Recenzie: ”Aviatorul” de Evgheni Vodolazkin

Descriere:

Autorul bestsellerului internațional Laur, Evgheni Vodolazkin, revine cu o poveste copleșitoare despre memorie și vină, despre o iubire atât de puternică, încât învinge haosul și chiar moartea. Aviatorul a fost finalist la principalele premii literare din Rusia și a câștigat, în 2016, Bolșaia Kniga — Premiul al doilea.

Innokenti Platonov, protagonistul romanului, fără a fi în realitate aviator, săvârșește un zbor extrem între începutul și sfârșitul secolului XX, devenind obiectul unui experiment întreprins într-un lagăr cu destinaţie specială. Născut în 1900, el este îngheţat în azot lichid la mijlocul anilor ’20, iar în 1999, deja în altă lume, este dezgheţat. Trezit din somnul experimentului pe un pat de spital, memoria lui Innokenti pare a fi tabula rasa. În încercarea de a-și reconstitui istoria personală, el începe, la sfatul doctorului său, să noteze într-un jurnal frânturi haotice de amintiri: chipuri, imagini, întâmplări. Treptat, apar Petersburgul din primii ani ai secolului XX, copilăria, școala și întâia iubire, Revoluţia din 1917 și, în sfârșit, lagărul. Odată cu ieșirea din spital, pe Innokenti îl așteaptă o viaţă nouă, în care poate să iubească iar și să redescopere lumea. O lume unde el, așa cum o arată și propriul său nume, este un Candide — însă unul care se simte responsabil și pentru cele trăite, și pentru cele netrăite, tema vinovăţiei aducând în Aviatorul ecouri dostoievskiene.

Detalii tehnice:

  • An aparitie: 2017
  • Ediție: I
  • Pagini: 368
  • Format: 13×20 cm
  • ColectieRaftul Denisei
  • Domeniuliteratură
  • Autor: Evgheni Vodolazkin
  • Traducere şi note: Adriana Liciu

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul librăriei online Librex, cărora vreau să le mulțumesc pentru copia oferită pentru recenzie!

Recenzie:

Aviatorul a fost primul meu contact cu cărțile lui Evgheni Vodolazkin, și sunt foarte încântată că am descoperit încă un autor care să mă fascineze și să îmi placă atât de mult. Am fost cucerită de poveste și de stilul autorului încă de la primele pagini. Abia aștept să citesc și ”Laur”, romanul care i-a adus faima internațională și care, așa cum se știe, a primit numeroase premii literare.

Consider Aviatorul un punct de referință în literatura contemporană și un roman care va schimba întregul curs al acesteia. Fiecare pagină din această carte fenomenală mi-a oferit o nouă perspectivă asupra lumii și m-a purtat printr-o mie de locuri și stări. Citind acest volum, am simțit că sunt transpusă într-o lume nouă și că felul în care percep viața este complet diferit, iar asta se datorează atât stilului scriitorului, cât și personajelor și poveștii.

Protagonistul, Innokenti Platonov, a fost obiectul unui experiment dintr-un lagăr de la începutul anilor 1900. Acesta a fost înghețat în azot lichid la mijlocul anilor ’20, iar  șaptezeci de ani mai târziu, se trezește într-o lume pe care nu o cunoaște, fără nici o amintire din trecutul lui. Cu ajutorul docturului său, Geiger, acesta face primii pași în lumea anilor 1990, ajungând, într-un final, să se adapteze la noutățile din jurul lui, dar și să se îndrăgostească de nepoata marii lui iubiri din tinerețe. Povestea urmărește, practic, procesul de adaptare a lui Innokenti la lumea contemporană, dar și călătoria sa prin timp și amintiri.

Romanul lui Vodolazkin poate fi descris în multe feluri. Emoționant, captivant, aventuros, straniu, genial și unic sunt doar câteva cuvinte care îmi vin în minte atunci când mă gândesc la el. Cred, totuși, că cel mai potrivit mod de a descrie Aviatorul este ca pe o carte a amintirilor și o poveste cu și despre viață. Vodolazkin vorbește despre importanța amintirilor și cum acestea ne influențează personalitatea, dar și despre modul în care percepem viața și lumea. O lecție prețioasă  pe care am învățat-o din această poveste și pe care nu o voi uita niciodată este importanța pe care o dăm în mod greșit lucrurilor infime, uitând de ce este cu adevărat esențial în viață.

O importanță covârșitoare în tematica acestei poveși este acordată timpul, despre care se vorbește atât de des în toate romanele autorului și care, în ”Aviatorul”, pune bazele uneia dintre cele mai interesante povești pe care le-am citit până acum. În ciuda faptului că romanul are numai patru personaje principale (dintre care unul este mort) și acțiunea se petrece într-un plan geografic destul de restrâns, povestea te poartă prin zeci de ani de trăiri, scoțând în evidență efectul pe care timpul îl are asupra noastră. Mai presus de toate, am observat accentul pe care scriitorul îl pune asupra diferențelor dintre generații, lucru care m-a fascinat profund. Fiind foarte interesată de anii 1900-1950, m-am bucurat de fiecare detaliu despre traiul de atunci și mi s-a părut uimitor felul în care Vodolazkin a reușit să combine două lumi atât de diferite. Cu o atenție deosebită la detalii, acesta conturează o imagine a unei ere de mult trecută, dar și a celei contemporane, reușind să le contopească într-un mod unic și captivant.

”Aviatorul” se numără printre cărțile care nu voiam să se termine. O dată ce am citit primele pagini, am simțit nevoia de a avea cartea aceasta cât mai mult timp alături de mine. Deși o poveste destul de tristă, m-a făcut să mă simt bine. Pur și simplu simțeam că lumea este mai bună atunci când o citeam. Asta se datorează, fără doar și poate, tuturor detaliilor pe care scriitorul le introduce în poveste despre locurile în care are loc acțiunea, dar și a vocilor distincte a personajelor. Cu siguranță nu este prima carte care acordă o atenție deosebită detaliilor, însă ”Aviatorul” se concentrează foarte mult pe lucrurile aparent banale, mici detalii pe care le trecem cu vederea în fiecare zi dar care, de pe urma condeiului lui Vodolazkin, par a fi extraordinare și care te fac să înțelegi că suntem înconjurați de frumusețe oriunde am merge și orice am face.

Personajele mi s-au părut, cu siguranță, stranii. Cu voci clare și distincte, acestea dau un plus de emoție și umor poveștii, în același timp reprezentând cele trei generații care se contopesc în poveste. Deși există numai trei personaje principale, povestea nu avea nevoie de mai multe. M-am atașat atât de Innokenti, cât și de Geiger, având impresia că aceștia îmi sunt niște dragi prieteni.

Aviatorul este cu siguranță o carte care mă va însoți în viață. Sunt sigură că o voi mai citi de câteva ori până voi ajunge să o înțeleg pe deplin, fiind o carte plină de substraturi. Mi-a plăcut la nebunie și mă bucur enorm că am mai descoperit un autor care să îmi ofere atât de multe lecții prețioase. O poveste unică, cu personaje fascinante și mesaje importante. Fără doar și poate, un roman de neratat!

Notă: 5 stele din 5

Despre autor:

EVGHENI VODOLAZKIN s-a născut în 1964 la Kiev, unde și-a făcut studiile universitare. Este doctor în științe filologice, specialist în literatura rusă veche. Din 1990 devine cercetător la Institutul Literaturii Ruse (Puskinskii Dom) din Sankt-Petersburg. Este autorul a peste o sută de lucrări științifice, a contribuit la elaborarea enciclopediei Cântec despre oastea lui Igor și a Bibliotecii literaturii Rusiei Vechi, precum și a lucrării Cuvioșii Kiril, Ferapont și Martinian din Belozersk. În 1992, la invitația Universității din München, și-a aprofundat studiile de medievistică occidentală, ținând și cursuri de literatură rusă veche. În 1998 a organizat conferința internațională „Cultura mânăstirească: Orient și Occident“. În perioada 1998-2002 a fost (cu întreruperi) bursier al Fundației Alexander von Humboldt, desfășurând o activitate de cercetare și publicând, în 2000, la München monografia Istoria universală a Rusiei Vechi. Din anul 2012 este redactor-șef al revistei Text și tradiție, editată de institutul său. În paralel, începe să scrie literatură. Debutează în 2005 cu romanul Răpirea Europei. În 2009 publică romanul Soloviov și Larionov, care se bucură imediat de succes, fiind nominalizat la premiile Andrei Belîi și Bolșaia Kniga (Marea Carte). În 2011 îi apare culegerea de studii și eseuri Instrumentul limbii. În 2012 publică romanul Laur (Lavr; Editura Humanitas Fiction, 2014), care devine revelația literară a anului 2013 în Rusia, fiind dublu câștigător al Premiului Bolșaia Kniga – Premiul întâi și Premiul cititorilor – și câștigător al Premiului Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Tot în 2013, romanul a fost nominalizat pe lista scurtă la premiile Naționalnii Bestseller (Bestsellerul Național) și Russkii Buker (Booker Rus). Publicat în 2016, Aviatorul (Aviator; Humanitas Fiction, 2017) s-a aflat pe lista scurtă a principalelor premii literare din Rusia, câștigând un dublu Bolșaia Kniga – Premiul al doilea și Premiul cititorilor, Locul al treilea. Romanele lui Evgheni Vodolazkin sunt în curs de traducere în peste treizeci de ţări.

Recenzie: ”Zulu” de Caryl Ferey

Descriere:

O poveste impregnată de suspans, exotism și senzualitate

Incredibil de violent și provocator, „Zulu” a fost distins, printre altele, cu Marele premiu pentru literatură polițistă (2008) și Marele premiu al cititoarelor revistei ELLE (2009). A fost ecranizat în 2013 cu Forest Whitaker și Orlando Bloom în rolurile principale.

În copilărie, Ali Neuman a reușit să scape de cruzimea inimaginabilă a milițiilor Inkatha, care i-au torturat și ucis tatăl și fratele mai mare. Nici chiar mama lui nu știe prin ce a trecut… Devenit, între timp, șef al serviciului Omoruri al poliției din Cape Town, Neuman duce o luptă continuă împotriva violenței extreme, mizeriei, traficului de droguri și crimei organizate din suburbii. Însă atunci când în Grădina Botanică este găsit cadavrul fiicei unui rugbist afrikaander faimos, lucrurile scapă total de sub control. Un drog de sinteză necunoscut, o nouă tulpină de HIV, ritualuri tribale sinistre și un complot la cel mai înalt nivel îl vor readuce pe Neuman față în față cu ura și practicile sângeroase dinaintea abolirii apartheidului. Pentru că oficialii și adepții fostului regim încă pândesc în umbra acestei societăți divizate…

„«Zulu» nu își menajează cititorii în niciun fel, ai nevoie de un stomac de fier ca să îl parcurgi până la sfârșit. Însă aceia care vor reuși să o facă vor avea parte de o experiență extraordinară în compania unor polițiști gata de orice, chiar să își riște viața pentru a eradica răul din propria țară.“ – ELLE

„Caryl Férey a scris un thriller complex, impecabil din punct de vedere tehnic, a cărui critică socială incisivă amintește de John Le Carré; o poveste cumplită pentru cititori și pentru personaje în aceeași măsură.“ – Le Monde

„Magie neagră, droguri, politică, rasism: acest excelent roman noir este senzația anului.“- Le Nouvel Observateur

„Politic și social deopotrivă, «Zulu» este un roman polițist extraordinar, de un farmec diabolic.“ – Télérama

„Puternic și necruțător în reprezentarea răului absurd și bine calculat în același timp.“ – Publishers Weekly

„Un thriller cutremurător și șocant.“ – Kirkus Review

Detalii tehnice:

Format carte: 13 x 20
Numar pagini: 352
Culoare interior: alb negru
ISBN: 978-973-724-964-7
Data publicatie: 10.11.2016

Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii All, cărora le mulțumesc pentru copia pe care mi-au oferit-o pentru recenzie.

Recenzie:

Romanul Zulu a fost publicat în 2008 și i-a adus consacrarea internațională autorului francez Caryl Ferey. De atunci, cartea a fost distinsă cu zece premii literare și are o ecranizare de succes, cu Forest Whitaker și Orlando Bloom în rolurile principale. Interesul mi-a fost trezit imediat ce am citit descrierea și, chiar dacă nu este genul de roman pe care îl citesc constant, am decis să îi dau o șansă datorită faptului că este ceva diferit.

Nu știu exact cum să descriu romanul lui Ferey. Cu siguranță este un triumf a literaturii franceze și o experiență greu de uitat. Zulu te scoate din zona de confort și te duce pe tărâmuri înfricoșătoare, de unde ai vrea să scapi, dar nu poți. Este genul de poveste de care, o dată ce îi dai de ”gust”, devii obsedat. Este o perspectivă nouă asupra lumii, dar și asupra literaturii, care merită cu siguranță citită.

Primul contact cu cartea a fost destul de dificil și este, totodată, motivul pentru care i-am oferit patru stele. Primele 150 de pagini mi s-au părut dificil de parcurs, ușor ininteligibile, cu prea multe detalii și prea puțină acțiune captivantă. M-am gândit de multe ori să o las, însă instinctul mi-a spus că merită să încerc. Așa că am continuat să citesc, și am observat o schimbare evidentă după aproximativ 150 de pagini, când dinamica acțiunii a început să fie mult mai alertă.

Ce m-a fascinat pe mine la acest roman a fost faptul că arată o lume la care nu am avut acces până acum. Acțiunea are loc în Africa de Sud, o țară încă chinuită de diferențele dintre clasele sociale, de violență și de fărădelegi. Aici intervine și motivul pentru care romanul este faimos în lumea întreagă: pur și simplu nu își menajează cititorii. Arată toată violența și degradarea atât de evidentă a țării. Chinul personajelor este prezentat fără pic de milă cititorilor, iar violența face ca romanul să fie nu numai tulburător, ci întunecat, greu de acceptat, dar atât de realist, încât nu poți să îl lași din mână până la ultimele pagini.

Personajul principal, Ali Neuman, este șeful Serviciului de Omoruri al poliției din Cape Town. Cititorul este introdus în poveste cu o scenă cât se poate de dramatică, tatăl și fratele lui Ali fiind omorâți în chinuri de către milițiile Inkatha, o formațiune politică militantă opozantă a Congresului Național African. În prezent, Ali duce o luptă crâncenă împotriva traficanților de droguri și a bandelor de crimă organizată. În momentul în care cadavrul unei tinere este găsit în Grădina Botanică, Ali are de-a face cu o serie de crime violente, care îl va duce într-o lume mult mai întunecată decât cea cu care este obișnuit deja.

În afara luptelor cu criminali și traficanți de droguri, personajele duc un război cu trecutul și cu alegerile care le-au schimbat viețile. Povestea are o încărcătură emoțională aparte, provenită din amintirile personajelor, dar și din relațiile dintre acestea. Caracterele lor sunt puternice, bine create și potrivite cu intriga. Critica socială pe care cititorul o descoperă pe parcursul cărții oferă o perspectivă clară asupra societății și a politicii țării respective, iar felul în care diferențele dintre Africa și Europa sunt prezentate nu te poate face decât să te bucuri că trăiești într-o țară diferită de cea din carte.

Intriga este cât se poate de complexă, iar ritmul acțiunii devine din ce în ce mai alert pe măsură ce înaintezi în lectură. Schimbările de situație, scenele violente, dramatice, te țin cu sufletul la gură și te fac să dai pagină după pagină. Un final glorios – deși nu tocmai favorabil pentru partea binelui –  te face să răsuflii ușurat și să te uiți în jur uimit, parcă ieșit din transă. Zulu pune stăpânire pe tine, atât prin tehnica excelentă a lui Caryl Ferey, cât și prin povestea atât de complexă.

Cu o latură socială incredibil de bine dezvoltată, dar și o încărcătură emoțională greu de suportat, Zulu este un roman ce va dăinui mult timp de-acum încolo. Caryl Ferey aduce o poveste unică, tulburătoare și absolut fascinantă despre o țară în care inegalitatea și violența sunt la putere. Un roman ce îți deschide ochii și își pune amprenta asupra ta!

Notă: 4 stele din 5

Recenzie: ”Sticletele” de Donna Tartt

Descriere:

Theo Decker, un adolescent de treisprezece ani din New York, supraviețuiește ca prin minune unei explozii care îi omoară mama într-un muzeu de artă și intră fără voia lui în posesia unui mic tablou fascinant, preferatul mamei sale. Ani de zile mai târziu, după o copilărie aventuroasă, Theo lucrează într-un magazin de antichități, iar tabloul ascuns cu grijă ani de zile devine pe neașteptate poarta de acces către lumea subterană a traficului cu opere de artă.
O poveste plină de suspans, meșteșugită meticulos, asemenea unui tablou flamand, despre iubire și artă, despre pierdere și obsesie, despre supraviețuire și modelarea propriului destin, toate supuse întorsăturilor imprevizibile și nemiloase ale sorții.

„Un triumf. Donna Tartt ne oferă o operă de ficțiune excepțională.“ (Stephen King)

„Un roman dickensian superb, seducător, care te ține cu sufletul la gură fără să-și piardă nici o clipă energia narativă.” (New York Times)

Detalii tehnice:

Editură: Litera
Autor (i): Donna Tartt
Numar de pagini: 1120 pagini
ISBN: 978-606-33-0165-0
Anul aparitiei: 2015

Cartea poate fi comandată de pe site-ul librăriei online Librex, cărora le mulțumesc pentru această copie, oferită spre recenzie!

Recenzie:

Sticletele, romanul Donnei Tartt premiat cu premiul Pulitzer în 2014, a fost publicat în România la editura Litera în 2015 și a făcut cu siguranță valuri în blogosferă. Nu cred că recenzia mea vă va oferi o perspectivă nouă asupra cărții, însă sper din toată inima că vă va convinge să o citiți, pentru că merită. În ciuda numărului de pagini ușor descurajant, consider că ”Sticletele” este un roman pe care toată lumea trebuie să îl citească măcar o dată în viață.

Povestea din Sticletele începe în momentul în care adolescentul Theo Decker devine victima unei explozii în muzeul de artă din New York. Deși băiatul are noroc și scapă cu doar câteva răni, mama lui moare, iar asta îi schimbă complet viața. Fără voia lui, Theo intră în posesia unui tablou valoros, care îl va duce într-o lume tumultuoasă și care va oferi vieții lui o întosătură ușor nebunească .

În cele 1108 pagini ale romanului, cititorul este purtat de la anii adolescenței lui Theo, până la maturitate, când acesta face afaceri cu antichități și câștigă bani buni din asta. Pe parcurs, anii adolescenți reprezintă un punct foarte important în viața acestuia, fiind poate cei mai grei din viața lui. Atunci când tatăl lui îl ia cu el în Las Vegas, Theo se împrietenește cu un coleg rus, care îl introduce în lumea alcoolului, a drogului și a desfrânării. Aceștia vor rămâne prieteni pe tot parcursul vieții, reîntâlnindu-se întâmplător peste ani, când vor pleca în aventura vieții lor.

Scrisă la persoana întâi, cartea lui Tartt poate fi descrisă în multe feluri. Mie, personal, mi s-a părut printre cele mai complexe cărți citite până acum. În afara faptului că acțiunea surprinde decenii din viața lui Theo, aceasta abordează subiecte pe cât de diverse, pe atât de delicate. Intriga începe într-un mod cât se poate de tulburător: scena exploziei și a decesului mamei lui Theo se află printre primele capitole, cititorul având destul timp să se atașeze atât de personajul principal, cât și de mama acestuia. Capitolele ce urmează se concentrează pe durerea lui Theo și pe întorsătura pe care o ia viața lui după acest tragic eveniment, tumultumul interior al personajului central fiind foarte bine descris. Deși am citit numeroase păreri care afirmă faptul că romanul se bazează mai mult pe acțiune decât pe emoție și ideațiune, nu sunt complet de acord. Da, romanul are o acțiune foarte încărcată, însă dintre rânduri reiese o emoție incredibilă, iar faptul că autoarea se concentrează pe atmosferă, peisaje și descrieri amănunțite ale oamenilor și a locurilor nu face decât să îți ofere posibilitatea de a avea o imagine clară a poveștii. Eu am simțit că sunt parte din poveste, și asta mi-a plăcut la nebunie.

Substraturile ating sufletul cititorului, iar amintirile din trecut aproape obsesiv redate de Theo te fac să devii și tu, la rându-ți, obsedat de acțiune, de poveste și de personaje. M-am simțit în special afectată de povestea lui Theo datorită rolului pe care arta îl joacă în viața lui, iubirea mea pentru aceasta spunându-și cuvântul. Nu pot decât să mă înclin în fața Donnei pentru cercetarea evidentă pe care a făcut-o pentru acest roman în ceea ce privește arta și tablourile. Pentru mine, Sticletele a fost cartea perfecta: intrigă, emoție, acțiune, personaje colorate, artă și dramă.

Nu pot găsi un aspect al cărții care să nu îmi fi plăcut. Trebuie amintite personajele, care, așa cum am spus mai sus, sunt cât se poate de colorate și de bine create. Nu mi-au plăcut toate, însă nu consider asta un minus. Dimpotrivă, consider că această latură a cărții reflectă viața de zi cu zi într-un mod în care puține cărți o fac. Spre exemplu, Boris este un personaj pentru care am avut sentimente contradictorii. Existau momente când îi apreciam nebunia și indiferența, dar nu mi-a plăcut deloc pentru modul în care l-a transformat pe Theo. Mi-a plăcut, totuși, prietenia dintre ei. În general, consider că personajele punctează foarte bine anumite mesaje și idei ale cărții și se potrivesc foarte bine cu intriga.

Mulți critici consideră că Donna Tartt nu are o scriitură memorabilă. Poate că, într-un fel, această afirmație este adevărată. ”Sticletele” nu mustește de idei și revelații care să îți dea lumea peste cap – nu are o latură filozofică profundă. Cu toate acestea, subiectele pe care le abordează sunt cât se poate de importante pentru cititori. Un aspect care mi-a atras atenția a fost impermanența vieții omenești și importanța (mai mică sau mai mare) a acesteia. Am fost pusă de mult ori în fața impasului de a alege între artă și om. Până la urmă, ce are mai multă importanță? O viața de om sau o capodoperă de artă nemuritoare? Practic, ideea de bază a cărții este lupta dintre ce ar trebui să facem și ce vrem să facem, și alegerea dificilă dintre prezent și viitor.

După 1108 de pagini, finalul vine parcă prea repede. Mi-ar fi plăcut să existe o continuare care să spună clar ce s-a întâmplat cu Theo. Am câteva întrebări fără răspuns după final, chiar dacă există destul de multe indicii care să îți arate cum se încheie povestea tumultuoasă a lui Theo.

În concluzie, Sticletele este un roman măreț, care sunt sigură că va continua să facă valuri în lumea literară. Consider că face parte din categoria cărților pe care fie la adori, fie le urăști, iar eu din fericire fac parte din prima categorie. Pentru mine, ”Sticletele” este un roman emoționant, cu intrigă bună, densă, bogată în întorsături de situație și scene de suspans. Nu vă lăsați intimidați de numărul de pagini – acestea trec repede, aproape zburând, lăsând în urmă un șuvoi de emoții și idei.

Notă: 5 stele din 5

 

Recenzie: ”Lupta mea: Un bărbat îndrăgostit” de Karl Ove Knausgard

un-barbat-indragostit

Descriere:

Roman autobiografic de o forță literară neobișnuită, cartea a doua a seriei Lupta mea a dat naștere unei polemici virulente și a primit încă de la apariție numeroase premii. După ce a abordat în primul volum tema doliului, Knausgard descrie cu aceeași vigoare și exactitate îndrăgostirea, uniunea și separarea, toate etapele sentimentului de iubire. Experiența de a fi tată dă peste cap totul în jurul lui și se reflectă în încercările cotidiene ale vieții de familie, în vacanțele care sfârșesc prost, în disputele cu vecinii, în tensiunile apărute cu ocazia aniversărilor copiilor… în acțiunea de a plimba un cărucior prin Stockholm când singurul lucru pe care dorește să-l facă este să scrie. Viața scriitorului-narator se desfășoară sub ochii siderați ai cititorului cu toată furia și sinceritatea ei frustă: un om cu o dorință de neoprit de a scrie, pentru care arta este o nevoie fizică, un om care oscilează permanent între energia vitală și impulsurile morbide. O capodoperă.

Detalii tehnice:

Editura: Litera

Data apariției: martie 2016

Tip copertă: Cartonată

Format: 107 x 177

Nr. pagini: 688

Cartea mi-a fost oferită spre recenzie de către librăria online Librex. Mulțumesc!

Recenzie:

Mi se pare aproape imposibil să recenzez cărțile lui Karl Ove Knausgard așa cum se cuvine. Am știut, încă de la lecturarea primului volum din cele șase, că seria Lupta mea îmi va rămâne pentru totdeauna în minte și în suflet, devenind un fel de Biblie personală. De Knausgard sunt profund fascinată, având aproape o relație personală cu el. Este unul dintre oamenii care nu vor înceta niciodată să mă uimească, atât datorită abilităților lui scriitoricești, cât și datorită personalității lui, atât de vastă și de plină de substraturi și culori.

Lupta mea: Un bărbat îndrăgostit este al doilea volum din seria de șase volume autobiografice a autorului norvegian Karl Ove Knausgard. Dacă în primul volum, Moartea unui tată, scriitorul ne-a vorbit despre anii lui de copilărie și despre teroarea pe care tatăl lui i-a indus-o, în această carte autorul pune accent pe anii de adult, în care se îndrăgostește și își face o familie. Tumultul adus de dragoste, suferința cauzată de rutina atât de nedorită de acesta, dar și nevoia lui acută de singurătate și dorința de a obține ceva mai mult de la viață sunt câteva dintre subiectele centrale din carte.

Așa cum ne-a obișnuit, Knausgard scrie cu atât de multă substanță încât devine de-a dreptul copleșitor. Dacă citind primul volum am crezut că nu se poate ca celelalte volume să fie mai bune, m-am înșelat. În comparație cu Un bărbat îndrăgostit, Moartea unui tată este doar o introducere în viața și mintea unui om care are atât de multe de spus. Romanul de față, cu un impresionant număr de 685 de pagini, debordează, pur și simplu, de emoție, substanță, esență și viață.

Încă de la primele pagini, Karl Ove intră direct în miezul lucrurilor, analizând fiecare experiență, nelăsând nimic la voia întâmplării. Am fost complet uluită de felul lui de-a aborda fiecare trăire cu o ferocitate aproape înfricoșătoare. Knausgard caută esența și semnificația oricărui lucru, mai apoi punând totul în carte pentru cititorii lui. Însă, de foarte multe ori am avut impresia că el nu a scris o carte pentru alții, ci pentru el însuși. Așa cum însuși autorul a spus în nenumărate rânduri, seria Lupta mea a fost modalitatea lui de a se confrunta cu aspectele dificile ale vieții și de a se înțelege în raport cu realitatea. Nu pot decât să mă bucur că el a ales calea literaturii pentru a-și contempla trăirile, pentu că rezultatul este o serie plină de filozofii prețioase, poveși captivante, substraturi incredibile și un stil de scriere care te farmecă pur și simplu.

Îmi este deja clar că Knausgard este unul dintre scriitori despre care vom auzi mult timp de-acum încolo. În ciuda faptului că el nu si-a dorit nici o secundă faima de care se bucură acum, mi se pare imposibil ca un om ca el să nu fie în centrul atenției. Talentul lui scriitoricesc este nemărginit, iar modul în care prezintă totul, chiar și cea mai mică întâmplare din viața lui, este captivant. De fapt, sunt mai captivată de cărțile lui decât de orice thriller pe care l-am citit vreodată. Dincolo de poveștile lui atât de interesante, aspectul care atrage cititorul este, cu siguranță, emoția cu care sunt scrise acestea. Citind romanul de față, am trecut printr-o mie de stări, de la euforie și extaz, la tristețe și o profundă depresie pe care este imposibil să nu o simți atunci când înțelegi cât de tare își dorește acest om să fie un scriitor bun, un om cu virtuți, un tată ireproșabil și un soț iubitor și grijuliu.

Există atât de multe pasaje de o frumusețe izbitoare în romanul de față, încât cartea mea este plină de sublinieri. Scena nașterii primului copil a scriitorului îmi va rămâne mereu în minte. Fericirea care reiese dintre respectivele rânduri te lasă mut. Dragostea pentru Linda, dar și exasperarea care urmează în primii ani de paternitate, cauzată de rutina și de așteptările soției, sunt două sentimente mereu prezente și pe care le poți simți și tu, ca spectator a poveștii lui. Am avut de foarte multe ori impresia că sunt exact acest lucru: un spectator la viața unui om cât se poate de normal, dar care are o minte și un suflet atât de profunde. Faptul că seria aceasta îți oferă șansa să fii martor la o viață aproape banală, să intrii în mintea unui om și să te regăsești în trăirile lui este o raritate și un aspect care nu va înceta niciodată să mă face să iubesc aceste volume autobiografice.

Descrierile care se întind pe zeci de pagini și detaliile în care se pierde uneori autorul reușesc să surprindă toate aspectele vieții, nefiind deloc plictisitoare sau agasante. De la muzică, prietenie, familie, dragoste, copii, relațiile dintre oameni și influențele pe care anumite figuri le-au avut asupra lui Knausgard, cele aproape 700 de pagini reușesc să curpindă tot ce înseamnă viață, artă și literatură. Personajul principal este, firește, scrisul, la un loc cu dorința de a scrie în fiecare moment al zilei și suferința autorului că nu se poate dedica complet pasiunii lui.

În concluzie, Lupta mea este una dintre seriile pe care toți trebuie să le citim măcar o dată în viață, iar Un bărbat îndrăgostit este un excepțional roman care arată banalitatea vieții de părinte într-un mod captivant, plin de emoție și substanță. O călătorie cu suișuri și coborâșuri, la care trebuie neapărat să luați parte!

Notă: 6 stele din 5

Recenzie: ”Chimista” de Stephenie Meyer

chimista_1_fullsize

Descriere:

A fost „arma“ secreta a uneia dintre agentiile-fantoma ale guvernului american. Cand a devenit incomoda, au decis sa o lichideze. Ca sa ramana in viata, s-a transformat intr-un cameleon care jongleaza cu identitatile si adresele. L-au ucis pe singurul om in care avea incredere, insa ea reprezinta in continuare o amenintare. Vor s-o vada moarta, si asta cat mai repede. Cand fostul sef ii ofera o cale de iesire, realizeaza ca ar fi singura sansa de a-si reinventa destinul. Dar pentru asta va trebui sa accepte o ultima misiune. Constata insa ca informatiile pe care le obtine o pun intr-o situatie si mai primejdioasa. Hotarata sa infrunte direct amenintarea, se pregateste pentru cea mai dificila lupta din viata ei, dar se indragosteste de un barbat. Noua pasiune nu poate decat sa-i micsoreze sansele de supravietuire. Aflata in impas, isi valorifica talentele unice in feluri pe care nu si le-a imaginat niciodata. In acest roman cu o intriga bine incheiata, Stephenie Meyer creeaza o noua eroina apriga si fascinanta, cu abilitati iesite din comun. Ne arata inca o data de ce este una dintre cele mai bine vandute autoare din lume.

„Felul cum Meyer gestioneaza curiozitatea cititorului, intretinand si controland fluxul informatiilor, demonstreaza o maiestrie de virtuoz… Oamenii nu vor doar sa citeasca romanele lui Meyer; ei vor sa patrunda in interiorul lor si sa traiasca acolo.“ — Lev Grossman, Time

„Meyer scrie cu o claritate luminoasa, fara sa se interpuna nicio clipa intre cititor si ceea ce isi imagineaza acesta. Originalitatea ei este incontestabila.“ — Orson Scott Card, autorul seriei Jocul lui Ender

„Meyer este mai interesata de relatii decat de conventiile superficiale ale genului… Lectia ei de viata pozitiva este dezarmanta.“ — Jeff Giles, Entertainment Weekly

„Nu citesti un roman de Stephenie Meyer, ci il traiesti, alaturi de personajele vii si convingatoare pe care le-a creat. Meyer are modul sau special de a-l implica pe cititor in viata personajelor ei.“ — Ridley Pearson, autorul bestsellerului White Bone

Detalii tehnice:

Autor: Stephenie Meyer

Nr. de pagini: 608

Titlul original: The Chemist
Limba originală: engleză
Traducere de: Constantin Dumitru-Palcus
Anul apariţiei: 2016
Format: 130 x 200 mm, paperback cu clape

Cartea aceasta mi-a foarte oferită de librăria online Librex pentru recenzie. Mulțumesc!

Recenzie:

Stephenie Meyer este autoarea a căror cărți m-au făcut să iubesc lectura. Ați ghicit, probabil, că vorbesc despre seria Amurg, care mi-au arătat cât de bine este să te pierzi în lumea cărților. După ce am citit-o în mai puțin de o săptămână, am știut că voi fi dependentă de cărți toată viața și că seria respectivă îmi va rămâne la suflet orice se va întâmpla. La Amurg mă întorc mereu cu mare drag, și tocmai datorită dragostei mele pentru seria aceasta am fost atât de entuziasmată când am aflat de Chimista. Am fost foarte curioasă să văd cum s-a dezvoltat Meyer ca autoare și cum se descurcă cu cărțile pentru adulți și cu  poveștile fără vampiri și vârcolaci.

Bineînțeles, mi-a plăcut. Chiar mai mult decât mă așteptam, dacă stau bine să mă gândesc. Deși Stephenie Meyer îmi va fi mereu dragă pentru faptul că mi-a oferit dragostea pentru lectură prin cărțile ei, crescând, mi-am dat seama că nu este autoarea cea mai potrivită pentru cititoarea din mine, care caută altceva de la cărți. Stephenie Meyer este autoarea pe care o voi citi atunci când voi simți nevoia de o poveste antrenantă și în același timp relaxantă. Pentru că poveștile ei chiar așa sunt: destul de bine scrise încât să fie extrem de captivante, dar nu consider că pot găsi ceva mai mult la ele.

În ultima vreme am citit destul de multe cărți din genul thriller încât să îmi pot da seama atunci când citesc un roman de acest gen bun. Din fericire, romanul de față este un thriller bun, având toate elementele necesare. Este bine scris, are o idee originală, personaje interesante, intrigă, schimbări de situație din plin și este destul de captivant încât să te facă să te gândești la poveste chiar și în momentele în care nu ar trebui, cum ar fi în timpul unei teze. Am avut mari probleme de concentrare la teza la engleză pentru că dădusem de o întorsătură de situație care m-a lăsat cu gura căscată și trebuia să știu imediat cum se va rezolva.

Stephenie Meyer va fi mereu o maestră în a crea povești reale. M-a surprins într-un mod plăcut, desigur, modul în care personajele ei, la fel ca și dialogurile și anumite scene, par să prindă viața, pur și simplu. Foarte rar mi se întâmplă să simt că mă uit la un serial în timp ce citesc, dar lecturând Chimista, cu siguranță am experimentat această impresie. Povestea ei este plină de dramatism, scene care te șochează și te fac să citești cu și mai mult interes, iar combinația aceasta de expunere de sentimente și acțiune care ar putea fi confundată cu un film cu James Bond te face să te implici în poveste mai mult decât ai vrea.

Mi-a plăcut extrem de mult ideea poveștii. Am fost întotdeauna fascinată de afacerile ascunse ale guvernului și de oamenii care se află în spatele lor. Încă de la primele pagini, personajul principal are un aer de mister accentuat, ceea ce face ca povestea să îți trezească interesul. La început, am fost captivată de roman pentru că voiam să aflu care este povestea acestei Chimiste-Camaleon. Apoi, pe măsură ce descopeream secretele ei și intram tot mai adânc în intrigă, mă gândeam din ce în ce mai des la carte pentru că, la fel ca toate cărțile lui Meyer, aceasta are puterea de a te învălui fără să îți dai seama. Atașamentul meu pentru personaje m-a făcut, de asemenea, să vreau să citesc cât mai repede, pentru a afla ce se întâmplă în continuare și care este deznodământul poveștii lor.

Intriga, deși pe alocuri mult prea complicată, mi s-a părut foarte interesantă și m-a ținut cu sufletul la gură. Autoarea oferă cititorului destule informații pentru a-l face să citească mai departe, dar nu îndeajunse pentru a-l face să își piardă interesul. De asemenea, atmosfera generală a cărții este exact cea la care mă așteptam și speram. Romanul te face să te uiți peste umăr noaptea când mergi pe stradă, invocându-ți un sentiment de paranoia nefiresc și o dorință enormă fie de a ajuta personajele, fie de a deveni și tu un camaleon care se poate păzi de toți dușmanii.

Un alt atu al romanului sunt, cu siguranță, personajele. Spre deosebire de celelalte cărți scrise de Meyer, de data aceasta ea a reușit să portretizeze o eroină foarte puternică, extrem de independentă și de deșteaptă, cu o poveste de viață cât se poate de tristă. Celelalte două personaje principale, Daniel și Kevin, au caracteristici foarte interesante, care se potrivesc exact cu povestea. Chiar dacă Daniel nu se numără printre personajele care mi-au stârnit un deosebit  interes sau afecțiune, mi-a plăcut felul în care acesta influențează ritmul acțiunii.

Dialogurile dintre personaje mi-au cauzat emoții contradictorii. Unele dintre ele erau foarte bine scrise, cu voci reale și cu puncte de vedere care se mulau extraordinar de bine pe poveste și contribuiau la dinamica acțiunii. În schimb, am întâlnit destul de des schimburi de replici care m-au făcut să îmi dau ochii peste cap. Anumite pasaje ale romanului mi s-au părut fie puerile, fie atât de dramatice, încât îmi aduceau aminte de telenovelele la care se uita bunica mea și de care era atât de impresionată. Ceea ce mă aduce la un alt punct.

Nemulțumirea mea cea mai mare legată de această carte a fost partea de romance, adică povestea de dragoste dintre Chimistă și Daniel. Mi s-a părut complet nepotrivită cu mesajul pe care am simțit că romanul încearcă să îl transmită și m-a făcut să îmi dau ochii peste cap în exasperare de multe ori. Pentru mine, un roman thriller adevărat nu apelează la aceste tertipuri pentru a impresiona cititorul. Nu este nevoie de nici o poveste de dragoste imposibilă pentru a emoționa cititorul, chiar dacă uneori poate fi benefică pentru dinamica acțiunii. De data aceasta, însă, am simțit că elementele acestea romantice au intrerupt firul naratic atât de antrenant și au redus sentimentul de pericol pe care ți-l induce situația în care se află personajele. Aș fi preferat ca lucrul care le leagă pe personaje să nu fie o poveste de dragoste. De altfel, dacă ar fi fost scrisă într-un alt fel, nu m-ar fi deranjat atât de tare, însă am găsit multe dialoguri și scene mult prea siropoase pentru acest gen de roman.

Una peste alta, Chimista este o carte pe care cu siguranță trebuie să o citiți. Este o poveste pentru adulți reușită, cu personaje reale, situații la limită, o idee extrem de interesantă și un deznodământ care te va face să zâmbești și să oftezi în același timp. O reușită pentru Meyer și o bucurie pentru toți cititorii ei.

Notă: 3.5 stele din 5

14 cadouri pentru iubitorii de carte

Cum 14 Februarie se aproprie cu pași repezi, am decis că ar fi un moment bun să răscolesc internetul și să vă ofer câteva idei de cadouri perfecte pentru iubitorii de carte. Având în vedere că Ziua Îndrăgostiților este peste 2 zile, nu știu cât de mult vă va folosi această listă, însă vă puteți inspira din ea pentru următoarele ocazii în care va trebui să oferiți un cadou. Fie că vreți să faceți un cadou deosebit pentru o zi specială sau pur și simplu  vreți să faceți o bucurie unei persoane dragi, obiectele de mai jos sunt perfecte pentru orice cititor înrăit. Eu, spre exemplu, am pus câteva dintre ele în wishlist și sper că le voi achiziționa cât mai curând posibil.

So, let’s see!

1. O copertă de carte rezistentă la apă

waterproof-book-cover

Îmbinând utilul cu plăcutul, această copertă este ideală pentru cititorii care vor să se relaxeze cu o carte în apropierea apei, fără a se îngrijora că o vor uda sau strica. Mi se pare o idee genială, mai ales că poți foarte ușor să schimbi paginile, iar materialul transparent nu creează nici o barieră între cititor și cartea lui. În plus, mi se pare și un mod de a spune că îți pasă de cărțile celui căruia o dăruiești, nu numai de persoana lui! 🙂

O puteți achiziționa de aici.

2. O lumânare care miroase a cărți vechi

old-books-smell

Se știe că iubitorii de lectură adoră lumânările și mirosul cărților vechi. Așadar, această combinație este ideală. Personal, ador lumânările, chiar dacă nu le aprind prea des, și îmi place foarte mult când primesc în dar una. Mi-am propus ca vara aceasta să îmi fac o mică colecție începând, bineînțeles, cu lumânarea aceasta care miroase a cărți vechi. Ce poate fi mai bun de-atât?

Lumânarea poate fi achiziționată de aici.

3. Șosete imprimate cu titlurile cărților interzise

banned-books-socks

Cine mă cunoaște știe că ador șosetele. Nu numai pentru că îmi păstrează picioarele calde, ci și pentru că mi se par un accesoriu indispensabil. Am șosete de toate culorile, pe care le asortez în funcție de culoarea pantalonului sau al pantofului pe care îl port. Deci, dacă vreți să îmi faceți un cadou, să știți că la mine șosetele țin! Mai ales dacă au imprimate pe ele titlurile cărților interzise, ca cele de mai sus. M-am îndrăgostit iremediabil de ele și le vreau neapărat. Uitați-vă și voi cât sunt de adorabile!

Dacă le vreți, le puteți achiziționa de aici.

4. O carcasă de telefon care arată ca o carte veche

phone-caseAceastă carcasă nu numai că îți protejează telefonul, dar îi informează pe ceilalți că ești un cititor înrăit și că nu îți este rușine de pasiunea ta. Mi se pare o idee adorabilă, stilată și foarte practică, mai ales că în ea îți poți pune și cardurile sau buletinul. Există foarte multe modele de carcase care arată ca o carte veche, dar mie cea de sus mi s-a părut cea mai reușită. Bineînțeles, puteți alege și o carcasă care are legătură cu o anumită carte sau cu lumea romanelor în general. Ca să vedeți toată oferta, puteți intra pe Etsy.

5. Un tricou inscripționat cu rândurile cărții preferate

book-tshirt

Cei de la Litographs au lansat o colecție de tricouri inscripționate cu rândurile cărții preferate, iar eu m-am îndrăgostit complet de această idee. Mi se pare, de fapt, cadoul suprem, mai ales pentru o împătimită a modei care iubește lectura, cum sunt eu. Pe Litographs puteți găsi o mulțime de modele și cărți cu care pot fi inscripționate tricourile. În imaginea de mai sus, tricoul are pe el rândurile din ”On the road” de Jack Kerouac, însă puteți găsi o varietate imensă de romane. Dacă vreți să achiziționați o astfel de bluză, dați un click aici.

6. O lampă în formă de carte

book-shaped-light

Una dintre probleme pe care le întâmpin seara când vreau să citesc este, bineînțeles, lumina. Becul mi se pare prea puternic, iar lampa prea slabă. Această lampă în formă de carte este superbă, mai ales că este și practică, dar și o piesă de decor unică, perfectă pentru fiecare cititor înrăit. Ce să mai, eu o ador și vreau neapărat să mi-o cumpăr la un moment dat! Pentru a o cumpăra, dați un click aici.

7. Un suport pentru cărți

bookend

Cu toții ne-am confruntat cu problema ultimelor cărți de pe un raft, care au obiceiul să cadă. Cu aceste suporturi adorabile, problema aceasta se rezolvă, în același timp fiind o piesă de design unică. Este un cadou practic și foarte drăguț, mai ales dacă are și un mesaj ca cel de mai sus sau dacă are legătură cu o anumit carte sau serie. Modelul de mai sus poate fi găsit pe H&M.

8. O geantă în formă de carte

bag-that-looks-like-book

Încerc de vreo cinci minute să găsesc un mod de a vă explica cât de mult îmi plac aceste genți, dar îmi este imposibil. Mi se par, pur și simplu, geniale. Sunt stilate, adorabile, și cadoul perfect. Vreau, vreau, vreau! Geanta poate fi achiziționată de aici. Bine, dacă vreți să mi-o faceți cadou, să știți că nu mă supăr! 😀

9. Perne inspirate din cărți

book-pillow

Fie că se aseamănă cu o carte, cu un card de acces la bibliotecă sau are pur și simplu legătură cu romanul preferat, o pernă este un cadou foarte reușit pentru un cititor înrăit. Cărțile și pernele merg împreună perfect, pentru că toți știm cât de mult ne zvârcolim până găsim o poziție confortabilă atunci când vrem să citim. Pernele acestea sunt drăguțe, confortabile, și îți oferă posibilitatea de a plânge în voie atunci când personajul preferat dintr-o poveste moare. Mai multe modele puteți găsi pe Redbubble.

10. Novel tea, sau ceaiul special pentru cititori

novel-teas

Ce poate fi mai bun decât un ceai… literar? Novel Teas este o colecție de ceaiuri cu inscripții și citate din diverse cărți clasice. Pentru iubitorii de ceai și romane clasice, acesta este cadoul potrivit! Eu vreau de mult să îmi cumpăr o cutie , dar încă nu l-am găsit în nici un magazin. Tipul ceaiului este English breakfast, deci pentru o experiență tipic britanică, se recomandă alături de un roman din era Victoriană.

Ceaiul se găsește pe Amazon.

11. Pahare de vodkă cu citate din cărți

shot-glasses

Pasiunea pentru cărți înainte de toate! Chiar și înaintea alcoolului. Chiar dacă nu sunt o împătimită a shot-urilor sau a tăriei, aș fi extrem de fericită dacă cineva mi-ar face cadou aceste păhăruțe cu citate din cărți și fotografiile anumitor autori pe ele. Mai ales că unul dintre ei este Oscar Wilde, scriitorul meu preferat. Ideea este absolut genială, ce să mai!

Paharele le găsiți pe Amazon.

12. Un ceas cu tematică literară

book-clock

Când eram mică, aveam o adevărată pasiune pentru ceasurile de perete. Mi se păreau fascinante, și nici acum nu îmi pot explica de ce. Cert este că, pentru mine, un ceas de perete este un cadou foarte bun. Este practic și foarte simpatic, mai ales dacă are o inscripție cu tematică literară. Pe internet se găsesc o mulțime de modele. Daca vreți să le vedeți, dați un click aici.

13. Un colier special pentru cititori

il_570xn-748763021_c6cu

Cadoul acesta este numai bun pentru cititoarele înrăite! Eu îmi doresc de mult un colier care să aibă legătură cu lumea cărților, iar cel de mai sus mi-a atras atenția și mi-a furat inima definitiv. Este stilat, cât se poate de finuț, atestă faptul că persoana care îl poartă este un iubitor de cărți, iar faptul că poți inscripționa o literă pe el mi se pare foarte drăguț. Pe Etsy puteți găsi mai multe modele.

14. Un tote bag în care să îți cari cărțile 

original_book-sketch-cotton-tote-bag

Mi-au plăcut dintotdeauna așa zisele ”tote bags”, în care poți căra orice, dar în special cărți. Sunt practice, confortabile, ușor de cărat și super adorabile. Am și eu câteva, pe care le folosesc de fiecare dată când trebuie să merg la librărie sau la bibliotecă. Plănuiesc să îmi cumpăr una a cărei inscripție să aibă legătură cu cărțile. Cea de mai sus îmi place foarte mult, dar dacă vreți să vedeți mai multe modele, o puteți face aici.

Acestea sunt doar câteva dintre obiectele pe care le puteți face cadou unui iubitor de cărți fără a vă fie frică că ați dat greș. Eu m-am îndrăgostit complet de câteva dintre lucrurile de mai sus și mi le voi cumpăra cu siguranță. Sper că și pe voi v-am ajutat și v-am oferit un pic de inspirație. Dacă aveți recomandări și idei de cadouri, le aștept în comentarii! 🙂

 

Recenzie: ”Povestea asasinilor mei” de Tarun J. Tejpan

povestea-asasinilor-mei_1_fullsize

Descriere:

Roman inspirat din biografia autorului

Cu accente de thriller și ecouri kafkiene, presărată cu umor negru, suspans și erotism, „Povestea asasinilor mei” este un roman despre putere, identitate și echitate.

Într-o duminică dimineața, un jurnalist de investigație faimos în presa din New Delhi află de la televizor că tocmai a fost salvat de la moarte. Complotul de asasinare a fost dejucat de poliție, iar cei cinci ucigași plătiți să îl elimine au fost arestați. Înainte să își dea seama despre ce este vorba, jurnalistul este pus sub supravegherea permanentă a guvernului până la finalizarea procesului. În câteva ore, viața i s-a schimbat radical. Cu toate că este păzit zi și noapte de indivizi bine înarmați, încearcă să își desfășoare activitățile obișnuite. Se străduiește să găsească o sursă de finanțare pentru revista pe care o conduce, îi face vizite regulate unui guru faimos și își continuă relația extraconjugală, tumultuoasă și plină de pasiune, cu Sara. o intelectuală activistă pentru egalitatea de gen, emanciparea marginalilor și o societate echitabilă. Deranjată de pasivitatea amantului său și sceptică față de buna-credință a autorităților în soluționarea cazului, Sara demarează propria investigație. Așa vor ieși la lumină poveștile cutremurătoare ale celor cinci suspecți. Cu toții provin din clase sociale defavorizate și au fost victime ale violenței extreme, mizeriei și abuzurilor. O Indie brutală, nemiloasă, îi ia astfel locul Indiei fascinante din discursurile occidentale, sub a cărei strălucire exotică se ascunde o realitate crudă.
„O carte care îți dă fiori pe șira spinării […] scrisă cu măiestrie și o luciditate mușcătoare.“ – The New Yorker

„De acum înainte nu vom mai putea vorbi despre India fără să fi citit acest roman.“ – L’Express

„Tarun J. Tejpal este genial. Povestitor autentic, scriitura sa este presărată cu detalii grafice atât de năucitoare, că îți taie respirația.“-  New York Journal of Books

„Unul dintre cei mai seducători scriitori indieni de limbă engleză ai generației sale.“ – The Times Literary Supplement

„Inteligent și inventiv […]. În cel mai profund sens, Tejpal scrie pentru India.“ – V. S. Naipaul

Detalii tehnice:

Format carte: b5 130×200
Numar pagini: 568
ISBN: 978-973-724-736-0
Data publicatie: 02.09.2016
Colectie: Strada Fictiunii Bestseller

Comanda se poate efectua de pe site-ul editurii All, cu un simplu click aici. Țin să le mulțumesc pentru copia de recenzie oferită!

Recenzie:

Am evitat mult timp literatura indiană. După o încercare eșuată de a citi o carte scrisă de un scriitor indian, am decis că acest gen nu este pentru mine. Multă vreme l-am asociat cu descrierile lungi și plictisitoare, cu poveștile complicate și cu o atmosferă în care nu mă puteam regăsi. Cu toate acestea, am ales să citesc Povestea asasinilor mei pentru că descrierea m-a atras incredibil de mult și am sperat că îmi va schimba părerea despre tot ce înseamnă cultura indiană. Am făcut o alegere minunată, nu numai pentru că într-adevăr mi-a schimbat viziunea asupra literaturii indiene, dar mi-a oferit șansa să călătoresc pe tărâmuri fascinante și să cunosc o cultură complet diferită de cele cu care sunt obișnuită. Am terminat de citit romanul acum o zi și simt că am trăit fiecare capitol pe pielea mea, că am fost martoră la acte de violență tulburătoare și că am primit una dintre cele mai bune lecții din viața mea.

Sunt multe de spus despre cartea lui Tejpan. Îmi este greu să îmi adun gândurile, pentru că sunt încă sub influența romanului și a lumii pe care o dezvăluie acesta. Cert este că, pentru mine, Povestea asasinilor mei a fost o adevărată revelație. Nu mă așteptam să îmi placă atât de mult și cu atât mai puțin să mă influențeze. În timpul lecturii, m-am gândit de multe ori că este imposibil ca o carte să fie atât de puternică și ca un scriitor să aibă talentul de a transmite cititorului toate viziunile lui asupra lumii și a omenirii într-un mod atât de unic. Cartea aceasta mă surprindea plăcut încontinuu și adorația mea pentru ea creștea la fiecare capitol.

Povestea asasinilor mei este o carte bogată și puternică. Bogăția constă în infinitele informații despre India, despre cultura și sistemul corupt al acestei țări, dar și despre mentalitatea și traiul poporului indian. Cantitatea de informații poate fi ușor copleșitoare, dar felul în care acestea sunt puse în poveste îți trezește interesul și te face să citești cu o curiozitate care crește la fiecare pagină.

Un alt aspect care m-a surprins plăcut a fost felul în care autorul analizează și înțelege psihologia umană. Citind cartea, realizezi că Tejpan are abilitatea de a vedea în adâncul psihologiei și a sufletului unui om, înțelegând cum funcționează acestea și care sunt lucrurile care le modelează și le influențează. De asemenea, scriitorul oferă o importanță destul de mare relațiilor dintre oameni și a modului în care funcționează acestea.

Nu consider că Povestea asasinilor mei este o carte pentru toată lumea. O mare parte din senele din carte sunt de o violență tulburătoare, aproape prea greu de acceptat. Tejpan nu ascunde nimic și spune lucrurilor pe nume, arătând lumii că India este o țară răscolită încă de brutalitate, crime, violuri și corupție. Anumite scene sunt greu de conceput, pentru că sunt de o violență despre care îți vine greu să crezi că încă mai există. Un lucru pe care l-am înțeles datorită acestui roman este că poporul indian se află încă sub puternica influență a tradițiilor lor, prinși undeva între trecut și prezent.

Chiar dacă pare că prin expunerea tuturor acestor lucruri, autorul încearcă să își denigreze țara, eu am simțit că în spatele cuvintelor ironice se ascund un drag imens de țară, o dorință de a lupta pentru binele acesteia și un regret enorm față de neputința acestuia de a schimba mentalitatea conaționalilor lui.

Povestea este de un realism izbitor. Cu toate acestea, are o atmosferă aproape magică, care te fură din realitatea ta și te face să călătorești alături de personaje în locuri fermecătoare. Am experimentat o mulțime de lucruri citind cartea: frică, tristețe, furie, tulburare, uimire, fascinație și un ciudat atașament față de personaje. Atmosfera Indiei este transmisă excelent, iar citind, poți simți soarele dogoritor, străzile arhipline și aerul plin de miresme. Mi-a plăcut mult felul în care poveștile asasinilor au fost spuse. De multe ori aveam impresia că citesc un basm indian modern de un realism rar întâlnit. De asemenea, intriga este foarte bine creată, fiind bazată pe mister, suspans și atmosfera aceasta care aproape că îți intră în vene și de care devii dependent.

Tejpan acordă o atenție minuțioasă poveștilor asasinilor, astfel creând niște personaje foarte puternice, de care ajungi să te atașezi. Chiar dacă cei cinci asasini nu sunt definiția bunătății și a corectitudinii, autorul îi pune într-o lumină umană, arătându-ne mereu ce a provocat acest comportament mai puțin normal. Romanul încearcă să dovedească că la bazele răului stă întotdeauna un motiv real, o traumă profundă.

Aspectul meu favorit al acestui roman este, cu siguranță, scrisul autorului. Rar am întâlnit o voce atât de reală și puternică, un fir narativ îndeosebi de cursiv și o ușurință atât de mare în a transmite mesaje și sentimente. El scrie cu o energie incredibilă, dramatism, voci diferite și un umor fermecător. Scopul romanului este să arate lucrurile ascunse, cărora nu le dăm atenție, reușind în același timp să emoționeze și să înfioare.

În concluzie, Povestea asasinilor mei este un roman fascinant, cu arome și peisaje indiene, din care poți afla o mulțime de lucruri despre această cultură, despre oameni, dar și despre lumea în care trăim în general. Nu voi uita niciodată experiența aceasta și cred cu adevărat că este una dintre cărțile pe care toți trebuie să o citească o dată în viață. De neratat!

Notă: 5 stele din 5

Șase filme de vizionat când ninge afară

După cum probabil știți deja, vremea de afară nu ne permite să petrecem prea mult timp în afara caselor noastre. De fapt, la momentul la care scriu acest articol, Grecia se află într-o stare de panică generală datorită valului de ninsori de care a fost lovită și pentru care, firește, nu erau pregătiți. Vacanța noastră de iarnă s-a prelungit cu o săptămână, concertele de la Filarmonică au fost amânate, autobuzele de-abia merg, oamenii sunt baricadați în case, nu curge apa prea des, toată lumea alunecă și cade pe stradă, nimeni nu știe cum să-și pună lanțurile la roți și, în general, o simplă ninsoare a făcut ca întreaga țară să fie dată peste cap. Nici măcar nu mai seamănă cu o ninsoare, ci cu începutul unei apocalipse.

De patru zile sunt nevoită să stau în casă și să încerc să nu mă urc pe pereți de plictiseală. Cred că săptămâna aceasta am văzut mai multe filme decât credeam că este posibil și, pentru că cel mai probabil și voi vă aflați în aceeași situație, am hotărât să fac o selecție și să vă ofer șase recomandări de filme care sunt numai bune de vizionat când ninge afară. În zilele prea geroase și cu prea multă ninsoare, un film bun și o carte captivantă sunt prietenii noștrii cei mai buni. Bineînțeles, alături de o cană mare de ceai și o gustare delicioasă!

Anthropoid (2016)

anthropoid-poster

Anthropoid, cu Jamie Dornan și Cillian Murphy, este un film istoric bazat pe evenimente reale din timpul celui de-al doilea război mondial. Este, de asemenea, unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut vreodată, chiar dacă nu mă așteptam. Am fost ușor sceptică când am văzut că în unul dintre rolurile principale joacă Jamie Dornan, care mi s-a părut absolut jalnic în Fifty Shades of Grey. Nu mică mi-a fost uimirea când am văzut că tipul joacă chiar bine, cu naturalețe și emoție. Felul în care filmul spune evenimentele din timpul asasinării lui Heyndrich impresionează, actorii joacă foarte bine, iar suspansul și drama sunt la cote maxime. Un must watch, după părerea mea!

Bacalaureat (2016)

bacalaureat-1

Am vrut să văd filmul acesta dinainte de a se lansa, dar datorită faptului că nu sunt în țară, nu am putut merge la cinema să îl vizionez. A trebuie să aștept să iasă pe internet și săptămâna trecută în sfârșit l-am vizionat. Mi-a plăcut la nebunie! Chiar dacă în general îmi plac filmele românești, nu mă așteptam să fie atât de bun. M-a ținut cu sufletul la gură, iar la sfârșit mi-a părut rău că s-a terminat și mi-aș fi dorit să fie mai lung. Actorii din rolurile principale (printre care Adrian Titieni și Maria-Victoria Drăguș) joacă excelent, povestea este impresionantă, iar filmul arată foarte bine cum este să trăiești într-o Românie măcinată de birocrație și nedreptate. În regia lui Cristian Mungiu, Bacalaureat este o mândrie pentru scena artistică din România!

The Chorus (2004)

5a5aff537df1b56202c77ee0fe09c42f

După aproape 13 ani de la lansare, în sfârșit am văzut și eu filmul franțuzesc The Chorus. Bineînțeles, mi-a plăcut la nebunie! Povestea este foarte emoționantă, actorii impresionează cu naturalețea și cu emoția pe care o transmit spectatorilor, iar deznodământul te face să realizezi cât de mult își poate pune amprenta un profesor asupra elevilor lui și cum muzica poate schimba viața cuiva. La fel de mult mi-a plăcut și coloana sonoră și scenariul filmului. Cu siguranță, unul dintre filmele pe care toți trebuie să le vedem măcar o dată în viață!

Whiplash (2014)

whiplash_ver4

Sunt sigură că v-am mai vorbit despre acest film pe blog, însă mi s-a părut imposibil să nu îl includ în această listă. Am văzut Whiplash prima dată prin 2014, când de-abia se lansase, și de-atunci îl vizionez periodic. Pentru mine, filmul cu Miles Teller este o reală sursă de inspirație, pentru că vorbește despre zbuciumul prin care trece un muzician pentru a-și găsi propria voce și pentru a ieși în evidență într-un mod unic. Obsedată de muzică cum sunt, Whiplash este unul dintre filmele mele preferate, pe care îl voi recomanda mult timp de-acum încolo!


Child 44 (2015)

child-44

Child 44 este adaptarea cărții cu același titlu scrisă de Tom Rob Smith. Am văzut filmul înainte de a cunoaște acest detaliu, și chiar dacă după ce am citit cartea, am realizat că este de o mie de ori mai bună decât filmul, tot consider că merită să îl vedeți. Tom Hardy, în afara faptului că este extrem de frumușel, aduce la viață personajul lui Leo cu măiestrie și impresionează prin emoția pe care o transmite. Suspansul m-a ținut cu sufletul la gură de la început până la sfârșit, iar scenariul arată cum era viața în Rusia comunistă. De neratat, la fel ca și cartea!

The girl on the train (2016)

girlontrainposter

Cred că știți deja că The Girl on the Train este adaptarea romanului scris de Paula Hawkins, citit și adorat de o lume întreagă. Sceptică cum sunt când vine vorba despre ecranizările cărților care mi-au plăcut foarte mult, nu mă așteptam ca acest film să îmi placă. Bineînțeles, nu se compară cu cartea, dar este o ecranizare destul de fidelă cărții, care transmite aceeași atmosferă de dramă și care te ține cu sufletul la gură până la momentul deznodământului. Mi-au plăcut mult actorii aleși, în special Emily Blunt, care mi s-a părut atât de frumoasă, încât aș fi putut să mă holbez la ea zile întregi. Recomand!


Ei bine, acestea sunt cele șase filme pe care vă recomand să le vizionați când ninge afară. La noi începe deja să se topească zăpadă, deci lucrurile vor reveni la normal în scurt timp. Dacă voi vă aflați într-un loc înzăpezit încă, sper că v-am oferit un pic de inspirație și că zilele voastre vor fi mai plăcute datorită filmelor de mai sus. Aștept părerile și, bineînțeles, recomandările voastre!

Recenzie: ”Antidotul” (Octopussy #3) de Cristina Boncea

antidotul

Descriere:

Moartea tragică a surorii sale i-a schimbat complet viața Hyenei. Ajunsă în pragul maturității, tânăra fată este nevoită să își reconsidere toate principiile care au ghidat-o până atunci, aflată fiind în mijlocul fragmentatei familii Sugar.

La împlinirea a 18 ani, petrecerile nebune, experiențele sexuale libertine și trăirile intense și aproape de limită sunt parte din cotidian. Însă a venit momentul de a învăța să facă diferența între adevăratele prietenii și simplul joc al celor care nu merită. Astfel, boala Octopussy se dovedește a fi doar un pas peste care trebuie să treacă pentru a-și regăsi adevărata sa identitate.

Detalii tehnice:

ISBN : 978-606-763-082-4
Data apariției : noiembrie 2016
Număr de pagini : 176
Format : 13×20 cm
Tip copertă : broșată
Colecție : Radical din 7

Puteți comanda cartea de pe site-ul editurii Herg Benet, cu un simplu click aici. Vreau, de asemenea, să îi mulțumesc Cristinei pentru copia de recenzie pe care mi-a oferit-o!

Recenzie:

Antidotul este ultimul volum din seria de debut a Cristinei Boncea, Octopussy, și în același timp, o carte pe care am așteptat-o cu mare nerăbdare. După sfârșitul volumului doi, Becks merge la școală, eram foarte curioasă să văd ce se întâmplă în continuare cu personajele atât de controversate ale Cristinei și trebuia, de asemenea, să primesc câteva răspunsuri.

Spre deosebire de celelalte volume din serie, pe care le-am citit într-o singură zi, Antidotul mi-a luat mai mult. Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ci datorită faptului că este o carte prin care nu poți să treci pur și simplu. Cristina oferă atât de multe perspective asupra lumii și a oamenilor, încât de multe ori trebuie să stai sa te gândești și să înțelegi care este adevăratul sens al cuvintelor ei. Da, mi-a plăcut, dar trebuie să recunosc că nu mai mult decât primele două volume. Pentru mine, cea mai bună carte din seria Octopussy este Becks merge la școală.

Într-un fel, am simțit o mică dezamăgire la sfârșitul volumului trei, ca și cum nu s-a ridicat la nivelul celorlalte volume din serie. Dacă primul volum te impresionează prin autenticitatea scrierii și a poveștii, iar al doilea volum prin maturizarea de care dă dovadă autoarea, volumul trei este un fel de ”anexă”, un epilog al poveștii. Asta nu înseamnă, totuși, că nu merită citită sau că nu veți găsi nimic interesant în ea.

Atuul cărții este, cu siguranță, emoția pe care o transmite. Pe tot parcursul lecturii, cititorul are de-a face cu o Hyenă schimbată, îndurerată, care încearcă să accepte moartea surorii ei și să găsească răspunsuri și răzbunare. Durerea ei este foarte bine explicată, astfel încât cititorul nu poate decât să o compătimească și să simtă, într-un mod ciudat, sentimentele Hyenei.

Dacă în primele două volume Hyena era un personaj mult mai normal decât sora ei, Becks, volumul trei aduce o schimbare evidentă, dar complet normală în comportamentul ei. Marcată de moartea surorii ei, Hyena încearcă să îi păstreze amintirea vie făcând aceleași lucruri pe care Becks le făcea când era în viață. Mi-a plăcut mult diferența dintre vocea ei de acum și cea din celalalte cărți, dar și felul în care autoarea a pus accentul pe această schimbare.

Intriga se învârte în jurul morții lui Becks, a încercării Hyenei de a accepta acest eveniment, dar și în jurul oamenilor care au inventat boala Octopussy, așa numiții „Ei”. Printre subiectele din Antidotul se numără iubirile interzise, găsirea de sine, dar și modul în care o tragedie ne schimbă viețile, adică probleme tipice adolescentine, pe care totuși Cristina le abordează într-un mod foarte matur și inteligent.

Deși în primele două volume mi-au plăcut mult personajele, de data aceasta nu pot spune același lucru. Nu am simțit acel atașament față de ei pe care îl simțeam înainte și nici nu m-am putut pune în locul lor. Cu toate acestea, am înțeles motivele din spatele acțiunilor lor. Un lucru care mi-a plăcut mult la acest volum au fost mărturiile celorlalte personaje, ca și cea a  mamei fetelor. Astfel, Cristina concluzionează totul foarte bine, răspunzând la toate întrebările și oferind o încheiere tuturor personajelor.

Punctele mai puțin puternice a cărții sunt puține. Cel mai mare minus a fost, în opinia mea, firul narativ, care nu a avut aceeași continuitate ca deobicei. Acțiunea era des întreruptă de ideile, gândurile și ideologiile Hyenei, fapt care a devenit obositor, mai ales că într-un anumit punct am simțit că totul începe să se repete. Am avut de multe ori impresia că  autoarea își fixase anumite idei în minte pe care voia să le transmită cititorului și le repeta încontinuu. Din acest motiv, prima parte a cărții mi s-a părut destul de dificilă și de obositoare și mi-a fost greu să intru în acțiune și să fiu captivată de ea.

De asemenea, limbajul ușor obscen al cărții și scenele șocante au devenit obositoare, cel puțin pentru mine. Partea aceasta ”nebună” a seriei Octopussy a fost fun în primele două cărți, dar deja cred că autoarea ar putea trece la un alt nivel. Potențialul ei este uriaș și nu pot decât să mă întreb cum ar fi dacă ar scrie ceva care să îl atingă cu adevărat. Da, este adevărat că are un stil al ei, ușor de recunoscut, însă consider că are mult mai multe de spus și nu pot decât să sper la o carte care să demonstreze acest lucru.

Una peste alta, Antidotul este o carte bună, care încheie seria într-un mod specific Cristinei. Deși nu cea mai bună carte din serie, cu siguranță merită citită pentru a înțelege pe deplin tainele bolii Octopussy și a personajelor din carte. Felicitări, Cristina!

Notă: 3.5 stele din 5

 

cristina boncea
Născută pe 1 ianuarie 1998, Cristina a scris primul ei roman intitulat „Octopussy” la vârsta de 16 ani. „Becks merge la școală” vine în continuarea acestuia în anul 2016. Autoarea locuiește în prezent în București iar activitățile sale zilnice constau în a scrie articole despre cărți pe site-ul personal cristinaboncea.com și a posta clipuri pe canalul ei de YouTube. Pe viitor, Cristina își dorește să publice cât mai multe cărți și să lucreze în domeniul literar. Visul ei e să devină traducător.

2016 in review: Cele mai bune 10 cărți pe care le-am citit

Am ajuns din nou la unul dintre momentele mele preferate: sfârșitul anului. Deși o perioadă plină de nostalgie, îmi place enorm să mă gândesc la tot ce am realizat în cele 12 luni din anul care urmează să se încheie. Ultimele două zile din an sunt mereu dedicate topurilor, amintirilor și reflecției, la fel cum în primele zile din Ianuarie îmi place să îmi pun câteva dorințe, să fac planuri și să îmi setez câteva obiective pe care mai apui le scriu pe o hârtie pe care o port în portofel și de care încerc să mă țin cât mai mult posibil.

Pentru astăzi și mâine v-am pregătit trei topuri pe care abia așteptam să le fac. Primul este cel cu cele mai bune 10 cărți pe care le-am citit în 2016, al doilea conține cu melodiile mele preferate, iar cireașa de pe tort și cel mai important top este cel al momentelor mele preferate pe care le-am trăit anul acesta. Recunosc că aveam de gând să vă împărtășesc toate acestea mai devreme, dar o lipsă de energie, o profundă dorință de a mă odihni și de a dormi și o libertate limitată m-au făcut să tot amân acest moment. Astăzi am pus piciorul în prag, mi-am făcut o cană de cafea și am început să fac minunata și dificila sarcină de a-mi alege preferatele.

Am citit multe cărți în 2016. 70, mai exact. La începutul anului mi-am setat pe Goodreads un  reading challenge de 50 de cărți, pe care, din fericire, l-am întrecut. Sinceră să fiu, nu știu cum am reușit să fac asta, pentru că anul acesta nu am citit la fel de constant ca în alți ani. Am avut un program extrem de încărcat datorită diplomei, am trecut prin perioade când nu mă puteam atinge de cărți, dar aveam și săptămâni în care citeam încontinuu. Oricum ar fi, sunt mulțumită de cum arată 2016 în materie de cărți pentru că am citit mult bine. Cred cu adevărat că am citit tot ce am vrut și asta mă mulțumește în mod special.

Bun. Fără alte introducțiuni, cele mai bune 10 cărți pe care le-am citit anul acesta sunt:

10. Ghici cine moare primul de M.J. Arlidge

ghici-cine-moare-primul

Ghici cine moare primul a fost printre primele cărți pe care le-am citit în 2016 și uite că, 12 luni și 69 de cărți mai târziu, a rămas una dintre preferatele mele. Fiecare volum din seria Helen Grace este un deliciu literar pentru mine, pentru că romanele acestea sunt de un suspans și un mister care te lasă fără suflare. Sunt scrise atât de bine și cu atât de multă inteligență, încât nu poți ghici nici un moment ce se va întâmpla, lucru care pe mine mă înnebunește. În sensul bun, bineînțeles! Unde mai pui că Helen mi se pare de-a dreptul fascinantă. Sper ca în 2017 să citesc întreaga serie.

9. Jurnalul 2003-2009 de Oana Pellea

jurnalul oanei pellea

Anul acesta am prins drag de jurnale și autobiografii, după ce am citit jurnalul Oanei Pellea. Am prins drag și de Oana, care este un om cum rar întâlnești. Jurnalul ei este scris cu atât de multă autenticitate, emoție, dor și drag de viață încât este greu să nu devină una dintre cărțile tale preferate. După ce am citit cartea, am simțit că am învățat multe lucruri și că, într-un fel, mi s-a schimbat viața și modul de a vedea anumite aspecte ale acesteia.

8. Tot ce nu ți-am spus de Celeste Ng

tot-ce-nu-ti-am-spus

My my, ce carte!  Am citit-o vara aceasta și aproape că am plâns la fiecare capitol. Tot ce nu ți-am spus este o emoționantă poveste despre familie, dragoste, loialitate și curajul de a fi persoana care vrei tu să fii. Scrisă într-un mod minunat, plină de metafore și emoții puternice, cartea a picat în mâinile mele într-un moment în care aveam nevoie de câteva lecții, pe care le-am și primit datorită ei. Este una dintre cărțile pe care sper să am timp să o recitesc și pe care o voi recomanda mult timp de-acum încolo.

7. Ținutul țânțarilor de David Arnold

ținutul țânțarilor

Doamne, cât de tare mi-a plăcut cartea aceasta! Bine, se poate să-mi fi plăcut atât de tare și datorită vârstei, pentru că mama nu prea mi-a înțeles entuziasmul. Însă este o carte minunată! Amuzantă, bine scrisă, cu situații reale în care te poți regăsi, cartea m-a captivat de la primul capitol. Nu-mi mai amintesc perfect, dar am impresia că aceasta era cartea pe care o citeam atunci când am dat de diplomă. Oricum ar fi, povestea lui Mim va ocupa mereu un loc special în inima mea.

6. Child 44 de Tom Rob Smith

child 44

Am citit această carte după ce am văzut filmul, care mi-a plăcut la nebunie. Child 44 este una dintre cărțile acelea puternice, care trăiesc în cititor mult timp după ce le-au citit. Are o poveste încărcată de adevăruri și situații tulburătoare, o intrigă convingătoare și personaje foarte bine conturate. Iar dacă îmi urmăriți blog-ul, știți cât de mult îmi plac cărțile despre al doilea război mondial și despre Rusia anilor ’50. Într-un cuvânt, Child 44 a fost perfectă pentru mine.

5. Rockstar de Cristina Nemerovschi

rockstar

Ar fi fost, cred, anormal să nu o includ pe Cristina în acest top. Ea se numără, până la urmă, printre autorii mei preferați. Rockstar mi-a intrat la suflet atât de tare nu numai pentru că e excelent scrisă, ci și pentru că m-am putut regăsi 100% în ea și în trăirile lui Storm. Țin minte că pe parcursul lecturii a trebuit să mă opresc de multe ori, pentru că mă gândeam încontinuu că nu este posibil ca un personaj să îți semene atât de mult și o scriitoare pe care nu o cunoști personal să-ți scrie toate trăirile și sentimentele într-o carte. Copia mea este plină de însemnări și citate subliniate și abia aștept să o recitesc.

4. Central park de Guillaume Musso

central-park

Am citit Central park recent și nu că mi-a plăcut la nebunie, dar aș fi recitit-o încă din momentul în care am terminat-o. Povestea mi s-a părut genială, scrisă perfect, cu intrigă care devine din ce în ce mai imprevizibilă și mai complicată și două personaje pe care ajungi să le adori. Guillaume Musso a devenit unul dintre scriitorii mei preferați și abia aștept următorul pachet de la bunica, care conține încă un roman scris de el. La fel de mult i-a plăcut și mamei cartea, care mi-a dat telefon tocmai din România să-mi spună că nu o poate pune jos.

3. Înainte să te cunosc de Jojo Moyes

me-before-you

Aici a trebuit să stau să mă gândesc u pic, pentru că nu eram sigură dacă mi-a plăcut mai mult Înainte să te cunosc sau continuarea, După ce te-am pierdut. Am concluzionat, totuși, că Înainte să te cunosc mi-a transmis emoții mult mai puternice. Cred că deja știți totul despre romanul lui Moyes, pentru că se numără printre cele mai citite romane din 2016. Cert este că mie mi-a plăcut la nebunie pentru că este o carte scrisă foarte bine, cu o doză de realism rar întâlnită, emoții puternice, personaje adorabile și foarte bine conturate și un sfârșit sfâșietor. Am citit romanul în vară, la două săptămâni după diplomă, când nu știam ce să fac cu viața mea și nici chef de citit nu aveam. Înainte să te cunosc mi-a reamintit de ce ador cărțile și mi-a trezit foamea de a citi.

2. Războiul nu are chip de femeie de Svetlana Alexievici

razboiul-nu-are-chip-de-femeie-3126-4

Nici nu știu cum să descriu acest roman. În primul rând, având în vedere cât de mult iubesc poveștile de război și tot ce are de-a face cu cel de-al doilea război mondial, era logic să ador cartea Svetlanei. Nu m-am așteptat, totuși, să mă răscolească și să mă tulbure atât de mult. Mărturiile femeilor care au luptat pe front în cel de-al doilea război mondial m-au făcut să mă înfior și m-au captivat atât de mult, încât la un moment dat lumea din jurul meu dispăruse și aveam impresia că mă aflu și eu pe front. Genială, ce să mai!

1. Rose under fire de Elizabeth Wein

rose under fire

Ei bine, da, aceasta este cartea mea preferată din 2016. Nici nu mi-a fost greu să o aleg, pentru că mi-a venit în minte imediat atunci când m-am întrebat ce carte mi-a plăcut cel mai mult anul acesta. Tot o carte de război și în același timp continuarea cărții Nume de cod: Verity (care mi-a plăcut la fel de mult și care aproape că a intrat în acest top), Rose under fire m-a impresionat și și-a lăsat amprenta asupra mea într-un mod în care nu cred că o altă carte o va face vreodată. Este absolut superbă, incredibil de emoționantă și de captivantă, te face să te atașezi de personaje și transmite atmosfera războiului și a sfârșitului acestuia într-un mod nemaiîntâlnit. De neratat!

Pfiu, ce treabă grea! Anul 2016 a fost un an plin de cărți puternice, cu adevărat bune și mi-a fost foarte greu să fac acest top. Nu eram sigură ce cărți să includ, pe ce locuri să le pun și ce cărți să exclud. Vreau să menționez și câteva cărți care mi-au plăcut foarte mult și de care îmi amintesc cu plăcere: Carry on de Rainbow Rowell, Code Name Verity de Elizabeth Wein, Castelul de sticlă de Jeanette Wells, Lupta mea: Moartea unui tată de Karl Ove Knausgard și Colorless Tsukuru Tazaki and His Years of Pilgrimage de Haruki Murakami.

Până revin eu cu următoarele topuri, aștept comentariile voastre cu titlurile preferate pe care le-ați citit în 2016!