință și cu naturalețe sentimentele ei. Poezia ei e dură, dar delicată, și te face să te trezești, parcă, dintr-un somn adânc. Vocea Ancăi, sentimentele ei și lucrurile pe care aceasta le arată sunt pe cât de firești, pe atât de stranii și de înfricoșătoare, pentru că trezesc în tine ceva ce nu multe cărți reușesc. În timp ce citeam, îmi dădeam seama cât de tare mă regăsesc în ura din acest ”sertar”, în toate sentimentele pe care Anca le transmite (nu întotdeauna frumoase sau luminoase) și cât de mult mă influențează cuvintele ei. Nu știu cum reușește Anca să își facă cititorul să simtă totul atât de profund, însă de un lucru sunt sigură. ”Sertarul cu ură” este cea mai realistă și mai autentică carte pe care am citit-o în ultima vreme, vorbind despre o România pe care toți o cunoaștem, și despre o Moldova (trăiască-mi plaiurile natale!) pe care toți o știm de la TV și despre care puțini alegem să vorbim.

Volumul este, prin urmare, puternic și personal, punând stăpânire pe tine încă de la primele poezii. Cartea se citește ușor, iar când ajungi la final, realizezi că ce scrie Anca e mai mult decât o poezie mișto, care redă sentimente puternice. Ajungi să îți dai seama rapid că cele 85 de pagini care conțin gândurile și stările scriitoarei te contaminează și nu îți vor da pace multă vreme de-acum încolo. Dacă căutați o poezie romantică, frumoasă, învelită în tot felul de metafore bune pentru inimă, nu vă sfătuiesc să vă aventurați în ”Sertarul cu ură”, pentru că veți da de niște rânduri care te trezesc la viață într-un mod dur, fără bariere și milă.

Recomand Sertarul cu ură? Bineînțeles! Îl recomand tuturor? Aș vrea să pot, dar mă tem că unii oameni nu vor reuși să iasă din cutia în care anumite reguli literare i-au pus, și nu vor înțelege că ce a scris Anca este, poate, mult mai important decât orice carte scrisă de clasicii pe care ei îi venerează. Spun asta pentru că poeziile Ancăi descriu o societate, o țară și o persoană cât se poate de reale și de contemporane, o lume în care fiecare cititor a trăit la un moment dat și în care se poate regăsi. Un debut mai mult decât promițător și o voce care merită să se facă auzită!

Notă: 5 stele din 5

Despre autoare:

”M-am născut acum niște ani într-o zonă pe care regret că o știu. Toate explicațiile pentru varianta prezentă se găsesc acolo, în Moldova copilăriei mele, deci nu dați vina exclusiv pe mine. Nu-mi place că mă cheamă și Elena, dar am altele de rezolvat în viață, nu schimbarea unui prenume.
Citesc și scriu de pe la 2-3 ani, acestea erau alternativa la trăit în realitatea tristă de sat din Bacău.
Am făcut multă școală, toată pe la Facultatea de Litere (Universitatea Transilvania, Brașov), și evident că voi fi mereu o vânzătoare cu mare pasiune pentru citit. Am scris pe Hyperliteratura.ro timp de aproape 2 ani, scriu pe Serial Readers tot de vreo 2, am lucrat ca librar aproape 3 ani, încep zilnic câteva proiecte pe care nu le voi finaliza niciodată, dar toate au cumva legătură cu literele și hârtia. Blogul Irrefutabilis este cel mai longeviv proiect personal.
Am câștigat, în adolescență, premii la diverse concursuri de creație literară – fain mod de a-mi petrece timpul. Îmi place să citesc (și asta e ușor), îmi place să scriu (asta e ceva mai greu), dar lucrul în care cred cu tărie acum, la 20 și puțin de ani, e că scrisul e singura activitate constantă din viața mea. Nu-mi plac oamenii, dar îmi plac cititorii!”

În încheiere, aș vrea să vă reamintesc de interviul pe care l-am realizat cu Anca acum un an și pe care, dacă nu l-ați citit încă, vă sfătuiesc să o faceți!

Advertisements

Recenzie: ”Sticletele” de Donna Tartt

Descriere:

Theo Decker, un adolescent de treisprezece ani din New York, supraviețuiește ca prin minune unei explozii care îi omoară mama într-un muzeu de artă și intră fără voia lui în posesia unui mic tablou fascinant, preferatul mamei sale. Ani de zile mai târziu, după o copilărie aventuroasă, Theo lucrează într-un magazin de antichități, iar tabloul ascuns cu grijă ani de zile devine pe neașteptate poarta de acces către lumea subterană a traficului cu opere de artă.
O poveste plină de suspans, meșteșugită meticulos, asemenea unui tablou flamand, despre iubire și artă, despre pierdere și obsesie, despre supraviețuire și modelarea propriului destin, toate supuse întorsăturilor imprevizibile și nemiloase ale sorții.

„Un triumf. Donna Tartt ne oferă o operă de ficțiune excepțională.“ (Stephen King)

„Un roman dickensian superb, seducător, care te ține cu sufletul la gură fără să-și piardă nici o clipă energia narativă.” (New York Times)

Detalii tehnice:

Editură: Litera
Autor (i): Donna Tartt
Numar de pagini: 1120 pagini
ISBN: 978-606-33-0165-0
Anul aparitiei: 2015

Cartea poate fi comandată de pe site-ul librăriei online Librex, cărora le mulțumesc pentru această copie, oferită spre recenzie!

Recenzie:

Sticletele, romanul Donnei Tartt premiat cu premiul Pulitzer în 2014, a fost publicat în România la editura Litera în 2015 și a făcut cu siguranță valuri în blogosferă. Nu cred că recenzia mea vă va oferi o perspectivă nouă asupra cărții, însă sper din toată inima că vă va convinge să o citiți, pentru că merită. În ciuda numărului de pagini ușor descurajant, consider că ”Sticletele” este un roman pe care toată lumea trebuie să îl citească măcar o dată în viață.

Povestea din Sticletele începe în momentul în care adolescentul Theo Decker devine victima unei explozii în muzeul de artă din New York. Deși băiatul are noroc și scapă cu doar câteva răni, mama lui moare, iar asta îi schimbă complet viața. Fără voia lui, Theo intră în posesia unui tablou valoros, care îl va duce într-o lume tumultuoasă și care va oferi vieții lui o întosătură ușor nebunească .

În cele 1108 pagini ale romanului, cititorul este purtat de la anii adolescenței lui Theo, până la maturitate, când acesta face afaceri cu antichități și câștigă bani buni din asta. Pe parcurs, anii adolescenți reprezintă un punct foarte important în viața acestuia, fiind poate cei mai grei din viața lui. Atunci când tatăl lui îl ia cu el în Las Vegas, Theo se împrietenește cu un coleg rus, care îl introduce în lumea alcoolului, a drogului și a desfrânării. Aceștia vor rămâne prieteni pe tot parcursul vieții, reîntâlnindu-se întâmplător peste ani, când vor pleca în aventura vieții lor.

Scrisă la persoana întâi, cartea lui Tartt poate fi descrisă în multe feluri. Mie, personal, mi s-a părut printre cele mai complexe cărți citite până acum. În afara faptului că acțiunea surprinde decenii din viața lui Theo, aceasta abordează subiecte pe cât de diverse, pe atât de delicate. Intriga începe într-un mod cât se poate de tulburător: scena exploziei și a decesului mamei lui Theo se află printre primele capitole, cititorul având destul timp să se atașeze atât de personajul principal, cât și de mama acestuia. Capitolele ce urmează se concentrează pe durerea lui Theo și pe întorsătura pe care o ia viața lui după acest tragic eveniment, tumultumul interior al personajului central fiind foarte bine descris. Deși am citit numeroase păreri care afirmă faptul că romanul se bazează mai mult pe acțiune decât pe emoție și ideațiune, nu sunt complet de acord. Da, romanul are o acțiune foarte încărcată, însă dintre rânduri reiese o emoție incredibilă, iar faptul că autoarea se concentrează pe atmosferă, peisaje și descrieri amănunțite ale oamenilor și a locurilor nu face decât să îți ofere posibilitatea de a avea o imagine clară a poveștii. Eu am simțit că sunt parte din poveste, și asta mi-a plăcut la nebunie.

Substraturile ating sufletul cititorului, iar amintirile din trecut aproape obsesiv redate de Theo te fac să devii și tu, la rându-ți, obsedat de acțiune, de poveste și de personaje. M-am simțit în special afectată de povestea lui Theo datorită rolului pe care arta îl joacă în viața lui, iubirea mea pentru aceasta spunându-și cuvântul. Nu pot decât să mă înclin în fața Donnei pentru cercetarea evidentă pe care a făcut-o pentru acest roman în ceea ce privește arta și tablourile. Pentru mine, Sticletele a fost cartea perfecta: intrigă, emoție, acțiune, personaje colorate, artă și dramă.

Nu pot găsi un aspect al cărții care să nu îmi fi plăcut. Trebuie amintite personajele, care, așa cum am spus mai sus, sunt cât se poate de colorate și de bine create. Nu mi-au plăcut toate, însă nu consider asta un minus. Dimpotrivă, consider că această latură a cărții reflectă viața de zi cu zi într-un mod în care puține cărți o fac. Spre exemplu, Boris este un personaj pentru care am avut sentimente contradictorii. Existau momente când îi apreciam nebunia și indiferența, dar nu mi-a plăcut deloc pentru modul în care l-a transformat pe Theo. Mi-a plăcut, totuși, prietenia dintre ei. În general, consider că personajele punctează foarte bine anumite mesaje și idei ale cărții și se potrivesc foarte bine cu intriga.

Mulți critici consideră că Donna Tartt nu are o scriitură memorabilă. Poate că, într-un fel, această afirmație este adevărată. ”Sticletele” nu mustește de idei și revelații care să îți dea lumea peste cap – nu are o latură filozofică profundă. Cu toate acestea, subiectele pe care le abordează sunt cât se poate de importante pentru cititori. Un aspect care mi-a atras atenția a fost impermanența vieții omenești și importanța (mai mică sau mai mare) a acesteia. Am fost pusă de mult ori în fața impasului de a alege între artă și om. Până la urmă, ce are mai multă importanță? O viața de om sau o capodoperă de artă nemuritoare? Practic, ideea de bază a cărții este lupta dintre ce ar trebui să facem și ce vrem să facem, și alegerea dificilă dintre prezent și viitor.

După 1108 de pagini, finalul vine parcă prea repede. Mi-ar fi plăcut să existe o continuare care să spună clar ce s-a întâmplat cu Theo. Am câteva întrebări fără răspuns după final, chiar dacă există destul de multe indicii care să îți arate cum se încheie povestea tumultuoasă a lui Theo.

În concluzie, Sticletele este un roman măreț, care sunt sigură că va continua să facă valuri în lumea literară. Consider că face parte din categoria cărților pe care fie la adori, fie le urăști, iar eu din fericire fac parte din prima categorie. Pentru mine, ”Sticletele” este un roman emoționant, cu intrigă bună, densă, bogată în întorsături de situație și scene de suspans. Nu vă lăsați intimidați de numărul de pagini – acestea trec repede, aproape zburând, lăsând în urmă un șuvoi de emoții și idei.

Notă: 5 stele din 5

 

Recomandarea săptămânii – This is us

Scurte aplauze, vă rog, pentru faptul că am reușit să îmi impun să las un pic învățatul pentru o postare care să nu aibă legătură cu viața mea trist de încărcată. Bineînțeles, ce citiți acum nu va fi o recomandare lungă și elaborată, pentru că sâmbătă dau examenul IELTS pentru a-mi lua certificatul de proficiency în engleză și nu vreau să întind coard prea mult. Trebuie să și învățăt. Am hotărât, totuși, ca astăzi să vă ofer o recomandare la care mă gândesc încă de când am descoperit serialul în cauză. Este vorba de This is us, un serial care are în roluri principale actori ca Mandy Moore, Sterling K. Brown și Milo Ventimiglia.

Am descoperit acest serial în ziua de Paște. Nu știu ce mă apucă în fiecare vacanță de primăvară, dar tot ce fac este să mă uit la filme și seriale. Îmi amintesc că prin 2014 am văzut 3 filme într-o singură zi. De data aceasta, serialul ce mi-a ținut companie pe durata zilelor de leneveală a fost This is us, pe care bineînțeles că l-am mai văzut pe la prietenii de pe Facebook, dar căruia nu i-am dat niciodată prea multă atenție. Știam, totuși, că este foarte bun, așa că m-am hotărât să văd despre ce este vorba.

Ei bine, This is us este un serial excelent. Sincer, eu nu spun asta despre orice serial sau film, însă acesta chiar își merită laudele. În afara faptului că are o poveste superbă, care este în același timp dramatică și amuzantă, actorii m-au impresionat de la primul episod. Serialul acesta este plin de actori geniali. Spre exemplu, Sterling K. Brown a devenit imediat unul dintre actorii mei preferați. Felul în care joacă omul ăsta te lasă fără cuvinte! La fel de mult mi-au plăcut și Milo Ventimiglia, Chrissy Metz și Justin Hartley. De fapt, singura actriță care nu mi-a plăcut absolut deloc a fost Mandy Moore.

Povestea are în prim plan trei frați. Doi dintre ei sunt gemeni, iar celălalt este adoptat. Și negru. Primele scene ne fac cunoștință cu părinții lor, iar restul ne pun la curent cu viețile lor ca și adulți. Pe parcursul fiecărui episod, ajungem să cunoaștem atât copilăriile lor, cât și perioadele de maturizare și, până la urmă, viețile lor de adulți. În același timp, acțiunea se concentrează foarte mult pe părinții acestora, astfel făcând legătura cu anumite decizii și evenimente din viețile celor trei frați.

Povestea are de toate: profunzime, dramă, romance și umor. Ce să mai, eu am stat lipită de calculator timp de 18 episoade fără să mă plictisesc deloc. Mi s-a părut fascinant felul în care povestea dezvăluie viața unei familii și laturile acesteia în care cu toții ne putem regăsi. Experiențele personajelor, puse într-o lumină atât de normală, te fascinează tocmai pentru că te poți regăsi în ele. Personajele sunt oameni normali care trec prin niște întâmplări cât se poate de obișnuite.

Mi-a plăcut la nebunie emoția pe care serialul mi-a transmis-o. M-am atașat rapid de personaje, iar asta se datorează interpretărilor excelente ale actorilor. Absolut fiecare scenă cu Sterling L. King m-a emoționat foarte mult, iar restul actorilor fac și ei o treabă incredibilă. Am râs împreună cu ei, am plâns, am trăit amintirile lor din trecut și am stat cu sufletul la gură  până la final.

This is us este serialul pe care trebuie să îl vedeți cât mai repede. Este o poveste superbă, excelent spusă, iar interpretările actorilor te răvășesc. Personal, mor de nerăbdare să apară sezonul doi, care sper să fie la fel de bun ca și primul! Între timp, vă las mai jos trailer-ul, în speranța că vă va convinge să urmăriți serialul:

Pentru mai multe detalii despre serial, puteți intra pe pagina oficială de IMDb.

Recenzie: ”Shantaram” de Gregory David Roberts

Descriere:

O poveste uriașă, copleșitoare și irezistibilă

În acest roman de inspirație autobiografică, Gregory David Roberts își poartă cititorii prin cartiere mizere și hotele de cinci stele, printre mafioți și sfinți, descriind o serie de experiențe care vor lua prin surprindere și cea mai excentrică imaginație. „Shantaram” a fost publicat în peste 40 de limbi și a fost vândut în peste 4 milioane de exemplare.

„Mi-a luat mult timp și am străbătut aproape întreaga lume până am aflat ceea ce știu acum despre dragoste, despre destin, despre alegerile pe care le facem, însă esența acestor lucruri m-a lovit într-o clipă, în timp ce eram înlănțuit de un zid și torturat.” Așa începe halucinanta poveste a lui Lin (prescurtarea de la Lindsay), un australian evadat din închisoare și stabilit într-un oraș supraaglomerat de pe alt continent. Bombay-ul i-a devenit complice, ajutându-l să își piardă urma. Nemaiavând casă, familie sau identitate, Lin a fost nevoit să caute iubire și sens în mahalalele sărace, făcându-și între timp ucenicia în afaceri murdare.

Însoțit de ghidul și de bunul său prieten Prabaker, a pătruns într-o lume formată din mafioți și cerșetori, prostituate și sfinți, soldați și actori, indieni și expați, din haosul căreia s-au desprins două figuri clare. Prima îi aparține lui Khader Khan, șeful bandei mafiote care i-a cumpărat libertatea de la autoritățile indiene, un infractor cu vocație de filosof care i-a devenit treptat mentor. A doua este frumoasa Karla, o femeie periculoasă ale cărei trăiri sunt alimentate de secretele care o chinuie, pe de o parte, și îi dau o putere incredibilă, pe de altă parte. Această descindere în societatea subterană a Bombay-ului l-a aruncat pe Lin într-o succesiune de întâmplări enigmatice și sângeroase. Totul se complică iremediabil atunci când acceptă să intre într-un război care nu îi aparține și din care nu știe dacă va scăpa cu viață…

„Tulburător… Romanul este străbătut de un sentiment sincer, cinemascopic. O lectură senzațională.“ – Publishers Weekly
„Cu totul unic, absolut îndrăzneț și minunat de sălbatic.” – ELLE

„Un roman amplu, inteligent, plin de personaje vibrante. Dar Bombay-ul în sine este cel mai puternic personaj din «Shantaram», iar dragostea lui Roberts pentru India și pentru oamenii ei este cât se poate de evidentă.” – The Washington Post

„«Shantaram» e o adevarată epopee. O poveste uriașă, copleșitoare și irezistibilă.” – The Seattle Times

„«Shantaram» te captivează încă de la prima frază. E palpitant, emoționant, înspăimântător… un roman extraordinar.” – Detroit Free Press

Detalii tehnice:

Format carte: 15 x 22.5
Numar pagini: 900
Culoare interior: alb negru
ISBN: 978-606-783-033-0
Data publicatie: 01.12.2016
Colectie: Shantaram si Umbra muntelui

Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii All, cărora vreau să le mulțumesc pentru șansa de a o citi!

Recenzie:

Shantaram este un munte de carte. Cu un impresionant număr de 890 de pagini și o mărime impresionantă, cartea aproape că te intimidează la prima privire. Pentru mine, a fost o adevărată provocare, fiindcă sunt genul de cititor care, oricât de mult i-ar plăcea o poveste, la un moment dat se plictisește de ea. 890 de pagini a reprezentat o cursă pe care trebuia să o duc neapărat la sfârșit, lucru pe care l-am făcut și de care sunt foarte mândră. Consider că Shantaram a fost o încercare a răbdării, dar și a maturității mele.

Adevărul este că începutul a fost destul de greu. Chiar dacă știam că este un roman bun, care până la urmă mă va fascina, dinamica lentă a începutului și numărul mare de pagini m-au făcut să mă gândesc de multe ori să o las pe mai târziu. Însă ceva nu mă lăsa să fac asta. Știam, pur și simplu, că trebuie să continui lectura și să o duc până la capăt. Și bine am făcut, pentru că Shantaram este o carte care simt că mi-a schimbat viața cu adevărat.

Romanul autobiografic a lui Roberts te poartă peste tot prin lume: de la o închisoare de maximă securitate, până într-o mahala din Bombay, ca mai apoi să te introducă în fascinanta lume mafiotă din India. Povestea te poartă peste tot și nu te ferește de absolut nimic, debordând de viață și de tot ce înseamnă aceasta și  vorbind moarte, durere, violență, dragoste și abandon într-un mod în care nu multe cărți o fac. Când ajungi la ultima pagină, simți că ai trăit o viață și că ai acumulat o mulțime de experiențe și de lecții.

Condamnat la 19 ani de închisoare în Australia, Gregory David Roberts – sau ”Lin”, așa cum își spune în carte – decide să evadeze și să fugă în India. Acum un fugar dat în urmărire în întreaga lume, acesta își găsește refugiul în Bombay, un oraș pe cât de animat, pe atât de liniștit într-un mod ciudat. Acolo, Lin își găsește o familie adoptivă, formată din indieni cu suflete mari și personalități extrem de colorate și pune bazele unei noi vieți care îi va oferi experiențe cât se poate de diverse.

M-a fascinat lumea în care acest roman m-a introdus. India mi se pare un loc atât de îndepărtat și atât de diferit față de cel în care trăiesc eu, încât îmi este greu să îmi imaginez că este real. Însă autorul îți arată tainele acestei țări cu o ușurință de-a dreptul dezarmantă, făcându-te să te îndrăgostești de India și de locuitorii ei imediat. Toate tradițiile și caracteristicile culturii indiene sunt descrise cu exactitate, fiind în același prezentate într-o lumină specială, dar și introduse în cotidianul autorului. Atmosfera acestui tărâm special te învăluie, permițându-ți să simți miresmele atât de bogate și de diverse și făcându-te să vrei să vezi locurile din carte cu ochii tăi.

Personajele sunt foarte greu de descris și aș putea folosi foarte multe cuvinte pe care a face asta. Cert este că așa personaje nu am mai întâlnit, acestea fiind diverse, animate, complexe, cu culori puternice și o profunzime uimitoare. M-am îndrăgostit de fiecare personaj în parte, și credeți-mă, nu sunt puține. Pe cât de mare este povestea, pe atât de multe personaje se găsesc în ea. Însă nu m-am putut plânge, pentru că mi-au plăcut la nebunie. Am învățat ceva prețios de la fiecare, iar câteva dintre teoriile unora dintre ei mi-au dat serios de gândit.

De fapt, întreg romanul mi-a oferit multe teorii și filozofii asupra cărora am meditat. Toate aceste lecții pe care simt că le-am luat din carte provin atât din experiențele scriitorului, cât și din gândurile lui. Cartea prezintă multe ideologii despre dragoste, viață, durere, lume și felul fiecăruia de a o trăi, dar și despre cultura și oamenii Indiei. Shantaram este una dintre cărțile care nu îți dă pace și care te face să te trezești la viață.

Povestea mi s-a părut de-a dreptul incredibilă, iar experiențele scriitorului par a fi de domeniul fantasticului. Acesta se întâlnește de multe ori cu moartea, se uită în ochii ei și decide să o învingă. La fel de bine, el iubește, rănește, se lasă rănit, se lasă pradă mâhnirii, trăiește fericirea pură și, mai ales, intră în situații la limită, din care ai impresia că nu are cum să iasă. Cumva, el iese mereu învingător și trece peste fiecare obstacol cu capul sus, trăindu-și viața cu o intensitate aproape feroce.

Cu siguranță, cartea nu duce lipsă de acțiune. Datorită ocupațiilor mai puține obișnuite a lui Lin, dar și a personajelor din poveste, Shantaram te face să stai cu sufletul la gură de la prima pagină până la ultima, nepermițându-ți să te plictisești nici măcar o clipă. Cartea dispune de o diversitate vastă, curpinzând atât scene de dragoste, cât și scene de acțiune parcă desprinse din filmele cu James Bond. Printre acestea, se perindă și scene în care sentimentele scriitorului ies, practic, dintre pagini și te curpind întru totul. Cartea îți oferă de toate: mâhnire, frică, speranță, dragoste, prietenie, bucurie, aventură și multe lecții.

Shantaram debordează de viață. Este unul dintre cele mai importante romane pe care le-am citit vreodată și cu siguranță unul pe care nu îl voi uita cu ușurință. Cred cu tărie că trebuie citit de toată lumea măcar o dată în viață, pentru că oferă o viziune asupra vieții și a lumii, pe care nu des o poți întâlni. Nu vă lăsați intimidați de mărimea impresionantă a cărții – merită!

Notă: 4.5 stele din 5

Recomandarea săptămânii – Mozart in the Jungle

Deși în fiecare săptămână îmi promit că de acum voi posta câte o recomandare în fiecare luni, timpul limitat și activitățile numeroase și obositoare nu îmi permit acest lucru. Mi se pare că timpul zboară efectiv pe lângă mine și că tot ce am timp să fac este să studiez, să mai scriu un pic și să citesc. Dar asta este o discuție pe care vreau să o las pentru altă dată. Astăzi vreau să vă recomand unul dintre serialele mele preferate la momentul acesta: Mozart in the Jungle. 

Serialul Mozart in the Jungle mi-a fost recomandat de Nely, care era extrem de entuziasmată de el și care mi-a zis că mi se potrivește ca o mănușă. La perioada respectivă nu aveam chef deloc de seriale, așa că l-am amânat până lunea trecută, când am văzut primul episod. Atunci am înțeles că Nely a avut mare dreptate și cinci zile mai târziu văzusem deja toate cele 30 de episoade apărute până acum.

Serialul Mozart in the jungle se concentrează pe viețile muzicienilor din orchestra simfonică a orașului New York. Printre personajele principale se află o tânără pe nume Hailey, care cântă la oboi și care visează să aibă o carieră în această orchestră. Aceasta participă la audițiile ținute de Rodrigo, noul dirijor și director artistic al orchestrei, care, în ciuda faptului că este încă foarte tânăr, are o carieră incredibilă, fiind considerat cel mai bun dirijor din lume. Rodrigo are o viziune destul de diferită în ceea ce privește muzica și încearcă să readucă orchestra la statutul pe care l-a avut cândva, dându-i în același timp prospețime, caracter și energie. Misiunea lui nu este ușoară, mai ales pentru că mulți dintre instrumentiștii pe care îi dirijează nu au încredere în el, cel puțin la început.

Pe parcursul celor trei sezoane apărute până acum, muzicienii din rolurile principale, împreună cu Rodrigo, au parte de o mulțime de aventuri și sunt puși în fața multor bariere și încurcături, atât pe plan financiar, cât și pe plan muzical. Diferențele dintre generații și viziunile acestora reprezintă o problemă foarte serioasă la început, dar încet încet, orchestra începe să îl îndrăgească din ce în ce mai mult pe dirijorul nebun, ajungând să aibă o încredere aproape oarbă în el.

Cred că v-ați dat seama de ce ador acest serial. Este pur și simplu perfect pentru mine. Am știut că îl voi iubi chiar de la prima scenă, în care Joshua Bell, unul dintre cei mai buni violoniști din lume la ora actuală, interpretează concertul de vioară scris de Tchaikosvky. Muzicieni renumiți ca și Joshua Bell și Lang Lang apar în mai multe scene pe parcursul episoadelor, lucru care mă entuziasmează și mă fascinează de fiecare dată. De asemenea, soundtrack-ul este sublim. Am auzit unele dintre piesele mele favorite, ca și concertul de Sibelius, pe care pur și simplu visez să îl cânt de când l-am auzit prima dată.

Recomand serialul, însă, și celor care nu sunt muzicieni, pentru că are de toate. Este captivant și arată viața muzicienilor în așa fel încât te poți regăsi în trăirile lor chiar dacă nu ai pus mâna pe un instrument muzical în viața ta. Există dramă, umor, probleme absolut banale, pe care cu toții le întâmpinăm măcar o dată în viață, dragoste, sex, petreceri nebune și multă muzică bună. Este un mod bun de a înțelege cum funcționează această lume atât de străină unora. Mi-a plăcut mult că jargonul pe care îl folosesc nu este exagerat și poți înțelege despre ce vorbesc personajele cu ușurință. Bineînțeles, denumirile și definițiile muzicale nu ar reprezenta o problemă pentru mine, însă sunt sigură că nu ar fi fost prea plăcut dacă fiecare episod ar fi fost împânzit cu diverse cuvinte de neînțeles pentru unii. Din fericire, nu este cazul.

Rodrigo este un personaj genial și cu siguranță unul dintre motivele principale pentru care iubesc serialul acesta atât de mult. Personalitatea lui excentrică m-a făcut să mă conectez cu el de la început, iar profunzimea lui muzicală și felul în care vede această lume mă impresionează din ce în ce mai tare cu fiecare episod. Nebunia lui mi se pare extraordinar de atractivă, iar dacă vreodată voi avea un dirijor ca el, ei bine, aș avea probleme mari de concentrare.

Îmi place mult și faptul că serialul dezvăluie secretele din spatele cortinei. De cele mai multe ori, când mergem la un concert sau la o piesă de teatru, vedem numai partea frumoasă a lucrurilor, însă există și una mai puțin plăcută. Serialul se concentrează mult pe relațiile (de foarte multe ori de-a dreptul problematice) dintre muzicieni, pe secretele și pe certurile dintre ei, dar și pe felul în care lumea vede lumea muzicii clasice: ca pe o afacere. Și, dacă stăm bine să ne gândim, asta și este până la urmă. O afacere din care unii profită, un mod de viață pentru alții și o pasiune supremă pentru foarte puțini.

Combinația acestui serial este explozibilă. Are o dinamică incredibilă, o poveste frumoasă, aventuri captivante, personaje excentrice, dramă, secrete, dragoste, prietenie și, mai presus de toate, muzică. Multă muzică bună, mulți muzicieni incredibili și un dirijor absolut nebun. De neratat!

Pentru a afla mai multe despre serial, puteți accesa site-ul IMDb. De asemenea, în caz că eu nu am reușit să vă conving, vă las mai jos trailer-ul. Poate reușește el să vă facă să urmăriți serialul. 😉


 

Recenzie: ”După șapte ani…” de Guillaume Musso

dupa-sapte-ani

Descriere:

Guillaume Musso, „romancierul preferat al Franței” (Lefigaro.fr), prezintă povestea uluitoare a unui cuplu pe care divorțul l-a separat, dar pericolul îl reunește, pe parcursul unei aventuri care începe la Paris și se prelungește până în Amazonia. 

 

Artistă boemă şi temperamentală, Nikki dă buzna în viaţa liniştită şi ordonată a lui Sebastian, un lutier dintr-o veche și bogată familie newyorkeză. Deși sunt cum nu se poate mai diferiți, se iubesc cu pasiune și se căsătoresc. Dar căsnicia lor nu merge și, încet-încet, ura ia locul iubirii. După un divorţ furtunos, fiecare merge pe drumul lui. Până într-o zi, când dispariția misterioasă a fiului lor o face pe Nikki să-i ceară ajutorul fostului soț, pe care nu l-a mai văzut de şapte ani. Constrânşi să-şi unească forţele, Nikki şi Sebastian pornesc într-o urmărire plină de neprevăzut, care îi poartă de pe străzile Parisului până în inima junglei amazoniene. Prinși într-o conspirație infernală, cei doi au prilejul de a redescoperi intimitatea pe care o credeau pierdută pentru totdeauna.

„Un cuplu à la Cary Grant și Katherine Hepburn, multe personaje interesante, o scriitură care dă dependență. Un roman pe care îl veți citi cu sufletul la gură.“ – Europe 1

„Un thriller romantic, plin de emoții și de aventuri, de sentimente și de răsturnări de situație.“ – Le Soir Magazine

„Guillaume Musso plasează o familie destrămată în miezul unui amestec irezistibil de acțiune, suspans și aventură. Nu mai există multe cărți care să se poată compara cu După șapte ani.” – Le Parisien

„Un roman mai întunecat decât romanele timpurii ale lui Musso. Un thriller agresiv, dar romantic.” – Le Monde

„Un romancier care și-a testat încă o dată talentul de a da viață unor personaje cu care ne putem identifica cu toții.” – Le Figaro littéraire

„Guillaume Musso ne convinge să citim, chiar să îi devorăm romanul, oriunde și oricând, în tren sau pe nisip. Primim la schimb din ce în ce mai multă dragoste pe măsură ce străbatem paginile, plus explozii de suspans și fantezie la tot pasul.” – Figaroscope

Detalii tehnice:

Format carte: b5 130×200
Numar pagini: 312
ISBN: 978-973-724-723-0
Data publicatie: 24.09.2013
Colectie: Strada Fictiunii Bestseller

Mulțumesc editurii All pentru copia pentru recenzie oferită. Dacă vreți să achiziționați cartea, o puteți face cu un simplu click aici.

Recenzie:

După șapte ani este al doilea roman scris de Musso pe care îl citesc și deja mi se pare o mică tragedie când termin o carte semnată de el. Îmi este dificil să îi recenzez cărțile și să exprim în cuvinte cât de mult îmi plac acestea. Voi încerca, totuși, să scriu o recenzie care să se ridice la nivelul cărții acesteia, în speranța că vă voi convinge să o citiți.

Voi începe această recenzie prin a vă aminti că După șapte ani este o carte scrisă de Guillaume Musso, iar acest aspect este de ajunj pentru a vă face să o comandați deja. Musso este, fără doar și poate, unul dintre cei mai talentați autori ai secolului 21. Cred că niciodată nu mă voi obișnui cu felul în care își creează poveștile, cu un realism care te face să simți că participi la evenimentele din carte, în același timp păstrându-și magia caracteristică. Cuvintele lui Musso au puterea de a te captiva cu totul în lumea personajelor create de el, iar după ce închizi cartea, simți o nostalgie profundă, ca și cum te-ai fi despărțit de cel mai bun prieten. El creează mereu intrigi complexe, cu întorsături de situație care te șochează și care îți oferă o doză de adrenalină de care ajungi să fii dependent.

După șapte ani are un loc special în inima mea, datorită accentului pe care autorul îl pune pe lumea muzicii clasice și a viorii. Fiind violonistă, mi s-a părut extrem de interesant faptul că unul dintre personajele principale este un lutier prestigios, iar toate detaliile despre vioară m-au fascinat și mi-au oferit un sentiment de familiaritate care m-au făcut să intru în poveste mult mai ușor.

Chiar dacă nu ar fi existat acest detaliu, povestea tot mi-ar fi plăcut la nebunie. Ca și celelalte povești scrise de Musso, cea din romanul de față are mister, suspans și o doză de dramatism numai bună să te emoționeze și să te captiveze. De data aceasta, autorul a ales să îmbine muzica clasică și viorile, cu lumea drogurilor, o dispariție care declanșează o serie de evenimente la limită și o familie dezbinată. Toate aceste elemente și încă câteva, pe care le veți descoperi singuri, sunt ingredientele pentru o carte incredibilă ca aceasta.

Intriga începe într-un ritm liniștit, fiindu-ne prezentați Sebastian, un lutier faimos, și fiica acestuia, o adolescentă în pragul faimei. Ritmul acțiunii devine mai alert atunci când fosta soție a lui Sebastian îl anunță că fiul lor a dispărut. Trecând de toate divergențele dintre ei, cei doi foști iubiți încep o aventură pe viață sau pe moarte. Povestea lor este plină de aventuri periculoase, întorsături de situație care te fac să crezi că nu mai există cale de salvare și scene pline de emoție, care sunt un fel de gură de aer proaspăt în toată învălmășeala specifică cărților thriller.

Trecând de aspectele de roman polițist, cartea aceasta este plină de substraturi. Povestea te face să înțelegi că dragostea nu poate învinge chiar toate barierele care i se pun în cale și că, uneori, diferențele dintre doi oameni pot fi mai puternice decât o iubire adevărată. Pe măsură ce citești, însă, realizezi că dacă doi oameni sunt meniți să îmbătrânească împreună, Universul va face ca asta să se întâmple și că tragediile aduc oamenii împreună și îi unesc pe viață.

Ca de obicei, personajele sunt extrem de bine conturate. Vocile lor sunt reale, iar caracteristicile puternice cu care Musso îi creează îți dau impresia că sunt oameni reali. Cunoscându-le poveștile, ajungi să te atașezi atât de Nikki, cât și de Sebastian, iar astfel, povestea devine și mai captivantă. Datorită suspansului, a afecțiunii pentru personaje și a atmosferei bine create, ai impresia că te afli în poveste și că trăiești toate aventurile personajelor alături de ei.

Una peste alta, După șapte ani este un roman polițist excelent, plin de suspans și situații imprevizibile. De asemenea, este o poveste de dragoste și de familie care te face să realizezi că nu te poți lupta cu destinul. Un roman fascinant, bine scris, care te va purta pe meleaguri străine!

Notă: 5 stele din 5

Recenzie: ”Central Park” de Guillaume Musso

central-park

Descriere:

Guillaume Musso, „romancierul preferat al Franței” (Lefigaro.fr), prezintă un thriller irezistibil cu două personaje memorabile puse în situații incredibile. „Central Park” s-a vândut în 75.000 de exemplare în primele 3 zile de la lansare și a fost tradus în 19 limbi.

Alice și Gabriel n-au nicio amintire din noaptea care tocmai s-a încheiat. Cu toate acestea, n-o vor putea uita curând… Alice este o blondă zveltă de vreo treizeci de ani, căpitan de poliție în Brigada Criminalistică din Paris. Gabriel este un pianist de jazz american. Cei doi se trezesc la 8 dimineața pe o bancă din Central Park, New York, legați cu cătușe unul de altul. Nu se cunosc și nici nu își amintesc să se fi întâlnit vreodată. Mai mult decât atât, cu o noapte înainte, Alice a ieșit să petreacă împreună cu trei colege pe Champs-Elysées, iar Gabriel a cântat cu un saxofonist la Brown Sugar, un club de jazz din Dublin. Acum realizează că au rămas fără acte, fără bani și fără telefoane mobile. Iar dacă nu aveau deja suficiente motive să se alarmeze, Alice are cămașa pătată de sânge și din arma ei lipsește un glonț. La frică se adaugă disperarea. În mod evident, ceva grav se petrecuse în noaptea aceea și nu au altă soluție decât să afle ce s-a întâmplat. Adevărul pe care îl vor descoperi le va schimba viețile pentru totdeauna.

„Un autor care nu face compromisuri, inteligent ca o vulpe, Guillaume Musso rămâne cel mai uluitor romancier francez contemporan.” – Le Parisien

„Guillaume Musso își reconfirmă extraordinarul talent de povestitor.” – TV Mag/Le Figaro

„Guillaume Musso reușește să ne surprindă încă o dată… Aventura care durează mai puțin de 24 de ore implică o serie de flashback-uri și un final total neașteptat.” – France Info

„Imprevizibil și tulburător, un thriller psihologic cu un deznodământ incredibil, care te ține cu sufletul la gură până la final.” – Métro


Detalii tehnice:

Format carte: b5 130×200
Numar pagini: 360
Culoare interior: alb negru
ISBN: 978-606-783-026-2
Data publicatie: 25.04.2016

Am primit romanul acesta spre recenzie de la editura All, de unde puteți comanda cartea, cu un simplu click aici.

Recenzie:

Guillaume Musso este un autor pe care îl aveam de mult timp în vedere, iar Central Park a fost primul meu contact cu literatura lui. Voi recunoaște faptul că nu sunt o expertă a literaturii franceze, dar după experiența aceasta, mă voi asigura că voi citi mai des cărți scrise de francezi.

Încă de la primele pagini ale romanului am știut că Musso va fi unul dintre autorii de care voi deveni rapid obsedată și că îi voi citi toate romanele. După ce am terminat Central Park, am intrat rapid să văd care dintre romanele lui sunt publicate în România și mi-am făcut deja o listă cu aceastea, pe care sper să o primească Moșul. Talentul lui Guillaume și abilitatea lui de a te captiva de la primele pagini m-au fascinat și m-au convins că este un autor exact pe gustul meu.

Pe pagina în care ne este prezentată biografia autorului, acesta spune că ”scrie întotdeauna cărțile pe care i-ar plăcea să le citească”. Cred că a reușit să își atingă scopul cu Central Park, care este un roman cum nu am mai citit până acum. Nu numai că mi-a plăcut la nebunie, dar consider că este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit anul acesta. Și, dacă nu printre cele mai bune, cu siguranță printre cele mai potrivite mie.

Central Park este un thriller demențial, cu o notă de dramatism care te face să stai lipit de carte de la început până la final. Primele pagini ale cărții sunt extrem de misterioase, pentru că cititorul, la fel ca și personajele principale, habar nu are ce se întâmplă și care este situația. Pe măsură ce acțiunea înaintează și te afunzi în lectură, intriga devine din ce în ce mai captivantă și ajungi la un punct în care simți că nu mai suporți și că trebuie neapărat să afli adevărul. Nu mi s-a mai întâmplat de mult să citesc o carte care să mă facă să simt că pur și simplu nu mai pot și că trebuie să citesc mai repede. Tocmai de-asta mi-a plăcut și atât de mult. E un thriller bun, o dramă emoționantă și o carte extrem de bine scrisă.

Mi-a plăcut tot la cartea aceasta, dar partea mea favorită a fost, cu siguranță, povestea. Are un pic din orice: acțiune, dramă, mister, suspans, romance și o intrigă care te lasă cu răsuflarea tăiată. Acțiunea are dinamica potrivită, astfel că autorul dezvăluie totul la timpul potrivit, creând un suspans care ajunge la cote maxime după jumătatea cărții. Atunci toată povestea devine mai complicată și mai complexă, iar cititorul nu poate fi sigur de nimic. La un moment dat, ajunsesem să fiu atât de nesigură de personaje, încât mă îndoiam chiar și de Alice. Mi s-a părut genial felul în care autorul reușește să se joace cu mintea cititorului!

Romanul a fost, de asemenea, de o imprevizibilitate aparte. Datorită tuturor întorsăturilor de situație care sunt de-a dreptul șocante și neașteptate, nu puteam niciodată să ghicesc care este adevărul. Apropierea de final aduce din ce în ce mai multe situații care te fac să exclami surprins și să dai paginile mai repede. Finalul, deși necaracteristic thriller-elor, mi-a plăcut la nebunie, fiind încărcat de emoție și de înțelesuri. Mi-a demonstrat că viața merge mai departe și că a renunța la luptă nu este o rezolvare.

Personajele, Alice și Gabriel, mi-au plăcut la nebunie. Alice este polițista tipică din romanele thriller din ultimii ani. Dură, inteligentă, independentă, sarcastică, dar cu un trecut care nu îi dă pace și care o face să aibă o parte foarte întunecată. Gabriel, pe de cealaltă parte, este un personaj misterios, pe care cu greu îl poți desluși. Cu toate acestea, simți o apropiere și un drag față de ambele personaje și aștepți deznodământul poveștii cu sufletul la gură.

Un alt atu al cărții este emoția puternică pe care o transmite. În ciuda acțiunii captivante, cartea debordează de o emoție intensă, care îi dă o notă necesară de realism. Emoția provine din poveștile de trecut a celor două personaje, care sunt dezvăluite încetul cu încetul și care îți frâng inima. Pentru mine, combinația de suspans, dramatism și mister a fost absolut genială.

Scrisul lui Musso mi-a plăcut foarte mult. Deși relativ simplu și ușor de urmărit, are o intensitate rar întâlnită, păstrându-și, în același timp, naturalețea și realismul. Guillaume scrie cu emoție și cu foarte mult substrat, iar poveștile lui te lasă absolut răvășit și dornic de mai mult.

Nu vă mai pot spune decât că trebuie să citiți cartea aceasta. Este o capodoperă a literaturii contemporane și a genului thriller. Central Park este cartea cu care trebuie să începeți noul an, iar Guillaume este un autor pe care trebuie să îl aveți mereu în vedere. Recomand tuturor, pentru că fiecare va găsi ceva pe gustul lui la acest roman.

Notă: 6 stele din 5

Este povestea unei fete triste și solitare care nu și-a găsit niciodată locul nicăieri. O bombă umană pe punctul de a exploda. O oală sub presiune în care fierb de prea mult timp resentimente, insatisfacții, dorința de a fi în altă parte.”

central-park-1

Recenzie: ”Mozart se trezește” de Eva Baronsky

 

mozart-se-trezeste

Detalii tehnice:

Format carte: b5 130×200
Numar pagini: 280
ISBN: 978-973-724-610-3
Data publicatie: 30.09.2013
Colectie: Strada Fictiunii Contemporan

Descriere:

În ajun era încă pe patul de moarte. A doua zi se trezește într-un loc necunoscut. Paradis? Infern? Nu, este Viena zilelor noastre. Rătăcind pe străzile cândva familiare ale unui oraș în care toată lumea îl cunoaște, dar nimeni nu îl recunoaște, Wolfgang se confruntă la tot pasul cu minunile lumii contemporane, de la trăsurile fără cai și muzica fără orchestră până la cluburile de jazz, magazinele universale și celebrele bomboane Mozartine. Înfricoșătoarea călătorie în timp nu și-o poate explica decât printr-un mandat din partea lui Dumnezeu: trebuie să ducă la bun sfârșit misteriosul Requiem. Dar ce soartă îl așteaptă după aceea?

„O carte care nu are nevoie de girul marilor publicaţii ca să ajungă la cititori şi să îi captiveze.“
  Frankfurter Rundschau

„Romanul Evei Baronsky ne vorbeşte în primul rând despre noi.“
literaturkritik.de

Cartea aceasta mi-a fost oferită de cătra editura All spre recenzie, de unde și puteți comanda cartea cu un click aici. Mulțumesc!

Recenzie:

Viena, muzică clasică și unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului al 18-lea. O premiză perfectă pentru mine, o violonistă îndrăgostită de lumea muzicii clasice. Mozart se trezește mi-a atras atenția cu descrierea intrigantă, dar și cu coperta amuzantă și mă bucur enorm că am hotărât să citesc această carte.

Mozart se trezește este un roman care e imposibil să nu îți placă. Este, în primul rând, o lectură în același timp ușoară și solicitantă, încărcată de atmosfera boemă a Vienei și de frumusețea artei. Am citit romanul Evei cu mare plăcere, având mereu impresia că m-am aventurat într-o călătorie interesantă pe străzile Vienei împreună cu unul dintre compozitorii mei preferați.

Povestea este interesantă și originală. Aceasta se concentrează pe Mozart și pe compozițiile lui, în special pe Requiem-ul pe care nu l-a terminat niciodată. Am fost complet fascinată de ideea unui Mozart care trăiește în secolul 21 și care aduce muzica epocii lui înapoi la viață într-o eră digitală. Bineînțeles, asta are de-a face și cu faptul că sunt violonistă și am crescut, practic, cântând compozițiile lui.

La începutul cărții, ne este prezentat un Mozart pe patul de moarte, apoi unul confuz, cât se poate de viu într-o lume pe care nu o cunoaște, deși îi pare foarte cunoscută. După ce moare în secolul 18, acesta se trezește în Viena zilelor noastre și nu are habar cum a ajuns acolo sau  cum funcționează această lume a ”trăsurilor fără cai”. Confuz, singur și fără bani, acesta îl întâlnește pe Piotr, un violonist care îl ia sub aripa lui și cu care începe să cânte în baruri. Astfel, Mozart începe să se adapteze la această lume neobișnuită. Dând dovadă de un talent nemaiîntâlnit și de o abilitate de a compune pe loc, faima ciudatului pianist crește pe zi ce trece. Astfel, cititorul este martor la încercarea lui Mozart de a se adapta la secolul 21, dar și la toate extravaganțele unui geniu.

Merită menționat faptul că autoarea a reușit să îl întruchipeze pe Mozart extraordinar de bine! Citind cartea, caracterul copilăros și totuși profund al acestuia iese dintre pagini, la fel ca și în cazul compozițiilor lui. Eva Baronsky îl conturează pe Mozart exact cum istoria ne spune că a fost. De o copilărie și o veselie molipsitoare, acesta cucerește lumea din jurul lui cu entuziasmul și cu geniul lui muzical. În același timp, dă dovadă de profunzime atât sentimentală, cât și muzicală. Pentru mine a fost fascinant să citesc despre un muzician pe care îl studiez de mică. Am ajuns să mă atașez de el ca de un prieten și să îmi pese de soarta lui, indiferent de imaturitatea ușor agasantă de care putea da dovadă uneori.

Un alt aspect al cărții care mi-a plăcut foarte mult a fost cel istoric. Autoarea reușește să scoată în evidență diferențele dintre secolul 18 și 21, demonstrând cât de mult a evoluat omenirea. Mi s-a părut briliantă ideea de a arăta cum se poate adapta un om al secolului 18 în era digitală. Autoarea construiește o atmosferă incredibilă , iar citind simți că te plimbi pe străzile Vienei și că auzi muzica plutind în aer. Am fost captivată de carte și uneori aveam impresia că lumea din jurul meu dispare. Foarte mult mi-a plăcut și scrisul Evei. Are ceva foarte elegant, iar metaforele pe care le-a folosit mi-au arătat cât de mult iubește muzica. Am apreciat-o și pentru exactitatea informațiilor muzicale și pentru felul în care descria procesul de compunere a unei piese muzicale.

Unul dintre aspectele la care consider că s-ar fi putut lucra mai mult este dezvoltarea intrigii. Pe alocuri, dinamica acțiunii mi s-a părut lentă și am simțit că nu există o intrigă bine stabilită. Mi-ar fi plăcut să existe mai mult suspans, iar acțiunea să aibă și un punct culminant. Consider, de asemenea, că povestea de dragoste dintre Mozart și Anju a fost grăbită, fără o bază reală și nu mi s-a părut că ar contribui cu ceva la intrigă și la adevărata semnificație a cărții. O altă nemulțumire a fost chiar finalul, care a fost mult prea grăbit și brusc. Mi-ar fi plăcut să aibă mai mult legătură cu muzica lui Mozart decât cu orice alți factori externi.

Una peste alta, Mozart se trezește este o călătorie fascinantă în lumea muzicii clasice. Scrisă foarte elegant, cartea cucerește cititorul cu aventurile fascinante ale unui muzician geniu ca Mozart. Recomand cu căldură!

Notă: 4 stele din 5 

 

 

Poluri opuse și miracole

Sunt niște cântece pe care le asculți și simți, pur și simplu, că explodezi. Le asculți și nu îți vine să crezi că ceva poate fi atât de perfect în lumea asta mizeră. Te întrebi cum este posibil ca un simplu cântec să facă ca totul să fie mai bun în micul tău univers. Și asculți acolo, cu căștile bubuind și cu inima făcând salturi nebunești, iar o parte din tine e complet paralizată, copleșită de miracolul la care este martoră. Cealaltă parte simte că înnebunește și că poate muta munții din loc, iar dacă nu o face acum, explodează.

Sunt Bianca, sunt artistă și în buletin scrie că am 18 ani. În cele mai multe zile am mai mulți ani, dar mai sunt și unele în care am exact atât. 18 ani. Iar problema mea este că eu nu vreau să am 18 ani. Eu îmi vreau viitorul acum și vreau ca ei să știe că în cazul meu vârsta e într-adevăr un simplu număr. Eu nu știu cum să mă liniștesc și vreau să iau toată lumea în piept în momentul ăsta, dar sunt prinsă într-un loc din care încă nu pot scăpa. Tocmai de-aia ascult, iubesc și trăiesc muzica, pentru că mă face să fiu persoana care știu că aș putea fi dacă m-ar lăsa. Pentru că nu numai că mă face să pot muta munții din loc, ci mă ajută să îi urc pe toți, să ajung în vârf și să văd lumea întreagă de acolo.

N-am să încetez niciodată să fiu absolut uimită de faptul că muzica m-a ales pe mine pentru a-i da viață. Nu îmi poate intra în cap ideea că eu pot salva lumea cu muzica și că, în primul rând, mă pot salva pe mine.

Problema e că eu iubesc prea mult muzica și vreau să fie doar a mea, să fie sclava mea. Ori așa ceva este imposibil, pentru că muzica e un miracol în viață care nu va muri niciodată. Muzica nu poate fi stăpânită.  Tu trebuie să îi dai aripi și să o lași să zboare în inimile tuturor.

Nu m-am putut niciodată hotărî între muzica clasică și rock. De fapt, marea mea problemă este că nu mă pot hotărî ce vreau să fac în viață. Există atât de multe lucruri pe care le vreau, atât de multe versiuni ale mele care aș vrea să fiu.

Și clasica, și rock-ul îmi dau viață și mă liniștesc. Clasica e a mea și am trăit prin ea mai mult de un deceniu. Aparținem, practic, una celeilalte. Într-o sală de concerte, printre costume, rochii și instrumente clasice mă simt eu însumi, iar Brahms mi-e cel mai bun prieten.

Cu rock-ul e altă poveste. Rock-ul mă face să vibrez, să fiu nebună și să fiu complet eu. De rock nu m-am atins niciodată, pentru că e o chestie atât de mare, atât de necunoscută și de nebună, încât uneori mi-e frică de ea. E, parcă, de neatins, dar știu în același timp că trebuie să fac asta. Trebuie să mă înconjor și de rock, altfel nu voi putea fi eu.

De fapt, pentru a fi într-adevăr completă, trebuie să îmbin clasica cu rock-ul. Sunt la poluri opuse, dar așa sunt eu. Plină de contradicții și lucruri care în mod normal nu se îmbină, dar care în mine sunt perfecte împreună.

Așa e și cu melodia asta, Doomed. Bring me the horizon cu orchestră și cor, la Royal Albert Hall. Tatuaje și țipete și nebunie, în combinație cu rochii negre, eleganță și liniște. Un total miracol. Aș vrea să mă pun în genunchi în fața lor și să le mulțumesc că mi-au amintit că se poate. Se poate să fiu eu însumi, pentru că melodia asta sunt eu.

Recenzie: ”Me before you” de Jojo Moyes

me-before-you

Descriere în limba engleză:

Lou Clark knows lots of things. She knows how many footsteps there are between the bus stop and home. She knows she likes working in The Buttered Bun tea shop and she knows she might not love her boyfriend Patrick.

What Lou doesn’t know is she’s about to lose her job or that knowing what’s coming is what keeps her sane.

Will Traynor knows his motorcycle accident took away his desire to live. He knows everything feels very small and rather joyless now and he knows exactly how he’s going to put a stop to that.

What Will doesn’t know is that Lou is about to burst into his world in a riot of colour. And neither of them knows they’re going to change the other for all time.

Versiunea în limba română poate fi comandată de pe site-ul librăriei online Librex, iar versiunea în engleză de pe site-ul Bookdepository.

Recenzie:

Am citit Me before you la sfârșitul lunii Iulie, adică acum trei luni. De atunci vreau să scriu această recenzie, dar până acum nu am fost pregătită. Această carte și-a pus atât de tare amprenta asupra mea, încât mi-a luat luni întregi să ies de sub ”vraja” ei, să nu mă mai gândesc obsesiv la ea și să încerc să scriu o recenzie. Bineînțeles, sunt convinsă că orice aș spune eu aici nu va descrie adevărata valoare a cărții.

Înainte de a o citi, cartea aceasta era pur și simplu peste tot. La televizor, în librării, în reviste, pe Facebook, pe toate blog-urile de carte, în cinematograf. Romanul a stârnit o adevărată nebunie în rândul iubitorilor de carte, așa că am știut că trebuie să citesc romanul lui Jojo Moyes și că îmi va plăcea la nebunie. Lucru care s-a și întâmplat.

Am citit Înainte te cunosc în aproximativ două zile, în condițiile în care treceam printr-o fază în care îmi era greu să citesc și cea mai ușoară carte din lume. M-am îndrăgostit iremediabil de ea încă de la primele capitole și cu greu am putut-o lăsa din mână pentru a face treburile necesare. Când am terminat-o, nu am vrut nicidecum să scriu recenzia. Nu am vrut nici măcar să citesc altă carte. Voiam doar să o recitesc la nesfârșit. Mi-a luat mult timp să mă ”desprind” de ea, dar cartea va rămâne pentru totdeauna în inima mea.

Mi-a plăcut absolut tot la acest roman. Îmi este greu să mă hotărăsc dacă aspectul meu preferat au fost personajele, povestea sau scrisul autoarei. Cartea este bună ca un total, fiind construită din elemente care, la rândul lor luate separat sunt excepționale. Cum ar fi, spre exemplu, personajele, de la care consider că pornește totul.

Personajele lui Moyes sunt puternice și atât de bine conturate, încât simți că ies din paginile cărții și că devin oameni reali. Cea mai bună caracteristică a personajelor sunt imperfecțiunile lor și faptul că nici Lou, nici Will nu sunt tipicii eroi perfecți, care nu fac greșeli și care încearcă să aibă o viață exemplară. Ambii au imperfecțiunile lor, iar asta îi face extrem de reali și ușor de plăcut. M-am conectat incredibil de ușor cu ambele personaje principale și m-am îndrăgostit de ele de la început, astfel că am urmărit povestea lor cu foarte mult interes și compasiune. Will mi s-a părut un personaj fenomenal, iar pe Lou am adorat-o cu tot cu neîndemânarea ei.

me-before-you-loyLou este o tânără de 26 de ani care încă nu și-a găsit chemarea, nesigură de forțele proprii și prea puțin interesată de tot ce are legătură cu viața din afara orașului în care trăiește. După ce cafeneaua la care a lucrat ani întregi s-a închis, ea este pusă în fața faptului împlinit: pentru a-și ajuta familia, trebuie să își găsească un alt job. Astfel îl cunoaște pe Will, un bărbat de 35 de ani, împlinit în ceea ce privește cariera, extrem de atrăgător și foarte inteligent. Spre deosebire de Lou, Will știe ce vrea de la viață. Problema este că, după un accident grav, el a rămas paralizat de la gât în jos și are nevoie de cineva pentru a-și desfășura activitățile zilnice. După un interviu destul de amuzant, Lou este angajată de mama lui Will pentru a avea grijă de acesta și așa începe frumoasa noastră poveste.

După accidentul care l-a lăsat dependent de un scaun cu rotile, Will este nefericit și nemulțumit cu viața lui. Obișnuit cu o viață activă, acesta nu se poate împăca cu rutina și cu faptul că are nevoie de asistență în permanență. Atunci când o cunoaște pe Lou, acesta încearcă să o înspăimânte cu grosolănia și personalitatea lui dificilă, însă Lou nu se dă bătută. Încet-încet, aceasta îi intră sub piele, așa că de la o antipatie profundă, cei doi trec la o prietenie bazată pe încredere, loialitate și mici certuri. La rându-i, această prietenie se va dezvolta într-o tragică poveste de dragoste.

Povestea mi s-a părut superbă. Mi-a plăcut ideea și modul în care a fost spusă, scenele fiind de o diversitate foarte mare. De la scene dramatice, până la unele la care râdeam cu lacrimi, cartea nu m-a lăsat să mă plictisesc niciodată. Am adorat relația dintre Lou și Will, care s-a dezvoltat cu pași mici, dar siguri, și care mi s-a părut de o frumusețe rară cu toate certurile lor și cu felul în care se protejau unul pe celălalt. Partea cea mai frumoasă a acestei relații a fost modul lor de a învăța unul de la altul. Will a învățat-o pe Lou să trăiască și să își ia zborul, în timp ce Lou i-a oferit bucurie și dragoste lui Will, astfel învățându-l să se bucure de lucrurile mici.

La fel ca personajele principale, cele secundare sunt foarte bine conturate și dau un plus dinamicii poveștii. Familia lui Lou mi-a plăcut la nebunie. Deși nu fac parte din înalta societate, toți membrii familiei ei se ajută și se iubesc cu bune și cu rele și sunt fericiți cu lucrurile pe care le au. Familia lui Will, pe de cealaltă parte, are parte de tot ce vrea material, în afară de câteva lucruri esențiale: înțelegere, loialitate, prietenie, iubire și fericire. Citind cartea, realizezi că banii nu aduc fericirea și că lucrurile cele mai importante pe lumea aceasta sunt dragostea și sănătatea. me-before-you-will

Me before you nu este un roman pe care îl recomand celorlalți doar datorită poveștii frumoase de dragoste, ci și datorită mesajelor pe care le transmite. Cartea aceasta conține câteva lucruri pe care toți trebuie să le învățăm și mi-a arătat anumite lucruri de care aveam nevoie la vremea respectivă. În primul rând, este bine să te gândești la tine și să te pui pe tine pe primul loc. Viața ta îți aparține și este dreptul tău să o schimbi dacă nu te face fericit/ă. În același timp, am descoperit cât de frumos este altruismul și cât de multe lucruri bune poate aduce. Un alt mesaj important pe care cartea îl transmite este faptul că trebuie să ne trăim viața. Aceasta este frumoasă, dar prea scurtă și extrem de imprevizibilă, așa că trebuie să o trăim la maxim și să o facem pe placul nostru. Romanul acesta, deși cu un deznodământ morbid și o poveste tristă, este plin de viață și de învățături importante.

Citind cartea, de foarte multe ori am simțit că sunt sub o vrajă. Pur și simplu uitam de lumea din jurul meu și intram cu totul în poveste. Uneori, uitam să mai respir și schimbam paginile cu o plăcere de-a dreptul dureroasă, pentru că știam că sfârșitul îmi va frânge inima și mă va face să îmi blestem zilele. Cu toate acestea, efectul pe care cartea îl are asupra ta este greu de ignorat. Cuvintele lui Jojo, deși simple și deloc pretențioase, transmit o puternică emoție și iți intră în inimă prin frumusețea lor. Cel mai mare avantaj al cărții este felul în care transmite toate aceste emoții. Te face să te îndrăgostești de personaje, să trăiești povestea pe propria piele, să plângi, să râzi și să trăiești alături de Will.

Nu am să vă dezvălui de ce povestea este atât de tristă și emoționantă, pentru că v-aș răpi din plăcerea lecturii. Pot, însă, să vă spun că în spatele sfârșitului se ascunde o lecție importantă: faptul că uneori dragostea nu este de ajuns pentru a ne vindeca.

Așa cum ați înțeles, Me before you are pachetul complet. Personaje incredibile, de care te atașezi, emoție cât încape, diversitate în scene, umor, dramă, dragoste, un scris superb și o poveste cu un final care îți va frânge inima. Da, cu siguranță recomand, este un must-read! 🙂

Notă: 6 stele din 5 

me-before-you-will-and-lou-dancing