Recenzie: ”O viață măruntă” de Hanya Yanagihara

Descriere:

Patru absolvenţi ai unui mic colegiu din Massachusetts – debusolaţi, fără un ban în buzunar şi susţinuţi doar de prietenia şi ambiţia lor – se mută la New York pentru a-şi face o situaţie. Cei patru sunt chipeşul Willem, care-şi doreşte să devină actor; JB, un pictor născut în Brooklyn care încearcă să pătrundă în lumea artei; Malcolm, un arhitect frustrat angajat la o firmă importantă; şi Jude, o minte sclipitoare, dar un individ retras şi enigmatic, în jurul căruia gravitează toţi ceilalţi. De-a lungul anilor, relaţiile dintre ei se adâncesc şi se complică, însă provocarea cea mai mare pentru ei rămâne Jude, ajuns cu timpul un avocat extrem de talentat, însă din ce în ce mai instabil, cu mintea şi trupul însemnate de o copilărie cumplită, de o traumă pe care se teme că nu o va putea depăşi niciodată.
O viaţă măruntă este un roman de o extraordinară forţă şi emoţie despre legăturile indisolubile ale prieteniei şi despre limitele rezistenţei umane.

Detalii tehnice:

Autor: Hanya Yanagihara

Editura: Litera

Pagini: 706

Format: 127 x 197

Vreau să mulțumesc librăriei online Librex, care mi-a oferit acest roman spre recenzie.

Recenzie:

Am amânat recenzia aceasta zile întregi. După ce am terminat de citit O viață măruntă nu m-am simțit în stare să îi scriu recenzia. De fapt, nici acum nu consider că sunt pregătită să o fac, însă trebuie. În ciuda nevoii de a păstra cartea aceasta pentru mine,  trebuie să spun tuturor ce fel de roman este O viață măruntă de Hanya Yanagihara.

Îmi este imposibil să scriu o recenzie care să se potrivească cu adevărata valoare a romanului de față. O viață măruntă este un munte de carte, cu 700 de pagini care te răscolesc și te obsedează. La aproape o săptămână de la momentul în care am terminat-o, simt că sunt încă sub puternica influență pe care povestea a avut-o asupra mea.

Sunt sigură că ați înțeles deja că mi-a plăcut. De fapt, nu, nu mi-a plăcut. Am adorat-o. Sunt absolut sigură că este cel mai bun roman pe care l-am citit anul acesta, și asta spune ceva, pentru că de la începutul anului 2017 am citit numai cărți superbe și am descoperit autori care au trecut imediat în topul celor preferați. Cumva, O viață măruntă a reușit să se propulseze în vârful listei încă de la primele pagini.

Romanul Hanyei Yanagihara este unul important, pe care absolut fiecare persoană de pe planeta aceasta trebuie să îl citească. Este genul de carte greu de suportat, pentru că îți deschide ochii, te izbește din plin și îți schimbă viziunea asupra vieții. Dincolo de tehnica impecabilă a scriitoarei și a poveștii răscolitoare, cartea este o mărturie de o importanță vitală.

O viață măruntă spune povestea a patru prieteni care se cunosc în colegiu. Acțiunea urmărește viața lor încă de la vârsta sărăciei și a găsirii de sine, până la anii pensiei și a vieții mai liniștite. Personajul ”principal”, pe care povestea se concentrează cel mai mult, este Jude St. Francis, un avocat de o inteligență aparte. Prietenul lui, Willem, este un actor de succes. JB, cel mai arogant dintre toți prietenii, este un pictor recunoscut în lumea artei, iar Malcom, un arhitect cu o pasiune de nestăpânit. Împreună, cei patru au parte de o prietenie care va trece peste ani și peste toate încercările și diferențele dintre ei.

Personajul central, Jude, este un om cu un trecut care nu îl lasă să trăiască prezentul. Datorită unui accident care i-a schimbat complet viața, el a rămas invalid, fapt care îl diferențează cu totul de prietenii lui și de restul lumii. Cartea urmărește încercările lui de a trăi printre oamenii normali și de a trece peste toate traumele din trecut. Trăirile lui sunt prezentate cititorului cu o brutalitate și o sinceritate pe care nu le-am mai întâlnit niciodată. Viața lui Jude este un șir de dureri, chinuri, amintiri pe care acesta încearcă să le uite, dar și momente frumoase petrecute alături de prietenul lui cel mai bun, Willem.

Sinceră să fiu, cartea nu este ușor de suportat. Așa cum am menționat mai sus, copilăria lui Jude a fost una traumatică, plină de întâmplări groaznice. Toate aceste scene, scrise într-o atmosferă atât de reală , te îngrozesc și te tulbură până la punctul în care vrei, pur și simplu, să închizi cartea și să uiți de ea. Însă este prea târziu, pentru că romanul te cucerește de la primele pagini și îți este absolut imposibil să îl lași din mâini. O viață măruntă are un efect nemaiîntâlnit asupra cititorului: te face, practic, să îți fie frică de ce vei găsi în continuare în paginile cărții, dar în același timp, îți este imposibil să nu dai pagina cu o nerăbdare arzătoare.

Hanya Yanagihara trece peste orice limită și barieră impuse de literatură și de societatea noastră. Lasă la o parte orice fel de teamă, de reținere, și expune viața așa cum nimeni altcineva nu o mai face: cu ferocitate. Anumite scene sunt atât de greu de digerat, încât te întrebi cât poate suporta un personaj. Dar, cel mai important, cartea pune la încercare cititorul. Îi deschide ochii, mintea, și îl face să trăiască totul cu o intensitate aproape nebunească. În cartea aceasta te implici, fie că vrei, fie că nu. Și, în ciuda recenziilor negative pe care le-am citit la adresa romanului, cred că este o mărturie extrem de importantă despre viața invalizilor, despre percepția pe care societatea o are asupra lor și despre greutățile fizice și psihice pe care aceștia le întâmpină.

Povestea debordează de dramatism. Tragediile își fac loc în fiecare pagină, iar trăirile, sentimentele și gândurile lui Jude sunt atât de răspicat expuse, încât este imposibil să nu te marcheze. Fiind martor la viața unui om cu o viață atât de dificilă, nu vrei decât să iei personajul în brațe și să încerci să îl ferești de răul care știi, pur și simplu, că îl pândește. În același timp, nu poți să nu te lași absorbit de splendoarea prieteniei dintre Jude si Willem și de lumina în care autoarea pune viața.

Scrisul? Absolut magnific! Rar întâlnești scriitori contemporani cu o forță  debordantă, cu un scris care să te zdruncine și să te macine. Cuvintele Hanyei își fac loc atât în mintea cititorului, cât și în sufletul acestuia. Fiecare rând și cuvânt mi-au ajuns la inimă, de unde mă îndoiesc că vor mai ieși vreodată. Am fost și sunt dependentă de carte. O răsfoiesc și acum, când încerc încă să rezist tentației de a o citi din nou. Cert este că va rămâne unul dintre romanele pe care le voi căra cu mine peste tot pe unde mă voi duce și pe care le voi citi de multe ori în viața mea.

Cuvintele sunt de prisos acum. O viață măruntă este un roman care nu poate fi descris. De o forță și o emoție dezarmante, acesta reușește să arate adevărata față a societății. Citind cartea, treci printr-o mulțime de emoții, devenind dependent de ea încă de la primele rânduri. Tragica poveste a lui Jude te va tulbura, iar frumusețea prieteniei dintre cele patru personaje principale te va face să vezi că viața  îți va oferi mereu un motiv pentru care să o trăiești. Un roman nemuritor, care schimbă deja întreaga lume literară.

Notă: 6 stele din 5

Recenzie: ”Chemarea îngerului” de Guillaume Musso

chemarea-ingerului

Descriere:

Guillaume Musso, „romancierul preferat al Franței” (Lefigaro.fr), prezintă povestea a două vieți legate de un secret uluitor, o comedie romantică ce se transformă pagină cu pagină într-un thriller care te ține cu sufletul la gură. 

New York, aeroportul Kennedy. În sala de aşteptări aglomerată, un bărbat şi o femeie se ciocnesc, îşi cer scuze, apoi fiecare îşi vede de drumul lui. Madeline şi Jonathan nu se mai întâlniseră până atunci şi n-ar fi trebuit să se revadă vreodată. Dar, ajunşi la destinaţiile lor, descoperă că au încurcat telefoanele mobile. Când îşi dau seama de greşeală, sunt despărţiţi de zece mii de kilometri: ea are o florărie la Paris, el se ocupă de un mic restaurant la San Francisco. Învinşi de curiozitate, fiecare cercetează conţinutul telefonului celuilalt. O dublă indiscreţie şi o revelaţie: vieţile lor sunt legate printr-un secret pe care-l credeau îngropat pentru totdeauna…

„O poveste care te face să visezi cu ochii deschişi. Guillaume Musso este un autor care îşi cunoaşte foarte bine cititorii.“ – Paris Match

„Imposibil să nu te prindă: Chemarea îngerului este fără îndoială unul dintre cele mai bune romane ale lui Musso.“ – Terra Femina

„Un romancier care și-a testat încă o dată talentul de a da viață unor personaje cu care ne putem identifica cu toții.” – Le Figaro littéraire

„Musso are darul de a crea intrigi originale și pe acela de a clădi și de a spori suspansul până la ultima pagină.” – Direct Soir

Detalii tehnice:

Numar pagini: 336
Culoare interior: alb negru
ISBN: 978-973-724-635-6
Data publicatie: 12.06.2012
Colectie: Guillaume Musso

Cartea poate fi comandată de pe site-ul editurii All, cărora țin să le mulțumesc pentru copia de recenzie pe care mi-au oferit-o!

Recenzie:

Cred că nu mai trebuie să vă spun că sunt complet îndrăgostită de romanele lui Musso, de la care nu mă văd să fac o pauză prea curând. În special după Chemarea îngerului, care mi-a demonstrat din nou că Musso este un autor briliant și care, așa cum mă așteptam, mi-a plăcut la nebunie. De fapt, aș putea spune că este a doua cea mai bună carte scrisă de el pe care am citit-o până acum, prima fiind Central Park.

Chemarea îngerului este un roman superb, care m-a cucerit de la primele pagini, povestea fiind de o frumusețe și  de o originalitate aparte. Intriga pornește de la o întâmplare cât se poate de banală: doi străini se ciocnesc în aeroportul Kennedy și, din greșeală, fac schimb de telefoane. După câteva încercări nereușite de a și le recupera, cei doi se lasă pradă curiozității și încep să caute în telefonul celuilalt. Madeline este o florăreasă din Paris, iar Jonathan este un fost chef și deținător al unui lanț de restaurante care i-a adus faima. Săpând din ce în ce mai adânc în viața celuilalt, ambii descoperă secrete care, până la urmă, îi vor aduce împreună, cel mai important fiind și cel mai tragic: Madeline și Jonathan sunt uniți de o întâmplare dramatică din trecut, fără ca măcar să o știe. Astfel, destinele celor doi se unesc și o aventură plină de situații imprevizibile începe.

Deși începutul cărții are accente de romance foarte puternice, Chemarea îngerului este orice, dar numai romance siropos nu. De fapt, cartea are de toate: suspans, mister, dramă, aventură și romance. Toate într-o măsură numai bună să îți mulțumească fiecare nevoie de cititor. Mi-a plăcut enorm complexitatea poveștii, pentru că am putut găsi absolut tot ce căutam la ea. Am urmărit parcursul personajelor cu sufletul la gură, în același timp sperând la un miracol care îi va aduce împreună. Desigur, datorită tuturor răsturnărilor de situație de pe parcursul anchetei pe care ajung să o desfășoare Madeline și Jonathan, nu am putut fi niciodată sigură de nimic și am fost mereu într-o constantă stare de alertă, iar acesta a fost aspectul meu preferat al cărții. Atmosfera imprevizibilă care m-a ținut cu sufletul la gură, dezvăluirile care m-au făcut să citesc cu mai multă curiozitate și dramatismul poveștilor celor două personaje principale.

În acest roman, Musso oferă cititorului o perspectivă specială asupra sentimentelor și a trăirilor personajelor,evidențându-le prin fiecare gest și vorba a acestora.  De la începutul romanului până la sfârșit, simți un amalgam de sentimente: curiozitate, adrenalină, tristețe, speranță, teamă, confuzie, suferință și un ciudat sentiment de drag față de personaje. M-am simțit complet absorbită de poveștile de viață a lui Madeline și a lui Jonathan, ambele fiind cât se poate de interesante și de triste. Mi-a plăcut mult modul în care autorul dezvăluie încetul cu încetul trecuturile celor doi, astfel trezindu-ți curiozitatea și făcându-te să te atașezi de ei.

Merită menționat faptul că personajele sunt de o complexitate aparte, chiar și pentru Musso. El le construiește personalități puternice și povești cât se poate de reale. Un atu al cărți este faptul că cititorul are ocazia de a descoperi secretele din trecut a personajelor o dată cu acestea, astfel încât intriga devine din ce în ce mai captivantă cu fiecare dezvăluire. Secretele sunt dezvăluite pe încetul cu încetul, unele dintre ele șocându-te, altele întristându-te și altele făcându-te să vrei să citești mai repede. Cert este că nu poți rămâne indiferent față de întâmplările din carte.

Am adorat-o pe Madeline, care este un personaj pe cinste. Este o femeie puternică, echilibrată, deșteaptă și ambițioasă, dar cu un trecut deloc plăcut, peste care încă încearcă să treacă. Jonathan este un fost chef care a picat de pe culmile succesului într-un bar bistro din San Francisco. Înșelat de soția pe care o adora și lăsat fără afacerea care i-a adus recunoașterea mondială, acesta încearcă să își găsească drumul în viață. Mi-a plăcut mult modul în care autorul dezvăluie personalitățile adevărate ale personajelor pe parcurs, acestea fiind un adevărat mister la începutul cărții.

Intriga este extraordinar de complexă și de captivantă. Personajele trec prin situații cât se poate de neobișnuite și de imprevizibile și  dezvăluirile care se ivesc pe parcursul acțiunii îți trezesc mereu tot mai multe întrebări. Misterul te învăluie rapid, iar atașamentul față de personaje și încercarea lor de a afla adevărul în legătură cu trecutul care i-a zbuciumat sunt două elemente care te fac să te gândești încontinuu la poveste și să pui cartea jos cu greu.

Ritmul acțiunii este alert încă de la primele pagini, diversitatea scenelor nu te lasă să te plictișești nici măcar o secundă, iar scrisul autorului superb. Cred că este deja un aspect pe care nu mai trebuie să îl menționez, dar am să o fac, pentru că mi se pare fascinant modul în care cuvintele lui mă vrăjesc și mă fac să uit de lumea din jurul meu. De data aceasta, în combinație cu povestea frumoasă și personajele fascinante, rezultatul a fost o zi în care nu am putut face nimic altceva în afară de a citi. Sfârșitul a venit mult prea repede și a fost o adevărată explozie de suspans, situații la limită, emoții și dramatism.

Chemarea îngerului este un roman pe care trebuie să îl citiți! Are o poveste superbă, care te va emoționa și te va ține cu sufletul la gură în același timp. Personajele îți vor deveni rapid buni prieteni, iar partea polițistă a romanului nu te va lăsa să pui romanul jos, fiind excelent scrisă. Un thriller incredibil, o poveste de viață fascinantă și un romance superb!

Notă: 5 stele din 5

Recenzie: ”Nerve. Adevăr sau provocare” de Jeanne Ryan

nerve-carte

Detalii tehnice:

AUTOR(I): JEANNE RYAN
TIP COPERTĂ: HARDCOVER
ISBN: 9786067930429
FORMAT: 13 X 20 CM
EDITURA: CORINT
AN APARIȚIE: 30/08/2016
NUMĂR PAGINI: 304
TRADUCERE: LIVIU SZOKE

Descriere:

Colecția Leda Edge vă aduce o nouă analiză a vieții sociale de astăzi și a puterii tehnologiei prin cartea Nerve: Adevăr sau provocare de Jeanne Ryan, destinată segmentului young adult și ecranizată în 2016.

Când Vee este aleasă pentru a juca în NERVE, un joc anonim de provocări transmis live online, ea descoperă că jocul o cunoaşte. O tentează cu premii luate din pagina ei AstaSuntEu şi o pune să facă echipă cu băiatul perfect, Ian cel super-sexy. La început este palpitant ― fanii lui Vee şi Ian îi încurajează să răspundă unor provocări tot mai riscante, cu mize tot mai mari. Dar jocul ia o întorsătură malefică atunci când sunt trimişi într-un loc secret împreună cu cinci alţi jucători pentru runda Marelui Premiu. Dintr-odată, este un joc de totul sau nimic, cu însăşi viaţa lor pusă la bătaie. Oare cât de departe va merge Vee înainte să cedeze, înainte să piardă NERVE?

„Un roman original şi alert, care ne oferă o felie de viață în care cultura pop dă un înţeles cu totul nou televiziunii de tip reality-show la modă.” VOYA

„Comentariul asupra societăţii de azi, în care viaţa a devenit un spectacol public, este corect şi profund. Tempoul este neobosit, iar cititorii vor da înnebuniţi paginile, până la ultima.” KIRKUS REVIEWS

Am primit această carte spre recenzie de la librăria online Librex. Mulțumesc!

Recenzie:

 

Am aflat de Nerve. Adevăr sau provocare prin prisma filmului, care s-a lansat în România în septembrie și care a înnebunit toți cinefilii. Bineînțeles, în momentul în care filmul a fost lansat, cartea a început să fie foarte citită și pentru o lună am văzut-o pe rafturile tuturor. Am adăugat-o la un moment dat pe lista de cărți de citit, fără a-i da, însă, prea multă atenție. Asta până am văzut filmul, care mi-a plăcut la nebunie și care m-a convins că trebuie să citesc cartea cât mai repede.

Da, ați citit bine. Am văzut filmul înainte de a citi cartea. Nu știu dacă a fost o greșeală sau nu, dar sunt convinsă că într-un fel mi-a influențat părerea despre roman. Probabil că dacă nu aș fi văzut ecranizarea mai întâi, aș fi notat-o cu cinci stele din cinci, dar aceasta mi s-a părut mult mai captivantă și mai în ton cu ideea jocului Nerve. Totuși, și cartea mi-a plăcut foarte mult și m-a făcut să o recomand unei prietene care voia o carte de aventuri pentru o duminică liniștită în casă.

Nerve este un roman numai bun de citit atunci când vrei o lectură captivantă pentru weekend. Nu este vorba nici despre o carte foarte complexă, care îți dă de gândit, nici de un thriller care nu te va lăsa să dormi și nici de o poveste de dragoste care te va face să plângi și să râzi în același timp. Este pur și simplu o poveste extrem de captivantă, ușor de citit și destul de originală pentru a stârni o isterie printre cititorii genului young adult.

Premiza este foarte originală și mi-a plăcut mult. Nerve este un joc care te face să îți încalci limitele, să treci peste orice frică și să faci lucruri nebunești, în același timp fiind urmărit de milioane de Observatori și câștigând bani sau bunuri materiale. Sună destul de amuzant, nu? Problema este că provocările oferite de Nerve îți pot pune viața, demnitatea și viitorul în pericol. În afară de asta, jocul ajunge încet-încet să te controleze, pentru că el îți poate afla toate datele personale și toate secretele. Prin șantaj emoțional și psihic, jocul acesta ajunge să îți controleze întreaga viață până în punctul în care cedezi. De fapt, Nerve nu are limite și te face să le uiți și pe ale tale.

nerveVee este o adolescentă destul de normală, însă de o timiditate aparte. Ei îi place să stea în umbra celei mai bune prietene ale ei, Sydney, și nu este o adeptă al pericolului sau al senzațiilor tari. Însă în noaptea în care o vede pe Sydney sărutând băiatul de care îi place acesteia, Vee simte că trebuie să facă o schimbare și astfel ajunge să se înscrie la Nerve, unde îl primește ca partener pe Ian, un tip de care, bineînțeles, va ajunge să se îndrăgostească. Aceștia sunt adorați de Observatori și sunt puși să îndeplinească provocări care mai de care mai nebunești.

Ideea mi s-a părut foarte interesantă și executată excelent. Conceptul este foarte bine explicat cititorului și complexitatea jocului atrage și impresionează. Provocările primite de personajele principale m-au captivat, pentru că mereu voiam să văd cum vor ieși Ian și Vee din încurcături și ce alte provocări vor mai primi. Pe măsură ce înaintezi în poveste, atmosfera devine din ce în ce mai tensionată, iar provocările mai nebunești și mai periculoase ca oricând. Ce mi-a plăcut foarte mult a fost faptul că în spatele acestei idei fanteziste a jocului se ascund mesaje importante despre generația noastră și puterea pe care tehnologia, popularitatea și banii o au asupra noastră.

Un alt atu al cărții a fost atmosfera foarte bine creată. Citind cartea, m-am simțit de multe ori urmărită și am simțit pe pielea mea starea de surescitare, adrenalină și pericol. De asemenea, faptul că toată acțiunea se întâmplă noaptea a dat un farmec aparte poveștii și a făcut-o, parcă, mai misterioasă și mai periculoasă.

Suspansul provine din provocări și din zbuciumul interior al personajului principal, Vee. Transformarea ei dintr-o fată timidă într-una care își învinge temerile și face ce trebuie pentru a supraviețui nu este ușoară, iar chinul ei interior este foarte bine transmis cititorului. Ceea ce mă aduce la un alt punct forte al cărții.

Intrigă este foarte bine pusă la punct și te ține cu sufletul la gură. În același timp, suspansul este foarte bine gradat, astfel că simți adrenalina pulsându-ți în vene, dar și o mulțime de emoții foarte puternice.Am simțit pe pielea mea teama și disperarea lui Vee, dar și dorința ei de a fi mai curajoasă și de a-și ieși din zona de confort. Lucrul grozav la Nerve este că transmite foarte multe, de la emoții până la mesaje, astfel că romanul nu este numai un thriller foarte intrigant, ci și o lecție pentru adolescenți despre generația noastră.

Lucruri care m-au nemulțumit la carte au existat, însă nu au fost multe. În primul rând, personajele mi s-au părut destul de fade și slab conturate. Deși le-am simpatizat și mi-a păsat de soarta lor, nu pot spune că au fost cele mai reale sau mai bine create personaje despre care am citit vreodată. De asemenea, chiar dacă sunt specifice adolescenților, problemele lor mi s-au părut superficiale, iar modul lor de a le trata ușor copilărești. Provocările primite de ei sunt captivante și au un anumit farmec, dar cele din film mi s-au părut mult mai antrenante și mai amuzante. Cât despre relația dintre Ian și Vee, aceasta a fost de-a dreptul previzibilă și a evoluat mult prea repede.

Una peste alta, Nerve. Adevăr sau provocare este o carte numai bună de citit atunci când cauți o poveste antrenantă, care să nu te lase să o pui jos până la final, în același timp fiind foarte ușor de citit și foarte originală. O recomand pentru weekend-urile care par prea lungi fără o poveste bună! Apoi vă recomand și filmul, care sigur vă va ține cu sufletul la gură până la final.

Notă: 4 stele din 5 

nerve-3

Recenzie: ”Zece respirații scurte” de K.A. Tucker

 

zece respirații scurte

Detalii tehnice:

Editură: Epica

 Traducere:Gabriela Stoica 

Format:13,7 x 20,3 cm

Tip:broșat cu clape

ISBN:978-606-8754-09-3

Descriere:

Pentru fanii romanelor E ușor să te iubesc, Tammara Webber, Destine la limită, Katie McGarry și Intimidare de Penelope Douglas. Respiră, Kacey. Zece respirații scurte. Agață-te de ele. Simte-le. Iubește-le.
Cu patru ani în urmă, viața lui Kacey Cleary a fost distrusă atunci când mașina în care se afla a fost lovită din plin de un tânăr șofer beat, omorându-i părinții, pe iubitul ei și pe cea mai bună prietenă a sa. Încă mai este bântuită de amintirea momentului în care a rămas prizonieră între fiarele contorsionate ale autoturismului, ascultând-o pe mama ei cum își dădea ultima suflare. Acum, Kacey vrea să își lase trecutul în urmă. Înarmată cu două bilete de autobuz, Kacey și sora ei în vârstă de cincisprezece ani, Livie, fug din Grand Rapids, Michigan, pentru a începe o nouă viață în Miami. La început, fetele se zbat să o scoată la capăt, dar Kacey nu este deloc îngrijorată. Ea poate face față oricui, în orice situație – cu excepția vecinului său misterios din apartamentul 1D.
Trent Emerson are niște ochi albaștri în care arde un foc mocnit, gropițe adânci și pare că se menține într-un echilibru perfect între a fi un tip simpatic și unul dur. Călită fiind de trecutul ei tragic, Kacey este hotărâtă să țină pe toată lumea la distanță, dar atracția lor este de netăgăduit, iar Trent caută cu disperare și neîncetat o cale spre inima împietrită a lui Kacey – chiar dacă asta înseamnă că oricând poate să iasă la iveală un secret exploziv care va zgudui din temelii ambele lor lumi.

Cartea poate fi comandată de pe site-ul librăriei online Librex, de unde am primit și eu această carte spre recenzie. Mulțumesc! 🙂

Recenzie:

Voi începe recenzia aceasta prin a vă povesti despre perioada mea în care citeam numai cărți din genul YA și NA. Eram pur și simplu obsedată de poveștile despre fete timide/cu probleme psihice și băieții/bărbații care vin în salvarea lor. Iubirile acestea perfecte, cu doar un strop de dramă au fost drogul meu multă vreme. Până când am realizat că am citit mult prea multe povești care urmăresc acest tipar și că ar trebui să schimb scenariul. Așa că am trecut la alte cărți, dar asta nu înseamnă că nu îmi place să mai citesc un roman YA sau NA din când în când. Până la urmă, este tot timpul plăcut să te relaxezi cu o frumoasă poveste de dragoste.

Zece respirații scurte era de foarte multă vreme pe lista mea de cărți de citit atunci când am hotărât că a venit vremea să mă întorc un pic la începutul adolescenței și să mă pierd într-un roman NA. Am fost întotdeauna entuziasmată de premiza acestei cărți și nu vă puteți imagina ce rânjet mi s-a întins pe față atunci când am început să o citesc.

Așadar, Zece respirații scurte a fost ca o gură de aer proaspăt pentru mine. Deși urmărește un scenariu pe care l-am mai citit de câteva ori, m-am bucurat de fiecare rând al acestei cărți. Mi-a plăcut la nebunie și spun din toată inima faptul că da, merită citită. Zece respirații scurte nu este ca celelalte cărți din genul NA pe care le-ați citit sau de care probabil că ați citit, chiar dacă în ea se găsesc câteva clișee specifice acestui gen.

Una punct în plus este felul cum a fost structurat acest roman. Fiecare fază prin care trece povestea de dragoste a lui Kacey și a lui Trent este asociată cu starea de spirit și starea mintală în care se găsește Kacey. Prima parte a cărții este denumită după unul dintre cântecele mele favorite, Comfortably numb (Pink Floyd) și se încheie într-un mod mult mai vesel, Iertarea. Fiecare parte a cărții arată prin ce trece personajul principal, iar lucrul acesta mi s-a părut grozav.

M-am atașat de personaje încă de la început. Am adorat-o pe Livie pentru inteligența și maturitatea ei, dar am admirat-o enorm pe Kacey pentru tăria ei de caracter, pentru curajul de care dă dovadă și pentru felul în care i-a purtat de grijă surorii ei mai mici. Mi-a plăcut enorm relația lor, chiar dacă deasupra acesteia planează tragedia prin care a trecut familia lor în urmă cu patru ani. Un punct în plus ar fi faptul că fiecare personaj are un trecut care explică prezentul și comportamentul respectivului personaj.

Nu știu dacă aș descrie această carte ca fiind una tristă. Cu siguranță începutul cărții nu este tocmai optimist, dar faptul că personajele ajung să se împace cu soarta lor, iar cititorul poate asista la acest proces nu mi se pare un lucru trist. Cred că am învățat câte ceva din romanul acesta, iar acest ”ceva” este faptul că este întotdeauna bine să ierți și să îți înfrunți demonii.

Cartea aceasta are ceva pentru toată lumea. Unele scene te fac să zâmbești, altele să te încrunți, să oftezi sau să îți fie frică. Povestea lui Kacey este un adevărat rollercoaster emoțional.

Relația dintre Kacey și Trent… Hm, cu siguranță mi-a plăcut, chiar dacă nu m-am înnebunit după ea, așa cum aș fi făcut acum trei ani. Însă povestea lor mi-a oferit o doză de optimism și mi-a amintit de ce adoram atât de mult romanele NA. Dialogurile și scenele dintre Kacey și Trent sunt un adevărat deliciu și dau o tentă foarte sexy cărții.

Acțiunea este captivantă, deși nu are o intrigă clară. Pentru că cititorul urmărește lupta lui Kacey împotriva demonilor ei încă de la începutul romanului, acesta se așteaptă ca ea să explodeze din moment în moment. Eu am așteptat acest ”apogeu” care eram sigură că va schimba totul. Și într-adevăr, a făcut-o. Ultimele patru părți din carte m-au făcut să trec printr-o mulțime de sentimente. De la euforie, la furie, tristețe și ușurare, până la fericire și din nou euforie.

Romanul lui K.A. Tucker, Zece respirații scurte este o captivantă poveste a unei tinere femei ce încearcă să se vindece după ce o tragedie i-a schimbat întreaga viață. În scenă apare Trent, care o va vindeca, dar o va și răni foarte mult. Mi-au plăcut enorm atât povestea, cât și personajele și stilul autoarei. Acest roman este numai bun de citit atunci când vrei să te relaxezi și să citești o poveste de dragoste captivantă!

Notă: 5 stele din 5

Cover reveal: ”Marker of hope” (Creatura #3) by Nely Cab

Joia aceasta vine cu o veste bună pentru toți fanii seriei ”Creatura” de Nely Cab. După ce autoarea a finalizat manuscrisul celui de-al treilea volum, ieri a fost lansată și coperta. Volumul se numește Marker of Hope și urmează să apară vara aceasta la editura Cleen Teen Publishing. Această carte încheie povestea lui Isis și a lui David, poveste ce a fermecat sute de cititori din întreaga lume. Inclusiv pe mine. Am avut norocul de a citi fiecare capitol din Marker of Hope chiar după ce erau scrise, așa că știu că finalul poveștii nu va dezamăgii cititorii care îl așteaptă. Vă pot asigura că volumul final din serie este cel mai bun și cel mai palpitant, iar ultimele pagini vă vor lăsa cu un rânjet pe față și cu lacrimi în ochi.

Până va apărea cartea, vă propun să vedem coperta și să urmărim trailer-ul primului volum, ”Creatura”, care a apărut ieri, o dată cu coperta cărții Marker of Hope. Deși trailer-ul a apărut pentru prima dată în Aprilie, cel final a fost lansat de-abia ieri și este mai convingător ca oricând!

Vă reamintesc că primul volum din serie a fost publicat în România la editura Leda în 2013. Puteți comanda cartea cu un simplu click aici.

marker of hope

Cover design: Phatpuppyart Studios
Photographer: Grace Hill Images at GracefullyWicked Studios
Cover Model: Riley Carter
Font: Marya Heiman, Clean Teen Publishing

Nu-i așa că arată foarte bine? Cred că se potrivește de minune cu conținutul cărții, lucru pe care sper să îl realizați și voi când veți citi cartea. Pentru că trebuie să o citiți, de vreme ce este genială!

Iar acum, haideți să urmărim trailer-ul:

Deși sunt tristă că una dintre seriile mele preferate a ajuns la final, sunt extraordinar de încântată de copertă și de trailer. Abia aștept să țin cartea Marker of Hope în mâini și să o citesc de la un cap la altul într-o singură noapte.

Ce părere aveți de copertă și de trailer? Aveți de gând să citiți cartea? Aștept opiniile voastre în comentarii! 🙂

Eurovision 2016: multe țipete, ținute ciudate și foarte multă politică

Nu știu câți dintre voi știu asta, dar eu sunt o mare fană a concursului Eurovision. Pentru mine, seara în care se difuzează acest concurs este chiar mai importantă decât Revelionul. Ador atmosfera și reprezentațiile fiecărei tări. Îmi place la nebunie să descopăr melodiile care participă la concurs și să le comentez cu maică-mea. Dacă ar fi după mine, Eurovisionul ar fi la fiecare șase luni. Însă mă gândesc că și-ar pierde farmecul. Cert este că aștept cu mare nerăbdare sâmbăta cu Eurovision în fiecare an, iar după ce se încheie o ediție, stau și ascult din nou toate melodiile, pentru a retrăi emoțiile serii respective.

După ediția foarte puternică de anul trecut, aveam așteptări mari pentru anul acesta. În 2015 au participat multe melodii foarte bune și m-am bucurat enorm când melodia lui Mans, Heroes, a câștigat. A fost o ediție genială și mă gândeam că și anul acesta va fi la fel. Deci, am așteptat un an pentru încă o seară plină de muzică bună și show genial.

Ce-am primit? Ei bine, în 2016 am primit melodii plictisitoare, reprezentații penibile, foarte multe țipete de spart geamurile, multe ținute terifiant de distopice, extrem de multă politică și doar câteva melodii cu adevărat bune. O dezamăgire, în mai puține cuvinte. O ediție organizată excelent, dar cu participanți slabi.

În primul rând, multe melodii au fost proaste. Același ritm, aceleași țipete care deja devin deranjante și plictisitoare, același spectacol și aceleași rochii lungi ca niște perdele. Ah, ca să nu mai vorbim de mesajele de pace, dragoste și omenie. Blah blah. Respect ideea de a transmite anumite mesaje prin acest concurs pe care îl urmăresc milioane de oameni din lumea întreagă, însă asta a avut farmec câțiva ani. Deja devine plictisitor și învechit. După părerea mea, Eurovisionul ar trebui să se schimbe în fiecare an, să fie mereu melodii noi, surprinzătoare, cum a fost melodia lui Mans anul trecut. Sau a Italiei, de exemplu. Tot anul trecut vreau să spun, că anul acesta mi s-a părut că era drogată tipa. Cu polen, probabil, că tot era înconjurată de flori și verdeață. Iuhu, pământul către Italia! Întoarceți-vă de pe insula voastră verde. Ah, vrei să-mi dai o floare? Ce-ar fi să cânți în engleză, să înțelegem și noi ce spui? Măcar atât, dacă show nu. Să-mi explice și mie cineva de ce tipa aia era înconjurată de flori, copaci și verdeață, că mă prind mai greu. Mă scuzați, dar nu le am cu ciudățeniile naturale.

Un lucru care m-a deranjat foarte tare au fost melodiile care nu erau în engleză. Îmi veți spune acum că așa e normal, că fiecare  țară ar trebui să își arate tradițiile și valorile folosind limba proprie. Ei bine, nu sunt de acord. Vorbind din experiență, ca să câștigi ceva trebuie să te faci înțeles. Iar cântând într-o limbă pe care 90% dintre cei care te ascultă nu o înțeleg, nu te faci înțeles. Pentru mine contează foarte mult și versurile. Ca să îmi transmiți o emoție, trebuie să înțeleg ce spui. Ori tu dacă vii și-mi cânți în macedoniană ceva despre o Donă, am să schimb canalul și-am să te și înjur. Merci.

Jur, anul acesta am avut impresia că s-au adunat mai multe melodii care au participat în anii trecuți. Domnilor producători, alte idei nu mai aveți decât ritmul ăsta de bumtzi bumtzi, niște țipete acolo care sparg geamurile și lumini amețitoare? Am avut un sentiment de deja vu la  mai bine de jumătate dintre cântecele de aseară. Puteam să jur că le-am mai auzit și în anii precedenți, pentru că s-a creat un tipar din care nu mulți vor să iasă. De, le este frică să nu fie considerați ciudați dacă sunt diferiți. Nu vă îngrijorați, oricum nu vă votează dacă nu sunteți din tări cu interese politice. Mai bine să fiți diferiți, ca să nu ne mai plictisim și noi, ăștia care fac rating.

Ținutele. O, Doamne, dă-mi răbdare, că dacă-mi dai putere…! Am impresia că această ediție a avut ca temă Jocurile foamei. Ați observat și voi că majoritatea participantelor ( bărbații erau destul de normali) arătau ca Effie din The Hunger Games?! Sau numai eu am observat asta? Haideți să o luăm pe tipa asta din Germania, de exemplu, care s-a urcat pe scenă cu o antenă parabolică pe cap. Priviți:

0,,19076184_303,00

Alo, Satelitul X&Y? Da, aici Germania. Se aude? Ce ziceți, mă? Stați să-mi verific antena de pe cap. Da, mă, merge! Auziți, trimiteți și voi un asteroid pentru Merkel. Ne-am plictisit de dictatorismul ei. Ce, se rezolvă? Danke!

Înțeleg că încearcă să fie diferiți, dar există o linie foarte fină între a fi diferit și a fi penibil, iar ținuta aceasta a întrecut-o. Cred că uităm de fiecare nivel de eleganță deja. Și de finețe.

Și când te gândești că fetișcana asta e de vârstă cu mine! Să-mi cumpăr și eu o antenă parabolică, poate prind niște unde de matematică. Măcar dacă prindea și ea din aer o melodie bună, că a fost cam slăbuță cea pe care a cântat-o. Poate de-asta a ieșit pe locul 26. Nu vă mai place de Merkel, văd!

Au fost, de asemenea, multe melodii bune care nu au trecut în finală. Montenegro, de exemplu. Genială melodia lor de anul acesta. Păcat că nu a trecut. Mă bucur, totuși, că nu a trecut Grecia. Ne-am fi făcut de râs big time. Melodia a fost cu adevărat penibilă și n-avea nici o legătură cu tradiția Greciei de a trimite melodii cu accente din muzică tradițională, pe care cred că ar trebui să și-o păstreze. Grecia câștigă mult cu tradițiile ei, așa că nu văd de ce nu.


Tristețea a triumfat de foarte multe ori seara trecută, începând cu melodia câștigătoare a Ucrainei, care nu mi-a plăcut atât de mult cât mi-au plăcut altele. Jos pălăria pentru faptul că a comemorat tragedia tătarilor din Crimeea, însă eu nu mă uit la Eurovision ca să plâng sau ca să comemorez ceva. Eurovisionul ar trebui să fie despre bucuria de a cânta, despre frumusețea vieții și despre viitor, nu despre trecut.


O mare nelămurire pe care o am are legătură cu participarea Australiei. De când este Australia în Europa? Doamna profesoară de geografie, mi se pare că ați greșit când ne-ați spus că Australia e pe alt continent! Nu vedeți că participă deja și la Eurovision? Una peste alta, melodia a fost destul de bunicică, rochia mai să mă orbească, dar merge. Mai bine decât Ucraina.


Suedia a fost o mare dezamăgire pentru mine anul acesta. Melodia lor, If I were sorry, a fost slabă în comparație cu melodia lui Mans de anul trecut. A fost banală de-a dreptul, iar puștiul ăla avea niște aere de macho de ziceai că schimbă fetele în fiecare seară. Nu-ți face griji măi, nu se așteaptă nimeni să fii la fel de sexy ca Mans. Măcar de-ai fi avut un cântec mai bun.

Vă rog să-mi explice cineva de ce Austria a cântat în franceză! Mă chinui de aseară să înțeleg. Eu știu că în Austria se vorbește germană, și dacă tot ții să vii cu o melodie care nu e în engleză (goddamn it!), măcar să fi fost limba vorbită în țara lor. Of, ce ți-e și cu globalizarea asta!


Croația nu mi-a plăcut deloc. Melodia mi s-a părut groaznică, interpretarea la fel, iar ținuta m-a lăsat cu gura căscată. Ce e chestia pe care o purta? O perdea de duș?


Pentru tipa din Malta mi-am făcut griji de cum a intrat pe scenă. Mă gândeam să nu nască acolo, săraca. N-ar fi fost bun pentru spectacol. Probabil că ar fi durat ceva până și-ar fi revenit toată lumea. Cât despre melodie…. nimic special.

Belgia m-a uimit, și nu într-un sens bun. Cum au lăsat-o să participe? Oamenii aștia nu au auzit că începutul e copiat după Another one bites the dust de la Queen? Sau nu se mai pune, că și-așa Freddie e mort și melodia e veche! Toată melodia mi s-a părut că e compusă din alte melodii deja celebre, dar cea mai evidentă a fost cea pe care am menționat-o mai sus.

Celelalte melodii au fost de-a dreptul banale. Israel a avut o melodie cât de cât bunicică, în ultimul minut. În rest, o imitație a la Adam Lambert. Polonia mai bine ar avea grijă să aibă o melodie de Eurovision decât să își facă unghii lungi, negre, gen Conchita. Zic și eu. Latvia a avut o melodie de club, destul de faină. Serbia a venit cu o melodie plăcută, dar nimic mai mult. Franța a fost anostă, ca deobicei. Lituania l-a adus pe Mihai Trăistăriu cu păr. Olanda ne-a dus înapoi în timp, dar ne-am plictisit repede de anii ’80 și ne-am întors la prezent. Spania mi-a adus aminte de melodia aia cu Coco Jumbo, veche de cînd mustața lui taică-miu. Anglia a avut o reprezentație banală. Bine măcar că erau puștii ăia simpatici.Viitorii One Direction. O surpriză a reprezentat-o Bulgaria, care a avut o melodie destul de bună.
Am avut și câteva melodii favorite. Puține, dar au fost. Cel mai mult mi-au plăcut Ungaria, Rusia, Georgia, Cipru și Armenia. Au fost melodii diferite, cu interpretări impecabile, efecte vizuale incredibile și artiști buni.

Tipul care a reprezentat Ungaria nu numai că este frumușel rău, dar are și o voce incredibilă!

Rusia a avut efecte vizuale incredibile, care m-au lăsat mută.

Cântecul Georgiei mi-a ajuns direct la suflet. Indie rock! Ce altceva să mai vrei?

Armenia a avut un cântec foarte catchy, iar tipa care cântă e al naibii de frumoasă.

Cât despre Cipru, o melodie care prinde și se potrivește cu Eurovisionul.

Eu aș fi vrut să câștige Rusia și ar fi făcut-o, dacă nu intra în vigoare noua regula cu votul juriului. Ce a fost chestia asta? Nu puteau să-și facă jocurile politice pe baza voturilor publicului? Rusia ar fi câștigat dacă nu ar fi fost juriul…

Genială a fost și melodia României de anul acesta, dar după cum cred că bine știți deja, nu am putut participa din cauza datoriilor pe care le avem din 2007. Mi se pare înjositor să te dea afară dintr-un concurs de prestigiu din cauză că tu nu ești în stare să fii serios și să îți plătești partea. Nu, noi trebuie să mergem cu miloaga. Mă uimește de fiecare dată cum ne dăm singuri în cap. Și când te gândești că aveam o melodie bună! Rock, ritm, versuri faine, mesaj, prezență scenică, voce, tot ce vrei. Oricum ar fi, Ovidiu Anton este un câștigător pe care nu am știut să îl apreciem și să îl încurajăm.

Un ropot de aplauze ar trebui să primească organizatorii de anul acesta, Suedia. Spectacolul a fost GE-NI-AL. Efecte vizuale nemaiîntâlnite până acum în concurs, o arenă perfectă pentru acest eveniment, niște prezentatori șarmanți și foarte amuzanți, un joc de camere incredibil și organizare perfectă. Asta da seriozitate! Încerc să îmi imaginez câți bani au intrat în acest proiect și câtă muncă, dar îmi este imposibil. Și unde mai pui că l-au adus și pe Justin Timberlake. Mai bine de atât nu se putea! Din această privință, ediția aceasta a fost cea mai bună de până acum, după părerea mea.

Nu, nu-mi place melodia care a câștigat. Au fost melodii mult mai potrivite, interpretări mai bune și reprezentații convingătoare. Însă politica e multă și e importantă. Mi-ar plăcea să văd o dată un Eurovision fără ascunzișuri, jocuri politice sau aranjamente. Ar fi interesant, dar este imposibil, cu siguranță. Eu mă bucur, totuși, de muzică și chiar dacă nu câștigă mereu melodiile care îmi plac mie, ele rămân pe telefon, unde le pot asculta în voie.

Vreau să specific că nu am nimic personal cu nici unul dintre participanți. Îi respect pe toți pentru că și-au reprezentat țările cu demnitate, chiar dacă nu în cel mai bun mod. Acest articol este strict opinia mea despre ce am văzut aseară și mi-ar plăcea să o respectați. Merci.

Ați urmărit Eurovisionul aseară? Dacă da, aștept părerile voastre, melodiile care v-au plăcut cel mai mult și cele care v-au plăcut cel mai puțin în comentarii. #NOH8

Recenzie: ”Nume de cod: Verity” de Elizabeth Wein

nume-de-cod-verity_1_fullsizeDetalii tehnice:

Autor: Elizabeth Wein

Editura: Epica

Pagini: 384

Format: 137×203

Descriere:

11 oct. 1943

Un avion spion britanic se prabuseste pe teritoriul Frantei ocupate de nazisti. Pilotul, o tanara, si pasagera care o insotea erau cele mai bune prietene.

Una dintre ele a scapat ca prin urechile acului, cealalta a pierdut lupta chiar inainte de a o incepe. Cand Verity e arestata de Gestapo, este sigura ca nu are nicio sansa. Ca agent secret capturat pe teritoriu inamic, traieste cel mai crancen cosmar al oricarui spion. Nazistii care o interogheaza ii pun in fata o alegere simpla: ori isi destainuie misiunea, ori suporta o executie sinistra. Vor obtine adevarul de la ea. Insa nu va fi cel la care se asteapta ei. In timp ce-si intretese complex marturisirea, Verity isi dezvaluie trecutul, cum s-a imprietenit cu Maddie, pilot de avioane, si in ce conditii a parasit-o pe Maddie in epava avionului prabusit. Pe fiecare noua bucatica de hartie, Verity se lupta pentru viata ei, expunandu-si vederile despre curaj si esec, ca si speranta nebuneasca de a se intoarce, totusi, acasa.

Dandu-si la schimb secretele va fi oare de ajuns ca s-o salveze din ghearele unui dusman nemilos si crud? Sfasietoare si magistral scrisa, Nume de cod: Verity este povestea unei prietenii de neuitat, infiripata sub amenintarea raului suprem.

Mulțumesc librăriei online Librex pentru această carte minunată!

Recenzie:

Am terminat cartea aceasta acum câteva zile, dar îmi este încă foarte greu să vorbesc despre ea. Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ba dimpotrivă. Mi-a plăcut atât de mult, încât de fiecare dată când am încercat să scriu această recenzie, gândurile mi s-au împrăștiat și o mie de sentimente m-au invadat. Voi încerca de data aceasta să scriu o recenzie cât mai coerentă.

Nume de Cod: Verity” este una dintre cărțile pe care le un momentdat toată lumea le citea. În afară de mine, bineînțeles. Am petrecut mai bine de doi ani dorindu-mi să o citesc, anticipând, parcă, cât de mult îmi va plăcea. Și iată-mă acum, încercând să îmi exprim gândurile într-o recenzie care să îmi convingă cititorii să o citească.

Nu vă pot descrie în cuvinte cât de mult iubesc această carte. O parte din mine nu va trece niciodată peste ea. Povestea și-a lăsat o amprentă atât de puternică asupra mea, încât atunci când voi avea 60 de ani, probabil că romanul se va găsi în biblioteca mea, scorojit și îndoit din cauza multelor dăți în care am citit-o. ”Nume de cod: Verity” nu mă va părăsi niciodată.

Chiar dacă știam că este o carte bună, nu mă așteptam să îmi placă atât de mult. Sunt o mare fană a romanelor de război și am citit numeroase cărți de genul acesta la viața mea și deși toate mă impresionează, rar senzația aceasta de uimire și de dragoste față de o carte durează mai mult de o săptămână.

Experiența acestei cărți a fost foarte intensă și cât se poate de reală. Îmi era dor de o carte care să mă facă să mă implic atât de tare în poveste și să simt că trăiesc totul alături de personaje. Cartea m-a răpit, parcă, de la început și nu m-a eliberat nici după ce am terminat-o. Gândindu-mă înapoi la ea, de-abia mă pot abține să o încep din nou. Dar mă consolează gândul că pe săptămâna viitoare ar trebui să primesc volumul doi al acestei seriei.

Nume de cod: Verity” este o carte incredibilă, fără doar și poate. Pur și simplu incredibilă, în adevăratul sens al cuvântului. Are toate datele necesare pentru a deveni vocea unei generații, cartea la care ne vom uit toți peste 20 de ani și ne vom aminti de anii adolescenței. Începând de la poveste, până la cel mai nesemnificativ personaj, totul la această carte mi s-a părut perfect.

Voi începe prin a vă vorbi despre poveste, care m-a impresionat până la lacrimi. Extrem de bine scrisă, povestea ne vorbește despre acte de curaj și omenie, despre prietenie și încredere, dar și despre rău și suferință. Povestea pe care cele două naratoare ne-o spun este una cu adevărat emoționantă, nu numai pentru că reușește să capteze foarte bine atmosfera războiului, ci și pentru că arată felul în care acesta afectează viețile unor oameni nevinovați. Prima parte a cărții mi se părut cu atât mai emoționantă și mai tulburătoare cu cât personajul principal, Verity, ne povestește prin ce trece ea și la ce chinuri este aceasta supusă de către Von Linden. A doua parte a cărții este mult mai captivantă, pentru că urmărește încercarea lui Maddie de a-și salva prietena cea mai bună din ghearele Naziștilor.

Spusă cu o ușurință și o naturalețe incredibile, povestea este presărată cu scene șocante, tulburătoare, emoționante, chiar și amuzante. Atât Verity, cât și Maddie, dau mereu dovadă de curaj în fața pericolului, în același timp rămânând fidele una alteia. Asta m-a emoționat cel mai tare. Sacrificiile și actele de curaj pe care acestea le fac pentru prietenia lor, dar și finalul tragic al poveștii lui Verity și a lui Maddie.

Deși povestea este destul de tulburătoare, cartea nu este deloc apăsătoare. Aventurile celor două prietene captivează cititorul, făcându-le să se atașeze de ele foarte tare. În afară de asta, cartea este scrisă într-un stil destul de relaxat, sarcasmul cu care Verity vorbește despre chinurile prin care trece fiind de-a dreptul amuzant uneori. În spatele acestui sarcasm, totuși, se ascund frica, oboseala și neputința personajului principal, dovezi clare că ea este umană.

Ceea ce mă aduce la un alt punct forte al cărții: personajele. Cele două personaje principale, ca toate personajele, de altfel, sunt foarte bine conturate și au caractere foarte puternice. Personajul meu preferat este, cu siguranță, Verity. M-a cucerit cu loitalitatea ei, cu umorul total nepotrivit uneori, cu devotamentul față de misiunea ei, dar și cu caracterul ei puternic și mândru. Faptul că ea a refuzat să se dea bătută chiar și în cele mai grele condiții a fost o adevărată lecție pentru mine.

Cât despre Maddie, ea este foarte diferită față de Verity, dar tot mi-a plăcut mult de ea. La rândul ei, Maddie este o femei puternică, loială, devodată, grijulie și foarte devotată. Deși cele două prietene sunt foarte diferite, ele se completează și formează o prietenie foarte frumoasă, care rezistă chiar și în timpurile grele pe care războiul le aduce asupra Angliei.

Scrisul lui Elizabeth Wein mi-a plăcut extrem de mult. Are ceva care atrage. Un ușor umor negru, o cursivitate aparte și un realism uneori tulburător. Personajele ei sunt create cu inteligență, povestea este foarte complexă și emoționantă, iar detaliile istorice despre război sunt foarte bine puse la punct, la fel ca și detaliile tehnice despre avioane.

Așa cum am spus, cartea reușește să capteze atmosfera războiului foarte bine. Am putut, parcă, să aud avionele trecând deasupra casei mele, dar și să simt frica paralizantă de a ști că bombele cad în celălalt capăt al orașului. ”Nume de Cod: Verity” este una dintre cărțile de război care spun adevărului fără menajamente, cu riscul de a tulbura și de a șoca cititorul, lucru pe care eu l-am apreciat enorm.

Nume de cod: Verity” este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit până acum. Greu de lăsat din mână, povestea vorbește despre curaj, loitalitate, prietenie și iubire. O aventură captivantă, care te va ține cu sufletul la gură și nu te va lăsa să dormi. Una dintre poveștile care vor răsuna mult timp de-acum încolo!

Nptă: 6 stele din 5

 

 

Recenzie: “Interesantii” de Meg Wolitzer

interesantii Detalii tehnice:

Autor: Meg Wolitzer

Editura: Trei

Coperta: brosata

Data aparitie: Mai 2015

Pagini: 600

Format: 130 x 200

Cartea poate fi comandata in romana de pe site-ul librariei online Librex, cu un simplu click aici.

Descriere:

In stilul narcisist si autoironic al adolescentilor privilegiati, Ethan, Jonah, Cathy, Ash si fratele ei Goodman isi iau numele de Interesantii in tabara artistica din Berkshire Mountains, locul lor de intalnire in fiecare vara. Jules

Jacobson e flatata si uluita cand e primita in mica lor enclava, unde isi foloseste spiritul sarcastic pentru a compensa lipsa frumusetii, a banilor sau a avantajelor sociale.

Dupa ce o tragedie ii indeparteaza pe doi dintre membrii grupului, cei ramasi incep durerosul proces al maturizarii, imbratisand cariere si construind relatii de pe urma carora ies mai mult sau mai putin invingatori.

Recenzie:

Prietenie, iubire, loitalitate, probleme existentiale, sexualitate, lectii de viata si patru prieteni buni – cu asta vine romanul lui Meg Wolitzer, „Interesantii”. Un roman captivant, care iti arata lumea prin ochii a trei persoane diferite. Un roman ce ar putea fi descris ca si unul pur american, insa care are de oferit multe.

M-am simtit fascinata de lumea creata de Wolitzer inca de la inceputul romanului. Initial, personajele au fost cele care m-au facut sa citesc cu nerabdare. Apoi, scrisul, care mi s-a parut excelent. Pana la urma, povestea a fost cea care m-a facut sa termin cartea. Acum, dupa ce am terminat-o, simt ca am lasat in urma niste prieteni dragi dupa ce am trait o aventura minunata cu ei.

Un lucru mi-a placut extrem de mult la cartea asta: complexitatea ei. Abordeaza foarte multe subiecte, cum ar fi: trecerea de la adolescenta la viata de adult si schimbarile care vin cu aceasta trecere, problemele prin care trec adolescentii, felul in care viata se schimba pe masura ce inaintezi in varsta, trecutul neiertator, felul in care diferite intamplari si persoane iti pot schimba sau afecta viata, feminism, dragoste, loitalitate. Printre toate aceste subiecte care sunt abordate in carte, Meg vorbeste si despre sexualitate si boli mintale cu o naturalete care m-a facut sa o apreciez. In general, as putea spune ca Meg are talentul de a transmite mesaj si de a dezvolta niste subiecte sensibile intr-un mod bun.

Povestea este foarte complexa, frumoasa, dar lunga. Incepand din anii de adolescenta a celor 6 personaje, Jules,Ethan, Ash,Goodman, Jonah si Cathy, pana la anii varstei mijlocii, autoare ne povesteste fiecare intamplare importanta din viata lor. Rezultatul este un roman captivant, cu un ritm al actiunii destul de rapid, doar pe alocuri incet. O adevarata aventura, cu urcasuri si coborasuri, cu depresii, nemultumiri, dragoste, mister, intriga, minciuni si multe altele. Cartea aceasta are cate ceva pentru toata lumea.

Personajele mi-au placut enorm de mult. Chiar daca separat, acestea nu au fost personajele mele preferate, impreuna au fost interesanti. Invincibili.Ciudati. Al naibii de reali. Si foarte, foarte loiali. Povestea de prietenie dintre personaje m-a uimit si m-a facut sa ma intreb daca exista asa ceva si in realitate. O prietenie care sa treaca peste atat de multe si sa reziste atat de mult timp… Exista oare asa ceva?

Desi actiunea poate fi lenta, povestea personajelor te captiveaza si te face sa vrei sa dai pagina cat mai repede posibil. Anii lor de adolescenta si primii ani ca si adulti mi s-au parut cei mai interesanti si mai plini de intamplari palpitante. Anii din varsta mijlocie m-au plictisit un pic si m-au deprimat, chiar. Insa povestea a fost foarte interesanta, din cauza faptului ca vorbeste despre lucruri reale, povesteste lucruri din viata de zi cu zi, care se intampla des persoanelor din jurul nostru. Dragoste neimpartasita, moartea celor dragi, prietenii uitate, invidie, ambitie, orgoliu si multe altele.

Cat despre autoare, nu cred ca am mai citit de mult o carte atat de bine scrisa. Desi unii ar descrie scrisul ei ca fiind invechit, eu l-am adorat. Am adorat felul in care a narat povestea, din punctul de vedere a mai multor personaje. Pe parcursul lecturii nu se stracoara niciodata o voce care ar putea fi a autorului. Scrisul este cursiv, textul curge de la sine, talentul lui Meg fiind evident inca de la primele capitole.

Ce m-a fascinat cel mai mult la autoare a fost felul in care pare sa fi intrat in mintea oamenilor. Ce vreau eu sa zic este ca Meg pare sa stie foarte bine cum functioneaza un om. Ce gandeste, ce traieste, ce simte. Mintea umana nu este un secret pentru Meg. Citind cartea, am simtit ca am intrat in mintea cuiva. M-a fascinat felul in care a stiut sa transmita gandurile si emotiile potrivite pentru fiecare scena si situatie.

Sfarsitul a fost superb. Un sfarsit potrivit pentru aceasta poveste. Citind sfarsitul si inceputul, iti dai seama cat de mult s-au dezvoltat personajele si cat de mult au contat personajele ca si Dennis. Pe care, apropos, l-am adorat.

Nu pot avea decat cuvinte de lauda pentru aceasta carte. Da, o adevarata capodopera. Mi-a placut enorm de mult si o voi recomanda multa vreme de-acum incolo. O poveste emotionanta, despre prietenie, loitalitate, invidie si dragoste. O aventura palpitanta, din care vei iesi schimbat si complex buimac. „Interesantii” este genul de carte care te face sa uiti de tine.

Nota: 5 stele din 5

Sase seriale pentru care merita sa stai in casa

Ne aflam la sfarsitul lunii Octombrie. A mai ramas o singura luna de toamna, iar vremea intunecata ne face pe toti sa vrem sa stam inchisi in casa, infasurati intr-o patura, cu un ceai in mana, citind o carte buna sau uitandu-ne la un film sau un serial. Eu, cel putin, asta as vrea sa pot face, insa timpul nu ma lasa. Am o agenda foarte incarcata, iar statul in casa doar ca sa ma uit la un serial iese din discutie. Sunt foarte in urma cu fiecare serial pe care il vad, dar asta nu e tocmai un lucru rau. Mie imi place sa imi petrec vacanta de Craciun uitandu-ma la seriale, studiind piesele preferate la vioara si citind carti bune. Asa ca de Craciun voi avea cu siguranta ce vedea, ce studia si ce citi!

Pentru cei care au timp sa se uite la seriale, am intocmit un top cu cele mai bune sase seriale pentru care merita sa stai in casa.

1. How to get away with murder

Htgawm_season_2_poster

Intoarcerea serialului How to get away with murder a fost una dintre cele mai anticipate intoarceri din toamna asta, atat in lista mea, cat si in lista criticilor si a cinefililor in general. Plin de suspans, mister, situatii la limita si crime tulburatoare, serialul acesta nu te va lasa sa stai linstit o clipa. Este perfect pentru o zi ploioasa, mai ales ca este atat de captivant incat poti vedea primul sezon intr-o zi.

2. American Horror Story: Hotel

american-horror-story-season-5-hotel-ahs

American Horror Story a fost intotdeauna un serial captivant si tulburator, dar sezonul cinci s-a intrecut pe sine. Este cu siguranta cel mai “horror” si mai tulburator sezon. Desi deocamdata am urmarit un singur episod, sunt sigura ca vacanta de Craciun imi va fi mult mai… infricosatoare! 🙂

3. The Flash

the-flash-season-2-go-time-poster-154100

Serialul The Flash a facut furori in state, iar acum s-a intors cu un nou sezon. Acesta este singurul serial cu care sunt la zi, iar actiunea si povestea (ca sa nu mai zic de Grant Gustin, care este pur si simplu adorabil!) ma fac sa spun ca acest sezon va fi si mai bun decat primul. Daca inca nu ai vazut acest serial, nu stiu ce mai astepti!

4. Mr. Robot

mrrobot-key-art

Mr. Robot este cel mai nou serial-hit! Totul la acest serial tipa “Uita-te la mine!”, de la actorul din rolul principal, pana la scenariu si poveste. Sunt absolut obsedata de povestea aceasta despre hackeri, democratie, politica si informatica si, daca s-ar putea, m-as uita incontinuu la el. Cu siguranta acesta este serialul de care te vei indragosti imediat. Pur si simplu hipnotizant!

5. The Royals

the royals

Intriga, crime, comploturi, sex, minciuni, iubiri interzise si o familie regala. The Royals a fost serialul care mi-a facut vara mai frumoasa si care m-a tinut lipita de laptop pentru cateva zile. Am urmarit primul sezon cu inima la gura si abia astept sa vad ce va aduce al doilea sezon familiei regale. Sunt sigura ca acest serial iti va surade. 🙂

6. Scream Queens

scream queens

De la producatorii serialului American Horror Story vine un nou serial care te va face sa tipi. Cu actori ca si Emma Roberts, Scream Queens este aparent un serial de comedie, insa sa nu te indoiesti ca te va face sa vrei sa aprinzi toate becurile din casa. Acest serial are actorii potriviti si situatiile potrivite ca sa atraga fani din intreaga lume. Eu am vazut doar primul episod, insa sunt sigura ca voi continua atunci cand voi avea timp.

Acestea sunt cele sase seriale care te vor face sa uiti de lumea din afara peritilor casei tale. La care dintre seriale te uiti deja si pe care ai vrea sa le incerci? 🙂

Recenzie: “Frobidden” de Tabitha Suzuma

Forbidden

Descriere:

She is pretty and talented – sweet sixteen and never been kissed. He is seventeen; gorgeous and on the brink of a bright future. And now they have fallen in love. But… they are brother and sister.

Seventeen-year-old Lochan and sixteen-year-old Maya have always felt more like friends than siblings. Together they have stepped in for their alcoholic, wayward mother to take care of their three younger siblings. As defacto parents to the little ones, Lochan and Maya have had to grow up fast. And the stress of their lives—and the way they understand each other so completely—has also also brought them closer than two siblings would ordinarily be. So close, in fact, that they have fallen in love. Their clandestine romance quickly blooms into deep, desperate love. They know their relationship is wrong and cannot possibly continue. And yet, they cannot stop what feels so incredibly right. As the novel careens toward an explosive and shocking finale, only one thing is certain: a love this devastating has no happy ending.

Cartea poate fi achizitionata in engleza de pe Bookdepository.

Recenzie:

Am aflat de cartea aceasta complet intamplator. Umblam pe Instagram si pentru ca sunt abonata la o multime de pagini care posteaza zilnic poze cu carti, am dat peste o fotografie cu ‘Frobidden’, iar la descriere era pusa recenzia cartii. Recenzia respectiva ridica cartea in slavi si spunea ca toata lumea trebuie sa o citeasca. Am intrat apoi pe Goodreads si am citit descrierea si cateva alte recenzii. Nu eram sigura daca toata lumea trebuia sa citeasca, insa eu stiam ca trebuie neaparat sa o citesc.

Dupa cateva luni in care ma duceam in fiecare saptamana la librarie sa vad daca o voi gasi pe rafturi, am reusit in sfarsit sa mi-o comand! Bineinteles, mi-a ajuns dupa cam trei saptamani. In astea trei saptamani am crezut ca mor de nerabdare si citeam aproape in fiecare zi citate din carte. Eram sigura ca o voi adora. In momentul in care a ajuns cartea, am facut un lucru pe care il fac foarte rar – am inceput sa o citesc imediat. M-am adancit in lumea creata de Tabatha Suzuma, iar cand am iesit de acolo, eram buimaca si cu inima franta.

Da, mi-a placut. De fapt nu, nu mi-a placut. Am adorat-o. Am citit-o din scoarta in scoarta, fara sa bag in seama lumea din jurul meu. Atunci cand citeam lumea din jurul meu devenea invizibila. Tot ce conta era cartea. Aveam mereu un creion langa mine, cu care am subliniat toate citatele care mi-au placut. Au fost cateva. Aproape fiecare pagina are cate un citat pe care am vrut sa il pastrez.

Romanul asta este fantastic. De o suta de ori mai bun decat ma asteptam sa fie. Mi-a placut enorm, insa mi-a frant inima. Este una dintre cele mai puternice si mai emotionante carti pe care le-am citit vreodata. Sa fiu sincera, nu stiu daca o alta carte a mai avut vreodata acelasi impact asupra mea. Imi aduc aminte ca atunci cand am terminat cartea, era seara si ascultam o melodie de la Florence and the Machine. Never Let me Go ii zice. Se potrivea atat de bine cu ultimele capitole din carte, iar atmosfera creata era incredibil de intensa. Simteam ca nu puteam sa respir, iar cand am ajuns la ultimele cuvinte, am simtit cum mi se frange inima. La propriu. Mi-au dat lacrimile imediat si nu ma puteam misca din loc. Eram prinsa undeva, alaturi de carte si de personaje si nu ma puteam gandi decat la povestea lor de dragoste incredibila si la sfarsitul sfasietor. Am adormit greu, gandindu-ma in continuu la personaje, intr-un mod obsedant. Iar dimineata urmatoare, cand m-am trezit, simteam ca ma doare ceva, la fel cum ma durea cand eram mica si aveam o rana de la o cazatura. Nu mi s-a mai intamplat de mult timp sa fiu asa de implicata intr-o poveste.

Lasand la o parte partea emotionala, cartea este buna. E bine scrisa, are personaje bune si o poveste buna. Tabatha Suzuma este o autoare buna, care stie sa scrie. Insa partea cea mai buna este ca stie sa scrie pentru fiecare cititor in parte si stie sa ajunga la inimile cititorilor.

„Forbidden” este o poveste foarte frumoasa, foarte emotionanta si foarte buna. Este de o sensibilitate aparte. Abordeaza un subiect taboo – dragostea intre frati. Un subiect controversat, pe care multi l-ar putea considera scandalos, greu de acceptat. Insa Tabatha reuseste sa aduca lumina asupra acestui subiect intr-un mod care te face sa accepti ca asa ceva se poate intampla si te face sa te gandesti ca poate nu este un lucru chiar atat de rau. La suprafata, doar asta este mesajul principal al povestii. Insa sunt atat de multe lucruri despre care vorbeste povestea asta! Diferentele din societate, trauma pe care lipsa parintilor o lasa asupra copiilor, greutatile vietii si felul in care societatea judeca ceva ce nu cunoaste. Tabatha reuseste sa abordeze aceste subiecte cu maiestrie, facand cititorul sa se gandeasca la toate astea si sa incerce sa treaca peste toate prejudecatile pe care i le-a impus pana acum societatea. Cartea asta te face sa te intrebi multe lucruri, dar intrebarea care ma bantuie pe mine si acum este de ce o dragoste atat de reala si de puternica este gresita?

Un alt lucru care mi-a placut foarte mult la Tabatha este faptul ca a explicat de ce Lochan si Maya au ajuns sa aiba o asemenea relatie. Ei au trebuit sa isi creasca fratii de mici. Din cauza ca tatal lor a plecat atunci cand s-a nascut Willa, cea mai mica dintre toti fratii, iar mama lor este o alcoolica care uita ca are o familie atunci cand are o relatie. Maya si Lochan au preluat fraiele familiei, astfel transformandu-se din frati in parinti, foarte buni prieteni, egali si, mai tarziu in iubiti. Mi s-a parut firesc ca iubirea lor sa apara, mai ales ca Tabatha are grija sa evidentieze diferente dintre relatia lor si relatiile lor cu ceilalti frati. Spre exemplu, Maya il vede pe Kit ca pe fratele ei si il iubeste intr-un mod parintesc, in timp ce atunci cand se uita la Lochan, tot ce vede este omul cu care impartasesc povara vietii si cu care vrea sa isi traiasca toata viata.

Dragostea lor este reala si nu este gresita. In ochii societatii da, este o dragoste bolnava, gresita. Insa atunci cand, ca si cititor, ajungi sa ii cunosti, iti dai seama ca dragostea lor este mult mai reala si mult mai puternica decat o dragoste normala. Am adorat scenele din intimitatea lor. Felul in care Maya si Lochan se comportau unul cu altul, grija pe care si-o purtau, iubirea din vorbele si din faptele lor… toate lucrurile astea sunt atat de emotionante si iti ofera un sentiment atat de puternic, dar te fac si sa te intristezi pentru ca pe toata durata lecturii, pur si simplu stii ca povestea lor nu se poate termina bine. Oricat de mult ti-ai dori, stii ca Lochan si Maya nu isi vor petrece viata impreuna.

Mi s-a parut grozav faptul ca autoarea a scris o poveste atat de reala si atat de libera, fara nici o bariera. Societatea noastra are nevoie de mai multe carti ca asta, care sa nu tina cont de prejudecati si care sa te loveasca in fata, pur si simplu, facandu-te sa iti dai seama ca tot ce cunosti pana acum este gresit. Facandu-te sa te eliberezi de toate prejudecatile.

Un alt aspect foarte emotionant pentru mine a fost partea familiala. Maya, Lochan, Kit, Tiffin si Willa sunt cinci frati batuti de soarta, care nu au parte de caldura si de iubirea parinteasca, dar care invata sa se bucure de viata cu putinul care le este dat. Iubirea dintre ei este foarte frumoasa si te emotioneaza. Felul in care Maya si Lochan au grija de cei mici si probleme pe care acestia le intampina in procesul acesta este una dintre partile mele preferate din carte. Cred, de asemenea, ca prin asta ajungi sa fii atat de conectat cu personajele. Citind povestea, iti pare rau pentru toti cei cinci frati si pur si simplu te trezesti ca ii consideri parte din tine si intelegi ca iti pasa de ei si ca ai vrea sa ajungi. Ca si cititor, m-am implicat in poveste atat de mult, incat simteam ca este parte din mine. De-asta, atunci cand s-a terminat, am simtit ca o parte din mine s-a rupt.

Personajele sunt foarte bine conturate. De la mic la mare, fiecare personaj are o personalitate bine scoasa in evidenta, care pune la poveste si care evidenteaza si mai mult faptul ca oamenii nu trebuie judecati. Am urat-o pe mama celor cinci frati cu o ura care ma facea sa vreau sa intru in carte si s-o strang de gat. L-am adorat pe Lochan pentru sensibilitatea lui, pentru grija si iubirea pe care o purta pentru familia lui, pentru sacrificiile pe care le-a facut si pentru tot ce era el ca si om. Mi-a placut de Maya din aceleasi motive, pentru Kit am simtit mai multe lucruri (l-am si displacut la un momentdat, dar apoi am inteles ca e doar un copil care tanjeste dupa dragoste parinteasca), Tiffin este un baiat tare simpatic si inteligent, Willa o fetita tare dragalasa cu care as fi vrut sa ma fi jucat. Te simti conectat cu fiecare personaj si ajungi la un momentdat sa te gandesti la ei ca la persoane normale.

Scrisul – O Doamne, scrisul! Nu cred ca va pot descrie cat de mult iubesc scrisul lui Tabitha. Mi-a placut exprimarea ei, mi-au placut metaforele, stilul lin si cursiv, metaforele, citatele, tot! Pana si scrisul m-a emotionat. Am sublinat atat de multe citate, incat cartea e plina de liniute si notite. Mi-ar placea sa am ocazia sa citesc fiecare carte scrisa de Tabitha. Sper ca intr-o zi sa am in biblioteca toate cartile ei, pentru ca este una dintre cele mai bune autoare de pe piata literara.

M-a uimit abilitatea ei de a transmite emotii si de a ajunge la inima cititorilor. Citind cartea, simti fiecare emotie, simti tot ce simti personajele. Au fost cateva scene foarte puternice in carte, cu un impact foarte mare asupra cititorului. Mai rar gasesti o carte care sa reuseasca sa aiba un impact atat de mare.

Cartea este foarte captivanta, iar povestea de dragoste dintre cele doua personaje principale te face sa stai lipit carte pana la final. Povestea lor are urcusuri si coborasuri, momente bune, momente mai putin bune, insa ca si cititor, traiesti cu frica in inima ca inevitabilul se va intampla din moment in moment. Povestea este un adevarat roller coaster care nu iti ofera un moment de liniste.

Sfarsitul… pffff. Mi-a frant inima. Doamne, nu stiu cum sa-l descriu! A fost atat de puternic, de real, de emotionant si de trist! Si ca ma enerveaza cel mai tare in momentul asta este ca nu va pot descrie cum este sfarsitul pentru ca v-as spune niste spoilere prea mare. Insa va pot spune ca mi-a frant inima. Nu cred ca am fost vreodata mai suparata din cauza unui sfarsit. UGH. *Sunt atat de incoerenta.* Dar Lochan… atat de nedrept!

O carte ce trebuie citita! O poveste captivanta, emotionanta, fara bariere si prejudecati, personaje incredibile, un sfarsit care te va face sa ramai mut, o calatorie care iti va lua suflarea. „Forbidden” este cartea care te va schimba. Must-read!

Nota:10 stele, cu siguranta.